O scrisoare pierdută, I.L.

Caragiaie – temă şi viziune despre lume

Reprezentată pe scenă pentru întâia oară în 1884, opera literară O scrisoare pierdută de I.L. Caragiaie este o
comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată din farsa
electorală din anul 1883.
Alături de tragedie, dramă şi formele moderne ale teatrului, comedia face parte din genul dramatic, având
subiectul împărţit în acte şi scene, utilizând dialogul şi monologul ca moduri de expunere, prin care se dezvoltă
conflictul şi se caracterizează personajele. Într-o comedie de moravuri: tema socială, prezentând moravurile vremii
pentru a le îndrepta, are conflict dintre aparenţă şi esenţă, Personajele sunt tipuri (demagogul, ipocritul, gelosul,
servilul, amorezul, cocheta, încornoratul, confidentul, toate tipurile de comic, deznodământului fericit.
Ca specie a genului dramatic, comedia implică existenţa unui conflict dramatic evolutiv şi este destinată
reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei (o listă de douăsprezece „persoane", la
care se adaugă figuranţii: alegători, cetăţeni, public) şi didascaliile (notaţiile autorului). Indicaţiile scenice au rol
important în prezentarea decorului, în precizarea jocului actoricesc, dar sunt şi un mijloc de caracterizare a
personajelor.
În comedia O scrisoare pierdută viziunea este realistă şi moralizatoare prin spiritul de observaţie acut şi prin
luciditatea analizei moravurilor, prin preocuparea pentru social, prin veridicitate, obiectivitate, prin plasarea detaliată
a acţiunii în timp şi spaţiu, şi prin generalizarea situaţiilor. Personajele tipologice sunt supuse ridiculizării, râsul fiind
un mijloc de ameliorare a moravurilor, atitudine prin care scriitorul este actual.
Piesa este construită pe tema socială, viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră) şi
viaţa familială (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc, fiind
ilustrativă pentru varietatea tipurilor de comic. Este o comedie de moravuri care satirizează viciile societăţii româneşti
de la mijlocul secolului al XlX-lea, ridiculizând aspecte din viaţa marii burghezii aflate în poziţii cheie ale puterii
politice, juridice şi economice.
Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte preţiosul obiect care antrenează
personajele în conflicte şi le pune în faţa unor acţiuni cu proporţii catastrofale, tratate însă în registru comic. Din
obiect al unei relaţii particulare, scrisoarea devine „un document" de interes public. Ca instrument de şantaj, ea
deplasează acţiunea de pe scena politică în culisele luptei electorale. Titlul O scrisoare pierdută are două interpretări.
Pe de o parte, „o" poate fi considerat articol nehotărât, deoarece scrisorica este una oarecare, fără nicio legarură cu
politica, dacă nu ar fi fost conjunctura electorală care să o transforme în instrument de şantaj. Pe de altă parte, „o" poate
avea valoare morfologică de numeral, pentru că scrisorii găsite în capitala unui judeţ de munte i se adaugă o a doua
scrisoare, cea găsită de Dandanache în buzunarul paltonului străin, la petrecerea din capitală.
Relaţiile temporale şi spaţiale sunt dictare de specificul dramatic al operei, impunând concentrarea ca durată şi
loc. Acţiunea se desfăşoară „în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, pe durata a trei zile.
Ironia din indicaţia de timp relativizează timpul dramatic, eternizează o situaţie care se activizează ori de câte
piesa se joacă pe scenă.
Cele două zile permergătoare alegerilor acoperă primele trei acte, iar actul final plasează personajele în chiar ziua
încheierii „circului electoral".
Primele două acte se desf ăşoară în decorul salonului din locuinţa lui Tipătescu, într-o „anticameră bine mobilată”
şi cu multe uşi, care permit intrarea şi ieşirea agitată a personajelor. Actul IlI „înfăţişează sala cea mare a pretoriului
primăriei descrisă cu numeroase detalii, care indică încă o dată viziunea realistă a autorului. Ultimul act se desfăşoară
în spaţiu deschis, în „grădinal lui Trahanache" de unde se întrezăreşte şi „perspectiva orăşelului, pe un fundal de
dealuri".
Textul dramatic este structurat în patru acte cu un număr variabil de scene, fiind construit sub forma schimbului
de replici între personaje.şi păstrează, în mare măsură, unitatea de timp, spaţiu şi acţiune. Pentru că este destinată
reprezentării pe scenă, într-un timp limitat, piesa este supusă necesităţii de a concentra acţiunea şi de a menţine
tensiunea. Aşa se explică faptul că O scrisoare pierdută debutează ex-abrupto, în plină intrigă, după consumarea
expoziţiunii practic în afara cadrului textual sau scenic. Acumularea de conflicte se produce rapid, angrenează toate
personajele şi se precipită spre un final spectaculos. Coerenţa textului dramatic este asigurată de relaţiile de simetrie
şi de opoziţie, identificabile la mai multe niveluri ale textului. La nivel compoziţional se evidenţiază opoziţia între incipit
şi final: scandalul care deschide comedia are corespondent complementar în petrecerea care dizolvă conflictele şi disen-
siunile. În construcţia subiectului existenţa celor două scrisori conferă simetria intrigii şi sugerează un tipar al
imoralităţii şi al corupţiei atât în provincie, cât şi în capitală, deci generalizat. Peisajul politic nu oferă alternativă şi,
într-o simetrie perfectă, imoralitatea este învinsă prin imoralitate. Simetria este dată şi de dispunerea personajelor în
tabere care se confruntă în lupta electorală nu pentru a impune un program politic, ci pentru a-şi sluji propriul enteres,
de prezenţa cuplului comic Farfuridi – Brânzovenescu, de triunghiul conjugal şi de acţiunile duble ale unora dintre ele
(cetăţeanul găseşte şi pierde de două ori scrisoarea).
Cele patru acte ale comediei urmăresc traseul sinuos al scriisorii şi, implicit, complicaţiile confruntării politice pe
care bileţelul le generează. Subiectul comediei se deschide cu evocarea raidului nocturn făcut de Pristanda, care,
spionând casa lui Caţavencu, a aflat intenţia acestuia de a publica în „Răcnetul Carpaţilor" o scrisoare
compromiţătoare. Printr-o tactică ingenioasă de gradare a tensiunii dramatice, autorul sugerează doar un aspect al
intrigii, dezvăluirea deplină fiind făcută odată cu apariţia în scenă a lui Zaharia Trahanache, după vizita matinală la
1
Caţavencu. Pe parcursul primelor cinci scene ale actului I,spune despre: felul în care a fost pierdută scrisoarea, de către
cine şi cui era adresată, conţinutul ei. Desfăşurarea acţiunii introduce în scenă personaje noi. Farfuridi şi
Brânzovenescu dau primele semne de suspiciune, Cetăţeanul turmentat vine sa ducă scrisoarea andrisantului, dar
constată că nu o mai are (îi fusese sustrasă de d. Nae, pe când „...dă-i cu bere... dă-i cu vin ..."). Zoe utilizează tot arsenalul
feminin pentru a-1 convinge pe Fănică să susţină candidatura canaliei, dar acesta nu acceptă, spre deosebire de
Trahanache, care a cedat mult mai uşor (în aparenţă, fiindcă experienţa lui îndelungată în machiaverlâcuri îi spunea că va
găsi instrumentul de contraşantaj).
Actul II se desfăşoară în ritmuri foarte alerte şi adaugă complicaţii bulgărelui de zăpadă creat deja şi pornit cu
viteză pe panta alegerilor. Pristanda este prins între ordine contradictorii: prefectul îi poruncise percheziţionarea casei
lui Caţavencu şi arestarea lui, pe când Zoe solicita eliberarea captivului şi îi promitea sprijinul electoral. Actul se
încheie cu sosirea depeşei de la centru, prin care se solicită alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea.
Discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu deschid actul III şi pregătesc punctul culminant: anunţarea
noului candidat, Agamemnon Dandanache. Încercările lui Caţavencu de a vorbi la adunare despre scrisoare eşuează,
pentru că este „săltat” în ambuscada pregătită de Pristanda. În încăierare îşi pierde pălăria, care ajunge la Cetăţeanul
turmentat, împreună cu scrisorica din căptuşeală.
În actul IV continuă în crescendo tensiunea dramatică, pentru că scrisoarea nu a ajuns încă la Zoe, iar Caţavencu
este de negăsit. Între timp, Dandanache deconspiră tertipurile prin care a ajuns candidat (o scrisoare compromiţătoare a
unui becher din capitală) şi anunţă intenţia de a folosi docomentul ca eternă armă de şantaj. Tocmai când se credea
definitiv dezonorată, salvarea coanei Joiţica apare în persoana simpaticului Cetăţean, care îi restituie scrisoarea.
Redevenită puternică, femeia are tăria să îl ierte pe umilul domn Nae, dar - în deznodământ - îi pretinde să conducă
petrecerea în cinstea noului ales.
Conflictele dramatice ale comediei sunt formate din situaţii precise: apar două sau mai multe forţe opuse între
care se interpune un obstacol, care provoacă o ciocnire urmată de o criză sau un dezechilbru, ce va crea o tensiune şi
aceasta va impune o soluţie.
Conflictul principal antrenează două tabere a căror confruntare are loc în plan politic: membrii de vază ai
partidului aflat la putere (prefectul Tipătescu, Zaharia Trahanache, prezidentul local al partidului, şi Zoe, soţia
acestuia) şi gruparea independentă a lui Nae Caţavencu, aspirant la calitatea de deputat. Obstacolul (reluat periodic)
este pierderea biletului de amor trimis de Fănică amantei lui, Zoe. Ciocnirea celor două tabere se produce la vizita lui
Trahanache la redacţia ziarului „RăcnetuI Carpaţior", la întâlnirea belicoasă dintre Tipătescu şi Caţavencu şi la
misiunile lui Pristanda, iar tensiunea dramatică se acumulează treptat, prin tehnica bulgărelui de zăpadă . În conflictul
secundar un rol important are grupul Farfuridi - Brânzovenescu, obsedat de trădare din partea fruntaşilor partidului şi,
implicit, de pierderea nominalizării la deputăţie a celui dintâi.
În afara conflictelor rămân două personaje: cetăţeanul turmentat, care nu ştie cu cine să voteze, deşi scrisoarea
buclucaşă ajunge de două ori în mâna lui, părând a fi unealta destinului şi poliţaiul Pristanda, implicat involuntar în
conflict, prin natura meseriei şi a relaţiilor cu personajele. El este „urechea" prefectului la fereastra lui Caţavencu,
„instrumentul" de forţă al lui Trahanache în agresarea adversarului politic şi mesagerul devotat al coanei Joiţica.
Momentul maximei tensiuni a piesei ar trebui să fie nominalizarea candidatului de la centru, Agamemnon
Dandanache. De fapt, tensiunea creşte constant, până la revenirea scrisorii în mâna destunatarului. Soluţia finală este
împăcarea tuturor opozanţilor, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Există un tipar compoziţional după care tot ce
debutează cu un scandal se încheie cu o petrecere, accentuând ideea că nu există principii sau valori care să nu poată fi
încălcate, atunci când enteresul o cere.
I.L. Caragiale este cel mai mare creator de tipuri din literatura română; personajele lui, memorabile, „fac concurenţă
stării civile" (G. Ibrăileanu), atât de populare au devenit în conştiinţa publică prin vitalitatea lor fără egal. Ele sunt realizate
într-o viziune clasică în sensul că se încadrează într-o tipologie comică, având o dominantă de caracter.
Criticul Pompiliu Constantinescu împărţea tipurile comice din piesele lui Caragiale în mai multe categorii: tipul
încornoratului (Trahanache), tipul primului amorez (Tipătescu), tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe), tipul politic şi al
demagogului (Caţavencu, Farfuridi, Dandanache), tipul cetăţeanului (Cetăţeanul turmentat), tipul raisonneur-ului
(Brânzovenescu), tipul servitorului (Pristanda).
Personajele din „O scrisoare pierdută” pot fi văzute şi din altă perspectivă şi încadrate diferit. Astfel, Trahanache e
ticăitul, Zoe este femeia voluntară, Caţavencu e ambiţiosul demagog, Farfuridi este prostul fudul, Dandanache - prostul
ticălos, Cetăţeanul turmentat este tipul naiv, iar Pristanda - omul slugarnic.
Dramaturgul român nu simplifică, însă, imaginea omului, reducându-l la o singură trăsătură, ci este preocupa şi
de omul social, de culoarea specifică locului şi timpului, de particularităţile psihice şi de limbaj, ceea ce transformă
personajele în individualităţi de neconfundat.
Modalităţile de caracterizare sunt cele specifice genului dramatic. La Caragiale, se întâlnesc în principiu patru
procedee fundamentale, toate indirecte: prin acţiune, prin fapte, atitudini, gesturi, eroii îşi definesc dimensiunea
interioară prin ceea ce fac şi din felul în care fac. Prin intermediul celorlalte personaje Trahanache îl caracterizează pe
Tipătescu, Pristanda pe Caţavencu, fiecare dezvăluind şi dezvăluindu-şi, în acelaşi timp, trăsături revelatoare.
Personajele sunt caracterizate prin limbaj, o modalitate care cunoaşte la Caragiale un rafinament excepţional, scriitorul
scoţând de aici efectele comice cele mai cunoscute. O modalitate de mare efect comic în definirea personajelor este
caracterizarea prin nume, problemă analizată de G. Ibrăileanu, care a arătat că dramaturgul a creat o onomastică
2
sugestivă, purtătoare a semnelor de
individualizare a personajului.
Caracterizarea directă este mai sumară şi se realizează, în primul rând, în pagina de prezentare a personajelor,
unde li se identifică statutul, funcţia, calitatea. De exemplu, Nae Caţavencu este avocat, director-proprietar al ziarului
„Răcnetul Carpaţilor", prezident-fundator al Societăţii Enciclopedice-Cooperative „Aurora Economică Română".
Acelaşi Caţavencu recurge, în celebrul său discurs electoral la autocaracterizare, realizată prin citarea opiniei
celorlalţi: „Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra-progresist... că sunt liber-schimbist, că voi
progresul cu orice preţ".
Zoe Trahanache este între femeile teatrului lui Caragiale cea mai distinsă. N-avem nici un indiciu că ar fi
ignorantă, vulgară ori lipsită de sentiment. Ea este o femeie voluntară care joacă însă comedia slăbiciunii feminine.
Speriată de şantajul lui Caţavencu, încearcă să-l convingă pe Tipătescu să accepte condiţiile avocatului, făcând uz de
lacrimi, leşinuri şi de alte arme din arsenalul lamentaţiei feminine. Nereuşind, pune piciorul în prag şi-şi dovedeşte
firea autoritară, strigând: „Eu îl aleg, eu şi cu bărbatu-meu!". Singurul personaj feminin al comediei, Zoe, este
paradoxal, femeia-bărbată, voluntară, tenace, puternică. Distinsa doamnă de societate este stimată de toţi şi a ştiut să
intre în graţiile fiecăruia. Singurul ei punct vulnerabil este viaţa secretă, deja vechea istorie de amor cu prefectul, care
şi-a ratat ascensiunea politică şi a rămas în obscura capitală a judeţului de munte doar de dragul ei. Toată lumea
ajunge, mai devreme sau mai târziu, să răspundă solicitărilor Zoei: onorabilul soţ îi protejează sensibilitatea şi execută
fără întârziere toate poruncile ei, Fănică este gata să renunţe la poziţia socială, pentru a salva reputaţia amantei sale,
Ghiţă îşi riscă slujba şi îl minte pe prefect, pentru a facilita întâlnirea dintre Caţavencu şi coana Joiţica. Până şi
şantajistul domn Nae îi recunoaşte calităţile şi are vagi remuşcări ca tocmai ea a căzut victima şantajului.
Reprezentativă pentru relaţiile din cuplul de amanţi este scena VI din actul II, când Zoe desfăşoară tot arsenalul
feminin pentru a-1 convinge pe prefect că soluţia salvatoare este susţinerea candidaturii lui Caţavencu. Iniţial plânge şi
este umilă, recunoaşte că a comis „o nerozie fără seamăn". Trece apoi la persuasiune, cu mijloacele şantajului
sentimental: „Fănică, dacă mă iubeşti, dacă ai ţinut tu la mine măcar un moment în viaţa ta, scapă-mă... scapă-mă de
ruşine!" In continuare, înşiră argumente logice, într-o tiradă cu mare forţă de evocare, menită să îi creeze lui Tipătescu
imaginea unui carnagiu („cum or să mă sfâşie"), repetat la nesfârşit („o săptămână, o lună, un an de zile"). De pe
culmile indignării („Ce vuieţi ce scandal! ce cronică infernală!..."), Zoe se aruncă în braţele disperării: „Să mor! să
mor dacă voieşti... pentru că după asta nu o să mai pot trăi."
În faţa acestei apocalipse, Fănică adoptă atitudinea cavalerului, care sacrifică totul pentru aleasa inimii lui şi, într-
un elan de un romantism melodramatic, îi propune să fugă în lume amândoi. Zoe însă este realistă; pasiunea nu îi
întunecă raţiunea şi nu este deloc dispusă a renunţa la tot pentru iubire: „Eşti nebun? dar Zaharia? dar poziţia ta?".
Chiar dacă epoca romantismului şi-a epuizat elanurile în ceea ce o priveşte, văzându-se refuzată în sprijinirea
candidaturii şantajistului, Zoe joacă o ultimă carte: ameninţă cu sinuciderea. Slăbiciunea aceasta nu corespunde firii ei
voluntare, aşa că amână gestul fatal: „dar nu voi să mor până nu voi fi luptat cu toate împrejurările şi am să lupt!"
Comportamentul ei e totuşi surprinzător. Când îşi dă seama că Nae Caţavencu este învins, îl iartă şi-i câştigă
devotamentul, amintindu-i că mai sunt „şi alte Camere", deci alte prilejuri pentru a ajunge deputat, cu condiţia ca el
să-i accepte patronajul. Gestul acesta, săvârşit cu naturaleţe şi fără ranchiună, e una din armele seducţiei pe care o
exercită asupra tuturor bărbaţilor, de la Trahanache la Cetăţeanul turmentat; ultimul vede în ea „o damă bună".
Finalul fericit reaşterne liniştea peste lumea întreagă, deci şi peste „triunghiul conjugal". În năuceala lui,
Dandanache repetă aceeaşi confuzie şi nu îi poate intra în cap adevărul: îl consideră pe vârstnicul Trahanache prefect,
iar pe Tipătescu - soţul damei. Caragiale ştie cel mai bine câte adevăruri poartă măşti derutante.
Tipătescu, prefectul judeţului, corespunde junelui-prim din teatrul clasic, fixat însă - prin pasionalitatea femeii
care îl iubeşte şi prin abandonarea propriei voinţe - într-un triunghi conjugal banal şi tihnit, bănuit de toţi şi
transformat de Caţavencu în obiect de şantaj. Apărându-se, Tipătescu îşi dezvăluie mentalitatea şi firea. El este un
orgolios fără măsură, cu o gândire de stăpân medieval, care îşi consideră funcţia politică drept un act de misionarism,
trăind sentimentul abandonării unei cariere strălucite. În realitate, este un bărbat ţinut din scurt de o femeie voluntară;
are unele accese de independenţă, dar, în fond, se mulţumeşte cu tihna burgheză pe care i-o asigură Zoe. Încadrarea
cea mai exactă a personajului o face subalternul său, Pristanda: „moşia-moşie, foncţia-foncţie, coana Joiţica-coana
Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... babachii".
Mijloacele de zugrăvire a epocii aparţin unui mare artist comic. În cuprinsul piesei se întâlnesc procedee, notive
şi modalităţi care acţionează simultan, dramaturgul speculând aspectele comice ale evenimentelor, ale comportării
oamenilor, ale circulaţiei ideilor şi cuvintelor. Comicul, categoria estetică opusă tragicului, are ca efect imediat râsul,
declanşat de contrastul frapant dintre aparenţă şi esenţă, receptat de cititor/ spectator într-un registru larg de atitudini,
de la amuzament şi înduioşare, până la dispreţ. Tipurile de comic sau formele de realizare a efectului comic sunt:
comicul de situaţie, comicul de intenţie, comicul de caracter, comicul de moravuri, comicul de limbaj, comicul
de nume.
Primul dintre ele, comicul situaţiilor, este rezultat din fapte neprevăzute şi din prezenţa unor grupuri insolite
(triunghiul conjugal Zoe – Trahanache - Tipătescu, cuplul Farfuridi - Brânzovenescu, diversele combinaţii de
adversari etc).
Încurcăturile datorate drumului circular al scrisorii care în final se întoarce la destinatar dau naştere unor situaţii
comice în care protagonist este Cetăţeanul turmentat. În primul act, acesta vine conştiincios (a fost poştaş) să aduci
3
scrisoarea andrisantului şi constată cu stupefacţie că nu o mai are şi că satisfacţia că l-a băut pe Caţavencu este falsă
deoarece a fost păcălit de acesta. În schimb, în actul IV are scrisoarea pe care o şi înmânează Zoei, năruind ultimele
speranţe ale lui Caţavencu.
Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustrează în mod special rolul educativ, formator pe care
scriitorii îl atribuie artei, în general, şi literaturii, în particular. A satiriza viciile unei societăţi, a le contura în tuşe
groase, a le arăta lumii întregi devine o manieră de a aborda o „boală". Odată descoperită, ea poate fi tratată. Râsul pe
care îl provoacă spectacolul „năravurilor" lumii este primul pas spre vindecare. Lista moravurilor satirizate în O
scrisoare pierdută este destul de lungă: adulterul, servilismul, prostia, incultura, infatuarea. Multe pot fi întâlnite, în
cumul, la unele personaje, dar - cu certitudine - în fruntea listei se află două vicii generalizate: demagogia şi corupţia.
Acestea sunt extinse la nivelul întregii societăţi şi - ceea ce este cel mai îngrijorător - la nivelul clasei politice şi,
implicit, al marii burghezii.
Există apoi un comic al caracterelor, rezultatul unui proces de exagerare a unei trăsături a unui personaj până la
estomparea sau eliminarea tuturor celorlalte: demagogul, ipocritul, gelosul, servilul, amorezul, cocheta, încornoratul,
confidentul. Caragiale creează astfel o tipizare comică, dar eroii lui au întotdeauna numeroase elemente - de situaţie
socială şi intelectuală, de temperament, de limbaj etc. - care-i particularizează, astfel că nici unul nu seamănă cu
celălalt.
Piesa se caracterizează şi printr-un comic de limbaj cu totul remarcabil la un scriitor care are capacitatea ieşită
din comun de a reţine cele mai fine nuanţe ale limbii vorbite. Comicul la acest nivel este provocat prin numeroase
procedee.
Astfel, sunt prezente numeroase greşeli de vocabular, cuvintele fiind deformate, mai ales neologismele, din lipsă
de instrucţie şi prin mimetism: famelie, renumeraţie, andrisant, plebiscit. Un alt procedeu este încălcarea regulilor
gramaticale şi a logicii: „După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani"'sau „12 trecute fix". Repetiţia aproape
obsedantă a unei specificităţi de limbaj (ticurile) este un alt procedeu, care deplasează atenţia de la fondul comunicării la forma ei.
La multe personaje nu mai e important ce spun, ci cum spun, ele fiind pecetluite în propria lor vorbire. Insuficienta stăpânire a
limbajului le coboară la adevărata lor valoare, în ciuda orgoliului de care se lasă pătrunse până la ridicol, pentru că prin limbaj se
verifică raportul dintre ceea ce se pretind şi ceea ce sunt în fond (au ticuri verbale: Trahanache – „Ai puţintică răbdare!”, Pristanda –
„Curat!”, Farfuridi – „La 12 trecute fix”, Dandanache – „Neicusorule, puicusorule”).
Se adaugă nepotrivirea rezultată din interferenţa stilurilor. Multe personaje folosesc un registru al limbajului (un stil) în
totală contradicţie cu situaţia concretă a momentului. Caţavencu vorbeşte în faţa lui Pristanda într-un stil oratoric, sentenţios,
renunţând la stilul obişnuit, familiar de până atunci (v. actul II, scena 7). Consecinţele sunt comice, pentru că se simte imediat
nepotrivirea, aşa cum se simte şi în cazul, cu totul ridicol, în care noul ales, Dandanache, se adresează mulţimii, care-l aclamă, în
stilul lui peltic, familiar, incoerent, discursul transformându-se într-o bolboroseală de întârziat mintal.
Există, în sfârşit, un comic de nume, de o savoare inimitabilă. Caragiale dovedeşte rafinament şi alege nume sugerând
dominanta de personalitate a personajului, originea sau rolul lui în desfăşurarea evenimentelor. G. Ibrăileanu observa că
sonoritatea numelor şi conţinutul lor noţional devin un mijloc important de caracterizare a personajelor: Zaharia
Trahanache sintetizează în prenume zahariseala, ramolismentul - real sau mimat - şi comportamentul său dulceag, iar
în nume (derivat de la trahana - cocă moale, aluat uşor modelabil) răbdarea, maleabilitatea şi oportunismul, care îl
ajută să se adapteze oricărei „forme" sau situaţii noi.
Nae Caţavencu, tipul demagogului lătrător, poartă un prenume care sugerează populism şi familiaritate. Numele
poate fi derivat de la caţă (băţ lung, cu cârlig, pentru prinderea oilor sau persoană rea şi cicălitoare) sau de la caţaveică
(haină cu două feţe), ambii termeni acoperind perfect trăsăturile comportamentale şi morale ale personajului.
Tache Farfuridi şi Iordache Brânzovenescu, nedespărţitul cuplu culinar, sugerează vulgaritate, inferioritate şi
lichelism, producând efecte comice şi prin rima prenumelor.
Pristanda este numele unui dans popular moldovenesc, jucat după comenzile unui conducător, cu paşi când la
stânga când la dreapta, aşa cum se pregăteşte şi oportunistul poliţai să joace după cum îi cântă şeful la putere.
Spre deosebire de prenumele banale şi familiare ale celorlalte personaje (Nae, Ghiţă, Tache), învingătorul în
alegeri poartă un prenume aflat la polul opus: Agamemnon. Rezonanţa gravă şi conotaţiile înalte moştenite de la eroul
homeric cad în derizoriu la Agamiţă sau chiar Gagamiţă, cum este „alintat" de Trahanache. Diminutivul produce,
indiscutabil, un comic savuros, dar sugerează totodată şi epigonismul celor care se revendică din puternica generaţie
paşoptistă. Numele, Dandanache, intră în raport de opoziţie cu prenumele, căci derivatul de la dandana (încurcătură)
surprinde rolul personajului în compoziţia operei.
În concluzie, sintagma „Caragiale - contemporanul nostru" reflectă actualitatea operei sale care a creat cele mai multe
tipuri din literatura română, într-o capodoperă cum este „O scrisoare pierdută”, imagine a unei lumi de carnaval, ridicolă.
Autorul atrage atenţia asupra unor moravuri ale societăţii româneşti dintotdeauna, cu o ironie necruţătoare, stârnind
un râs molipsitor. Falsitatea vieţii politice şi a celei de familie sunt magistral ilustrate de această aparentă tragedie, a
pierderii scrisorii şi a pericolului ca toată lumea să afle oficial ceea ce ştia deja. Muşamalizarea, negocierea,
înţelegerea sunt procedee folosite nu doar de personajele piesei, ci şi de mai-marii lumii de azi, care întotdeauna
găsesc un mijloc de a scăpa din astfel de situaţii. În acest fel, Caragiale neatrage atenţia la ceea ce se întâmplă în jurul
nostru, atitudinea implicată, atentă şi critică a tuturor fiind un mod de a îndrepta răul din societate.

4
 Rezumat. Actul I.
Scena I: În prima scena din actul 1 Caragiale ni-i infatiseaza pe Stefan Tipatescu prefectul judetului zis si
“conu Fanica” si Ghita Pristanda politaiul orasului, care au o conversatie foarte interesanta si foarte aprinsa despre
alegeri. Domnul Tipatescu este foarte agitat,plimbandu-se cu ziarul in mana si comentand anumite fraze răuvoitoare
referitoare la el. Pristanda rezemat in sabie ii povesteste prefectului despre o discutie ce o auzise pe furis intre Nae
Catavencu si dascalimea orasului in timp ce acestia erau la un joc de carti. Aceasta discutie avea ca subiect pe domnul
Tipatescu (pe care din vampir nu-l scotea) si o anumita scrisoare pe care avea de gand sa o citeasca.
Scena II: Pristanda se plange de meseria lui de politist si de faptul ca primeste prea putini bani care nu ii ajung sa
isi intretina familia lui numeroasa . Acesta isi aduce aminte de sfaturile sotiei lui si se gandeste ca avea dreptate.
Scena III: Domnul Trahanache se duce la prefect inainte de dejun pentru a-i povesti ceva fara ca Zoe ,sotia lui sa
afle. Prefectul il trimite pe Pristanda acasa la domnul Trahanache pentru a-i anunta sotia ca vor intarzia le dejun.
Scena IV: Trahanache ii povesteste prefectului de un bilet care l-a primit de la fecior din partea domnului
Catavencu in care scria ca doreste sa il vada deoarece ii va arata un documant foarte important pentru dumnealui .
Domnul Zaharia ii spune ca s-a dus la biroul ziarului “Racnetul Carpatilor” pentru a primi documentul de la
Catavencu care ii inmaneaza o scrisoare de la Tipatescu adresata sotiei lui Zoe si il ameninta ca va fi publicata in
gazeta. Afland aceste lucruri Tipatescu se enerveaza si ii spune lui Trahanache ca la intrunirea de diseara Catavencu
nu va veni.
Scena V: Zoe se duce la Tipatescu foarte speriata,spunandu-i de scrisoarea pe care a primit-o de la
Catavencu in care o anunta ca le va restitui documentul in schimbul unui favor. Zoe nu isi aminteste cand a pierdut
scrisoarea dar la intalnirea cu Catavencu acesta i-a cerut in schimbul scrisorii sa-i asigure alegerea. Tipatescu se
enerveaza foarte tare si ii spune ca l-a trimis pe Prisanda sa-i cumpere scrisoarea.
Scena VI: In timp ce il asteapta pe domnul Tipatescu, Branzovenescu si Farfuridi, avocatii si membrii comitetului
se intreaba daca nu cumva sunt tradati de catre Trahanache , Zoe sau chiar de prefect (toti faceau parte din acelasi
comitet). Acesta care tocmai sosea afla care este motivul sosirii celor doi si le reproseaza ca au venit sa-i ceara
socoteala tocmai dumnealui care a infiintat comitetul. Avocatii sunt inca convinsi ca au fost tradati si se indreapta spre
iesire cendusi de prefect.
Scena VII: Zoe il anunta pe Tipatescu ca va avea loc o nenorocire,intre timp apare un cetatean turmentat care
sustine ca este alegator si ca a gasit o scrisoare adresata doamnei Trahanache din partea prefectului. Tipatescu si Zoe il
ia la intrebari, acesta incearca sa gaseasca scrisoarea dar isi aminteste ca este posibil sa I-o fi furat domnul Catavencu.
Scena VIII: Pristanda vine intr-un suflet sa-i anunte pe Zoe si pe “conul Fanica” de venirea lui Trahanache.
Tipatescu ii spune sa scoata cetatenul afara , acesta ii intreaba pentru cine sa voteze, dar Ghita face ce i-a spus
prefectul.
Scena IX: Zoe si Tipatescu afla de la Ghita care tocmai venea de la Catavancu ca fara o mie de poli acesta nu se
lasa atat de usor. Trahanache intra mirat deoarece, isi da seama ca Zoe stie tot ; dar le spune ca l-a prins pe Catavencu
cu ceva mai rau.
ACTUL II: Scena I: Trahanache,Farfuridi si Branzovenescu stau in jurul unei mese discutand si
studiind alegerile electorale.Cei doi avocati ii spun domnului Trahanache ca se tem de tradarea prefectului,dar acesta ii
ia apararea si le spune ca este un om de incredere care a facut multe servicii partidului. Nervos si tulburat Trahanache
iese din camara pe usa din spate.
Scena II: Branzovenescu si Farfuridi ramasi in aceeasi camera discuta despre ceea ce cred ei ca se va intampla la
intrunirea de diseara. Acestia sunt foarte convinsi ca vor fi tradati de domnul Tipatescu si doresc sa trimita o
scrisoare anonima impotriva lui la Bucuresti catre comitetul Central si catre minister si gazete.
Scena III: Pristanda s-a dus impreuna cu cei de la politie acasa la domnul Catavencu si l-au luat la sectie
punandu-i tot felul de intrebari despre scrisoare la care doreste sa raspunda doar lui Zoe. Aceasta nu era de gasit pe
nicaieri, dar dupa mai multe incercari Ghita reuseste sa se intalneasca cu ea.
Scena IV: Zoe afla de la Pristanda ca Tipatescu a dat ordin sa fie arestat Catavencu ca sa poata pune mana pe
scrisoare si ca acesta doreste sa vorbeasca numai cu dansa. Afland asta Zoe il trimite pe Pristanda sa-l elibereze pe
Catavencu si sa-l aduca la ea.
Scena V: Zoe sta singura in camera si citeste ziarul in care s-a anuntat ca maine va fi publicata o scrisoare
adresata unei doamne foarte importante din partea unui inalt personaj . Pentru a impiedica asta se gandeste ca ar fi mai
bine sa-i asigure alegerea lui Catavencu.
Scena VI: Tipatescu discuta cu Zoe despre Catavencu , acestia incearca sa gaseasca o solutie pentru a-l impiedica
sa tipareasca scrisoarea. Prefectul nu este de acord sa-i asigure alegerea iar Zoe disperata nu stie ce sa faca. Intr-un
final Zoe se hotaraste sa-l sprijine pe Catavencu si sa lupte impotriva partidului si al lui Tipatescu.
Scena VII: Pristanda il elibereaza pe Catavencu la ordinul doamnei Trahanache cerandu-si scuze , apoi il duce in
casa prefectului unde era asteptat de Zoe care dorea sa-i vorbeasca.
Scena VIII: Catavencu o asteapta linistit pe un scaun pe doamna Trahanache si isi inchipuie ce se va intampla la
intrunirea de diseara si cum il va proclama Zaharia candidat . Dar inainte sa apara doamna Trahanache apare Tipatescu
uimit de prezenta lui Catavencu care pare foarte surprins.
Scena IX: Catavencu discuta fata-n fata cu Tipatescu care il intreaba ce doreste in schimbul scrisorii acesta ii
spune ca vrea sa-i asigure alegerea , iar daca nu o va face va publica scrisoarea.Tipatescu striga pe un ton nervos ca
5
vrea sa-l omoare iar Catavencu tremura tipand dupa ajutor.
Scena X: Zoe intervine si ea in discutia celor doi si se hotaraste sa ii spuna si lui Catavencu hotararea pe care a
luat-o si anume aceia de a-l alege deputat doar ea si sotul ei . Neavand alta solutie Tipatescu decide sa-l sprijine pe
Catavencu.
Scena XI: Trahanache intra in salon dar nu gaseste pe nimeni deoarece erau ascunsi . Ii lasa un bilet lui Tipatescu
apoi pleaca.
Scena XII: Dupa plecarea lui Trahanache apare din nou cetateanul turmentat care nu era hotarat cu cine sa
voteze.Dar Tipatescu ironic ca intotdeauna ii spune sa-l aleaga pe domnul Catavencu.
Scena XIII: Tipatescu le spune celor doi avocati ca lucreaza pentru Catavencu si ca il vor sustine dar acestia il
ameninta ca vor spune totul ziarelor, comitetului electoral si guvernului.
Scena XIV: Pristanda vine in fuga aducand o scrisoare in care scria ca colegiul al-doilea trebuie sa il aleaga pe
Agamemnon Dandanache . Afland asta Zoe, Trahanache, Catavencu si ceilalti cetateni erau hotarati sa lupte impotriva
oricui.
ACTUL III:
Scena I: In sala cea mare a primariei Farfuridi care este deja la tribuna incearca sa tina un discurs catre adunare
dar acestia nu il lasa. Trahanache care este presedinte il ajuta cum poate incercand sa faca liniste in sala . In final
Farfuridi emotionat tine discursul despre politica si viitorul tarii.
Scena II: Pristanda vine repede pentru a-l anunta pe Trahanache ca este asteptat in cabinet si ca trebuie sa
suspende sedinta.
Scena III: Intre timp grupul lui Catavencu si al lui Farfuridi discuta despre alegerile electorale si se contraziceau
intre ele.
Scena IV: Trahanache iesi in fuga din camera,Zoe si Tipatescu veneau dupa el spunandu-i sa nu renunte.Dupa
asta Zaharia se intoarce in sala.
Scena V: Catavencu cere cuvantul domnului Trahanache deoarece doreste sa spuna tuturor parerea lui despre
aceasta tara.
Scena VI: Din nou Catavencu incearca sa spuna ceva dar este intrerupt de catre cetateanul turmentat si toata sala
incepe sa rada.
Scena VII: Trahanache doreste sa anunte numele candidatului propus de comitetul lor. In sala toata lumea este
agitata iar Trahanache anunta ca il va sprijini pe Agamemon Dandanache, Zoe,Tipatescu si Trahanache au iesit toti
afara iar Pristanda si cei doi avocati il tarasc pe Catavencu afara.
ACTUL IV:
Scena I: Zoe si Tipatescu erau in gradina lui Trahanache si se intrebau unde este Catavencu si de ce nu a publicat
pana acum scrisoarea.
Scena II: Candidatul de la Centru, Agamita Dandanache, vine insotit protocolar de Zaharia Trahanache.
Dandanache vorbeste „peltic si sasait” si, desi face cunostinta cu toti trei, ii confunda tot timpul refereindu-se mereu la
Zoe ca la nevasta prefectului, fiin incapabil sa tina minte cine este fiecare dintre ei, desi i se explica de nenumarate ori.
Trahanache il asigura pe Dandanache de castigarea alegerilor, desi acestea nu se finalizasera.
Scena III: Dandanache le relateaza lui Tipatescu si Zoei imprejurarea prin care a ajuns candidat in judetul lor si
intreaga lui poveste deasemenea legata de o scrisoare.
Scena IV: Tipatescu monologheaza, siderat si cu ironie amara, desre ticalosenia lui dandanache si se gandeste ca
ar trebui sa-i ceara iertare lui Catavencu, deoarece Agamita este un santajist mult mai perfid, pastrand scrisoarea de
amor, fiind totodata si foarte mandru de ideea care o avusese pentru a fi ales.
Scena V: Zoe, Tipatescu si Pristanda se sfatuiesc cum sa-l gaseasca pe Catavencu ,deoarece acesta „parca a intrat
in pamant”. Pristanda il minte pe Tipatescu spunandu-i ca este chemat „la telegraf” de catre toti ministrii, pentru a
putea ramane singur cu Zoe.
Scena VI: Ghita ii cere permisiunea Zoei sa-l aduca la ea pe Nae Catavencu, pentru ca acesta voia sa vorbeasca
numai cu ea.
Scena VII: Catavencu, umil si spasit, ii marturiseste Zoei ca a pierdut scrisoarea in incaierarea de la intrunirea
electorala, cand cineva i-a smuls palaria, iar scrisoarea se afla in captuseala acesteia. Zoe este disperata, pentru ca nu
stie in mana cui va ajunge acum documentul compromitator si-l ameninta ca va da in vileag falsificarea politei.
Scena VIII: Intra Cetateanul turmentat, care are pe cap palaria lui Catavencu si-i spune Zoei ca a gasit o scrisoare,
pe care o adusese acum „adrisantului”, pentru ca el inainte fusese postas. Cetateanul povesteste cum gasise o palarie
si, findu-i mica, a vrut sa-i scoata captuseala, ca sa-i intre pe cap. In captuseala gasise scrisoarea, pe care i-o da Zoei,
pentru ca este „adrisantul cu domiciliul cunoscut” Zoe este emotionata si fericita, iar la intrebarea Cetateanului „Eu ....
pentru cine votez ?”, il pune pe Catavencu sa scrie pe buletinul de vot numele lui Agamita Dandanache.
Scena IX: Catavencu este servil si lingusitor, accepta cu supusenie sa organizeze si sa conduca banchetul popular
in cinstea alegerii lui Agamita Dandanache, sa tina un discurs in numele alegatorilor, prin care sa-l felicite pe
deputatul ales si pe prefect. Zoe il consoleaza, apoi, spunandu-i cu subinteles ca „asta nu-i cea din urma Camera”,
insemnand ca vor mai fi alegeri la care sa candideze in viitor.
Scena X: Zoe are o izbucnire emotionala, citeste si saruta scrisoarea de mai multe ori, plange nervos, apoi
zambeste si pleaca fericita sa-i spuna bucuria lui Fanica.
6
 Scena XI: Tipatescu intra enervat ca Ghita il trimisese la telegraf degeaba si se intreaba daca nu cumva politaiul
inebunise si-i facea farse.
Scena XII: Trahanache discuta cu Agamita, inecrcand sa-i explice acestuia marsavenia santajului folosit de
Catavencu in scopul obtinerii postului de deputat, acuzandu-l pe acesta de plastografie.
Scena XIII: Celor doi li se alatura Zoe si Tipatescu, foarte veseli acum. Dandanache le relateaza ca prefectul ii
povestea istoria cu scrisoarea, sustinand cu seninatate ca la el fusese chiar adevarat.
Scena XIV: Toate personajele piesei se afla in scena, participand la festivitatea organizata in cinstea alegerilor,
care, in urma numararii voturilor proclamase castigator pentru postul de deputat pe Agamita Dandanache. Dupa toate
neantelegerile si inclestarile anterioare , personajele fraternizeaza uitandu-si ca prin minune micile pasiuni si
animozitati, pecetluindu-si impacarea printr-o lunga serie de imbratisari si pupaturi, sarbatorind zgomotos alegerea
unanima a lui Dandanache in acest regim "curat constitutional".

„O SCRISOARE PIERDUTĂ”, I.L.Caragiale – Zoe Trahanache

1. Scena nr. 1 reprezentativă pentru tăria personajului şi pentru relaţia cu Tipătescu (actul I, sc.V)
TIPĂTESCU (vine amețit și-mpleticindu-se din fund și cade pe un scaun cu capul în mâini) : Ce să fac? Ce să fac? și
nu mai vine Ghiță!...
ZOE (ieșind din dreapta misterios și coborând repede lângă el) : Fănică! Fănică!
TIPĂTESCU (ridicându-se iute) : Zoe!… Știi?
ZOE (dezolată) : Știu! Sunt nenorocită, Fănică. Știu... am fost dincolo în odaie, am intrat pe scăricica din dos... Am
venit numaidecât după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede... Am auzit tot, tot, tot. Sunt
nenorocită, Fănică... Când a plecat Ghiță, l-am chemat dincolo (Tipătescu înțelege), i-am spus tot: numai el ne poate
scăpa.
TIPĂTESCU: De unde aflaseși?
ZOE: Eu am știut numaidecât după Zaharia... Uite!... (îi dă o scrisoare. Scena aceasta se face cu multă nervozitate)
TIPĂTESCU (citind) : „Stimabilă doamnă, la redacția noastră se află un document iscălit de amabilul nostru prefect și
adresat d-voastră. Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune. Binevoiți
dar a trece îndată pe la biuroul nostru, spre a regula această afacere într-un chip mulțumitor pentru amândouă
părțile..." — (cu desperare) Cum? cum? când ai pierdut biletul, Zoe?
ZOE (înecată) : Nu știu... alaltăieri seara, când am plecat de la tine, îl aveam; când am ajuns acasă, nu știu dacă-l mai
aveam; poate să fi scos batista pe drum și mi-a căzut scrisoarea: le aveam tot într-un buzunar!
TIPĂTESCU: A! ce nenorocire!
ZOE: M-am dus la Cațavencu... de la el veneam acuma. Mi-a propus să-mi dea înapoi scrisoarea, cu condiție să-i
7
asigurăm alegerea. Aminteri, publică scrisoarea poimâine...
TIPĂTESCU (în prada agitației) : Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm!... Și nu mai vine
Ghiță...
ZOE: Pe Ghiță l-am trimes eu la Cațavencu, să-i cumpere scrisoarea cu orice preț.
TIPĂTESCU: Care va să zică Ghiță e acolo?
ZOE: Desigur. (se aude zgomot.)
TIPĂTESCU: El trebuie să fie... (se răpede la ușa din fund, o deschide și se trage iute înapoi.) A! Ascunde-te...
degrabă. (o duce repede și ies amândoi prin stânga.)
1. Scena nr. 2 reprezentativă pentru personaj şi pentru relaţia cu Tipătescu (actul II, sc.VI)
TIPĂTESCU: Zoe! aici ești?
ZOE: Fănică!... te așteptam... Ce ai făcut? Ai arestat pe Cațavencu. Te-ai gândit bine la ce ai făcut? Cum ți-a venit să
faci una ca asta? Pentru ce ai făcut-o?
TIPĂTESCU (nervos) : Pentru ce? pentru ce? Tu mă întrebi pentru ce? Pentru nerozia care ai făcut-o tu, pentru ca să
evit nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijență. Se poate atâta distracție! atâta nebăgare de seamă! o scrisoare de
amor s-o arunci în neștire într-un buzunar cu batista, și s-o pierzi ca și cum ai pierde o hârtie indiferentă, ca un afiș,
după ce ai ieșit de la reprezentație... La atâta lipsă de judecată, să-ți spui drept, nu m-așteptam! Ce Dumnezeu! ești
femeie în toată firea, nu mai ești copil. Atâta neglijență nu se pomenește nici în romane, nici într-o piesă de teatru.
ZOE: Judecă-mă, Fănică, judecă-mă... (plânge.) Da, așa e... am fost o copilă... am făcut o nerozie fără seamăn; dar
acuma trebuie îndreptată. Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la mine măcar un moment în viața ta, scapă-mă...
scapă-mă de rușine! Tu ești bărbat, nu-ți pasă! Pentru tine, afișarea intrigii noastre n-ar fi o nenorocire... dar pentru
mine... Fănică, gândește-te... gândește-te. (plânge.)
TIPĂTESCU: Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Cațavencu…
ZOE: În zadar, Fănică; Cațavencu poate muri astăzi, mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. Dumnezeule!
Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râză!... O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se
mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât
bârfirea, fie chiar fără motiv... dar încă având motiv... și ce motiv, Fănică!... Ce vuiet! ce scandal! ce cronică
infernală!... Și eu, Fănică, în timpul ăsta, ce să fac ? Să mor? să mor dacă voiești... Pentru că după asta nu o să mai pot
trăi.
TIPĂTESCU: Atunci, dacă nu e altă scăpare... Zoe! Zoe! mă iubești...
ZOE: Te iubesc, dar scapă-mă.
TIPĂTESCU: Să fugim împreună...
ZOE (retrăgându-se) : Ești nebun? dar Zaharia? dar poziția ta? dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele
noastre?...
TIPĂTESCU (descurajat) : Atunci nu ne mai rămâne nimica de făcut?
ZOE: Ba da!
TIPĂTESCU: Ce?
ZOE: Să sprijinim candidatura lui Cațavencu!
TIPĂTESCU (sărind) : Peste putință!
ZOE: Să-l alegem!
TIPĂTESCU: Niciodată.
ZOE: Trebuie.
TIPĂTESCU: O dată cu capul! Te gândești la ce spui? Iată pe ce depeșe am pus mâna adineaori, a adus-o la telegraf
canalia care a găsit scrisoarea ta, bețivul de ieri. E o depeșe anonimă. Am oprit-o și am dat ordin la telegraf să nu mai
expedieze nimica fără știrea mea; dar știu eu ce poate conține o depeșe cu cheie?... Iată: „Trădare! Prefectul și
oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Cațavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II. Trădare, trădare, de trei
ori trădare... Mai mulți membri ai partidului…" ...Orice s-ar întâmpla, nu se poate să sprijinim pe mizerabilul, nu, nu,
nu!… Spune-mi, să căutăm, să găsim alt mijloc?
ZOE (zdrobită) : Alt mijloc nu văz,… alt mijloc nu este.
TIPĂTESCU: Atunci...
ZOE: Atunci... (înecată) lasă-mă, lasă-mă în nenorocire... lasă-mă să mor de rușine... Omoară-mă pe mine care te-am
iubit, care am jertfit tot pentru tine... Iată unde m-ai adus! iată cât plăteau jurămintele tale! M-ai adus la moarte —
pentru că (hotărâtă) mă omor înainte de izbucnirea scandalului, astăzi, acuma, aici! — m-ai adus la moarte, și mă poți
scăpa, și mă lași să mor... (plânge.)
TIPĂTESCU: Zoe! Zoe!
ZOE: Lasă-mă... Dacă ambiția ta, dacă nimicurile tale politice le pui mai presus de rușinea mea, de viața mea, lasă-
mă! Să mor... (plângând.) Să mor cu siguranța că opt ani de zile m-ai amăgit în fiecare minută, că nu m-ai iubit
niciodată... niciodată... niciodată...
TIPĂTESCU: Zoe! să vedem, să ne mai gândim!

8
ZOE: Nu mai e vreme de gândit, Fănică! Fiecare minută care trece mă apropie de pieire... Trebuie să te hotărăști!
TIPĂTESCU (în luptă cu el însuși) : Să mă hotărăsc! să mă hotărăsc...
ZOE (înecată) : Adineaori, în Lipscani, am aflat de arestarea lui Cațavencu. Am alergat ca o nebună la redacție. Iată
ce foaie au scos comitetul lor. (îi dă foaia, Tipătescu o citește încet) înțelegi la ce trebuie să ne așteptăm după
arestarea lui.
TIPĂTESCU: Omul ăsta își joacă viața!
ZOE: Nu și-o joacă pe a lui, Fănică, o joacă pe a mea; Pentru că încă o dată îți spui... din două una: ori tu mă iubești și
eu trăiesc, și atunci lupta e peste putință cu Cațavencu — trebuie să-mi cedezi; ori nu, și atuncea mor, și dacă mă lași
să mor, după ce-oi muri poate să se-ntâmple orice... (zdrobită.) Sunt hotărâtă... (revenindu-i deodată toată energia.)
Da, sunt hotărâtă, dar nu voi să mor până nu voi fi luptat cu toate împrejurările (cu energie crescândă) și am să lupt! și
cu tine am să lupt din toate puterile, cu tine, om ingrat și fără inimă! cu tine trebuie să lupt, pentru că acuma tu ești
piedica a mai grea, care mă oprește să-mi capăt iar liniștea!... Da, sunt hotărâtă, și trebuie să biruiesc tot, și pe tine...
așa de hotărâtă sunt, încât adineaori am poruncit lui Ghiță să meargă să dea drumul lui Cațavencu și să-l poftească
aici din partea mea...
TIPĂTESCU: Femeie nebună! Ce ai făcut?
ZOE: Am făcut ce am crezut că trebuie să fac. Dacă tu nu vrei să sprijini pe Cațavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi, ca să
mă scapi —atunci eu, care voi să scap, îl sprijin eu, îl aleg eu...
TIPĂTESCU: Cum?
ZOE: Da, îl aleg eu. Eu sunt pentru Cațavencu, bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Cațavencu. În
sfârșit, cine luptă cu Cațavencu luptă cu mine... Aide, Fănică, luptă, zdrobește-mă, tu care ziceai că mă iubești! Să
vedem! (pleacă spre dreapta.)
TIPĂTESCU: Zoe!
ZOE: Lasă-mă! (iese.)
TIPĂTESCU (urmărind-o) : Zoe! Zoe! (iese după ea. O clipă scena goală).