“O scrisoare pierduta”

de Ion Luca Caragiale

-tema si viziune-
Realismul este un curent literar care apare la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta, ca o reactie
impotriva romantismului, impotriva tendintei de evadare din real a romanticilor, promovand in
operele literare o viziune asupra vietii cat mai aproape de realitate.
I.L.Caragiale este un scriitor realist si moralizator, un observator atent al societatii din vremea lui, pe
care o prezinta in mod critic.
Piesa “O scrisoare pierduta” a avut avanpremiera in anul 1884, pe scena Teatrului National si a fost
publicat un an mai tarziu in revista “Convorbiri literare”.
Opera este o comedie realista, de moravuri politice, care are trasaturile specifice acestui curent:
autenticitatea, veridicitatea si obiectivitatea. Autenticitatea este sustinuta de faptul ca piesa este
inspirata din realitatea vremii autorului, respectiv organizarea alegerilor din anul 1883 si revizuirea
Constitutiei. Autorul prezinta in mod obiectiv si critic aceste realitati, iar faptele au un caracter
verosimil. Personajele piesei sunt rea-liste deoarece reprezinta categorii umane, iar tema operei este,
de asemenea, specifica acestui curent.
Comedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, in care actiunea sa-tirizeaza
aspecte sociale, moravuri, defecte umane, cu scopul de a le indrepta, efectul comediei fiind rasul
moralizator. Intre personaje se nasc conflicte puternice care se solutioneaza, insa, in mod fericit.
Tema comediei este dorinta de parvenire a burgheziei, pe frontul campaniei electorale pentru functia
de deputat. In piesa se mai regasesc si tema iubirii si a familiei, satiri-zate, insa, prin triunghiul
conjugal.
Ca orice opera dramatica, comedia are o structura specifica, fiind alcatuita din patru acte si mai multe
scene. Modul predominant de expunere este dialogul, care se imple-teste cu monologul dramatic.
Autorul intervine in mod direct in didascalii, oferind informatii despre decor, dar mai ales despre
mimica, gesturile, tonul vocii personajelor. Indicatiile scenice devin astfel un mijloc de caracterizare
directa a personajelor, prin care autorul ilustreaza contrastul dintre aparenta si esenta.
Relatiile temporale si spatiale sunt relativ definite, actiunea petrecandu-se “in capitala unui judet de
munte in zilele noastre”. Desi din piesa reiese ca este vorba despre anul 1883, autorul relativizeaza
timpul si spatiul, din dorinta de a sugera ca evenimentele sunt posibile oricand si oriunde.
Actiunea comediei se concentreaza asupra unui singur conflict politic, dintre Opozitie si Putere
pentru functia de deputat, conflict dublat de cel din plan personal, declansat de pierderea scrisorii de
amor.
Din relatarea scenelor reiese ca opera are trasaturi specifice comediei, intrucat se con-centreaza
asupra unui conflict comic ce se rezolva in mod fericit. Totodata, actiunea piesei satirizeaza aspecte
sociale, moravuri precum: politica (prin toti politicienii corupti, inculti, demagogi din piesa), familia
(prin triunghiul conjugal), politia (prin Ghita Pristanda care fura din avutul statului si slujea interesele
politice), biserica (prin popa Pripici, care fuma, juca stos si discuta politica), posta (prin cetateanul
turmentat care nu respecta secretele corespondentei) si presa (prin “Racnetul Carpatilor” si
“Razboiul” care reprezinta presa de scandal, folosita in interese politice).
O prima scena semnificativa pentru tematica operei este cea de la inceputul piesei, in care
Trahanache ii povesteste amicului sau, Tipatescu, modul in care fusese santajat de Nae Catavencu,
seful Opozitiei locale. Tipatescu isi exprima dispretul fata de lipsa de moralitate a lui Catavencu:
“Mizerabilul!”, cand el insusi e imoral, fiind amantul Zoei si inseland astfel increderea prietenului
sau. Trahanache ii spune ca Nae Catavencu se afla in posesia unei scrisori de amor pe care Tipatescu
o trimise Zoei. Acesta il anuntase ca o va publica in ziarul sau daca nu va fi ales in functia de deputat.
Reactiile lui Tipatescu sunt surprinse in didascalii, acesta este “in culmea agitatiei”, iar in final iese
“turbat” din scena, strigand dupa Ghita Pristanda. Spre deosebire de Tipatescu, Trahanache este
calm, stiind sa disimuleze. De aceea, considera ca Tipatescu nu este tocmai potrivit pentru functia de
prefect, intrucat “e iute”, “n-are cumpat”.
O a doua scena semnificativa este cea de la inceputul actului al doilea, in care se evidentiaza coruptia
politicienilor. Farfuridi, Branzovenescu si Trahanache falsifica listele electorale, adaugand persoane
fara drept de vot, nedetinand averea necesara. In epoca functiona votul cenzitar care dadea drept
electoral doar barbatilor cu un anumit statut social. Ei trec pe lista persoane care nu au aceasta
calitate, dar care erau simpatizantii partidului si care ar fi putut vota candidatul puterii. Farfuridi si
Branzovenescu profita de ocazie pentru a-i marturisi lui Trahanache ca interesele partidului sunt
inselate, dar acesta reactioneaza neasteptat de puternic. Ei se grabesc sa se linisteasca, spunand ca nu
pe el il banuiesc, ci pe Tipatescu, dar Trahanache “este si mai indignat”. El ii ia apararea amicului
Fanica, despre care spune ca i-a facut si ii face “servicii” si ca “de 8 ani traim impreuna ca fratii”.
Iese apoi din scena “foarte tulburat”, iar cei doi, impresionati de reactia sa, il caracterizeaza in mod
direct: “e tare, tare de tot…solid barbat”.
In concluzie, rasul provocat de actiunea comediei are un rol moralizator, ilustrand crezul autorului ca
“nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult ca rasul”.