Material oferit de @iabacul

Schița operei
1. Încadrare într-o specie/curent
Specia- nuvelă
 avem un singur fir epic ( în roman mai multe) ce prezintă ultima parte a vieţii
personajului principal
 avem un singur personaj principal- Alexandru Lăpuşneanul
Nuvelă romantică
 are un personaj central, excepțional de factură romantică, trăsăturile sale
negative sunt duse la extrem
 în opoziţie cu el e domniţa Ruxanda => antiteza demon – înger
 sensibilitatea și sentimentalismul domniței Ruxanda
 otrăvirea, amploarea crimei – motive romantice
 latura documentară a operei
Nuvelă istorică
 inspirată din „ Letopiseţul Tării Moldovei” scris de Grigore Ureche
 construirea unui personaj inspirat din viața unui domnitor al Moldovei
2.Tema ilustrată prin 2 secvențe reprezentative
Tema – zbuciumata istorie a Moldovei din perioada Imperiului turcesc şi a
domnitorilor pământeni, undeva în secolul al XVI-lea
 1 secvență- intrarea abuzivă în țară a lui Alexandru Lăpușneanul în urma
discuției cu cei patru boieri care îi transmit că țara nu îl vrea
 a 2-a secvență- uciderea celor 47 de boieri, un episod violent care exprimă
cruzimea personajului principal
Viziunea despre lume
 este una specific pașoptistă, Negruzzi se înscrie în programul „Daciei Literare”,
inițiat de Kogălniceanu, prin inspirația din istoria națională. În acest fel devine
și creatorul nuvelei istorice românești.
3.Elemente de structură
Titlul- ne îndreaptă interesul asupra personajului principal al nuvelei, erou literar de
mare complexitate şi forţă, un personaj ce trădează vitalitate.
Perspectiva narativă– naraţiunea este la persoana a III-a, naratorul este omniscient,
prezintă cu dexteritate comportamentul personajelor, având cunoştinţă cu privire la
Material oferit de @iabacul

gândurile şi atitudinile lor. Naratorul este parţial obiectiv, în mare parte evitând să-şi
expună judecăţile vizavi de personajele sale.
Construcţia subiectului.
 Expoziţiunea. Timpul este cel istoric, perioadă din cadrul sec. al XVI-lea iar
principiul compoziţiei este cel cronologic (în ordinea în care se întâmplă
faptele). Ni se prezintă personajele : Alexandru L., boierii ( Stroici, Spancioc,
Moţoc), Domniţa Ruxandra. Locul- undeva pe teritoriul Moldovei la început,
palatul domnesc, mitropolia, cetatea Hotinului.
 Intriga. Ni se dezvăluie în cadrul întâlnirii dintre domn şi boierii trimişi ai lui
Tomşa care îi cer în numele obştii să renunţe la tron. Dialogul are o deosebită
forţă dramatică iar răspunsul lui Lăpuşneanu este memorabil: ,, Dacă voi nu mă
vreţi, eu vă vreu….. Şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi…”
  Acţiunea continuă, Alexandru ajunge pe tronul Moldovei, începe pedepsirea
trădătorilor. Ni se prezintă şi portretul doamnei, descendenţa ei, toate într-o
antiteză romantică cu felul crud de manifestare a domnului. Aceasta trăieşte un
conflict interior ( între statutul de soţie şi dezacordul faţă de faptele lui
Alexandru) şi-i cere acestuia să oprească omorurile.
  Într-un gest de macabră viclenie domnul le cere iertare boierilor la mitropolie
şi-i strânge pe toţi la un loc ca să-i ucidă cu sânge rece. Acest moment este
punctul culminant.
 Deznodământul ne prezintă moartea lui Alexandru, ucis de soţie la îndemnul
boierilor.
4. Statut personaje
Alexandru Lăpușneanul
 personaj principal
 personaj excepțional, puternic individualizat, de factură romantică
 imaginea domnitorului tiran
 personaj de inspirație istorică
Doamna Ruxanda
 personaj secundar
 personaj atestat istoric, menționată în cronici ca fiica lui Petru Rareș
 personaj romantic, construit în antiteză
 imaginea frumuseții, a blândeții și a milei față de ceilalți
Material oferit de @iabacul

5. Trăsături ale personajelor ilustrate prin secvențe semnificative

Alexandru Lăpușneanul
 hotărât- vrea cu orice preț să-și recapete tronul- secvența inițială (întâlnirea cu
solia boierilor)
 tiran- conduce cu autoritate și violență, pedepsind la orice greșeală
 crud- hotărăște să se răzbune și ucide în masă- secvența uciderii boierilor și
piramida cu cele 47 de capete dar și antiteza cu domnița Ruxanda

Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi. Eseu

Costache Negruzzi face parte din perioada pașoptistă a literaturii, remarcandu-se, in
special, prin proiectarea unei prime epopei naționale „Ștefaniada”, din care a apărut
doar un singur poem și prin capodopera sa, prima nuvelă istorică romanească
„Alexandru Lăpușneanul”, apreciată atat pentru tema abordată, cat și pentru
calitățile artistice deosebite.
Material oferit de @iabacul

Nuvela este publicată în primul număr al revistei “Dacia literară”, la 30 ianuarie

1840, respectand întocmai deziteratele enunțate de Mihail Kogălniceanu în
„Introducție”.
Ca specie, Alexandru Lăpușneanul este o nuvelă prin construcția unui singur fir
narativ ce prezintă ultima parte din viața lui Alexandru Lăpușneanul și prin conturarea
unui singur personaj principal, excepțional și puternic individualizat.
 Incadrarea în specia literară
Creația este una romantică prin imaginea personajului central, Alexandru,
construcție literară de o mare forță interioară, ale cărui trăsături negative (cruzimea,
răutatea) sunt duse la extrem. Tot romantică este și antiteza cu domnița Ruxanda,
care are rolul de a scoate în evidență caracterul negativ al personajului principal.
O altă latură romantică a nuvelei este inspirația din specificul național românesc,
descrierea unei perioade întunecate din istoria Moldovei, sub domnia lui Alexandru
Lăpușneanul precum și sensibilitatea și sentimentalismul de care dă dovadă soția
domnitorului în relație cu acesta și cu văduvele boierilor uciși.
Istorică este prin inspirația din trecutul național în construcția personajelor, în
descrierea obiceiurilor vremii și a vestimentației specifice. Negruzzi folosește în acest
sens cronicile lui Grigore Ureche („Letopisețul Tării Moldovei…”), istoric român din
secolul al XVII-lea.
Nuvela se încadrează în romantism prin realizarea unor personaje că eroi
excepționali în împrejurări excepționale , exagerandu-li-se atât calitățile cât și
defectele și prin interes pe tema istoriei.
 Enunțarea temei + 2 secvențe explicative
Nuvela are că temă istoria medievală a Moldovei din secolul al 16-lea .Subiectul
aduce referiri mai exacte, ușor verificabile prin documente (cronica lui Grigore
Ureche ), cei cinci ani ai celei de-a doua domni a lui Alexandru Lăpuşneanu.
O primă scenă semnificativă a nuvelei o constituie episodul de la Mitropolie, când
disimularea și prefăcătoria lui Vodă atinge apogeul. Acesta invocă pretextul dorinței
de împăcare definitivă cu boierii. Discursul său este conceput cu inteligență,
diplomație și ipocrizie . Acesta face trimiteri de genul „Să trăim de acum în pace,
iubindu-ne că niste frați„ .
O altă scenă semnificativă pentru operă este momentul ospățului când după slujba ,
Lapușneanul îi invita pe boieri. Acesta poruncește uciderea celor 47 de boieri și
înălțarea unei piramide din capetele acestora așezate după rang. Scena ar trebui să
servească drept „leac de fida„ Ruxandei și să puna capăt omorurilor.
 Elemente de structură și compoziție ale operei
Material oferit de @iabacul

Titlul denumește personajul principal al nuvelei: Alexandru Lăpușneanul, domnitor

moldovean aflat la tron pentru a doua oară, în jurul lui concentrându-se întreaga
acțiune. Autorul face o regresiune în timp, luând drept sursă de inspirație cronica lui
George Ureche și reconstituie estetic domnia lui Lăpușneanul, insistând asupra
caracterului acestuia. 
Din punctul de vedere al perspectivei narative, scrierea se remarcă prin
obiectivitate, naratorul este omniscient și prezintă evenimentele sobru, detașat, la
persoana a III-a, inserează totuși mărci ale subiectivității dintre care se remarcă, în
special, epitetele dezaprobatoare, „mișelul boier”, „uratul caracter”, „marșavul
curtean”.
Narațiunea se desfășoară linear prin înlănțuirea secvențelor narative, în ordine
cronologică. În ceea ce privește modurile de expunere, predomină dialogul, care
dramatizează acțiunea, oferind, indirect, informații asupra personajelor și înaintand
acțiunea.
Din punct de vedere compozițional, nuvela are 4 capitole, care corespund
momentelor subiectului, construite asemenea actelor unei drame, remarcandu-se
rigorozitatea formală de factură clasică, fiecare dintre ele purtand un motto
semnificativ, „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”, „Ai să dai samă, doamnă!”, „Capul
lui Moțoc vrem”. Fiecare dintre mottouri enunță concentrat ideea centrală a
capitolului.
Expozițiunea și intriga surprind întoarcerea lui Lăpușneanul în Moldova, cu gandul
de a-și reocupa tronul pierdut în urma unelților boierești, cat și întalnirea memorabilă
cu cei 4 boieri și enunțarea dorinței irevocabile de a fi din nou domnitor.
Desfașurarea acțiunii prezintă faptele reprobabile întreprinse de Lăpușneanul pentru
a se răzbuna pe boieri dar și intervenția soției sale.
Punctul culminant constă în uciderea celor 47 de boieri și în pedepsirea lui Moțoc,
iar deznodămantul aduce un binemeritat sfarșit al existenței domnului tiran.
Incipitul și finalul textului sunt succinte, apropiate fiind de stilul cronicilor. Scrierea
debutează cu referiri la contextul politic care prefațează întoarcea lui Lăpușneanul,
marcand deja dorința de răzbunare a acestuia, „Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise
ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum carmuia țara”.
Finalul se constituie ca o concluzie obiectivă, așteaptată cu nerăbdare de cititor:
„Acest fel fu sfarșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lasă o pată de sange în istoria
Moldaviei”.
In acest text conflictele sunt exterioare şi interioare. Cel mai important este cel de
natură politică dintre domnitor şi boieri pentru obţinerea puterii. Conflictul secundar,
ilustrat prin setea de răzbunare a domnitorului împotriva vornicului Moţoc, ce îl
Material oferit de @iabacul

trădase în prima sa domnie, se declanşează în primul capitol şi se încheie în cel de-al

treilea.
Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează la revolta mulţimii din al treilea
capitol. De asemenea, în scena morţii, personajul principal este măcinat de o luptă
interioară ce se dă între acceptarea destinului şi dorinţa de putere. Domniţa Ruxanda,
soţia lui Alexandru, suferă o ”bătălie„ cu ea însăşi în scena otrăvirii soţului, în care
este obligată să aleagă între calitatea e bun creştin şi cea de ucigaşă a domnului ţării,
între soţul şi fiul său.
Contextul spaţio-temporal este precizat, cuprins de reperele celei de-a doua domnii a
lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-1569), în primele trei capitole acţiunea
desfăşurându-se imediat după preluarea puterii, urmând ca în al patrulea capitol
acţiunea să se petreacă cu patru ani mai târziu, în momentul morţii domnitorului, la
cetatea Hotinului. Spațiul este reprezentat de spaţiul Moldovei din secolul al XVI-lea,
faptele relatate având loc la curtea domnească şi apoi la mitropolie.
În ceea ce privește limbajul prozei narative, se observă prezența arhaismelor (spahii,
vornic, spătar, pre, junghi, etc) și utilizarea regionalismelor (pană, șepte) prin care
este conturată culoarea locală a textului.
Stilul autorului este unul concis, sobru, simplu, folosind puține mijloace artistice (de
exemplu epitetul „desănțată” sau metafora „în brațele acestei idre cu multe capete”).
În ceea ce privește construcția personajelor, se remarcă individualizarea lor prin
detalii semnificative. Personajul principal este Alexandru Lăpușneanul, surprins
incepand cu venirea pentru recuperarea tronului , pană la moartea sa inevitabilă.
Celelalte personaje secundare gravitează în jurul acestuia, doamna Ruxanda, tipul
angelic, prezentată în antiteză cu soțul, boierii, dintre care se remarcă cei 4, care
formează o delegație răsculată împotriva domnitorului, personajul colectiv, mulțimea,
surprinsă prin detalii realiste de natură psihologică.
Întreaga scriere se remarcă prin complexitate și profunzime, G.Călinescu afirmă
chiar că nuvela istorică „Alexandru Lăpușneanul” ar fi devenit o scriere celebră ca și
„Hamlet” dacă ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate
închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adanci, de cuvinte memorabile, de
observație psihologică și sociologică acută, de atitudini romantice și intuiție realistă.

Alexandru Lăpușneanul. Caracterizare

Costache Negruzzi face parte din perioada pașoptistă a literaturii, remarcandu-se, in
special, prin proiectarea unei prime epopei naționale „Ștefaniada”, din care a apărut
doar un singur poem și prin capodopera sa, prima nuvelă istorică romanească
Material oferit de @iabacul

„Alexandru Lăpușneanul”, apreciată atat pentru tema abordată, cat și pentru

calitățile artistice deosebite.
Nuvela este publicată în primul număr al revistei “Dacia literară”, la 30 ianuarie
1840, respectand întocmai deziteratele enunțate de Mihail Kogălniceanu în
„Introducție”.
Ca specie, Alexandru Lăpușneanul este o nuvelă prin construcția unui singur fir
narativ ce prezintă ultima parte din viața lui Alexandru Lăpușneanul și prin conturarea
unui singur personaj principal, excepțional și puternic individualizat.
 Incadrarea în specia literară
Creația este una romantică prin imaginea personajului central, Alexandru,
construcție literară de o mare forță interioară, ale cărui trăsături negative (cruzimea,
răutatea) sunt duse la extrem. Tot romantică este și antiteza cu domnița Ruxanda,
care are rolul de a scoate în evidență caracterul negativ al personajului principal.
O altă latură romantică a nuvelei este inspirația din specificul național românesc,
descrierea unei perioade întunecate din istoria Moldovei, sub domnia lui Alexandru
Lăpușneanul precum și sensibilitatea și sentimentalismul de care dă dovadă soția
domnitorului în relație cu acesta și cu văduvele boierilor uciși.
Istorică este prin inspirația din trecutul național în construcția personajelor, în
descrierea obiceiurilor vremii și a vestimentației specifice. Negruzzi folosește în acest
sens cronicile lui Grigore Ureche („Letopisețul Tării Moldovei…”), istoric român din
secolul al XVII-lea.
Nuvela se încadrează în romantism prin realizarea unor personaje că eroi
excepționali în împrejurări excepționale , exagerandu-li-se atât calitățile cât și
defectele și prin interes pe tema istoriei.
Nuvela are că temă istoria medievală a Moldovei din secolul al 16-lea .Subiectul
aduce referiri mai exacte, ușor verificabile prin documente (cronica lui Grigore
Ureche ), cei cinci ani ai celei de-a doua domni a lui Alexandru Lăpuşneanu.
 Prezentarea statuturilor personajului
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal, toți ceilalți gravitand în jurul
personalității sale. Statutul său social trebuie pus in relație cu tema operei,
Lăpușneanul avand o existență istorică determinată, despre care autorul află, așa cum
el însuși declară, din cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin.
In mod surprinzător, scriitorul declară ca izvor de inspirație a nuvelei Letopisețul
Țării Moldovei, de Miron Costin, dar, de fapt, imaginea personalității lui Alexandru
Lăpușneanul este conturată in altă cronică, cea a lui Grigore Ureche.
Totuși, scriitorul se distanțează de realitatea istorică, prin apelul la ficțiune și prin
viziunea romantica asupra istoriei. Concepția sa nu este identică cu cea a cronicarilor,
Material oferit de @iabacul

el încercând chiar să motiveze comportamentul domnitorului, spre deosebire de

cronicari, care îl blamau. Astfel, este accentuata latura pur umana a personajului,
care, în tendință să de a-și depăși condiția, de a intra cu orice preț în istorie, încearcă
să-și mențină puterea prin orice mijloace, chiar daca unele sunt de o cruzime ieșită din
comun.
În ceea ce privește statutul psihologic al personajului, acesta este evidențiat atât prin
caracterizarea directa, cât și prin cea indirecta. Portretul fizic este schițat,
accentuandu-se acele trăsături care pun în evidenta caracterul crud, dur și firea
imprevizibila a acestuia: “ochii scanteira că un fulger”, “mușchii i se suceau în rasul
acesta și ochii lui hojma clipeau”.
De asemenea, în spiritul esteticii romantice, este detaliată vestimentația personajului,
nu neapărat din rațiuni estetice, cât mai ales din necesitatea de a evidenția culoarea
locala: “Purta coroana Paleologilor și peste dulama poloneza de catifea stacoșie, avea
cabanița tuceasca.”
 Evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe
comentate
Alexandru Lăpuşneanu este personajul principal al nuvelei, trasătura predominantă a
acestuia este cruzimea, trasatură susținută prin secvențe narative.
O primă scenă semnificativă a nuvelei este cand Lăpuşneanul îi invită pe toţi boierii
la un ospăţ care are loc într-o zi de sărbătoare, după slujba religioasă la care
domnitorul particip, după ce aceasta se încheie, Lăpuşneanul se căieşte de faptele sale,
promiţându-le boierilor că le va aduce pacea. Mai mult, domnitorul le cere boierilor
iertare şi apoi îi invită la un ospăţ. Bănuind intenţiile necurate ale domnitorului,
Spancioc şi Stroici nu se duc la masa domnească.Confirmând temerile celor doi boieri,
ospăţul se transformă pe neaşteptate într-un măcel, în care sunt ucişi 47 de boieri.
O altă scenă semnificativă este cand nemulţumirile mulţimii se îndreaptă împotriva
lui Moţoc, considerat a fi cauza tuturor relelor, de aceea poporul cere într-un glas
capul lui Moţoc. Alexandru Lăpuşneanul îl aruncă pe Moţoc multimii care îl omoară
şi se răzbună astfel pentru suferinţele îndurate. După ce vornicul Moţoc este ucis de
mulţime, Alexandru Lapuşneanul porunceşte să fie tăiate capetele boierilor, din care
face o piramidă pe care o arată Doamnei Ruxanda pentru a-i da un leac de frică.
 Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului
Lăpușneanul este caracterizat în mod direct în special de către narator, care îi
alcătuiește un portret complex, în capitolul al treilea: „Impotriva obiceiului său,
Lăpușneanul, în ziua aceea, era îmbrăcat cu poama domnească. Purta coroana
Paleologilor și peste dulama poloneză de catifea roșie, avea cabaniță turcească”. Pe
parcusul scrierii, naratorul inserează referiri la personalitatea sa cu rol de mărci ale
subiectivității: „tiranul, bolnavul, uratul caracter, nenorocitul acesta”.
Material oferit de @iabacul

Pentru a-l măguli și a-l face să renunțe la planurile de răzbunare, Ruxandra îl

caracterizează direct asftel, „O, bunul meu domn! Viteazul meu soț!”, ulterior văzand
cruzimea caracterului său și primind cu tristețe vorbele lui răzbunătoare, ea îl numește
„nenorocit”, lăsandu-l pe patul de moarte cu cei doi boieri răzbunatori.
Mandru de sine, încrezător în calitățile sale de lider, Lăpușneanul se
autocaracterizează încă de la începutul nuvelei „Au doar nu sunt și eu unsul lui
Dumnezeu? Care s-au întors de la ușa mea, fără să caștige dreptate și mangaiere?”
Faptele reprobabile, gesturile, vorbele sale îl caracterizează pe deplin în mod indirect,
personajul rămanand un simbol al tiraniei în istoria Moldovei. Replicile sale sunt
celebre și astăzi pentru încărcătura lor de ironie sadică și superioritatea exagerată:
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, sau Proști, dar mulți”.
El este un personaj eponim, inspirand titlul textului, un personaj romantic,
excepțional, care evoluează în imprejurări excepționale. Trăsăturile sale de caracter
se evidențiază în scene revelatorii precum cea a întalnirii cu boierii de langă Tecuci,
unde dovedește labilitate psihică prin trecerea de la aparență stapanirii de sine la
exteriorizarea autorității și la cinism in dialogul cu Moțoc.
Titlul denumește personajul principal al nuvelei: Alexandru Lăpușneanul, domnitor
moldovean aflat la tron pentru a doua oară, în jurul lui concentrându-se întreaga
acțiune. Autorul face o regresiune în timp, luând drept sursă de inspirație cronica lui
George Ureche și reconstituie estetic domnia lui Lăpușneanul, insistând asupra
caracterului acestuia. 
Din punctul de vedere al perspectivei narative, scrierea se remarcă prin
obiectivitate, naratorul este omniscient și prezintă evenimentele sobru, detașat, la
persoana a III-a, inserează totuși mărci ale subiectivității dintre care se remarcă, în
special, epitetele dezaprobatoare, „mișelul boier”, „uratul caracter”, „marșavul
curtean”.
Narațiunea se desfășoară linear prin înlănțuirea secvențelor narative, în ordine
cronologică. În ceea ce privește modurile de expunere, predomină dialogul, care
dramatizează acțiunea, oferind, indirect, informații asupra personajelor și înaintand
acțiunea.
Din punct de vedere compozițional, nuvela are 4 capitole, care corespund
momentelor subiectului, construite asemenea actelor unei drame, remarcandu-se
rigorozitatea formală de factură clasică, fiecare dintre ele purtand un motto
semnificativ, „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”, „Ai să dai samă, doamnă!”, „Capul
lui Moțoc vrem”. Fiecare dintre mottouri enunță concentrat ideea centrală a
capitolului.
Expozițiunea și intriga surprind întoarcerea lui Lăpușneanul în Moldova, cu gandul
de a-și reocupa tronul pierdut în urma unelților boierești, cat și întalnirea memorabilă
cu cei 4 boieri și enunțarea dorinței irevocabile de a fi din nou domnitor.
Material oferit de @iabacul

Desfașurarea acțiunii prezintă faptele reprobabile întreprinse de Lăpușneanul pentru

a se răzbuna pe boieri dar și intervenția soției sale.
Punctul culminant constă în uciderea celor 47 de boieri și în pedepsirea lui Moțoc,
iar deznodămantul aduce un binemeritat sfarșit al existenței domnului tiran.
Incipitul și finalul textului sunt succinte, apropiate fiind de stilul cronicilor. Scrierea
debutează cu referiri la contextul politic care prefațează întoarcea lui Lăpușneanul,
marcand deja dorința de răzbunare a acestuia, „Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise
ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum carmuia țara”.
Finalul se constituie ca o concluzie obiectivă, așteaptată cu nerăbdare de cititor:
„Acest fel fu sfarșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lasă o pată de sange în istoria
Moldaviei”.
In acest text conflictele sunt exterioare şi interioare. Cel mai important este cel de
natură politică dintre domnitor şi boieri pentru obţinerea puterii. Conflictul secundar,
ilustrat prin setea de răzbunare a domnitorului împotriva vornicului Moţoc, ce îl
trădase în prima sa domnie, se declanşează în primul capitol şi se încheie în cel de-al
treilea.
Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează la revolta mulţimii din al treilea
capitol. De asemenea, în scena morţii, personajul principal este măcinat de o luptă
interioară ce se dă între acceptarea destinului şi dorinţa de putere. Domniţa Ruxanda,
soţia lui Alexandru, suferă o ”bătălie„ cu ea însăşi în scena otrăvirii soţului, în care
este obligată să aleagă între calitatea e bun creştin şi cea de ucigaşă a domnului ţării,
între soţul şi fiul său.
Contextul spaţio-temporal este precizat, cuprins de reperele celei de-a doua domnii a
lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-1569), în primele trei capitole acţiunea
desfăşurându-se imediat după preluarea puterii, urmând ca în al patrulea capitol
acţiunea să se petreacă cu patru ani mai târziu, în momentul morţii domnitorului, la
cetatea Hotinului. Spațiul este reprezentat de spaţiul Moldovei din secolul al XVI-lea,
faptele relatate având loc la curtea domnească şi apoi la mitropolie.
În ceea ce privește limbajul prozei narative, se observă prezența arhaismelor (spahii,
vornic, spătar, pre, junghi, etc) și utilizarea regionalismelor (pană, șepte) prin care
este conturată culoarea locală a textului.
Stilul autorului este unul concis, sobru, simplu, folosind puține mijloace artistice (de
exemplu epitetul „desănțată” sau metafora „în brațele acestei idre cu multe capete”).
Prin urmare, Negruzzi realizează în această nuvelă portretul unui domnitor singular
prin cruzime și machiavelism, detasandu-se prin capacitatea analitică de zugrăvire a
monstruosului, de îmbinare a realității cu ficțiunea.
Material oferit de @iabacul

Alexandru Lăpușneanul. Relația cu Moțoc

Costache Negruzzi face parte din perioada pașoptistă a literaturii, remarcandu-se, in
special, prin proiectarea unei prime epopei naționale „Ștefaniada”, din care a apărut
doar un singur poem și prin capodopera sa, prima nuvelă istorică romanească
„Alexandru Lăpușneanul”, apreciată atat pentru tema abordată, cat și pentru
calitățile artistice deosebite.
Nuvela este publicată în primul număr al revistei “Dacia literară”, la 30 ianuarie
1840, respectand întocmai deziteratele enunțate de Mihail Kogălniceanu în
„Introducție”.
Ca specie, Alexandru Lăpușneanul este o nuvelă prin construcția unui singur fir
narativ ce prezintă ultima parte din viața lui Alexandru Lăpușneanul și prin conturarea
unui singur personaj principal, excepțional și puternic individualizat.
 Incadrarea în specia literară
Creația este una romantică prin imaginea personajului central, Alexandru,
construcție literară de o mare forță interioară, ale cărui trăsături negative (cruzimea,
răutatea) sunt duse la extrem. Tot romantică este și antiteza cu domnița Ruxanda,
care are rolul de a scoate în evidență caracterul negativ al personajului principal.
O altă latură romantică a nuvelei este inspirația din specificul național românesc,
descrierea unei perioade întunecate din istoria Moldovei, sub domnia lui Alexandru
Lăpușneanul precum și sensibilitatea și sentimentalismul de care dă dovadă soția
domnitorului în relație cu acesta și cu văduvele boierilor uciși.
Istorică este prin inspirația din trecutul național în construcția personajelor, în
descrierea obiceiurilor vremii și a vestimentației specifice. Negruzzi folosește în acest
sens cronicile lui Grigore Ureche („Letopisețul Tării Moldovei…”), istoric român din
secolul al XVII-lea.
Nuvela se încadrează în romantism prin realizarea unor personaje că eroi
excepționali în împrejurări excepționale , exagerandu-li-se atât calitățile cât și
defectele și prin interes pe tema istoriei.
Nuvela are că temă istoria medievală a Moldovei din secolul al 16-lea .Subiectul
aduce referiri mai exacte, ușor verificabile prin documente (cronica lui Grigore
Ureche ), cei cinci ani ai celei de-a doua domni a lui Alexandru Lăpuşneanu.
 Prezentarea statuturilor personajelor
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal, toți ceilalți gravitand în jurul
personalității sale. Statutul său social trebuie pus in relație cu tema operei,
Lăpușneanul avand o existență istorică determinată, despre care autorul află, așa cum
el însuși declară, din cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin.
Material oferit de @iabacul

In mod surprinzător, scriitorul declară ca izvor de inspirație a nuvelei Letopisețul

Țării Moldovei, de Miron Costin, dar, de fapt, imaginea personalității lui Alexandru
Lăpușneanul este conturată in altă cronică, cea a lui Grigore Ureche.
Totuși, scriitorul se distanțează de realitatea istorică, prin apelul la ficțiune și prin
viziunea romantica asupra istoriei. Concepția sa nu este identică cu cea a cronicarilor,
el încercând chiar să motiveze comportamentul domnitorului, spre deosebire de
cronicari, care îl blamau. Astfel, este accentuata latura pur umana a personajului,
care, în tendință să de a-și depăși condiția, de a intra cu orice preț în istorie, încearcă
să-și mențină puterea prin orice mijloace, chiar daca unele sunt de o cruzime ieșită din
comun.
În ceea ce privește statutul psihologic al personajului, acesta este evidențiat atât prin
caracterizarea directa, cât și prin cea indirecta. Portretul fizic este schițat,
accentuandu-se acele trăsături care pun în evidenta caracterul crud, dur și firea
imprevizibila a acestuia: “ochii scanteira că un fulger”, “mușchii i se suceau în rasul
acesta și ochii lui hojma clipeau”.
Social, Moțoc este vornicul Moldovei. Moral, Moțoc are doar puncte slabe, este
lingușitor, ipocrit, lacom, oportunist care își pune propria persoană pe primul loc,
nepăsandu-i de nimeni altcineva. Din punct de vedere psihologic, prezintă o
personalitate slabă, incapabil de a face față conflictului cu domnitorul.
 Evidențierea relației prin două episoade/secvențe comentate
Relația care se stabilește între domn și Moțoc se focalizează pe opoziția, tipic
romantică, între caracter tare și caracter slab. Scenele care le înfățișează pe cele două
personaje implicate în conflictul secundar se regăsesc în primul și al III-lea capitol.
Capitolul I cuprinde expozițiunea (întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanul la tronul
Moldovei,
In 1564, în fruntea unei armate turcești, și întâlnirea lui cu solia formată din cei patru
boieri trimiși de Tomșa: Veveriță, Moțoc, Spancioc, Stroici) și intriga (hotărârea
domnitorului de a-și relua tronul și dorința sa de răzbunare față de boierii trădători).
Acum se conturează conflictul principal, pentru putere, între domnitor și boieri, și
conflictul secundar, între Alexandru Lăpușneanul și boierul care-l trădase în prima
domnie, Moțoc. Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă și formulată
încă de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor trimiși de domnitorul
Tomșa, care i-a cerut să se întoarcă de unde a venit pentru că „țara“ nu-l vrea și nu-l
iubește:„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...“
Sacrificându-l pe boier, Lăpușneanul se răzbună pentru trădarea acestuia în prima
domnie și manipulează mulțimea revoltată, de a cărei putere este conștient „Proști, dar
mulți.“ Stăpânirea de sine, sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui
Moțoc, pe care îl ironizează pentru falsul patriotism și îl oferă gloatei „Du-te de mori
pentru binele moșiei dumitale, cum ziceai însuți când îmi spuneai că nu mă vrea, nici
Material oferit de @iabacul

mă iubește țara. Sunt bucuros că-ți răsplătește țara slujba ce mi-ai făcut, vânzându-mi
oastea...“. Moțoc sfărșește sfâșiat de mulțime:„Ticălosul boier căzu în brațele idrei
acesteia cu multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăți“. Fără a constitui
deznodământul nuvelei, această secvență este finalul conflictului secundar, dintre
domnitor și Moțoc, reprezentantul marii boierimi.
 Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului
Titlul denumește personajul principal al nuvelei: Alexandru Lăpușneanul, domnitor
moldovean aflat la tron pentru a doua oară, în jurul lui concentrându-se întreaga
acțiune. Autorul face o regresiune în timp, luând drept sursă de inspirație cronica lui
George Ureche și reconstituie estetic domnia lui Lăpușneanul, insistând asupra
caracterului acestuia. 
Din punctul de vedere al perspectivei narative, scrierea se remarcă prin
obiectivitate, naratorul este omniscient și prezintă evenimentele sobru, detașat, la
persoana a III-a, inserează totuși mărci ale subiectivității dintre care se remarcă, în
special, epitetele dezaprobatoare, „mișelul boier”, „uratul caracter”, „marșavul
curtean”.
Narațiunea se desfășoară linear prin înlănțuirea secvențelor narative, în ordine
cronologică. În ceea ce privește modurile de expunere, predomină dialogul, care
dramatizează acțiunea, oferind, indirect, informații asupra personajelor și înaintand
acțiunea.
Din punct de vedere compozițional, nuvela are 4 capitole, care corespund
momentelor subiectului, construite asemenea actelor unei drame, remarcandu-se
rigorozitatea formală de factură clasică, fiecare dintre ele purtand un motto
semnificativ, „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”, „Ai să dai samă, doamnă!”, „Capul
lui Moțoc vrem”. Fiecare dintre mottouri enunță concentrat ideea centrală a
capitolului.
Expozițiunea și intriga surprind întoarcerea lui Lăpușneanul în Moldova, cu gandul
de a-și reocupa tronul pierdut în urma unelților boierești, cat și întalnirea memorabilă
cu cei 4 boieri și enunțarea dorinței irevocabile de a fi din nou domnitor.
Desfașurarea acțiunii prezintă faptele reprobabile întreprinse de Lăpușneanul pentru
a se răzbuna pe boieri dar și intervenția soției sale.
Punctul culminant constă în uciderea celor 47 de boieri și în pedepsirea lui Moțoc,
iar deznodămantul aduce un binemeritat sfarșit al existenței domnului tiran.
Incipitul și finalul textului sunt succinte, apropiate fiind de stilul cronicilor. Scrierea
debutează cu referiri la contextul politic care prefațează întoarcea lui Lăpușneanul,
marcand deja dorința de răzbunare a acestuia, „Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise
ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum carmuia țara”.
Material oferit de @iabacul

Finalul se constituie ca o concluzie obiectivă, așteaptată cu nerăbdare de cititor:

„Acest fel fu sfarșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lasă o pată de sange în istoria
Moldaviei”.
In acest text conflictele sunt exterioare şi interioare. Cel mai important este cel de
natură politică dintre domnitor şi boieri pentru obţinerea puterii. Conflictul secundar,
ilustrat prin setea de răzbunare a domnitorului împotriva vornicului Moţoc, ce îl
trădase în prima sa domnie, se declanşează în primul capitol şi se încheie în cel de-al
treilea.
Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează la revolta mulţimii din al treilea
capitol. De asemenea, în scena morţii, personajul principal este măcinat de o luptă
interioară ce se dă între acceptarea destinului şi dorinţa de putere. Domniţa Ruxanda,
soţia lui Alexandru, suferă o ”bătălie„ cu ea însăşi în scena otrăvirii soţului, în care
este obligată să aleagă între calitatea e bun creştin şi cea de ucigaşă a domnului ţării,
între soţul şi fiul său.
Contextul spaţio-temporal este precizat, cuprins de reperele celei de-a doua domnii a
lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-1569), în primele trei capitole acţiunea
desfăşurându-se imediat după preluarea puterii, urmând ca în al patrulea capitol
acţiunea să se petreacă cu patru ani mai târziu, în momentul morţii domnitorului, la
cetatea Hotinului. Spațiul este reprezentat de spaţiul Moldovei din secolul al XVI-lea,
faptele relatate având loc la curtea domnească şi apoi la mitropolie.
În ceea ce privește limbajul prozei narative, se observă prezența arhaismelor (spahii,
vornic, spătar, pre, junghi, etc) și utilizarea regionalismelor (pană, șepte) prin care
este conturată culoarea locală a textului.
Stilul autorului este unul concis, sobru, simplu, folosind puține mijloace artistice (de
exemplu epitetul „desănțată” sau metafora „în brațele acestei idre cu multe capete”).
Relația care se stabilește între domn și Moțoc este ilustrativă pentru conturarea a două
caractere opuse. Domnul, caracter puternic, hotărât, bun cunoscător al psihologiei
umane, își folosește trădătorul până în momentul în care îi slujește interesele, apoi se
descotorosește de el. De cealaltă parte, Moțoc e un intrigant priceput, dar cu un
caracter slab, predispus la compromisuri, lingușitor și lipsit de principii. Cele două
personaje sunt romantice, deoarece aparțin excepționalului prin cruzime, respectiv
prin ticăloșie, și sunt portretizate în antiteză. Lașitatea boierului intrigant pune în
lumină voința, hotărârea și abilitatea domnitorului .