“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

de Lucian Blaga

Modernismul este un curent literar sustinut in perioada interbelica prin activitatea lui
Eugen Lovinescu la revista si cenaclul “Sburatorul” (1919). In vederea modernizarii literaturii
romane, criticul recomanda: evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric,
inspiratia din mediul citadin si din dramele de constiinta ale intelec-tualului, valorificarea
unor idei filosofice profunde, crearea romanului obiectiv si a celui de analiza psihologica.
Lucian Blaga este unul dintre reprezentatii de seama ai modernismului romanesc, in a
carui opera se regasesc si influente expresioniste.
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al lui
Blaga: “Poemele luminii” (1919) si este o arta poetica moderna deoarece exprima conceptia
autorului despre menirea sa si a artei sale, anticipand sistemul filosofic de mai tarziu.
Opera se incadreaza in modernism prin tematica filosofica a cunoasterii, dar si prin
influentele expresioniste: exacerbarea eului creator, aspiratia spre absolut.
Caracterul modern se evidentiaza si la nivel stilistic, respectiv prozodic. Astfel, se re-
marca numeroase metafore revelatorii, in special din campul semantic al misterului: “corola”,
“vraja nepatrunsului ascuns”, “largi fiori de sfant mister”, “taina noptii”, “nentelesul”.
Compozitional, poezia este alcatuita din 20 versuri libere, ce valorifica si tehnica
ingambamentului, prin care este redata frenezia sentimentelor.
Tema poeziei este cunoasterea, ideea poetica exprimand atitudinea poetului filosof de
a proteja misterele lumii, din iubire si prin iubire. In relatie cu textul poeziei, tema este
ilustrata si prin cele 2 metafore revelatorii: “lumina mea”, “lumina altora”, care sugereaza cele
2 tipuri de cunoastere specifice sistemului filosofic blagian: cunoaste-rea luciferica -
atitudinea poetica de potentare a marilor taine ale universului si cu-noasterea paradisiaca -
intentia de descifrare a misterelor.
Titlul poeziei “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o metafora revelatorie
care exprima crezul artistului, al poetului ca datoria sa este sa potenteze misterele universului:
“corola de minuni” si nu sa le lamureasca, sa le reduca: “nu strivesc”. Pronumele la persoana I
“eu” este expresia lirismului subiectiv ce caracterizeaza poezia, dar poate sugera si influentele
expresioniste (exacerbarea eului).
Incipitul reia titlul, accentuand ideea ca eul liric este adeptul cunoasterii luciferice.
Verbul la forma negativa: “nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de tip rational, iar
metafora revelatorie: “corola” intruchipeaza imaginea perfectiunii, a absolutului, prin
simbolul cercului. Determinantul: “de minuni” exprima revelatia eului liric in fata acestor
frumuseti, mistere ale lumii.
Aceeasi idee este accentuata in versul urmator prin verbul la forma negativa: “nu
ucid/cu mintea” ce potenteaza atitudinea poetica fata de tainele lumii. Verbul la forma
negativa se asociaza metaforei: “calea mea”, ce sugereaza destinul poetic asumat.
Enumeratia de metafore revelatorii din versul urmator evidentiaza cateva dintre teme-
le creatiei poetice, dar si unele dintre cele mai frumoase mistere: “flori”, ce reprezinta natura,
viata, frumosul, “ochi” - simbol al sufletului uman, al spiritualitatii, “buze” - cu dubla sa
semnificatie de sarut, iubire, dar si de cuvant, rostire poetica si “mormin-te”, ce semnifica
moartea, care insa in opera blagiana nu este sfarsitul dramatic, ci reprezinta “marea trecere”
intr-o lume superioara.
Secventa urmatoare se constituie intr-o antiteza creata pe baza celor doua metafore:
“lumina mea”, “lumina altora”, ce devin semnificative pentru cele doua tipuri de cunoastere:
cunoasterea poetica, de tip intuitiv (luciferica) si cunoasterea rationala, de tip logic
(paradisiaca). Apozitia dintre cele doua sintagme poetice este potentata si de antiteza verbelor
“sugruma” - “sporesc”, respectiv de constructia adversativa “dar”.
Ampla comparatie separata prin linii de pauza functioneaza ca o explicatie a ideii
exprimate anterior. Astfel, cunoasterea pe care o aduce artistul in lume prin creatia sa este
asemanata cu lumina lunii, care nu desluseste misterul noptii, ci il potenteaza: “si-ntocmai
cum cu razele ei albe luna / nu micsoreaza, ci tremuratoare / mareste si mai tare taina noptii, /
asa imbogatesc si eu intunecata zare / cu largi fiori de sfant mister”.
Finalul poeziei are rol concluziv, evidentiind ca actul creatiei este un act de
contemplatie: “si tot ce-i nenteles / se schimba-n nentelesuri si mai mari / sub ochii mei” si de
iubire: “caci eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte”.
In concluzie, poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o arta
poetica reprezentativa pentru modernismul romanesc, intrucat conceptia despre poezie
evidentiaza problematica filosofica a cunoasterii, iar interesul autorului se deplaseaza de la
tehnica poetica la relatia poet - lume si poet - creatie.