Tehnici de structurare a ideilor în vederea scrierii de texte științifice:

lectura activă, notițele, legarea paragrafelor și ordonarea ideilor

!!! Pentru cercetare în general și pentru cercetarea academică în special, stabilirea unor întrebări ale
cercetării (engl. research questions) reprezintă un punct de pornire foarte important, întrucât aceste
întrebări devin unelte esențiale ale procesului, influențând multe dintre etapele următoare.

I. Stabilirea domeniului şi identificarea temei de cercetare

Stabilirea domeniului și a temei de cercetare reprezintă, de cele mai multe ori, etapa cea mai
dificilă a unui proiect de cercetare. Pentru parcurgerea acestei etape, trebuie avute în vedere
următoarele aspecte:

1. Fă un brainstorming privind o posibilă temă

 Gândește-te la ceea ce te interesează să cercetezi (sau la tema primită)!

 Vorbește cu prietenii/colegii tăi!
 Citește câteva lucrări de specialitate (poate chiar dicționare, enciclopedii), pentru a te
familiariza cu vocabularul specific disciplinei!
 Verifică bibliografia propusă de către îndrumător/cadrul didactic!
 Verifică teme/subiecte recente apărute în ziarele/revistele de specialitate!
 Verifică lucrările existente în bibliotecile la care ai acces!

2. Verifică/stabilește cerințele inițiale ale sarcinii/cercetării

 Ce fel de sarcină este – pentru o prezentare orală de 5 minute, pentru o lucrare de 10 sau
de 50 de pagini?
 De câte informații ai nevoie? Există un număr minim de surse pe care trebuie să-l
parcurgi?
 Perspectiva trebuie să fie una diacronică sau sincronică?
 Ce fel de publicații vrei să citești – reviste, cărți, articole etc.?
 Trebuie să formulezi propriul punct de vedere în legătură cu tema tratată? Ai nevoie și de
alte opinii?
 Cât timp ai la dispoziție pentru întregul proces?
 Ce stil de citare/referințe vrei să folosești?
 Cui te adresezi? Cine te va asculta sau cine îți va citi lucrarea?

3. Fă o listă cu termeni-cheie pentru tema aleasă

 Un cuvânt-cheie este un termen care surprinde esența temei – cu cât tema este mai
complicată, cu atât va fi nevoie de mai mulți termeni-cheie
 Cuvintele-cheie sunt cele pe care se centrează documentarea inițială (de la care pornești
căutarea în cataloagele bibliotecilor sau în bazele de date)
 Pe baza cuvintelor-cheie se formulează întrebările cercetării
  Dacă termenii pe care i-ai stabilit inițial nu te ajută prea mult în căutările întreprinse, poți
încerca și cu sinonime ale acestora

4. Adună toate informațiile legate de temă

 Verifică toate resursele la care ai acces (cărți, articole, enciclopedii, baze de date
electonice etc.)
 După ce ai strâns toate informațiile, e timpul să selectezi ceea ce îți va fi de folos în
continuare (nu uita însă să păstrezi undeva toate aceste date, pentru că nu știi niciodată
când îți vor fi de folos).

5. Dacă sunt prea multe informații/tema este prea generală,

îngusteaz-o folosindu-te de următoarele întrebări:

 Ce știi deja în legătură cu acel subiect?

 Există o perioadă anume (un moment specific) asupra căreia ai dori să-ți concentrezi
cercetarea?
 Există o anumită zonă geografică/țară?
 Te interesează un aspect anume? De exemplu, modificări diacronice, aspecte sociologice,
abordări psihologice etc.

6. Dacă sunt prea puține informații/tema este prea îngustă,

extinde-o folosindu-te de următoarele întrebări:

 Ai putea să mai adaugi alte elemente subiectului ales?

 Cum ai putea extinde tema aleasă?
 Ce alte probleme/subteme implică tema aleasă?

II. Documentarea iniţială şi stabilirea bibliografiei pertinente

După ce ți-ai stabilit o strategie a cercetării, poți începe documentarea inițială, aceasta
presupunând accesarea tuturor resurselor:
 căutări electronice (utilizarea unor motoare de căutare sau accesarea unor baze de date)

!!! Un bun punct de pornire îl reprezintă enciclopediile electronice (poate chiar Wikipedia),
unde vei găsi explicații, dar și trimiteri la alte lucrări importante. Nu uita însă că enciclopediile
nu trebuie să reprezinte și punctul final al cercetării tale!

!!! Universitatea noastră îți oferă acces la baza de date internaționale ANELIS+.

 vizite la biblioteci (ale facultății de care aparții, ale universității, ale orașului etc.)
 materiale puse la dispoziție de către cadre didactice (coordonatori)

!!! În era tehnologiei și a informației în care trăim, aproape orice poate constitui o resursă. Iată
câteva exemple:
 cărți și enciclopedii  programe TV sau radio (materiale
 website-uri, bloguri audio și video)
 articole de reviste, ziare (periodice)  manuscrise, hărți, schițe, planuri
 lucrări ale conferințelor arhitecturale (arhive)
 memorii și jurnale  fosile, oase, minerale
 fotografii, picturi, desene și alte opere  documente politice, statistici
de artă  înregistrări muzicale, teatrale

Resursele bibliografice le vei organiza în trei mari categorii:

 resurse primare
 resurse secundare
 resurse terțiare
Exemple
Primary Source J.D. Salinger’s novel Catcher in the Rye.
(Original, Firsthand Information)
Secondary Source A book review of Catcher in the Rye, even if the reviewer has
(Secondhand Information) a different opinion than anyone else has ever published about
the book- he or she is still just reviewing the original work and
all the information about the book here is secondary.
Tertiary Source Wikipedia page about J.D. Salinger.
(Third-hand Information)

Cum să-ți evaluezi resursele?

Pentru a-ți organiza cât mai eficient toate informațiile pe care le aduni din diverse surse,
folosește următoarele criterii:
a. data apariției (de când datează informația/sursa?)
b. relevanță (cu ce te poate ajuta acea sursă?)
c. sursa informației (cine este autorul/editorul/coordonatorul?)
d. acuratețea/autenticitatea informației (cât de credibilă este sursa?)

III. Etapele proiectării unei cercetări – în funcție de tipul acesteia

Alege o temă!
Construiește o strategie a
cercetării! REPETĂ PAȘII
DE CÂTE ORI
Fă o documentare inițială! CONSIDERI A
FI NECESAR!
Stabilește bibliografia!
Evaluează resursele!
 IV. Realizarea planului de cercetare

Stabilirea unor obiective

(formularea unei ipoteze)

științific de
procesului
Stabilirea unei metodologii

cercetare
de cercetare
Pașii

Cercetarea propriu-zisă

Interpretarea rezultatelor

Verificarea ipotezelor
inițiale/a atingerii
obiectivelor

Înainte de a concepe efectiv lucrarea de cercetare științifică, este important să stabilim ce

urmărim prin această lucrare. În funcție de destinația și tipul lucrării, ne putem propune să
descriem un fenomen (din realitatea observată sau din literatura de specialitate), să analizăm
acest fenomen, să înaintăm un punct de vedere și să-l susținem prin argumente, să facem o
comparație între două sau mai multe fenomene sau să realizăm un experiment.
În cazul în care avem de realizat un rezumat sau o fișă de lectură sau când ceea ce ne
propunem este să transcriem rezultatele unui experiment, vom adopta stilul descriptiv. Așadar,
în materialul pe care îl realizăm vom prezenta sau transpune în propriile cuvinte informațiile
asupra cărora ne îndreptăm atenția.
Deși a putea consemna corect și riguros ceea ce am citit/constatat este o premisă necesară
pentru orice cercetare academică, odată ajunși la universitate, lucrările pe care le producem se
vor supune unor exigențe și rigori noi. Pentru a putea participa la circuitul academic de idei, o
primă condiție este aceea de a demonstra o capacitate superioară de înțelegere și prelucrare a
informației. De aceea, cele mai multe lucrări academice au o pronunțată dimensiune analitică.
Pentru a face trecerea de la descriptiv la analitic, vom evidenția relațiile care se stabilesc între
datele și informațiile pe care le descriem, vom realiza comparații, vom face clasificări, vom
evalua abordări, teorii, metodologii ș.a.m.d. și ne vom structura ideile în consecință. Dacă
suntem interesați de subiectul X, vom începe prin a studia literatura de specialitate în
căutarea câtorva surse credibile (cărți, articole de specialitate etc.), vom consemna punctele de
vedere care se dovedesc a fi relevante, după care vom încerca să stabilim relații între aceste
teorii pe baza unor criterii de diferențiere. Pentru a ne ușura munca, putem recurge la diferite
metode de organizare a informației: prin convenții cromatice, grafice, diagrame, tabele ș.a.
Astfel, vom putea identifica elemente comune și puncte de divergență care vor sta apoi la baza
analizei noastre.
 De cele mai multe ori, în lucrările pe care le scriem în facultate, analiza trebuie completată
de argumentație, adică de înaintarea unui punct de vedere personal. Orice articol academic
trebuie să includă elemente de evaluare sau interpretare a ideilor puse deja în circulație, toate
bazate pe argumente (referințe, raționamente etc.).
Pentru a ajunge la formularea unui punct de vedere personal cu privire la o temă academică,
este necesar:
 să citim și să înțelegem punctele de vedere ale altor cercetători
 să evaluăm aceste puncte de vedere în funcție de calitatea argumentației
 să căutăm tipare argumentative
 să discutăm cu alți membri ai comunității academice (colegi, profesori) aceste idei

În anumite domenii de studiu (sociologie, psihologie, fizică, chimie, biologie, medicină,

lingvistică etc.), lucrările noastre academice pot avea la bază un experiment/analiza unui
corpus. Experimentul presupune o abordare științifică și sistematică în care cercetătorul
manevrează una sau mai multe variabile, controlând și măsurând modificările care apar în
celelalte variabile definite în prealabil. Pentru ca experimentul să poată fi valorificat într-o
lucrare academică, premisele și rezultatele acestuia trebuie și ele descrise și analizate, așa cum
am văzut mai sus.

Definirea (ipo)tezei
Deși creativitatea nu este nici pe departe incompatibilă cu scrierea academică, aceasta din
urmă se supune mai curând unor standarde de claritate, coerență și consecvență. Spre exemplu,
o lucrare științifică, indiferent de întinderea ei, trebuie să fie previzibilă – cititorul nu trebuie
pus în situația de a ghici care e poziția noastră. Concret, asta se traduce în precizarea încă de la
început a tezei, de preferat în maximum două fraze, astfel încât să îi indicăm cât mai curând și
mai clar cititorului ceea ce plănuim să explicăm sau să demonstrăm în paginile care urmează.
Ideea principală a lucrării noastre este adesea rezultatul câtorva luni sau chiar ani de
documentare, al unor raționamente complexe și al unui efort semnificativ de rafinare a
discursului. La capătul acestui proces, este de așteptat să putem opera cu lejeritate cu concepte
specializate, astfel că este posibil să fim tentați să le folosim și în formularea tezei. Așadar,
trebuie să ne formulăm teza în maximum două fraze clare și concise, inteligibile de la prima
lectură și care să nu lase loc niciunei ambiguități cu privire la ceea ce vrem să demonstrăm.
Teza va surprinde ideea centrală a lucrării, reflectând sintetic punctul de vedere al autorului
în raport cu tema de cercetare.

O teză bine definită:

 trebuie să fie clară, inteligibilă după o singură lectură;
 trebuie să fie compusă din maximum două fraze;
 trebuie să propună un punct de vedere nou, original;
 nu poate fi formulată în termeni vagi, impreciși sau ezitanți („Se pare că”, „E posibil
ca” etc.);
 nu poate consta în simpla afirmare a unei realități deja confirmate;
 nu poate fi formulată în termeni prea generali.

Adaptarea metodologiei la specificul (obiectivele) lucrării

Metodologia unei cercetări nu este altceva decât o teorie asupra modului în care trebuie
abordată cercetarea, un cadru de referință „incluzând premisele teoretice pe care se bazează
cercetarea și implicațiile acestora asupra metodelor adoptate” (Saunders, 2007), în timp ce prin
„metode” înțelegem tehnicile și procedurile necesare obținerii și analizării datelor de cercetare.
Opțiunea pentru o metodă de cercetare în detrimentul alteia va avea întotdeauna în vedere
specificul cercetării pe care o vom întreprinde. Spre exemplu, un cercetător în domeniu
științelor sociale va avea de ales între a realiza o cercetare cantitativă, una calitativă sau una
mixtă.

Metode de cercetare. Cercetarea cantitativă și cercetarea calitativă

Metodele de cercetare calitative se disting de cele cantitative din cel puțin trei puncte de
vedere. Primele se bazează pe inducție, subiectivitate și context, pe când a doua categorie
mizează pe deducție, obiectivitate și generalitate (Morgan 2014).

Inducție și deducție
Distincția între inducție și deducție este esențială în înțelegerea diferenței dintre metodele
calitative și cele cantitative. În cercetarea calitativă, inducția ne permite să pornim de la
observații pentru a genera ipoteze și a lansa teorii, pe când atunci când pornim de la teorii și
ipoteze pe care le verificăm prin observație (deducție) putem spune că facem cercetare
cantitativă.

Subiectivitate și obiectivitate
Cercetarea calitativă ține de semnificația personală cu care înzestrăm fenomenele studiate și de
interpretarea acestora din urmă. Renunțarea la aceste mărci ale implicării subiective a
cercetătorului definește cercetarea cantitativă. Altfel spus, în cercetarea calitativă,
„convingerile și experiențele personale nu vor afecta doar felul în care colectăm informații, ci
și concluziile pe care le tragem pe baza lor. (...) Prin comparație, obiectivele care caracterizează
cercetarea cantitativă se referă la măsurători detașate, bazate pe o separare clară între cercetător
și fenomenul/subiecții observați” (Morgan 2014: 49).

Prelucrarea conținutului. Finalizarea planului lucrării

Odată ce am colectat toate datele de care credem că avem nevoie și ne-am ales metodele de
lucru, putem schița conținutul lucrării. În acest punct vom descoperi însă că exercițiul redactării
propriu-zise ne va ajuta și el să ne punem gândurile în ordine. Uneori vom reuși să ne clarificăm
argumentele, iar alteori vom sfârși prin a abandona pistele prea speculative. La finalul acestui
proces vom obține o primă versiune a lucrării, din care apoi putem extrage „planul de idei”
astfel încât să verificăm încă o dată dacă argumentația noastră este suficient de bine dezvoltată
pentru a ne susține teza, dacă structura pe care am ales-o produce rezultatele cele mai
convingătoare ș.a.m.d.

Punctarea elementelor de originalitate științifică

Punctarea elementelor de originalitate se poate reduce la o schemă de bază de tipul „ei susțin
asta/eu susțin asta”. Astfel, atunci când dorim să ne marcăm contribuția în cercetarea unui
anumit fenomen prin delimitarea față de punctele de vedere ale altor cercetători, trebuie ca mai
întâi să integrăm și să prezentăm corect aceste puncte de vedere. Deși lucrarea noastră va fi
evaluată mai cu seamă prin prisma originalității conceptelor întrebuințate și a punctele de
vedere înaintate, o mare parte din argumentație se va baza pe citări, parafrazări și rezumate.
În toate domeniile, originalitatea unei lucrări se poate reflecta nu numai în teza propriu-zisă,
ci și în metodologie, în structură, în design-ul experimentelor și al raționamentelor prin care am
ajuns să o formulăm etc. O lucrare academică bună nu trebuie să producă o schimbare radicală
în felul în care comunitatea academică se raportează la un anumit subiect. Esențial este ca
opiniile înaintate să fie întemeiate pe o înțelegere solidă a dezbaterii academice care se poartă
într-un anumit domeniu de specialitate. Așadar, miza principală a oricărei cercetări academice
constă în a-l convinge pe cititor de validitatea punctului nostru de vedere printr-o lucrare bine
documentată, coerentă și structurată logic.

Structura logică și argumentativă a lucrării

Atunci când ne structurăm lucrarea, trebuie să ținem cont de unele cerințe minimale cu
privire la conținutul fiecăreia dintre cei trei părți principale ale lucrării, după cum urmează:
 Introducerea:
 trebuie să precizeze problematica pusă în discuție în lucrare;
 trebuie să capteze atenția cititorului;
 trebuie să ofere informații legate de context/stadiul curent al cercetării;
 trebuie să clarifice obiectivele și metodologia lucrării;
 trebuie să definească, pe cât posibil, conceptele și termenii-cheie la care apelează;
 trebuie să prezinte punctul de vedere al autorului/teza.

 Corpul lucrării:
 trebuie să prezinte argumentația autorului;
 trebuie să marcheze printr-o structură ușor de urmărit diferitele puncte ale argumentației;
 trebuie să examineze, să explice și să descrie;
 trebuie să ofere argumente sprijinite prin referințe.

 Concluzia:
 trebuie să rezume principalele argumente aduse;
 trebuie să stabilească legătura dintre aceste argumente și teza enunțată;
 trebuie să exprime în mod definitiv punctul de vedere al autorului;
 poate propune comentarii și recomandări.

În ceea ce privește modul în care ne expunem argumentele:

 Ideile trebuie să decurgă logic una din cealaltă;
 Evită redundanța! Nu folosi 20 de cuvinte când două ar fi suficiente pentru a-ți comunica
punctul de vedere! După redactarea unui paragraf, recitește-l pentru a identifica posibile
cuvinte sau chiar fraze de care te-ai putea lipsi în argumentație;
 Asigură-te că lucrarea în ansamblul ei ia forma unei demonstrații coerente în care
argumentele individuale stabilesc relații logice, necesare și suficiente pentru a conduce
către punctul de vedere susținut;
 Trebuie să fie clar cum ai ajuns la fiecare dintre judecățile pe care le faci;
 Asigură-te că premisele tale sunt valide!
 Nu invoca din literatura de specialitate decât argumente convingătoare și cu relevanță
directă asupra cercetării proprii!

Definirea plagiatului, forme de plagiat

Plagiatul se definește, conform DEX (2009), ca fiind o „operă literară, artistică sau științifică a
altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală”. Etimologia
termenului ar fi în limba latină, unde lat. plagiarius îi definea pe cei care răpeau oameni și îi
vindeau apoi ca sclavi. Astăzi, termenul de plagiat se referă numai la „răpirea” produsului
intelectual al altei persoane, însușirea bunurilor materiale purtând denumirea de piraterie. În
legislația americană referitoare la drepturile de autor, plagiat se consideră utilizarea repetată a
mai mult de 8 cuvinte, fără precizarea sursei.

Forme ale plagiatului

1. Copierea directă din surse originale (copierea uneia sau a mai multor fraze cuvânt cu cuvânt).
2. Copierea directă din surse originale folosind note de subsol
3. Reformularea unei propoziții (parafrazarea)
4. „Împrumutul” structurii altei lucrări
5. Transpunerea altor lucrări /Însușirea muncii altcuiva (analize făcute în parteneriat)
6. Lipsa referințelor / sursa notelor de subsol

REȚINE!!!
De fiecare dată când folosești o idee care nu îți aparține este necesar să
precizezi sursa respectivei idei. Evitarea plagiatului se poate realiza prin
citare sau parafrazare corectă!!!

1. Citarea reprezintă preluarea cuvânt cu cuvânt a unui paragraf dintr-o lucrare, cu precizarea
clară a autorului, a anului și a paginii de la care a fost extras fragamentul. Citatul trebuie să fie
identic fragmentului original și trebuie marcat cu ghilimele.
Cele mai multe citări presupun două părți:
- precizarea (imediat după închiderea ghilimelelor) a autorului, a anului în care a apărut
lucrarea și a paginii din care a fost extras fragmentul
- sursa completă inclusă în pagina de Bibliografie sau Referințe (din finalul lucrării)

2. Parafrazarea implică preluarea unui fragment și redarea acestuia în termeni proprii. Și în

cazul parafrazării trebuie precizată sursa (autor, an, pagină), dar nu sunt folosite ghilimelele.

Exercițiu !!!
Indicații: Pe o pagină distinctă, parafrazează următorul fragment. Încearcă să-l citești o singură
dată, după care să nu te mai întorci la fragmentul inițial.

„Aproape două treimi (60%) dintre studenții intervievați au declarat că în facultatea pe care o
urmează se practică foarte frecvent preluarea informațiilor de pe internet fără a se menționa
acest lucru și aproximativ jumătate dintre respondenți (47%) au declarat că preluarea unor
pasaje din lucrările tipărite fără a indica sursa se întâlnește, de asemenea, foarte frecvent”
(Chelcea et al, 2008: 278).

De ce să folosești citate și parafrazări?

 pentru a argumenta propriile idei și pentru a conferi credibilitate lucrării
 pentru a exemplifica diverse puncte de vedere asupra subiectului abordat
 pentru a atrage atenția asupra unei perspective cu care ești de acord sau pe care o
contrazici
 pentru a sublinia o anumită idee (propoziție, frază sau fragment) citând originalul
 pentru a te distanța de original și pentru a le transmite cititorilor faptul că ideea
respectivă nu îți aparține
 pentru a da profunzime lucrării

Este obligatoriu să indici sursa, chiar și atunci când:

1. folosești ghilimele pentru reproducerea unui fragment.
 2. ai înlocuit cuvintele unui autor cu sinonime.
3. ai parafrazat complet o idee.
4. ai folosit, în general, cuvintele și opiniile tale, dar ideile inițiale sunt ale altcuiva.
5. ai menționat numele autorului în enunț.

Să vedem ce ați reținut!

1. Cum îți alegi o temă de cercetare?

2. Ce presupune documentarea inițială?
3. Numește câteva caracteristici ale unei teze bine definite!

Bibliografie:
1. Booth, Wayne; Colomb, Gregory; Williams, Joseph. 2007. The Craft of Research.
Chicago: University of Chicago Press;
2. Chelcea, Septimiu (2008), „Cultura universitară – cultură a plagiatului?”, în S. Chelcea
(coord.). Rușinea și vinovăția în spațiul public. Spre o sociologie a emoțiilor (pp. 236-
247). București: Editura Humanitas.
3. Graff, Gerald; Birkenstein, Cathy. 2014. They Say, I Say. The Moves That Matter in
Academic Writing. New York: W. W. Norton & Company.
4. Morgan, David. 2014. Integrating Qualitative and Quantitative Methods. SAGE
Publications;
5. Saunders, M.N. 2007. Research methods for business students. India: Pearson
Education;
6. Shuttleworth, M. 2008. Writing a Research Paper. Retrieved 07 August 2018 from
Explorable.com: https://explorable.com/writing-a-research-paper;
7. Singh, Kultar. 2007. Quantitative Social Research Methods. SAGE Publications;
8. Şerbănescu, A. 2001. Cum se scrie un text. Iaşi: Editura Polirom;
9. Vulpe, M. 2002. Ghidul cercetătorului umanist. Cluj: Editura Clusium;
10. http://elon.libguides.com/research;
11. https://ohiostate.pressbooks.pub/choosingsources/chapter/purpose-of-research-
questions/;
12. https://library.sacredheart.edu/c.php?g=29803&p=185905;
13. www.detectareplagiat.ro;
14. * Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, 2009, Dicționarul
explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), București, Editura
Univers Enciclopedic Gold.
15. * Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, 2010, Micul dicționar
academic, ediția a II-a, București, Editura Univers Enciclopedic Gold.
16. * Universitatea Transilvania din Brașov. Facultatea de Litere. Ghid pentru redactarea
lucrărilor de finalizare a studiilor în limba română.