Curs 3

Limbajele orale (I)

Oana Chelaru-Murăruș
  Limbajele orale – delimitare și clasificare
 Trăsăturile comunicării orale
Structura
 Expresivitatea nivelul fonetic al limbajelor
cursului
orale
 Limbajele orele în ansamblu se definesc prin caracterul lor
neelaborat, prin afectivitate și expresivitate spontane
În uzul oral al limbii, funcția referențială se împletește strâns
cu cea emotivă (exprimarea afectivității vorbitorului) și cu cea
Limbajele orale – conativă (focalizarea asupra interlocutorului).
delimitare și
clasificare
Bibliografie
 COTEANU, Ion, 1973, Stilistica funcţională a limbii române.
Stil, stilistică, limbaj, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei;
 IRIMIA, Dumitru, 1986, Structura stilistică a limbii române
contemporane, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică,
pp. 28-52.
 Din punct de vedere socio-cultural, limbajele orale se pot clasifica după
cum urmează:
 a. Limbajul popular acoperă următoarele varietăți:
a1) limbajul popular nonartistic:
 limbajul conversației curente
Limbajele orale –  limbajul conversației solemne
 limbajul tehnic popular
delimitare și a2) limbajul popular artistic:
clasificare  limbajul poeziei
 limbajul prozei
 limbajul dramaturgiei etc.
b. Limbajul colocvial - utilizat în conversația curentă și familiară
c. Argourile – variante sociale ale limbii utilizate de grupuri relativ închise
de vorbitori cu dorința de a se diferenția de masa vorbitorilor (argoul
militarilor, infractorilor, tinerilor etc.)
 Limbaje orale

Limbaj popular
Limbaj colocvial Argouri

Limbajele orale –
delimitare și Artistic Nonartistic

clasificare
Conversație
Proză Dramaturgie Conversație Limbaj tehnic
Poezie curentă solemnă
  Limbajul popular -
baza oralității în limba
română; caracter relativ
omogen din punct de
vedere stilistic (distanța
dintre varietatea non- Limbaj
artistică și cea artistică
nu este foarte mare). popular
Limbajele orale –  Limbajul colocvial -
delimitare și mai eterogen
Limbaj
clasificare  Argourile - mai
diversificate și mai colocvial
Argouri
puțin stabile în timp.
 Între limbajele orale
există o permanentă
circulație, ceea ce poate
fi ilustrat prin schema
grafică următoare:
 Utilizarea canalului oral are mai multe consecințe asupra
structurii și funcționării comunicării:
 Relația dintre locutor și interlocutor este una biunivocă, cei
doi schimbându-și permanent rolurile;
 Există și situații de comunicare orale monologale, de ex.
discursurile publice, expunerile, conferințele, comunicatele de
Trăsăturile presă etc.
 Mesajul este fluid, imperfect, presupune reformulări, corecții,
comunicării orale reluări, repetiții;
 Sensurile enunțurilor sunt negociate în interacțiunea verbală.

Bibliografie
Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, 1995, Conversaţia. Structuri şi
strategii, Bucureşti, Editura ALL, cap. „Comunicare orală –
comunicare scrisă”, pp. 7-13;
Magdalena Vulpe, 2004, Opera lingvistică. Dialectal, popular,
vorbit, Cluj, Clusium, cap. „Româna: Limbă scrisă şi limbă
vorbită”, pp. 82-99.
  Mijloacele de comunicare orală au o organizare duală:
a) componenta verbală
a1) elemente lingvistice: sunte, cuvinte, propoziții, fraze

Trăsăturile a2) elemente paralingvistice: inflexiunile vocii, tonul,

ritmul vorbirii, pauzele, accentul, intonația → au rol foarte
comunicării important în reliefarea semnificației

orale b) componenta nonverbală: gestica, mimica, expresia privirii,

atitudinea corporală, acțiunea cu anumite obiecte etc. → se
manifestă simultan cu cea verbală, iar uneori o poate substitui
(subînțelegerea unor informații verbale).
  Contextual extralingvistic influențează felul în care este
transmis mesajul:
o Multe informații cunoscute din context sunt eliminate din
mesajul verbal (enunțurile devin brevilocvente / succinte, apar
Trăsăturile elipse etc.);

comunicării o Mesajul verbal poate căpăta diverse sensuri și funcții

contextuale.
orale De ex. Enunțul „Este ora 8. A venit mașina cu pâine” poate fi
interpretat ca o rugăminte („Du-te, te rog, și cumpără pâine”), ca
un reproș („Ai lăsat geamul deschis, iar se aude zgomotul mașinii
de pâine”), ca o simplă constatare (aserțiune) etc.
 o O categorie de cuvinte intim legate de oralitate, a căror
referință variază odată cu fiecare situație de comunicare
(fiecare context), sunt deicticele care pot fi definite și drept
cuvinte-ancoră. Acestea se clasifică după cum urmează:
Trăsăturile a) Deictice personale: eu, tu, noi, voi, el, ea, ei, ele
comunicării b) Deictice spațiale: aici, acolo, dincolo, acesta, acela etc.

orale c) Deictice temporale: acum, atunci, acesta, acela etc.

d) Deictice sociale: dumneata, dumneavoastră, dumnealui etc.
• Codul cunoaște o mare variabilitate: variante teritoriale ale
limbii (dialecte, subdialecte, graiuri) și variantele sociale ale
limbii (argouri, jargoane profesionale).
  Folosirea tiparelor stilistice mnemotehnice ajută la
stocarea materialului lingvistic în memoria colectivă, în
condițiile transmiterii lui orale:
o Structuri rimate: harcea-parcea, calea-valea, a se face luntre
și punte etc.
Trăsăturile o Clișee propoziționale: de vezi stele verzi; c-o fi, c-o păți; nici
comunicării orale să-l pici cu ceară etc.,
o Comparații stereotipe: roșu ca racul, bun ca pâinea caldă,
prost ca noaptea, stă ca o plăcintă etc.
o Metafore stereotipe sau catachreze: poalele dealului, ochi de
apă, nu e mare brânză „lucru neimportant”, foc de paie
„pericol / conflict care se stinge ușor” etc.)
o Hiperbole: umblă cu capul în nori, cu o falcă în cer și una în
pământ, scoate limba de un cot, l-a așteptat o veșnicie etc.
  Structuri discursive simple și liniare, constituite prin
coordonare (mecanism de adăugare), mai puțin prin
subordonare:
a. Cel mai frecvent raport de coordonare este cel copulativ prin
ȘI, care poate cumula diverse valori (disjunctive, concluzive
Trăsăturile etc.) (v. Sabina Teiuş, 1980, Coordonarea în vorbirea populară
comunicării orale românească, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică).
b. Raporturile de subordonare rămân adesea implicite în
oralitate, fiind mascate de raporturi de coordonare: ex. Îi spui și-l
înveți și tot degeaba e.
c. Principalele conjuncții subordonatoare (că, să, dacă, de) au
caracter polifuncțional în oralitate, introducând o gamă mare de
raporturi sintactice (v. Magdalena Vulpe, 1980, Subordonarea în
frază în dacoromâna vorbită, Editura ştiinţifică şi
enciclopedică).
  Structurile discursive au un grad mare de redundanță
pentru a spori siguranța transmiterii mesajului:
o Repetiții atât cu rol de accentuare a informației: ex. Așadar
am ajuns acasă. Când am ajuns acasă, n-am găsit pe nimeni.

Trăsăturile o Repetiții cu rol stilistic de intensificare: lumea de pe lume,

comunicării orale deșteptul deștepților, bea pahar după pahar, mii și mii de
oameni, merge el ce merge etc.
 Caracterul emfatic și participativ al comunicării orale →
stilistica oralității (v. Charles Bally, Curs 1) identifică, la toate
nivelele limbii, fapte cu caracter afectiv și expresiv.
 La nivel fonetic sunt caracteristice pentru stilistica oralității
următoarele categorii de fapte:
1. Diapariția unor sunete sau silabe în poziția inițială,
mediană sau finală (trunchieri) a cuvântului:
Ex. zice că ˃ ce că; dimineața ˃ ‘neața; dumneata ˃ ‘mneata;
mătălică ˃ tălică; domnule ˃ dom’le ˃ dom’, mamă-sa ˃ mă-sa;
Expresivitatea salutare ˃ sal’tare; nenea ˃ nea; lealea ˃ lea; cocoane ˃
coane; profesor ˃ prof; bacalaureat ˃ bac; jumătate ˃ juma’;
nivelului fonetic kilogram ˃ kil’; trebuie ˃ tre’; poate ˃ poa’ etc.
2. Lungiri de sunete cu rol afectiv:
Ex. Buună treabă! Rrrea femeie! Loooc! Gaaata! Zăăău?
Pleacăăă! Ce faceee?!
 3. Accentul afectiv sau stilistic (J.Marouzeau):
ex. Doarme?↑ (îndoială); Doarme?↓ (surprindere, indignare), Doarme ↓↓
(uluire, ironie) etc.
4. Mutarea accentului în funcție de starea afectivă a vorbitorului:
ex. Pardon! (ton neutru); Pardon! (enervare); Alo! (ton neutru); Alo!
(enervare) etc.
Expresivitatea 5. Structuri cu sens superlativ, cu pattern intonațional exclamativ
nivelului fonetic (↑):
a. Verb + articol nehotărât + substantiv: Avea niște ochi! Era un ger!
Făcea o gălăgie!
b. Verb + LA + substantiv pl. nearticulat: Am mâncat la mere! A venit
la lume! A băut la vin!
c. Consecutive superlative: I-a dat una de a văzut stele verzi! Avea o
rochie ce n-a văzut Parisul!
 6. Ritmul vorbirii (debitul) - accelerarea sau încetinirea
debitului verbal în funcție de starea afectivă a vorbitorului:
Ex. Im-po-si-bil! (fermitate); Ne-mai-po-me-nit! (bucurie);
Vino…. te aștept de atâta timp! (nerăbdare); Ti-că-lo-sul! (furie)

Expresivitatea
7. Pauza afectivă:
nivelului fonetic Ex. Chiar crezi că....? (insinuare, îndoială); Asta e o
descoperire... epocală! (jubilație); Mulțumesc, dar.... nu pot veni
(rezerva, ezitare politicoasă);
 8. Onomatopee și interjecții: țuști, huștiuluc, cârc, gogâlț, trosc-
pleosc, lipa-lipa, hodoronc-tronc, teleap-teleap etc.
o Cuvinte formate de la rădăcini onomatopeice (simbolism
fonetic): a scârțâi, a pleoscăi, a tropăi, a mormăi, a ciripi etc.
o Expresii frazeologice ce conțin onomatopee și interjecții: cu
chiu cu vai, cu vai nevoie, a lăsa paf etc.

Expresivitatea 9. Aliterații (v. Ovid Densusianu, Aliterațiile în limbile romanice,

1895): structuri binare, multe conținând repetiții sinonimice,
nivelului fonetic antonimice sau cu sens superlativ
Ex. praf și pulbere; val-vârtej; viu-nevătămat; vrând-nevrând; în
cruciș și-n curmeziș; bun-bucuros; bun și blând; în lung și-n lat;
cu mic, cu mare; multe și mărunte; a face fețe-fețe; a se face foc;
frumoasă foc; frumoasa-frumoaselor; răul-răilor; vecii vecilor;
lumea de pe lume etc.
 10. Cuvintele și structurile rimate servesc unor variate scopuri
stilistice:
 Intensificări
o Cantitative: cu cățel, cu purcel; de la vlădică până la opincă;
marea cu sarea;
o Calitative: mare și tare; grasă și frumoasă, înalt și căscat, mare
Expresivitatea sculă pe basculă
nivelului fonetic o Temporale: de joi până mai apoi
 Hiperbole: a face din tânțar armăsar
 Superlative stilistice: e leit-poleit maică-sa; ca un leu-paraleu;
mort-copt
 Contraste semantice: de milă, de silă; a ales pân-a cules; a tunat și
i-a adunat; face haz de necaz
 Semantism vag: c-o fi, c-o păți; că e laie, că-i bălaie; că e rasă, că
e tunsă
 Jocuri lexicale: tranca-fleaca, boț-chilimboț, hurduz-burduz