Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Poezia “Eu nu strivesc…” apartine perioadei interbelice si curentului literar modernist, curent
literar teoretizat si promovat de criticul Eugen Lovinescu in revista si cenaclul “Sburatorul”,
caracterizandu se prin:
-ambiguitatea limbajului prin utilizarea metaforei revelatorii
-utilizarea versului liber
-alternarea versului scurt cu cel lung
-subiectivitatea lirismului si inlaturarea totala a obiectivitatii
-introducerea tehnicii ingambamentului
Lucian Blaga este un poet modernist interbelic alaturi de Tudor Arghezi si Ion Barbu. Ell este
o personalitate enciclopedica a culturii romane reamrcandu se ca poet, dramaturg si filosof.
Originalitatea lui consta in viziunea filosofica asupra universului in centrul caruia plaseaza
notiunea de mister dezlegat prin 2 tipuri de cunoastere: paradisiaca, cea rationala, logica sau
stiintifica, care are drept scop dezlegarea misterului si luciferica, cea intuitiva si poetica, care are ca
scop amplificarea si potentarea misterului.
Poezia “eu nu stric” a fost publicata in anul 1919 in volumul “Poemele lumii” si devine o “ars
poetica”, deoarece prezinta viziunea artistului despre lume si viata, despre rolul creatiei sale in
univers, redate intr un limbaj care il particularizeaza.
Discursul liric are ca tema cunoasterea misterelor universului prin iubire redata prin
laitmotivul luminii.
Lirica bacoviana modernista se remarca prin:
-ambiguitatea limbajului ce reiese din utilizarea metaforei revelatorii
-adancirea lirismului in subiectivitate prin tehnica ingambamentului
-folosirea versului liber
-alternarea versurilor lungi cu cele scurte
-reuntarea la versul traditional incorsetat de rigorile rimei, ritmului si masurii
Titlul este o metafora revelatorie care sintetizeaza cunoasterea luciferica. Pronumele
personal “eu”, marca a subiectivitatii, exprima o exacerbare a eului creator, dar si atitudinea
protectoare a misterelor lumii. Verbul la forma negativa “nu strivesc” indica refuzul cunoasterii
rationale si optiunea pentru cunoasterea luciferica. Metafora “corola de minuni a lumii” sugereaza
perfectiunea, absolutul prin ideea de cerc, si semnifica misterele universului, iar rolul poetului nu este
acela de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin traire interioara.
Prozodia cuprinde 20 de versuri caracterizandu-se prin inovatia formala ce reiese din
alternarea versurilor scurte cu cele lungi, versul liber, masura variabila si utilizarea ingambamentului.
Poezia “eu nu” cuprinde 3 secvente lirice axate pe mister.
Prima secventa reia in incipit titlul pentru a accentua menirea creatorului in univers. Verbele
la forma negativa “nu strivesc” si “nu ucid” subliniaza atitudinea protectoare a creatorului fata de
tainele lumii. Metafora “calea mea” sugereaza drumul vietii care este presarat cu mistere sau
miracole: “flori” (sugereaza viata, frumosul), “ochi” (indica cunoasterea), “buze” (se refera la iubire),
“morminte” (sugereaza moartea vazuta ca o eternitate). Toate aceste miracole reprezinta “petalele”
corolei.
Cea de-a doua secventa lirica se axeaza pe antiteza “eu” si “altii”, “lumina mea” si “lumina
altora”. “lumina altora” reprezinta cunoasterea rationalla care distruge misterul sugerat de
metafora”vraja nepatrunsului ascuns”. Ratiunea este daunatorul pentru ca suprima farmecul
universului inconjurator, idee evidentiata de metafora”adancimi de intuneirc” Conjunctia
coordonatoare adversativa “dar” plaseaza antitetic pozitia protectoare a eului liric fata de “lumina
altora” care e distrugatoare. Metafora “eu cu luminea mea sporesc a lumii taina” sugereaza
cunoasterea poetica care potenteaza misterul “taina lumii” Comparatia ampla explica modalitatea
eului poetic de a contempla universul. Astfel “luna” devine un simbol si o sursa a misterului care “nu
micsoreaza, ci tremuratoare/mareste si mai tare taina noptii”, asa cum creatorul sporeste misterele
universului “asa imbogatesc si eu intunecata zare”. Metafora “si tot ce-I neinteles/se schimba
neintelesuri si mai mari” scoate in evidenta amplificarea tainei in mistere ce nu pot fi niciodata
dezlegate, iar toate aceste transformari ale universului au loc sub contemplatia atenta a eului liric
“sub ochii mei”.
 A treia secventa lirica are rolul unei concluzii explicative introdusa prin conjunctia conclusiva
“caci”, reluand versul cheie al poeziei “caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si morminte”. Aceste
versuri finale sugereaza ideea ca a potenta misterul este echivalent cu a iubi profund la modul ideal
intreaga “corola de minuni a lumii”.
In concluzie, “eu nu…” este o ars poetica ce ilustreaza conceptia creatorului despre lume si
viata, lui revenindu-I rolul de a amplifica misterul cosmic prin cunoasterea luciferica bazata pe
laitmotivul luminii.