O scrisoare pierduta

Opera literara “O scrisoare pierduta” de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri, in care

sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din
anul 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Personajele comediei
sunt inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul intre aparenta si esenta. Sunt prezente
formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic (de situatie, de nume, de limbaj sau de
caracter).
Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenesti,
piesa prezinta aspecte din viata politica (lupta pentru putere in contextul alegerilo pentru Camera) si
de familie (relatia dintre Tipatescu si Zoe) a unor reprezentanti corupti ai politicianismului romanesc.
Ca specie a genului dramatic, comedia este destinata reprezentarii scenice, dovada fiind lista
cu “persoanele” de la inceputul piesei si didascaliile, singurele interventii directe ale autorului in
piesa.
Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma
schimbului de replici intre personaje.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru
putere politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic “o
scrisoare pierduta”- pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indica atat banalitatea
intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale scrisorii, amplificate prin repetarea
intamplarii in alt context, dar cu acelasi efect).
Fiind destinata reprezentarii scenice, creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce
priveste amploarea timpului si spatiului de desfasurare a actiunii. Actiunea comediei este plasata “in
capitala unui judet de munte, in zilele noastre”, adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada
campaniei electorale, intr-un interval de trei zile.
Intriga piesei porneste de la o intamplare banala: pierderea unei scrisori intime,
compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat la putere si gasirea ei de catre
adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj. Acest fapt ridicol starneste o agitatie
nejustificata si se rezolva printr-o impacare generala si neasteptata.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte
opuse: reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache si Zoe,
sotia acestuia) si gruparea independenta in jurul lui Nae Catavencu, ambitios avocat si proprietar al
ziarului “Racnetul Carpatilor”. Conflictul are la baza contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa
para personajele, intre aparenta si esenta. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-
Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Tensiunea dramatica este sustinuta gradat prin
lantul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului, in finalul fericit al piesei, scrisoarea
revine la destinatar, Zoe, iar trimisul de la centru, Agamita Dandanache, este ales deputat.
Scena initiala din actul I prezinta personajele Stefan Tipatescu si Pristanda, care citesc ziarul
lui Nae Catavencu, “Racnetul Carpatilor”, si numara steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea
detinerii scrisorii de amor de catre adversarul politic declanseaza conflictul dramatic principal si
constituie intriga comediei.
Actul II prezinta in prima scena o alta numaratoare a voturilor, dar cu o zi inainte de alegeri.
Se declanseaza conflictul secundar, reprezentat de grupul Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de
tradarea prefectului. Daca Tipatescu ii ceruse lui Pristanda arestarea lui Catavencu si perchezitia
locuintei pentru a gasi scrisoarea, Zoe dimpotriva, ordona eliberarea lui si uzeaza de mijloacele de
convingere feminine pentru a-l determina pe Tipatescu sa sustina candidatura avocatului din promisul
politic, Zoe ii promite santajistului sprijinul sau.
In actul III, actiunea se muta in sala mare a primariei unde au loc discursurile candidatilor
Farfuridi si Catavencu, in cadrul intrunirii electorale. Intre timp, Trahanache gaseste o polita falsificata
de Catavencu, pe care intentioneaza sa o foloseasca pentru contrasantaj. Apoi anunta in sedinta
numele candidatului sustinut de comitet: Agamita Dandanache. Incercarea lui Catavencu de a vorbi in
public despre scrisoare esueaza din cauza scandalului iscat in sala de Pristanda. In incaierare,
Catavencu pierde palaria cu scrisoarea, gasita pentru a doua oara de Cetateanul turmentat, care o
duce destinatarei.
 Actul IV aduce rezolvarea conflictului initial, pentru ca scrisoarea ajunge la Zoe, iar Catavencu
se supune conditiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care intrece prostia si lipsa de
onestitate a candidatilor locali. Propulsarea lui politica este cauzata de o poveste asemanatoare: si el
gasise o scrisoare compromitatoare. Este ales in totalitate si totul se incheie cu festivitatea condusa
de Catavencu, unde adversarii se impaca.
Actiunea piesei este constituita de o serie de intamplari care, in succesiunea lor temporala,
nu misca nimic in mod esential, ci se deruleaza concentric in jurul pretextului. Atmosfera destinsa din
final reface starea initiala a personajelor, fara nicio modificare a statutului initial. Personajele
actioneaza stereotip, ca niste marionete lipsite de profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul
actiunii, fara a suferi transformari psihologice, aceastea fiind niste personaje “plate”.
Personajele din comedii au trasaturi care faciliteaza incadrarea lor tipologica. Caragiale este
considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura romana. Ele apartin viziunii clasice pentru ca se
incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter si un repertoriu fix de trasaturi.
De exemplu, Nae Catavencu detine o pozitie centrala. El foloseste ca arma politica o
“scrisorica de amor” trimisa de catre prefectul judetului, Stefan Tipatescu, doamnei Zoe Trahanache,
sotia “venerabilului” Zaharia Trahanache, “prezident” al multor “comitete si comitii”.
Catavencu reprezinta tipul demagogului, al parvenitului politic; face parte din opozitie si,
neavand functii politice, isi creeaza instrumente prin care sa le obtina sau sa le substituie. Numele
ziarului sugereaza frazeologia liberala, comentariile acuzatoare la adresa puterii, interesul pentru
stirile de scandal, demagogia patriotarda. Numele societatii sugereaza pretentia de cultura
enciclopedica anulata de intentia castigului cooperativ; ambitios fara tenacitate, cu o evolutie inversa
fata de momentul initial.
Oportunist si imoral, cand se afla in posesia scrisorii, Catavencu nu se adreseaza direct celor
vizati. Alege cai colaterale, il cheama pe Zaharia Trahanache, incercand sa-l prinda în propriul joc
politic, trece de la flatare la atac violent cand tehnica sa se dovedeste ineficienta.
Sigur pe sine atata timp cat se stie in posesia scrisorii, Catavencu este intransigent,
neacceptand jumatati de masura. Cand arma santajului dispare, Catavencu devine umil, acceptand cu
smerenie propunerile coanei Joitica, fiind la fel de combativ ca inainte in fata celorlalti. Lipsa de
principii, ipocrizia, inconsecventa devin, in acest caz, evidente.
Posesor al tehnicii disimularii, Catavencu face risipa de gesturi, de expresii pentru a-si
impresiona auditoriul. Este revelatoare scena V din actul al III-lea, cand Catavencu pune in functiune
intregul arsenal de captare a bunavoinţei ascultatorilor, trecand de la emotie, glas tremurat, plans cu
hohote la ton brusc, vioi şi latrator. Tehnica discursului sau prevede pauze menite să crească
tensiunea şi sa dea timp ascultatorilor sa-l aplaude. Este cel mai important moment pentru definirea
personajului ca demagog care declara ca se gandeste “ca orice roman”, “ca orice fiu al tarii sale”
Apartinand aceleasi categorii, personajele se disting prin modul de a reactiona la
imprejurari, fiind astfel orientate catre comicul de caractere. Tipatescu si Trahanache, reprezinta tipul
politicianului demagog, dar in timp ce Trahanache isi pastreaza calmul in fata amenintarii lui
Catavencu si cauta, “cu diplomatie” o arma de contrasantaj, Tipatescu reactioneaza impusliv si
violent. Nae Catavencu și Zaharia Trahanache, reprezintă cuplul de adversari politici, care au același
scop: interesul personal și avansarea în politică. Trasaturile celor doua personaje sunt evidențiate prin
intermediul surselor comicului (de caracter, limbaj, situație, nume), dar și prin caracterizare directă,
indirectă, autocaracterizare, monolog dramatic sau dialog. Capacitatea celor două personaje de “a-i
mânui pe ceilalți” este impecabilă. Cu o viclenie supremă, Zaharia da impresia ca este impartial in
cadrul adunarii pentru alegerea candidatului.
Un alt mijloc de caracterizare indirecta este onomastica. Numele personajelor sugereaza
trasatura lor dominanta. Zaharia (zaharisitul, ramolitul) Trahanache (derivat de la cuvantul trahana, o
coca moale, usor de modelat); Nae (populistul, pacalitorul pacalit) Catavencu (demagogul latrator);
Stefan Tipatescu (personaj mai serios, un tip de generatie mai recenta decat a celor cu numele cu
terminatia -ache), prenumele cu rezonanta istorica (Stefan cel Mare) este inlocuit de cunoscuti cu
diminutivul Fanica, ceea ce pune in evidenta contrastul dintre aparenta, Stefan-seful, stapanul
judetului, si realitate, Fanica-barbatul slab in fata femeii.
Principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele isi dezvalui intentiile,
sentimentele, opiniile. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre
personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta. In dialogul dramatic, stilul este marcat
prin oralitate: mijloacele nonverbale (gesturi si mimica) si paraverbale (intonatie, accent, ritm, pauza)
se substituie replicilor sau le insotesc sub forma indicatiilor scenice.
 Sursele comicului sunt diverse si servesc intentia autorului de a satiriza defectele omenesti
puse in evidenta pe fundalul campaniei electorale.
Comicul de moravuri vizeaza viata de familie (triunghiul Zoe-Trahanache-Tipatescu) si viata
politica (santajul, falsificarea listelor electorale).
Comicul de intentie, atitudinea scriitorului fata de personaje, se identifica prin limbajul lor, si
anume utilizarea neologismului reflecta adancimea contrastului comic (ceea ce vor sa para fata de
ceea ce sunt cu adevarat).
Comicul de situatie sustine tensiunea dramatica prin intamplarile neprevazute, construite
dupa scheme comice clasice: scrisoarea este pierduta si gasita succesiv, rasturnarea de statut a lui
Catavencu, teama exagerata de tradare a grupului Farfuridi-Branzovenescu, confuziile lui
Dandanache.
Comicul de caracter reliefeaza defectele general-umane, pe care Caragiale le sanctioneaza
prin ras (demagogia lui Catavencu, prostia lui Farfuridi, senilitatea lui Dandanache).
Comicul numelor proprii este o forma prin care autorul sugereaza dominanta de caracter,
originea sau rolul personajelor in desfasurearea evenimentelor.
Prin comicul de limbaj se realizeaza caracterizarea indirecta si se evidentiaza incultura
personajelor.
Prin aceste mijloace, piesa provoaca rasul, dar, in acelasi timp, atrage atentia spectatorilor, in
mod critic, asupra “comediei umane”. Lumea eroilor lui Caragiale este alcatuita dintr-o galerie de
arivisti, care actioneaza dupa principiul “Scopul scuza mijloacele”, urmarind mentinerea sau
dobandirea a unui statut social nemeritat.