I.L.

Caragiale este socotit cel mai valoros dramaturg din literatura romana, respectiv cel mai
important autor de comedii, si unul dintre scriitorii remarcabili ai literaturii universale.
Comediile sale au fost publicate intre anii 1878-1882 si sunt in numar de patru: “D’ale
Carnavalului”, “O noapte furtunoasa”, “Conu Leonida fata cu reactiunea” si “O scrisoare
pierduta”. Pentru acestea, I.L. Caragiale a fost considerat un Moliere al romanilor, si unul dintre
cei mai buni scriitori clasicisti ai literaturii universale.
Comedia este o specie a genului dramatic care prelucreaza comicul ca o categorie estetica,
acesta rezultand din contradictia dintre ceea ce este un personaj si ceea ce pare ca este, si
dintre ceea ce este propriu-zis actiunea si ceea ce vrea ea sa para ca este. Comicul ca o
categorie estetica genereaza modalitatea artistica a umorului, in cazul comediilor lui Caragiale,
acesta nefiind jovial, asa cum este in scrierile lui Ion Creanga, ci sarcastic, implicand detasarea
ironica a autorului dramatic de realitatile prezentate.
O trasatura a comediei prezenta in lucrarea “O scrisoare pierduta” este contradictia dintre a fi si
a parea. Astfel, nici macar unul dintre personajele acestei comedii nu este ce pare a fi sau ceea
ce vrea el sa se creada despre sine ca este. De exemplu, Zoe Trahanache vrea sa treaca drept o
femeie onorabila, dar este de fapt o adulterina; Stefan Tipatescu trece drept un prefect
stimabil, dar este un amant; Zaharia Trahanache intretine iluzia despre sine cum ca e o
persoana cu greutate in judet, cand de fapt este o persoana lipsita de luciditate, care nici macar
nu isi da seama ca sotia sa are o relatie extraconjugala cu cel mai bun prieten al sau. Dar poate
cel mai ilustrativ exemplu in ce priveste mecanismul contradictiei este personajul Pristanda,
politai, al carui menire era sa pastreze ordinea si sa promoveze principiile morale, si de fapt el
este cel care o incalca flagrant si starneste toate intrigiile si incurcaturile, nesocotind principiul
confidentei si nerespectand dreptul la intimitate al cetateanului, el fiind cel care se catara pe
uluci pentru a asculta sfatul de taina al concurentei politice, si tot el il desconspira apoi
prefectului Tipatescu.
O a doua trasatura a comediei prezenta in acest text este prezenta ironiei, ca modalitate
estetica prin care autorul dramatic se detaseaza de realitatile prezentate pe care nu le aproba,
si prin care ia distanta fata de personajele propuse pe care nu le stimeaza. Aceasta detasare
ironica este vizibila la nivelul indicatiilor regizorale, vorbindu-se in critica literara interbelica (v.
Pompiliu Constantinescu), chiar de un “comic” al indicatiilor regizorale in teatrul lui Caragiale.
De exemplu, in scena in care personajul Catavencu isi tine discursul fals patriotic despre
“Romania, tarisoara mea”, autorul dramatic intervine cu precizarea “(Plansul il ineaca)”, iar mai
apoi “(plansul il ineaca mai tare)”, “(de abia se mai stapaneste)”, iar apoi “(Plansul l-a biruit de
tot)”, “(plange. Aplauze in grup)”, “(plans cu hohot. Aplauze zguduitoare)”.
Tema acestei comedii este prezentarea moravurilor publice si individuale, “O scrisoare
pierduta” fiind o scrisoare de moravuri. Subiectul acestei lucrari ilustreaza intru totul aceasta
tema, actiunea desfasurandu-se in capitala unui judet de munte, in timpul unor alegeri
parlamentare. Fortele politice sunt reprezentate de Nae Catavencu, sprijinit de prefectul Stefan
Tipatescu si Zaharia Trahanache, si respectiv Farfuridi, sustinut de Branzovenescu. Dar,
candidatura locala este anulata prin sosirea de la Bucuresti a lui Agamemnon Dandanache,
candidat unic, impus, care castiga alegerile in ciuda faptului ca este un om complet lipsit de
substanta politica sau de vigoare, depasit de evenimente si confuz. Acest subiect este punctat
de intrarile si iesirile repetate in scena ale Cetateanului turmentat si de intrebarea sa care
starneste hohote de ras: “Eu cu cine votez?”
O prima secventa semnificativa pentru felul in care aceasta tema se reflecta in text o reprezinta
dialogul dintre Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu. Trahanache vine la Tipătescu și îl
informează că Nae Cațavencu afirmă că deține o scrisoare de amor a lui Tipătescu către Zoe, pe
care o va publica dacă nu îi este susținută candidatura. Convingerea lui Trahanache că
scrisoarea este o plastografie evidențiază naivitatea reală sau mimată a personajului. Lui
Trahanache pare să îi facă plăcere reproducerea scrisorii lui Tipătescu pentru a-i vedea acestuia
reacțiile, în timp ce îi spune să se calmeze, încercând să îl convingă că nu crede nimic: ,,Îmi
scoate o scrisorică… ghici a cui și către cine? […] A ta către nevastă mea”, “Ei Fănică sa vezi
imitație de scrisoare! să zici și tu că e a ta, dar să jur, nu altceva!”.
O a doua secventa semnificativa pentru felul in care aceasta tema se reflecta in text o
reprezinta scena finala a comediei, in care sunt prezente toate personajele si se impaca.
Împăcarea adusă de stingerea conflictelor oferă o imagine elocventă a scenei și a vieții politice a
momentului. Rămas fără instrumentul de șantaj, Cațavencu se umilește în fața lui Zoe și acceptă
să conducă festivitatea în cinstea omului ales. Cațavencu își reface relațiile cu Trahanache:
„Venerabile neica Zaharia! în împrejurări ca acestea, micile pasiuni trebuie să dispară”. Apoi
Cațavencu îl lingușește pe Tipătescu și își justifică acțiunile anterioare prin dragostea pentru
țară: „Pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români! … mai mult sau mai puțin onești”.
Secvența se încheie cu un nou discurs demagogic a lui Cațavencu, discurs care evidențiază lipsa
de calități intelectuale și oratorice ale politicianului român: „După lupte seculare care au durat
aproape 30 de ani, iată visul nostru realizat!”.
Un element de structura semnificativ pentru comedia studiata este conflictul dramatic. El este
tesut, desfacut si apoi retesut in jurul scrisorii de amor pe care Stefan Tipatescu i-o trimite Zoei
Trahanache, iar scrisoarea este gasita de Cetateanul turmentat si sustrasa de la acesta de catre
Nae Catavencu, care la randul lui o pierde, o gaseste din nou Cetateanul turmentat, si i-o aduce
Zoei. Dupa ce Zoe intra din nou in posesia scrisorii, Nae Catavencu, in lipsa obiectului santajului,
se schimba brusc, devenind din omul dictatorial si sigur pe victoria alegerilor, un om slugarnic,
supus, obligat fiind ca tocmai el sa conduca festivitatile in cinstea noului ales.
Un al doilea element de structura semnificativ pentru lucrarea “O scrisoare pierduta” este
limbajul. In aceasta comedie abunda tot felul de ziceri care au facut cariera si au ramas celebre
pana in ziua de astazi, consacrandu-l pe Caragiale si validand actualitatea viziunii si scrierilor
sale. Astfel, personajele acestei comedii, constiente de mediocritatea, limitele si incultura lor,
simt nevoia sa compenseze aceste carente epatand in tot soiul de exprimari care, din pacate, le
vadesc insuficienta. Sunt astfel celebre teorii despre familie, popor, faliti. Spre exemplu,
politaiul Pristanda emite teoria familiei: “famelie mare, renumeratie dupa buget, mica.”,
Trahanache? da definitia poporului si a progresului: “un popor care nu merge inainte, sta pe
loc.”, iar Catavencu? este cel care face apologia falimentului: “Franta are falitii sai, Anglia are
falitii sai, pana si Germania are falitii sai, pana cand sa nu avem si noi falitii nostri?”.
Astfel, prin toate aceste elemente si aspecte enumerate, se poate afirma ca I.L. Caragiale este
promotorul comediei ca specie in literatura romana, si comediile sale sunt texte emblematice
care valideaza actualitatea acestei specii mai presus de cronologie si indiferent de sistemele
socio-politice care ruleaza de-a lungul timpului.