ION

Ion este personajul central al romanului, simbol al destinului tragic al taranului roman din Transilvania si, in acelasi timp, moment de referinta in evolutia prozei romanesti de inspiratie rurala. Realizat in maniera realista, cu cateva nuante naturaliste, personajul complex, contradictoriu va trai drama ancestrala a pamantului si apoi drama iubirii. in prima parte a romanului, Ion actioneaza ca un lucid erou stendhalian, concepand un plan urmarit cu perseverenta, inscenand dragostea cu speranta implinirii unei patimi nepotolite. De aici se desprind structura morala a personajului, caracterul sau simbolic, Ion fiind o metafora a dramei pamantului, in care factorul social nu trebuie separat de cel biologic" (Al. Sandulescu, op.cit., p. 13). Din prima secventa a horei, Ion pare sa o urmareasca pe Ana cu o privire stranie care ascundea parca nedumerire si un viclesug neprefacut", desi sufletul ii este plin de iubirea pentru Florica, cea cu obrajii fragezi ca piersica si ochii albastri ca cerul de primavara". Dar Ana avea locuri si case si vite multe", iar starea lui de spirit este agravata prin dispretul afisat al lui Vasile Baciu, tatal fetei, pentru cei saraci. Eroul va cauta rafuiala, tema prezenta si in alte scrieri rebreniene. il domina pe George in celebra scena a bataii, trece nepasator pe langa casa fetei, dozandu-si efectele pentru a spori sentimentul ei. Psihologia sociala a personajului este determinata de starea economiei agrare la inceputul secolului - destramarea micii proprietati. Tatal sau, Glanetasul, fusese un om instarit, dar saracise, din cauze obiective, dar si din nepricepere si lene. Ion cauta cu insistenta schimbarea conditiei, traieste acut dragostea de pamant, ajungand pana la exaltare. Visul sau era pamant, cat mai mult pamant". Senzualitatea iubirii lui de pamant se completeaza cu o mare capacitate de a se bucura. El exclama cu o anumita spaima in fata imensitatii: Cat pamant, Doamne ! ". Aceasta traire sincera, alaturi de harnicie, pasiunea muncii, inteligenta nativa reprezinta trasaturi de caracter ce coexista dramatic cu planurile viclene, cu bestialitatea si cinismul, cu lipsa de scrupule intr-un personaj complex si contradictoriu. Planul sau se implineste etapa cu etapa, o cucereste definitiv pe Ana si ajunge treptat din ograda pe prispa si de acolo in casa, sedus aparent de Ana. Aici se deruleaza una dintre cele mai puternice scene ale romanului - scena de pe cuptor, lucrata in tuse naturaliste. Atmosfera de teama, de nesiguranta, daruirea sincera a fetei, ambitia si disimularea eroului se consuma sub amenintarea descoperii lor de catre tatal fetei, adormit alaturi. Dupa acest moment, Ion devine distant si glacial, tratand-o dispretuitor pe femeia disperata (ii cantari burta cu o privire triumfatoare") si purtandu-se sfidator cu tatal ei, tocmindu-se pentru fiecare palma de pamant. Glasul pamantului" a dominat sufletul eroului ca un datum inevitabil, o fatalitate de tragedie antica. in capitolul Nunta", Ion se afla sugestiv intre cele doua voci, tentatia iubirii ignorate o vreme insinuandu-se treptat: Adica ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta ? ". I Dragostea pentru pamant se concentreaza simbolic p scena sarutarii acestuia, devenit un substitut al iubitei pierdute. Imaginile accentuaazaTelieful materialitatii in contopirea omului cu glia: Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul si sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare". Simtind mirosul acru, proaspat si roditor", se naste dorinta imbratisarii, iar mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu" - dramatica prevestire a sfarsitului. Pamantul devine ibovnica sau idol, act clar de fetisizare, in care intra teama, ardoarea si unda de mister: Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in

genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor". Aici se incheie drama pamantului, suficienta pentru a fi realizat un personaj de exceptie. Dar autorul va insista mai departe asupra complicatei psihologii a eroului. Ion o cauta staruitor pe Florica, maritata acum cu George. Imaginea femeii iubite devine treptat o obsesie. Se intalnesc, fac dragoste in camp, simbolica reintalnire a celor doua voci interioare. Eroul este decis acum sa-si implineasca dragostea, rostind categoric : Sa stii de bine ca fac moarte de om si tot a mea ai sa fii".

Relatia adultera a celor doi este descoperita de George care pregateste razbunarea. Atmosfera casei anunta deznodamantul previzibil, Casa dormea nepasatoare si tacuta ca o matahala moarta", iar tacerea era ca o piatra de mormant". Barbatul ; -a- telat isi va ucide rivalul cu lovituri de sapa. Moartea incheie violent un destin sinuos ti tragic, sfarsit motivat moral si estetic. Prezentat in devenire, Ion isi pastreaza unitatea caracterologica, in sensul unei trasaturi dominante - patima pentru pamant - careia i se subordoneaza alte numeroase trasaturi ce ii confera complexitatea. De aici si diversitatea opiniilor critice, dintre care consemnam cateva reprezentative pentru conturul acestui personaj. in planul creatiei, Ion e o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant." (G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezenT) Sunt cateva momente de potentare simbolica, in care personajul principal e impins dincolo de planul realist, in lumina tare a apoteozei, dar cununa eroica este ridicata atunci de pe constiinta omului, pentru a fi asezata pe instinctele lui viguroase si nezdruncinate." (T. Vianu, Arta prozatorilor romanI) Prozator obiectiv, Rebreanu practica impresionalizarea discursului, notiunea de persoana a IH-a, convins ca implicarea auctoriala ar fi destramat veridicitatea operei. Dar din comentariile discrete asupra realitatii epice, asupra personajelor, transpar uneori implicarea, compasiunea sau ironia. Limbajul se caracterizeaza prin concizie si sobrietate, refuzand ornamentul stilistic, in favoarea expresiei aspre, a stilului cenusiu, dar precis. Prefer sa fie expresia bolovanoasa si sa spun intradevar ce vreau, decat sa fiu slefuit si neprecis (). De altfel, cred ca e mult mai usor a scrie frumos, decat a exprima exact." (L. Rebreanu, CreD) Romanul Ion este capodopera scriitorului in care arta sa impune viziunea realista, ce il apropie de un Tolstoi sau Faulkner, dar cartea vorbeste si despre permanentele mitice, despre continuitatea si dainuirea unei civilizatii rurale, despre dialectica vietii si mortii, despre miracolul existentei. ION Fiul lui Alexandru Glanetasul si al Zeno-biei. Ion este un tanar chipes si muncitor, dar fara pamant, fiindca tatal sau terminase repede zestrea nevestei si daduse in darul betiei. Dorinta lui Ion de a scapa de saracie si de a avea pamant se transforma, incetul cu incetul, intr-o adevarata obsesie: Trecea deseori, parca inadins, pe langa pamanturile lui Vasile Baciu, le cantarea din ochi si se supara cand vedea ca nu sunt toate cum trebuie. Se simtea stapanul lor"

Pentru a pune mana pe pamant. Ion isi reprima dragostea pentru frumoasa Florica, lipsita de avere ca si el, apro-piindu-se, conform planului sau marsav, de Ana, uratica", dar mostenitoare unica a bogatasului Vasile Baciu. Patima pentru pamant capata in cazul lui Ion forta instinctului vital, in stare sa concureze chiar cu dragostea. Planul sau de a pune mana pe pamantul lui Vasile Baciu va izbuti, caci Ana, fiinta naiva, se lasa sedusa cu multa usurinta. Setea de avere, patima pamantului il aduc pe Ion intr-o stare de exaltare asemanatoare nebuniei, el ajungand sa sarute pamantul.

Dupa obtinerea pamantului, Ion se indragosteste tot mai mult de Florica, fata frumoasa, dar saraca, a Todosiei, pe care o parasise pentru a se casatori cu Ana. Florica, la randul ei, se maritase cu George, feciorul lui Toma Bulbuc, unul dintre bogatasii satului.

Ce folos de pamanturi, daca cine tie drag nu-i al tau", isi spune Ion, condus acum de glasul iubirii". De indata ce se vede stapan pe zestrea mult ravnita, Ion o va bate pe Ana cu bestialitate, impingand-o la sinucidere. Ion apare mai dezumanizat decat Vasile Ba-ciu, caci acesta, dupa ce a obtinut zestrea nevestei sale, se poarta bland cu ea, intelegand ca datorita ei a intrai in randul oamenilor avuti". Ion insa nici dupa ce obtine condamnabilului succes" nu vadeste vreo urma de remuscare, comportarea lui crttda fiind cauza directa a sinuciderii Anei. Moartea copilului, pe care Ion il considerase pana atunci unica sansa de a-si pastra pamanturile, declanseaza doborarea psihica a a-cestuia, care, in cele din urma, va fi ucis de George Bulbuc.

Eugen Lovinescu vedea in Ion expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie proce-duala si, cu deosebire, o vointa intensa". ION Personajul Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragea istorie a taranului ardelean din primele decenii ale acestui secol.

Dupa aprecierea lui Eugen Lovinescu, "Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, tn slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu

deosebire, o vointa imensa", spre deosebire de George Calinescu ce considera ca "lacomia lui de zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedind o ingratitudine calma Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse." inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza dintre jucatori feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, "parca nedumerire si un viclesug neprefacut", apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand (), fata vaduvei Iui Maxim Oprea." Desi ii era draga Florica, Ion e constient ca "Ana avea locuri si case si vite multe." Conflictul interior care va marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. "Iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii" satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion, se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi. ,. Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap".Toata fiinta lui era, mistuita de "dorul de a avea pamant mult, cat mai mult", deoarece "iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil () de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama. IFiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean. Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: "glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-1. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-1 calci in picioare." Alta data, Ion exclama impatimit: "cat pamant, Doamne." *Dupa ce planul ii reuseste datorita "inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense"(LovinescU), l*A, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o placere nesfarsita". Este a doua ipostaza a Iui Ion, cand se vede "mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori".

Pamantul inseamna pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion e rece, distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune sa-1 trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semet si cu nasul in vant", sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-1 poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise. Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devnind o povara jalnica si incomoda. Capitolul "Nunta" il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai "ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta", ca apoi, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret "si sa raman tot calic, pentru o muiere". Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai .diverse: de la brutalitate, violenti, la prefacatorie si incantare. Calinescu afirma ca "in planul creatiei Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant", ceea ce sugereaza faptul ca Ion este vinovat de propriul lui destin. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui fiind perfect motivat moral si estetic. George Bulbuc, flacau bogat ar fi vrut sa se insoare cu Ana, bogata ca si el, dar, intrucat ea il iubeste pe Ion, acesta se va casatori in cele din urma cu Florica. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa

pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de George, care ii prinde pe cei doi in flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica ramane singura si de rusinea satului. Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand linistea unui camin, linistea unei intregi colectivitati. Dupa dramele consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanulului ilustrand sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iar drumul dinspre Pripas sugereaza faptul ca totul reintra in obisnuit. ION Personajul realist Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea. Dupa aprecierea lui Eugen Lovinescu, "Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa", spre deosebire de George Calinescu ce considera ca "lacomia lui de zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedintl o ingratitudine calma Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse." Trasaturile morale ale personajului reies indirect, din faptele, gandurile si atitudinile lui, precum si din relatiile cu celelalte personaje. inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza dintre jucatori feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, "parca nedumerire si un viclesug nepiefacut", apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand [], fata vaduvei lui Maxim Oprea." Desi ii era draga Florica, Ion e constient ca "Ana avea locuri si case si vite multe." .Conflictul interior, specific modernismului, va marca destinul flacaului, fiind vizibil inca de la inceputul romanului. "Iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii" satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi.

Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap". Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea pentru pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata spre realizarea scopului de a avea pamant: "glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-1." Alta data, Ion exclama impatimit: "cat pamant, Doamne!." Dupa ce planul ii reuseste datorita "inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense"(LovinescU), Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o placere nesfarsita". Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede "mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori". Pamantul inseamna pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion e rece, distanta, cinica, refuza sa stea de vorba cu ea si-i spune sa-1 trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semet si cu nasul in vant", sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-1 poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise. Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a casatorit, de fapt, cu pamanturile ei, nevasta

devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul "Nunta" il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai "ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta", ca apoi, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret "si sa raman tot calic, pentru o muiere". Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenta, la prefacatorie si incantare. Calinescu afirma ca "in planul creatiei Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant", ceea ce sugereaza faptul ca Ion este vinovat de propriul lui destin. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui fiind perfect motivat moral si estetic.

Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de George, care ii prinde pe cei doi in flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica ramane singura si de rusinea satului. Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand linistea unui camin, linistea unei intregi colectivitati. Dupa dramele consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iar drumul dinspre Pripas sugereaza faptul ca totul reintra in obisnuit.

ANA Caracterizare - Ana - eroina a romanului

Mica lui Vasile Baciu, om harnic si cu pamanturi mulle, Ana devine cu multa usurinta victima planurilor necurate ale lui Ion, prin care acesta urmarea sa puna stapanire pe pamanturile lui Vasile Baciu. De indata ce Ion va obtine, prin casatorie, zestrea mult ravnita.

Ana va fi supusa unui tratament cumplit, atat din partea lui Ion, cat si a parintilor acestuia. Lipsita de o minima afectiune din partea celor care o inconjoara, redusa la postura de obiect de santaj. Ana se Iasa amagita de gandul -fara sansa - ca va putea fi iubita candva de Ion. Ana nu poate insa concura cu farmecul Flori-cai, pentru care Ion facuse o adevarata obsesie. intr-un sfarsit, sinuciderea devine pentru eroina romanului sinonima cu refuzul unei existente infernale si cu descoperirea linistii depline, singura suportabila.

Moartea Anei nu trezeste in sufletul de bruta" al lui Ion niciun fel de remuscare. Traiectoria tragica a destinului Anei este punctata atat de puternic de anticipari ale sfarsitului, incat povestea ei depaseste statutul de episod semnificativ pentru conditia umilitoare a femeiiintr-un anume cadru social-eco-nomic: .femeia reprezinta in societatea taraneasca", spunea George Cali-nescu, doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii (). Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a oricarei femei de la tara, nu." (Istoria literaturii romane de la origini pana in prezenT) Vasile Baciu - personaj al romanului

Vasile Baciu, tatal Anei, fusese un om harnic, mereu printre fruntasii satului. Se insurase cu o fata bogata si urata, pe care insa a iubit-o si a tratat-o cum se cuvine, caci datorita ei a intrat in randul oamenilor avuti".

Vaduv acum,-il durea gandul ca va trebui sa renunte la o parte din pamanturile lui pentru a-i face zestre Anei cand se va marita. Fire apriga si autoritara, Vasile Baciu ii declara lui George Bulbuc - pretendent instarit al fiicei sale, greoi si ume-ros ca un taur", ca el vrea un ginere cumsecade, nu jleandura", co-municandu-i totodata principiile sale: Io-ti dau fala, iar tu sa ai bici sai scoti din cap gargaunii!" De indata ce afla ca Ana se lasase sedusa de sarantocul" de Ion, Vasile Baciu o va bate cumplit, fara a tine seama de copilul pe care aceasta il avea in pantece si de strigatele sfasietoare ale fetei. Fire violenta, de o brutalitate iesita din comun, Vasile Baciu se aseamana, in acest sens, cu Ion, dusmanul sau. Vasile Baciu ii va ceda cu greu pamanturile lui Ion. Dupa moartea lui Ion, pamantul acestuia, dupa invoiala facuta de Vasile Baciu, preotul Belciug si Ion, ramanea bisericii.

Personajele. Galeria de personaje a romanului este impresionanta si de neuitat. Alaturi de Ion, Ana, Florica, George Bulbuc sau Vasile Baciu, Zenobia, Alexandru Glanetasu etc. - reprezentanti ai taranimii, bogate sau sarace -, se afla reprezentanti ai altor categorii sociale (caracterizati pe scurt de E. Lovinescu, in Istoria literaturiI): invatatorul Herdelea, suflet bun, dar slab, oportunist din saracie", cu o casa de copii: Laura si Ghighi - fete gospodine si romantioase", tanarul Titu - poetul pierde-vara"; mai e apoi preotul Belciug, in care iubirea de biserica si de neam se asociaza intim cu atatea sentimente rele si cu atatea pasiuni lumesti"; mai e teologul Pintea, pitoresc in prozaica lui onestitate", Grofsoru, avocatul jovial, palavragiu si, in fond, om de inima", voluptoasa" Roza Lang si sotul ei betiv, e lumea de AdomnisoareA ale AinteligentiiA din Armadia, de studenti nationalisti, de avocati, notari, inspectori scolari evreo-maghiari, oameni in exemplare felurite ce se desprind din indiferenta obiectiva a scriitorului". incearca! Alege un personaj dintre Cele prezentate de criticul E. Lovinescu si argumenteaza veridicitatea portretului. intr-un fel sau altul, destinul acestor personaje se leaga de pamant. Lipsa pamantului il determina pe Ion sa renunte la iubire pentru a-si castiga demnitatea intr-o lume in care aceasta se masoara, nu in vrednicia si efortul omului, ci in iugare" de pamant. Pamantul va genera si conflictul dintre Herdelea, a carui casa e construita pe terenul bisericii, si popa Belciug. Pamantul, la scara mai mare, genereaza si conflictul dintre cele doua natiuni, romani si unguri. Pamantul se constituie astfel, in roman, ca un suprapersonaj, simbol al libertatii si demnitatii individuale si nationale. Suprapersonajul = este o realitate cu functie simbolica, un loc, un eveniment, o metafora centrala in opera, stabilind relatii cu eroii principali si determinand actiuni importante in economia textului (alte exemple: moara din Moara cu noroc a lui loan Slavici, salcamul din Moromefii de Marin PredA).