O scrisoare pierduta

de I. L. Caragiale

Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator lucid si

ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un
exceptional creator de tipologii umane. Comediile sale ilustreaza un spirit de
observatie necrutator pentru cunoasterea fiintei umane; de aceea, personajele lui
raman constant vii.

Caragiale foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul pentru a ilustra

moravurile societatii romanesti. In acest sens, comedia , ce apartine genului
dramatic, O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri in care sunt satirizate
aspecte ale societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala
din 1833.

Din punct de vedere structural, textul este impartit in patru acte alcatuite
din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici dintre personaje.

Tema operei dezvaluie viata de familie a unor politicieni ajunsi la putere, ce

se caracterizeaza prin instincte, facil remarcabile, de parvenire.

Semnificatia titlului pune in evidenta simetria clasica a piesei, sintetizand,

totodata,constrastul comic dintre aparenta si esenta. Articolul nehotarat
sugereaza atat banalitatea intamplarii (care are ca instrument al santajului politic
o scrisoare pierduta), cat si repetabilitatea ei (pierderile successive ale scrisorii,
amplificate prin repetarea intamplarii in diferite contexte).

Reperele spatio-temporale (in capitala unui judet de munte, in zilele

noastre) se caracterizeaza prin lipsa preciziei, care demonstreaza ca farsa
alegerilor s-ar putea intampla peste tot, indiferent de timp si spatiu.

Subiectul operei este organizat pe doua conflicte. Pe de o parte, conflictul

dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica, iar pe de alta
parte, conflictul secundar este reprezentat de pierderea si gasirea succesiva a
scrisorii de amor, ce devine instrument de santaj in mainile avocatului
Catavencu, care o foloseste cu scopul ascensiunii politice.

Lovitura de teatru apare atunci cand Dandanache, mai canalie decat

Catavencu si mai prost decat Farfuridi, este ales deputat in urma aceluiasi santaj
la care recurge Catavencu. Dandanache, insa, nu inapoiaza scrisoarea, pastrand-o
pentru alte situatii.

Intrarile successive ale cetateanului turmentat amplifica conflictul dramatic,

deoarece el apare in cele mai tensionate situatii (cand personajele afla de
existenta scrisorii sau dupa disparitia lui Catavencu).

Scena initiala din actul I (expozitiunea) ii prezinta pe St. Tipatescu si

Pristanda citind ziarul lui Nae Catavencu, Racnetul Carpatilor. Venirea lui
Trahanache, cu vestea detinerii scrisorii de amor de catre adversarul politic,
constituie intriga operei. Convingerea sotului inselat ca scrisoarea este o
plastografie si temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de machiaverlacul lui
Catavencu sunt de un comic savuros.

Actul II prezinta in prima scena numaratoarea voturilor cu o zi inaintea

alegerilor. Se declanseaza, astfel, conflictul secundar, reprezentat de cuplul
Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Daca Tipatescu ii
ceruse lui Pristanda arestarea lui Catavencu si perchezitia locuintei pentru a gasi
scrisoarea, Zoe se foloseste de mijloace de convingere feminine pentru a-l
determina pe Tipatescu sa sustina candidatura avocatului, in schimbul scrisorii.
Cum prefectul nu accepta compromisul politic, Zoe ii promite santajistului sprijinul
sau.

In actul III, ce infatiseaza punctul culminant al operei, actiunea se muta in

sala primariei, unde au loc discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu. Intre
timp, Trahanche gaseste o polita falsificata de Catavencu, pe care intentioneaza sa
o foloseasca pentru contrasantaj. Apoi anunta in sedinta numele celui sustinut de
comitet: Agamita Dandanache. Incercarea lui Catavencu de a vorbi despre
scrisoare esueaza si pierde, ulterior, palaria cu aceasta, gasita pentru a doua oara
de cetateanul turmentat, care o duce destinatarei.
 Deznodamantul este prezentat in actul IV si infatiseaza recuperarea scrisorii
de catre Zoe. Intervine, apoi, Dandanache, care marturiseste, cu naivitate, ca
propulsarea sa politica este cauzata de o poveste asemanatoare, el insusi gasind,
de asemenea, o scrisoare compromitatoare.

In cele din urma, toate interesele se armonizeaza intr-o festivitate prilejuita

de alegerea lui Dandanache, condusa, in mod ironic, de Catavencu.

Scriitorul depaseste cadrele comediei clasice, individualizand personajele

prin comportament, particularitati de limbaj sau nume. El descrie problemele lor
sociale,politice, dar si familiale, cu nuante tragi-comice, iubindu-le, dar criticandu-
le pentru a le indrepta.

O scrisoare pierduta este, asadar, o comedie de moravuri sociale si

politice, satirizate prin intermediul personajelor ridicole, a caror dorinta de
parvenire provoaca situatii comice si conflicte dramatice.