CURS 2

Stilistica literară: Karl Vossler

Stilistica genetică: Leo Spitzer
Direcții și tendințe în Stilistică (1950-2000+)
Oana Chelaru-Murăruș
 • Karl Vossler (1872-1949), de formație romanist,
STILISTICA LITERARĂ este întemeietorul Școlii idealiste germane de
SAU ESTETICĂ: Stilistică (Eugen Lerch, Etienne Lorck ș.a.)
KARL VOSSLER • Opere reprezentative:
o Positivismus und Idealismus in der
Sprachwissenschaft / Pozitivism și idealism în
lingvistică, 1904
o Sprach als Schöpfung und Entwicklung / Limba –
creație și evoluție, 1905
o Frankreichs Kultur im Spiegel seiner
Sprachentwicklung / Cultura franceză în oglinda
evoluției sale lingvistice, 1913
o Geist und Kultur in der Sprache / Spirit și cultură în
limbă, 1925 ș.a.
SURSELE STILISTICII
ESTETICE A LUI VOSSLER
• Valorifică tezele lui Wilhelm von
Humboldt: limba ca matrice
formatoare a gândirii și ca
matrice culturală:
„Națiunile au, întocmai ca indivizii,
un temperament individual, o forță
specifică, anumite aptitudini (...)
Privite astfel limbile naționale apar
(...) ca limbi trăite, ca stil, ca poezie
(...)” (Karl Vossler, „Limbile
naționale ca stiluri”, în vol. Geist
und Kultur în der Sprache / Spirit și
cultură în limbă)
• Influențat de Benedetto Croce, Estetica - șiință a
expresiei și lingvistică generală, 1902:
o Unitatea limbă-gândire, intuiție – expresie în
procesul creației: „Arta este expresie, firește,
expresie nu imediată și practică, ci teoretică, adică
intuiție”
o Intuiția este o activitate pur spirituală, un fel de
tensiune mental-senzorială ce precedă actul
verbalizării artistice
o Atacă concepția raționalistă și normativă a limbii,
arată un interes exclusiv pentru factorul estetic și
creativ al limbii → identificarea limbii cu arta, a
lingvisticii cu estetica
o A interpreta o operă de artă înseamnă a reconstitui în
sens invers etapele procesului genetic
 Stilistica literară sau estetică:
Karl Vossler
• Karl Vossler, Pozitivism și idealism în lingvistică, 1904:
o Adversar al pozitivismului lingvistic (neogramaticienii sec. al XIX-lea); definirea idealismului lingvistic
în opoziție cu pozitivismul: „Faptul de limbă are valoare pentru pozitivism prin aceea că există,
pentru idealism, prin aceea că are o semnificație.”
o Manifestul Școlii idealiste germane
o Premisă croceeană - vorbirea este creație, lingvistica este o parte a esteticii: „Vorbirea înseamnă
reprezentare și intuiție”, „Esența limbii este activitate interioară: intuiție”
o Supraevaluarea factorului individual în raport cu cel general, a celui estetic în raport cu cel social și
uzual: „Orice expresie lingvistică trebuie să fie explicată ca o creație liberă și individuală născută din
intuițiile individuale ale insului vorbitor”.
o Centrată asupra emițătorului, stilistica genetică explică opțiunile stilistice ale vorbitorului prin
particularitățile psihologice, sociologice și culturale ale acestuia („câți indivizi, atâtea limbi”)
 Stilistica literară sau estetică:
Karl Vossler
• Inovația lingvistică este strict individuală, în vreme ce generalizarea acesteia se face prin
imitație de către masa de vorbitori (exagerare)
• Istoria limbii se confundă la Vossler cu istoria formelor de expresie, respectiv cu istoria
literaturii: „Sprachwissenschaft is Kunstgeschichte” (Vossler)
• Metoda lui Vossler a fost calificată ca fiind individual-estetică.
• A practicat o stilistică imanentistă (esteticul este văzut ca imanent materialului limbii) și
genetică (analiza reconstituie traseul de la operă la intenția autorului)
• Limitele metodei:
o A ignorat caracterul logic al limbii
o A studiat exclusiv vorbirea, pe care a confundat-o cu stilul individual; nu distinge clar între
limbă / vorbire / idiolect (stilul individual)
 Comparație între Stilistica lingvistică și cea literară (estetică)
CHARLES BALLY
• Perspectivă sociologică asupra limbajului
• A studiat expresivitatea limbajului comun
• A supralicitat ponderea dimensiunii afective
a limbajului în opoziție cu cea logică
• Expresia = element psihologic și sociologic
ce leagă afectul de limbaj
KARL VOSLLER
• Perspectivă estetică asupra limbajului
• A studiat stilul individual
• A negat dimensiunea logică a limbajului, a
reliefat în spirit croceean relația intuiție-
expresie
• Expresia = element estetic imanent oricărui
material lingvistic, element imaginativ ce
unește spiritul creatorului de limbă cu
forma creației sale
CONTINUATOR AL • Arta cuvântului la Eminescu, 1938: studiază
STILISTICII LUI VOSSLER: unitatea de profunzime dintre
DUMITRU CARACOSTEA particularitățile vieții sufletești a lui
Eminescu și particularitățile structurale ale
operei; subtilitatea analizelor stilistice de
text
• Expresivitatea limbii române, 1942: extinde
perspectiva vossleriană de tip estetic la
domeniul stilisticii lingvistice a lui Bally
(limba comună) → studiul limbii sub
raportul virtualităților ei expresive (cu
excese vizibile)
 • Leo Spitzer (1877-1960) a fost un continuator
autentic al lui Vossler, deși nu a fost discipolul direct
STILISTICA GENETICĂ: al acestuia, ci al romanistului Meyer-Lübcke
LEO SPITZER • Solidă pregătire lingvistică și literară, s-a situat
echidistant față de ambele domenii
• Profesor la Marburg, Köln, Istanbul și John Hopkins
University (SUA)
• Opere reprezentative:
o Die Wortbildung als stilistisches Mittel exemplifiziert
an Rabelais / Formarea cuvintelor ca mijloc stilistic
exemplificată pe Rabelais. Max Niemeyer, Halle 1910
o Studien zu Henri Barbusse. F. Cohen, Bonn 1920
o Stilstudien. Hueber, München, 1928
o Romanische Stil-und Literaturstudien. Elwer'sche
Verlagsbuchhandlung, Marburg, 1931
o Linguistics and Literary History. Princeton University
Press, Princeton NJ 1948 ș.a.
 Stilistica genetică: Leo Spitzer
• A unificat cele două ramuri ale stilisticii într-o disciplină unică ce analizeazaă deopotrivă limba vorbită și stilul
artistic → întemeietorul criticii stilistice (v. Sprachwissenschaft und Wortkunst / Lingvistica și arta cuvântului în vol.
Stilstudien, 1928)

• Elemente comune cu W. von Humboldt, Croce și Vossler:

o Limba este un produs estetic: „Limba întrebuințată ca artă se numește stil.” (Stilstudien, II)
o Limba este un produs cultural („Sprachgeist”)
o Reduce fenomenul lingvistic la originea lui individuală
o Tendința de a reduce întreaga gramatică, mai ales sintaxa, la stil: „Nihil est in syntaxi quod non fuerit in stylo”
(Nimic nu este în sintaxă care să nu fi fost înainte în stil)

• Deoseribiri față de Vossler:

o Nu rupe limba vorbită de cea scrisă, vorbitorul obișnuit de scriitor (Sprachstile / Stil Sprache), stilistica lingvistică de
cea literară
o Definirea stilului ca deviere de la normă
o Folosește metode de analiză foarte variate
 Stilistica genetică: Leo Spitzer
• Conceptul de bază al stilisticii genetice spitzeriene, împrumutat de la Croce, este empatia
(Einfülung) prin care intuim „impulsul expresiv” al scriitorului → intuiția permite alegerea
faptul de stil revelator care ne conduce spre centrul spiritual al operei
• Spitzer a pus bazele analizei intuiționiste a operei literare, ancorate în faptele de limbă
• Metoda este circulară și poartă numele de Cercul filologic al lui Spitzer: presupune un traseu
de la elementele expresive relevante ale textului către „etimonul spiritual al operei”; ideea
unitații dimensiunilor spirituale și expresive ale operei provine de la Benedetto Croce.
„Ceea ce trebuie să facem, după părerea mea, este să pornim de la suprafața operei de
artă înspre interiorul centrului ei vital, observând mai întâi detaliile aparent superficiale ale
operiei respective, apoi, grupând aceste detalii, să încercăm să alcătuim din ele un principiu
creator înrudit cu sufletul artistului și, în sfârșit, să ne îndreptăm spre celelalte grupuri de
observație pentru a afla dacă forma internă ne poate da imaginea întregului.”
 Stilistica genetică: Leo Spitzer

• Analiza stilistică reface intenționalitatea operei, parcurge în sens invers drumul de la structură
la geneza operei. Parcurge mai mulți pași:
o Observarea particularităților expresive persistente
o Descoperirea motivațiilor psihologice care pot explica aceste particularități
o Extinderea concluziilor la întreaga operă, descoperirea unei atitudini fundamentale, imanente
stilului, care să dezvăluie „etimonul spiritual” al scriitorului
• Metoda utilizată de Leo Spitzer a fost una individual-psihologică
• Leo Spitzer se plasează pe o poziție de echilibru față de Charles Bally și Karl Vossler
CONTINUATOR AL STILISTICII • Estetician și fondator al școlii bucureștene
LUI SPITZER: de stilistică
TUDOR VIANU • Continuator al concepției spitzeriene, a
(1898-1964) îmbrățișat atât stilistica lingvistică, cât și
pe cea literară
• Pentru Vianu, stilistica literară nu este
decât o ramură a stilisticii generale și a
lingvisticii
• Opere reprezentative:
o Poezia lui Eminescu (1930)
o Arta prozatorilor români (1932)
o Probleme de stil și artă literară (1955)
o Problemele metaforei și alte studii de
stilistică (1957)
o Despre stil și artă literară (1965)
o Studii de stilistică (1968)
 Direcții și tendințe în Stilistică (1950-2000+)
• Anii 50-70: Tabloul general al stilisticii (obiect de studiu, metode) se prezintă diferit în acestă
perioadă în (a) estul și (b) vestul Europei, în contextul impunerii cadrului metodologic al
structuralismului și al trecerii lingvisticii în prim-planul științelor socio-umane.
a) Stilistica în estul Europei
o Congresul lingviștilor praghezi (1959) impune conceptual de limbaj sau stil funcțional, varietate
stilistică a limbii modelată de factori socio-culturali și profesionali. Stilurile funcționale sunt descrise
ca o ierarhie de elemente aflate în opoziții binare după modelul fonologiei structurale (v. Ion
Coteanu, Stilistica limbii române, Editura Academiei, 1973: popular vs. cultivat, artistic vs. nonartistic
etc.).
o Lingvistica sovietică și cea din țările din estul Europei a abordat această perspectivă de studiu,
acordând atenție unei game largi de limbaje (limbaje orale, limbaj tehnico-științific, limbaj juridic-
administrativ, limbaj beletristic ș.a.).
o Sub comunism, limbajul jurnalistic, sugrumat de ideologie, și cel publicitar, cvasiinexistent, sunt
lăsate într-un con de umbră, ca și argourile, care au beneficiat de studii puține și timide până în 1989.
 Direcții și tendințe în Stilistică (1950-2000+)
b) Stilistica în vestul Europei
o În vestul Europei, a înflorit în această perioadă stilistica structuralistă cu aplicație aproape exclusivă
asupra textului literar.
o Principiile analizei structuraliste a textului (literar) au fost:
 Textul este studiat în sine și pentru sine (independent de relația cu autorul, receptorul, contextul)
 Textul poetic este considerat autotelic și autoreferențial (semnificația este în text, nu în
interacțiunea text-context).
 Accent pe descrierea structurii textului, nu pe interpretarea acesteia (din dorința de obiectivitate)
 Analiza se face pe nivele ale limbii, scopul fiind demonstrarea izomorfismului nivelelor textului
poetic.
o Problematicile predilecte ale stilisticii structurale: metafora (definiție, mecanisme semantice), tropii,
metrica, procedeul reliefării, teoria devierii de la norme, ambiguitatea, morfologia narativă ș.a.
o Reprezentanți importanți: Roman Jakobson, Roland Barthes, Tzvetan Todorov, G. Genette,
A.J.Greimas, Claude Bremond, Cesare Segre, Iuri Lotman, William Empson, W.K. Wimsatt, Grupul μ
ș.a.
 Direcții și tendințe în Stilistică (1950-2000+)
• Anii 70-80: stilistica cunoaște o criză, devenind obiect a numeroase critici în special pentru excesele
sale formaliste.
• Acest moment de pauză este compensat de o repliere aplicativă a disciplinei → apare așa-numita
stilistică pedagogică în școli și universități, în special în mediul anglo-saxon.
• Un reprezentant strălucit al stilisticii pedagogice este Henry Widdowson (Stylistics and the Teaching
of Literature, 1975; Teaching Language as Communication, 1978) care propune strategii de predare
a limbii (L1 - limbă maternă sau L2 - limbă străină) prin intermediul lecturii atente a textului literar
(așa-numita close reading) și fixează drept obiectiv didactic important formarea competenței de
language and text awareness.
• Apar discipline care amenință să confiște obiectul și metodele specifice stilisticii: sociolingvistica,
lingvistica textului, analiza discursului, pragmatica.
• Gruparea poststructuralistă franceză Tel Quel (Julia KRISTEVA, Roland BARTHES ș.a.; v. TEL QUEL,
Théorie d’ensamble, Paris, Seuil, 1968, versiune rom. Univers, 1980) se raportează la text nu ca la o
structură statică, ci ca la o structurare, ca la un proces dinamic, ca la o „țesătură” de alte texte
(intertextualitate) → analiza se reorientează spre o „lingvistică a discursului” și spre descoperirea
urmelor pe care textele le lasă asupra altor texte.
 Direcții și tendințe în Stilistică (1950-2000+)

• Semiotica aduce, spre sfârșitul anilor 70, importante contribuții la teoria și analiza textului
poetic (ex. Michael RIFFATERRE, The Semiotics of Poetry, London, Bloomington, 1978; Maria
CORTI, Princìpi della comunicazione letteraria, 1976; II viaggio testuale. Le ideologie e le
strutture semiotiche, 1978): enunțuri succesive și diferite ale textului poetic apar ca
echivalente, ca aparținând unei matrici structurale (hipertext).
• În anii 80, stilistica cunoștea deja un reviriment în special în Marea Britanie și Irlanda,
Germania, țările scandinave, Franța și Italia (cu o tradiție filologică distinctă), Grecia și Turcia.
• Analiza discursului, disciplină empirică, aplicativă (v. sintezele lui Jean-Michel ADAM, La
linguistique textuelle. Introduction à l’analyse textuelle des discours, Paris, Armand Colin, 2005;
Teun A. van DIJK (ed.), Discourse Studies, 5 vols. 2007) a abordat o gamă foarte largă de genuri
discursive, modelate de contexte socio-culturale diverse, ceea ce a obligat stilistica să
părăsească terenul mult explorat al textului literar și să se deschidă spre varii tipuri de texte
non-literare (limbajul publicității, jurnalistic, juridic etc.).
 Direcții și tendințe în Stilistică (1950-2000+)

• Anii 90 - 2000+: Sonia Zyngier (”Towards a cultural approach to stylistics”, Cauce, 2001, 24, pp.
365-380), arată că principala direcție în care s-a mișcat stilistica după anii 90 este aceea a unei
discipline orientate spre context: interpretarea nu mai este considerată ca fiind rezultatul
exclusiv al procesării lingvistice a textului, ci ține de polul receptării și de N variabile
extralingvistice.
• Afirmarea pragmaticii (studiul funcțional al limbii în context) în anii 80-90 a obligat stilistica să
se replieze metodologic și să adopte concepte operatorii și instrumente din această disciplină,
aplicându-le inițial asupra discursului oral (analiza conversației) și extinzându-le apoi asupra
discursului literar (exemple selectiv):
o Teun VAN DIJK (ed.), Pragmatics of Language and Literature, Amsterdam and New York: North-
Holland, 1976; Teun VAN DIJK, (ed.). Discourse and literature. John Benjamins Publishing, 1985;
Dominique MAINGUENEAU, Pragmatique pour le discours littéraire. Paris, Dunod, 1990;
Catherine KERBRAT-ORECCHIONI, De la subjectivité dans le langage, Paris, A. Colin, 1980; Elena
SEMINO, Metaphor in Discourse, Cambridge, Cambridge University Press, 2008; Joëlle GARDES-
TAMINE, Pour une nouvelle théorie des figures. Presses Universitaires de France, 2015 etc.
 Direcții și tendințe în Stilistică (1950-2000+)

• Stilistica radicală este o direcție lansată de Deirdre BURTON (“Through Glass Darkly: Through
Dark Glasses”. In: R. A. Carter, Language and Literature. An Introductory Reader in Stylistics.
London: George Allen & Unwin, 1982, pp. 195-214) care consideră textul ca pe un construct
socio-cultural care ar trebui analizat și din perspectiva ideologiei care îl amprentează.
• Stilistica (sau poetica) cognitivă (v. Elena SEMINO, Jonathan CULPEPER (eds.). Cognitive
Stylistics: Language and Cognition in Text Analysis, 2002) trebuie plasată sub umbrela
lingvisticii cognitive (mai ales în SUA) și a psihologiei cognitive a lecturii (mai ales în Europa).
o Stilistica cognitivă combină analiza riguroasă și detaliată a textului literar cu analiza sistematică
a structurilor cognitive și a proceselor mentale care susțin producerea și receptarea limbii.
Oferă un material prețios celor interesați de teoria receptării, încercând să explice cum răspund
cititorii la anumiți stimuli textuali și de ce.
 Direcții și tendințe în Stilistică (1950-2000+)

• Stilistica bazată pe corpus permite identificarea rapidă a unor pattern-uri textuale, a unor
fenomene stilistice recurente, datele putând fi studiate sistematic și detaliat (v. Elena SEMINO,
Mick SHORT, Corpus stylistics: Speech, Writing and Thought Presentation in a Corpus of English
Writing, Routledge, 2004).
• Reîntoarcerea stilisticii la tradiția retoricii clasice: interesul pentru logos, etos, patos în diverse
tipuri de texte, identificarea unor stategii retorice sau de manipulare în textul politic,
parlamentar, publicitar, polemic etc.
o Exemple: Ruth AMOSSY, La présentation de soi: ethos et identité verbale, 2010; Ruth AMOSSY,
Apologie de la polémique, 2014; Raphaël MICHELI, Les émotions dans les discours: modèle
d'analyse et perspectives empiriques, 2014; Heinrich F. PLETT, Literary Rhetoric: Concepts-
Structures-Analyses, 2010 (ed. germană 2000). ș.a.