Tema și viziunea despre lume în opera

„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale

Comedia „O scrisoare pierdută”, scrisă de Ion Luca Caragiale, apare în anul 1884.
Astfel este o operă din perioada antebelică, aparținând epocii marilor clasici, din care mai
făceau parte Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Titu Maiorescu și Ion Creangă.
Capodopera literară aparține realismului. Realismul este un curent literar și artistic
care a început să se manifeste spre sfârșitul primei jumătăți a secolului al XIX-lea, ca o reacție
împotriva romantismului.
Comedia este specia genului dramatic prin intermediul căreia se stârnește râsul
spectatorilor sau a cititorilor prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor
situații neașteptate, cu un final fericit. Principala temă a operei este viața politică și de familie.
De asemenea, textul se bazează pe satirizarea unor defecte omenești, transformând opera într-o
comedie de moravuri. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia și tipurile de comic.Între
tipurile de comic se evidențiază comicul de nume, majoritatea numelor personajelor fiind date
cu scopul unei caracterizări extrem de fine a personajelor. De exemplu, Cațavencu este un om
fățarnic, ipocrit, dovadă fiind cuvântul de la care s-a format numele său, „cațaveică”ce înseamnă
haină cu două fețe. De asemenea, se remarcă inevitabil comicul de limbaj, de caracter și de
situație. Fiind o comedie de moravuri, un rol important îl joacă și comicul de intenție. Opera
este structurată pe patru acte și multiple scene.

O primă scenă reprezentativă pentru tema comediei, și anume viața politică și de familie
a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc, este cea a numărării steagurilor.
Prefectul județului, Tipătescu, împreună cu polițistul Pristanda discută într-o încăpere despre o
știre dintr-un ziar al rivalului prefectului. Discutând, prefectul îi insinuează polițistului că nu a
cumpărat cele patruzeci și patru de steaguri de la Comitet, ci a cumpărat doar cincisprezece,
restul de bani oprindu-i pentru el. Pristanda nu recunoaște, ba chiar propune să le numere. După
ce a enumerat câteva locuri unde a amplasat steaguri, le reia și adună greșit doar pentru a-i ieși la
numărat toate cele patruzeci și patru de steaguri. În această scenă se prezintă dialogul între un
polițist corupt și prefectul județului care îl trece cu vederea. Datorită faptului că Pristanda se
lingușește, iar sistemul este de așa natură, prefectul nu îl sancționează, ba chiar îl înțelege.
În viața politică, funcționarii se păcălesc între ei datorită egoismului și corupției. Pristanda îl
minte pe mai marele său, iar când vede că nu îl poate păcăli, recunoaște greșeala, enunțând și
motivul: „famelie mare, renumerație mica “.

O altă scenă semnificativă pentru tema comediei este sosirea lui Agamemnon
Dandanache. Acesta este un luptător de la patruzeci și opt care este ales drept deputat. După
ce sosește în locul în care se aflau Zoe și Tipătescu, domnul Trahanache îl prezintă celor doi
pe Agamemnon Dandanache. Acesta face o înlănțuire de confuzii și este extrem de neatent și
uituc. Mai mult, are și defect de vorbire, vorbind peltic, eliptic și sâsâit. Replicile sale sunt
lipsite de coerență și de înțeles. Folosește foarte multe interjecții, precum „pac”, „hodoronc-
hodoronc”, „zdronca-zdronca”, descriind astfel drumul parcurs până în acel loc. Folosește des
apelativele „puicusorule” și „neicusorule”. Acesta este tipul arivistului, nevrednic de această
funcție pe care o obține.
Pentru a-și împlini scopurile, acești politicieni aleg un om care nu
poate nici să alcătuiască o replică destul de coerentă, nici să ducă la capăt o idee.
Acțiunea operei poate fi structurată pe momentele subiectului. Intriga, care reprezintă
pierderea scrisorii și plasarea ei în posesia lui Cațavencu, este plasată înaintea începerii
acțiunii din operă, așadar înaintea expozițiunii. În expozițiune se desfășoară convorbirea
dintre Tipătescu și Pristanda, precum și scena numărării steagurilor.
Conflictul este un element deosebit de important pentru o operă dramatică, deoarece
declanșează acțiunea și contribuie la desfășurarea ei, menținând și atenția cititorului. Acesta
este de două feluri: interior și exterior. Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea,
pentru puterea politică, a două forțe opuse, și anume reprezentanții partidului aflat la putere și
gruparea independentă din jurul lui Nae Cațavencu, proprietar al ziarului „Răcnetul
Carpaților” și priceput avocat.
Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Formele greșite
ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale, denotă incultura. Neologismele pronunțate
greșit „soțietate”, „prințip”, „dipotat”, „endependant” și cacofonia „va să zică că nu le are”,
sunt specifice personajului Trahanache și reflectă incultura sa, precum și naivitatea aparentă care
îl caracterizează. De asemenea, își dovedește viclenia prin ticul verbal „aveți puțintică
răbdare”. Rostind acest enunț, caută să tragă de timp în favoarea sa. Limbajul lui Agamemnon
Dandanache este unul total neîngrijit. Este lipsit de sens și coerență, totodată însoțit de
greșeli de exprimare, ticuri verbale, vocabular redus și multe interjecții.
În concluzie, opera „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o comedie de
moravuri, încadrată în universul operelor realiste, având ca temă viața politică și de familie a
unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc, temă justificată prin scene
reprezentative, precum și prin conflictele existente.