O scrisoare pierdută.

I L Caragiale Particularitățile textului literar

Comediile lui I.L. Caragiale, deși sunt inspirate din realitatea secolului al XIX-lea contemporană
scriitorului, aduc în fața spectatorului un univers comic de o eternă actualitate.
Opera ,,O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale se încadrează în genul dramatic, fiind o comedie care
stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri (corupția, adulterul), dar și prin folosirea umorului și a
ironiei. De asemenea, apar indicațiile scenice (O anticameră bine mobilată. Ușă în fund cu două ferestre mari
de laturi…) și dialogul ca mod de expunere predominant.(- TIPĂTESCU: Mișel!/PRISTANDA: - Curat mișel).
Opera se încadrează în realism deoarece acțiunea dramatică prezintă o întâmplare veridică din timpul
alegerilor parlamentare dintr-un orășel de munte ( sec. XIX.). De asemenea, personajele reprezintă anumite
tipuri umane (Tipătescu este tipul bărbatului amorezat, Zoe este soția infidelă și cochetă, Cațavencu reprezintă
politicianul corupt, Cetățeanul turmentat este omul neinformat)
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice si de familie a unor politicieni din societatea
românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
O primă scenă reprezentativă apare în actul I, care începe cu scena în care se anunță pierderea unei
scrisori de dragoste. Punctul culminant al acestei scene îl constituie vestea că Nae Cațavencu nu vrea să restituie
scrisoarea decât în schimbul asigurării că va fi numit candidat pentru un loc de deputat. Scena ilustrează în mod
ironic aspecte negative ale unei lumi politice imorale și corupte, a cărei actanți sunt oameni fără valori, parveniți,
care se consideră mult superiori față de ceea ce sunt cu adevărat. În această secvență este ilustrată imaginea lui
Ștefan Tipătescu care are un caracter slab, fiind construit ca personaj pe discrepanța dintre esență și aparență,
comicul reieșind din pretențiile sale de a fi o personalitate autoritară în viața politică și adevărata sa realitate, un
individ care acționează pe baza sentimentelor.
O altă secvență o reprezintă actul al IV-lea, care aduce înfrângerea lui Cațavencu și alegerea senilului
Agamița Dandanache, adevărat maestru al șantajului, de vreme ce cu o scrisoare bine păstrată își poate asigura
alegerea perpetuă. Deoarece nu mai are scrisoarea, Cațavencu accepta ce i-a ordonat Zoe și conduce manifestația în
cinstea noului ales. Discursurile celor chemați să decidă soarta țării, potențialii deputați Cațavencu și Farfuridi,
reflectă absența oricărui principiu moral. Mai mult, Dandanache (,, mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât
Cațavencu”) triumfă și este sărbătorit cu tot fastul cuvenit învingătorului. Cititorul, care gândește dincolo de
granițele textului, știe că Gagamiță îi va reprezenta în Parlament pe locuitorii județului de munte și că are șansa
prelungirii mandatului cu încă o legislatură, căci scrisoarea buclucașă este în posesia lui și oricând dorește ,,pac la
Răsboiul” ca să o publice. Astfel, din păcate peisajul politic nu oferă alternativă și, într-o simetrie perfectă,
imoralitatea este învinsă tot prin imoralitate.
Un element de structură este acțiunea. Astfel, prin intermediul acțiunii dramatice este prezentată o
campanie electorală dintr-un orășel de munte, la care participă Nae Cațavencu, Zaharia Trahanache, Ștefan
Tipătescu Zoe Trahanache și alte personaje. Între aceștia izbucnește un conflict iscat de pierderea unei scrisori de
dragoste pe care Tipătescu i-a trimis-o soției lui Trahanache, Zoe. Scrisoarea este găsită de Cetățeanul turmentat
care i-o dă lui Nae Cațavencu. Dornic de parvenire, Cațavencu o amenință pe Zoe că va publica scrisoarea, dacă nu
îi face rost de un loc în campania electorală. Când totul pare rezolvat, pe lista candidaților este trecut un nume
necunoscut, Agamemnon Dandanache, care a fost numit de la centru. Situația se complică la numirea oficială a
candidatului. Are loc o încăierare, iar Cațavencu pierde scrisoarea, care ajunge din nou la Cetățeanul turmentat.
Acesta i-o dă destinatarei. Totul se termină cu bine, iar Zoe decide ca festivitatea în cinstea candidatului ales să fie
condusă de Nae Cațavencu, care se conformează.
Un alt element este conflictul. Conflictul principal al comediei antrenează două forțe a căror confruntare își
are cauzele în plan politic: membrii de vază ai partidului aflat la putere (prefectul Tipătescu, Zaharia Trahanache și
Zoe) și gruparea independentă a lui Nae Cațavencu, aspirant la calitatea de deputat. Specificitatea conflictului este
dată de faptul că lupta electorală se mută din arena publică în viața familială, deoarece dobândirea demnității de
deputat este în strânsă dependență cu posesia scrisorii de amor, ajunsă în mâna adversarului politic, ,,distinsul’’
domn Nae. Dacă în primul conflict, Zaharia Trahanache pare să aibă statutul de victimă, el este implicat tangențial
și în conflictul secundar, unde are un rol diplomatic, atenuând disputa politică susținută de grupul Farfuridi-
Brânzovenescu obsedat de trădare. Atitudinea lui stârnește admirația lui Brânzovenescu, care îl caracterizează
direct: ,,E tare… tare de tot… Solid bărbat!’’.
Piesa de teatru ,,O scrisoare pierdută” provoacă râsul, dar în același timp atrage atenția cititorilor în mod critic,
asupra ,,comediei umane”, bine ilustrată de eroii lui Caragiale.