Eseu-

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al lui
Blaga: “Poemele luminii” (1919) si este o arta poetica moderna deoarece exprima
conceptia autorului despre menirea sa si a artei sale, anticipand sistemul filosofic
de mai tarziu.
Modernismul este un curent literar sustinut in perioada interbelica prin activitatea
lui Eugen Lovinescu la revista si cenaclul “Sburatorul” (1919), in vederea
modernizarii literaturii romane, principalele trasaturi insuflate fiind:
intelectualizarea poeziei, a prozei, inspiratia din mediul citadin si din dramele de
constiinta ale intelectualului, valorificarea unor idei filosofiec profunde.
Lucian Blaga este unul dintre reprezentatii de seama ai modernismului romanesc,
in a carui opera se regasesc si influente expresioniste.
Opera se incadreaza in modernism prin tematica filosofica a cunoasterii, dar si prin
influentele expresioniste: exacerbarea eului creator, aspiratia spre absolut.
Tema poeziei este cunoasterea, ideea poetica exprimand atitudinea poetului filosof
de a proteja misterele lumii, din iubire si prin iubire. In relatie cu textul poeziei,
tema este ilustrata si prin cele 2 metafore revelatorii: “lumina mea”, “lumina
altora”, care sugereaza cele 2 tipuri de cunoastere specifice sistemului filosofic
blagian: cunoasterea luciferica - atitudinea poetica de potentare a marilor taine ale
universului si cunoasterea paradisiaca - intentia de descifrare a misterelor.
Titlul poeziei “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o metafora revelatorie
care exprima crezul artistului, al poetului ca datoria sa este sa potenteze misterele
universului: “corola de minuni” si nu sa le lamureasca, sa le reduca: “nu strivesc”.
In acelasi timp, pronumele la persoana I “eu” reprezinta expresie a lirismului
subiectiv ce caracterizeaza poezia.
Incipitul reia titlul, accentuand ideea ca eul liric este adeptul cunoasterii luciferice.
Verbul la forma negativa: “nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de tip rational,
iar metafora revelatorie: “corola” intruchipeaza imaginea perfectiunii, a
absolutului, prin simbolul cercului. Determinantul: “de minuni” exprima revelatia
eului liric in fata acestor frumuseti, mistere ale lumii.
Aceeasi idee este accentuata in versul urmator prin verbul la forma negativa: “nu
ucid/cu mintea” ce potenteaza atitudinea poetica fata de tainele lumii. Verbul la
forma negativa se asociaza metaforei: “calea mea”, ce sugereaza destinul poetic
asumat.
Secventa urmatoare se constituie intr-o antiteza creata pe baza celor doua metafore:
“lumina mea”, “lumina altora”, ce devin semnificative pentru cele doua tipuri de
cunoastere: cunoasterea poetica, de tip intuitiv (luciferica) si cunoasterea rationala,
de tip logic (paradisiaca). Apozitia dintre cele doua sintagme poetice este potentata
si de antiteza verbelor “sugruma” - “sporesc”, respectiv de constructia adversativa
“dar”.
Ampla comparatie separata prin linii de pauza functioneaza ca o explicatie a ideii
exprimate anterior. Astfel, cunoasterea pe care o aduce artistul in lume prin creatia
sa este asemanata cu lumina lunii, care nu desluseste misterul noptii, ci il
potenteaza: “si-ntocmai cum cu razele ei albe luna / nu micsoreaza, ci tremuratoare
/mareste si mai tare taina noptii,/asa imbogatesc si eu intunecata zare/cu largi fiori
de sfant mister”.
Finalul poeziei are rol concluziv, evidentiind ca actul creatiei este un act de
contemplatie: “si tot ce-i nenteles/se schimba-n nentelesuri si mai mari / sub ochii
mei” si de iubire: “caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si morminte”.
Caracterul modern se evidentiaza si la nivel stilistic, respectiv prozodic. Astfel, se
remarca numeroase metafore revelatorii, in special din campul semantic al
misterului: “corola”, “vraja nepatrunsului ascuns”, “largi fiori de sfant mister”,
“taina noptii”, “nentelesul”. Compozitional, poezia este alcatuita din 20 versuri
libere, ce valorifica si tehnica ingambamentului, prin care este redata frenezia
sentimentelor.
In concluzie, poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga
este o arta poetica reprezentativa pentru modernismul romanesc, intrucat conceptia
despre poezie evidentiaza problematica filosofica a cunoasterii, iar interesul
autorului se deplaseaza de la tehnica poetica la relatia poet-lume si poet–creatie.