Literatura populară

Doina

Doina, numită în unele zone ale țării și cântec, este o poezie care exprimă sentimente
și atitudini ale individului sau ale comunității față de evenimente și împrejurări ale vieții, față
de timp, natură ori față de sine însuși.

Doina este poezia lirică specifică folclorului românesc, prin care sunt exprimate
sentimente de dor, de jale, de revoltă de dragoste, etc. De obicei, ea nu se recită, ci este
cântată pe o melodie tristă, domoală.

Reprezentarea artistică a comunicării orale este literatura orală, numită și populară.

Creațiile populare au caracter oral, anonim, colectiv. Pentru a nu fi pierdute, în cazul în care
nu ar mai fi spuse pentru o lungă perioadă de timp, textele orale sunt fixate în scris și astfel
păstrate. Toate aceste texte orale, anonime și colective alcătuiesc literatura nescrisă a unui
popor, literatura orală sau populară (folclorică). Există o diversitate de texte orale:
diferențele sunt date de situația în care se rostesc și de structura textului. Literatura orală
cunoaște mai multe specii. Textele orale sunt caracterizate în primul rând prin oralitate.

Ca și în cazul altor specii literare populare, doina apare și ca operă cultă, în creațiile
lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coșbuc sau Tudor Arghezi.

Prima și cea mai importantă culegere de doine a fost publicată în 1852 de Vasile
Alecsandri. Vasile Alecsandri afirma: „Doina este cea mai vie expresie a sufletului
românesc, Ea cuprinde simțirile sale de durere, de iubire și de dor. Melodia doinei,
pentru cine o înțelege, este chiar plângerea duioasă a patriei noastre după gloria sa
trecută”.

Caracterul sincretic al creațiilor populare constă în îmbinarea mijloacelor artistice

aparținând unor arte diferite: literatură, muzică, dans, etc. în doină, de pildă, literatura se
îmbină cu muzica.

Doina este o creație:

 Anonimă: autorul nu este cunoscut, este creația unor oameni talentați, de cele mai
multe ori neștiutori de carte
 Orală: se transmite din om în om, din generație în generație, fără a se păstra în formă
scrisă: ceea ce citim noi în cărți sunt texte folclorice culese de cercetători sau scriitori
de la oameni din popor (de exemplu, unul dintre scriitori culegători de doine este
Vasile Alecsandri)
 Colectivă: trecând de la un om la altul, fiecare adaugă sau elimină ceva intenționat
(pentru a o înfrumuseța, pentru a o transforma după gustul propriu) sau neintenționat
(pentru că uită unele versuri, cuvinte sau expresii); așadar textul folcloric se schimbă
permanent; de aceea există variante: creații pe aceeași temă, cu același subiect, de
exemplu, dar diferite ca formă/ expresie
 Sincretică: în creația orală apar împreună mai multe arte; poezia este pusă pe o
melodie și cântată sau rostită cu acompaniament muzical
 Expresivă: reprezintă o modalitate a comunicării orale, într-o formă care se adresează
sensibilității celui care ascultă.