Sunteți pe pagina 1din 5

PROIECT DIDACTIC

”Enigma Otiliei” de G. Călinescu-Proces literar

Unitatea de învățământ: Colegiul Naţional Dinicu Golescu


Profesor:Lovin Anca Daniela
Clasa: a-XI-a
Domeniul experienței: Limba și literatura română

Nivel general: avansat

Tema lectiei :”Enigma Otiliei” de G. Călinescu – Proces literar

Scopul lectiei: fixarea cunoştinţelor, dobândirea abilităţilor de comunicare,

susţinerea ideilor proprii;

Tipul lecției: de aprofundare

Prerechizite:

-capacitatea de vorbire și comunicare expresivă;

-abilitate de exprimare artistică prin mimică, gestică, intonație;

Întrebări-cheie ale curriculumului:

1. Ce putem învăța din experiența personajelor?

2. Ce tip de comportament trebuie să evităm pentru a progresa?

3. Ce mijloace utilizez pentru a interpreta expresiv un rol?

Strategia didactică:

-tipuri de experiențe de învățare: active, interactive, creative, practic-aplicative…

-sistemul metodologic: metoda de bază: jocul de rol-procesul literar

1
-procedee didactice: exercițiul, brainstormingul, conversația, explicația,

demonstrația;

Resurse curriculare: programa școlară, planificarea calendaristică, textul

romanului ”Enigma Otiliei” de G. Călinescu;

Managementul situației de învățare

Competențe generale

1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare

2. Comprehensiunea şi interpretarea textelor

3.Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situaţii de comunicare

Competențe specifice:

 Cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului estetic în


domeniul literaturii
 Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje
receptate
 Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare şi a încrederii în propriile
abilităţi de comunicare
 Abordarea flexibilă şi tolerantă a opiniilor şi a argumentelor celorlalţi
 Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba maternă şi recunoaşterea rolului
acesteia pentru dezvoltarea personală şi îmbogăţirea orizontului cultural

Obiective operaționale:
a. Cognitive:

La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:

2
- să redacteze depozițiile, declarațiile, pledoariile, anchetele pe baza unei
lecturi aprofundate a romanului și utilizând limbajul specific stilului
juridic;
- să rezume secvențele-cheie legate de destinul Otiliei, prelucrând fișele de
lectură;
- să stabilească în mod corect capetele de acuzare;
- să formuleze întrebări relevante și răspunsuri adecvate situației de
comunicare ce se creează în derularea procesului, după modelul argument-
contraargument;
- să caracterizeze personajele Otilia și Felix, făcând apel la secvențele narative
discutate și la opinii critice;
- să întocmească dosarul procesului care va cuprinde: o prezentare sumară a
cazului pus în dezbatere: Este vinovată Otilia de infidelitate și de libertinaj?;
depozițiile martorilor și rezumatul anchetei, rechizitoriul procurorului,
pledoaria apărătorului, verdictul; dosarul va cuprinde citate elocvente din text,
secvențe din ecranizarea ” Felix și Otilia”, regia Iulian Mihu (1972)
- să formuleze concluzii cu privire la proces și să exprime opinii despre
alegerile făcute de personaje;
- să utilizeze limbajul specific eroilor cărții, respectiv registrul stilistic adecvat
situației de comunicare de tip juridic;

b. afective:
-să aprofundeze pasiunea pentru lectură și să valorifice șansa pe care le-o oferă
procesul literar de a analiza viețile personajelor și alegerile făcute de acestea;
-să identifice și să aprofundeze problemele morale discutate în roman;

Resurse materiale: textul romanului ”Enigma Otiliei” de George Călinescu


Resurse procedurale: conversatia euristica, studiul de caz, dezbaterea, expunerea,
problematizarea.

Bibliografie:
- ”Enigma Otiliei” de G. Călinescu, Jurnalul Național, București, 2010

Forme de organizare:
- frontala, individuala;
- pe grupe

Forme de dirijare a invatarii:


- dirijata de profesor;
- dirijata prin material didactic.
3
Contextul învățării și al comunicării didactice presupune implicarea elevilor în
activitate, interacțiunea intelectuală și afectivă între copii și între profesor și elevi.

Desfășurarea secvenței didactice

Elevii clasei a XI-a, respectând rolurile alese, vor participa la desfășurarea


procesului literar inspirat de acțiunea romanului ”Enigma Otiliei” de George
Călinescu. Se utilizează metoda jocului de rol-procesul literar, ca metodă de bază,
destinată activizării grupului de elevi.

Organizarea activităților de învățare

1.Aprofundarea textului: elevii citesc romanul în întregime; se realizează lectura


model a unor secvențe semnificative din roman de către profesor, rezumarea textului
de către elevi, exprimarea ideilor principale și surprinderea mesajului.
2.Descrierea personajelor: elevii prezintă câte un personaj, analizând
comportamentul, emoțiile și sentimentele acestora;
3. Pregătirea interpretării: constituie etapa principală în realizarea activității. Se
aleg rolurile, elevii exprimându-și preferințele sub supravegherea profesorului;
Acestea sunt:
Judecător
Procuror
Avocat
Acuzata: Otilia Mărculescu
Martorii apărării: Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, Leonida Pascalopol
Martorii acuzării: Aglae Tulea, Aurica, Titi;
Psiholog

4.Interpretarea propriu-zisă:
Sala de clasă este organizată asemenea unei săli de judecată.
Judecătorul este cel care va răspunde de organizarea activității, deschizând
ședința, dând cuvântul acuzării, apărării sau martorilor, în funcție de necesitate. La
final, va da citire sentinței.
Procurorul este cel care lansează acuzația de infidelitate și de libertinaj la
adresa Otiliei. Va face apel la declarațiile martorilor .
Avocatul apărării va combate acuzațiile, făcând apel la faptele protagonistei
și folosind declarațiile martorilor apărării.
Psihologul este cel care va evidenția anumite experiențe de viață ale eroinei,
insistând asupra condiției de orfană, fapt care ar fi putut influența deciziile acesteia.
4
Pentru reușita activității, elevii trebuie să dovedească o bună cunoaștere a
textului. Vor utiliza și fișele de lectură realizate anterior. Activitatea trebuie să se
desfășoare fluent. Cei implicați vor da dovadă de spontaneitate și vor respecta
dreptul la cuvânt al colegilor.
Evaluarea activității: în urma desfășurării activității, pe baza autoevaluării și
a interevaluării, realizate de elevi și de profesor, se constată că rolurile au fost
interpretate cu pasiune și creativitate de elevi.

S-ar putea să vă placă și