O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

~ 1884 ~
Relatia dintre două personaje
I.L.Caragiale
despre autor este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română și
aparține Epocii Marilor Clasici alături de: Ion Creangă, Mihai Eminescu și Ioan Slavici.
și operă
Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este a
treia piesă dintre cele patru scrise de autor și o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie
de moravuri inspirată din lupta electorală din anul 1883, în care sunt satirizate aspecte ale
societății contemporane autorului.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor
specie
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu final fericit. Personajele
comediei aparțin unor tipologii clasice; sursa principală a comicului este contrastul dintre
aparență și esență. Sunt prezente formele comicului (umorul, ironia) și diferite tipuri de comic
(de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj și de nume).
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din
tema
societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața
politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor
electorale, corupția) și de familie (triunghiul conjugal Zoe – Trahanache – Tipătescu).
Ștefan Tipătescu și Zoe Trahanache ilustrează imoralitatea vieții de familie a unor
politicieni din societatea românească a vremii. 1a.
Ștefan
Ștefan Tipătescu este prefectul județului, dar întruchipează, în același timp, tipul
donjuanului / al primului amorez. Autoritar în exercitarea funcției publice, motiv pentru care
adversarul Cațavencu îl numește „vampir”, este slab în fața șantajului emoțional.
Zoe Trahanache este tipul cochetei și al femeii voluntare. Unicul personaj feminin al
comediei Zoeapare ultima pe lista cu „Persoanele” de la începutul piesei. Autorul îi fixează statutul
social prin raportare la soțul ei, Zaharia Trahanache, cel mai important om politic al județului: 1b.
„soția celui de sus”. În ciuda faptului că femeile nu aveau drept de vot la acea epocă, Zoe îi
poate manevra pe ceilalți după voința sa ca pe niște marionete, folosindu-se de poziția de primă
doamnă a micului oraș de provincie. De aceea îi promite lui Cațavencu: „eu te aleg, eu și cu
bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea...”.
Tipătescu aparține tipului politic, dar, spre deosebire de ceilalți, este un om instruit.
Imoralitatea lui se manifestă în planul vieții de familie. Zoe și Tipătescu nu fac greșeli de
exprimare, ca alte personaje ale comediei.
Stâlpi ai puterii locale și prieteni cu interese comune, Ștefan Tipătescu și Zaharia
Trahanache alcătuiesc un triunghi conjugal împreună cu Zoe, soția adulterină, fapt care le
consolidează relația politică. Soțul „încornorat” observă această situație cu naivitate: „Pentru
mine să vie cineva să bănuiască pe Joițica, ori pe amicul Fănică, totuna e [...] De opt ani trăim
împreună ca frații, și niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica rău.”
Intriga, pierderea scrisorii de amor, declanșează acțiunile contradictorii ale amorezilor,
care evidențiază raportul neașteptat caracter tare (Zoe) – caracter slab (Fănică). Dacă prefectul
intriga
Tipătescu îi cere polițaiului Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței pentru a
găsi scrisoarea, Zoe, dimpotrivă, ordonă eliberarea lui, iar apoi uzează de mijloacele de
convingere feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului din
opoziție, în schimbul scrisorii.
Principala trăsătură a prefectului este impulsivitatea, observație făcută de Trahanache în
mod direct: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face
pentru un prefect.”
 În fond, Tipătescu, de dragul unei femei, pe care este nevoit să o împartă cu altcineva,
sacrifică o carieră promițătoare la București, asa cum remarcă Trahanache: „Credeți d-voastră
căcaracterizare
ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi dus director la București, dacă nu stăruiam eu și cu
personaje
Joițica... și la drept vorbind, Joițica a stăruit mai mult...”.
Zoe, în schimb, în ciuda văicărelilor, a leșinurilor, dar și a faptului că e considerată o
„damă simțitoare”, este în realitate „femeia bărbată”, stăpână pe sine, care știe foarte bine ce 2a.
vrea și care îi manipulează pe toți după propriile dorințe. Deși face paradă de iubirea pentru
Tipătescu și de sacrificiile făcute pentru el, în fapt ea „n-a jertfit nimic altceva decât o fidelitate
conjugală stânjenitoare, singurul sacrificiu notabil venind, cum am mai spus, din partea lui
Tipătescu”, este de părere criticul Ștefan Cazimir.
Dincolo de aparențe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, femeia este polul
rațional, puternic și care deține controlul asupra relației. Onest politic, „un om căruia îi place
să joace pe față” (autocaracterizare), Tipătescu refuză inițial compromisul și îi propune lui Zoe
o soluție disperată și romantică, arătându-se gata să renunțe la tot de dragul ei: „Să fugim
împreună...”. Ea intervine însă energic și refuză „nebunia”, pentru că nu dorește să renunțe cu
niciun preț la poziția de primă doamnă a orașului de provincie. De aceea îi răspunde ferm
prefectului: „Ești nebun? Dar Zaharia? Dar poziția ta? Dar scandalul și mai mare care s-ar
aprinde pe urmele noastre?”. Izbucnirea scandalului o îngrozește mai tare decât pierderea
scene
bărbatului iubit: „Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râză!”
semnificative
Replica ei la întrebarea amorezului Tipătescu „Zoe! Zoe! mă iubești...” lămurește ipocrizia
relației condiționate: „Te iubesc, dar scapă-mă.”
În confruntarea dintre cei doi cu privire la susținerea candidaturii lui Cațavencu, prefectul
este caracterul slab pentru că cedează până la urmă de dragul lui Zoe: „În sfârșit, dacă vrei tu...
fie!”
În actul al IV-lea, după ce apare Dandanache și confundă gazdele, crezând că Zoe e soția
lui Tipătescu, Zoe devine foarte agitată de teama lui Cațavencu. Tipătescu încearcă să o
2b.
liniștească cu îndemnuri ridicole: „Nu fi copilă!” și „Zoe! Zoe, fii bărbată!”. Odată ce reintră
în posesia scrisorii compromițătoare, Zoe devine triumfătoare, se comportă ca o adevărată
doamnă, își recapătă superioritatea la care renunțase pentru scurt timp, face promisiuni
liniștitoare pentru ceilalți, în timp ce Tipătescu se retrage, ca și înainte, în umbra ei.
Finalul comediei aduce împăcarea ridicolă a adversarilor, fără a se schimba cu ceva
situația inițială (triunghiul conjugal): „Zoe și Tipătescu contemplă de la o parte mișcarea”.
Titlul
titlu sugerează ideea că victoria politică se obține, de fapt, prin lupta de culise. 3a.
Instrumentul șantajului politic este – „o scrisoare pierdută” – pretextul dramatic al comediei și
sursă a neliniștilor amorezilor. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării, cât și
repetabilitatea ei.
acțiune
Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”.
Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot petrece oriunde în țară, 3b.
iar timpul precizat este sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale.
Subiectul, desfășurat pe parcursul celor patru acte, respectă momentele specifice evoluției
sale și este determinat de intrigă: pierderea scrisorii de dragoste de la prefect de către doamna
subiect
Zoe Trahanache și găsirea acesteia de către adversarul lor politic, care o folosește ca armă de
șantaj. Acest fapt ridicol stârnește o agitație nejustificată. Desfășurarea acțiunii prezintă modul
în care „îndrăgostiții” și soțul înșelat răspund șantajului, precum și reacțiile celorlalte personaje
în situația de criză creată. Punctul culminant, adunarea electorală, în care este declarat candidat
Agamemnon Dandanache, este urmat de un deznodământ fericit, în care scrisoarea revine la
Zoe și conflictele se sting într-o împăcare generală și neașteptată.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe
conflict
opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (Ștefan Tipătescu, Zaharia și Zoe Trahanache) și
gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al 3c.

caracterizare
ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și
ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Farfuridi – Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Modalitățile de caracterizare specifice personajului dramatic sunt limbajul și indicațiile
scenice. Deși nu sunt sancționați prin comicul de limbaj ca ariviștii, amorezii sunt personaje „cu 3d.
carte”, ironizate pentru legătura extraconjugală prin comicul de nume. Așa se explică
discrepanța comică dintre prenume și diminutivul familiar: Zoe – Joițica, Ștefan – Fănică.
Notațiile autorului caracterizează personajele indirect, prin gesturi și mimică, ca în scena
etalării arsenalului
notații autor feminin pentru a-l convinge pe Tipătescu: „plânge”, „zdrobită”, „înecată”,
iar în lista cu „Persoanele” de la începutul piesei, alături de numele sugestive pentru tipologia
comică, prin statutul lor social: Ștefan Tipătescu, „prefectul județului”, adică unul dintre stâlpii
puterii locale, dar cu gândire de stăpân medieval; Zoe Trahanache, „soția celui de sus”, adică a
lui Trahanache, ceea ce arată poziția ei de primă doamnă a județului, dar poate fi și o sugestie a
capacității ei de manipulare și chiar a adulterului.
Așadar, lumea eroilor lui Caragiale acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele”.
Cuplul Zoe – Tipătescu trăiește fără mustrări de conștiință; cei doi se preocupă doar de
concluzie
păstrarea aparențelor, a imaginii publice, pentru că lumea orașului de provincie are o singură
pasiune, bârfa, devenită un inamic de temut pentru Zoe, pe care farsa electorală o pune astfel în
pericol. Intervențiile ei dezvăluie altă fațetă a universului caragialian: puterea pe care o are
femeia voluntară. Cocheta acționează pentru propria salvare, conduce din umbră și toți îi
recunosc poziția.
 O scrisoare pierdută
de Ion Luca Caragiale
~ 1884 ~
Caracterizarea personajului principal
Tot de la eseul anterior; mai puțin: Tipătescu – prezentare statut social, moral, psihologic
și caracterizare
În plus:
Pierderea scrisorii de amor, care este folosită ca armă de șantaj de adversarul politic
pentru a obține mandatul de deputat, provoacă teama femeii că scandalul i-ar distruge imaginea
publică. De aceea își folosește toate resursele pentru recuperarea scrisorii: voința, influența,
secvențe
puterea de convingere.
semnificative
În actul al II-lea, scena VI, Zoe uzează cu abilitate de mijloacele de convingere feminine
pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului din opoziție, în schimbul 2a.
scrisorii. Zoe – „femeia bărbată”... + iubirea pentru Tipătescu ... + dincolo de aparențe
Cum negocierile dintre prefect și Cațavencu eșuează, Zoe promite sprijinul ei pentru
obținerea mandatului de deputat în schimbul scrisorii compromițătoare: „Ei! eu te aleg, eu și cu
bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea... Primești?”. Răspunsul lui Cațavencu este afirmativ
„Primesc”.
În actul al IV-lea, când Cetățeanul turmentat îi restituie scrisoarea găsită de el în căptușeala
pălăriei pierdute de Cațavencu la primărie, Zoe devine triumfătoare, se comportă ca o adevărată
doamnă, își recapătă superioritatea: „Domnule Cațavencu! Tot mai poți vorbi? și încă ironic”.
Cum orice motiv de îngrijorare dispare, generoasă, fermecătoare, îi spune lui Cațavencu: „Eu
sunt o femeie bună... am să ți-o dovedesc. Acum sunt fericită... Puțin îmi pasă dacă ai vrut să- 2b.
mi faci rău și n-ai putut.” Îi cere în schimbul bunăvoinței sale să conducă manifestația publică,
să prezideze banchetul popular și să salute, în numele alegătorilor, „pe deputatul ales și pe
prefect”, iar Cațavencu acceptă. Îi face promisiuni liniștitoare: „Du-te și ia loc în capul mesii;
fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!”, iar el îi spune: „Madam Trahanache, ești un
înger!” + final...
Criticul G. Călinescu desemnează prin sintagma „domina bona”, „femeie care este idolul
bărbaților”. Modalitățile de caracterizare directă evidențiază bunătatea cochetei prin ceea ce
spun alte personaje: „Madam Trahanache, ești un înger!” (Cațavencu), „În sănătatea coanii
Joițichii! Că e damă bună!” (Cetățeanul turmentat) sau prin autocaracterizare „Eu sunt o
femeie bună...”. La începutul piesei, Trahanache îl avertizează pe Tipătescu să nu-i spună lui
Zoe de scrisoarea de amor pentru că e „simțitoare”, în timp ce, după discuția cu Dandanache,
caracterizare
Tipătescu îi recomandă să-și păstreze cumpătul: „Zoe! Zoe! Fii bărbată...”.
Zoe Trahanache, prima doamnă a județului, nu face greșeli de limbaj. În schimb, adulterul
este sancționat prin comicul de nume: discrepanța comică dintre prenumele Zoe (indicând ceea
ce pretinde a fi, o doamnă distinsă) și diminutivul familiar, Joițica.
Notațiile autorului care însoțesc cele mai multe replici din scena în care este etalat arsenalul
feminin pentru convingerea lui Tipătescu sunt „plânge”, „zdrobită”, „înecată”, iar când
emoțiile ei ating maxima tensiune provocată de povestea scrisorii găsite de Dandanache și de
absența veștilor de la Cațavencu, Zoe trăiește intens spaima de scandal public: „înecată”, „își
ascunde obrazul”, „tresărind”, „fierbând”, „foarte agitată”, „sărind din loc”; în schimb, când
intră în posesia scrisorii, își impune cu autoritate condițiile în fața lui Cațavencu: „râzând”, „cu
ton aspru”, „cu dignitate”.