Tema și viziunea despre lume în opera

„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale

Comedia „O scrisoare pierdută”, scrisă de Ion Luca Caragiale, apare în anul 1884.
Astfel este o operă din perioada antebelică, aparținând epocii marilor clasici, din care mai
făceau parte Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Titu Maiorescu și Ion Creangă.
Capodopera literară aparține realismului. Realismul este un curent literar și artistic
care a început să se manifeste spre sfârșitul primei jumătăți a secolului al XIX-lea, ca o reacție
împotriva romantismului. O primă trăsătură a realismului este mimesis, ceea ce reprezintă un
concept literar ce se bazează pe prezentarea verosimilă a realității. Aceasta se justifică prin
exemple de ocupații reale, cum ar fi prefect, președinte al unor comitete, avocat, director al
unui ziar, „polițai”; precum și numele unei publicații existente pe piață, și anume ziarul
„Răcnetul Carpaților”. Altă trăsătură a realismului este tipologia de personaje. În operă se
identifică diverse tipologii de oameni simpli, cum ar fi: politicianul demagog, reprezentat de
Nae Cațavencu, femeia adulterină este singura femeie din operă, Zoe Trahanache. Zoe este
singurul personaj feminin din literatura lui Caragiale care nu ilustrează tipul mahalagioaicei.
Tipul slugarnicului îl reprezintă Ghiță Pristanda, incultul este Agamemnon Dandanache,
amorezul este Ștefan Tipătescu, iar arivistul este „Agamiță”. Tematica este cea socială.
Comedia este specia genului dramatic prin intermediul căreia se stârnește râsul
spectatorilor sau a cititorilor prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor
situații neașteptate, cu un final fericit. Principala temă a operei este viața politică și de familie
a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc. De asemenea, textul se bazează pe
satirizarea unor defecte omenești, transformând opera într-o comedie de moravuri. Sursa
principală a comicului este contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente formele
comicului: umorul, ironia și tipurile de comic. Între tipurile de comic se evidențiază comicul
de nume, majoritatea numelor personajelor fiind date cu scopul unei caracterizări extrem de
fine a personajelor. De exemplu, Cațavencu este un om fățarnic, ipocrit, dovadă fiind cuvântul
de la care s-a format numele său, „cațaveică”ce înseamnă haină cu două fețe. De asemenea, se
remarcă inevitabil comicul de limbaj, de caracter și de situație. Fiind o comedie de moravuri,
un rol important îl joacă și comicul de intenție. Opera este structurată pe patru acte și
multiple scene.
O primă scenă reprezentativă pentru tema comediei, și anume viața politică și de
familie a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc, este cea a numărării
steagurilor. Prefectul județului, Tipătescu, împreună cu polițistul Pristanda discută într-o
încăpere despre o știre dintr-un ziar al rivalului prefectului. Discutând, prefectul îi insinuează
polițistului că nu a cumpărat cele patruzeci și patru de steaguri de la Comitet, ci a cumpărat
doar cincisprezece, restul de bani oprindu-i pentru el. Pristanda nu recunoaște, ba chiar
propune să le numere. După ce a enumerat câteva locuri unde a amplasat steaguri, le reia și
adună greșit doar pentru a-i ieși la numărat toate cele patruzeci și patru de steaguri. În această
scenă se prezintă dialogul între un polițist corupt și prefectul județului care îl trece cu vederea.
Datorită faptului că Pristanda se lingușește, iar sistemul este de așa natură, prefectul nu îl
sancționează, ba chiar îl înțelege. În viața politică, funcționarii se păcălesc între ei datorită
egoismului și corupției. Pristanda îl minte pe mai marele său, iar când vede că nu îl poate
păcăli, recunoaște greșeala, enunțând și motivul: „famelie mare, renumerație mică”.
O altă scenă semnificativă pentru tema comediei este sosirea lui Agamemnon
Dandanache. Acesta este un luptător de la patruzeci și opt care este ales drept deputat. După
ce sosește în locul în care se aflau Zoe și Tipătescu, domnul Trahanache îl prezintă celor doi
pe Agamemnon Dandanache. Acesta face o înlănțuire de confuzii și este extrem de neatent și
uituc. Mai mult, are și defect de vorbire, vorbind peltic, eliptic și sâsâit. Replicile sale sunt
lipsite de coerență și de înțeles. Folosește foarte multe interjecții, precum „pac”, „hodoronc-
hodoronc”, „zdronca-zdronca”, descriind astfel drumul parcurs până în acel loc. Folosește des
apelativele „puicusorule” și „neicusorule”. Acesta este tipul arivistului, nevrednic de această
funcție pe care o obține. Politicianismul românesc corupt este dovedit odată în plus prin
această scenă. Un om simplu, necunoscut, fără realizări, ajunge într-o funcție mare care
necesită responsabilitate. Astfel, cei care au grijă ca el să fie ales, îl transformă în marioneta
lor politică. Pentru a-și împlini scopurile politice corupte, acești politicieni aleg un om care nu
poate nici să alcătuiască o replică destul de coerentă, nici să ducă la capăt o idee.
Acțiunea operei poate fi structurată pe momentele subiectului. Intriga, care reprezintă
pierderea scrisorii și plasarea ei în posesia lui Cațavencu, este plasată înaintea începerii
acțiunii din operă, așadar înaintea expozițiunii. În expozițiune se desfășoară convorbirea
dintre Tipătescu și Pristanda, precum și scena numărării steagurilor. Desfășurarea acțiunii
începe din momentul în care Trahanache îi comunică lui Tipătescu că adversarul lor politic
deține o scrisoare amoroasă compromițătoare, scrisă chiar de prefect către Zoe. Farfuridi și
Brânzovenescu, îl acuză pe Trahanache de trădare. Lângă Zoe și prefect, apare un alegător
turmentat care relatează cum a găsit scrisoarea și i-a oferit-o lui Nae. Din ordinul prefectului,
Pristanda îl arestează pe Nae, fapt ce a determinat-o pe Zoe să îi convingă într-un final pe
Trahanache și pe Tipătescu să îl susțină pe Nae la alegeri. Punctul culminant îl formează
discursurile candidaților Farfuridi și Cațavencu; anunțarea numelui „Dandanache” și iscarea
unui scandal în care Nae își pierde pălăria. Dandanache ajunge în capitala județului, iar Zoe
obține scrisoarea originală din pălăria pierdută de Nae, pe care a găsit-o alegătorul.
Deznodământul prezintă desfășurarea festivității la care participă toate personajele.
Conflictul este un element deosebit de important pentru o operă dramatică, deoarece
declanșează acțiunea și contribuie la desfășurarea ei, menținând și atenția cititorului. Acesta
este de două feluri: interior și exterior. Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea,
pentru puterea politică, a două forțe opuse, și anume reprezentanții partidului aflat la putere și
gruparea independentă din jurul lui Nae Cațavencu, proprietar al ziarului „Răcnetul
Carpaților” și priceput avocat. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce
vor să pară personajele, cu alte cuvinte, între esență și aparență. În operă se remarcă și
conflicte secundare. Farfuridi și Brânzovenescu se tem de trădarea prefectului, pornindu-se
astfel împotriva lui și amenințându-l că îi vor face plângere. De asemenea, se iscă un conflict
între Zoe și Tipătescu. Prefectul nu renunță la poziția, orgoliul și planurile sale, iar Zoe
dorește să îl convingă să abandoneze toate de dragul ei. Conflictul interior se remarcă la
Tipătescu. Acesta oscilează între datoria sa de prefect, respectul pentru colegii din partid, dar
și pasiunea pentru Zoe.
 Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Formele greșite
ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale, denotă incultura, statutul de parvenit din
sfera limbajului politic. Neologismele pronunțate greșit „soțietate”, „prințip”, „dipotat”,
„endependant”; precum și truismul „unde nu e moral, acolo e corupție”, tautologia „enteresul
și iar enteresul” și cacofonia „va să zică că nu le are”, sunt specifice personajului Trahanache
și reflectă incultura sa, precum și naivitatea aparentă care îl caracterizează. De asemenea, își
dovedește viclenia prin ticul verbal „aveți puțintică răbdare”. Rostind acest enunț, caută să
tragă de timp în favoarea sa. Limbajul lui Agamemnon Dandanache este unul total neîngrijit.
Este lipsit de sens și coerență, totodată însoțit de greșeli de exprimare, ticuri verbale,
vocabular redus și multe interjecții.
În concluzie, opera „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o comedie de
moravuri, încadrată în universul operelor realiste, având ca temă viața politică și de familie a
unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc, temă justificată prin scene
reprezentative, precum și prin conflictele existente.