Românii și spionajul

Vera Atkins 
Vera Atkins a fost considerată de unul din conducătorii spionajului britanic, William
Stevenson, „cea mai importantă agentă secretă din cel de al Doilea Război Mondial” 
Vera Maria Atkins  (Rosenberg) (1908–2000) a fost conducătoarea uneia din cele mai
importante secţiuni a SOE, sarcina sa de bază a fost recrutarea şi antrenarea agenţilor
secreţi care urmau să fie trimişi în Franţa ocupată. După încheierea ostilităţilor, din proprie
iniţiativă, pleacă în Germania pentru a investiga motivele şi împrejurările dispariţiei celor
118 agenţi capturaţi şi executaţi în lagărele de concentrare naziste. Atkins a fost decorată
cu ordine şi medalii engleze şi franceze. Se pare că figura sa a inspirat personajul Miss
MoneyPenny din seria de romane “James Bond” ale lui Ian Fleming.

Vera Maria Rosenberg

Vera Maria Rosenberg este o adevărată legendă a spionajului mondial. S-a născut la
Galaţi, într-o familie de evrei, şi şi-a trăit mare parte din copilărie în Bucovina. Cunoscută
în istorie sub numele de Vera Atkins, ea a pregătit şi coordonat pentru serviciile secrete
britanice sute de spioni şi sabotori constituiţi în vaste reţele pe continentul european, ale
căror acţiuni au avut efecte devastatoare asupra ocupaţiei naziste. Povestea Verei Atkins
începe pe 2 iunie 1908, pe strada Domnească numărul 135, din Galaţi. Numele său
adevărat era Vera May Rosenberg și era fiica lui Max şi al Hildei Rosenberg. Tatăl Verei
era un evreu deosebit de bogat din Galaţi cu afaceri extinse în distribuţia de mărfuri, în
special cherestea. Vera a primit educaţie britanică încă de la naştere şi a trăit în lux, în
casele părinţilor săi din Galaţi şi Brăila. Max Rosenberg va cumpăra şi moşia de la
Crasna, astăzi în Bucovina ucraineană. Aici, Vera îşi va petrece o parte a copilăriei. De la
vârsta de 15 ani, tânăra este trimisă la unul dintre cele mai exclusiviste licee din Elveţia,
„Le Manoir“ aflat în Lausanne. Apoi, Vera îşi desăvârşeşte educaţia în Franţa la liceul
„Montmorency“ din Paris.  În 1932, tatăl Verei ajunge din nou la faliment şi la scurt timp se
îmbolnăveşte şi moare. Înainte de a muri, Max vinde moşia de la Crasna, iar Vera se
stabileşte în Valea Uzului, la un membru al familiei. De altfel, va face un soi de navetă
între Bucureşti şi locurile pitoreşti din Valea Uzului. Un amănunt interesant descoperit în
1
cererea Verei Atkins pentru obţinerea cetăţeniei britanice este faptul că familia acesteia,
atât ramura Rosenberg cât şi Atkins nu era străină de activităţile de spionaj. Din contră,
aveau o importantă tradiţie. S-a aflat că tatăl Verei, Max Rosenberg a colaborat cu
spionajul britanic, MI6, prin locotenentul-colonel Thomas Kendrick. „Max Rosenberg avea
relaţii la nivel înalt în Germania şi Austria, călătorea mult, adesea însoţit de Vera pe post
de interpret, fiind prin urmare exact genul de contract de care avea nevoie Kendrick“,
preciza scriitoarea Sarah Helm în cartea sa dedicată celebrei spioane. Din cauza
escaladării anti-semitismului în Europa, dar şi apropierii României de Germania nazistă, în
1937, Vera și mama ei au fugit în Londra, unde a început marea aventură în lumea
spionajului. Vera Atkins a fost unul dintre oamenii cărora le-a păsat cu adevărat de soarta
agenţilor trimişi pe teren. Aşa cum li se punea în vedere încă de la început, şansele lor de
supravieţuire erau destul de mici. După contraofensiva majoră împotriva naziştilor, prinşi
ca în cleşte de anglo-americani şi ruşi, Vera Atkins a plecat pe urmele agenţilor dispăruţi
în misiune. Erau peste 100 de persoane. Majoritatea spionilor au fost prinşi şi închiși în
lagăre sau pur şi simplu executați. Misiunea sa a început în Paris, la Avenue Foch, acolo
unde se afla sediul Sicherheitsdienst (SD), organismul însărcinat de nazişti cu vânarea
spionilor, sabotorilor şi partizanilor. Aici erau aduşi majoritatea agenţilor SOE prinşi în
teren. Tot în acest loc erau torturaţi şi interogaţi cu sălbăticie înainte să fie uciși sau, în cel
mai bun caz, trimişi în lagăre sau închisori. Vera Atkins a străbătut toată Europa în
căutarea agenţilor, reuşind să dea de urma lor la Buchenwald, în Breslau şi prin Olanda. A
aflat că o bună parte au fost executaţi de nazişti, inclusiv favorita sa Nora Inyat Khan. Cu
toate acestea, a reuşit să-i salveze din închisori şi lagăre și să-i aducă acasă pe unii dintre
cei mai importanţi agenţi capturaţi. Printre aceştia se numără Brian Stonehouse şi
Odette Sansom. „În haosului creat după capitaluarea Germaniei, ea pornise pe urmele
agenţilor, ajungând până în lagărele de concentrare şi contribuind la demascarea multor
germani care îi capturaseră şi uciseră“, a precizat scriitoarea Sarah Helm în cartea
„Secretele Verei Atkins“. A fost o investigaţie aproape pe cont propriu, sfidând orice
opoziţie oficială. Activitatea Verei Atkins a fost însă marcată şi de o serie de controverse.
Este vorba despre căderea în mâinile naziştilor a uneia dintre cele mai importante reţele
de spioni SOE de pe teritoriul Franţei, cea condusă de Francis Suttill. Se numea Prosper
şi avea rezultate remarcabile. În toamna lui 1943, Prosper era gata să pună la punct
realizarea unei revolte generale în Franţa. Cu câteva luni mai devreme însă, reţeaua avea
să se dezintegreze. Bănuit a fost, Henry Dericourt, un pilot din aviaţia franceză folosit de
SOE ca transmiţător în reţeaua lui Suttill. Acesta a fost trimis în ianuarie 1943 în Franţa şi
însărcinat cu pregătirea locurilor de aterizare pentru armament şi provizii, dar şi pentru noi
agenţi. În vara lui 1943, aproape toate transporturile au fost interceptate de nemţi, iar o
parte a agenţilor au căzut în mâinile SS-iştilor. Atât Suttill cât şi întreaga sa echipă printre
care şi radiotransmiţătorii Norman Gilbert şi Jack Agazarian au fost prinşi şi torturaţi.
Toţi au fost executaţi. Spionii germani au folosit echipamentele de radio-transmisie
britanice pentru a obţine informaţii. Deşi nu foloseau coduri duble corecte şi au stârnit
suspiciuni în rândul agenţilor britanici, şeful SOE Maurice Buckmaster nu a luat măsuri
radicale. Ba mai mult, a continuat să transmită mesaje confidenţiale reţelelor contaminate
şi căzute în mâinile germanilor plus transporturi cu arme şi muniţie. Din această cauză au
fost deconspiraţi numeroşi agenţi care au sfârşit în mâinile agenţilor. S-a pus mereu
întrebarea de ce a tăcut Vera Atkins, în aceste condiţii? Nimeni nu ştie de ce. Se
bănuieşte că nu a dorit să-l înfrunte pe Buckmaster sau că ştia lucruri necunoscute de alţii.
Secrete care s-au dus cu ea în mormânt.

2
Veturia Goga

O altă personalitate care a stârnit controverse de-a lungul timpului, nelămurite nici până
astăzi, a fost soția poetului Octavian Goga, Veturia Goga

Veturia si Octavian Goga

Veturia Goga s-a născut în anul 1883 la Sebeș, județul Alba, ca fiică de preot. A avut
parte de o educație aleasă, cunoscând mai multe limbi străine, germană, franceză,
maghiară, având și foarte bune cunoștințe de istorie. A studiat muzică, îndreptându-se mai
târziu către cariera artistică, susținând concerte și călătorind în diverse capitale europene:
Berlin, Viena Paris, Budapesta sau Roma. În anul 1906 a fost invitată de către familia
regală la Sinaia, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de domnie a lui Carol I. În anul 1914 este
chemată la Bayreuth, pentru participarea la Festivalul „Richard Wagner”, însă declanșarea
Primului Război Mondial împiedică acest lucru, Veturia implicându-se în schimb în acțiuni
de strângere de fonduri pentru Crucea Roșie. După o primă căsătorie ratată, în anul 1921
se căsătorește cu Octavian Goga, pe care l-a cunoscut în timpul liceului, mariaj “negociat”
de către Goga cu protopopul Lazăr Triteanu, primul soț al Veturiei, în schimbul unui scaun
episcopal. Și Octavian Goga era căsătorit în acel moment cu Hortensia Cosma. Pe
marginea poveștii de dragoste dintre cei doi, apar nenumărate povestiri legate de uneltiri și
trădări de țară. Octavian Goga se implică din ce în ce mai mult în politică, iar Veturia se
îngrijește de amenajarea domeniului de la Ciucea, dedicându-se și călătoriilor în
străinătate, în scopul tratării sterilității. În 1938, Veturia rămâne văduvă, apropiindu-se tot
mai mult de familia Antonescu. Misterul, controversele, suspiciunile şi bârfele au fost
prezente pe tot parcursul relaţiei dintre marele poet Octavian Goga și soprana Veturia
Mureșan şi au continuat să ridice semne de întrebare chiar şi după moartea lor. Despre
Goga s-a spus că ar fi fost otrăvit chiar cu ştiinţa celei pe care a iubit-o cu atâta patos încât
a vrut să ridice un mausoleu al iubirii, în care să doarmă împreună somnul de veci. Ea a

3
fost numită ”privighetoarea lui Hitler”, ”gălăgioasa ilustră” sau ”marea doamnă a dictaturii
antonesciene”. Taina iubirii pe care unii au considerat-o doar ”un exerciţiu de ficţiune” au

luat-o cu ei în mormânt. Veturia a fost privită ca o personalitate controversată și pentru

faptul că a reuşit să salveze domeniul de la Ciucea de toate dictaturile care s-au perindat
la puterea ţării, dar şi pentru relaţiile avute cu mari personalităţi ale vremii, Veturiei i s-a
spus "Privighetoarea lui Carol II",” Eminenţa cenuşie”, ”Marea Doamnă a dictaturii
antonesciene”.   Strănepotul lui Goga, scriitorul Mircea Goga, a descris-o pe Veturia drept
o femeie malefică şi periculoasă în cartea numită “Privighetoarea lui Hitler”. „Căsătoria
Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât îndeplinirea unei misiuni
încredinţate ei de către Serviciile Secrete germane, a căror agentă recrutată încă din 1914
a fost, la Bayreuth“, scrie Mircea Goga, strănepotul lui Octavian Goga. Despre Veturia,
strănepotul lui Goga spune că ar fi fost spioana lui Hitler, că şi-ar fi trădat nu doar ţara, ba
chiar şi soţul, acuzând-o că n-ar fi fost străină de moartea acestuia : ”Capetele încoronate
ale Europei, marii bărbaţi de stat ai lumii s-au înclinat în faţa ei, iar uşile palatelor,
castelelor şi ale Consiliilor de Stat s-au deschis larg la intrările-i triumfale. A întâlnit,
cunoscut şi s-a împrietenit cu cele mai mari spirite ale secolului XX. Ar fi putut să urce în
lumină, dar a preferat să uneltească în umbră. A trădat doi soţi şi o ţară, iar, apoi, pe rând,
puterile străine, în a căror soldă s-a aflat, Germania şi Anglia, şi cu siguranţă ar fi trădat-o
şi pe cea de-a treia, Uniunea Sovietică, al cărei agent devenise după 1944, dacă ar fi venit
înainte de 1979 americanii”, mai spune strănepotul lui Goga.

Martha Bibescu

Dragostea, politica, diplomatia si spionajul au facut din viata Marthei Bibescu un adevărat
și fascinant roman. O figura emblematica, o printesa din neamurile Lahovary si
Mavrocordat, Martha Bibescu si-a iubit tara si a facut lobby Romaniei ca nimeni altcineva.
In timpul primului razboi mondial a fost arestata de autoritatile germane, intrucat o banuiau
ca transmitea informatiii secrete guvernului roman: “A fost acuzata de spionaj. S-a spus si
ca lordul Thompson a fost cel care a initiat-o! Nu avea la ce sa o initieze, ca era mai
despteapta decat Thompson, ca a mostenit si de la Lahovaresti si de la Mavracordati
toate calitatile lor”, spune academicianul Constantin Balaceanu Stolnici. Incontestabil,
femeia Martha Bibescu avea un șarm ce nu lăsa indiferent un bărbat. „Este un personaj
misterios. Puțini dintre bărbații care au trăit în această lume s-au putut bucura măcar un
an din viața lor de un astfel de suflet feminin“, spune istoricul Adrian Majuru. Sau, cum
spune tot Regina Maria, „fetița frumoasă ajunsese o femeie cât se poate de atrăgătoare,
ba chiar o adevărată frumusețe (…) Martha avea ceva din Circe în puterea ei de a
fermeca“. Această femeie prin vinele căreia curgea sânge românesc, grecesc, francez,
italian, această Martha Bibescu cosmopolită, prin volumul „Izvor, țara sălciilor“, a fost un
promotor exceptional, poate cel mai bun ambasador pe care România l-a trimis vreodată
în lume. „Va veni vremea, scria ea în această carte, când acest popor trecut cu vederea va
fi luat în seamă. Din această țară de care nu s-a vorbit, se vor auzi cântece și muzică.
Această rasă va renaște după ce va fi trăit o mie de ani și, ca față de o minune, ne va
cuprinde mirarea aflând în sfârșit tot ce a știut din conștiința universală. Bucuriile acestui
popor au rămas ascunse, nenorocirile nu i-au fost vestite. Nimeni nu a făcut o carte din
mitologia sa. Istoria sa nu a fost cunoscută. Și totuși acești oameni au avut poate mai mult
ca alții geniul mitului…“. După ce a citit această carte, poetul german Rainer Maria Rilke îi
scria traducătorului român al cărții, Ion Pillat: „Cum să nu iubești România după ce ai citit
«Isvor»?“.

Artur Tester și colaboratorii săi români

4
 În opinia istoricului Jaques de Launay, actorul și scriitoul german Artur Tester (1895-
1944) ar fi fost “unul din marii spioni ai secolului nostru”, acţionând ca  agent dublu pentru
Germania şi Aliaţi în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial. În ajunul
izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, bancherul Arthur Tester părăsește Anglia,
împreună cu familia sa, la bordul navei „Lucynda”, cu destinaţia Grecia. S-a stabilit într-o
vilă somptuoasă din Atena. La această nouă reşedinţă, primea corespondenţa venită din
Albania, Bulgaria şi România. În fiecare week-end, ieşea cu iahtul în largul Mediteranei,
emiţând în eter lungi mesaje codificate. A avut dese întâlniri cu oameni de afaceri germani,
englezi şi belgieni, angrenaţi în profiturile de pe urma comerţului cu efecte militare, în plin
război. Activitatea lui Arthur Tester în zona balcanică înregistrează o nouă etapă, în anul
1940, când părăseşte Grecia cu paşaport britanic şi vine în România. Locuieşte împreună
cu familia, la Bucureşti, într-o vilă confortabilă. Cunoscându-i-se reputaţia, este
supravegheat permanent de serviciile române de contrainformaţii, mai cu seamă că
ginerele său, avocatul Ghibaldan, lucra în slujba Intelligence Service-ului. România nu-i
era cu totul străină lui Tester. Mai fusese aici, în 1933, când, prin mijlocirea afaceristului
Marcel Leiba, a cunoscut-o pe fiica unor comercianţi evrei, Lola Stroe Lupescu, de care
s-a îndrăgostit. Din câte se pare, Tester a iscat un scandal, determinând-o pe Lola să
divorţeze de soţul ei şi să plece la Londra, unde Arthur Tester a prezentat-o ca fiind Elena
Lupescu! (viitoarea iubită a lui Carol al II-lea! La 17 iunie 1941, Arthur Tester era chemat la
Berlin, unde potrivit unui raport al Corpului Detectivilor, „a fost primit în audienţă de
cancelar“. Din acel moment, faptele din umbră ale acestui personaj pe teritoriul României
au avut libertate deplină de acţiune. Revenit la Bucureşti, Tester a acţionat cu insistenţă
pentru a cultiva impresia că ar avea „misiuni exprese în favoarea Angliei!“. A intrat repede
în atenţia lui Mihai Antonescu, cu care a avut repetate întâlniri, pe parcursul cărora au
discutat subiecte de interes major: relaţiile pe care liderii partidelor politice din România le
aveau în statele occidentale prin legaţiile ţărilor membre din Bucureşti, evoluţia războiului
şi rolul ţării noastre în cadrul acestuia, salvarea evreilor de la „soluţia finală“, aspecte
economice conexe domeniului petrolier ş.a. În anul 1941, directorul Serviciului Special de
Informaţii, Eugen Cristescu, avea deja dovezi certe că Arthur Tester se afla în atenţia
discretă a agenţiilor britanice şi americane. Pe parcursul unei întâlniri dintre cei doi, Tester
a reuşit să-i câştige încrederea, insinuând că serveşte interesele Aliaţilor. În sprijinul
acestei afirmaţii, veneau şi relaţiile înfiripate de Tester cu: Clark R. Percy, director al unei
fabrici de cabluri; Arthur Patrick Forbes, ataşat aerian al Angliei şi Walter Duranty,
ziarist britanic, toţi trei, cunoscuţi agenţi ai Intelligence Service. S-a folosit cu dibăcie de
agenţii săi, cum vor fi fost, spre pildă, hunedorenii: Wili Kalman – director la Banca de
Depozite şi Scont, omul de afaceri şi deputatul Constantin Bursan – raportor al
bugetului armatei în Parlament, precum şi colonelul Dumitrescu – prefect al judeţului
Hunedoara.

5
 Deputatul Constantin Bursan, unul din ”locotenenții” români ai lui Tester

Interesantă este colaborarea sa cu industriaşul şi deputatul liberal hunedorean

Constantin Bursan, cel care, sub numele de cod „Doctor Ecko“, avea să fie considerat de
Berlin „unul dintre cei mai importanţi agenţi ai Abwehr-ului în România şi sud-estul
Europei“. Ulterior, Constantin Bursan mărturisea: „Intrasem în horă şi mi-era teamă să ies.
Mi se spusese de Tester că e rău şi răzbunător“. În vâltoarea celui de-Al Doilea Război
Mondial, aceşti doi protagonişti, dr. Tester şi „Doctor Ecko“, au contribuit la dinamizarea
cursului evenimentelor care puneau în cauză destinul României, cu implicaţii directe în
demersul unor forţe politice de a scoate ţara din război, alături de Aliaţi. În februarie 1944,
serviciile germane începuseră să aibă serioase bănuieli cu privire la loialitatea lui Tester,
raportându-i direct lui Himmler despre cel vizat că lucrează pentru Intelligence Service. Din
câte se pare, Eugen Cristescu l-a avertizat pe Tester despre faptul că nemţii hotărâseră
să-l cheme la Berlin, „spre a da socoteală de legăturile pe care le-a avut“. Pretextând
insecuritatea datorată bombardării capitalei, Tester se retrage, împreună cu familia, lângă
Deva, la Mintia, unde concesionase palatului lui Horvath Töldy. Acolo, domicilia secretara
şi amanta sa, Janina Stephanska Prokopjeni, persoană de mare încredere, căreia îi
dăduse spre păstrare bunuri de valoare şi importante fonduri băneşti. Pe timpul cât
agentul a stat la Mintia, de cazul său s-a ocupat comisarul Eugen Georgescu, de la
Siguranţa Generală a Statului Deva, devenit unul dintre prietenii lui. Pe data de 23 august
1944, Tester îşi sărbătorea ziua de naştere, printre invitaţi fiind şi colonelul Dumitrescu,
prefectul judeţului Hunedoara. Demnitarul a fost chemat urgent la prefectura din Deva şi
pus la curent cu indicativul „Stejar – extremă urgenţă !“ A avut, însă, timp să-l anunţe, la
Mintia, pe Tester cu privire la evenimentele care se derulau la Bucureşti. A doua zi, Tester
s-a dus la secretara sa, căreia i-a cerut 90.000 lei. În după-amiaza aceleiaşi zile, la bordul
unui automobil german şi însoţit de doi militari ai Abwehr-ului, s-ar fi îndreptat spre Arad,
cu intenţia de a ieşi din ţară. Aşa cum arată rapoartele ulterioare ale armatei, în noaptea
de 24-25 august 1944, pe raza comunei Pecica, are loc un incident, al cărui mister pare să
nu fi fost dezlegat în totalitate. O patrulă militară românească i-a somat pe cei din maşină
să oprească. Întâmpinând refuzul, s-a deschis foc asupra automobilului. Radiogramele
contrainformaţiilor militare menţionează că „au fost împuşcaţi doi germani. Unul, posibil dr.
Tester, asupra căruia s-au găsit cinci dosare cu scrisori în original, semnate de Mihai
Antonescu şi Eugen Cristescu, 100.000 lei şi bijuterii“. Dar, documentele au dispărut în
mod subit, iar cei doi morţi, înhumaţi la cimitirul din Arad. Existând bănuiala că Tester îşi
6
înscenase moartea, în 1945, Misiunea Militară Britanică a exhumat cadavrul, dar
identificarea nu s-a putut realiza, nefiind găsite două plăcuţe metalice dentare. O notă
confidenţială menţiona că localnicii din Mintia spuneau despre cele petrecute: „Totul a fost
un trucaj, iar Tester trăieşte“. În anii ’60, istoricii francezi Jacques de Launay şi Roger
Gheysens s-au adresat Interpolului, cu speranţa de a clarifica problema. Iată răspunsul
primit: „Tester Arthur Albert, naturalizat englez, presupus decedat, figurează pe lista
traficanţilor de arme destinate unei ţări din Orientul Mijlociu“. Peste timp, Poliţia
Metropolitană din Londra consemna că „spionul dublu Albert Arthur Tester decedase în
anul 1988“!

Prinţesa Catherine Olympia Caradja

Prinţesa Catherine Olympia Caradja (1893-1993), a acţionat ca agentă pentru OSS,
„Oficiul pentru servicii strategice” al Statelor Unite în România în timpul celui de al Doilea
Război Mondial pentru salvarea paraşutiştilor americani  capturaţi, motiv pentru care a fost
numită “îngerul din Ploieşti”. Prinţesa Caradja a colaborat cu agentul OSS Frank Wisner
(1909-1965), în calitate de şef al operaţiilor OSS în Europa de sud-est. În România,
principala sarcină a lui  Wisner a fost coordonarea acţiunilor de spionaj împotriva trupelor
sovietice, penetrarea Partidului comunist. Avertizează asupra pericolului ca Uniunea
Sovietică să preia controlul asupra Europei de est. Este recrutat de CIA, ocupându-se de
combaterea acţiunilor agenţilor NKVD. De asemenea, coordonează acţiunile sub
acoperire, sabotaje, subversiune şi de propagandă. Dezamăgit că nu s-a dat curs
avertizărilor sale privind pericolul sovietic, se sinucide.

... și povestea continuă...

Activitatea de spionaj românesc nu se încheie odată cu sfârșitul celui de-al doilea
râzboi mondial, dimpotrivă! Unul din cei mai importanţi spioni din timpul Războiului Rece a
fost Mihai Caraman Din postura de agent al Direcţiei de Informaţii Externe a României în
Franţa reuşeşte să constituie o reţea de „corespondenţi”, agenţi care transmiteau
informaţii din cadrul ministerului de Externe, Apărării, Finanţe ale Franţei, dar şi din
birourile NATO care funcţionau, în acea perioadă la Paris. Până în 1965, documentele au
fost livrate sovieticilor, care realizau astfel cea mai importantă penetrare a secretelor
NATO. Între aceste documente se aflau şi unele referitoare la planurile de atac şi apărare
ale NATO, precum şi schema infrastructurilor organizaţiei până în 1985. Se pare că aceste
informaţii au făcut ca trupele Pactului de la Varşovia să intre fără probleme în
Cehoslovacia, în august 1968. Demascarea sa  a dus la a 16 diplomaţi români de la
Ambasada României de la Paris şi de la UNESCO. În 1991, Caraman este numit director
al Serviciului Român de Informaţii, fiind înlocuit în urma cererii exprese a NATO.

Bogdan Ioan Macarie, clasa a XI-a, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” București

Bibliografie

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/care-au-fost-cei-mai-mari-spioni-din-istorie

Cosmin Pătraşcu Zamfirache, ziarul Adevarul, 1 octombrie 1918, articol publicat și pe

7
site-ul https://adevarul.ro/locale/botosani/secretele-romancei-devenit-mai-bun-spion-celui-
de-al-doilea-razboi-modial-In-adevarata-lume-spionilor-vera-atkins-fost-seful-
1_5b88de0bdf52022f75fc3c26/index.html

https://adevarul.ro/locale/alexandria/o-idila-scenariu-film-octavian-goga-veturia-muresan-
dragoste-intrigi-acuzatii-spionaj-1_55df0b3df5eaafab2cf87ba3/index.html