.

Semnificatia toposului hanului ca loc literar

Asezat la rascruce de drumuri (destine), hanul este un loc de popas si de petrecere, ocrotitor
ca o cetate si cunoscut calatorilor din vremurile vechie, ale celeilalte Ancute. Belsugul
roadelor face posibila intalnirea calatorilor intr-un spatiu unic, iar starea de beatitudine
favorizeaza placerea nararii. Ospatul este un ceremonial al comuniunii, care mijloceste
ritualul povestirii.
Valoarea simbolica a hanului este aceea a unui cantru al lumii, loc de intalnire a diferitelor
destine si povesti ale unor oameni din diverse straturi sociale. Trebuie sa stiti dumneavoastra
ca hanul acela al Ancutei nu era han, - era cetate. Avea niste ziduri groasa de ici pana acolo si
niste porti ferecate cum n-am mai vazut in zilele mele. Zidurile hanului au valoarea
simbolica a granitelor intre lumea realului si lumea povestirii, iar hanul este un topos la
povestirii.
El este cadrul unora dintre intamplarile relatate si are chiar rolul unui personaj ce
rezoneaza la trairile povestitorilor: Il simtise si hanul - caci se infiora prelung
Titlul: Hanul motivul central al povestirilor, spatiu privilegiat situat la rascruce de drumuri,
facand astfel posibila intalnirea unor oameni foarte diferiti, dar si la rascruce de vremuri,
hangita Ancuta pastrand legatura cu timpul trecut prin asemanarea cu mama ei.
Prin cele doua elemente de continuitate, hanul si hangita, se face trecerea din universul real in
cel fictional, facilitandu-se astfel povestirea celor noua intamplari.
Fantana dintre plopi
Este a patra dintre cele noua povestiri
Tema este erotica, aducandu-se in prim-plan istoria tragica a iubirii dintre capitanul de
mazili Neculai Isac si tigancusa Marga
Titlul anunta inca de la inceput finalul nefericit al povestii de dragoste.
Fantana singuratica sugereaza pe de o parte viata fiind locul in care cei doi tineri se
intalnesc, dar, marginita de patru plopi, arbori sterpi, ea devine un simbol al mortii.
Intamplarea constituie totodata un pas in traseul de maturizare al personajului, context in
care fantana sugereaza cunoasterea, cel mai adesea, in mitologia universala, fantana/ apa in
general fiind detinatoarea unor adevaruri fundamentale, dat fiind ca in ea se reflecta
nemarginirea spatiului cosmic cu toate misterele sale, adevaruri ce nu pot fi revelate decat
celui demn de revelatie, celui care a depasit probele de foc ale maturizarii.
Incipitul sta sub semnul unei temporalitati fabuloase: Moldova curgea lin in soarele
auriu intr-o singuratate si-ntr-o liniste ca de veacuri; si campurile erau goale si drumurile
pustii in patru zari; iar calaretul pe cal pag parca venea spre noi de demult, de pe departate
taramuri alaturate unei intruziuni a destinului devenita factor imediat al povestirii, care
indreapta pasii calatorului spre taramul magic al hanului: Si cum ajunse drept la han coti,
caci aici ii erau sortii sa se opreasca
Odata cadrul creat se trece la desenarea ritualului complicat de dinaintea naratiunii,
portretul personajului-narator incluzand primele elemente misterioase ce capteaza atentia
cititorului: si ochiul drept stans si inchis ii dadea ceva trist si straniu. Suspansul este
accentuat de marturisirea pe care i-o face comisului Ionita ca Am avut o intamplare
naprasnica. si de interventia Ancutei care pune o intrebare ce le starneste si mai mult
interesul celor prezenti Aista-i omul cel din Tara-de-Jos, de care vorbea maica-mea, cand
eram copila? [] Era o poveste infricosata
Capitanul este invitat sa spuna istoria nefericita si toti se aseaza in jurul focului. Dupa ce
gusta din vinul bun, inchinand in cinstea celor prezenti, Neculai isi incepe povestirea
adresandu-se direct ascultatorilor, apropiindu-si printr-o formulare familiara: Domnilor si
fratilor [] ascultati ce mi s-a intamplat
Intoarcerea in trecut este lenta prin impunerea unui sentiment de nostalgie, de tristete,
adecvat intamplarii povestite.
Actiunea urmeaza o linie simpla:
Expozitiunea: Neculai Isac face popas intr-o toamna la Hanul Ancutei. Abia iesit dintr-
o aventura amoroasa tanarul cauta sa-si limpezeasca gandurile intr-o plimbare in jurul
hanului. Pe malul raului intalneste un grup de tigani din care se desprinde frumoasa tigancusa
Marga.
Intriga: Intalnirea cu fata, tulburatoare, sta inca de la inceput sub semnul misteriosului
si tragicului asa cum avertizeaza momentul inserarii, sunetul clopotelor si imaginea deformata
pe care si-o zareste in apa: Intr-un rastimp au inceput clopotele de la biserica din Tupilati.
Am oprit calul si le-am ascultat cu jale, pana ce au contenit. Si-mi aduc aminte ca, dupa ce au
stat clopotele acelea, am auzit altele, de la bisericile altor sate si picurau departate si stanse:
parca bateau in inima mea. M-am trezit intr-un tarziu privindu-ma intr-o revarsare de apa ca-
ntr-o oglinda si m-am spariat de mine, ca de o vedenie Noaptea, oglinda si chipul himeric
sunt toate simboluri ale mortii, ale irealului, ale nefiintei.
Capitanul ii da fetei si batranului Hasanache un ban de argint
Desfasurarea actiunii: Fata apare a doua zi la han pentru a-i multumi si a-i arata
ciubotelele cumparate cu banul primit, isi petrec noaptea la fantana dintre plopii, unde tanarul
o vazuse dupa despartirea din seara precedenta ca pe o aratare privind in urma lui. In zorii
zilei capitanul pleaca, nu inainte de a-i promite o alta intalnire la intoarcerea lui de la Pascani
cand ii va aduce si o scurteica de vulpe. Desi nu crede in promisiunea lui, fata il asteapta si are
surpriza de a-l vedea aparand.
Punctul culminant: Marga il avertizeaza asupra pericolului care il pandeste in ciuda
faptului ca pentru tradare o astepta moartea. Tanarul si salveaza viata fugind, dar in
confruntarea cu tiganii isi pierde un ochi
Deznodamantul: intorcandu-se la fantana realizeaza ca salvarea lui a insemnat moartea
fetei.
Neculai Isac, personajul-narator al povestirii, poate fi incadrat unei tipologii
romantice, portretul lui insusi fiind construit pe principiul antitezei intre omul matur de
acum si tanarul nesabuit de odinioara.
Primele trasaturi sunt introduse prin caracterizarea directa realizata de narator: Era un
om ajuns la carunteta, dar se tinea drept si sprinten pe cal.[] Obrazu-i smad cu mustacioara
tunsa si barba rotunjita, cu nas vulturesc si sprancene intunecoase, arata inca frumuseta si
barbatie, desi ochiul drept stans si inchis ii dadea ceva trist si straniu om matur, mandru,
distins, serios, voluntar, navalnic, razbunator.
Pierderea ochiului sugereaza dobandirea intelepciunii, dat fiind ca in traditia chineza si
indiana inchiderea catre exterior echivaleaza o deschidere catre interior. Maturitatea inseamna
in primul rand cunoastere de sine, iar autocunoasterea nu poate fi dobandita decat prin
(re)negarea lumii exterioare
Comisul Ionita recreeaza portretul capitanului de odinioara, in totala opozitie cu
imaginea de acum: Sa stii dumneata, draga Ancuta, ca acest mazal de la Balabanesti, care se
uita acum linistit la noi si graieste asezat, a fost un om cum nu erau multi in tara Moldovei.
Voinic si frumos si rau. Batea drumurile, cautandu-si dragostele; se suia la manastiri si
cobora la podgorii. Si pentru o muiere care-i era draga, isi punea totdeauna viata. Asa om a
fost. S-a avut ibovnice catra toate zarile. S-adulmeca pe drumuri fara odihna si fara astampar.
Esential este spiritul aventuros al tanarului, nesabuinta in dragoste.
Veridicitatea trasaturilor enumerate de comis este sustinuta prin autocaracterizare:
Eram un om buiac si ticalos. Calul meu sta hojma cu saua pe dansul si batranii mei nu-mi
vedeau obrazul cu saptamanile. Maica-mea ma bocea in fiecare duminica si ma blastama si
dadea leturghii lui popa Nastasa, ca sa ma linistesc si sa ma-nsor.
Aventura prin care trece il maturizeaza sufleteste, tanarul intelegand adevaratele sensuri
ale dragostei. El trece dincolo de superficialitatea initiala a sentimentului si intelege
profunzimea sentimentelor ce determina sacrificiul de sine al fetei. Constientizarea vine insa
prea tarziu, astfel incat salvarea fetei nu mai este posibila
Eroina tragica a povestirii, Marga, este caracterizata atat direct de catre naratorul
povestitor, care reda o perspectiva subiectiva, cat si indirect prin faptele sale.
Tigancusa de optsprezece ani este seducatoare prin aparenta inocenta: Era o fetiscana
de optsprezece ani. Ii vazusem in apa trupul curat si frumos rotunjit. [] Obrazul ii era
copilaresc. Sunt prezente totusi elemente care indica jocul ticluit de tigani: nasul arcuit cu
nari largi, si ochii iuti
Gesturile ei sunt de asemenea mimate. Se desfasoara un adevarat ritual al seducerii, fata
aratandu-se din apa, ca o stima seducatoare, numai in camasa si-n fusta rosa
Faptele ulterioare o transforma insa intr-o adevarata eroina tragica, pentru ca, desi e o
roaba si-o nemernica, dupa cum se autodefineste, accepta sa se sacrifice in numele unei
iubiri imposibile, fiind omorata de tigani. Marga se revolta impotriva conditiei sale,
redobandindu-si respectul de sine si aparand omul care ii oferise incredere in sine,
dezvaluindu-i adevarata masura a vietii dragostea.
Finalul aduce o nota nostalgica prin tristele comentarii ale Ancutei si ale comisului
Ionita, la care se adauga fraza cu semnificatii filosofice a mosului Leonte: Nu mai este S-a
daramat ca toate ale lumii, care sugereaza trecerea ireversibila si nepasatoare a timpului
peste toate faptele lumii.