O scrisoare pierdută

I.L. Caragiale
-Relația dintre personaje-

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia ,,O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este a treia piesă
dintre cele patru scrise de autor. Este o comedie de moravuri inspirată din lupta electorală din anul
1883, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri, a
unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu final fericit. Personajele comediei aparțin unor
tipologii clasice, iar sursa principală a comicului este contrastul dintre aparență și esență.
Text dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice. Dovadă sunt intervențiile directe ale
autorului în piesă(didascalii), structura în patru acte, alcătuite din scene și replici, dialogul și
monologul ca moduri de expunere, limitarea acțiunii în timp și spațiu.
Comedia aparține realismului clasic. Principiile promovate de societatea culturală Junimea și
estetica realismului se regăsesc în: critica ,,formelor fără fond” și a politicienilor corupți, satirizarea
unor aspecte sociale, spiritul de observație acut, veridicitatea obținută prin tehnica acumulării
detaliilor, individualizarea ,,caracterelor” prin limbaj. Țin de clasicism echilibrul compozițional și
generalitatea situațiilor și a caracterelor (prostul fudul, canalia ,,încornoratul”, cocheta etc).
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din societatea
românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta
pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de
familie (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu) a unor politicieni corupți.
Ștefan Tipătescu și Zoe Trahanache ilustrează imoralitatea vieții de familie a unor politicieni
din societatea românească a vremii.
Ștefan Tipătescu este prefectul județului, așa cum notează autorul în lista cu Persoanele de la
începutul piesei, dar întruchipează, în același timp, tipul donjuanului/al primului amorez.
Zoe Trahanache este tipul cochetei și al femeii voluntare. Unicul personaj feminin al comediei
apare ultima pe lista cu Persoanele de la începutul piesei. Autorul îi fixează statutul social prin
raportare la soțul ei, Zaharia Trahanache, cel mai important om politic al județului: ,,soția celui de
sus. În ciuda faptului că femeile nu aveau drept de vot la acea epocă, Zoe îi poate manevra pe ceilalți
după voința sa ca pe niște marionete, folosindu-se de poziția de primă doamnă a micului oraș de
provincie.
Tipătescu aparține tipului politic, dar, spre deosebire de ceilalți, este un om instruit. Imoralitatea
lui se manifestă în planul vieții de familie. Zoe și Tipătescu nu fac greșeli de exprimare, ca alte
personaje ale comediei. Stâlpi ai puterii locale și prieteni cu interese comune, Ștefan Tipătescu și
Zaharia Trahanache alcătuiesc un triunghi conjugal împreună cu Zoe, soția adulterină, fapt care le
consolidează relația politică.
Intriga, pierderea scrisorii de amor, declanșează acțiunile contradictorii ale amorezilor, care
evidențiază raportul neașteptat caracter tare (Zoe) – caracter slab (Fănică). Dacă prefectul Tipătescu
îi cere lui Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței pentru a găsi scrisoarea, Zoe,
dimpotrivă, ordonă eliberarea lui, iar apoi uzează de mijloacele de convingere feminine pentru a-l
determina pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii.
Principala trăsătură a prefectului este impulsivitatea, observație făcută de Trahanache în mod
direct, în aparte: ,,E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face
pentru un prefect”. În fond, Tipătescu, de dragul unei femei, pe care este nevoit să o împartă cu
altcineva, sacrifică o carieră promițătoare la București, așa cum remarcă același
Trahanache: ,,Credeți d-voastră că ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi dus director la București,
dacă nu stăruiam eu și cu Joițica...și la drept vorbind, Joițica a stăruit mai mult....”.
Zoe, în schimb, în ciuda văicărelilor, a leșinurilor, dar și a faptului că e considerată o ,,damă
simțitoare”, este în realitate ,,femeia bărbată”, stăpână pe sine, care știe foarte bine ce vrea și care îi
manipulează pe toți după propriile dorințe. Dincolo de aparențe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu
Tipătescu, femeia este polul rațional, puternic și care deține controlul asupra relației. Onest
politic, ,,un om căruia îi place să joace pe față” (autocaracterizare), Tipătescu refuză inițial
compromisul și îi propune lui Zoe o soluție disperată și romantică, arătându-se gata să renunțe la tot
de dragul ei: ,,Să fugim împreună...”. Ea intervine însă energic și refuză ,,nebunia”, pentru că nu
dorește să renunțe cu niciun preț la poziția de primă doamnă a orașului de provincie. Izbucnirea
scandalului o îngrozește mai tare decât pierderea bărbatului iubit. Replica ei la întrebarea amorezului
Tipătescu ,,Zoe! Zoe! mă iubești...” lămurește ipocrizia relației condiționate: ,,Te iubesc, dar scapă-
mă.”
În confruntarea dintre cei doi cu privire la susținerea candidaturii lui Cațavencu, prefectul este
caracterul slab pentru că cedează până la urmă de dragul lui Zoe: ,,În sfârșit, dacă vrei tu...fie!....”.
În actul al IV-lea, după ce apare Dandanache și confundă gazdele, crezând că Zoe e soția lui
Tipătescu, Zoe devine foarte agitată de teama lui Cațavencu. Tipătescu încearcă să o liniștească cu
îndemnuri ridicole: ,,Nu fi copilă!” și ,,Zoe! Zoe! Fii bărbată...”. Odată ce reintră în posesia scrisorii
compromițătoare, Zoe devine triumfătoare, se comportă ca o adevărată doamnă, își recapătă
superioritatea la care renunțase pentru scurt timp, face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți, în timp
ce Tipătescu se retrage, ca și înainte, în umbra ei.
Finalul comediei aduce împăcarea ridicolă a adversarilor, fără a se schimba cu ceva situația inițială
(triunghiul conjugal): ,,Zoe li Tipătescu contemplă la o parte mișcarea”.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache și Zoe, soția
acestuia) și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și
proprietar al ziarului ,,Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce
sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat
de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Modalitățile de caracterizare specifice personajului dramatic sunt limbajul și indicațiile
scenice. Deși nu sunt sancționați prin comicul de limbaj ca ariviștii, amorezii sunt personaje cu
carte, ironizate pentru legătura extraconjugală prin comicul de nume. Așa se explică discrepanța
comică dintre prenume (ceea ce vor să pară) și diminutivul familiar (ceea ce sunt): Zoe-Joițica,
Ștefan-Fănică.
 În concluzie, lumea eroilor lui Caragiale acționează după principiul ,,Scopul scuză mijloacele”.
Cuplul Zoe – Tipătescu trăiește fără mustrări de conștiință; cei doi se preocupă doar de păstrarea
aparențelor, a imaginii publice, pentru că lumea orașului de provincie are o singură pasiune, bârfa,
devenită un inamic de temut pentru Zoe, pe care farsa electorală o pune astfel în pericol. Intervențiile
ei dezvăluie altă fațetă a universului caragialian: puterea pe care o are femeia voluntară. Cocheta
acționează pentru propria salvare, conduce din umbră și toți îi recunosc poziția. Astfel, imoralitatea
casnică (triunghiul conjugal vechi de opt ani are deja un aspect casnic) se îmbină cu cea politică în
comedia ,,O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale.