Limbajele

REGISTRELE STILISTICE
 Limba este principalul mijloc de comunicare între
oameni, având trăsături specifice la nivelul fonetic,
lexical, gramatical, semantic.
 
 Limbajul este limba căreia i se atribuie o destinaţie
specială: „un sistem lingvistic mai mult sau mai puţin
specializat în vederea conţinutului de idei specifice”
(Ion Coteanu, Stilistica funcţională a limbii române)
I. Limbajul literar (registrul stilistic literar)

 A nu se confunda cu stilul funcţional beletristic (limbajul literaturii artistice.)

 Este aspectul normat, elaborat şi îngrijit al limbii.
 
 Trăsături:
 Se caracterizează printr-un sistem de norme (ortografice, ortoepice, morfologice,
sintactice, lexico-semantice, de punctuaţie) care îi asigură stabilitatea şi unitatea.
 Normele sunt impuse prin lucrări ştiinţifice sub egida Academiei Române
(dicţionare, gramatici.)
 Include toate stilurile funcţionale: ştiinţific, oficial / juridic-administrativ,
publicistic, beletristic, colocvial – exprimarea orală cultivată.
 Are rol director, prin faptul că este impusă de educaţie, de presă, de literatura
ştiinţifică, juridică şi beletristică.
 II. Limbajul popular (registrul stilistic
popular)

→ Exprimă un stadiu de cultură şi civilizaţie.

 → Cuprinde limbajul uzual şi limbajul solemn (folosit în creaţiile populare ocazionate de tradiţii şi obiceiuri); există şi
rudimente de limbaj tehnic (terminologii ale unor ocupaţii şi meşteşuguri tradiţionale.)

 Trăsături:
→ Lexicul redus, dar, ca o consecinţă, polisemia este bine reprezentată (cele mai multe cuvinte din fondul principal lexical
sunt polisemantice.)
→ Folosirea îndeosebi a cuvintelor cu sens concret.
→ Simplitate şi uniformitate sintactică (fraza are o structură mai simplă, se preferă coordonarea, juxtapunerea, unele
raporturi de subordonare apar mai rar.)
→ Frecvenţa anacolutului datorat caracterului oral al construcţiilor sintactice: „Cine se încălzeşte la soare nu-i pasă de lună.”
(Folclor)
→ Frecvenţa construcţiilor eliptice.
→ repetiţia, revenirea explicativă.
→ Are variante teritoriale, numite graiuri / subdialecte: muntean, bănăţean, crişean, maramureşean, moldovean.
→ Este dominat de oralitate.
III. Limbajul scris / cult (registrul stilistic
cult)
 
 → Aspect continuu, linear al limbii.

 Trăsături:
 → Limbaj conservator, mai refractar schimbărilor decât cel oral;
 → Comunicare nuanţată, expresivă.
 
IV. Limbajul oral (registrul stilistic oral)

 Aspectul discontinuu, alternativ, degajat, spontan al limbii.

 S-a dezvoltat în interiorul limbajului popular (ca atare, în varianta
rurală sau – în împletire cu limbajul cultivat, în varianta citadină.)
 Poate apărea în operele literare, ca mijloc de caracterizare a unor
personaje.
 A pătruns în mass-media şi în publicitate, pentru a crea o relaţie
cordială şi sinceră cu receptorii.
  
Trăsături:

 → limbaj puternic marcat afectiv (mulţi termeni care exprimă atitudinea afectivă a emiţătorului.)
 → interjecţii, vocative, exclamaţii, interogaţii.
 → clişee lingvistice, proverbe şi zicători, termeni la modă.
 → termeni viguroşi şi suculenţi (de regulă termeni tabu).
 → diminutive şi augmentative cu caracter afectiv.
 → folosirea superlativului.
 → prezenţa invocativelor (Unde naiba...?; Ce Dumnezeu...? Ce dracu...?)
 → comparaţia şi repetiţia – procedee stilistice preferate.
 → cuvinte folosite metaforic (Măgarul!)
 → acumularea de verbe cu rol în sporirea dinamicii şi a tensiunii.
 → folosirea predilectă a juxtapunerii şi a elipsei în sintaxă.
 V. Limbajul regional (registrul stilistic
regional)

 → Variantă teritorială a limbajului popular.

 → Conţine cuvinte şi forme lexicale cu răspândire geografică limitată / cunoscute doare
de vorbitorii dintr-o arie lingvistică.
 → Poate apărea în operele literare ca mijloc de caracterizare a personajelor sau ca
sugestie pentru înţelegerea modului de viaţă al unei colectivităţi în relaţie cu mediul său
de viaţă („culoarea locală”.)
 Trăsături:

 
 A. Regionalisme lexicale
 → moldoveneşti: agud (dud), barabule (cartofi), bojdeucă, bortă (gaură, groapă, scorbură), ciubotar (cizmar), colţuni (ciorapi), curechi (varză), glod
(noroi), harbuz (pepene), oghial (plapumă), posmagi (pesmeţi), ţintirim (cimitir), zăplaz (gard) etc.
  
 → munteneşti: alde, buduroi (stup / trunchi de copac scobit, folosit la fântână), bât (moş), ciurdă (cireadă, cârd), chindie (înserare, petrecere), conci
(coc), cotoi (copan de pui), dadă / unche (termen de adresare către femei în vârstă / mătuşă), lubeniţă (pepene), muscel (deal), năvleg (prost, bleg),
pogon (unitate de măsură a pământului), paradaisă (pătlăgea roşie), struţ (sanie), teci (păstăi) etc.
  
 → ardeleneşti: ai (usturoi), bai (necaz), birău (notar), bolund (bolnav), bolniţă (spital), cătană (soldat), cucuruz (porumb), duhan (tutun), făgădău
(birt, han), grof, glajă (sticlă), iugăr (unitate de măsură a pământului), laibăr (vestă), lepedeu (cearşaf), horincă / pălincă, mai (ficat) poplon
(plapumă), sămădău (contabil, sabău (croitor), tină (praf), temeteu, ţintirim (cimitir) etc.
  
 → bănăţene: blagă (bogăţie), căsap (măcelar), farbă (culoare), fruştuc (mic dejun), iorgan (plapumă), golumb (porumbel), morminţ (cimitir),
şnaidăr (croitor), uică (unchi) etc.
B. Regionalisme fonetice

 
 → moldoveneşti: h în loc de v [a hi], [hiclean]; ş în loc de ce / ci [dulşi], i în loc de e [di, pi,
mini], a în loc de ă [barbat], [malai], e în loc de a [băiet] etc.
  
 → ardeleneşti: trunchierea cuvintelor (un’ = unde; fo’ = fost.
  
 → bănăţene: ce în loc de t, ge în loc de d [munce], [frunce], [bage]; î în loc de diftongul [îi]:
[câne], [mîni] (mâine).
  
 → munteneşti: ă în loc de e [pă], [dă], î în loc de i [dân] etc.
 C. Regionalisme morfologice
 

→ în Transilvania şi Moldova, auxiliarul a avea are la perf.compus forma [o]: el o vinit, ei o mâncat.
 
→ în Muntenia, pers. a III-a plural a verbelor este identică cu pers. a III-a singular: ei s-a dus; tot
aici, pluralele în –e de la subst. feminine şi neutre se masculinizează: fetili, merili, timpurili etc.
 
→ în Moldova, articolul genitival este invariabil: a în loc de al, ai, ale: Nică a lui Ştefan a Petrei etc.

 
 
VI. Limbajul arhaic (registrul stilistic
arhaic)

 → Aspect al limbii ieşit din uz, prin dispariţia referentului (noţiunea, instituţia,
funcţia sau însuşirea nu mai există) sau prin înlocuirea cu neologisme în
procesul de modernizare a limbii române
 → Uneori, arhaismele sunt recuperate de limbajul beletristic, pentru „culoarea
temporală” sau de limbajul colocvial, cu nuanţă ironică (ex. a mazili = a scoate
din domnie la porunca sultanului are astăzi sensul de „a scoate din funcţie”)
 → Unele arhaisme lexicale au rămas în expresii şi locuţiuni: a nu şti o iotă,
buchea cărţii, a trage la aghioase, a-i veni de hac, a scoate la mezat etc.
  
 A. Arhaisme lexicale: argat, arbănaş, bir, bogasier, clacă, dijmă, grămătic, pârcălab,
stolnic etc.
  
 B. Arhaisme fonetice: Avel (Abel), a ceti, a cure (a curge), dzi, a îmbla, părete, poporal,
a rumpe, samă, sară etc.
 → tot fonetic este u final la verbe: pornescu, năruiescu sau la substantive: Mateiu,
ştiubeiu.
 → forma sintu (vb. a fi), întâlnită la cronicari, dovedeşte că ind. prez. românesc s-a
format din conjunctivul prezent latinesc (sint) şi a evoluat în forma sînt.
  
 C. Arhaisme morfologice
 → plurale vechi în –e sau în -uri: inime, aripe, greşale, roate; palaturi, diamanturi, ruinuri, mânuri.
 → forme verbale: şedzum, vădzum (perf. simplu), s-a fost deschis (mai-mult-ca-perf.)
 → pronumele care acordat (carea, cari).
  
 D. Arhaisme sintactice
 → dativul adnominal: „Tu, stăpân vieţii mele”, „...somnul, vameş vieţii” „preot deşteptării noastre” (Mihai Eminescu)
  
 E. Arhaisme semantice: rost („gură”, „cioc”), cuvânt („motiv”), divan („sfat”), a tăbărî („a-şi instala tabăra”), carte („scrisoare”), a
certa („a pedepsi”), limbă („popor”), moşie („patrie”), mândru („înţelept”), prost („simplu”), mişel („sărman”, „sărac”), mădular
(„membru al unei asociaţii”), nemernic („pribeag, pripăşit”), mofluz („falit”).
  
 VII. Limbajul neologic (registrul stilistic
neologic)

 → Neologismele sunt cuvinte noi care reflectă direct şi imediat schimbările apărute în
viaţa materială şi spirituală a unui popor.
 → Apariţia neologismelor într-o limbă se explică prin necesitatea de a înlocui un cuvânt
mai vechi, uzat, demonetizat sau insuficient de precis sau prin apariţia unor realităţi noi.
 → Limbajul neologic este nuanţat şi complex.
 → Există două grupe de neologisme:
A. Creaţii interne ale limbii române
 - împrumut + afixe româneşti vechi → neologism (ex. lacunar, lansator)
 - cuvânt românesc + afixe neologice → neologism (ex. necontagios)
 B. Împrumuturi

→ latine şi greceşti (sec. XVII-XVIII): filozofie, teatru, tiran, piramidă,

astrolog, caligraf, muzică, figură, cauză, generos, lexicon, calendar, consul,
fantezie, planetă, compliment, cauză, stemă etc.
  → romanice (sec. XIX): din franceză (automobil, accent, actual,
bacalaureat, certificat, convoi, calitate, sergent, septicemie, coşmar, faleză,
fular, antet, simplu, egal etc.) şi din italiană (adagio, bariton, duet, flaut,
mandolină, solfegiu, stagiune; acont, agenţie, bancă, bilanţ, contabil, fisc, a
gira, scont, scadent, virament; basorelief, teracotă, reumastism, spaghete,
traumă etc.)
 
 VIII. Limbajul argotic (registru stilistic
argotic)
 
 → Limbajul unor grupuri sociale restânse, al unei minorităţi „iniţiate” care nu vrea să fie înţeleasă de cei din afara cercului
respectiv.
 → Constituie cel mai dinamic registru stilistic al vocabularului.
  
 → Argoul deţinuţilor: mafiot, barosan (şef, lider), sifon (turnător), biştari, lovele, caş, gloanţe, logodele, material (bani), morţi
(obiecte interzise în penitenciar; a pasa morţii); maimuţă (oglindă), turchidit (deţinut), a avea bulan (a avea noroc), a se bunghi
(a înţelege), mititica, facultate, pârnaie, zdup, zbârnă, ţuhaus, frână (închisoare), făcut de vise (drogat), sovietică (pumn), şalupe
(adidaşi), şpagă (mită), albinuţă (membru al familiei care vine în vizită), zarzavat (bani mărunţi), a vorbi cu taxă inversă (a
vorbi codificat), ţigări cu fumul drept (ţigări străine, scumpe), cârtiţă (detector de metale), lache (homosexual), a face un şmen
(a înşela), pe şest (pe nevăzute), mişto, marfă, beton (frumos) etc.

 → Există şi alte argouri, ale altor categorii sociale: elevi, studenţi, militari etc.
 → Este uneori preluat şi răspândit de presă.
 
 IX. Jargonul

 → Stocul de cuvinte şi expresii străine pe care unii vorbitori le folosesc abuziv, pentru a se distinge.
 → Evoluează în funcţie de limba de cultură la care se raportează vorbitorii:
  
 A. Epoca fanariotă, sec. XVIII-XIX – grecisme: vivlion (carte), adiaforie (indiferenţă), a pliroforisi (a informa), ipolepsis (stimă),
micropsihie (sfiiciune).
  
 B. Epoca paşoptistă, sec. XIX – franţuzisme: demoazelă, monşer, musiu, şarmant, par exemple, comme il faut, bonjour, au revoir,
a persuada, a blesa, a flana, a fana etc.
  
 C. Sec. XX:
 → italienisme: ciao, per bene etc.
 → anglicismeşi americanisme: bye-bye, five o’clock, high-life, business, I’m sorry, target, darling, shop, spot, staff, holding,
consulting, dumping etc.
Vă mulțumesc pentru atenție!