O scrisoare pierduta var.

Alec

Stralucit precursor al teatrului modern , I.L.Caragiale realizeaza prin opera sa dramatica o sinteza deosebita intre realismul critic evident in intentia de a infatisa tipuri sociale si concretul realitatilor , de care se distanteaza lucid , ironic si critic si classicism interesul fata de ceea ce este permanent in natura umana ; pasiunea echilibrului , importanta acordata formei . Exista insa si o componenta moderna a comediilor sale , care rezida in comicul absolute , care anuleaza diferenta dintre tragic si comic prin transformarea existentei intr-o farsa fara iesire si fara sfarsit , prin depersonalizarea individului devenit comediant , cabotin , impostor , masca acoperind vidul interior . Impletirea comicului cu parodia , cu grotesul si cu absurdul , amestecul resitrelor stillistice diferite sunt si el embleme ale discursului dramatic modern . Cea mai cunoscuta comedie a lui Caragiale , O scrisoare pierduta , a fost citita la Junimea la 6 oct. 1884 , reprezentata la Teatrul National la 13 noiembrie , cu un success extraordinar , si publicata in Convorbiri literare in anul urmator ( 1 feb. 1mart. 1885) . O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri care instituie , in teatrul romanesc , un stil dramatic caracterizat prin echilibrul perfect intre structuri dramatice clasice ( personaje , conflict, intriga , actiune scenica ) si moderne ( fiintarea eroilor exclusive la nivelul limbajului , spatiul scenic symbolic , situatiile dramatice repetabile , configurate dupa modelul caruselului ) . Conform viziunii sale clasice asupra omului , , caracterul este modelat de pozitia personajului pe scara sociala . Autorul porneste de fiecare data de la intuirea cadrului general in care isi duc existenta personajele , pentru ca apoi sa le fixeze intr-o tipologie caracteriala . Dramaturgul nu ramane insa la situatiile tipice , ci este atras de aspectele insolite ale vietii in toata dinamica ei . Satira lui Caragiale are drept tinta intocmirea nedreapta asocietatii , destramarea valorilor nationale si mitarea fraa discernamant a formelor civilizatiei occidentale , viciile regimului parlamentar , minciuna , demagogia si coruptia din viata politica , lipsa principiilor emocratice , ceea ce face posibila promovarea mediocritatii . Regimul social evocat de personajele sale este odios , insa ele nu au optat constient pentru acest regim , fiind privite ca niste produse ale mediului si , deci , sunt inocente . In toate comediile sale , Caragiale face o critica indirecta la adresa liberalismului din vremea sa. Astfel , in piesa O scrisoare , el satirizeaza liberalismul romanesc in ultima sa faza ( 1883) . !!!!! Capodopera a teatrului comic romanesc , O scrisoare adduce in scena o lume de antieroi , de marionette , cu actiuni , cu miscari si rostiri dezarticulate : ,, Pornind de la oamenii vremii lui , I.L.C. este un critic al omului oricarei societati . Personajele lui C. sunt niste exemplare umane in asa masura degradate , incat nu ne lasa nicio speranta Omenirea , asa cum ne este infatisata de acest autor , pare a nu merita sa existe . ,, ( E.Ionescu) Asadar , tema valorificata in aceasta piesa este tema degradarii vietii politice, sociale si private , tema concretizata prin surprinderea unui episode din campania electorala pentru desemnarea unui candidat pentru viitoarele algeri parlametare . Actiunea este plasata intr-un orasel de provincie , capitala unui judet de munte ( pe care contemporanii au asociat-o cu Piatra Neamt ) , in anul ,, de gratie 1883,, . Sursa de inspiratie a fost , deci , viata politica din acel an , cand problema revizuirii constitutiei a scindat partidul liberal in doua grupuri : cea moderata ( condusa de I,.C.Bratianu) si cea radicala ( reprezentata de C.ARosetti ) . Titlul piesei reliefeaza intriga , sugerand prin substantivul cu articol nehotarat faptul ca acea ,, scrisoare pierduta ,, este doar unul dintre mijloacele de santaj in lumea politica .Prin repetarea situatiei scenice ( aparitia unei scrisori similare , care determina numirea de la centru a lui Dandanache) , scrisoarea de dragoste trecuta prin mai multe maini devine un adevarat symbol al coruptiei si compromisului , ca si al depersonalizarii individului intr-o lume in care pana si sentimentele ( iubirea , onoarea , prietenia) ajung obiect de negociere . Compozitional , piesa este alcatuita cu o desavarsita arta a constructiei clasice . Astfel, cele 4 acte ( cu 9,14, 7si , rescpectiv , 14 scene ) aduc in scena mereu mai multe personaje , sugerand astfel sporitrea tensiunii si a agitatiei provocate de venimentul politic si , mai les , de intamplarea aparent neinsemnata a pierderii unei scrisori de dragoste . Structura piesei este una circulara : se deschide si se inchide cu doua citate inserate in paginile aceleieasi publicatii Racnetul Carpatilor ( ultimul doar presupus , potential ce va sa apara intr-un viiitor probabil .

Geometria piesei poate fi probate si prin faptul ca , la modul efectiv , primele si ultimele cuvinte care se aud pe scena sunt rostite de Ghita Pristanda . Conflictul derizoriu al jocului de interese imbraca aparenta unui conflict politic , dar confruntarea nu se produce intre doctrine si idei politice , fiindca opozantii fac parte din grupari diferite ale aceluiasi partid de guvernamant . Conflictul dramatic fundamental ce ilustreaza un comic al situatiilor il opune pe Catavencu prefectului Tipatescu . Exista si doua conflicte secundare ,ce dau nastere celor doua triunghiuri dramatice :1.) triunghiul conjugal /erotic :conflictul dintre Tipatescu si Zoe, rezolvat de Trahanache ; 2.) triunghiul politic:conflictul dintre Nae Catavencu si cuplul insolit Farfuridi ,Branzovenescu ,rezolvat de Agamita Dandanache . Subiectul piesei urmareste momente de mare tensiune sin existenta publica a eroilor . Actiunea se petrece intr-o durata limitata , care aminteste de regula unitatii de timp din teatrul antic . Astfel , evenimentele din primele trei acte se aglomereaza intr-o singura zi ( vineri , 11 mai 1883) ,si anume aceea a desemnarii candidatului . Actul final muta actiunea peste doua zile( duminica) , in momentul incheierii alegerilor , al desemnarii castigatorului si al sarbatoririi publice a acestuia . !!!! Precizarea initiala a dramaturgului - ,, in zilele noastre ,, - ingaduie regizorilor care au pus in scena piesa de-a lungul timpului sa actualizeze in modurile cele mai neasteptate ,, lumea pe dos ,, a lui I.L.Caragiale . Spatiul scenic este si el puternic simbolizat , ca spatiu ,, de trecere ,, cu deschideri multiple . In primele doua acte , ,, anticamera bine mobilata ,, din casa prefectului sugereaza faptul ca deciziile politice nu se iau in spatiul public , ci in ,, culise,, , asa cum se intampla si in actul al III-le a. Ultimul act , singurul in care se zareste , in fundal , oraselul de munte , are ca dcor spatiul deschis - gradina casei lui Trahanache , loc care da in gradina publica . Actul I , care il are ca personaj de referinta pe Stefan Tipatescu , prefectul judetului , debuteaza cu evidentierea situatiei conflictuale . Incipitul de tip ex- abrupto ( characteristic fiecarui act ) propune o situatie scenica frecventa in teatrul lui I.L.C. citirea ziarului . Prin indicatiile regizorale , ca si prin replicile si jocul personajelor , se evidentiaza relatiile dintre prfect si politaiul orasului . Dincolo de raportul dintre staopan si subordonatul lingusitor , se reliefeaza o anumita familiaritate complice . Lectura articolului incriminator pe care Catavencu l-a publciat in ziarul sau Racnetul Carpatilor , pune in evidenta lupta pentrun putere , in care sunt antrenati cei care conduc judetul ( gruparea lui Tipatescu si Trahanache ) si cei care ravnesc sa acceada in sfera puterii ( Catavencu Ionescu , Popescu , ,, dascalimea ,, ) . Schimbul de replici dintre Tipatescu si Ghita continua cu ,, istoria steagurilor ,, . Dialogul dramatic nu are aici numai rol de caracterizare a personajelor , ci , mai laes, functie descriptiva , fixand reperele unui spatiu real , precizand topografia oraselului , capitala de judet. In secventa urmatoare , dialogul are rol narativ , Ghita relatand cum s-a strecurat sub fereastra casei lui Catavencu spre a spiona intrunirea ,, dascalimii ,, . In relatarea politaiului , se fixeaza si reperele temporale : timp real : 11 mai . Episodul retrospectiv istorisit de Pristanda este construit pe tehnica moderna a ,, Teatrului in teatru ,, : ,, . Auzeam si vedeam cum v-auz si m-auziti , coane Fanica, stiti , ca la teatru . ,, Prin referirea la scrisoarea aflata in mana lui Catavencu , omul care ar putea sa-I aduca acestuia sprijinul politic al mai marilor urbei , se configureaza situatia- intriga , instalata definitiv in scena a IV-a prin vocea lui Trahanache . Acesta ii dezvaluie prietenului sau , Fanica , santajul pe care il exercita Catavencu asupra sa , avand ca arma o scrisoare de amor trimisa lui zoe de prefect , pe care ,, venerabilul nenea Zaharia ,, o considera plastografie . Actul al II-lea este alcatuit prin alternarea scenelor in care apar cupluri ori triunghiuri de personaje cu scene de grup sau cu scene in care unicul personaj ramas in scena monologheaza . la ridicarea cortinei , Trahanache , Frafuridi si Branzovenescu studiaza listele electorale , calculand probabilitatea voturilor . Streotipia gesturilor , a reactiilor si a limbajului lor dezvaluie obtuzitatea si ignoranta oamenilor politici ai urbei . In contrast , Ctavencu va aparea ca o prezenta dinamica , plina de temperament si de vointa . Arestat illegal din porunca prefectului , Catavencu este eliberat la decizia lui Zoe si invitat sa negocieze . El refuza cu tenacitate orice oferta a lui Tipatescu mosia Zavoiul , postul de primar , functia de avocat al statului . Scena negocierii reliefeaza duplicitatea persoanjelor , prin contrastul dintre dialogul amabil insinuant si aparteul subliniat prin jocul scenic ( mimica , gecturile , midscarea in scena) . In cele din urma , la insistentele lui Zoe , care uzeaza de toate ,, armele ,, persuasiunii feminine , prefectul accepta sa sprijine candidature lui Catavencu . Numai ca printr-o rasturnare de situatie tipica teatrului

clasic- , conflictul , care pare a fi transat in favoarea lui Catavencu , se acutizeaza brusc prin aparitia ,, depesei de la centru ,, in care se solicita desemnarea lui Agamita Dandanache . Actul al III-lea adduce in scena un personaj colectiv : ,, alegatori, cetateni , public,,. Lumea care participa la intalnirea celor antrenati in cursa electorala apare ca o multiplicare depersonalizata a tipurilor individuale . In rumoarea multimii , aplaudati de-o tabara si fluierati de alta , iau cuvantul Farfuridi si Catavencu . Discrusurile lor sunt stralucite ilustratiii ale demagogiei , ale gandirii incoerente ori incremenite in formule false , in clisee care nu comunica idei , ci mistifica realitatea . Punctul culminant al actului ( si al piesei) este anuntarea candidatului propus de la Bucuresti Dandanache . Incaierarea provocata de Pristanda , din ordinul prefectului , este o metafora scenica , definind o lume haotica , absurda , violenta prin prostie agresiva. Chiar Cetateanul turmentat , prin care se individualizeaza electoratul dezorientatsau , poate , se personifica hazardul / destinul din tragediile antice schema parodiata de I.L.C. - , este numai in aparenta innocent , fiindca deschide scrisoarea , citind-o , si nu inapoiaza palaria gasita in sala publica . Intre actul al III-lea si actul final , se asaza cele doua zile ale votului . Tensiunea dramatica este mentinuta prin prezenta scenica a lui Zoe , care asteapta , inspaimanatata , ca , din clipa in clipa , sa fie publicata scrisoarea . Disperarea ei creste cand afla de la Agamita sosit pentru festivitatile electorale ca si el a folosit in alegeri de o scrisoare de amor gasita, pe care n-a inapoiat-o insa , asa cum a promis . Aparitia lui Ctavencu ii reda speranta , dar acesta marturiseste ca a pierdut-o , in timpul incaierarii de la primarie . O noua aparitie, ce a Cetateanului , adduce deznodamantul situatiei . Acesta gasise palaria lui Catavencu si , descoperind scrisoarea , o inapoiaza ,, andrisantului ,, . Bucuria nemasurata a lui Zoe adduce si salvarea lui Catavencu , acum gata sa conduca festivitatile prin care se sarbatoreste alegerea lui Dandanache . Banchetul dat in cinstea candidatului ,, ales in unanimitate ,, , reuneste , in scena finala a piesei , toate personajele . Dialogul final purtat intre Catavencu si Pristanda accentueaza ideea existentei carnavalesti a unei lumi care fiinteaza intr-un ,, univers inchis , in care contrariile sunt echivalente , iar alegerea nu-I cu putinta .,, ( B.Elvin ) Ca dramaturg , I.L.Caragiale nu se remarca doar prin arta compozitiei , a structurii conflinctelor , ci si prin talentul exceptional in ceea ce priveste realizarea personajelor , prin care ,, face concurenta starii civile,, . Interesant de urmarit este si raportul dintre diferite personaje sau categorii de personaje . Astfel , ele se grupeaza in reprezentanti ai puterii ( Tipatescu , Trahanache , Zoe , Farfuridi , Branzovenescu , Pristanda ) , ai opozitiei ( Nae Catavencu , Ionescu , Popescu , popa Pripici ) si ai grupului neutru ( Agamita Dandanache , Cetateanul turmentat , alti alegatori ) . Pentru realizarea comicului , I.L.Caragiale recurge si laprezentarea unor personaje perechi sau a unor structuri triunghiulare : Tipatescu Zoe Trahanache( triunghiul conjugal ) ; Catavencu Farfuridi Dandanache ( triunghiul politic) ; Cetateanul turmentat Branzovenescu Pristanda ( triunghiul inocentilor). Personajele din aceasta comedie au trsaturi care inlesnesc incadrarea lor in diferite tipuri . In articolul ,, Comedile lui Caragiale ,, , Pompiliu Constantinescu identifica 9 tipuri de personaje, dintre care in comedie sunt prezente doar 8 :1.) tipul incornoratului ( Trahanache ) ; 2.) tipul primului amorez si al donjuanului ( Tipatescu ) ; 3.) tipul cochetei si al adulterinei ( Zoe ) ; 4.) tipul politic si al demagogului ( Catavencu , Farfuridi , Branzovenescu , Trahanache , Dandanache ) ; 5.) tipul cetateanului ( Cetateanul turmentat ) ; 6.) tipul functionarului ( Pristanda ) ; 7.) tipul confidentului ( Pristanda, Tipatescu ) ; 8.) tipul raisoneurului ( Pristanda ). Scriitorul depaseste insa cadrul comediei clasice , avand capacitatea de a individualiza personajele , prin comportament , particularitarti de limbaj , nume , dar si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic . !!!! Sub aparenta tipurilor clasice insa , personajele lui I.L.C. dezvaluie si o structura de adancime moderna. Astfel ,Tipatescu este mai mult decat ,, junele prim,, , fiindca este gata sa-si assume responsabilitatea fata de femeia iubita , careia ii propune sa fuga cu el. Mai mult , intre mastile sale exista si aceea a unui personaj raisonneur , singurul capabil sa se distanteze prin ironie de o lume pe care o amendeaza critic : ,, Ce lume! CE Lume ! Ce lume ! ,,

Situat la polul luciditatii , Stefan Tipatescu , prefectul judetului , este un personaj complex caruia I se atribuie si un rol de raisonneur al piesei . Caracterizarea personajului se realizeaza direct ,de catre celelalte personaje sau in notatiile dramaturgului, si in mod indirect, prin fapte, limbaj,nume ,atitudini, relatii cu celelate personaje. Modalitati specifice textului dramatic sunt: replicile,limbajul, didascaliile, situatiile. Mijloc de caracterizare indirecta, omomastica ilustreaza trasaturi dominante de character . Astfel, cuvantul tip de la care este derivat numele propriu al personajului il desemneaza ca pe ,, un om cu o personalitate puternica , putand reprezenta un model ,, ( Dictionarul explicativ al limbii romane ) Evident , Tipatescu pare zamislit dintr-un alt material genetic decat restul personajelor piesei . Limbajul lui nu este ridicol , dar nici atat de expresiv ca al celorlalti , nu are ticuri verbale , dar nici formulari memorabile . El degaja un aer de urbanitate si intellectualism care nu fac casa buna cu comicul . !!!!! Lipsit de energie , adeseori abulic , mai tot timpul blazat , comunica precar si conventional cu exteriorul , mai mult din obligatie , decat din convingere si pare atins in forul sau interior de o lenesa , toropitoare melancolie .El este un ins plictisit , aproape vegetativ un Oblomov mioritic si indragostit. Singurul lucru in care pune pasiune adevarata ramane legatura cu Zoe , femeia de care e indragostit sincer ( Serban Cioculescu) In aceasta legatura , el nu gaseste implinirea , ci mai degraba refugiul . Practica un fel de abandon existential din care nu incearca sa evadeze niciodata . Ceea ce il scoate din fire si ii canalizeaza temporar energia transformandu-l dintr-un tip letargic in unul furios este doar faptul ca miselia pusa la cale de Catavencu poate sa raneasca fiinta iubita . Deloc melodramatic si caraghios , Tipatescu da dovada , in parte , de acea exaltare idealista ce scoate intotdeauna pe oricare indragostit din sfera comportamentului comun si confirma maxima lui Pascal : inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste . Caracterizat , indirect , de Pristanda printr-o semnificativa triada avere , putere , iubire ( ,, mosia , mosie , fonctia , fonctie , coana Joitica , coana Joitica , trai neneaca pe banii lui Trahanache , babachii ,, ) , Tipatescu are constiinta puterii absolute si comportamenul unui stapan care poate schimba destinul celorlalti . Stapanind arta disimularii ( fata de Trahanache se preface ca nu stie nimic de scrisoare , fata de Farfuridi si Branzovenescu pozeaza in victima , iar in dialogul cu Nae Catavencu foloseste un ton insinuant , pentru a-l determina sa renunte la candidatura) , el foloseste puterea in beneficial personal , incalcand legea , daca ,, o cer interesele partidului ,, . Prezenta scenica a lui Tipartescu tanar si prezentabil , energic , distins si orgolios este asociata tipologiei clasice a junelui prim . Prin fidelitatea fata de Zoe insa, prin disponibilitatea de a renunta la pozitia sociala pentru a fugi cu iubita sa in lume , eroul lui Caragiale depaseste schematismul canonului clasic . Singurul personaj feminine ,Zoe Trahanache, este o femeie voluntara si ambitioasa , care apeleaza la toate armele feminine pentru a-i manevra pe cei din jur .Intre personajele feminine din comediile sau schitele sale , ea este cea mai cultivata , mai inteligenta si mai abila. G.Calinescu a remarcat pe buna dreptate ca toti barbatii din piesa sunt indragostiti de ea . Trahanache o divinizeaza- pentru el e Maria ce a fara prihana . Tipatescu o iubeste este femeia vietii lui. Pristanda o adora , in taina , ca servul medieval intangibila lui stapana , pentru pereclitandu-si slujba. Cetateanul turmentat o admira neconditionat ( ,, a iubi inseamna a admira ,, ) Al . Mirodan) : el e cel care o numeste dama buna ( = domina bona G.Calinescu) . Catavencu omul care se comporta cu ea mai mult decat curtenitor incepe prin a fi surprins de ingeniozitatea ei politica si sfarseste subjugat total de nesfarsita-i magnanimitate . Farfuridi si Branzovenescu n-ar atinge-o nici macar cu o floricica de stil ( ,, Imi pare rau , neica Zaharia , noi nu ,, ) In ciuda faptului ca este frumoasa , tanara , cu simtul umorului si inteligenta , Zoe se transforma aproape , inexplicabil , - intr-o stea erotica in jurul careia graviteaza intregul sistem planetar masculin al piesei . Putine lucruri se stiu cu certitudine despre enigamtica doamna : s-a casatorit in urma cu opt ani si jumatate cu respectabilul Zaharia Trahanache vaduv sau divortat la acea ora - , caruia , dupa numai sase luni , ii pune coarne . Suspecta este graba cu care face acest gest , ce-ar putea fi explicat numai daca acceptam ca tanara nimereste si in patul si in urbea barabatului ei de undeva , din afara , ca este socata de noul ambient pe care ilsimte strain si ostil si ca , instinctiv, se precipita in bratele singurului ins cu care intuieste ca are puncte comune : Tipatescu , ex-bucuresteanul cu probabile studii de drept la Paris , omul in care regaseste macar o parte din lumea ei , din reflexele , obisnuintele si rafinamentele intr-uncuvant , din spiritual in care se formase si a carui amintire o invadeaza staruitor .

Gelu Negrea, in Anti-Caragiale sublinia dimensiunea bovarica a firii ei . Un bovarism sui-generis , de factura retro , paseist si recuperator . Aspiratia ei nu tinteste insa atingerea , prin iubiri successive , a unor orizonturi onirice , incare sa-si afle rostul si implinirea , ci nevoia imperioasa a intoarcerii in paradisul pierdut prin mariaj. Tipatescu reprezinta , in lungul drum al Zoei catre sine , o halta . Prima dar nu cea din urma . Urmatoarea ar putea fi Catavencu , deja un lider in plina afirmare. Prin valorificarea maxima a resurselor comicului , Caragiale este , incontestabil , maestrul comediei romanesti . Si in aceasta comedie , sub invelisul rasului , se ascunde satira , dramaturgul sanctionand defectele oamenilor si ale societatii . Precum in comedia clasica , sursa comicului este contradictia dintre esenta / aparenta , dintre ceea ce sunt personajele in realitate si ceeea ce vor sa para . Astfel , Tipatescu , Trahanache , Zoe , Ctavencu , Dandanache , sunt surprinsi in renuntarea lor la conditia exemplara pe care ar trebui sa o reprezinte in comunitate . Se sanctioneaza astfel prin comicul de moravuri o societate in care imoralitatea prolifereaza , patrunzand pana si in comunitatile mai conservatoare si mai izolate . Valorificand si comicul de character , I.L.C. deplaseaza accentual de pe diformitatea exterioara a personajelor comice pe diformitatea interioara , intelectuala : prostia , ticalosia , ipocrizia . Comicul ete proviocat de suficienta intelectuala si de vidul interior exteriorizat prin limbajul si comportamentul in viata publica si privata . Comicul de limbaj este cel mai bine reprezentat . Limbajul folosit de personaje are o pronuntata functie de identificare si de caracterizare a personajelor ( pozitie sociala , profesiune , nivel de cultura , inteligenta etc.) Cu putine exceptii , personajele se exprima gresit , intr-un limbaj pleonastic , presarat de tautologii , truisme sau cultisme stalcite , carora li se adauga contradictii in termeni ori nonsensuri .