Caracterizarea Otiliei

(„Enigma Otiliei”-George Călinescu)

Romanul capodoperă „Enigma Otiliei”, aparținând scriitorului interbelic George

Călinescu, publicat în 1938, ilustrează principiile estetice ale scriitorului, care
consideră că din literatura română lipsea un roman de factură balzaciană.De
asemenea, opera cuprinde, alături de caracteristicile balzaciene, elemente clasice,
romantice, naturaliste și moderne.
Unul dintre personajele feminine extrem de complexe ale romanului românesc,
comparabilă cu Sașa Comăneșteanu din „Viața la țară” de D. Zamfirescu sau cu
Adela din romanul omonim scris de G. Ibrăileanu, Otilia Mărculescu este
fascinantă, imprevizibilă, dilematică prin comportament.Aceasta este personajul
principal al operei, personaj eponim, care, deși face parte dintr-un roman realist-
obiectiv de tip balzacian, se sustrage încadrării într-o anumită tipologie.Nota
dominantă a personajului este complexitatea caracterului, care înglobează
atributele feminității.De aceea, scriitorul îî construiește un portret complex ale
cărei însușiri, nu de multe ori contradictorii sau greu de explicat,sunt puse în
evidență printr-o serie de elemente ale textului:temă, acțiune, construcția
conflictului și evidențierea relațiilor dintre personaje.
Încă de la începutul acțiunii aflăm că Otilia este fiica vitregă a bătrânului
Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soții a acestuia.După moartea mamei
fetei, el îi moștenește toată averea și își asumă obligația de a o crește pe Otilia și de
a-i administra bunurile.Studentă la Conservator, ea locuiește în casa tatălui vitreg,
unde intră în relație cu membrii clanului Tulea, cu Stănică Rațiu, cu Pascalopol și
apoi cu Felix.
Din punct de vedere psihologic, Otilia este o personalitate contradictorie, în
formare și, deși face parte dintr-un roman realist de tip balzacian , este un personaj
atipic, pentru că este înconjurată de o aură de mister, comportându-se diferit
într-o împrejurare sau alta, fiind o enigmă pentru toți cei din jurul ei.Personaj
complex și rotund, Otilia este un spirit liber, singurul personaj viu prin firea ei
nedeterminată. Aceasta nu are o schemă fixă, în fiecare pagină e alta și se
întregește parcă din mișcarea romanului. Tânără zglobie și noncomformistă,
aceasta are uneori un comportament derutant și imprevizibil, fiind o tânără
enigmatică. În complexitatea sa, aceasta deține o serie de calități, dar este extrem
de dificil să fixăm o anumită trăsătură a acesteia întrucât elementul care îi definește
cel mai bine personalitatea este misterul feminității, devenind chiar un simbol al
acestuia.
Ilustrative în acest sens sunt numeroasele scene ale romanului în care este
surprins comportamentul fetei, în special cele în care Otilia apare alături de
Felix. Una dintre acestea este reprezentată de momentul în care se prezintă o
conversație a celor doi, după ce Felix uitase să mai vină acasă la prânz, supărat
fiind de faptul că Otilia nu-i răspunsese la o scrisoare pe care acesta i-o lăsase în
camera ei: „-Felix, ce copil ești! [...] Ți-am spus eu că nu te iubesc? / -Otilia, e
adevărat? Mă iubești? / -Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că te urăște.” Astfel, fata îi dă
de înțeles că ține la el, dar nu îi spune nimic concret- chiar dacă Felix și-a
mărturisit vizibil toate sentimentele pe care le are față de ea-, rămânând un mister
pentru acesta modul în care Otilia îl iubea.
De asemenea, misterul Otiliei este intuit și foarte bine surprins chiar și de
Weissmann, prietenul lui Felix, care nici măcar nu o văzuse, dar care o cunoștea
prin prisma a ceea ce îi spusese Felix: „Orice femeie care iubește un bărbat, fuge
de el, ca să rămână în amintirea lui ca o apariție luminoasă. Domnișoara Otilia
trebuie să fie o fată inteligentă”. Astfel, în opinia acestuia, Otilia prefera să rămână
un mister viu pentru Felix, chiar dacă ținea la el, și să-l lase să-și continuie studiile.
O altă secvență în care Felix este pus în fața unui comportament greu de înțeles
al fetei este cea în care aceasta pleacă la Paris cu Pascalopol, fără să anunțe pe
nimeni, iar apoi trimite o carte poștală de acolo, trimițând salutări, fără a menționa
însă cu cine era plecată. Felix intuiește repede că era vorba de Pascalopol, dar
„Mărturisi că nu înțelege nimic și se simțea descurajat. O iubise pe Otilia, dar
purtarea ei nu-i dădea nici o speranță.” Astfel, Felix rămâne cu un gust amar și o
mulțime de întrebări și supoziții, ce ajută la conturarea valului de mister în care se
află protagonistă.
În ceea ce privește modalitățile de caracterizare,acestea sunt multiple,
tocmai pentru a pune în evidență personalitatea complexă a personajului, care se
diferențiază de celelalte personaje prin aflarea în mod permanent într-un proces
dinamic, în continuă devenire.
Caracterizarea directă făcută de alte personaje conturează portretul fizic,
relatat indirect prin ochii lui Felix, care sugerează trăsaturile sale morale de
delicatețe, tinerețe, farmec, inocență și maturitate “un cap prelung și tanăr de fată,
încărcat de bucle, căzând până la umeri. Fată subțirică, îmbrăcată într-o rochie
foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc.” Pentru Felix, Otilia este o fată
deosebită, admirabilă, pe care o iubește, dar al cărui comportament merge dincolo
de puterea sa de înțelegere. Pascalopol vede în Otilia o “mare strengăriță”, “un
temperament de artistă, femeie în devenire”. În ochii răi ai Aglaei, Otilia este o
amenințare la averea lui Costache și o consideră o “ușuratică” care cucerește
mințile băieților din familie. În ochii lui Stănică Rațiu, Otilia este fata delicioasă,
realistă.
Otilia Marculescu nu spune prea multe lucruri despre ea, ci lasă faptele să
vorbească de la sine. Este copilăroasă și matură în același timp “Eu am un
temperament nefericit, mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată.”
Caracterizarea indirectă prin fapte, acțiuni și gesturi arată că Otilia este un
personaj complex cu un comportament derutant, fiind capabilă de emoții
puternice.Trece cu ușurință de la o stare la alta, este împrăștiată și visătoare, dar și
lucidă. În relația cu celelalte personaje, ea dă dovadă de înțelegere. Aceasta îl
iubește pe Felix, fiind pentru el prima experieță de dragoste, dar pendulează între el
și Pascalopol. Căsătoria sa cu Pascalopol poate fi considerată un act de sacrificiu
pentru Felix, al cărui viitor l-ar fi ruinat alegându-l.
Un rol deosebit în caracterizarea protagonistei îl joacă finalul romanului, când
Felix se întâlnește cu Pascalopol, care îi arată o fotografie cu Otilia. Tânărul nu
mai este capabil să o recunoască pe fata de care fusese îndragostit, ci vede doar o
femeie frumoasă, aidoma unei actrițe întreținute, cu o platitutide feminină care
stingea totul. Își reamintește atunci cuvintele fetei, care îl avertizase că femeile
trăiesc doar 5-6 ani, dupa care pierd orice urmă de mister, intrând într-o rutină a
existenței, care șterge orice farmec. Totodată, Pascalopol și Felix pun punctul pe i
și cad de acord asupra aceleiași concluzii : „A fost o fată delicioasă, dar
ciudată.Pentru mine e o enigmă”, afirmă Pascalopol, în vreme ce naratorul redă
gândurile lui Felix: „Nu numai Otilia era o enigmă, ci și destinul însuși”.
Importante în caracterizarea Otiliei sunt și elementele textului narativ, care ne
ajută să înțelegem mai bine anumite aspecte și care accentuează trăsăturile fetei.
Astfel, un element important este chiar titlul, element paratextul ce ghidează
lectura cititorului. Deși titlul inițial dat de către George Călinescu romanului său a
fost „Părinții Otiliei”- întrucât fiecare personaj influențează într-un fel soarta
Otiliei, ca niște părinți-, din motive editoriale acesta a fost schimbat în „Enigma
Otiliei”, care dezvălui firea misterioasă a fetei încă de la început. Totodată Otilia
este numită de G. Calinescu „eroina mea lirică”, proiecția autorului in afară,
„tipizarea mea în ipostaza feminină”. Ea este protagonista reprezentativă pentru
modernitatea romanului, atât prin tehnicile de realizare, cât și prin problematica sa
existentială, reprezentând enigmatica dramă a feminității.
În concluzie, Otilia -o fire contrastantă cu alternanţe între teribile copilării şi
raţiune rece şi profunzime în gândire- rămâne un personaj complex, construit în
mod romantic, o elegie a eternului feminin, întotdeauna misterios. „Nu Otilia are
vreo enigmă, ci Felix crede că le are”, explică romancierul. Despre Otilia vorbeşte
Felix, vorbeşte Pascalopol, vorbeşte ea însăşi, dar rezultatul final este
incertitudinea, lucru care transformă personajul într-unul extrem de interesant.