Suport Fon

M. Vâlcu.
Suport teoretic al cursului Fonetica limbii române

2022
Tema I. Introducere în curs. Obiectul de studiu al foneticii. Fonetica și fonologia

Relațiile foneticii cu alte discipline
Limba este un sistem complex de comunicare ce rezultă din practica socială și reflectă
procesualitatea şi legile istoriei. În structura sa, limba are simboluri şi semne, un număr mare de
cuvinte care compun vocabularul acesteia, o gramatică, cu legi ale sintaxei şi morfologiei, precum
și reguli de elaborare a enunţurilor inteligibile. Limba este un element al culturii și al tuturor
regulilor, obiceiurilor, riturilor și credinţelor unui popor.
Limbajul este un proces psihic care utilizează limba în vederea realizării unor funcţii, cum
ar fi cea de comunicare, de cunoaştere sau de reglare. Este deci o activitate de comunicare cu
ajutorul limbii. Vorbirea este un act de utilizare concretă și individuală a limbii în comunicarea
prin intermediul limbajului. Este forma de bază, naturală și concretă a limbajului, adică
realizarea verbală a procesului de comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel
mai important, este forma concretă în care se manifestă limba. Vorbirea este deci actul de folosire
individuală și concretă a limbii, în cadrul procesului complex al limbajului.
Limba (un sistem complex abstract), ca mijloc de comunicare între membrii unui grup social
se realizează prin vorbirea indivizilor. Vorbirea este realizarea practică a limbii, activitatea
lingvistică concretă a vorbitorului, cea de emitere a sunetelor articulate. Vorbirea are ca prim-
atribut sonoritatea. Mesajul transmis prin viu grai se prezintă ca un flux sonor, ce poate fi receptat
datorită faptului că este audibil. Fluxul sonor al vorbirii poate fi analizat. Oamenii îşi exprimă
gândurile, sentimentele, manifestările de voinţă prin propoziţii. Propoziţiile sunt formate din
cuvinte. Cuvintele, la rândul lor, sunt alcătuite din sunete vorbite.
Sunetele sunt vibraţii ale aerului produse de coardele vocale şi modelate de celelalte
organe adaptate vorbirii. Din acest punct de vedere, sunetele sunt fenomene acustice. Sunetul
rostit este semn audibil (şi vizibil prin scris) al vorbirii omului. Sunetele fiind concrete, reprezintă
învelişul material, sonor, al limbii. Orice sunet este un fenomen fizic, care are unele caractere
distinctive şi un rol funcţional: de a alcătui și a diferenţia cuvintele unele de altele (bară, pară,
ţară, vară). După cum se vede, sunetele iniţiale dau alt înţeles fiecărui cuvânt, deşi în rest
complexul sonor este identic.
Fonetica, ca disciplină lingvistică, studiază unitățile fonice segmentale (și suprasegmentale)
ca producere, recepție, caracteristici fiziologice, acustice, modificări produse prin influență în
segmentul fonic și combinațiile de unități fonice, adică studiază sunetele vorbirii/ ale limbajului
articulat ca facultate specific omenească. (Spre deosebire de animale, care de asemenea emit sunete,
cele emise de om sunt articulate, adică produse prin punerea în mișcare a organelor aparatului
articulator și formând anumite combinații – cuvinte – care au un înțeles.)
1
M. Vâlcu. Suport teoretic al cursului Fonetica limbii române
2022
Termenul fonetică provine din greacă: phonetikos – referitor la sunet.

Sunetele, ca elemente fundamentale în constituirea conceptului de fonetică, sunt
caracterizate din perspective diferite: producerea lor, prin actul de vorbire, caracteristicile (de tip
fizic, acustic și fiziologic), tipologia (vocale, consoane).
Așadar, fonetica este o ramură a lingvisticii care se ocupă de studierea:
a) structurii sonore a limbii, adică a modului de producere, de transmitere, de audiție și de evoluție
a sunetelor.
b) însușirilor fiziologice și acustice ale sunetului.
Aspecte/direcții de studiere a structurii sonore:
✓ Fonetica – studiază producerea și perceperea sunetelor;
✓ Ortografia – elaborează reguli de scriere corectă a mijloacelor de limbă; ✓ Ortoepia –
stabilește norme de pronunțare corectă a sunetelor și a îmbinărilor; sonore; ✓ Fonologia
(fonetica funcțională) – studiază posibilitățile sonore ale limbii (posibilitățile
combinatorice ale fonemelor) de a exprima un anumit conținut.( Ex. mamă – lamă – ramă –
damă – vamă, dar nu și bamă, camă, tamă). Baza acestei discipline o constituie diferența
dintre sunet și fonem. De asemenea, fonologia urmărește segmentarea fluxului sonor
continuu al vorbirii în unități minime – foneme – și descrierea acestora. Ca disciplină a fost
creată de N. Trubetzkoy și Roman Jacobson. Fonetica priveşte sunetul ca fenomen fizic, iar
fonologia îl vede şi-l examinează ca unitate sonoră funcţională.
Ramificațiile foneticii
În funcție de mijloacele, metodele folosite și de perspectiva din care este studiată structura
sonoră a limbii, se conturează următoarele ramificații ale foneticii:
✓ Fonetica generală – studiază structura sonoră a limbii în general, nu a unei limbi concrete
(latura sonoră a vorbirii);
✓ Fonetica specială – studiază structura sonoră a unei limbi anume;
✓ Fonetica descriptivă (sincronică, statică) – studiază structura sonoră a unei limbi într-o
anumită perioadă;
✓ Fonetica istorică (evolutivă, diacronică) – descrie și clasifică sunetele limbii în procesul de
evoluție a lor stabilind anumite legități, conform cărora se produc diferite modificări
fonetice în cursul dezvoltării istorice a unei limbi.
✓ Fonetica instrumentală (experimentală) – studiază sunetele cu ajutorul unor aparate speciale,
spre o mai mare precizie, în laboratoare speciale (vezi Al. Rosetti Introducere în fonetică).
Relațiile foneticii cu alte discipline
2
2022
Oricare știință interacționează cu alte științe. Ca știință a sunetelor, fonetica, în primul rând,
este într-o strânsă legătură cu disciplinele lingvistice, datorită faptului că sunetele constituie
materialul necesar la formarea diferitor unități lingvistice – cuvântul, propoziția, fraza, dar și cu
unele discipline nelingvistice ca fizica, fiziologia, psihologia, anatomia, logopedia etc..
• Cu lexicologia – cea mai strânsă legătură, deoarece sensul cuvântului depinde de componența
lui sonoră: mare – sare – tare – zare – care – bare.
Accentul, ca unitate fonetică, schimbă sensul structurii fonice/cuvântului delimitând cuvinte diferite.
Ex. imobil – imobil
• Cu semantica (ramură a lexicologiei) – accentul are rol hotărâtor din p. d. v. semantic, el
având funcție distinctivă.
Ex. Mănânc mere roșii. Mănânc mere, roșii.
• Cu morfologia – orice schimbare a formelor morfologice ale unui cuvânt flexibil se face prin
intermediul alternanțelor fonetice, al accentului, prin reluarea unor sunete.
Ex.cântă – cântă; veste – vești; cânt – cânți; mare - maaaare
• Cu sintaxa – legătură realizată prin intermediul accentului (logic) sau al intonației, care
servesc ca mijloace de evidențiere a unui cuvânt din enunț, schimbându-se astfel funcția lui
sintactică. Și invers, schimbarea topicii, element de ordin sintactic, atrage schimbarea
intonației.
Ex. Femeia mai tânără a tăcut. Femeia, mai tânără, a tăcut. Mănânc mere roșii. Mănânc mere,
roșii.
• Cu stilistica (studiază valorile expresive ale limbii) – cu ajutorul accentului și al intonației se
atrage atenția asupra unui cuvânt sau grup de cuvinte, schimbându-se de fiecare dată
valoarea semantică a enunțului.
Ex. Vii azi la mine? Vii azi la mine? Vii azi la mine? Femeia care nu vrea să frământe, toată ziua
cerne. Femeia care nu vrea să frământe toată ziua, cerne.
N.B! pentru a înțelege un fenomen din cadrul limbii, e necesar de a-l cerceta prin prisma tuturor
compartimentelor limbii (fonetică, lexicologie, morfologie, sintaxă), care interacționează. Fonetica
are o importanță practică, ea asigurând o pronunțare corectă, în baza unor norme stabilite de limba
literară, o scriere corectă conform normelor elaborate de ortografia în vigoare. Cunoașterea ei
asigură utilizarea corectă a mijloacelor fonetice pentru transmiterea valorilor semantice urmărite.
➢ Pentru seminar:
3
2022
Ilustrați, cu câte 2-3 exemple, relațiile foneticii cu fiecare disciplină lingvistică.
Tema II.Tipuri de sunete articulate. Particularitățile acustice ale sunetelor. Corelația sunet –
fonem.
Sunetul (în general sau sunetul articulat) reprezintă vibrația particulelor unui mediu elastic,
care produce o senzație auditivă. Sunetele articulate iau naștere în urma mișcării vibratorii a unui
corp elastic din aparatul de vorbire. Vibrația este transmisă de particulele de aer până unda sonoră
ajunge la organele aparatului auditiv producând senzația de sunet. Din acest punct de vedere,
sunetele sunt fenomene acustice.
Sunetele sunt vibraţii ale aerului produse de coardele vocale şi modelate de celelalte organe
adaptate vorbirii. Unda sonoră a sunetului articulat se prezintă ca o oscilație de formă sinusoidală,
formată din mai multe vibrații. Curentul de aer folosit în articulare, adică în fonațiune, se numește
curent de aer fonator.
Mișcările vibratorii cu frecvența între 16 – 20 000 hz sunt considerate sunete, ele pot fi
percepute de urechea umană.
Mișcările vibratorii cu o frecv. mai mare de 20 000 hz – ultrasunete, inaccesibile urechii umane,
dar percepute de câini, delfini, vulpi, lilieci. Cele mai mici de 16 hz – infrasunete. Ele, deşi nu
provoacă senzaţii auditive, totuşi propagă perturbaţii resimţite ca trepidaţii ale corpului: erupţiile
vulcanice, vântul, tunetele, cascadele, valurile, căderea meteoriţilor, mişcările gheţarilor,
cutremurele, avalanşele produc infrasunete. Provoacă stări de anxietate, vomă, perturbă echilibrul
şi orientarea, pot traumatiza grav sistemul nervos, sistemul circulator, provocând chiar moartea.
Tipuri de sunete
După caracterul mișcării vibratorii, sunetele vorbirii reprezintă:
• Tonuri muzicale – rezultatul unor mișcări vibratorii ritmice și uniforme, repetate periodic; iau
naștere în laringe datorită vibrației coardelor vocale. Sunt caracteristice vocalelor și
consoanelor sonore – sonante.
• Unde armonice (obertonuri) – tonuri parțiale, produse de vibrațiile anumitor părți ale corpului
articulatoriu vibrant – jumătate, o pătrime, o optime. Cu cât este mai mică partea corpului
vibrator, cu atât frecvența vibrației este mai mare și este mai înalt tonul parțial.
Obertonurile însoțesc totdeauna tonurile principale și sunt mai acute decât ele. Ele de
asemenea iau naștere în laringe ca rezultat al vibrației coardelor vocale. Contribuie la
oscilațiile vocii.
4
2022
• Zgomote – rezultatul vibrațiilor neritmice, cu o frecvență neuniformă; se produc în cavitățile

supraglotice, în special în cavitatea bucală, în rezultatul învingerii piedicii formate în calea
curentului de aer. Aerul expirat, la învingerea obstacolului, produce o fricțiune de organul
care formează piedica. Zgomotele sunt rezultatul acestei fricțiuni. Ele sunt caracteristice
consoanelor.
Particularitățile acustice / însușirile fizice ale sunetelor
• Intensitatea este calitatea sunetului de a fi pronunțat mai puternic sau mai slab. Intensitatea
sunetului este mai mare dacă energia articulatorie este mai mare. Depinde direct proporțional
de amplitudinea mișcării vibratorii, adică de puterea curentului de aer expirat și de mărimea
cavităţii bucale, al cărei volum poate fi modificat prin mişcarea organelor articulatorii mobile.
Se măsoară în decibeli. Este diferită în funcție de poziția sunetelor în cuvânt: în
limba româna, sunetele de la final de cuvânt au o intensitate mai mică și există tendința de a
reduce sau chiar de a omite sunetele finale. (Ex. copacu*, copilu* – dispar. art. hot;
reducerea lui i plenison de la pluralul latinesc: lupi – lupi, homini – oameni, cervi – cerbi.;
reducerea/ închiderea vocalelor din poziție neaccentuată, mai ales posttonică: cognatus –
cumnat, dominus – domn, barbatus - bărbat, casa – casă; închiderea vocalelor finale în
vorbirea populară ex. casî, fatî, soari, fimei). Intensitatea depinde și de mărimea spațiului de
rezonanță (din cavitatea bucală).
• Înălțimea este calitatea sunetului de a fi pronunțat mai acut sau mai grav. Ea depinde de
frecvența mișcării vibratorii – de nr. de vibrații pe secundă. Este direct proporțională cu
frecvența. Depinde și de mărimea cavităţii bucale, al cărei volum poate fi modificat prin
mişcarea organelor articulatorii mobile şi prin forţa curentului fonator. Înălțimea sunetelor
emise de același vorbitor poate varia în dependență de intențiile acestuia, variindu-se astfel
intonația.
• Durata este intervalul de timp în care se produc vibrațiile unui sunet, este o caracteristică
dependentă direct de timpul de vibrație a coardelor vocale. Durata variază în funcție de mai
mulți factori: poziția în cuvânt, poziția față de accent, vecinătatea altor sunete. Vocalele au
durată mai mare decât consoanele. Semivocalele sunt mai scurte decât vocalele, diftongii au
durată mai mare decât vocalele plenisone. Durata sunetelor poate varia în anumite condiţii
cum ar fi:
✓ Sunetele iniţiale sau interioare sunt mai lungi decât cele finale;
✓ Vocalele din silabele accentuate sunt mai lungi decât cele fără accent ;
5
2022
Cantitatea/durata sunetelor în vorbire poate varia şi din motive subiective; astfel, au o durată
mai mică sunetele şi silabele într-o exprimare precipitată, nervoasă în comparaţie cu exprimarea
lentă şi calmă. În vorbirea familiară, sunetele şi silabele finale sunt mult mai supuse scurtării decât
într-o expunere didactică.
N.B! Conceptele de intensitate (accent), înălţime (tonalitate sau ton) şi de durată (cantitate)
sunt concepte relative; nu există sunete ale limbajului care să fie de la sine şi în sens absolut intense,
înalte sau lungi: ele sunt astfel numai în comparaţie cu alte sunete, atone, grave sau scurte ale ace
luiaşi fel de a vorbi sau ale aceluiaşi act lingvistic.
Cele trei calităţi/particularități enumerate pot avea într-o limbă valoare fonologică/ distinctivă
sau numai valoare stilistică: au valoare fonologică dacă variaţia lor poate distinge semnele, adică
dacă poate să implice o variaţie de semnificat în limbajul enunţiativ (de ex., în latină, durata unui
sunet influența sensul acestuia: populus – popor/ plop, malus, „rău", şi malus, „măr"); au valoare
stilistică dacă pot constitui manifestarea unei atitudini emotive a vorbitorului (ex.: vaaai!).
În limba română aceste calități/ particularități ale sunetelor au doar valoare stilistică. • Timbrul
este calitatea individuală a sunetului, constituită din toate particularitățile lui acustice. Este
specificul individual, care permite să se distingă un sunet de altul. Caracterizează în primul
rând sunetele în care este prezent tonul muzical, deci vocalele și consoanele sonore. Există și
un timbru al vocii, care permite să distingem vocea diferitor persoane. Individualizează
emiţătorul. Timbrul care este realizat exclusiv în cavitatea bucală şi care poate fi schimbat prin
modificarea formei cutiei de rezonanţă, poartă denumirea de timbru oral, iar timbrul realizat în
cavitatea nazală, care nu poate fi modificat, fiind unic pentru fiecare emitent, poartă denumirea
de timbru nazal.
Spre deosebire de fonetică, fonologia studiază fonemul, ca realizare funcţională a unui sunet.
Fonologia este o disciplină lingvistică autonomă, a fost creată de lingviştii N.S. Trubetzkoy (1890-
1938) şi Roman Jakobson, principalii fondatori ai Şcolii Lingvistice de la Praga.
Baza fonologiei o constituie diferenţa dintre sunet şi fonem: pe când sunetul este material sau
concret, fonemul este este general şi abstract. (Pentru a înţelege această diferenţă, este necesar să
arătăm că acelaşi sunet este diferit pronunţat de doi sau mai mulţi vorbitori şi că, în momente
diferite, chiar acelaşi individ pronunţă acelaşi sunet în moduri diferite.)
Fonemele se definesc ca unităţi fonologice diferenţiatoare, indivizibile şi abstracte. Fonemul
este diferenţiator pentru că este purtătorul unei valori semnificative de diferenţiere (vată – fată;
toc – soc etc.). Fonemul are deci o valoare funcţională, adică semantică. Fonemul este indivizibil
pentru că nu poate fi descompus în unităţi mai mici (ca de exemplu cuvântul în silabe,
6
2022
silabele în sunete). Fonemul este abstract pentru că nu este un sunet al vorbirii, ci un model sau
tip ideal al variantelor unui sunet.
Ion Toma definește fonemul astfel: „Unitate funcțională minimă, neanalizabilă în unități
inferioare, având funcția de formare și diferențiere a cuvintelor și morfemelor”. Fonemul este
unitatea de sunet fundamentală care ajută la diferenţierea cuvintelor şi morfemelor. Prin
modificarea unui fonem al unui cuvânt, se generează fie un cuvânt (o combinație) inexistent, dar
perceput ca diferit de către vorbitorii limbii, fie un cuvânt nou, cu alt sens. Fonemele nu sunt
sunetele ca atare, ci perceperea acestora la nivel mintal.
Manifestările fonetice diferite ale unuia şi aceluiaşi fonem se numesc alofone (două sunete
care pot fi substituite unul cu altul fără a produce schimbări de semnificație: R vibrant – R graseiat
(uvular) în rom. sunt alofone).
Fonemele sunt părți ale unor semnificații fără a îndeplini rolul de semnificanți, deoarece nu
au sens. Ele capătă sens doar atunci când constituie morfeme (i-logic, a-normal). Funcțiile
fonemului – de a forma și a diferenția cuvintele și morfemele. Ex. casă – rasă – lasă – pasă –
masă; casă – cadă – cată – cală – cară.
N. Trubetzkoy consideră fonemul reprezentant al unui grup de sunete care îndeplinesc
aceeași funcție. Este sunet-tip, model sau tip ideal al variantelor unui sunet (cană – casă: a
deschis/bucal - a nazal).
Fonemele există în limbă într-un număr restrâns. Sunetele există în număr nelimitat.
Indiferent de toți factorii care diferențiază sunetele, ele conțin trăsături asemănătoare, care au stat la
baza definirii fonemului.
Raportul sunet – fonem este explicat de Al. Rosetti astfel: „ fonemul nu este identic cu sunetul și
nici exterior lui. El este prezent în sunet, fiindu-i inerent și suprapus.” Corelația sunet - fonem
Sunetul este un element concret (reprezintă învelișul material al limbii, este un fenomen
fizic – fiind perceput de aparatul auditiv – semn audibil (şi vizibil prin scris), reprezintă învelişul
material, sonor al limbii), particular (are diferite manifestări în cuvânt), individual (diferă de la un
individ la altul, aparține vorbirii).
Fonemul este abstract (perceput doar la nivel mintal), general (unic pentru toate alofonele,
sunet- tip), social (aparține limbii).
Tema III. Structura aparatului fonator
7
2022
* PENTRU ACTIVITATE INDIVIDUALĂ – tema Structura aparatului fonator: grupuri

de organe, rolul lor în procesul de articulare. Surse: V. Zagaevschi, Fonetica, Chișinău,
2000.
Transmiterea şi înţelegerea mesajului gândit sunt posibile datorită existenţei unor organe
specializate atât pentru emiterea sunetelor articulate, cât şi pentru receptarea şi interpretarea lor.
Vorbirea constituie un proces complex, un rezultat al activității de corelare a unor zone senzoriale
și zone motorii cerebrale corticale, aparținând sistemului nervos central. Articularea se produce pe
traiectul respirației (ca expirație) de la plămâni până la iesire (pe nas, în mod obișnuit, ca respirație)
pe gură (și, uneori, partial, și pe nas). Mecanismul propriu-zis al fonației se produce doar în
porțiunea cuprinsă între laringe și cavitatea bucală: primul ca sursă și cavitatea bucală ca loc
esențial de articulare. Dimensiunile laringelui suferă modificări cu vârsta. Există și diferențe legate
de gen.
* N.B! Omul nu dispune de un organ unic și specializat în producerea sunetelor articulate (precum
ochiul pentru văz, nasul pentru miros etc.).
Faringele este un organ tubular, cu o formă de piramidă triunghiulară trunchiată și cu baza
mare în partea superioară, fiind o componentă principală a fonației.
Laringele: cavitatea laringelui este alcătuită din trei zone principale: vestibulul laringelui,
glota și cavitatea infraglotică (porțiunea inferioară dintre glotă și trahee). Glota, prin formație
anatomică, are rol și în respirație, și în fonație. Componentele importante situate în laringe sunt
coardele vocale (două).
*Coardele sunt mai lungi la bărbați decât la femei. În timpul respirației, coardele vocale se
depărtează, iar în fonație se apropie. Laringele reprezintă nu numai prima sursă în producerea
sunetelor articulate, ci și primul rezonator.
Uvula este o prelungire de formă conică (10-20 mm lungime), având baza în continuarea
vălului palatin și vârful îndreptat spre limbă. În stare de repaus, uvula/ omușorul stă culcat pe
muschiul lingual.
Vălul palatin (palatul moale) formează partea superioară a cavității bucale. Curentul de aer
ajuns în acest punct poate fi dirijat spre cavitatea nazală prin coborârea vălului pe rădăcina limbii
sau, dimpotrivă, poate fi dirijat spre cavitatea bucală, prin ridicare.
Cavitatea bucală este locul în care se produce articularea propriu-zisă a sunetelor. În acest
act, participă, în proporții diferite:
- cele două buze (labiile)
- maxilarele (un maxilar superior, fix și un maxilar inferior, mobil)
8
2022
- dinții
- muschiul lingual (limba), mobil doar parțial, în partea din față, vârful acestuia (apexul)
având un rol important în determinarea locului de articulare
- bolta palatului (în partea superioară a maxilarului fix); în articulare sunt definitorii:
regiunea anterioară (dentală si alveolară); regiunea mediană (palatal propriu-zis); regiunea
posterioară (velară).
*Cavitatea bucală, în ansamblul ei, reprezintă un important rezonator, mărimea lui fiind
determinantă sub aspect acustic.
N.B! Articularea sunetului constă dintr-o modelare a curentului de aer, dirijat din faringe,
în cavitatea bucală. Fiecare sunet articulat reprezintă o consecință a unor mișcări efectuate de
organele mobile, numite și active (labiile, maxilarul inferior, muschiul lingual și uvula), spre
anumite puncte din zona cavității bucale, numite loc de articulare (punct de articulație).
Articularea se realizează în cavitatea bucală prin intervenţia organelor articulatorii mobile şi
prin participarea celor fixe. În funcţie de caracterul undei sonore, se emit vocale sau consoane.
Emisia şi receptarea sunetelor se realizează cu ajutorul aparatului fonator şi al aparatului auditiv,
care sunt comandate de la nivelul cortexului prin fenomene de natură neuropsihică complexă, care
asigură descifrarea şi codificarea resurselor lingvistice.
Prin mişcarea maxilarului inferior este indicat gradul de deschidere a tubului fonator,
mişcare denumită apertură.
Schema zonelor de articulaţie din cavitatea bucală:
Palatul dur
Alveolă
de M
Post
er e
r
Buza P
Vălu
t
l
s
o
oi
Dinţi Apex Pos Uvula

Pre - Medio - t Dorsul
Limba Maxilarul
inferior
Faringe
Radix
9
2022
Zonele de articulaţie
Sunetele vorbirii se pot denumi după numele organului sau după partea organului mobil şi a
punctului de contact cu organul fix. Sunetele articulate la nivelul buzelor se numesc labiale, la
nivelul dinţilor, dentale, cele articulate cu vârful limbii – apicale şi cele articulate cu rădăcină –
radicale.
În funcţie de partea în care sunt articulate faţă de tubul fonator, sunetele sunt anterioare,
posterioare şi mediale, iar după gradul de apertură sunetele pot fi deschise, semideschise sau
închise. Aparatul auditiv este alcătuit din canalul auditiv extern, care receptează şi conduce
sunetul spre urechea mijlocie, aceasta fiind alcătuită din membrana timpanică, care vibrează la
contactul cu acesta, grupul de oscioare, care facilitează transmiterea acestor vibraţii spre urechea
internă; urechea internă la nivelul căreia vibraţiile devin impulsuri nervoase.
Tema III. Sistemul fonologic al limbii române. Criteriile de clasificare a sunetelor în vocale și
consoane
Sistemul fonologic românesc este latin în esenţă, dar are unele trăsături specifice datorate
evoluţiei istorice a limbii. Faţă de latina populară din secolele al III-lea – al IV-lea d. H., limba
română s-a îmbogăţit cu vocalele mediale ă şi î, cu un mare număr de diftongi şi triftongi, cu
consoanele č, ğ, ţ, ş, j. Caracteristică l. române, faţă de celelalte limbi romanice, este dezvoltarea
sistemului de alternanţe fonetice: port – porţi – poartă – purtăm; stradă – străzi, drag – dragi etc.
Sub influenţa slavă s-a dezvoltat semivocala i înaintea lui e iniţial [iel, ieste, iera] şi a intrat în
limba română laringala h.
Sistemul fonologic al l. române conține 29 de sunete-tip:
• 7 vocale (a, e, i, u, o, ă, î);
• 22 de consoane (b, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, z, k’, g’, č, ğ)
Raportul sunet (sunet-tip) – literă:
29 de sunete-tip – 31 de litere.
În mare parte, sunetelor limbii române le corespunde câte un semn grafic/ literă din alfabet.
Dintre cele 31 de litere ale alfabetului românesc, 19 sunt monovalente, adică au o sigură valoare
fonetică – ele corespund unui sunet distinct. Celelalte litere (e, i, o, u, c, g, h, k, q, w, x, y) sunt
plurivalente, adică au mai multe valori fonetice care depind de următorii factori: combinaţiile în
care apar, poziţia în silabă sau în cuvânt, caracterul vechi sau neologic al cuvintelor şi limba lor de
origine.
10
2022
Așadar, pe de o parte, există sunetele č, ğ, k’, g’ fără o literă corespunzătoare, pe de altă

parte, avem litere care pot reda sunete diferite.
Litere ce reprezintă mai multe sunete-tip:

•C
• k (coş, acasă, câine, joacă, toc etc.)
• č (faci, cireş, cere, ceară etc.)
• k’ (chemare, unchi, chiulangiu, chior etc.)
•G
• g (gol, rug, găină, agale, gâză, gară etc.)
• ğ (gir, fugi, Giurgiuleşti, geantă etc.)
• g’ (ghiol, gheţar, unghi, ghiulea, gheară, Gheorghe etc.)
•X
• ks (excursie, xerox, taxi etc.)
• gz (examen, exista, exemplu etc.)
Litere cu valori fonetice diferite:

•E
• vocală (erou, cepe, deoarece etc.)
• semivocală (deal, stea, pășea etc.)
• diftong (eu, el, este, eram etc.)
• literă ajutătoare (ceas, geam, cheală, gheată etc.)
•I
• vocală (inimă, cicoare, chimir, chin, bine etc.)
• semivocală (iarnă, fuior, duios, iubire etc.)
• literă ajutătoare (chiar, unghi, ciuperci, ghiaur etc.)
• sunet redus (lupi, oricând, chemi, robi etc.)
•U
11
2022
• vocală (nuc, unde, tăcut, făcu etc.)

• semivocală (rouă, nou, plouând etc.)
•O
• vocală (erou, foc, oricând etc.)
• semivocală (ploaie, soare, școală etc.)
Sunete-tip reprezentate de mai multe litere:

• /î/ – â, î (cântec, început, urî, reîncepe);
• /i/ - i, y (inimă, hobby);
• /c/ – c, k (coc, kaliu, kaki);
• /v/ – v, w (val, vin, wolfram, watt);
• /cs/ – x, cs (axă, vacs, cocs, rucsac, ticsi, îmbâcsi, micsandră, fucsină)
Sunete-tip fără litere corespunzătoare,
reprezentate grafic prin grupuri de litere:
• /ğ / – ge, gi (ger, girafă, rugi, fuge);
• /č / – ce, ci (deci, zece, ceas, ciubotă);
• /g’/ – ghe, ghi (gheb, ghiozdan, ghioagă);
• /k’/ – che, chi (cheag, chiar, urechi)
* N.B! În acest caz, literele I, E pot avea valoare ajutătoare (fără ca să reprezinte sunete: rugi - ruğ,
chiar – k’ar, ghiozdan – g’ozdan)
Criterii de clasificare a sunetelor vorbite în vocale şi consoane
• Funcţional;
• Articulatoric;
• Acustic
Criteriul funcțional:
✓ După teoria informaţiei, consoanele sunt purtătoare de idee/sens în cuvânt; ✓ După rolul pe
care îl au în silabă, vocalele – elemente silabice, formează nucleul silabei, pot fi pronunţate de
sine stătător, consoanele nu formează silabe. (Deși în l. sârbă „prst”- deget, „vlc”(bulg.) – lup,
pr-r-r! s-s-s-t!)
✓ După particularităţile distribuţionale/combinatorice, vocalele admit după sine orice
voc./cons., consoanele au o combinatorică limitată: nu acceptă în aceeaşi silabă orice sunet
(k’, č, g’, ğ nu admit după sine nicio consoană, nici voc. ă, â).
12
2022
Criteriul articulatoric
Vizează modul de articulaţie a sunetelor: deosebirile sunt determinate de prezenţa / absenţa
obstacolului la emitere: la vocale, aerul expirat nu întâlneşte obstacole, organele din
cavitatea bucală nu participă activ; la consoane, fluxul de aer expirat întâlneşte piedici în
cavitatea bucală. Organele supraglotice participă activ (formează piedica).
Criteriul acustic
Vizează modul în care sunt percepute sunetele de aparatul auditiv: vocalele – tonuri
muzicale, zgomotele lipsesc totalmente; consoanele sunt percepute ca zgomote: cele surde
– doar zgomote; sonantele și cele sonore – îmbinare de zgomote şi tonuri.
➢ Pentru seminar: Ilustrează cu câte cinci exemple următoarele situații:

valori multiple ale literelor E, I; litere ce reprezintă mai multe sunete-tip; sunete-tip reprezentate de
mai multe litere; sunete-tip fără litere corespunzătoare.
Tema IV. Clasificarea articulatorică a vocalelor și consoanelor

Vocalele – sunetele articulate continue, rostite fără ajutorul altor sunete, la producerea
cărora aerul expirat pune în mișcare vibratorie coardele vocale trecând liber prin cavitățile
supraglotice (bucală și nazală), fără a întâlni vreo piedică. Vocalele sunt percepute acustic ca tonuri
muzicale. Sistemul fonetic al limbii române conține șapte vocale: a, e, i, u, o, u, ă.
Prin faptul că la articularea lor participă vocea/coardele vocale, vocalele se aseamănă între ele, dar
se și deosebesc: prin volumul și forma rezonatorului bucal, prin poziția limbii. Criterii de
clasificare a vocalelor
• După poziția limbii / mișcarea pe orizontală, avându-se în vedere punctul din cavitatea bucală
în care se creează spațiul optim de rezonanță, vocalele se împart în:
✓ Anterioare: e, i. La rostirea vocalelor E, I, limba se îndreaptă spre partea anterioară a
cavității bucale, vârful limbii se sprijină de dinții de jos, partea mediană a limbii se ridică
spre palat. Se mai numesc prepalatale.
✓ Mediale – a. La rostirea vocalei A, limba se plasează paralel cu palatul, aflându-se în poziția
ei obișnuită, de repaos, în poziție neutrală, de aceea mai e numită vocală neutrală ✓ Posterioare
– o, u, ă, î. La rostirea vocalelor O, U, Ă, Î, limba este îndreptată spre partea posterioară a
cavității bucale, vârful limbii se lasă în jos, partea posterioară a limbii se ridică spre velum. Mai
sunt numite velare, postpalatale.
• După participarea buzelor:
13
2022
✓ Labiale – o, u. La rostirea lor buzele se apropie, se rotunjesc și se îndreaptă înainte,

îngustând deschizătura gurii și alungind rezonatorul bucal, care transmite sunetelor date un
timbru labial.
✓ Nelabiale – a, e, i, ă, î. Buzele nu participă – nu se rotunjesc.
• După apertură / gradul de deschidere a maxilarului
✓ Deschise – a;
✓ Semideschise / medii – e, ă, o;
✓ Închise – i, î, u.
La rostirea diferitor vocale, maxilarul inferior, care este organ activ, mobil, se apropie sau se
îndepărtează de cel superior, determinând astfel apertura.
Triunghiul vocalic (Triunghiul lui Hellwag):
U
IÎ
O
EĂ
Axa verticală – apertura;

Axa orizontală – mișcarea
limbii pe orizontală;
Cercul – caracterul labial
A
Consoanele sunt sunetele nesilabice, care nu pot fi pronunțate fără ajutorul altor sunete, la
producerea cărora aerul fonator expirat nu iese liber, ci întâlnește obstacole în cavitățile
supraglotice, în special în cavitatea bucală, obstacole rezultate din închiderea sau îngustarea
canalului fonator. Din punct de vedere acustic, ele se constituie, în special, din zgomote care, la
unele consoane, se îmbină cu tonurile muzicale.
Criterii de clasificare a consoanelor
• După participarea coardelor vocale, în special după împletirea tonurilor cu zgomotele, se
disting:
• Sonore – coardele vocale vibrează, participă activ;
• Surde – coardele vocale nu vibrează.
Există opt perechi de consoane corelative sonor/ surde:
B – p; V – f; D – t; Z – s;
14
2022
J – ș; G – c; G’ – k’; Ğ – č; ț, h.
* Consoanele sonore aici sunt notate cu majusculă.
N.B! Fiecare pereche corelativă de consoane se deosebește doar prin prezența sau absența
sonorității/prin caracterul surd – sonor.
Conform aceluiași criteriu, se mai ține cont de împletirea tonurilor cu zgomotele, astfel mai
distingându-se consoane:
✓ Sonante, la rostirea cărora coardele vibrează, prevalează tonurile muzicale asupra
zgomotelor. Canalul prin care trece curentul de aer expirat este larg, fricțiunea este mică,
zgomotul este slab: M, N, L, R. Ele se află la granița dintre cons. – voc. Nu sunt vocale pentru
că pot fi localizate: poate fi stabilit locul din cavitatea bucală unde se formează piedica.
✓ Nonsonante – la rostirea lor zgomotele prevalează asupra tonurilor (cons. sonore), sau se
constituie doar din zgomote (cons. surde).
Zgomotul produs la articularea lor este determinat de închiderea și deschiderea bruscă a canalului
fonator sau de frecarea aerului de pereții canalului când acesta se îngustează. • După modul de
articulare/ tipul piedicii și modul în care organele articulatorii creează un obstacol în calea fluxului
de aer:
✓ Ocluzive/ explozive (ocludere – „a închide” ) – la rostirea lor, unul dintre organele mobile,
limba sau buzele, formează o piedică totală. Piedica oprește pentru moment curentul de aer
expirat, care totuși învinge piedica, producând o explozie. Durata consoanelor ocluzive este
scurtă, de aceea se mai numesc momentane: b, p, d, t, g, c, g’, k’, m, n – 10 cons.
✓ Constrictive / fricative – la rostirea lor, unul dintre organele mobile – limba, buza de jos – se
apropie de unul dintre organele pasive, formând o piedică parțială și lăsând o deschizătură îngustă
– constricție – prin care aerul iese producând zgomot de fricțiune – fricative. Se pronunță cu o
durată lungă, care poate fi prelungită – durative: v, f, z, s, j, ș, h, l, r - 9 cons. *Consoanele marcate
se mai numesc siflante / șuierătoare.
✓ Africate – în faza inițială se aseamănă cu ocluzivele, deoarece inițial se formează o piedică
totală care, fiind depășită, trece lent într-o constricție, prin care aerul continuă să iasă cu
zgomot de fricțiune. În faza finală, africatele se aseamănă cu constrictivele: ğ, č, ț (3 cons.)
• După locul de articulare/punctul din cavitatea bucală în care se creează piedica

✓ Labiale – 5 consoane:
a) bilabiale – b, p, m – buzele formează o piedică totală;
b) labiodentale – buza de jos cu dinții de sus formează o piedică parțială – v, f.
15
2022
✓ Linguale – piedica este formată de limbă. Ele se împart în:

a) Postlinguale – g, c, h, la rostirea cărora partea posterioară a limbii/ rădăcina se unește cu vălul
palatului, formând o piedică totală – g, c sau parțială – h;
b) Mediolinguale / mediopalatale – g’, k’, la producerea cărora partea mediană a limbii se lipește
de palat, formând o piedică totală.
c) Prelinguale – 12 consoane:
Dentale – d, t, n – piedica o formează vârful limbii cu dinții de sus.
Alveolare – z, s, ț, l, r – vârful limbii cu alveolele – obstacol parțial.
Prepalatale – j, ș, ğ, č – limba cu partea anterioară a palatului.
➢ Pentru seminar: de învățat tema; de analizat fonetic cuvintele de mai jos și de caracterizat
sunetele din care sunt alcătuite: ciupercile, xerox, cinci, oricine, geamgiu, gheară, gălăgie,
unchi, este, ochească.
TemaV. Diftongii, triftongii: clasificare, căi de formare

Diftong (din greacă): două sunete vocalice rostite în aceeaşi silabă, fără a întrerupe curentul de
aer. În procesul articulării, una dintre vocale îşi pierde caracterul silabic din cauza unei intensităţi,
durate,sonorităţi şi aperturi mai mici. Vocala nesilabică capătă o nouă funcţie – devine semivocală.
Patru dintre cele șapte vocale pot deveni semivocale: i, u, o, e.
Uneori diftongii au rol morfologic – se opun vocalelor în hiat pentru a deosebi forme
gramaticale diferite ale aceluiaşi cuvânt: știu – ştiu (diferențiază sensuri gramaticale). De cele mai
multe ori această opoziție distinge cuvinte diferite: căi – căi, foi – foi, boi – boi etc.
*Hiaturile pot apărea uneori înlănțuite câte două (coautor, antiaerian) sau trei, de exemplu atunci
când prefixe terminate în hiat precum paleo- sau neo- se atașează unor cuvinte care încep tot cu un
hiat: autocrație, eugenie etc.: neoautocrație.
Exemple de hiaturi
/a.a/, ca în contraatac
/a.e/, ca în aer
/a.i/, ca în aici (în mai apare diftongul /aĭ/)
/a.o/, ca în baobab
/a.u/, ca în aur (în stau apare diftongul /aŭ/)
/e.a/, ca în real (în rea apare diftongul /ĕa/)
16
2022
/e.e/, ca în alee
/e.i/, ca în leit (în lei apare diftongul /eĭ/)
/e.o/, ca în neon (în George apare diftongul /ĕo/)
/e.u/, ca în zmeură (în zeu apare diftongul /eŭ/, iar în pe-un apare diftongul /ĕu/)
/i.a/, ca în premia (în chiar apare diftongul /ĭa/)
/i.e/, ca în știe (în miel apare diftongul /ĭe/)
/i.i/, ca în ființă (în fii apare diftongul /iĭ/)
/i.o/, ca în pion (în ghiol apare diftongul /ĭo/)
/i.u/, ca în fiul (în fiu apare diftongul /iŭ/, iar în iubit apare diftongul /ĭu/)
/i.ɨ/, ca în semiînchis
/o.a/, ca în aminoacid (în oală apare diftongul /ŏa/)
/o.e/, ca în poet
/o.i/, ca în asteroid (în apoi apare diftongul /oĭ/)
/o.o/, ca în zoolog
/o.u/, ca în noutate (în nou apare diftongul /oŭ/)
/o.ɨ/, ca în autoînsămânțare
/u.a/, ca în actual (în roua apare diftongul /ŭa/)
/u.e/, ca în fluent (în western apare diftongul /ŭe/)
/u.i/, ca în arcuit (în cui apare diftongul /uĭ/, iar în whisky apare diftongul /ŭi/)
/u.o/, ca în fructuos
/u.u/, ca în continuu
/u.ə/, ca în continuă (în două apare diftongul /ŭə/)
/ə.i/, ca în grăim (în dulăi apare diftongul /əĭ/)
/ə.u/, ca în lăută (în rău apare diftongul /əŭ/)
/ɨ.i/, ca în gâfâind (în (eu) gâfâi apare diftongul /ɨĭ/)
/ɨ.u/, ca în grâul (în grâu apare diftongul /ɨŭ/)
De aceea – de-aceea; De acum – de-acum; De abia – de-abia
Diftongii se pot afla în orice poziţie: la început, la mijloc, la sfârşit de cuvânt, în special în silaba
accentuată (în l. latină, sil. care conţinea un diftong era silabă lungă): poiană, fuior, doică, dar şi în
sil. protonice: voinic, puicuţă, iernatic ş. a. sau în silabe posttonice: numai, rouă, plouă etc.
Clasificarea diftongilor
În limba română sunt în jur de 30 de diftongi, alcătuiţi dintr-o semivocală şi o vocală. În
funcție de apertura, durata, intensitatea vocalelor din componenţa diftongilor, distingem:
17
2022
• diftongi ascendenţi (semivocală + vocală)

• diftongi descendenţi (vocală + semivocală)
Ascendenţi: I + A iarnă, poiană
+ E miere, vaiet
+ O fuior, duios
+ U iute, iubire
U + A ziua, roua
+ Ă plouă, nouă
+ Î plouând
E + A stea, ea, nea
+ O vreo, pleosc
O + A soare, ploaie
N.B! Se pot forma diftongi ascendenți la rostirea conjunctă a două cuvinte:

ne-o aduce, ţi-a spus, de-a valma etc.
* Studiul adaptării reciproce a sunetelor în cuvinte şi, în special, în propoziţie, se numeşte fonetică
sintactică, prin urmare vorbim în aceste exemple de formarea diftongilor în fonetică sintactică.
Descendenţi:
A plai, nai A august, dau
E tei, ardei E zeu, leu
O + I doi, coif O + U nou, tablou
U făcui, cuib U -----------
Ă flăcăi, văi Ă hău, tău, dulău
Î pâine, întâi Î râu, grâu, frâu
I vii, fii I viu, incendiu
*Se pot forma diftongi la rostirea conjunctă a două cuvinte: ne-o duce, ţi-a spus, de-a valma, l-oi
aduce, mi-i foame, duceți-i etc.
Căi de formare a diftongilor
18
2022
• Sinereza (convergenţa) – contopirea a două vocale de sine stătătoare.

La o anumită etapă istorică,vocalele în hiat s-au contopit formând diftong.
Amica mea (lat) – mea Amicus meus – meu
✓ La substantivele feminine terminate în vocala e, prin alipirea articolului substantival -a:
carte +a – cartea; oaste +a – oastea etc.
✓ La adverbele formate din numele zilelor săptămânii: luni – lunea, miercurea, vinerea etc. ✓
La rostirea conjunctă a cuvintelor: de acord – de-acord; pe acesta – pe-acesta etc. ✓ La unele
cuvinte de origine străină are loc adiţionarea semivocalei U – (epenteză): tablou, stilou, erou,
cupeu, pariu, rachiu.
• Divergenţa / metafonia (diftongarea propriu-zisă) – desfacerea unei vocale în două elemente
vocalice, datorită unui element inductor, care influenţează formarea diftongului. ✓ O (acc.) urmat
de -ă, e, a – oa (cos – coase, mor – moară, rob – roaba); ✓ E (acc.) urmat de ă, a – ea (plec –
pleacă; negru – neagră; ales – aleasa) Se supun diftongării şi o serie de neologisme: fructuos –
fructuoasă, imperios – imperioasă; tendenţios – tendenţioasă etc.
Dar !!! Nu toate neologismele se supun diftongării.
Burlesc – burlescă
Carnivor – carnivoră
Invoc – invocă
Filolog – filologă
Psiholog, pedagog /– ogă
N.B! Cuvinte care conţin diftongi şi nu hiat: trotuar, acuarelă, croazieră, patinoar, lavoar, culoar,
budoar, balansoar, voal, a voala, pavoaza, adagio, agiotaj, maseur, maseuză, piuneză/ pioneză,
toaletă, văita/ văitare/ văitătură, vraiște, scuar, coafa/ coafor/ coafeză/ coafură, culoar, curtoazie,
exploata, fermoar, foaier, fumoar, pledoarie etc.
Triftongii – segmente complexe alcătuite din trei sunete vocalice rostite în aceeaşi silabă, fără a
întrerupe curentul de aer.
Tipuri de triftongi
• Echilibraţi/ centrați (S.+V.+S.)
uăi – rouăi,
ioi – i-oi face
19
2022
iei – iei, ei, piei – (în pronumele ei atestăm fenomenul preiotării – apare un „i” semison, cu care
se formează un triftong)
ieu – eu
uoi – oi (doar în pronunțarea populară)
uou – ou (labializare; în pronunțarea populară, -o- la început de cuvânt sau de silabă
postvocalică se rosteşte diftongat (metafonie)
iou – maiou
iai – suiai, voiai
iai – miau, muiau, mi-au spus
eau – beau, puteau
uai – Paraguay, ziua-i mare
eoi – de-oi, te-oi, le-oi
oai – ursoaică, leoaică
eai – beai (imperf.), mureai, de-ai, miroseai
• Ascendenţi (S.+S.+V.)
ioa – lăcrămioară, fuioare
uoa – uoameni, miuoară (în pronunțarea populară, la diftongul „oa” după vocală sau la inițială
de cuvânt apare proteza -u)
eoa – leoarcă, pleoapă, leoarbă
N.B! Ca şi diftongii, triftongii se formează şi prin contopirea unor vocale la rostirea conjunctă a
unor cuvinte: te-ai dus, i-oi spune etc.
➢ Pentru seminar: Ilustrați cu exemple fiecare diftong, triftong. Identificaţi diftongii şi
triftongii dintr-un text și analizați-i.
Tema VI. Alternanțele fonetice
Alternanţă fonetică – schimbarea regulată a unui sunet cu altul in interiorul aceluiaşi
morfem (în procesul flexionării sau derivării).
Baudouin de Courtenay: „Alternanțele – o diferenţiere fonetică a morfemelor înrudite”.
Alternanţele delimitează forme diferite ale aceluiaşi radical sau afix (alomorfe): respect(u)os –
respect(u)oasă, dezarmat – desfăcut, deal – deluros. Servesc la diferenţierea sonoră a formelor
morfologice ale aceluiaşi cuvânt: port – porţi, merg – mergi, şters – şterşi, masă – mese – mesei
N.B! La morfeme diferite nu mai poate fi vorba de alternanţe: aici schimbarea sunetelor
delimitează cuvinte cu sensuri lexicale diferite, şi nu forme gramaticale ale aceluiași cuvânt: corb
–
20
2022
corp, cană – cină.

N.B! Alternanţele sunt modificări fonetice (materiale), care corespund unor modificări de conţinut:
✓ de sens gramatical/morfologic: gen, număr, caz, timp, persoană (în procesul flexionării);
✓ de sens lexical (în procesul derivării): Mazăre – măzărică, carte – cărțulie, șa – înșeuat
Alternanțele fonetice nu se produc haotic: există anumite modele de schimbare a sunetelor și o
regularitate de realizare a fenomenului în condiţii bine determinate; uneori sunt condiționate
morfologic, etimologic (neologisme).
A. F. demonstrează o legătură strânsă a foneticii – ştiinţă a componenţei sonore a limbii – cu
morfologia – ştiinţă despre formele şi sensurile gramaticale ale cuvântului. Direcţia alternanţei
porneşte de la forma de bază a cuvântului, care este considerată punct de pornire.
Direcţia alternanţei:
- la substantive – forma de N. sg.;
- la subst. mobile – forma de masculin, sg.;
- la adj. – forma de masculin, sg.;
- la verbe – forma de pers. I, indicativ, prezent, sg.;
- la cuv. derivate – cuv. de bază, de la care derivă alt cuv.
Tipuri de alternanţe vocalice (în funcţie de factorul care le generează):

• poziţionale;
• cauzate de sunete adiacente;
• prin analogie;
• din motive morfonologice
*adiacent „alăturat, în atingere, apropiat, învecinat”
• Alternanţe poziţionale sunt condiționate de schimbarea locului accentului. A (acc.) – Ă
(neacc.) barcă – bărcuţă, mamă – mămică, brad – brăduţ, tace – tăcea A (neacc.) – Ă (neacc.) basma
– băsmăluţă, sarma – sărmăluţă, para – părăluţă, sare - sărătură O (acc.) – U (neacc.) noră –
nurori, soră – surori, toţi – tuturor, pot - putem, dor – dureau E (acc.) – Ă (neacc.) piper – pipăruş,
rece – răcire – răceală EA (acc.) – E (neacc.) leagăn – legănat, deal – deluros, stea – steluţă,
seară – înserare * Alternanțele poziționale sunt caracteristice, mai ales, derivării.
• Alternanţe vocalice condiţionate de sunete adiacente: de calitatea fonetică a vocalei din silaba
următoare.
21
2022
O (Ă, A, E, I) – OA joc – joacă – joace, jos – joasă - joase, fălos – făloase - făloasă , pot – poate
– poată, olog – oloagă – oloage, dansator - dansatoare etc.
*În neologisme: convoc – convoacă, provoc – provoacă, telefon – telefoane, cursor – cursoare,
monitor – monitoare, ascensor – ascensoare, procesor – procesoare, vagabond – vagaboandă,
analoagă /analogă, omoloagă / omologă, filosoafă / filosofă.
Dar! aprobă, alocă, dislocă, evocă, invocă, echivocă, filologă, biologă, psihologă OA– (Ă, E, A) –
O (monoftongare) coadă – cozi, ploaie – ploi, oaie – oi, poartă – porţi, școală – școli
E (Ă, E, A) – EA leg – leagă, trec – treacă, grec – greacă, merg – meargă, întreg – întreagă,
deleg – deleagă, neg – neagă etc.
Dar ! observ – observă, sper – speră, livresc – livrescă, auster – austeră, șomer - șomeră, acceptă,
aderă, transferă
IA – IE amiază – amiezi, viaţă – vieţi, miau - mieunat, bruiază – bruieze
Ă – E văd – vezi, vărs – verşi, apăr – aperi, sufăr – suferi, nufăr – nuferi, păr – peri, proaspăt –
proaspeți, apăr – aperi, spăl – speli
Î – I tânăr – tineri, vând – vinzi, cuvânt – cuvinte, mormânt – morminte
Notă: În mare parte, acest tip de alternanţă vocalică implică prezenţa unui diftong.
• Alternanţe vocalice prin analogie (la subst. f.)
A–E
După modelul latinesc faţă – feţe (facies – faciei) se produc alternanţe şi în cuv. de altă
origine: lopată – lopeţi, vadră – vedre, vatră – vetre, ceată – cete, ceapă – cepe, ceață
- cețuri, ceașcă – cești, geantă – genți, varză – verze etc.
Dar! Vază – vaze
• Alternanţe din motive morfonologice (de deosebire a formelor gram.)
A – Ă carte – cărţi, scară – scări, sare – săruri, lansare – lansări, felicitare – felicitări, mare –
( mari ) – mări etc.
În logoformele unor cuv. se atestă trei forme de manifestare a morfemului radical; producându-se
alternanţe în serie, în trei termeni:
A – E (+ e, i) – Ă pată – pete – pătat, văd – vezi – vadă, fată – fete – fătoaică, spăl – speli – spală;
O – OA ( + ă, e, a) – U torn – toarnă – turna, tot – toată – tuturor, rog – roagă – rugăm; Î – Ă – A
rămân – rămăsese – rămas etc.
Tipuri de alternanţe consonantice:
✓ A.C. condiţionate de articulaţia suplimentară (alternanțe parțiale);
22
2022
✓ A.C. dependente de locul şi modul de articulare (alternanțe totale);

✓ A.C. condiţionate de sonoritate
N. B! Alternanţele consonantice sunt totdeauna condiţionate de vocalele anterioare E, I sau I redus
care urmează imediat după o consoană.
• A.C. condiţionate de articulaţia suplimentară (parțiale): articulare suplimentară e
considerată înmuierea consoanelor sub influenţa voc. I, E, I redus, care, însoţind un sunet
consonantic, mută articularea acestuia spre centrul palatului, creând astfel articularea
suplimentară de înmuiere a consoanei:
b - b’ rob - rob’, snob- snob’, bandă - benzi
p – p’ stup – stup’, rup - rup’, pată – pet’e
v – v’ morcov – morcov’, vară – ver’
d – d’ rod – road’e, cad – cad’e
t – t’ sonet – sonet’e, caiet – caiet’e
z – z’ roză – roz’e, pictez – pictez’
s – s’ ras – ras’e, clasă – clas’e
j – j’ vrajă – vrăj’, coajă – coj’
ş – ş’ moş – moş’, brioşă – brioş’e
ţ – ţ’ soţ - soţ’– soț’ie, drăguţ– drăguţ’
m – m’ pom – pom’, tem – tem’
n – n’ sun – sun’, corn – corn’
r – r’ vară–ver’, păr– per’, umăr – umer’
l – l’ rolă– rol’e, real– real’e, sală– săl’
h – h’ valah – valah’, ceh - ceh’
ț - ț’ bănuț-bănuț’, moț-moț’, struț- struț’
23
2022
NOTĂ: Acest tip se stabilește între o consoană dură şi varianta ei palatalizată; adesea
marchează opoziţia morfologică dintre singular şi plural.
NOTĂ: Se atestă la toate consoanele, cu excepţia C, G, G’, Ğ, K’, Č
NOTĂ: În privința sonantelor L, R, N, există două opinii, idntre care a doua este mai
plauzibilă: a) în cuvintele vechi autohtone (mai ales în graiuri), aceste sonante mai întâi s-au
înmuiat, apoi s-au vocalizat ( Vl. Zagaevschi): copil – copil’ – copii, sătul – sătul’ – sătui, cal
– cal’ – cai, mişel – mişel’ – mişei, cer – cer’ – cei, sar – sar’ – sai, răsar – răsar’ – răsai;
pier – pier’ – piei, rămân – rămân’ – rămâi, amân – amân’- amâi, pun – pun’ – pui etc. b) în
aceste cazuri, consoana nu s-a vocalizat, ci a fost suprimată/elidată: vin – vi(n)i, colonel –
colone(l)i etc. Astfel, unul dintre termenii alternanței este 0-zero (GALR).
• A.C. condiţionate de schimbarea locului şi modului de articulaţie (totale) C+ e, i –
Č ac – ace, fac – faci, flasc – flasci, basc – basci, arac – araci, uituc – uituci, uzbec –
uzbeci
G + e, i – Ğ coleg – colegi, rugă – rugi, aleg – alegi, drag – dragi
S+e,i – Ş pus – puşi, ars – arşi, produs – produşi, frumos – frumoşi, indus – induși, bambus
– bambuși
Z+ e,i – J viteaz – viteji, obraz – obraji, miez – miezi/mieji, cneaz – cneji N.B! Unele
împrumuturi neologice și nume de locuitori nu se supun acestei alternanţe: matroz –
matrozi, marchiz – marchizi, chinez – chinezi, olandez – olandezi etc. T + e, i - Ţ urât –
urâţi, arăt – arăţi, caut – cauți, student – studenți, bogat – bogați, D + e, i – Z văd –
vezi, înnod – înnozi, laud – lauzi, ard – arzi, hâd – hâzi, nud – nuzi, coadă – cozi,
pradă –prăzi , fraged – fragezi, ghid – ghizi
Ţ + e, i – Č uliţă – ulicioară, credinţă – credincios, cuviință - cuviincios SC + e, i –
ŞT broască – broaşte, mască – măşti, trăiască – trăiește, muncească – muncește,
bască – băști
ST – ŞT poveste – poveşti, artist – artişti, turist – turişti, trist – trişti, astru – aștri, fost –
foşti, contest – contești, gust-guşti, comunist – comuniști, ăst – ăşti
ȘC – ŞT mişc – mişti, puşcă – puşti, pişcă – pişti , ceașcă – cești, chișcă (reg.) – chiște,
piroșcă (reg.) – piroști, dușcă – duști
• A.C. după sonoritate sunt condiţionate de caracterul sonor/ surd al sunetului următor
(impuse de coarticulaţie): Z – S
De regulă, se atestă în afixe: în prefixe: dez – des, răz – răs: desfac – dezbat –
24
2022
dezacord, răscopt – răstorn – răzbun; în sufixe: generos – generozitate, ingenios –

ingeniozitate, religios – religiozitate, conştiincios – conştiinciozitate.
N.B! A.V. se produc, de obicei, în interiorul rădăcinii sau al sufixelor lexicale; A. C. se
produc la jonctura radical – flectiv (apar la consoana finală a rădăcinii pentru a marca pluralul
la substantive, la nume, în general, şi persoana a II-a, singular, la verbe.) sau afix lexical –
radical. Se atestă cazuri de alternanţe consonantice totale produse nu la consoana finală a
rădăcinii, ci în interiorul rădăcinii: astru – aștri, fost – foşti, veste – veşti, gust – guşti, ăst –
ăşti.
Concluzii referitoare la fenomenul alternanței fonetice:
a) se produce, de obicei, regulat, după un tipar, fără să aibă însă o regularitate absolută; b)
este uneori condiționat morfologic (anumite părți de vorbire) sau etimologic; c) nu orice
schimbare de foneme reprezintă A. F.; se atestă la morfeme lexicale înrudite (rădăcini,
prefixe, sufixe lexicale);
d) are rol morfologic: diferențiază logoformele unui cuvânt; servește la exprimarea
sensurilor gramaticale: (precedă – preceadă, succedă – succeadă);
e) poate avea rol lexical: diferențiază semantic unele cuvinte: masă – mese – mase; mare –
mări – (mari); soră – surorii – sorei.
* Coarticulație „producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea a două sunete”
TemaVII. Silaba. Teoriile silabei. Structura silabică a limbii române. Silabația Ne-am
referit până acum la sunetele limbajului considerate ca unităţi izolate. Dar ele nu apar în acest
mod, ci se prezintă în propoziţii, cuvinte, silabe, altfel spus, în secvenţe de vorbire.
Silaba este cel mai mic grup fonic care poate fi pronunţat, cu o singură emisiune
vocală. Silabele se realizează cu ajutorul unei vocale. Vocalele pot grupa în jurul lor, una sau
mai multe consoane sau semivocale, aşadar existenţa silabei este condiţionată doar de prezenţa
unei vocale. În unele cazuri însă se pot realiza silabe şi în jurul unei consoane deschise (pst,
pşt, sst, brr, etc.)
*O singură vocală poate alcătui o silabă sau poate intra în alcătuirea unui cuvânt. Datorită
faptului că limba română are un număr mai mare de vocale decât celelalte limbi romanice şi
are posibilitatea de a forma numeroşi diftongi şi triftongi, silabele au aspect vocalic foarte
variat.
25
2022
Există posibilitatea în limba română, datorită existenţei unor cuvinte cu structură

vocalică (diftongi, triftongi şi chiar o singură vocală), de a se realiza o propoziţie alcătuită
doar din astfel de cuvinte (Oaia aia o iau eu).
Analizând sonor acest exemplu observăm că este format din şapte silabe (oa-ia-a-ia-o
iau-eu). Silabele 1, 2 şi 4 sunt diftongi ascendenţi; 3 şi 5 sunt vocale plenisone, iar 6 este
triftong centrat. Din cele 14 sunete care constituie acest flux sonor 7 sunt vocale, iar 7 se
comportă ca semivocale, ceea ce demonstrează că la fiecare vocală s-a ataşat o semivocală
pentru a forma silaba.
Modul cel mai simplu de formare a silabei este ataşarea unei consoane la o vocală,
însă trebuie avut în vedere faptul că nu toate consoanele se pot combina cu oricare dintre
vocale spre a alcătui o silabă pronunţabilă în limba română.
Datorită celor două poziţii pe care le poate avea consoana faţă de vocală pot apărea
două structuri silabice:
• VC: ar, in, un, os, ol, at etc;
• CV: ca, ma, le, mo, pe, ma-mă etc.
În funcţie de numărul de consoane, care pot încadra sau preceda vocala silabele avea
componență diferită și foarte variată:
• VCC: est, arc, ins, art etc;
• CVC: loc, păr, car etc;
• CCV: clo-pot, dra-mă etc;
• CVCC: mo-narh, ro-man-tism, vast etc;
• CCVC: pă-trun-jel, trac, drag etc;
• CCCV: scri-soare, stră-moş, in-stru-ment etc;
• CCCVC: scrip-tură, splen-did, scris etc;
• CCVCC: clovn, scurs, spirt, stâlp etc;
• CVCCC: vârst-nic, cren-vurst etc;
• CCCVCC: strung, strâmt, strâmb, ştrand etc.
Numărul de silabe în cuvânt este diferit (1-10 silabe). Cele mai numeroase sunt
cuvintele mono- și bisilabice.
Clasificarea silabelor
• În funcție de numărul silabelor, distingem cuvinte:
✓ monosilabice (ac, bec, dop, punct, strop, corn etc.);
✓ bisilabice (ca-să, stră-in, e-lev, co-pil, pri-ma etc.);
26
2022
✓ trisilabice (ho-tă-rât, pro-fe-sor, e-xa-men, dic-ţio-nar etc.);

✓ polisilabice (si-no-ni-me, o-mo-ni-me, ro-mâ-neş-te, re-fe-rin-ţă etc.).
• În funcţie de timbrul sunetelor din care sunt formate, silabele pot fi: ✓ deschise (se
termină printr-un timbru vocal) – da, leu, nu, maramă;
✓ închise (care se termină în consoane) – ac, rod, ac-cen-tul.
• În funcţie de poziţia în cuvânt silabele, pot fi
✓ iniţiale;
✓ finale;
✓ mediale
• În funcţie de locul accentului într-un cuvânt silabele pot fi
✓ accentuate (tonice)
✓ neaccentuate (protonice, posttonice).
Despărțirea cuvintelor în silabe și la capăt de rând
Despărțirea la capăt de rând se face, în mare parte, după regulile de despărțire în silabe,
ținând cont de unele prescripții.
Există două modalități de despărțire a cuvintelor la capăt de rând:
✓ după pronunțare;
✓ după structură
Reguli generale:
1. La trecerea cuvintelor dintr-un rând în altul nu se lasă la capăt de rând și nu se trece în
rând nou o singură literă, chiar dacă ea constituie o silabă.
Ex: a-ca-să, a-le-e, a-ca-de-mi-e
2. Nu se lasă la capăt de rând prenumele abreviat, chiar dacă el constituie o silabă.
A. Blandiana, I. Druță, O. Ciolacu
3. Nu se despart la capăt de rând cuvintele formate prin abreviere, cuvintele derivate de la
abrevieri, numele proprii de persoane
UNESCO, ULIM, ONG-uri, BAC-ul, Ion Druță
Reguli condiționate de componența fonematică a cuvintelor
1. Vocalele în hiat se despart în silabe diferite.
Ex. A-e-ri-an, bo-re-al, co-li-vi-e, u-ri-aș, a-le-e, fi-in-ță
2. Diftongii, triftongii alcătuiesc o silabă, deci nu se despart.
Ex. ro-uă, ploa-ie, du-ios, fu-ioa-re, tă-mâ-ioa-să, cre-ioa-ne
27
2022
3. O consoană intervocalică aparține vocalei următoare.

Ex. a-bil, ve-cin, le-ge, lu-nă, ca-să
4. Grupurile de litere ch, gh, urmate de i sau e, alcătuiesc un singur sunet consonantic k’, g’,
deci aparțin aceleiași silabe.
Ex. u-re-che, a-chi-tat, Chior-pec, Gheor-ghe
4. Litera x, dacă e urmată de o vocală, aparține silabei următoare, iar dacă e urmată de o
consoană, rămâne la silaba anterioară.
Ex. e-xa-men, ta-xa-tor, ga-la-xi-e, ex-cep-ți-e, ex-tem-po-ral, ex-tin-de-re
5. Două consoane intervocalice se despart (1+1):

ex. car-te, pas-tă, mun-că
Cuvintele care conțin consoane duble se despart la fel:

bravis-si-mo, for-tis-si-mo, în-nop-ta, trans-si-be-ri-an
Dar! Dacă a doua consoană este L sau R, atunci aceste consoane nu se despart și trec la
silaba următoare.
Ex. a-cru, ca-blu, o-braz, do-vleac
* S/Z+L/M , R+L se despart în mod obișnuit.

Măs-li-ne, gâr-lă, o-dras-lă, iz-laz, ciz-me
6. Trei sau mai multe consoane intervocalice se despart după prima (1+2):
cin-ste, con-struc-tor, ob-ște
Dar! Grupurile de consoane lpt, mpt, mpț, ncș, nct, ncț, ndv, rct,rtf, stm se despart după a
doua consoană ( 2+1):
ast-ma-tic, sculp-tu-ră, sfinc-șii
7. Cuvintele compuse și cele derivate se despart fie după structură, fie după pronunțare
(conform Reformei ortografice din 2005): drept-unghi/ drep-tunghi, port-a-vi-on/ por-ta
vi-on, de-spre/des-pre, ne-struc-tu-rat/nes-truc-tu-rat, in-apt/ i-napt etc.
Tema VIII. Unităţile fonetice suprasegmentale: accentul, intonația
28
2022
Unităţile fonetice suprasegmentale / nelineare, accentul şi intonaţia, nu constituie

segmente fonice, nu pot exista independent de unităţile segmentale, se suprapun acestora şi le
caracterizează.
Accentul– evidenţierea în rostire a unei silabe din cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un
grup sintactic.
După unitatea în care funcţionează, accentul se clasifică în:
✓ accent silabic (lexical) – evidenţiază o silabă din cuvânt;
✓ accent logic (frazic) – evidenţiază un cuvânt din tactul ritmic sau din frază.
Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă.
Accentul silabic / lexical este caracteristic cuvintelor noţionale (independente, autosemantice),
care au un singur accent.
În cuvintele polisilabice, mai ales în cele compuse, apare un accent secundar, mai slab
perceptibil, care duce uneori la existenţa unor variante de accentuare, unele acceptate, altele
combătute: pri - măvară, alt - ceva, pro-fe - sor, a-co-lo, câte - va, transoce-a-nic,
radiotelevizi-u- ne.
Silaba accentuată – tonică; silabele neaccentuate – atone.
Silabele atone: protonice, posttonice. Au grad diferit de intensitate şi de durată: pecete, deget
Tipuri de accent în funcţie de poziţia în cuvânt:
- oxiton;
- paroxiton;
- proparoxiton;
- anteproparoxiton
Cuv. oxitone (silaba I) - cele mai multe:
✓ cele terminate în consoană sau diftong descendent sau chiar ascendent copac, elev,
stilou, trifoi, căţei, podea, lulea, cafea, acadea, ploua, spunea;
✓ cuv. care se termină în silaba –TOR: acumulator, preparator, generator, operator; ✓
subst. feminine cu desinenţa – A basma, halva, sarma, musaca, tava; ✓ infinitivul
verbelor, cu excepţia conj. a III-a a părea, a tăcea, a apărea, a putea, a dispărea, a
plăcea, a displăcea
N.B! Sunt oxitone următoarele cuvinte:
Expeditor, izolator, reactor, transformator, încasator, comentator, preparator, moderator,
realizator, instalator, adulter, anormal, antic, autobuz, bolnav, caracter, import, letopiseţ,
nonsens, tambur, şervet, vatman, indigo, simbol
29
2022
Cuvinte paroxitone (accentul cade pe silaba a II-a) :

✓ cuvinte terminate în vocalele –Ă, E munte, floare, mare, ţară, tată, afară, îndată,
departe, ingeniozitate, universitate, mătrăgună;
✓ infinitivul verbelor de conj. a III-a şi formele lor de prezent a merge – mergem, a trece
– trecem, a face – facem, a duce – ducem
N.B! Sunt cuvinte paroxitone:
Administrator, inspector, redactor, corector, instructor, pretor, director(s.), lector, pastor,
curator(în – tor); acolo, agonie, amnistie, cumul, credit, juriu, intim, mizer, reporter,
suporter, regizor, scrupul, splendid, standard, crenvurşt, tranzit, volei, fotbal, baschet
Cuvinte proparoxitone (silaba a III-a)
✓ terminate în vocalele E, Ă – lacrimă, inimă, dragoste, condiţie, îngăduie, foarfecă,
sâmbătă, acvilă, agrişă, amforă, ancoră, aulă, butelie, diplomă, epocă, furie, graniţă,
pricină, industrie, scorbură, sinecdocă, molimă, rabie, necesită, întârzie, felicită,
determină, cochilie
Cuvinte anteproparoxitone(silaba a IV-a) – puţine, majoritatea de origine slavă:
cobiliţă, gărgăriţă, veveriţă, răzmeriţă, lubeniţă, ferfeniţă, prepeliţă, primăvară; ✓ formele
feminine ale unor subst. mobile:doctoriţă, pictoriţă, bivoliţă, diavoliță; ✓ numeralele
cardinale 11 – 18.
În limba română există cuvinte neaccentuate. Ele se rostesc împreună cu un cuvânt
accentuat, formând cu acesta un cuvânt fonetic.
Cuvinte neaccentuate – instrumentele gramaticale/cuvintele auxiliare: prepoziţiile,
conjuncţiile, articolele, pronumele neaccentuate (personale, reflexive), verbele auxiliare,
copulative, semiadverbele.
Cuvântul fonetic – unitatea fonetică segmentală alcătuită din una sau mai multe silabe
rostite fără pauze interioare, având un singur accent.
C.F. = unit. lexicală (Mama/ pâine/ albă/ coace.);
C.F. > unit. lexicală ( Deşteaptă-te, / române,/ din somnul /cel de moarte!) N.B! Câte cuvinte
accentuate sunt într-o frază, tot atâtea cuvinte fonetice sunt. Cuvintele neaccentuate situate
înaintea celui accentuat – cuvinte proclitice; se scriu cu blanc sau cu cratimă (prepoziții,
conjuncții, articole, semiadverbe):
M-or troieni cu drag aduceri–aminte…(M. Em.)
30
2022
Cuvintele neaccentuate situate după cuvântul accentuat – cuvinte enclitice – de regulă se

leagă cu cratimă de cuvântul accentuat şi se rostesc conjunct: Stinge-mi-s-or/ ochii / mie / tot
deasupra cărţii/ sale. (Gr. Vieru)
Tipuri de accent sub aspect fonologic / acustic
• Accent dinamic/ de intensitate – reprezintă evidenţierea unei silabe prin rostirea cu o
intensitate mai mare. Este caracteristic multor limbi indo-europene şi turco-tătare:
româna, franceza, engleza, germana, rusa, turca etc.
• Accent melodic /muzical/ tonic - reprezintă evidenţierea unei silabe prin rostirea pe un
ton mai ridicat (mai acut). Este caracteristic limbilor chineză, japoneză, vietnameză,
cehă. Coreeană, letonă, lituaniană, suedeză – limbicu accent mixt – îmbină intensitatea
cu tonul la evidenţierea silabelor.
• Accent cantitativ /durativ – evidenţierea silabei prin rostirea cu o durată mai mare.
Limbi cu accent pur durativ nu prea există: neogreaca este consideratălimbă cu accent
durativ.
În general, accentul este combinat: silaba accentuată este mai intensă, mai de durată:
pepene, acasă
Tipuri de accent sub aspect morfonologic (după locul său în cuvânt):
• Accent fix – cade pe aceeaşi silabă, indiferent de nr. de silabe în cuvânt: franceza,
turca – accent pe ultima silabă: Tarcan, Istanbul, Ancara, murdar, halva, cafea; universite,
ecolier, francais, Marie, promenade;
ceha, estona, letona, ungara – accent pe prima: Vilnius, Tallin, Praga, Budapesta ; poloneza,
georgiana – accent pe penultima silabă: Tbilisi, Pavliaşvili, Bregvadze, haceapuri, • Accent
liber / imprevizibil – poate sta în cuvinte diferite pe silabe diferite: româna, italiana, spaniola,
germana, rusa, ucraineana etc.: (Cosmin, Ileana, Tudor, baştină, veveriţă).
(Vezi mai sus cele patru tipuri de accent liber)
În l.română accentul este relativ liber, se îmbină cu accentul limitat (din latină –
niciodată pe ultima silabă: Oceanus, Iupiter, laborare, discere).
(Vezi mai sus restricţiile impuse)
• Accentul permanent/ Accent mobil
Acest tip de accent caracterizează nu o limbă în general, ci sistemul ei derivativ şi flexionar.
Accentul permanent rămâne pe aceeaşi silabă (din forma-tip) în toate logoformele cuvântului.
Se înregistrează la declinare, la conjugarea verbelor sufixale (I, IV):
31
2022
- masă, mese, mesei, meselor;

- frumos, frumoasă, frumoşi, frumoase, frumoasei, frumoaselor,
frumoşilor; - lucrez, lucrează, lucrase, lucrarăm, lucrat, lucreze;
- iubesc, iubeşte, iubise, iubească, iubi, iubiră, de iubit, iubind
Accentul mobil părăseşte silaba iniţială, trece pe afixe în procesul flexionării/
derivării: ✓ la conjugarea ( II, III; I, IV – nesufixale ) a verbelor:
-merge, mergeam, mersese, mergând;
-ştie, ştia, stiuse, ştiind, ştiut;
-cântă, cânta, cântarăm;
-vede, vedem, văzui, văzusem, văzând;
✓ la derivare : piatră, pietroi, pietricică, împietrit; pădure, pădurar, împădurit
Funcţiile accentului:
• Funcţia culminativă / contrastivă – accentul pune în evidenţă o anumită silabă din
cuvânt; aceasta contrastează cu celelalte silabe. Accentul, în acest sens,
individualizează cuvântul, contribuie la delimitarea tranşei sonore în cuvinte fonetice:
câte culmi / accente, atâtea cuvinte fonetice. Este decisivă această funcţie mai ales la
diferenţierea secvenţelor cu aceeaşi componenţă fonematică: Ţii greu secretul (3) / Ţi-
i greu secretul (2); Des fac patul.( 3) Desfac patul ( 2); Ana nas are.(3) Ananas are.
(2)
• Funcţia demarcativă – de delimitare a cuvintelor dintr-un enunţ. Poate sugera
origineacuvântului (la împrumuturi din limbi cu accent fix – balama, halva, para,
muşama – l. turcă). Delimitează diftongul de hiat: căi – căi, haină – haină, boi – boi.
Delimitează morfeme diferite: descântă – des cântă, desprinde – des prinde, calmare
– cal mare, vindecare – vin de care, nuia – nu ia.
• Funcţia distinctivă – diferenţiază semantic, morfologic sau chiar stilistic cuvintele care
au componenţă fonematică identică.
✓ Diferenţiază cuvinte având sensuri lexicale diferite, dar formă identică (omografe):
mijloc – mijloc, paralele – paralele, cântecele – cântecele, Roman – roman, torturi -
torturi (funcţia distinctiv – semantică).
✓ Diferenţiază forme gramaticale diferite ale aceluiaşi cuvânt (sensuri gramaticalediferite
ale cuvântului): luptă – luptă, intră – intră, declară – declară, bucură – bucură, fugi –
fugi, ghici – ghici, cântă – cântă .
32
2022
✓ Diferenţiază cuvinte aparţinând la părţi de vorbire diferite: tinerele – tinerele,

bătrânele – bătrânele, trandafirii – trandafirii, director – director, acele– acele,
copii– copii, corector (persoană) – corector (aparat, instrument), director (sb.) –
director (adj.: consiliu director), haină (sb.) – haină (adjectiv), torturi– torturi.
✓ Diferenţiază cuvintele noţionale de cele auxiliare: Iar soarele iar se ascunde după
nori. ✓ Diferenţiază nuanţele stilistice ale cuvintelor: comedie – comedie, duşman –
duşman, spurcat – spurcat(funcția distinctiv – stilistică
N.B! Funcţiile accentului ilustrează corelaţia dintre fonetică şi lexicologie (are rol fonologic,
de diferenţiere semantică a cuvintelor), dintre fonetică şi morfologie: accentul – unitate
fonetică devine morfem – segment de expresie ce reprezintă un mijloc de exprimare a
valorilor şi sensurilor gramaticale, dintre fonetică şi sintaxă.
Intonaţia este element fonetic suprasegmental care se suprapune elementelor lineare
care se succed şi constă în variaţia de înălţime la emiterea unei tranşe sonore (cuvânt,
sintagmă, frază). Este folosită ca mijloc comunicativ în toate limbile, dar se deosebeşte la
limbi diferite; este ceea ce numim ,,accent străin” la vorbitorii de alte limbi.Prin intonaţie se
evidenţiază un cuvânt într-o propoziţie: Mama este acasă. Mama este acasă? Mama este
acasă?!
Cu ajutorul intonaţiei diferenţiem sensul secvenţei sonore (al enunţului), astfel
realizând o comunicare verbală expresivă, adecvată intenţiei şi situaţiei de comunicare.
Intonaţia caracterizează şi este indispensabilă comunicării orale. Ea este cel mai eficient
mijloc de realizare a expresivităţii vorbirii. Deşi nu are rol fonologic – nu diferenţiază
semantic cuvintele, ca accentul – ea diferenţiază sensul secvenţei sonore scoţând în relief
anumite segmente ale acesteia.
Ion este student! (bucurie)
Ion este student!...(admiraţie)
Ion este stu...dent. (dispreţ)
Ion este stu-deeent?! (mirare)
Intonaţia nu numai că influenţează sensul comunicării,ci şi exprimă atitudinea
vorbitorului faţă de cele spuse, starea lui afectivă.Prin varierea intonaţiei se transmit stări
afective diferite, obţinându-se, astfel, valori stilistico-semantice diferite. Deci intonaţia are
funcţie distinctivă stilistico-semantică. Este un element indispensabil comunicării orale, cel
mai eficient mijloc de realizare a expresivităţii: ea condiţionează nu doar sensul comunicării,
ci exprimă şi atitudinea vorbitorului faţă de cele expuse, transmite stările lui afective – funcţie
expresivă.
33
2022
( Într-o discuţie telefonică înţelegem starea vorbitorului, chiar dacă nu-i vedem expresia
feței.)Intonaţiei îi revine un rol important în orice comunicare, pentru stabilirea contactului cu
interlocutorii. Aceeaşi secvenţă sonoră,cu acelaşi mesaj, poate interesa şi incita interlocutorul,
dar îl poate şi plictisi sau inhiba.De asemenea, delimitează unităţile sintactice diferite şi
determină tipul comunicativ corespunzător(astfel putem stabili tipul propoziţiei după scopul
comunicării)
Mama citeşte./!/?
Des fac patul/Desfac patul - diferenţiază unități sintactice diferite.
Funcţiile intonaţiei:
– expresivă – este expresia stărilor afective ale vorbitorului;
- demarcativă - expresia diverselor nuanţe stilistico-semantice ale secvenţei sonore; -
delimitează unităţile sintactice diferite (Se cunoaşte el strigoiul, de pe limbă! Mănânc mere
roşii. Mănânc mere, roşii. Hai să ne întâlnim acolo, să discutăm. Hai să ne întâlnim, acolo să
discutăm. Femeia care nu vrea să frământe toată ziua cerne.)
- determină tipul comunicativ corespunzător (propoziții diferite după scopul comunicării)
Tipurile intonaţiei:
Există patru tipuri principale de intonaţie:
✓ Intonaţia uniformă (orizontală) – caracteristică vorbirii obişnuite, când se comunică sau
se constată un fapt fără implicare emoţională. Acest tip de intonaţie este specific
propoziţiilor enunţiative: intonaţia urcă uşor în prima parte,urmează o pauză mică şi
apoi o uşoară coborâre a tonului:
Mama pâine albă coace.
✓ Intonaţie ascendentă caracterizează propoziţiile interogative nemarcate lexical(nu
conţin indici interogatori –adverbe sau pronume interogative):
citeşte? a venit ?
Mama El
Cuvântul care vizează întrebarea este rostit cu cel mai înalt ton.
✓ Intonaţia descendentă – marchează propoziţiile imperative. Cuvântul care exprimă
ordinul sau îndemnul este rostit cu cel mai ridicat ton,după care tonul descreşte. Hai
în codru
la izvorul...
Cobori
34
2022
în jos
luceafăr
blând...
✓ Intonația combinată, ascendent-descendentă – apare în propoziţii enunţiative care

exprimă cugetări, aforisme.
Cine seamănă vânt culege furtună.
vânt__
seamănă__ culege__
Cine__ furtună__ .
Componentele intonaţiei:
principale – melodia, accentul sintagmatic sau frazic (logic);
secundare – pauzele, ritmul, tempoul, timbrul.
✓ Melodia rezultă din modificările înălţimii tonului sunetelor. Ea este specifică pentru
vocale,care sunt alcătuite în exclusivitate din tonuri. Fiecare cuvânt,sintagmă îşi are
melodia sa, în dependenţă de scopul comunicării:
Unde
te duci?
A
ca
să. (nemulțumire)
ca
A să? (mirare)
Melodiile sunt foarte variate, în funcție de scopul comunicării, dar se disting totuşi câteva
tipuri, in special melodiile sintagmelor finale, care se caracterizează printr-o scădere a tonului
în propoziţiile enunţiative şi printr-o ridicare a tonului acelor silabe/cuvinte, care conţin
întrebarea, în propoziţiile interogative nemarcate lexical.
Vii azi la mine?
35
2022
Vii azi la mine? azi
azi Vii la mine? Vii
la mine?
În general, melodia, ca element de bază al intonaţiei, este un indicator foarte important de

exprimare a emoţiilor.
De vânzare ți-i găinuşa ceea, măi băiete? (Transmiteți, prin intonație, curiozitate şi
zeflemea!)
Tonul cel mai înalt este al silabei purtătoare de accent logic, suprapus celui silabic. • Accentul
sintagmatic sau frazic (logic) – al doilea element de bază al intonaţiei – constă în rostirea
mai intensă a unui cuvânt din sintagmă, de regulă ultimul, servind la împărţirea
propoziţiilor în sintagme (îmbinări). Accentul logic coincide cu cel lexical (al cuv.), dar
este mult mai intens şi de o înălţime mai mare.
Lacul codrilor/ albastru/ Nuferi galbeni/ îl încarcă. (M. Em.) Lacul codrilor albastru
nuferi galbeni îl încarcă. Femeia mai tânără a tăcut. Femeia, mai tânără, a tăcut. Femeia
care nu vrea să frământe toată ziua cerne. Femeia care nu vrea să frământe toată ziua
cerne.
• Pauzele - întreruperi ale curentului sonor. Au funcţie fiziologică, fiind necesare
pentru inspiraţie, în timpul căreia articulaţia se întrerupe.
Funcţia lingvistică a pauzelor – de a delimita cuvintele, sintagmele, propoziţiile, în
funcţie de raporturile sintactice şi de scopul comunicării. De asemenea, exprimă
anumite stări.
Dar…nici nu ştiu măcar ce-mi ceri…/Dă-mi pace… fugi departe!
S-a dus amorul…
Dar nu vine…singuratic/ În zadar suspin şi sufăr. ( stări)
Faci focul, (…) iese fum. Veniţi:(…) privighetoarea cântă şi liliacul a-nflorit!
(raporturi sintactice)
Pauzele intenţionat prelungite sunt pauze afective. Corelate cu celelalte elemente, melodia şi
accentul, ilustrează diferite stări ca: ezitare, inconsecvenţă, discontinuitate în gândire,
nesiguranţă, sfială: :
Jupân Dumitrache: - Ştii cum e Veta mea… ruşinoasă. (infantilitate în gândire) •
Tempouleste iuţeala cu care se pronunţă o secvenţă sonoră, viteza cu care se succed
silabele în cuvânt. El depinde de numărul şi de durata pauzelor, care depind de starea
36
2022
afectivă / psihică a subiectului vorbitor şi de intenţiile acestuia. (Nerăbdarea,

indignarea, mânia, furia accelerează tempoul. Tristeţea, mâhnirea, resemnarea îl
încetinesc.)
Tempoul obişnuit, neinfluenţat de factori afectivi, dezvăluie temperamentul
subiectului vorbitor.
Tipuri de tempo:
✓ lent, liniştit – obişnuit, nemarcat emoţional;
✓ accelerat, grăbit – o consecinţă a stărilor emoţionale puternice: spaimă, grabă,
implicare emoţională într-o acţiune foarte dinamică;
✓ încetinit – scoate în evidență anumite secvenţe sonore; este expresia unei puternice
stări de afect (de ex., nebunie): Seceta_ a ucis _orice_ boare _de vânt… (N. Labiș) •
Ritmul – alternarea silabelor accentuate cu cele neaccentuate într-un interval egal de
timp. Este caracteristic, mai ales, comunicării poetice, ritmul fiind un element de bază
al versificaţiei: La noi sunt codri verzi de brad…(O. Goga)
O importanţă mare o are ritmul în comunicareaîn masă: la scandări, lozinci, la
strigăturile din dans, la onorurile militare: ritmul asigură claritatea şi sonoritatea
tranşei fonice:
Cine joacă şi nu strigă are-n gură mămăligă! Un’doi, un’doi, comuniştii – la gunoi!
Unire, moldoveni!
• Timbrul – coloritul vocii (catifelat/ cald, strident/ metalic/dur, acut/grav, răguşit/
gutural, nazal, care caracterizează vocea omului. Cel de bază (nazal) nu poate fi
modificat. Intervențiile chirurgicale plastice (de schimbare a formei nasului, de ex.)
pot influența timbrul de bază al vocii.
Vorbitorul adoptă un timbru suplimentar în vorbire (numit timbru oral), în funcţie de
diverşi factori: context, interlocutor, dispoziţie. Timbrul trădează starea afectivă a
vorbitorului (Din cauza emoțiilor, timbrul devine mai acut.). Cu un copil vorbim cu
alt timbru decât cu un adult, cu iubitul – altfel decât cu un profesor etc.
Timbrul este, indiscutabil, elementul primar, de bază, în stabilirea contactului cu
interlocutorul (este ceea ce mai numim ton).
N.B! Componentele intonaţiei nu funcţionează dispersat, ci se combină. Intonaţia se schimbă
odată cu schimbarea tuturor componentelor: melodie, timbru, ritm, tempo …
37
2022
Intonaţia ilustrează corelaţia foneticii cu sintaxa, cu morfologia, cu stilistica: Maria citeşte.

Maria, citeşte. Maria citeşte? Maria citeşte! Îmi plac mere roşii. Îmi plac mere, roşii.
Bibliografie recomandată:
1. Corlăteanu N., Zagaevschi Vl. Fonetica. Chişinău,1993.
2. Coteanu I. (coord.). Limba română contemporană. Fonetica. Fonologia. Morfologia.
Bucureşti, 1985.
3. Dîrul A. Fonetica. În: Gamatica uzuală a limbii române, coord. T. Cotelnic. Chișinău:
Litera, 2000.
4. Hristea Th. Fonetică şi fonologie. În: Sinteze de limbă română. Bucureşti, 1981.
5. Rosetti Al., Lăzăroiu Al. Introducere în fonetică. Bucureşti, 1982.
6. *** Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române. Bucuresti: Editura
Academiei Române, 2005.
SISTEMUL FONETIC-FONEMATIC. RAPORTUL LITERĂ – SUNET
1. Numiți sunetele din următoarele cuvinte. Caracterizați-le din punct de vedere
articulatoriu.
Mărgea, auxiliari, extracție, maci, nori, chercheliţi, accepţie, unghiuri, unchiaşi,
chioşcuri, străchioară, ei, unghi, ciorapi, feciori, Gheorghiu, giuvaiergiu, Negruzzi,
eroi, erai, șchiopi, Nelly, xerox, exercițiu, excepție, examen, pizza, whisky, Byron,
marchér.
2. Stabiliți raportul literă-sunet în cuvintele din exercițiul 1.
3. Precizați valoarea literelor plurivalente și explicați, unde e nevoie, neconcordanța
dintre numărul de litere și număril de sunete în cuvintele din șirurile de mai jos.
Casă, accesoriu, scoici, karate, kiwi, sequóia [qu pron. cv], státu-quó [qu pron. cv],
kurd, kaliu, kamikáze, kaki, kilometru;
Márker [er pron. ăr] , marchér, chemare, chiabur;
Micsandră, rucsac, taxi, exercițiu, exact, excursie, ticsi, cocs;
Chișinău, kilogram, unchi, unchiași;
Kiwi, vulpe, vocație, watt, weber, volum;
Wolfram, darwinism, whisky [pron. úĩschi];
Yoga, sexy, hobby, lobby, yen, Byron;
Vișină, viață, ierni, inimi, cinci, hamei;
Pereți, emoționali, este, eroici, eu, ceață, prea, cheag;
Hyperion, hartă, cheie, ghepard, hamei.
4. Îndicați, încercuind cifra corespunzătoare, numărul de sunete din care sunt
alcătuite cuvintele următoare.
Șfichi – 6/ 5/ 4
Arici – 5/ 4
Ghiocei – 7/ 6/ 5
Ocean – 5/ 4
Unchiași – 8/ 7/ 6/ 5
Gheorghină – 10/ 9/ 8/ 7/ 6
Unghi – 5/ 4/ 3
Chemi – 5/ 4/ 3
Ciorapi – 7/ 6/ 5/
Înghețați – 9/ 8/ 7
Xerox – 7/ 6/ 5
Lucioși – 7/ 6/ 5
Examinatori – 12/ 11
Ghimpi – 6/ 5/ 4
Oricine – 7/ 6/ 5/ 4
Cinci – 5/ 4/ 3
Urechi – 6/ 5/ 4
Erați – 6/ 5/ 4/ 3
Cinciul – 7/ 6/ 5/ 4
Ciori – 5/ 4/ 3
Exercițiu – 10/ 9/ 8
Excentrici – 11/ 10/ 9
Business – 8/ 7/ 6/ 5
Maghiari – 8/ 7/ 6/ 5
39
2022
5. Explicați raportul literă-sunet, în baza următoarelor situații. Numiți câte 3-4 exemple
pentru fiecare situație:
a) litere monovalente, litere plurivalente,
b) litere care notează foneme diferite,
c) litere fără valoare fonetică,
d) litere cu valoare fonetică diferită (notează alofone);
e) foneme care pot fi notate prin litere diferite;
f) foneme notate prin grupuri de litere.
6. Precizați și exemplificați prin ce litere pot fi redate următoarele foneme:
- fonemul /k’/;
- fonemul /c/;
- fonemul /i/;
- fonemul /v/.
7. Precizați câte sunete notează grupurile de litere ci, gi, ce, ge, chi, ghi, che, ghe din
cuvintele de mai jos: un sunet (consoană) sau două sunete (consoană + vocală).
Încadrați-le în tabel.
Stinghereau, inextingibil, cochilii, genunchi, ghinion, girafă, rugi, fuge, fugi, zece, ceas,
ciunt, cinci, ghiozdan, ghioagă, ghinion, gerberă, exercițiu, excentrici, fulgi, duceau,
chioară, excepționali, cer, chintesență, cheag, ceară, gheaţă, gherghef, ceainic, ciorapi,
ciorăpiori, șchiopi, agheasmă, chiulangiu, ochioasei, fecioarei, cheag, urechi, ciunti,
girafă, ghindă, ceafă, rochii, șchiopi, feciori, ceață, cineast, Ghenar, înghețați, chifle,
aceiaşi, ciur, centenar, cicoare, tinichigiu, cherestea, lighean, papucii, ceramist,
cocean.
Nr. de Un sunet Două sunete:
sunete (consoană) cons.+voc.
Grup
de litere
Ci
Gi
Ce
Ge
Chi
Ghi
40
2022
Che
Ghe
N. B!
1. Grupurile de litere (cele opt grupuri) reprezintă un singur sunet atunci când:
- sunt urmate de o vocală: ceară, geam, ciolan, cheamă, geantă, chiabur, -
la sfârșitul cuvântului, când nu formează silabe: baci, fagi, unchi, unghi,
perechi.
2. Se scrie ce, ge, înaintea lui a – ceafă, ceașă, geam, geantă.
3. Se scrie ci, gi, înaintea lui o, u – ciorap, cioc, ciur, giuvaier.
4. Grupurile de litere (cele opt grupuri) reprezintă două sunete atunci când: -
sunt urmate de o consoană: circuit, ghindă, gesturi, cercei, gingaș, chindii,
ghimbir, chip, ghindă.
- formează singure silaba: cine, cetate, general, chemare, cetate, genunchi, ginere,
zece, ghețuș, ghiocel, chelie.
8. Explicați raportul literă – sunet. Precizați valoarea literelor E, I din următoarele
cuvinte și din cele de la exercițiul anterior.
Xerox, fuioare, fiori, îndoieli, pini, unduire, liotă, pieton, i-am văzut cu propriii mei
ochi; mi-ai spus, leoaică, iei, veneau, vreo, viespe, Ioana, aripioară, ciocuri, chuili,
vioi, copiii, leoarcă, stăteau, pleoape, iepure, deal, ea, ei, ceartă, meargă, ger,
pioneză, ghioc, dezghioacă, erați, idee, aici, cinci, Gheorghe, urecheați, ceasuri,
iederă, ploioși, măiestrie.
CATEGORII DE SUNETE: VOCALE, SEMIVOCALE,

CONSOANE 9. Transcrieți textul. Subliniați consoanele sonore.
De dragul tău m-am înnorat și-am nins,
M-am recompus din nori și fulgi, iubito,
Și m-am surpat din ceruri dinadins.
Păcat de-atâta iarnă ce-ai mințit-o.
Eram un hohot infernal de fulgi,

Lavă de alb, jăratic de candoare,
Căzând pe zare în vâltori prelungi
Blând condamnat la moarte prin ninsoare.
Ningeam curat, ningeam conspirativ,

Ningeam în febră rece și-n neștire
Ca un dogmatic trist și emotiv
c-o ultimă credință în iubire. (A. Suceveanu)
10. Transcrieți textul. Subliniați consoanele surde.
În fiecare zi murim câte puțin.
Abia se ține frunza să nu cadă.
Ne trece tinerețea ca un vin
41
2022
băut printre prieteni în livadă.
În fiecare zi uităm câte ceva

sau amăgim prezentul cu-amintirea.
Mi-e dor, ni-i dor, dar parcă-am refuza,
din lașitate ocolim iubirea.
În fiecare zi rămâne câte-un loc

gol printre noi și nu-l mai umple nimeni.
Pasărea Phoenix a căzut în cioc
ori, salamandra, a trecut prin mine... (E. Cioclea)
11. Transcrieți textul. Subliniați consoanele
sonante. Nu-mi lua cercei şi salbe,
Că de-amu am plete albe.
Nu-mi lua năfrămi străine,
Că de-amu eu nu văd bine.
Rochie nu-mi lua de lână,

Că de-amu eu sunt bătrână.
Încălţări nu-mi mai alege,
Că de-amu eu nu pot merge.
Ia-i mai bine norei, lasă,

Că ea-i tânără, frumoasă,
Iar eu, fiule-s bătrână,
Cine m-o vedea-n ţărână?! (Gr. Vieru)
12. Transcrieți textul. Subliniați consoanele
ocluzive. De nu azi, mâine va cădea zăpada.
Sunt gata s-o întâmpin. O aștept.
De nu mai pot. Neliniștit. Ograda
am măturat-o.
Frunza de pe piept
am dat-o jos.
(Prea semănam la față.)
Acum sunt iarăși singur. Strig:
-Iu-ha!
Vine zăpada, gerul – flori de gheață
Se vor desface și-n fereastra mea. (E. Cioclea) 13.
Transcrieți textele. Subliniați consoanele constrictive. a)-
Pui golași cum stați în cuiburi
Fără plăpumioare ?
- Ne-nvelim cu ale mamei
Calde aripioare.
- Dar când mama nu-i acasă

Și ploița cerne?
42
2022
- Ne-nvelim atunci cu frunza

Ramurii materne.
- Dacă n-o sa vină mama

Și-o să cadă frunza?
- Cum să nu mai vină mama?
- Cum să cadă frunza?! (Gr. Vieru)
b) Pe ramul verde tace

O pasăre măiastră
Cu drag și cu mirare
Ascultă limba noastră
De-ar spune și cuvinte

Când cntă la fereaastră
Ea le-ar lua știu bine
Din limba sfântă-a noastră. (Gr. Vieru)
43
2022
14. Transcrieți textul. Subliniați consoanele africate.

Dintre sute de catarge
Care lasă malurile
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?...
Ne-nțeles rămâne gândul

Ce-ți străbate cânturile
Zboară vecinic îngnându-l
Valurile, vânturile. (M. Eminescu)
15. Comparați, din punct de vedere articulatoriu, consoanele [n] cu [d]; [m] cu [b].
Enunțați o concluzie.
16. Explicați, din punct de vedere articulatoriu, care este diferența dintre [m] și [n], dintre
[v] si [f], dintre [g] si [g´], dintre [c] și [h].
17. Includeți în următorul tabel consoanele din text, conform modului de

articulare. De-abia plecaseși. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci
Pân´ ai pierit la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ți-aș fi făcut un semn după plecare,

Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam și să rămâi.
Ai ascultat de glasul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?...
(T. Arghezi)
Sonante Sonore Surde Siflante
Ocluzive
Constrictiv
e
Africate
14. Rostiți alternativ vocalele [e] si [i] pe acelasi suflu de aer. Descrieți miscările organelor
cavității bucale pe care le sesizați?
15. Rostiți succesiv, fără a întrerupe curentul de aer, vocalele [o] și [ă], apoi [u] și [î].
Spuneți ce observați. Explicați, din punct de vedere articulatoriu, care este diferența dintre
ele. 16. Indicați din ce categorii de sunete este format fiecare dintre cuvintele din șirul de
mai jos, notându-le cu V(vocală), SV (semivocală), C (consoană).
Arici, cearcăne, ploioasă, deodată, erați, continuu, iubire, auriu, câini, ceas, deal real,
somptuos, ecou, xerox, geamgiu, cimpoaie, el, ei, fuioare, leoaică, copiii, cioară, maiouri, piure,
toaletă, voalați, oaia, șchiopi, ghici, șfichiuri, fulgi, oricine, exhaustiv.
17. Numiți cuvintele pe care le veți obține recunoscând sunetele ce corespund următoarelor
caracteristici articulatorii:
a)
1) Consoană surdă, ocluzivă, mediolinguală
2) Vocală anterioară, nelabială, închisă
3) Consoană surdă, constrictivă, postlinguală (velară)
4) Consoană sonantă, constrictivă, linguală (laterală)
5) Vocală anterioară, nelabială, închisă
6) Consoană sonantă, ocluzivă, bilabială;
7) Consoană sonoră, ocluzivă, bilabială
8) Vocală medială, nelabială, deschisă
9) Consoană sonantă, constrictivă, linguală (vibrantă)
b)
1) Consoană surdă, constrictivă, prepalatală (siflantă)
2) Consoană surdă, ocluzivă, linguală (dentală)
3) Vocală anterioară, nelabială, semideschisă
4) Consoană surdă, ocluzivă, postlinguală
5) Vocală posterioară, nelabială, semideschisă
6) Consoană sonantă, constrictivă, linguală (vibrantă)
c)
1. Vocală anterioară, nelabială, semideschisă
2. Consoană surdă, ocluzivă, postlinguală
3. Consoană surdă, constrictivă, alveolară (siflantă)
4. Consoană surdă, constrictivă, postlinguală (velară)
5. Vocală medială, nelabială, deschisă
6. Vocală posterioară, labială, închisă
7. Consoană surdă, constrictivă, alveolară (siflantă)
8. Consoană surdă, ocluzivă, linguală (dentală)
9. Vocală anterioară, nelabială, închisă
10. Consoană sonoră, constrictivă, labiodentală
d)
1. Consoană surdă, ocluzivă, bilabială
2. Consoană sonantă, constrictivă, alveolară (vibrantă)
4. Consoană sonoră, constrictivă, alveolară
5. Vocală posterioară, labială, închisă
6. Consoană sonantă, ocluzivă, bilabială
7. Consoană surdă, africată, alveolară
e)
1. Consoană sonoră, ocluzivă, mediolinguală
3. Consoană sonoră, constrictivă, labiodentală
45
2022
5. Consoană surdă, africată, linguală (prepalatală)
f)
1. Vocală posterioară, bilabială, semideschisă
2. Consoană sonoră, ocluzivă, bilabială
4. Consoană sonoră, ocluzivă, prelinguală
7. Consoană sonantă, ocluzivă, linguală (dentală, nazală)
8. Consoană surdă, africată, linguală (alveolară)
9. Vocală posterioară, nelabială, semideschisă
g)
1. Vocală anterioară, nelabială, închisă;
2. Consoană surdă, ocluzivă, bilabială;
3. Vocală posterioară, labială, semideschisă;
4. Consoană surdă, constrictivă, potlinguală (velară);
5. Vocală posterioară, labială, semideschisă;
6. Consoană sonantă, ocluzivă, prelinguală;
7. Consoană sonoră, ocluzivă, prelinguală (dentală);
8. Consoană sonantă, constrictivă, prelinguală (vibrantă);
9. Vocală anterioară, nelabială, închisă;
10. Vocală anterioară, nelabială, semideschisă.
18. Alegeți varianta corectă și pronunțați următoarele cuvinte.
Angină / anghină
Marfar / mărfar
Mizilic / mezelic
Crenvurst / crenvurșt
Lăcrimioară / lăcrămioară
Tochitură (bucate) / topitură
Zmulge/ smulge
Mulțumi / mulțămi
Betegeală / betejeală
Păianjen / păiangen
Sprijini / sprigini
Lenjerie / lengerie
Menajerie / menagerie
Corijent / corigent
19. Alegeți varianta corectă, consultând în acest sens dicționarul ortografic. Ferăstrău/
fierăstrău
Corigent/ corijent
Sandvici/ sendviș
Tobogan/ topogan
Piure/ pireu
Cafeină/ cofeină
46
2022
Cheotoare/ cheutoare
Ghips/ gips.
GRUPURI VOCALICE: DIFTONGI, TRIFTONGI, HIATURI

20. Marcați, prin încercuire, diftongii şi triftongii, precizați tipul lor. Subliniați hiaturile.
Chiuit, gheaţă, ghiocel, ghiocei, ghioceii, tinichigiu, tinichigii, tinichigiii, asociaţie, ghioagă,
geologie, cochilii, vergeaua, accepţie, gioarsă, chiulangioaică, aghiotant, leorpăi, jgheaburi,
papuci, unchiaş, unchiaşii, ţârâieli, accesoriu, giuvaiergiu, cafegioaică, ghionoaie, ciur,
macii, unchi, unchii, unghie, unghii, unghiuţă, chioşcuri, auxiliari, accesoriu, aghiotant,
asociaţie, cafegioaică, chercheliţi, chiulangiu, chiuit, cochilii, ciur, extracţie, geologie,
gheaţă, giuvaiergiu, ghionoaie, mărgea, unghiuri, maci, unchii, străchioară, vergeaua, a se
văita, abia, maghiar, chiabur, știu, știubei.
21. Scrieţi şi pronunţaţi corect cuvintele din sintagme.
Efect mai eftin; erou de eri; erburi ierbicidate după erupţie; un epure după epopeie; bae
aierisită; o femee pe aleie; o chee pentru muzeie; poiet de nevoe; proect pentru o expoziție;
poleeală ideală; o statuietă aflată într-o cetăţue; eu eram eroul ei; el este emotiv; o statue
gălbue; există poiezie.
22. Scrieţi, în locul punctelor, diftongii/ digrafele potriviţi/ potrivite. Argumentaţi. Ch...ag,
ob…ală, ch…amă, dezm…ardă, dera…a, march…ază, ab…a, och...ască, f…ară, îmbă…a,
gh…ară, tămâ…a, gh…aţă, bric…ag, pole…ală, c…as, tencu…ală, g…antă, d…avol
23. Scrieți și pronunțați corect cuvintele. Argumentați.

Deş…rtă, ş…de, betej…lă, mânj…lă, prăj…lă, obloj…lă, căptuş…lă, învălmăş…lă, moleş…
lă, zăpuş…lă, sfârş…lă, înș...lă, afiș...ză.
24. Pronunțați corect cuvintele. Consultați, în acest sens, dicționarul. Precizați ce grupuri
vocalice (diftong/ hiat) conțin.
Adagio, agiotaj, maseur, maseuză, piuneză/ pioneză, toaletă, văita/ văitare/ văitătură,
vraiște, scuar, trotuar, coafa/ coafor/ coafeză/ coafură, croazieră, culoar, curtoazie, exploata,
fermoar, foaier, fumoar, lavoar, patinoar, pledoarie, a voala, dezghioca, dezghiocător 25.
Rostiți, căutând trăsătura comună a cuvintelor din fiecare
coloană. Apoi rostiți alternativ cuvintele-pereche din cele două coloane. Alegeți una
dintre opțiuni:
a) cuvintele din cele două coloane conțin același segment vocalic simplu: vocala /ö/; b)
cuvintele din cele două coloane conțin același segment vocalic complex: diftongul /eo/; c)
/eo/ pentru prima coloană și /ö/ pentru coloana a doua.
să-nceteze-odată dizeuză
bleojdi bleu
leorpăi loess
vreo röntgen
paste-olandeze pasteuriza.
26. Numiți câte două cuvinte care conțin următoarele grupuri vocalice:
a) diftongi: oa, ua; ia, ie, ii, iu, iu, eo, ie, ui;
b) triftongi: ioa, iau; iei, oai;
c) hiaturi: o/a, u/a, i/a, i/e, i/i, e/o, i/o, u/i, i/u, e/o.
27. Subliniați grupurile vocalice (diftong, triftong, hiat).
Neajutorat, neapărat, neagră, caută, ghiaur, aruncau, nourii, înmiit, știință, panou, meu,
leuștean, voios, voioasă, doime, poimâine, nepieritor, pieton, văpaie, bătălie, steaua, suav,
inimioarei, coautor, ateism, conștiință, copii, copiii, alienare, mierlă, capricios, exercițiu,
47
2022
reluai, ușier, vestiar, cuier, zvăpăiat, fumoar, audiție, coaliții, al mielea, capricioasă,
superfluu, știucă, știu, iubire, albiu, gălbui, țârâi (prezent), țârâi (trecut)
28. Pronunțați corect următoarele cuvinte. Precizați ce grupuri vocalice conțin (diftong,
hiat).
Maseur, maseuză, adagio, agiotaj, piuneză/ pioneză, toaletă, văita, văitare, văitătură,
vraiște, scuar, trotuar, coafa, coafor, coafeză, coafură, croazieră, culoar, curtoazie,
exploata, fermoar, foaier, fumoar, lavoar, patinoar, pledoarie, a voala, dezghioca,
dezghiocător.
29. Despărţiţi în silabe cuvintele de mai jos încercuind cu o linie diftongii şi subliniind
vocalele în hiat.
Argou, eolian, cotidian, femeie, vioară, alcool, butoiaş, păpădii, tăinuire, copiii, zumzăit,
azalee, funcţie, bibliotecă, subiect, pionier, coafa, piuneză, deocamdată, paupertate, mariaj,
aluat, mausoleu, bojdeucă, maseuză, meandru, fief, fiică, seif, toast, şifonier, trotuar.
30. Marcaţi diftongii şi triftongii arătând care sunt semivocalele din cuvintele: paralei,
hămăiau, proteine, mureau, păun, lăcrămioară, protozoar, neaua, plăteau, inimioară, miei,
lasou, vineţiu, trăiai, iureş.
31. Identificați diftongii, triftongii din textele de mai jos, precizați tipul lor.
a) Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale
Se cobor la vale
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei. (Folclor)
b) La steaua care-a răsărit

E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă. (M. Eminescu)
c) Mama pâine alba coace,
Noi zburdăm voios…
Înfloresc în jur copacii,
Ceru-i luminos. (Gr. Vieru)
d) - Ce ai, puiu, nu vrei mei?

- I-am pierdut pe frații mei.
- Cum arată? - Tot gălbui.
- Cum îi cheamă? - Pui-pui-pui. (Gr. Vieru)
e) -Ești trist, te pregătești de iarnă?

Iubita parcă mă întreabă,
Iar eu, încet, răspundu-i parcă:
- Mă pregătesc de flori și iarbă. (Gr. Vieru)
f) Venii târziu acasă,

Să văd ce-i zice tu,
Luai puțin din masă,
Să văd ce-i zice tu. (Gr. Vieru)
48
2022
g) Aricioaica-n umbra florii
Își grijește ariciorii. (Gr. Vieru)
h) Iubite, uite, vine mama,

Să lași un loc și pentru ea.
De n-ar încape ea la masa,
De ce-ar fi mare patria? (Gr. Vieru)
i) Era lună, era floare,

Părul mamei cădea lung,
Parcă tot ploua cu soare
Peste trup golaș de prunc. (Gr. Vieru)
j) Cântă-un greier din aripă,

Greieraş, nu ţârâi,
Mama s-a culcat pe-o clipă
Şi o poţi trezi, Cri-cri!
Greieraşul fără casă:
„Uite, nu mai ţârâi, jur!
Dar şi funza să nu cadă,
De ce cade ea, zur-zur?” (Gr. Vieru)
k) E-o linişte iubirea?

Mi-s pletele albite.
Şi tulbure mi-e somnul
Ca între două pite.
Nu ştiu: răsare iarba,
Mai curg pe văi izvoare?!
Departe eşti de mine
Cum Luna e de Soare.
Pier stele neatinse.
Noi stele se vor naşte.
Am cunoscut durerea,
Nu am ce mai cunoaşte. (Gr. Vieru)
l) - Cioc-cioc!
Ploaia în câmpie bate.
- Pot să intru?
- Da, se poate! (Gr. Vieru)
32. Arătați valoarea literelor E, I din următoarele cuvinte.

Xerox, fuioare, fiori, îndoieli, pini, unduire, liotă, pieton, i-am văzut cu propriii mei ochi; mi
ai spus, leoaică, iei, veneau, Ioana, aripioară, vioi, stăteau, iepure, deal, ea, ei, meargă, ger,
pioneză, ghioc, dezghioacă, erați, idee, schiopi
SILABA, SILABAȚIA
49
2022
33. Despărțiți în silabe cuvintele din șirul de mai jos și arătați structura analitică a fiecărei
silabe (V., C., SV.).
Stinghereau, inextingibil, genunchi, girafă, rugi, fuge, fugi, zece, ceas, ciunt, cuinți,
ghiozdan, ghioagă, cheag, urechi, ghindă, xerox, exercițiu, excepții, excepționali, fulgi,
ciorapi, ciorăpiori, fuioare, fiori, șchiopi, agheasmă, chiulangiu, ochioasei, fecioarei,
îndoieli, cheag, urechi, ciunți, girafă, ghindă, ceafă, rochii, șchiopi, feciori, ceață, înghețați,
chifle, pini, aceiaşi, ciur, tinichigiu, unduire, cochilii, liotă, pieton, ghinion.
34. Dați exemple de cuvinte care să conțină silabe cu următoarele structuri:
a) consoană + semivocală + vocală + consoană;
b) consoană + consoană + semivocală + vocală;
c) consoană + vocală + consoană + consoană.
35. Propuneți alte structuri silabice și scrieți exemple.
36. Scrieți câte trei cuvinte după schemele date:
cvcv_________________________________________
vcvc__________________________________________
cvcvc_________________________________________
cccv _________________________________________
cccvc _________________________________________
cccvcc ________________________________________
37. Dați exemple de cuvinte care conțin consoane duble.
38. Despărțiți cuvintele în silabe, arătați componența fonematică a fiecărei silabe. Ioana,
fulgi, unghii, ariciul, ceaun, negricios, nori, cinci, cioplituri, exhaustiv, constituție, triunghi,
sfincși, zglobiu, șfichiui, exercițiu, jgheaburi, continuu, chiote, fii, sceptici, erai, xerox,
primăveri, tinctură, extincție, vâscos, bravissimo, fortissimo, înnopta, transsiberian, duceau.
39. Caracterizați fiecare silabă (din exercițiul precedent) după următorul algoritm:
a) închisă/ deschisă;
b) acoperită/ neacoperită;
c) accentuată/ neaccentuată;
d) protonică/ posttonică.
40. Delimitați silabele din următoarele cuvinte. Argumentați prin enunțarea regulii.
Mixtură, anxios, promptitudine, exclama, somptuos, punctuație, funcționar, sandvici, arctic,
astmatic, puncție, inegal, inadmisibil, distih, adopta, vârstnic, crainic, wattul, vâsle,
altcineva, aclama, ouă, odraslă, afluent, ogradă, deplin, dovleac, titlu, obște, lingvist, suplu,
cupru, zvârle, atlet, covrig, acru, intoxicație, extemporal, excepție, creație, filtru, aspru,
constructor, dinapoi, templu, unchi, arbitru, exploatare, ursoaică, ființă, cenaclu, zootehnie,
băiețandru, umplu, distincție, hazliu, dezleg, epopee, azvârli, vajnic, postverbal, înger,
biopsie, afectuos, evlavie, funcție, descrie, monstru, contra, abstract, altceva, translator,
prefabricat, pâsle, interregional, agronom, cinste, sublinia, sfârlă, șezlong, sfincșii,
măsliniu, sculptură, jertfire, lincșii, sublinieri, diplomați, deslușit, aici, auzeau, conștiință,
jgheaburi, igienă, ceainic, allegro, obiecție, punctual, sangvin, unchiași, restricție, paste,
solstițiu, bravissimo, fortissimo, înnopta, transsiberian, cincisprezece, promptitudine
41. Subliniați sau notați în caiete cuvintele în care grupurile de litere CE, CI, GE, GI, CHE,
CHI, GHE, GHI au valoarea silabică.
Chiabur, chiul, chiar, gheară, cheag, chiuvetă, douăzeci, societate, cioară, ciulin, ceartă,
bâlci, fecior, ghiveci, ciorbă, cină, ochioasă, gheață, tăciune, giulgiu, ghicitoare, alergic,
unghi, medicinal, ochios, ghiol, incipient, recipient, ghid, cearcăn, gingie, înceată,
geometrie,
50
2022
geografie, licean, ghiulea, funciar, chiciură, ceapă, chip, ghindă, încetineală, geamgiu,
social, ciob, maghiar, chioară, ceată, tăciune, chioșc, cioară, chip, ciornă, meci, giuvaer,
chezășie, ciubuc, arpagic, chiabur, ciudă, ceai, agent, biciuit, ciubucciu, geam, cicatrice,
cheamă, cicoare, urecheat, lichior, tocit, ghiol, gândaci, geologie, cianură, cearsaf,
închegat, ciubuc, ceară, ghiulea, geană, cireadă, chiulangiu, ciudat, ciumă, lichid, fecior,
ciudat, caraghios, ciucure, răceală, ghionoaie, ghiont, ghiozdan, încheagă, chioșc, giuvaier,
chirilic.
42. Stabiliți alternanțele fonetice care se pot produce în următoarele texte. Grupați-le în
alternanțe cu rol gramatical/ alternanțe cu rol derivațional. Explicați. a) Aşteaptă-mă
diseară la fereastră
Cu ochii trişti, cu fruntea visătoare…
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme,
Să-mpodobim iubirea care moare…
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme:
Sunt flori târzii, sunt florile din urmă,
În viaţa lor e moartea primăverii,
Cu viaţa lor iubirea ni se curmă… (Victor Eftimiu)
b) Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,

Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Ce frumoasă ești în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei.
Iezii pasc năframa ta ușoară,
Tu, cu muguri, bluza ți-o închei. (A. Păunescu)
c) Ușoară, maică, ușoară,

C-ai putea să mergi călcând
Pe semințele ce zboară
Între ceruri și pământ. (Gr. Vieru)
43. Exemplificați cu câte trei cuvinte următoarele alternanțe:
î – i;
ă – e;
o – u;
a – e;
t – č;
d – z;
t–ț
s – ț;
l-Ø
o – oa;
z–j
44. Identificați alternanțele. Precizați rolul lor.
vagabond – vagaboandă,
analog – analoagă/ analogă,
omolog – omoloagă/ omologă,
filosof – filosoafă/ filosofă,
precedă – preceadă,
51
2022
succedă – succeadă
masă – mese / mase;
mare – mari / mări,
cumătru – cumetri – cumetrie
șarpe – șerpi.
45. Explicați ce factori au influențat producerea alternanțelor
din exercițiul anterior.
46. Numiți formele de feminin ale următoarelor cuvinte
consultând DOOM 2. Formulați o concluzie.
Echivoc, filolog, cardiolog, psiholog, biolog, baroc, bacteriolog, livresc, carnavalesc,
romanesc, grotesc
47. Formați persoanele I – III ale verbelor. Subliniați formele
care au suportat variații de radical.
A observa, a convoca, a provoca, a adopta, a deșerta, a aranja, a așeza, a ședea, a afişa, a
înfăţişa, a înşela, a dirija, a proteja, a defrişa, a îmbrăţişa.
48. Formați pluralul substantivelor. Grupați-le în două coloane conform schimbărilor
produse la nivelul rădăcinii.
Fabrică, felicitare, staţie, lansare, cameră, lopată, raţă, vacă, capră, casă, ață, maică, vază,
varză, șarpe, pârâu, cumătru, cămașă, telefon, cursor, viteaj, francez, matroz, miez, mânz, fier,
vale, colonel, ciomag, fierăstrău, coală, coardă, mișel.
49. Despărțiți frazele în cuvinte fonetice.
a) Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă
La care să se-nchine și crunții tăi dușmani! (A. Mureșanu)
b) Cine joacă şi nu strigă facă-i-s-ar gura strâmbă! (Folclor)
c) Mamă,
Doar când ni-e greu ne amintim de tine.
În zile bune toți suntem străini.
Există și-un confort al lipsei de rușine
Al celor smulși din rădăcini. (E. Cioclea)
d) În fiecare zi murim câte puţin.

Abia se ţine frunza să nu cadă.
Ne trece tinereţea ca un vin
băut printre prieteni
în livadă.
În fiecare zi uităm câte ceva,
ne amăgim prezentul cu-amintirea.
Mi-e dor, ni-i dor, dar parc-am refuza,
din laşitate ocolim iubirea.
Vai nouă, vai!, ce drum pavat cu gropi
lăsăm în urmă şi ne sare-n faţă,
dar nu, o, nu,
o, nu suntem miopi –
noaptea-i pe ducă…
bună dimineaţa!” (E. Cioclea)
52
2022
e) Nu trece mult după asta, și-ntr-o zi, prin luna lui mai, aproape de Moși, îndeamnă păcatul pe
bădița Vasile tântul, că mai bine nu i-oi zice, să pună pe unul, Nic-a lui Costache, să mă
procitească. Nică, băiat mai mare și înaintat în învățătură până la genunchiul broaștei, era
sfădit cu mine din pricina Smărăndiței popii, căreia, cu toată părerea mea de rău, i-am tras
într-o zi o bleandă, pentru că nu-mi da pace să prind muște... Și Nică începe să mă asculte; și
mă ascultă el, și mă ascultă, și unde nu s-apucă de însemnat la greșeli cu ghiotura pe o
draniță: una, două, trei, până la douăzeci și nouă. „Măi!!! s-a trecut de șagă, zic eu, în
gândul meu; încă nu m-a gătit de ascultat, și câte au să mai fie!” Și unde n-a început a mi se
face negru pe dinaintea ochilor și a tremura de mânios...Ei, ei! acu-i acu. „Ce-i de făcut,
măi Nică?”, îmi zic eu în mine. Și mă uitam pe furiș la ușa mântuirii și tot scăpăram din
picioare, așteptând cu neastâmpăr să vină un lainic de școlar de afară, căci era poruncă să
nu ieșim câte doi deodată; și-mi crăpa măseaua-n gură când vedeam că nu mai vine, să mă
scutesc de călăria lui Balan și de blagoslovenia lui Nicolai, făcătorul de vânătăi.
(Ion Creangă)
50. Explicați noțiunile: accent, accent dinamic, accent tonic, accent de intensitate, accent
muzical, accent lexical, accent sintagmatic, accent stabil, accent logic, accent fix, accent
mobil, accent liber. Stabilește termenii aflați în raport de echivalență, de opoziție.
51. Se poate vorbi de cuvinte monosilabice accentuate? Argumentați.
52. Notați zece cuvinte monosilabice accentuate din textele de la exercițiul
precedent.
53. Notați în tabel câte zece cuvinte neaccentuate din textele de la exercițiul 49.
Cuvinte neaccentuate Cuvinte neaccentuate
proclitice enclitice
54. Transcrieți în caiete cuvintele, subliniați silaba tonică și numiți tipul de accent. Diplomă,
director, butelie, aulă, primăvară, veveriță, administrator, diplomă, prepeliță, epocă, furie,
graniţă, pricină, industrie, regizor, scrupul, splendid, standard, crenvurşt, tranzit, tinichigiu,
gărgăriță, unduire, fotbal, baschet, liotă, pieton, ghinion, leoaică, veneau; felicită,
determină, accesoriu, bravissimo, fortissimo, înnopta, transsiberian, expeditor, comentator,
adulter, letopiseţ, nonsens, suntem, simbol, miros, geolog, administrator, inspector,
instructor, realizator, adulter, scrupul, autobuz, import, şervet, indigo, geolog, stomatolog,
astrolog, miros, mizer,
55. Accentuați, cu ajutorul dicționarului ortografic, următoarele cuvinte. Precizați tipul de
accent.
Amnistie, amnezie, cumul, credit, regizor, splendid, standard, crenvurst – crenvurşti, volei,
calcar, karate, cătină, leurdă, neutru, radar, cocos, ping-pong, pop-corn, adidas, trifoiște,
vermut, cocteil/ cocktail, revizor, tambur, bariton, colibri, capsulă, superfluu, barman, loto,
deoarece, acvilă, agrişă, ancoră, aulă, scorbură, molimă, rabie, necesită, întârzie, cochilie,
alibi, vanilie, avarie, superfluu, doctoriţă, pictoriţă, bivoliţă, diavoliță; călugăriță,
chelneriță, barmaniță, dăscăliță, frizeriță, cizmăriță, copiliță, neutru.
53
2022
56. Extrageți din exercițiile 42, 43 câte zece cuvinte cu fiecare tip de accent și notați-le în
tabel.
Oxiton Paroxiton Proparoxiton Anteproparoxiton
57. Accentuați, consultând DOOM 2005, cuvintele din șirul următor. Formulați o concluzie.
Antic, trafic, agriș, precaut bariton translator puber, anaforă, agrişă, sinecdocă, acatist,
antic, anaforă, anost, antic, candid, colaps, facsimil, firav, gingaș, halteră, hatman, intim,
jilav, manager, penurie, picnic, ponei, profesor, trafic, puber, buldog, sinecdocă, precaut,
corector, director, item.
58. Precizați tipul de accent sub aspect morfonologic în cuvintele din textele
propuse. a) Mai spune s-aducă și ceaiul
Și vino și tu mai aproape,
Citește-mi ceva de la poluri
Și ningă… zăpada ne-ngroape. (G. Bacovia)
b) Rabdă-mă, iubito, cum te rabd și eu –

după mine altul n-o să te răsfețe
astfel ca și-acuma când te-ating în vis
c-o ușoară undă de tristețe. (E. Cioclea)
c) Ori eu de mult sunt scara de la bloc,

aștept pantofii ei să mă mângâie,
să-mi se topească ceafa de noroc,
ca un asfalt în care-au să rămâie. (E. Cioclea)
d) Și mi-i spune-atunci povești

Și minciuni cu-a ta guriță,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești. (M. Eminescu)
e) Aricioaica-n umbra florii

Își grijește ariciorii,
Îi tot spală de cu zori
Pe botic și ochișori.
59. Analizați fonetic cuvintele subliniate din exercițiul anterior, conform următorului
algoritm:
a) stabilirea numărului de litere;
b) stabilirea numărului de sunete-tip;
c) notarea sunetelor (în paranteze pătrate);
d) stabilirea numărului de silabe, delimitarea lor;
e) stabilirea numărului de vocale, notarea lor în paranteze;
f) stabilirea numărului de consoane, notarea lor în paranteze;
g) stabilirea numărului de semivocale, notarea lor în paranteze;
h) stabilirea numărului de diftongi, triftongi, notarea lor și precizarea tipului;
i) marcarea silabei accentuate, stabilirea tipului de accent.
54
2022
60. Stabiliți, în baza exemplelor de mai jos, care este rolul accentului. a) Roman –
roman, cântecele – cântecele, torturi – torturi, mijloc – mijloc; b) strigă – strigă, adună
– adună, ară – ară, dezvoltă – dezvoltă, reclamă – reclamă; c) dură – dură, clasă –
clasă, repede – repede, duduie –duduie, comis – comis, căi – căi, snopii– snopii,
paralele– paralele, haină – haină, boi – boi;
d) descântă – des cântă, desprinde – des prinde, calmare – cal mare, vindecare – vin de
care, nuia – nu ia, ananas are – Ana nas are, des fac asta – desfac asta, ar dealul nostru –
Ardealul nostru;
61. Construiți enunțuri cu următoarele cuvinte. Precizați rolul accentului. Ochi – ochi, răţoi
– răţoi, polei – polei, haină – haină, boli – boli, război – război, aburi – aburi, scumpi –
scumpi, domni – domni, porunci – porunci, bară – bară, bariton – bariton, director –
director.
62. Exemplificați prin câte două enunțuri principalele tipuri de intonație: declarativ,
interogativ, afectiv, imperativ.
61. Pronunțați în mod diferit propozițiile „Da”, „Chiar așa”, „De ce nu vii”, demonstrând
că variațiile de înălțime a vocii îndeplinesc un rol semnificativ la nivelul enunțului. 62.
Stabiliți cu care dintre nivelurile limbii intonația are cea mai strânsă legătură.
Argumentați și exemplificați.
63. Citiți cu intonație corespunzătoare enunțurile de mai jos. Explicați rolul intonației. Ion
citește. Ion, citește! Ion citește? Ion citește! Ion citește?! Ion citește... 64. Rostiți pe rând, cu
intonație diferită, fiecare enunț. Formulați o concluzie. Femeia care nu vrea să frământe
toată ziua cerne. Femeia mai tânără a tăcut. Dacă bărbatul ar înțelege adevărata valoare pe
care o are femeia ar sta în genunchi. Dacă vii luni te întorci cu avionul. Se cunoaşte el strigoiul
de pe limbă! Când alerg repede ajung. Stăteau îngrămădiţi lângă zidul cimitirului bărbaţi şi
femei zi şi noapte ploaia cădea tot mai deasă. 65. Argumentați, într-un eseu în limita unei
pagini, importanța foneticii pentru formarea culturii lingvistice a unui student-filolog.
66. Rosteste enunțurile de mai jos. Alege forma nou apărută si motiveaz-o pe cealaltă din
punctul de vedere al accidentelor fonetice:
întreprindere / inteprindere
de+înapoi / dinapoi
de+înaintea / dinaintea
vreodată / vre_odată
tirbușon / tiribușon
anin / arin
primenit / premenit
pantaloni / paltaloni
fotbal / fodbal
pasiență / pasență
maiou / maieu
reșeu / reșou
vagabont / vagabond
ekskava / eskava
ekstinktor/ estinktor
pogrom / progrom
kinezi / kineji
55
2022
acopunktură /
acupunctură culo_are /
colo_are
sosete / sosete
k_ebap / k_ebab
rečensămînt /
rečesămînt jumătate /
jumate
morfofonologie /
morfonologie skulptură /
skluptură
idee / idei_e
kreăm / kreem
pernă / perină
gogoserie / gogosărie
desk_ide / deșk_ide
erbivor / i_erbivor
măslină / maslină
ui_tă-te / ui_te-te
un ban / um ban
perčeptor / prečeptor
petik / petek
intinerar / itinerar
fi_asko / fiasko
simptom / simtom
dese_ară / dise_ară
toaletă / to_aletă
sălbatek / sălbatik
pasteuriza/ paste_uriza
56

Suport Fon

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Fon

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

M. Vâlcu.

Suport teoretic al cursului Fonetica limbii române

Tema I. Introducere în curs. Obiectul de studiu al foneticii. Fonetica și fonologia

Termenul fonetică provine din greacă: phonetikos – referitor la sunet.

Ilustrați, cu câte 2-3 exemple, relațiile foneticii cu fiecare disciplină lingvistică.

• Zgomote – rezultatul vibrațiilor neritmice, cu o frecvență neuniformă; se produc în cavitățile

Tema III. Structura aparatului fonator

* PENTRU ACTIVITATE INDIVIDUALĂ – tema Structura aparatului fonator: grupuri

Schema zonelor de articulaţie din cavitatea bucală:

Dinţi Apex Pos Uvula

Așadar, pe de o parte, există sunetele č, ğ, k’, g’ fără o literă corespunzătoare, pe de altă

Litere ce reprezintă mai multe sunete-tip:

Litere cu valori fonetice diferite:

• vocală (nuc, unde, tăcut, făcu etc.)

Sunete-tip reprezentate de mai multe litere:

➢ Pentru seminar: Ilustrează cu câte cinci exemple următoarele situații:

Tema IV. Clasificarea articulatorică a vocalelor și consoanelor

✓ Labiale – o, u. La rostirea lor buzele se apropie, se rotunjesc și se îndreaptă înainte,

Triunghiul vocalic (Triunghiul lui Hellwag):

Axa verticală – apertura;

• După locul de articulare/punctul din cavitatea bucală în care se creează piedica

✓ Linguale – piedica este formată de limbă. Ele se împart în:

TemaV. Diftongii, triftongii: clasificare, căi de formare

• diftongi ascendenţi (semivocală + vocală)

N.B! Se pot forma diftongi ascendenți la rostirea conjunctă a două cuvinte:

• Sinereza (convergenţa) – contopirea a două vocale de sine stătătoare.

corp, cană – cină.

Tipuri de alternanţe vocalice (în funcţie de factorul care le generează):

✓ A.C. dependente de locul şi modul de articulare (alternanțe totale);

dezacord, răscopt – răstorn – răzbun; în sufixe: generos – generozitate, ingenios –

Există posibilitatea în limba română, datorită existenţei unor cuvinte cu structură

✓ trisilabice (ho-tă-rât, pro-fe-sor, e-xa-men, dic-ţio-nar etc.);

3. O consoană intervocalică aparține vocalei următoare.

5. Două consoane intervocalice se despart (1+1):

Cuvintele care conțin consoane duble se despart la fel:

* S/Z+L/M , R+L se despart în mod obișnuit.

Unităţile fonetice suprasegmentale / nelineare, accentul şi intonaţia, nu constituie

Cuvinte paroxitone (accentul cade pe silaba a II-a) :

Cuvintele neaccentuate situate după cuvântul accentuat – cuvinte enclitice – de regulă se

- masă, mese, mesei, meselor;

✓ Diferenţiază cuvinte aparţinând la părţi de vorbire diferite: tinerele – tinerele,

✓ Intonația combinată, ascendent-descendentă – apare în propoziţii enunţiative care

În general, melodia, ca element de bază al intonaţiei, este un indicator foarte important de

afectivă / psihică a subiectului vorbitor şi de intenţiile acestuia. (Nerăbdarea,

Intonaţia ilustrează corelaţia foneticii cu sintaxa, cu morfologia, cu stilistica: Maria citeşte.

CATEGORII DE SUNETE: VOCALE, SEMIVOCALE,

Eram un hohot infernal de fulgi,

Ningeam curat, ningeam conspirativ,

băut printre prieteni în livadă.

În fiecare zi uităm câte ceva

În fiecare zi rămâne câte-un loc

Rochie nu-mi lua de lână,

Ia-i mai bine norei, lasă,

- Dar când mama nu-i acasă

- Ne-nvelim atunci cu frunza

- Dacă n-o sa vină mama

b) Pe ramul verde tace

De-ar spune și cuvinte

14. Transcrieți textul. Subliniați consoanele africate.

Ne-nțeles rămâne gândul

17. Includeți în următorul tabel consoanele din text, conform modului de

Ți-aș fi făcut un semn după plecare,

5. Consoană surdă, africată, linguală (prepalatală)