“O scrisoare pierduta”

de Ion Luca Caragiale

-tema si viziune-

Realismul este un curent literar care apare la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta,
ca o reactie impotriva romantismului, impotriva tendintei de evadare din real a romanticilor,
promovand in operele literare o viziune asupra vietii cat mai aproape de realitate.
I.L.Caragiale este un scriitor realist si moralizator, un observator atent al societatii din
vremea lui, pe care o prezinta in mod critic.
Piesa “O scrisoare pierduta” a avut avanpremiera in anul 1884, pe scena Teatrului
National si a fost publicat un an mai tarziu in revista “Convorbiri literare”.
Opera este o comedie realista, de moravuri politice, care are trasaturile specifice
acestui curent: autenticitatea, veridicitatea si obiectivitatea. Autenticitatea este sustinuta de
faptul ca piesa este inspirata din realitatea vremii autorului, respectiv organizarea alegerilor
din anul 1883 si revizuirea Constitutiei. Autorul prezinta in mod obiectiv si critic aceste
realitati, iar faptele au un caracter verosimil. Personajele piesei sunt rea-liste deoarece
reprezinta categorii umane, iar tema operei este, de asemenea, specifica acestui curent.
Comedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, in care actiunea sa-
tirizeaza aspecte sociale, moravuri, defecte umane, cu scopul de a le indrepta, efectul
comediei fiind rasul moralizator. Intre personaje se nasc conflicte puternice care se
solutioneaza, insa, in mod fericit.
Tema comediei este dorinta de parvenire a burgheziei, pe frontul campaniei electorale
pentru functia de deputat. In piesa se mai regasesc si tema iubirii si a familiei, satiri-zate, insa,
prin triunghiul conjugal.
Ca orice opera dramatica, comedia are o structura specifica, fiind alcatuita din patru
acte si mai multe scene. Modul predominant de expunere este dialogul, care se imple-teste cu
monologul dramatic. Autorul intervine in mod direct in didascalii, oferind informatii despre
decor, dar mai ales despre mimica, gesturile, tonul vocii personajelor. Indicatiile scenice
devin astfel un mijloc de caracterizare directa a personajelor, prin care autorul ilustreaza
contrastul dintre aparenta si esenta.
Relatiile temporale si spatiale sunt relativ definite, actiunea petrecandu-se “in capitala
unui judet de munte in zilele noastre”. Desi din piesa reiese ca este vorba despre anul 1883,
autorul relativizeaza timpul si spatiul, din dorinta de a sugera ca evenimentele sunt posibile
oricand si oriunde.
Actiunea comediei se concentreaza asupra unui singur conflict politic, dintre Opozitie
si Putere pentru functia de deputat, conflict dublat de cel din plan personal, declansat de
pierderea scrisorii de amor.
Din relatarea scenelor reiese ca opera are trasaturi specifice comediei, intrucat se con-
centreaza asupra unui conflict comic ce se rezolva in mod fericit. Totodata, actiunea piesei
satirizeaza aspecte sociale, moravuri precum: politica (prin toti politicienii corupti, inculti,
demagogi din piesa), familia (prin triunghiul conjugal), politia (prin Ghita Pristanda care fura
din avutul statului si slujea interesele politice), biserica (prin popa Pripici, care fuma, juca stos
si discuta politica), posta (prin cetateanul turmentat care nu respecta secretele corespondentei)
si presa (prin “Racnetul Carpatilor” si “Razboiul” care reprezinta presa de scandal, folosita in
interese politice).
O prima scena semnificativa pentru tematica operei este cea de la inceputul piesei, in
care Trahanache ii povesteste amicului sau, Tipatescu, modul in care fusese santajat de Nae
Catavencu, seful Opozitiei locale. Tipatescu isi exprima dispretul fata de lipsa de moralitate a
lui Catavencu: “Mizerabilul!”, cand el insusi e imoral, fiind amantul Zoei si inseland astfel
increderea prietenului sau. Trahanache ii spune ca Nae Catavencu se afla in posesia unei
scrisori de amor pe care Tipatescu o trimise Zoei. Acesta il anuntase ca o va publica in ziarul
sau daca nu va fi ales in functia de deputat. Reactiile lui Tipatescu sunt surprinse in didascalii,
acesta este “in culmea agitatiei”, iar in final iese “turbat” din scena, strigand dupa Ghita
Pristanda. Spre deosebire de Tipatescu, Trahanache este calm, stiind sa disimuleze. De aceea,
considera ca Tipatescu nu este tocmai potrivit pentru functia de prefect, intrucat “e iute”, “n-
are cumpat”.
O a doua scena semnificativa este cea de la inceputul actului al doilea, in care se
evidentiaza coruptia politicienilor. Farfuridi, Branzovenescu si Trahanache falsifica listele
electorale, adaugand persoane fara drept de vot, nedetinand averea necesara. In epoca
functiona votul cenzitar care dadea drept electoral doar barbatilor cu un anumit statut social.
Ei trec pe lista persoane care nu au aceasta calitate, dar care erau simpatizantii partidului si
care ar fi putut vota candidatul puterii. Farfuridi si Branzovenescu profita de ocazie pentru a-i
marturisi lui Trahanache ca interesele partidului sunt inselate, dar acesta reactioneaza
neasteptat de puternic. Ei se grabesc sa se linisteasca, spunand ca nu pe el il banuiesc, ci pe
Tipatescu, dar Trahanache “este si mai indignat”. El ii ia apararea amicului Fanica, despre
care spune ca i-a facut si ii face “servicii” si ca “de 8 ani traim impreuna ca fratii”. Iese apoi
din scena “foarte tulburat”, iar cei doi, impresionati de reactia sa, il caracterizeaza in mod
direct: “e tare, tare de tot…solid barbat”.
In concluzie, rasul provocat de actiunea comediei are un rol moralizator, ilustrand
crezul autorului ca “nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult ca rasul”.