Sunteți pe pagina 1din 6

Detalii- de Braulio Arenas

Ei se-ntalneau pentru a rade, pentru a vorbi despre trecut, pentru a cunoaste viata in toate amanuntele; si-ntr-adevar, de multe ori reuseau sa surada, izbuteau sa articuleze cateva cuvinte cu buze pamantii, arse de soare; reuseau chiar sa le fie mila de ei insisi, toate acestea petrecandu-se simplu, cu plimbari in jurul pietei, fara de graba, cu schimburi de pareri, de manie sau de tutun, cu mania de a-si spune dumneavoastra, atunci cand se opreau la barul din colt, cel care a fost daramat in '37, numai pentru cateva halbe de bere, in timp ce o fata se incapatana sa citeasca doua trei linii din liniile palmelor lor, fiecare gandindu-se la ideile lui, pe cand eu, cerandu-mi iertare, luam tineretea asa cum se ia noaptea ultimul tramvai. Si de ce, domnule? Pentru a cunoaste moartea in ultimele amanunte.

Peregrinul- de Nicanor Parra Atentiune, doamnelor si domnilor, un moment de atentie: Intoarce-va-ti o clipa privirile spre aceasta parte a republicii, uitati pentru o noapte de problemele voastre personale.

Placerea si durerile pot astepta la intrare: s-aude un glas din partea aceasta a republicii. Atentiune, doamnelor si domnilor, un moment de atentie intoarce-va-ti o clipa privirile spre aceasta parte a republicii, uitati pentru o noapte de problemele voastre personale.

Un suflet care a stat incatusat ani de zile intr-un fel de abis sexual si intellectual, hranindu-se cate putin pe nas, doreste sa fie ascultat de dumneavoastra. Vreau sa fiu informat in anumite privinte, am nevoie de putina lumina, gradina se umple cu muste, ma aflu intr-o dezastruoasa stare mentala, judec in felul meu; in timp ce va spun toate acestea vad o bicicleta sprijinita de zid, vad un pod si un automobile disparand printre case. Dumneavoastra va pieptanati, adevarat, mergeti pe jos prin parcuri,

sub piele aveti alta piele, aveti un al saptelea simt ce va ingaduie sa va transformati automat. Dar eu sunt un copil ce-si striga mama de dincolo de stanci. Sunt un peregrine care face sa sara pietrele la inaltimea nasului, in copac ce striga frunzele sa-l acopere.

Insurectie- de Mahfud Massis Omul, cat e de singur! Si Dumnezeu nu mai e barbat. Nu mai distruge nimic. Tine un cartof in gura: e mut. Poti sa mori plangand. Dar, cat e de singur! Daca nu te scarpini cu propria-ti mana amortita si nu-ti arunci inima pe aceasta masa spunand: " Drace, sunt un Om", daca nu-I dai fratelui tau un femur, o pusca, o baioneta, daca nu te lasi dus de nenoroc pe bulevarde, ca un inger castrat, nu te vei deosebi de aceasta maimuta fierbinte, atarnata in iarna vietii,

cea care observa, cu craniul turtit, cum coboara ploaia, cum curge peste arahide, peste chipul cersetorului, asteptand sa se nasca intr-o zi OMUL pe care tu il tradezi ca un mizerabil.

Eram nascuti unul pentru altul- de Alfonso Alcalde In realitate eram nascuti unul pentru altul, Niciodata nu am auzit un " da" sau un " nu". Mancam amandoi din aceeasi farfurie. Ea citea, eu dormeam. Transfuzia de idei era perfecta. Ne dam intalnire cu rudele in fiecare duminica. Schimbam intre noi pateuri cu carne si planuri marunte, foarte economice: sa cumparam arahide, sa citim o revista, sa calatorim cu trenul. N-ai de ce sa-ti complici existent. Acesta era sloganul preferat. Intotdeauna vorbeam intre noi: -Buna ziua. Cum va simtiti? - Noapte buna. Multumesc bine. Si familia? -Bine si ea. A dumneavoastra? Dar vom imbatrani impreuna. De asta nu ma-ndoiesc. Ceilalti au infernul lor.

Apropie-te, fiindca mi-e frig. Acestea sunt ispitele care ucid. Te cunosc din amintire. Ma cunosti din amintire. Timpul se schimba. Altadata ploua mai mult. Ne placea sa ne ploua. Eram tineri. Citeste-mi, te rog, starea vremii: nordul insorit.... Noapte buna, iubito. Intoarce ceasul. Ai inchis toate usile in afara de una? Maine, Maine va fi o alta zi. Maine...

Tatal meu e un om pregatit- Alfonso Alcade

Nu mi-e rusine gandindu-ma la asta, dar mi se pare ca-l vad pe tata facand ordine printre unelte inainte de a ma fabrica. Intotdeauna prea meticulous cu lucrurile lui: asigurandu-si prietenii ca va sorbi marea, ca va dezarticula stelele. Mi se pare ca-l aud in ziua cand a sosit pregatit sa faca lucrul acesta. I-a adus mamei un dar. Erau niste flori de hartie si ea isi rotea ochii imensi in care plutea restul lumii. Atunci tata a luat-o de mana, iar eu tremuram de frig ca un hamal in port. Spunandu-va

ca incarcatura nu era mai mare decat un varf de ac intre galaxiile de cenusa din cartier, nu spun nimic. Pana cand tata s-a hotarat sa faca pasul cel mare in gol, mergand catre mine, acolo unde eu eram gata pentru a-mi incepe destinul, cu ochii mariti. Am ascultat inceputul si am simtit cum incepe sa ma construiasca din ciment, tata framantand pamantul ca si cum ar fi fost painea din tot universal, mama plangand, suferind, caci stia dinainte cate dureri de cap o sa-i dau cand ma voi naste. Si asa cum a banuit, asa a fost.