O scrisoare
pierduta Introducere
Reprezentată pe scenă în 1884,
comedia O scrisoare pierdută
este a treia dintre cele patru
scrise de autor, fiind o
capodoperă a genului dramatic.
Piesa este o comedie de
moravuri în care sunt satirizate
aspecte ale societăţii
contemporane autorului, fiind
inspirată de farsa electorală din
anul 1883.
Conflict
Comedie de moravuri Tema Titlul Indici spatio-temporali
Incadrandu-se in categoria Tema operei o constituie Titlul pune în evidenţă contrastul Actiunea piesei este delimitata de indici
comediilor de moravuri, prin satirizarea societatii burheze si comic dintre esenţă şi aparenţă. spatio-temporali cu valoare de
stirizarea unor defecte a lumii politice de la mijlocul Pretinsa luptă pentru putere generalitate:"Capitala unui judet de munte,
omenesti, piesa prezinta aspecte secolului al 19-lea. Opera politică se realizează, de fapt, prin in zilele noastre", semn ca moravurile
din viata politica(lupta pentru cuprinde 4 acte in care lupta de culise, având ca ilustrate sunt valabile oriunde is oricand,
putere in contextul alegerilor conflictul dramatic se instrument al şantajului politic „o ca in comedia clasica. Textul este structurat
pentru Camera) di de familie acumuleaza prin tehnica scrisoare pierdută”, pretext in 4 acte. compuse din scene:primele doua
(relatia dintre Tipatescu si Zoe) bulgarelui de zapada, conflicte dramatic al comediei. Articolul acte au ca fundal salonul lui Tipatescu,
a unor reprezentanti corupti ai secundare acumulandu-se in cel nehotărât „o” indică atât actul al III-lea etse plasat in decorul
politicianismului romanesc. principal, scotandu-se astfel in banalitatea întâmplării, cât şi primariei, iar actul al IV-lea in gradina lui
evidenta aplificarea treptata a repetabilitatea ei. Trahanache
conflictului.
Personaje Comic
Conflictul principal este cel
dintre cele doua partide politice
care isi disputa postul de
deputat (partidul aflat la putere,
alcatuit din Tipatescu,
Trahanache, Farfuridi si
Branzovenecu si partidul din
opozitie, reprezentat de
Catavencu, Ionescu si
Popescu). Conflictul secundar
se produce in sanul partidului
aflat la putere si este generat de
temerile de tradare din partea
prefectului ale lui Farfuridi si
Branzovenescu.
Personajele actioneaza
stereotip, simplist, ca niste
maruonete lipsite de
profunzime sufleteasca, fara a
evolua pe parcursul actiunii,
fara a suferi transformari
psihologice.In personaje, ca
tipuri reprezentative, este
concentrata toata prostia si
coruptia societatii trecute si a
familiei, a politicianismului
trecut: demagogie, lasitate,
perfidie, lacomie, santaj,
umilire, servilism, imoralitate
publica si intima, dar mai multa
prostie decat toate.
Comicul de situaţie obţinut
prin pierderea şi găsirea
scrisorii de amor, prin
postura ridicolă a lui
Caţavencu, de a ajunge, din
stăpân pe situaţie, victima a
unei escrocherii
asemănătoare celei la care
el apelase. Totodată,
comică este situaţia finală,
când cele două forţe
potrivnice se împacă şi farsă
electorală se termină cu un
compromis pe care toată
lumea îl accepta cu
dezinvoltură. Comicul de
moravuri, realizat prin
înfăţişarea relaţiei dintre
Tipatescu şi Zoe, ori a
felului în care se pregătesc şi
se desfăşoară alegerile sau se
obţine victoria. Este, aşadar,
vorba atât de moralitatea din
viaţa de familie, cât şi de cea
politica, iar corupţia
politicienilor îmbracă o
diversitate de forme.Comicul
de caracter, care izvoraşte din
comportamentul personajelor,
din atitudinea lor şi din
ipostazele în care acestea sunt
prezentate. Personaje ca
Dandanache, Caţavencu,
Pristanda generează râsul prin
contrastul dintre pretenţiile pe
care le au şi comportamentul
lor.
Comicul de nume este o modalitate
prin care autorul sugereaza trasatura
dominanta de caracter, originea sau
rolul personajelor in desfasurarea
actiunii: numele Trahanache este
provenit d ela cuvantul "trahana", o
coca moale, ceea ce sugereaza ca
personajul este modelat de interes,
numele Dandanache vine de la
"dandana", nume sugestiv pentru cel
ce creeaza confuzii penibile, numele
Farfuridi si Branzovenescu au
rezonante culinare, sugerand prostia.
 Scene
in scena in Trahanache ii aduce
la cunostinta lui Tipatescu
santajul lui Catavencu, el
relateaza neutru toata
intrevederea cu adversarul
politic, facandu-l pe Tipatescu sa
creada ca banuieste relatia sa cu
Zoe, iar dupa ce savureaza
momentul de panica al
prefectului, ii ofera si alibiul
moral al plastografiei. In actul al
IV-lea Zoe asteapta ca pe ghimpi
o veste de la Catavencu, insa ea
trece repede de la starea de
agitatie la cea de jubilatie in
momentul in care cetateanul
turmentat ii da scrisoarea,
redevenind astefel stapana pe
situatie.
Stefan Tipatescu
Ştefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu
Persoanele de la începutul piesei în funcţia de prefect al
judeţului. La adăpostul autorităţii politice, îşi foloseşte
avantajele în propriile lui interese. În acelaşi timp, el
întruchipează în comedie tipul donjuanului, al primului
amorez. Prietenul cel mai bun al lui Zaharia Trahanache,
Tipătescu o iubeşte pe soţia acestuia, Zoe, femeia
cochetă, încă din momentul în care ea se căsătoreşte cu
neica Zaharia.În comparaţie cu celelalte personaje,
Tipătescu este cel mai puţin marcat comic, fiind spre
deosebire de toţi ceilalţi un om instruit, educat, dar cu
toate acestea impulsiv, după cum îl caracterizează în
mod direct Trahanache.Pus în situaţia de a se apăra,
Tipătescu dovedeşte o bună ştiinţă a disimulării: când
Trahanache îi aduce vestea existenţei scrisorii, se preface
a nu şti nimic; în faţa lui Farfuridi şi Brânzovenescu ia
poză de victimă a propriei sale sensibilităţi pentru partid,
iar în relaţia cu Nae Caţavencu este perfid şi violent.
Personajul nu are ambiţii politice, postul de prefect
oferindu-i o stare de suficienţă, tulburată doar de
pierderea scrisorii.
Zoe Trahanache Opinie-concluzie
Zoe, în schimb, în ciuda văicărelilor, a leşinurilor, dar şi Consider ca opera "O scrisoare
faptului că este considerată o damă „simţitoare”, este în pierduta" atrage atentia cititorilor si
realitate o femeie voluntară, stăpână pe sine, care ştie foarte spectatorilor asupra comediei
bine ce vrea şi care îi manipulează pe toţi în funcţie de umane, personajele urmarind
propriile dorinţe. Spre deosbire de amantul ei, ea nu cade mentinerea sau dobandirea unei
pradă disperării ci încearcă să rezolve situaţia cu Caţavencu functii politice. Caragiale este un
cât mai repede posibil, deşi face paradă de iubirea pentru inovator in literatura romana,
Tipătescu şi de sacrificiile ei pentru el, în fapte ea nu a rafinand procedeele de realizare a
jertfit altceva decât o fidelitate conjugală stânjenitoare, portretelor personajelor si marcand
sacrificiul fiind făcut de fapt de Tipătescu.Dincolo de o etapa de maturizare a dramaturgiei
aparenţe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, ea romanesti.
reprezintă raţiunea, puterea şi deţine de fapt controlul
asupra relaţiei. Tipătescu refuză iniţial compromisul politic
şi îi propune Zoei o soluţie disperată, arătându-se pregătit să
renunţe la tot pentru ea. Ea intervine însă energic şi
refuză „nebunia”, deoarece nu doreşte să renunţe la poziţia
sa de primă doamnă a oraşului. Izbucnirea scandalului o
îngrozeşte mai tare decât pierderea bărbatului
iubit.Crispată, încordată, pe parcursul întregii comedii, Zoe
devine, la sfârşitul piesei, generoasă si fermecătoare,