STILUL ȘTIINȚIFIC

STILISTICĂ, SEMINAR 2

Semestrul I, 2020/2021
Gabriela Biriș
Oana Chelaru-Murăruș
 Textul științific – particularități generale

• În organizarea stilistică a limbii române, stilul științific reprezintă

un pol / o extremă (componenta logică a limbajului), celălalt pol
fiind stilul beletristic (componenta afectivă a limbajului);
• grad maxim de densitate informațională;
• desfășurare pe bază de raționamente;
• situarea în interiorul opoziției adevăr – fals;
• structurare logică: de la necunoscut la cunoscut, de la general
la particular sau invers, cauză-efect;
• caracterul obiectiv, general și universal al semnificației;
 Textul științific – particularități generale

• caracterul închis al semnificației (nu depinde de interpretarea

receptorului);
• caracterul relativ stabil al semnificației (în general nu se modifică
în timp)
• sinonimia infinită – text traductibil fără rest dintr-o limbă în alta sau
din limbaj natural în limbaje artificiale;
• dezvoltare în cadrul limbajului scris;
• variantă orală, în cadrul procesului de învățământ (discursul
didactic) sau în întâlnirile științifice (conferințe, colocvii etc.);
• suprapunere cu limba literară comună;
 Interacțiunea funcțiilor limbii

• Text dominat de funcția referențială → cunoașterea empirică sau

conceptuală a lumii (referenților);
• Funcția metalingvistică → explicarea conceptelor, glosarea termenilor;
• Funcția emotivă este absentă; nu se simte prezența emițătorului –
persoana I plural (NOI) este marcă a autorului → stil impersonal,
obiectivitate;
• Funcțiile conativă și fatică sunt cvasiabsente; lipsesc mărcile
adresării: persoana a II-a a pronumelor și verbului, imperativele,
vocativele, interogațiile, exclamațiile;
• Funcția poetică se manifestă sporadic numai la nivelul metaforelor
terminologice (ex. arbore cotit „piesă care preia mișcarea de la pistoane
și o transmite către roțile automobilului”)
 Variantele stilului științific

• O variantă a științelor exacte (matematică, fizică, chimie

etc.) - puternic formalizată; împletire a limbajului natural cu
limbaje artificiale (cifre, litere, simboluri);
• O variantă a științelor naturii (botanică, zoologie, geografie
etc) – descriptivă, clasificatorie, propoziții dezvoltate;
• O variantă a științelor socio-umane (istorie, istoria și teoria
literaturii, lingvistică, psihologie, sociologie etc.);
• Critica literară – o variantă stilistică de tranziție/mixtă,
oscilează între stilul științific și cel beletristic;
 Relațiile stilului științific cu celelalte variante
funcționale ale limbii

• Treceri ale elementelor lexicale din limbajul comun în cel

științific (terminologizare):
Ex. cutie toracică, aripile morii, câmp electromagnetic, mugure
dentar etc.
• Treceri ale elementelor lexicale din limbajul științific către
limbajele orale, limbajul jurnalistic sau cel beletristic
(determinologizare):
Ex. pulsul evenimentelor, a demara o acțiune, a rămâne pe jantă
„fără bani”, a fi paralel cu o situație „ignorant”, a fi egal cu zero, a
deraia „a înnebuni”, radiografie socială, a băga în viteză pe
cineva „a impulsiona” etc.
Particularități morfologice: frecvența claselor morfologice

• Frecvența mare a substantivelor în raport cu verbul → susțin funcția

referențială
• Frecvența adjectivelor categoriale – indică proprietăți ale referenților, nu
admit grade de comparație, intră în sintagme stabile: lucru mecanic,
număr impar, fracție ordinară, acid clorhidric, oase carpiene etc.
• Substantivizarea unor adjective prin elipsă: tangenta unui cerc,
bisectoarea unui unghi, perpendiculara pe plan, ecuație cu două
necunoscute etc.
• Trecerea de la substantive proprii la comune: ohm, watt, amper, kelvin
etc.
• Absența pronumelor personale la persoana a II-a (adresări directe apar
numai în varianta didactică); preferința pentru pronumele nonpersonale
(demonstrative)
 Particularități morfologice: flexiunea
nominală

• Specializarea formelor de gen - neutru / masculin: elemente

chimice / elemenți de calorifer, centre urbane / centri nervoși,
eteruri (ceruri) / eteri (combinație organică); corpuri geometrice,
cerești etc. / corpi străini în sânge; segmente de cerc / segmenți
de piston; globuri (obiecte sferice) / globi oculari; calcule
matematice / calculi (med.); curente literare / curenți de aer, apă;
derivate (lex.) / derivați chimici, compuse (lex.) / compuși chimici
etc.
• Specializarea desinențelor de neutru: plane geometrice /
planuri topografice; arce de cerc / arcuri (resorturi); strate
geologice / straturi sociale etc.
 Particularități morfologice: flexiunea
nominală

• Dublete / triplete: viruși / virusuri; robineți / robinete, itemi /

iteme / itemuri etc.
• Concurența dintre terminația –ie și –iune: expoziție /
expozițiune (a unei narațiuni); (curea de) transmisie / (unitate
militară de) transmisiuni; depresie (med.) / depresiune
(geogr.); emisie de gaze / emisiune TV; funcție (mat.,
sintactică etc.) / funcțiune (mod de funcționare); formație
(grup) / formațiune (anat., geol., econ. etc.)
• Frecvența slabă a cazurilor gramaticale oblice G/D și absența
vocativului; predomină nominativul și acuzativul
 Particularități morfologice: flexiunea verbală

• Indicativul este frecvent, timpul cel mai utilizat al acestuia

fiind prezentul (atemporal) în definiții, descrieri, clasificări:
Numim triunghi un poligon cu trei laturi.
• Conjunctivul cu sau fără marca SĂ apare des în textul
matematic: să presupunem că..., să luăm ca ipoteză, fie M o
mulțime...
• Condiționalul – formularea de ipoteze: Teorema ar fi
demonstrată dacă am arăta că...
• Imperativul lipsește (excepție face varianta didactică a stilului
științific)
 Particularități morfologice: flexiunea verbală

• Timpul viitor apare în textul de matematică când stabilim

condițiile preliminare ale unei demonstrații: Dacă coeficienții x,
y, z vor fi..., îi vom numi cosinusuri directoare ale planului.
• Timpurile trecutului apar în textele de istorie, istorie literară:
Totodată s-a produs printr-un al treilea detașament un atac
din spate care a transformat retragerea lui Soliman în derută.
• Frecvența diatezei reflexive impersonale (se consideră, se
presupune, se observă, s-a descoperit că... etc.) și a
expresiilor verbale impersonale (este evident că..., este de
observat că, este cert că... este posibil să... etc)
 Particularități sintactice

• Simplitate a raportrurilor sintactice: fraze alcătuite din

principale coordonate și mai multe subordonate de același fel
• Științele naturii preferă propoziția dezvoltată, cu ample
clasificări și enumerări descriptive: „Sistemul digestiv este format din
gură, epiglotă, faringe, esofag, stomac, ficat, pancreas, intestinul subțire și
intestinul gros.”

• Științele socio-umane preferă fraza mai amplă, cu raporturi

sintactice mai variate
• Tipare fixe de enunțare în matematică (ex. raportul
condițional): „Dacă f:A→B este o funcție, atunci fiecărui element din A i se
asociază un element din mulțimea B și numai unul singur.”
 Particularități sintactice

• Dezvoltarea de raporturi sintactice specifice:

o Preferința pentru raportul atributiv: „Lucrul mecanic este o
mărime fizică definită ca produsul dintre componenta forței care acționează asupra
unui corp în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea drumului parcurs. E o
mărime ce caracterizează schimbarea stării dinamice a sistemului.”
o Preferința pentru raportul apozitiv (explicații): „Dacă acordăm tranzitivității o
accepție strict sintactică, adică privim tranzitivitatea ca particularitatea sintactică a unui
regent de a impune direct (deci neprepozițional) cazul acuzativ și, implicit, de a atribui
funcția de obiect direct, răspunsul, pentru majoritatea adjectivelor românești, este
categoric negativ.” (G. Pană-Dindelegan)
o Preferința pentru predicate nominale în definiții: „Epiglota este o deschidere
a cartilajului elastic care este acoperit cu o membrană mucoasă și localizată la
rădăcina limbii. Funcția primară a epiglotei este prevenirea intrării mâncării mestecate
și a salivei în trahee.”
 Particularități lexicale

• Specializarea lexicului → existența unor subdomenii

ale vocabularului numite nomenclaturi sau terminologii;
• Termenii științifici sunt, în principiu, monosemantici și
monoreferențiali. Ex. electron, fotosinteză, fonem etc.
• Stilul cu cea mai mare proprietate a termenilor;
indiferent de context, un cuvânt din terminologia
științifică nu-și modifică sensul;
• Cuvintele provenite din vocabularul uzual au o semantică
adaptată (terminologizare): ex. câmp operator, câmp
gravitațional, câmp magnetic, câmp semantic etc.
 Particularități lexicale

• Mobilitatea foarte mare a vocabularului datorată progresului accelerat al

științelor
• Compoziția vocabularului:
o Absența formelor populare și a arhaismelor (excepție, primele faze ale
constituirii limbajului științific);
o Frecvența împrumuturilor neologice; preferința pentru greacă și latină în
zoologie, medicină, botanică etc., pentru limba engleză în domeniul
IT/marketing etc.;
o Calcuri semantice, de structură, frazeologice: ex. triunghi după fr.
triangle, perete abdominal după fr. paroi abdominale; rădăcină pătrată după
fr. racine carrée, deîmpărțit, împărțitor, deînmulțit după germană etc.
 Particularități lexicale

• Cuvinte formate cu mijloace interne:

o Derivate cu sufixe neologice specializate: -ită, -an, -ol: apendicită,
faringită, sinuzită, heptan, octan, metanol, fenol etc.
o Derivate regresive: oftalmologie → oftalmolog, neurologie →
neurolog, oncologie → oncolog etc.
o Compuse prin parataxă: bielă-manivelă, fier-beton, mașini-unelte
etc.
o Compuse savante: microbiologie, macrostructură, diasistem,
poliartrită, monocelular, aerodinamic, cardiovascular, izobar,
perimetru, pluviograf, ecosistem, fotosinteză, hemogramă, hidroliză,
izomorf, neurastenie, termostat, endoscopie etc.
 Aspecte semantice

• Specializarea cuvintelor provenite din limbajul uzual în diferite

subdomenii ale științei: perete abdominal / perete al masivului
muntos; braț (anat.) / braț (hidrologie); scoarță cerebrală / scoarță
terestră, lanț muntos / lanț de atomi / reacție în lanț etc.
• Datorită monosemantismului contextual, se suspendă
determinările sintactice: (linie) paralelă / perpendiculară /
tangentă / bisectoare, tensiune (electrică, arterială), (cuvinte)
derivate / compuse, morfologie (gramaticală, a țesuturilor) etc.
• Specializarea sinonimelor în interiorul unei variante a stilului
științific: a extrage, a extirpa, a exciza, a amputa, a rezeca etc.
 Metafora terminologică

• Substantive / sintagme nominale formate prin analogie și

transfer semantic, conținând un termen din limbajul comun + un
termen specializat
• Au funcție referențială și sens denotativ spre deosebire de
metafora poetică (desemnează precis anumite obiecte)
Ex. melc globoidal, cutie craniană, punte de hidrogen, plafon de
nori, pavilionul urechii, dinți de ferăstrău, nod de cale ferată,
butuc („încuietoare a ușii”), arbore cotit, arbore de constituenți,
colier (pt fixarea unuei țevi), inel (al lui Saturn; „catenă în care
ultimul element chimic e unit cu primul”; „piesă de etanșeizare”)
etc.