Caracterizarea lui Nae Catavencu

În comedia lui Caragiale, O scrisoare pierdută, Nae Caţavencu deţine o poziţie

centrală. El foloseşte ca armă politică o “scrisorică de amor” trimisă de către
prefectul judeţului, Ştefan Tipătescu, doamnei Zoe Trahanache, soţia “venerabilului”
Zaharia Trahanache, “prezident” al multor “comitete şi comiţii”.
Catavencu reprezinta tipul demagogului, al parvenitului politic; face parte din
opozitie si, neavand functii politice, isi creeaza instrumente prin care sa le obtina sau
sa le substituie. Numele ziarului sugereaza frazeologia liberala, comentariile
acuzatoare la adresa puterii, interesul pentru stirile de scandal, demagogia
patriotarda. Numele societatii sugereaza pretentia de cultura enciclopedica anulata
de intentia castigului cooperativ; ambitios fara tenacitate, cu o evolutie inversa fata
de momentul initial.
Oportunist şi imoral, când se află în posesia scrisorii, Caţavencu nu se
adresează direct celor vizaţi. Alege căi colaterale, îl cheamă pe Zaharia Trahanache,
încercând să-l prindă în propriul joc politic, trece de la flatare la atac violent când
tehnica sa se dovedeşte ineficientă.
Sigur pe sine atata timp cat se stie in posesia scrisorii, Catavencu este
intransigent, neacceptând jumatati de masura. Cand arma santajului dispare,
Catavencu devine umil, acceptand cu smerenie propunerile coanei Joitica, fiind la fel
de combativ ca inainte in fata celorlalti. Lipsa de principii, ipocrizia, inconsecventa
devin, in acest caz, evidente.
Posesor al tehnicii disimularii, Catavencu face risipa de gesturi, de expresii
pentru a-si impresiona auditoriul. Este revelatoare scena V din actul al III-lea, cand
Catavencu pune in functiune intregul arsenal de captare a bunavoinţei ascultatorilor,
trecand de la emotie, glas tremurat, plans cu hohote la ton brusc, vioi şi latrator.
Tehnica discursului sau prevede pauze menite să crească tensiunea şi sa dea timp
ascultatorilor sa-l aplaude. Este cel mai important moment pentru definirea
personajului ca demagog care declara ca se gandeste “ca orice roman”, “ca orice fiu
al tarii sale” la “tarisoara” lui, la “fericirea ei”, la “progresul ei”.
In concluzie, lipsa de principii, fanfaronada, violenta lexicala si
comportamentala, increderea in sine si dispretul pentru ceilalti contribuie la
caracterul memorabil al lui Nae Catavencu.