Sunteți pe pagina 1din 6

Motivul hanului n literatura romn

M. Sadoveanu Hanu Ancutei Hanul, moara, crisma, iarmarocul sunt specifice literaturii sadoveniene. Aici, personajele lui Sadoveanu retraiesc intimplari de demult, vocatia lor adevarata fiind placerea vorbei, confesiunea. In capodopera de la rscruce a scrisului sadovenian, Hanu Ancutei (1928), hanul unific cele 9 povestiri ntr-o rama narativ. In Hanu Ancutei povestirea sadoveniana opreste timpul, creind un spatiu mitic.Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ci pentru a se sustrage vietii si mortii.Crearea spatiului atemporal se realizeaza prin identificarea trecutului cu prezentul.Hanul Ancutei are proprietatea de a conserva trecutul.Despre acest simbol al fanteziei s-a afirmat ca are un caracter deschis, deoarece este asezat la rascruce de drumuri, de intimplari, de destine. In acelasi timp e si un loc inchis, caracter dat de prezenta zidurilor greoaie si a portilor ferecate...nu era han, era cetate. Lipsa reperului geografic si temporal nu supara cititorul; acesta se lasa vrajit de aura de legenda si basm a hanului. Hanul nsusi devine personaj n povestirea de cadru. Hanu Ancutei nu e un han ca toate celelalte.Asezat la rscruce de drumuri, si de veacuri, Hanu Ancutei este o cetate care adposteste pe povestitori si pe asculttori, cu totii iubitori de vin din Tara de Jos, but din oal nou de lut rosu. Portile hanului, care stau deschise ziua, pt. a primi drumetii, se nchid noaptea, fcnd loc povestilor. Focul simbolizeaz timpul povestitorului, aflat printre drumetii adunati n han, iar cenusa rmas, amintirea a ceea ce fusese cndva. Lirismul sadovenian, nvluitor, transpune adunarea de la han, ca si ntmplrile povestite acolo, ntr-un timp nedeterminat.Hanul reprezint, n mic, Moldova dintotdeauna, Moldova oamenilor simpli cu obiceiuri arhaice, cu practici svrsite ritualic.Diferitele Ancute care se succed, ca stpne la han, sunt parc parc una si aceeasi, n ochiii generatiilor de butori si povestitori.nssi curgerea melodic a propozitiilor, pe care scriitorul le pune n gura povestitorilor, d impresia de continuitate n valuri fr sfrsit. Hanul Ancutei este locul de popas si de petrecere, unde se si ntmpl majoritatea faptelor relatate n povestiri dnd unitate volumului.Ritualul ce se desfsoar la hanul Ancutei este acelasi n cele nou povestiri: lutarii cnt ntre dou povestiri, iar naintea fiecreia creeaz un moment de liniste, o atmosfer de vraj si emotie; se aduc pui fripti pe tigl, se bea vin n cni noi, dup ce se sprgeau cele vechi; plcintele fierbinti erau aduse de Ancuta.

(Prefat de Virgil Cutitaru si Pavel Florea, A, C3p327) Hanul este un cadru spatial comun celor 9 povestiri. Asezat la rscruce de drumuri si de destine, hanul cu ziduri groase si porti ferecate este slasul de nemurire n care timpul s-a oprit: comisul Ionit st mereu gata de plecare, dar rmne acolo, Ancuta cea de acum seamn aidoma cu cealalt Ancut, ca si cnd dou desene identice s-ar suprapune, iapa comisului, care se trage din iapa lui Vod, are aceeasi nftisare si acelasi nechezat ca si mama ei, cci aici, la han, timpul povestirii si timpul ntmplrilor se scurg necontenit unul ntr-altul ca nisipul n cestile clepsidrei (N.Manolescu). In interiorul acestui topos (spatiu, loc) fermecat, expresii ca: vremea veche, deprtat vreme sau vreme adnc echivaleaz cu A fost odat al basmelor. In crugul noptii, cnd demonul trece pe deasupra hanului, acesta se nfioar, ca si cnd ar avea suflet; hanul devine astfel un adevrat personaj. Hanul, ca topos existential, se integreaz ntr-o geografie cu rscruci si granite, locuri de popas si cetti, crnguri si codri tainici. Vestit odinioar n toat Tara Moldovei, hanul pare o cetate, cu zidurile sale groase sub care se adposteau carele drumetilor, spatiu ocrotitor si sigur, dar cu portile deschise, cci vremea evocat este una de ntelegere. Existenta magic a hanului ncepe dup ce se cufund soarele nspre trmul cellalt si toate ale deprtrii se sterg si lunec n tainice neguri. O dat cu deschiderea spatiului nocturn, timpul este abolit si reperele sale se estompeaz treptat. Intmplrile ncep a tine de o deprtat vreme, sau de o toamn aurie, de vremea veche, a petrecerilor si a povestilor. Aici se sfrsesc marile cltorii (drumul de dragoste al lui Todirit Ctan sau al cpitanului Neculai Isac), de aici ncep drumurile eroilor (drumul la domnie, al comisului Ionit, n cutarea drepttii), aici se intersecteaz destinele eroilor, deveniti pe rnd povestitori si asculttori, ntr-o trecere si petrecere fr sfrsit. Hanul nu este n ntregime spatiul formrii imaginarului, ci al aprrii si recuperrii unei existente umilite. Hanul ca focar al povestii este mai nainte de toate spatiul unde personajele sadoveniene se vindec de umilint. (Zaharia Sngeorzan) In Hanu Ancutei Sadoveanu aduce n prim-plan motivul hanului ca modalitate a narrii. Prin intermediul hanului se creaz un spatiu deosebit, un loc al confesiunii, unde exist confort si sigurant. Hanul reprezint un nucleu, un model de viat romneasc. El are ziduri groase si nalte ca de cetate si este situat la o rscruce de drumuri, dar si de veacuri. Din vremuri de demult, se pstreaz obiceiul de divan popular, unde eroii vin s-si depun comoara de ntelepciune. Hanul este locul prin care se perind necunoscuti ce stabilesc o relatie de apropiere, de intimitate, care-i ndeamn la confesiuni sincere. Hanul este spatiul cronotop, iar oamenii care vin acolo sunt

niste initiati. Ei au meserii diferite, arhetipale (comis, clugr, negustor, zodier, cioban), fiind niste personaje simbolice. Cele dou Ancute, mama si fiica, reprezint sufletul hanului, n jurul lor crendu-se atmosfera specific locului cu aur de legend. Ancuta cea tnr mpodobeste hanul cu prezenta ei, rspndeste farmec si voiosie si ncnt prin simplitatea vorbelor, participnd din cnd n cnd la fiecare povestire. Exist un anume ritual al povestirii: ei nchin o ulcic de vin, se adun n jurul focului, element purificator, fiecare este poftit pe un ton solemn s spun o poveste, hanul devenind un loc de dobndire a experientei de viat. I.L.Caragiale In vreme de rzboi In nuvela psihologic In vreme de rzboi, Caragiale sondeaz profunzimile sufletesti ale personajului principal, Stavrache, hangiu din preajma pdurii Dobrenilor, conjugndu-le cu un cadru exterior favorizant, amplificat si de ctre personaj: interiorul nchis, apstor, reprezentat de han. Hanul, situat la captul pdurii Dobrenilor, este locul unde se desfsoar actiunea nuvelei si reprezint un cadru propice pentru manifestrile personajului principal, cadru n care autorul i urmreste toate reactiile fiziologice. De fiecare dat, cnd obsesia fixat n subconstientul personajului d nastere strilor sale halucinatorii, el se afl n camera de la han, cu obloanele trase. Mediul este claustrant si-i accentueaz labilitatea psihic. I.Slavici Moara cu noroc Motivul literar este o idee cu caracter general care se desprinde dintr-un text literar sau dintr-un fragment al acestuia; el poate s aib si semnificatii simbolice. Motivul hanului este un motiv narativ, care predomin n al doilea capitol al nuvelei. Motiv cunoscut al literaturii universale, hanul reprezint un spatiu simbolic, o rscruce de drumuri si destine. In nuvela lui Slavici, acest loc de popas este benefic pentru drumeti si binecuvntat, la nceput, pentru crciumarul cel nou: Iar pentru Ghit crciuma era cu noroc. De altfel hanul se afla ntr-un loc numit Moara cu noroc, asezat ntr-o vale situat la rscruce de drumuri, n apropiere de Ineu. Trind la nceput ntr-un spatiu n care linistea colibei nu-i era suficient, pentru c era tulburat de srcie si nemplinire, Ghit si caut un alt spatiu, care, cel putin prin nume, era emblematic. Ghit ia hotrrea de a prsi spatiul protector al colibei sale si de a se muta la han. Noul spatiu existential al familiei, hanul, este o fost moar, asezat

la rscrucea drumurilor care duceau spre Ineu, ntr-o pustietate. Aici va veni Ghit, mpreun cu Ana, btrna si cei doi copii si va ncepe s munceasc, fcnd ca locul s par binecuvntat. Intreaga sptmn, hanul era plin de drumeti, iar smbta, crciumarul si numra banii si era multumit de norocul care i se dduse. Lucrurile merg bine, iar hanul si pstreaz ipostaza benefic, pn la sosirea lui Lic Smdul, personaj demonic, hot si ucigas, care va schmba n ru viata hangiului. Hanul devine acum un loc al pactului cu personajul demonic, nconjurat de spatii goale si de drumuri rele, un spatiu malefic, ce va fi distrus n final prin incendiere. Hanul se afl la o ntretiere de drumuri, moravuri si legi nescrise: Moara cu noroc nume simbolic, cci initial ea las impresia c aduce noroc, ns acest noroc este determinat de practici necinstite, mergnd pn la jaf si crim. Situat la o oarecare deprtare de satele din jur, hanul pare un loc straniu si pustios. Hanul reprezint o zon de rscruce, unde se petrec fapte deosebite si se confrunt moralul cu imoralul si binele cu rul. I.L.Caragiale La hanul lui Mnjoal HANUL CA MOTIV LITERAR prof. master IULIANA CLIMA . Moara cu noroc de Ioan Slavici, La hanul lui Manjoala de Ion Luca Caragiale, Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu Hanuri presadoveniene sunt hanurile lui Slavici si Caragiale, unde se intampla ceva, chiar daca in inchipuirea personajelor principale, dar prin recurenta, hanul devine o tema literara o data cu Sadoveanu. La Caragiale si mai ales la Slavici asistam la un joc intre real si ireal in care obsesiile subconstiente, predispozitia spre superstitie si confuzia intretinuta de o vreme potrivnica creeaza si intretin impresia supranaturalului: un subconstient apasat de banii agonisiti pe nedrept, la Slavici, si un personaj atras de farmecul feminin real al hangitei, la Caragiale. Hanul de la Moara cu noroc este un loc al violentei, al crimei si al pierzaniei. Personajele principale ajung la concluzia ca trebuie sa paraseasca spatiul inchis al orasului. Ghita nu-si mai doreste sa fie cizmar, ci vrea sa devina hangiu, in ciuda sfaturilor soacrei care si-ar dori ca omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Hanul, spatiu inchis (al linistii si al iubirii familiale), se deschide pentru a patrunde in el diversi calatori, printre care si Lica Samadaul. Prin cinismul si hotararea cu care isi impune deciziile, el exercita asupra celorlalte personaje o influenta sacaitoare la inceput si apoi o dominatie fascinanta si inrobitoare. Intuieste punctul slab al lui Ghita si il determina treptat sa cedeze dislocandu-l sufleteste de familie si transformandu-l intr-un strain dominat doar de putere, de castig.

Lica Samadaul exercita asupra lui Ghita o vraja ametitoare. Mai intai, Ghita incearca ascunderea legaturii cu Samadaul, incalcand astfel codul familial la care de buna seama consimtise. Obisnuindu-se apoi cu complicitatea, Ghita devine ursuz, sufera de mania persecutiei si traieste o stare de anxietate cu repercusiuni dramatice asupra armoniei familiale de pana acum. Cumpara pistoale, caini si angajeaza o sluga. Isi pierde sensibilitatea si dragostea fata de Ana, rasul lui candid devine un zgomot nefiresc. Vazand motivul alunecarii sale, el ii propune Anei sa plece, dar in acelasi timp realizeaza ca e neputiincios. Din slabiciune, Ghita ajunge la duplicitate, pozand in om cinstit, dar consimtind la furturile lui Lica. Aceasta echilibristica nu poate dura prea mult si declinul lui Ghita atrage dupa sine si decaderea morala a Anei si convertirea batranei. Ghita, desi sufera cand Ana simte placerea jocului alaturi de Lica, nu intervine pentru ca nu se poate opune omului gratie cui isi inmultise considerabil averea. Dupa ce-l face dependent, Lica refuza sa-l ia pe Ghita partener, aratandu-i si reprosandu-i slabiciunea pentru Ana. Intaratat, Ghita se decide sa-l piarda chiar cu pretul propriei vieti. Are dorinta de a fugi din calea lui Lica, iar alteori se gandeste sa plece, chiar cu banii lui Licva, in noaptea de Pasti. Ghita il demasca pe Lica lui Pintea, fiind laudat de acesta pentru taria de caracter de care da dovada, folosindu-si nevasta drept cursa pentru intentia de a-l prinde pe Lica. Ghita isi ucide apoi nevasta adultera, linistind-o mai inainte prin declaratia ca-i e draga si o va omori fara s-o doara. Lica Samadaul isi zdrobeste singur capul de un stejar uscat si astfel furtuna izbucnita in noaptea de Pasti coincide cu eruptia infernala a patimilor si cu deznodamantul acestora. In spatiul deschis de La hanul lui Manjoala poposesc calatori cu care de cherestea, de porumb si aici poposeste conul Fanica in drum spre pocovnicul Iordache. Naratorul-personaj, conul Fanica, patrunde in spatiul inchis al hanului pentru trei sferturi de ceas ca sa-si odihneasca buiestrasul. In ciuda insistentelor hangitei, o vaduva frumoasa, voinica si ochioasa, pe care unii o banuiesc ca o fi gasit o comoara, personajul pleaca totusi spre Popestii-de-Sus. Paraseste spatiul inchis al hanului Manjoloaii, dar e insotit de o iada ce provine din spatiul inchis al hangitei. Vremea rea si o multime de intamplari ciudate, care-l fac pe presonaj sa o suspecteze pe hangita de vrajitorie, il fac sa rataceasca in noapte si sa revina de unde a plecat. Revine in spatiul inchis unde descopera prezenta cotoiului, a iezii si e cuprins de vraja camerei: Ce pat!.. ce perdelute!... ce pereti!... ce tavan!... tote albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel de fel de fete... si cald ca subt o aripa de closca... si un miros de mere si de gutui..., incat, marturiseste personajul, as fi stat mult la hanul Manjoloaii, daca nu venea socru-meu, poicovnicu Iordache, Dumnezeu sa-l ierte, sa ma scoata cu taraboi de acolo. Iese din han scos de socru, dar mai revine de trei ori. Un alt spatiu inchis si deschis in acelasi timp este este hanul Ancutei. Locul evocarilor ramane unul si acelasi: hanul care ne este descris in cateva randuri de catre naratorul-evocator, de unele personaje, de insasi Ancuta. De fiecare data se insista asupra sigurantei pe care le-o ofera calatorilor: hanul acela al Ancutei nu era han, - era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana

colo, si niste porti ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele. In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor.... Hanul este deci de securitate si, in acelasi timp, un spatiu unic. Unicitatea este data de soliditatea zidurilor si a portilor, de dulceata vinului, de voia buna si de ochii negri ai hangitei, de lumea buna care cearca vinul nou. Insistenta asupra comparatiei hanului cu cetatea nu trebuie sa ne sugereze insa un spatiu inchis. Pe de o parte pentru ca la vremea despre care se vorbeste era pace in tara si intre oameni buna-voire. Pe de alta parte, sfaturile intemeiate inca de pe vremea Ancutei celei de demult sunt deschise si ele oricui: afland ca negustorul este un om caruia ii plac tovarasiile, cei de la han il invita imediat la focul lor. Nu este vorba insa de o deschidere doar in aceste doua sensuri: unul concret si altul spiritual, ci si de o deschidere mult mai larga, spre zarile intregii Moldove: prin portile ei se putea vedea valea Moldovei pana la Ceahlau si Halauca. Hanul este un spatiu al povestilor si al petrecerii, precum si unul al amintirilor. Multe din lucrurile care s-au intamplat in vremea veche isi au obarsia, sfarsitul ori chiar s-au petrecut aici la han, pe vremea Ancutei celeilalte sau pe vremea batranei aceleia a noastre, o strabuna a Ancutei de acum. Tot in acest loc se afla comisul Ionita cand s-a oprit la han, Voda Mihalache Sturza ca sa vada ochii Ancutei. In apropierea hanului se afla mos Leonte cand a vazut prima oara balaurul. Pe aceste meleaguri a avut capitanul Neculai Isac o intamplare naprasnica. La han au pus la cale Todirita Catana si Ancuta cea de demult rapirea duducai Varvara. Aici o stramoasa a Ancutei l-a blestemat in fata pe Duca-Voda, fara sa-l recunoasca, si tot aici alaiul de nunta al duducai Aglaita, in drum spre scaunul Domniei, a jucat intai o toana. Razesi din Tara-de-Jos si carausi din Tara-de-Sus, negustori, ciobani si fete bisericesti din toata Moldova se intalnesc la hanul Ancutei si deapana intamplari trecute reinviind o intreaga lume apusa. Timpul si spatiul unei intregi tari sunt adunate si incap intre zidurile groase ca de cetate ale hanului Ancutei, care se afla aici dintotdeauna, constituind, astfel, un simbol al permanentei. In Hanu Ancutei, cand printr-un semnal - nechezatul iepei comisului Ionita - ritualul somnului este adus in atentie, drumetii parasesc spatiul incaperii. La Slavici si la Caragiale, sustragerea din spatiul inchis nu poate fi decat agresiva: prin arderea hanului (la Slavici si Caragiale), dar la Slavici solutia extrema e precedata de post si rugaciune.