O scrisoare pierduta

De I. L. Caragiale -comentariu-

Introducere, 4 carcateristici ale comediei Ca specie a genului dramatic in care sunt zugravite intr-o maniera satirica tipuri umane, carente de caracter, moravuri ale societatii, situatii hazlii, comedia apeleaza la limbaje scenice complexe pentru a provoca rasul. In spatiul comediei romanesti, cel care subliniaza limitele umane si le priveste cu umor este I. L. Caragiale, a carui opere, desi inspirate din realitatea secolului al XIX-lea, contemporana scriitorului, pun in lumina un univers comic de eterna actualitate. In cea mai cunoscuta piesa a sa, O scrisoare pierduta, dramaturgul ilustreaza cu virtuozitate toate trasaturile definitorii ale comediei: conflicte derizorii care au intotdeauna un final fericit, actiune bazata pe situatii hazlii si personaje orientate catre generalitate si tipologie, construite pe contrastul dintre aparenta si esenta. Personalitate de referinta in epoca marilor clasici, alaturi de Eminescu, Slavici si Creanga, Caragiale isi exprima vocatia de scriitor realist in comedia de moravuri O scrisoare pierduta, a carei veridicitate isi extrage esenta din noile alegeri impuse de guvernul liberal, odata cu revizuirea Constitutiei din anul 1883. Relatii temporale si spatiale Amalgamul de evenimente determinate de pierderea scrisorii se petrece pe parcursul a numai trei zile, in capitala unui judet de munte din zilele noastre, sintagma menita sa sublinieze caracterul etern al situatiei. Locul de desfasurare al primelor doua acte este salonul din locuinta lui Tipatescu, in timp ce actul final infatiseaza sala cea mare a pretoriului primariei. Titlul Titlul piesei reliefeaza intrga si poate fi privit din doua unghiuri opozante. Pe de o parte, o poate fi considerat articol nehotarat deoarece scrisoarea este doar un mijloc din multele mijloace posibile de santaj. Pe de alta parte, prin aparitia scrisorii similare care determina numirea de la centru a lui Dandanache, o poate avea valoare de numeral. Prin urmare, scrisoarea are functie actantiala, devenind mai mult decat un personaj, intrucat are puterea de a distruge cariere sau destine. Tema, subiectul+evolutia conflictului dramatic prin referire la 2 scene/momente, opozitia incipit-final Tema degradarii vietii sociale, politice si private din societatea romaneasca burgheza de la sfarsitul secolului al XIX-lea se contureaza in jurul unui episod desfasurat in patru acte, ce infatiseaza campania

electorala pentru desemnarea unui candidat pentru viitoarele alegeri parlamentare. Astfel, scena in care se clarifica pe deplin intriga este cea in care Zaharia Trahanache, presedintele filialei locale a partidului de guvernamant, ii dezvaluie prietenului sau, Fanica, santajul exercitat asupra sa de catre avocatul Nae Catavencu. Acesta pretinde sprijinirea candidaturii lui pentru Parlament, avand ca arma o scrisoare de amor trimisa de prefect, Stefan Tipatescu, sotiei lui Trahanache, Zoe. Prefectul ordona arestarea lui Catavencu, dar fiindca scrisoarea nu este gasita, Zoe porunceste politistului orasului, lui Ghita, sa il elibereze si sa il invite la negocieri. Avocatul refuza toate functiile si chiar si mosia oferita de Tipatescu. Acesta este momentul in care conflictul izbucneste deschis, iar Zoe este cea care ii pune capat, determinandu-l pe prefect sa il sustina pe Catavencu in alegeri. Printr-o rasturnare de situatie specifica teatrului clasic, avantajul detinut de avocat trece in favoarea lui Agamita Dandanache, care isi anunta candidatura. Intrunirea se incheie cu o incaierare generala, metafora scenica a unei lumi haotice, in timp ce ultimul act sfarseste cu o scena aparent antitetica: scena reconcilierii. In realitatea insa, deznodamantul pune din nou in evidenta lipsa de valori etice ale existentei, intrucat prezinta alegerea in functie a celui mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu, Agamita Dandanache. Subiectul comediei implica o acumulare de conflicte care angreneaza majoritatea personajelor si se precipita spre un final neasteptat, intrucat, ca un tipar al comediilor lui Caragiale, tot ce debuteaza cu un scandal se incheie cu o petrecere. Acest deznodamant pune in evidenta idea conform careia, atunci cand exista un enteres, orice principiu sau valoare va fi incalcat. Mai mult, este reliefata opozitia dintre incipit si final. Conflictul principal este reprezentat de confruntarea pentru putere a adversarilor politici si este amplificat de pierderea biletului de amor trimis de Fanica amantei lui, Zoe. Conflictului principal i se adauga cel secundar, a carui protagonist sunt Farfuridi si Branzovenescu, obsedati de tradarea din partea fruntasilor partidului si, implicit, de pierderea nominalizarii la deputatie a celui dintai. Inafara acestor dispute raman doar Ghita Pristanda, prins intre statutul de ureche a prefectului, instrumentul de forta a lui Trahanache in agresarea adversarului politic si mesagerul coanei Joitica, si cetateanul tumentat, care are o singura preocupare-cu cine va vota. Desi el nu apartine niciunei tabere, ironia destinului face ca scrisoarea sa revina periodic in mainile lui, obligandu-l sa ia contact cu membrii taberelor opozante. Incadrarea personajelor in tipologii/ilustrarea tipurilor de comic Personajele literare ale lui Caragiale sunt instante narative prin care dramaturgul de notorietate transfigureaza artistic tipuri si ipostaze umane. Asocierile care apar se datoreaza atat comicului de caracter, cat si celui de nume: Zaharia Trahanache- incornoratul sau, din perspectiva numelui- un om usor de modelat de superiorii sai, "trahana" nseamnand "coca moale", Tipatescu-amorezul, Zoecocheta adulterine, Catavencu- ipocritul, cataveica avand ca sinonim o haina cu doua fete, Farfuridi si Branzovenescu- cuplul de imbecili, Dandanache- demagogul, cel care creaza o multime de incurcaturi, asa cum ii spune si numele: dandana = ncurcatura, Pristanda- slujbasul umil, intrucat pristandaua este un joc popular, ce se danseaza dupa reguli prestabilite. Ca trasaturi comune de caracter, majoritatea dintre ei sunt oameni infatuati, profitori si vanitosi.

Comicul de limbaj este un alt procedeu de caracterizare a personajelor. Agramatismul si amerstecul de register stilistice sotietate, printip, termeni apartinand lui Trahanache, diminutivele ridicole neicusorule, ticurile verbale curat misel sau fraza stereotipa o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are denota spoiala de educatie. Lista moravurilor satirizate in comedie: adulterul, servilismul, prostia, infatuarea, incultura, demagogia si coruptia, da nastere celui de al patrulea tip de comic: de moravuri, care nu ar fi putut exista independent de comicul de situatie, ilustrat prin incurcarile datorate drumului circular al scrisorii. Relatia dintre doua personaje/caracterizarea lui Zoe Adevaratul cuplu al comediei este cel format din Stefan Tipatescu si Zoe Trahanache. Tipatescu este prefectul judetului, stalp al puterii conservatoare, dar in acelasi timp, el intruchipeaza in comedie tipul donjuanului. In comparatie cu celelalte personaje ale operei, Tipatescu este cel mai putin marcat comic, fiind, spre deosebire de ceilalti, un om instruit, educat, dar impulsiv, dupa cum il caracterizeaza in mod direct si Trahanache: "E iute! N-are cumpat. In fond, viata lui Tipatescu este dramtica, intrucat el o iubeste pe sotia prietenului sau inca din momentul in care ea se casatoreste cu neica Zaharia, asa cum barbatul "incornorat" observa cu naivitate. Zoe, singurul personaj feminin al operei, in ciuda aparentei sensibilitati, este in realitate o femeie stapana pe sine, puternica si tenace, care a reusit sa intre in gratiile tuturor, manipulandu-i in functie de propriile dorinte: sotul ei ii indeplineste tate capriciile, Fanica este dispus sa renunte la pozitia sa sociala pentru a salva reputatia amantei, iar Ghita isi risca slujba si il minte pe Tipatescu pentru a facilita intalnirea dintre coana Joitica si Catavencu. Singurul sau punct vulnerabil este relatia cu prefectul, care, de dragul ei sacrifica o cariera promitatoare la Bucuresti. In cuplul pe care Zoe il formeaza cu Tipatescu, femeia este polul rational, care detine controlul asupre relatiei, in timp ce Fanica adopta atitudinea cavalerului, aratandu-se gata sa renunte la tot de dragul ei: "Sa fugim impreuna". Pasiunea un intuneca ratiunea femeii, astfel ca ea refuza "nebunia", nevrand sa renunte cu niciun pret la pozitia de prima doamna a orasului de provincie. Izbucnirea scandalului o ingrozeste mai tare decat pierderea barbatului iubit, asa ca ea joaca o ultima carte pentru a-si salva reputatia: ameninta cu sinuciderea. Reprezentativa pentru ilustrarea situatiei dintre cei doi amanti este scena cand Zoe desfasoara tot arsenalul feminin, surprins prin didascaliile autorului: plange, isi recunoaste greseala, adoptand o pozitie umila,pune in lumina sacrifiicile facute am jertfit totul pentru tine, si apeleaza la persuasiune prin santaj sentimental: Daca ma iubesti, [], scapa-ma de rusine In confruntarea dintre cei doi in ceea ce priveste sustinerea candidaturii lui Catavencu, prefectul este cel care cedeaza pana la urma de dragul Zoei. Incordata pe parcursul intregii comedii, Zoe devine la sfarsitul piesei, cand orice motiv de ingrijorare dispare, generoasa, fermecatoare, se comporta ca o adevarata doamna, in timp ce Tipatescu se retrage ca si mai inainte, in umbra ei. In concluzie, in comedia O scrisoare pierduta, I. L. Caragiale adera la curentul literar realist, constientizand ca incercarea de a observa si copia realul pot oferi o oglinda revelatoare a unei societati sufocate de egoism, minciuna si tertipuri.