Ariciul-Sfătuitor al oamenilor

Ariciul este întâlnit în vechea mitologie , unde apare ca inventator al focului, ca sfătuitor al
oamenilor, ca păstrător al tainelor legate de tehnicile muncii agrare; el fiind considerat cel mai
știutor dintre toate viețuitoarele; el nu este doar meșteșugar, ci și demiurg, posedă nu doar
înțelepciune, ci și omnisciență, nu are termen de comparație în nici una din mitologiile vecine,
este specific românească, fără precedent și etimon în cultura și simbolica română .Figura lui s-ar
putea să fie un element de substrat, o urmă din mai ample și mai complexe mituri străvechi, care
povesteau faptele unei mari divinități , creatoare de lume și făuritoare de legi; este, în mod
evident o ființă demiurgică; puterea sa creatoare se manifestă prin faptă, sau prin cuvânt (sfat);
ariciul face lumea și știe cum trebuie făcută aceasta; dar el nu o face niciodată singur, ci
împreună cu Dumnezeu, sistemul culturii populare întâlninduse cu cel creștin, având loc
întrepătrunderea lor Ariciul este factorul activ, este cel care face și desface ițele
cosmogoniei,deci el este demiurgul real, cel care cunoaște și făptuiește, chiar dacă, în poveste, el
este prezentat ca „ajutător” al lui Dumnezeu; apare în două ipostaze principale: el este fie cauza
erorii cosmogonice, fie remediul ei; atunci când greșește zidirea lumii, ariciul o face fie din
neatenție, fie din șirețenie, din dorința lui de a-l păcăli pe Dumnezeu; atunci când corectează
eroarea cosmogonică, el acționează fie printr-un sfat înțelept, fie printr-o faptă concretă; prin
dorința sa de a face mai mult pământ și apoi prin puterea sa de a-l stăpâni și modela, ariciul se
dovedește a fi o ființă mitologică profund telurică; el își exercită puterea creatoare peste pământ
(face mai mult pământ) și pe sub pământ (se bagă dedesubt, încrețindu-l și făurind munții, văile,
dealurile, râpele); pământul de la începuturile lumii este drept și neted și nu poate reține apa și
nici nu o poate conduce, din care cauză el este un pământ sterp, uscat, arid și nefolositor
omului.Născând formele de relief, ariciul face posibilă, în plan mitologic, însăși viața, mișcarea,
transformarea lumii; ceea ce era unitar, monoton și indistinct devine acum variabil, bogat,
dinamic; formele de relief semnifică astfel multiplicitatea și diferența; lumea creată formă
dinamică, contradictorie și tot el pune bazele vieții, aducând apa la suprafață; el nu refuză, în
principiu, să ofere soluția și nici nu se manifestă ca un dușman fățiș al Demiurgului Acest
ghemotoc viu, care se face și desface, se întinde și se strânge, funcționează, în credințele
tradiționale românești, ca un regulator al ritmurilor firii; el mediază între pământ și apă, între
spațiul întins și cel unduit, între arid și fertil, între suprafață și adâncime Inițial de către Demiurg
numai pe două dimensiuni (lungimea și lățimea) câștigă, prin acțiunea creatoare a ariciului, o a
treia dimensiune, verticalitatea (înălțimea și implicit adâncimea); rostul cosmogonic al ariciului
este acela de a găsi un echilibru între contraste, între cer și pământ, între pământ și apă, între
pământul neted și pământul frământat de forme de relief; ariciului deci îi revine rolul deosebit de
important de a stabili ritmurile din natură; el creează, într-un anume sens, „plaiul mioritic”, adică
această permanentă succesiune de planuri ascendente și descendente.

2
ARICIUL, FAPTURA MITICA – EROU CIVILIZATOR !

Ariciul detine un rol important, un rol cosmogonic in legendele mitice, in basmele fantastice,
prezent in superstitii, datini, credinte ale poporului roman. Faptura mitica a ariciului, ii confera
atribute, sarcini, cu calitati deosebite : muncitor, inventiv, inteligent, drept, iubit si admirat de
catre popor . Ariciul este intalnit si in folclorul universal, in folclorul african dar si in cel asiatic,
fiind considerat inventator al focului, al agriculturii, erou civilizator.

In mitologia romana, ariciul este considerat ca fiind cel mai drept ” concurent ” al celor doi
demiurgi : Fartatul si Nefartatul, acestia consultandu-l des mai ales in rezolvarea unor etape
esentiale ale creatiei, insa, il consulta nu direct, ci indirect, prin intermediari, alte fapturi mitice :
albina, corbul, naparca . Ariciul este considerat ca fiind drept, cu decizii intelepte, si, demiurgii,
apeleaza la sfatul lui sau, chiar lasa ariciul sa creeze ceea ce ei considerau ca nu s-ar fi cuvenit sa
creeze ei : ridicarea Cerului deasupra Pamantului, ridicarea si impartirea apelor pe Pamant,
crearea muntilor, movilelor, dealurilor, crearea campiilor si vailor, etc. Cel mai important rol, cea
mai dificila si provocatoare sarcina a Ariciului este insa, aceea de a drege ceea ce nu au conceput
bine cei doi demiurgi, Fartatul si Nefartatul. Dintre cei care s-au aplecat asupra studierii,
culegerii legendelor mitice, scrierii si publicarii lor, mentionat de catre Romulus Vulcanescu in ”
Mitologie Romina ” este L. A. Candrea, care atribuie micutei fapturi mitice, doua atributii
majore, si anume :

– ariciul ii sfatuieste pe demiurgi cum anume sa faca muntii si vaile ;

– ariciul concepe, creeaza el insusi muntii si vaile in locul celor doi demiurgi ; 3
L. A. Candrea considera ca Ariciul este ” adevaratul inginer al creatiei „. La randul sau, Mircea
Eliade, acorda Ariciului acelasi caracter demiurgic , in procesul complex al cosmogoniei .

In descantece si strigaturi, ariciul nu este prezent, insa, el figureaza la loc de seama in medicina
magica si in meteorologie. Ariciul este considerat un animal ignic, de obarsie solara, tepii lui
magici fiind folositi in vindecarea frigurilor, sau, in tratarea tremuriciului. Bolnavii erau intepati
cu acele de arici, care frig, pun sangele in miscare si prin urmare impiedica tremuriciul. Tepii
ariciului frig precum razele soarelui . Batranii, mosii si babele, distingeau si talmaceau dupa
mersul si ascunzisurile aricilor, schimbarea timpului in vremea verii : mersul grabit spre ascunzis
sau sub radacini de copac prevesteste vreme rea, ploi, furtuni, racirea vremii, mersul incet, alene,
odihna aricilor in afara ascunzisurilor , prezice vreme buna , frumoasa, insorita .

Uciderea Ariciului a fost si inca este considerata pacat, este pastrata mai ales in folclor
superstitia conform careia e pacat mare sa omori un arici. Tolerarea si ingrijirea Ariciului pe
langa gospodarie, este considerata ca fiind placuta demiurgilor, mai apoi lui Dumnezeu, de bun
augur .

Din toate aceste motive, ariciul este considerat ca fiind un Erou Civilizator, si continua sa fie o
prezenta agreata in gospodariile oamenilor .

Ariciul este un animal insectivor, înrudit cu cârtiţa, cu botul ascuţit şi corpul gros, acoperit cu păr
numai pe cap, pântece şi picioare, restul trupului fiind plin de ţepi tari, datorită cărora nu poate fi
atacat uşor de alte animale. Cât este atacat, se face ghem şi ţepii îi apără tot corpul; după ce
pericolul a trecut, se desface şi calcă încet, cu paşi mărunţi, după hrană.

Într-o legendă, se spune că, la început, pământul era întins ca o farfurie şi, cum diavolul nu
fusese prea grăbit să scape de Dumnezeu şi-l rostogolise prea repede în noaptea când Cel-de-Sus
adormise, pământul crescuse atât de mult, încât dădea afară peste marginile apei şi ale cerului.

Asta l-a pus pe Dumnezeu pe gânduri şi nici el nu mai ştia ce să mai facă, să încapă tot pământul
în marginile cerului. Se sfătui cu unul, se sfătui cu altul şi nimeni nu putu a-i da un sfat bun. Şi
din această pricină era foarte necăjit.

Atunci îşi aminti de arici, care în acele vremuri avea faima de filosof şi de om sfătos, poate
pentru că mereu mergea gârbovit şi morocănos. Dumnezeu trimise pe albină să-l întrebe ce sfat îi
dă. Albina îl găsi tocmai după prânzul cel mare, făcându-şi culcuş să se odihnească. 4
Auzind despre ce e vorba, ariciul s-a supărat foarte tare că albina i-a stricat bunătate de somn: -
„Ce trimite Dumnezeu la mine, că doar el e cel mai deştept decât toată lumea” – şi nu vru să-i
spună. Albina, vicleană, se prefăcu că pleacă şi se ascunse după uşă.

Ariciul, crezând-o plecată şi cuibărindu-se pentru odihnă, începu să bombăne: - „Auzi la

Dumnezeu, să trimită la mine după atâta lucru! D-apoi, nu-l împinge şi pe el mintea să strângă în
chingi puţin pământul şi să facă dealuri, munţi şi văi?”

Albina, care auzi, o rupse la fugă şi, pe nerăsuflate, îi povesti lui Dumnezeu ce a aflat de la arici.
Atunci, Dumnezeu se apucă şi strânse pământul, aşa cum ai strânge boţind o bucată de stofă în
pumni, ca să încapă între hotarele cerului.

Îndată se împestriţă tot pământul de dealuri, munţi şi văi, după cum s-a întâmplat să se boţească
pământul. Iar albinei, pentru că îi făcuse acest mare bine şi-i adusese sfatul ariciului, Dumnezeu
i-a dat darul de a face mierea cea dulce şi aromată cu toate miresmele câmpului.

Ariciul nu a atras prea mult atenţia mitofolclorului românesc, şi este pomenit doar în treacăt în
invocaţii.

5
 Legenda ariciului

Cand a facut Dumnezeu toate cate se vad pe pamant, s-a apucat sa rasuceasca si firul vremii.
Acest fir era impletit din doua, unul negru si unul alb. Firul alb era ziua, iar cel negru era
noaptea.

A cautat Dumnezeu un dobitoc care sa-l ajute, pentru ca firul acesta era nesfarsit de lung si
munca era prea cu oboseala multa. Dar iata ca s-a gasit ariciul sa dea ajutor lui Dumnezeu.

Si a stat ariciul un an, doi ani, trei, o suta, o mie, ba zece mii de ani si l-a ajutat pe Dumnezeu. Si
Dumnezeu i-a dat doua gheme: unul alb si altul negru, sa le invarteasca mereu, ca sa se desire
cele doua fire deopotriva. Iar Dumnezeu sta si rasucea firele si facea din doua deosebite unul
pestrit si-l depana pe ghemul vremii. Si era menit ca dupa ce se va ispravi din depanat,
Dumnezeu sa faca oamenii si apoi sa inceapa sa desfaca firul vremii de pe ghem.

Si acum se zice ca uitandu-se ariciul mereu la cele doua gheme si invartindu-le mereu, mereu, a
atipit de oboseala. Iar in vremea aceasta s-a rupt firul cel alb si Dumnezeu depana inainte pe
ghemul vremii un singur fir, in loc de doua, numai pe cel negru. Desteptandu-se ariciul, a ramas
fara suflare, de groaza multa. Atat cat se depanase firul cel negru singur, atata vreme trebuia sa
fie pe lume noapte, caci nu se amestecase cu firul care era ziua. Poate un an, poate doi, ori chiar
o suta, ori o mie de ani, era sa fie pe lume noapte. Si atunci s-a speriat ariciul de ceea ce a facut,
incat toti perii de pe dansul s-au ridicat, cum se ridica in varful capului parul omului de spaima
mare.

Si Dumnezeu, suparat de raul ce-i facuse ariciul, a zis intr-o manie:

- Zburlit sa-ti ramana parul pentru totdeauna! Spaima de moarte sa duci cate zile vei trai!

Dar, aducandu-ti aminte de binele ce i-l facuse ariciul, a zis cu bunatate:

- Ghemele mi le-ai tinut si ghem sa te poti face la vreme de primejdie si nimeni, nici om, nici
fiara, sa nu poata sa se apropie de tine, ca sa-ti faca rau, ca mult bine mi-ai facut tu.

De atunci a ramas ariciul pana-n ziua de azi zburlit, cu tepi si plin de spaima, dar se poate apara
de dusmani, facandu-se ghem, si nimeni nu-i poate pricinui vreun rau.

Ariciul (mitologie animalieră)

În ansamblul mitologiei populare româneşti, ariciul reprezintă animalul prin excelenţă

cosmogonic. Nici o altă vieţuitoare din beştiarul folcloric nu este atât de intim şi atât de profund
legată de momentele decisive ale facerii dintâi a lumii. Caracteristica cea mai generală şi cea mai
cunoscută despre arici este aceea că „el a urzit pământul”. De aici derivă caracterul sacral al 6
ariciului, prestigiul său cu totul ieşit din comun. E păcat să omori ariciul, susţin credinţele
populare, pentru că el a urzit

pământul sau l-a măsurat; ariciul la o casă e cu noroc fiindcă a urzit pământul împreună cu
Dumnezeu.

Într-o primă ipostază mitologică ariciul este trimis de Dumnezeu să „urzească” pământul:
„Voind Dumnezeu să facă pământul, a început întâi să-l urzească pe cer, ca să fie deopotrivă de
mari amândouă, pentru aceasta şi-a luat de ajutor pe arici. Dându-i un ghem de aţă, l-a trimis să-l
depene sau să-l desfăşoare pe sub poalele cerului. Ariciul, însă, socotind în mintea lui că mai
bine ar fi dacă ar fi pământ mai mult, a urzit o câtime mai mare decât i se poruncise”. Aici ariciul
este acela care face efectiv pământul, chiar dacă după porunca şi îndemnul divinităţii supreme.

Alteori, greşeala ariciului se datorează unei mişcări neîndemânatice: ”Dumnezeu urzea după
araci. Ariciul, care ajuta la urzit, ferindu-se de un arac, a scăpat ghemul mare. Din această cauză,
pământul nu a ieşit neted, ci accidentat. Dumnezeu l-a blestemat: ”Ariciule, de araci te-ai ferit,
de-acum să-i porţi în spate” şi astfel ariciul s-a făcut ghem şi s-a pomenit plin de ţepi”.
Legendele acestea pun în corelaţie aspectul cu totul deosebit al ariciului cu isprava prin care el a
stricat chipul universului. Această Stângăcie specifică modului biologic de a fi al ariciului este
subliniată şi de alte texte populare. Astfel „ariciul era voinic, cu barbă mare, când urzea
Dumnezeu pământul şi chemându-l să-i ţie două ghemuri, unul de urzeală şi altul de bătătură,
ariciul s-a-nfiorat de faţa Domnului, a scăpat un ghem din mână. Din astă pricină, pământul din
lan şi şes cum era să fie, s-a scovârdit şi s-a prefăcut în măluşteanuri, văi, văgăuni, colnice,
piscuri, munţi, râpi, mătci şi Dumnezeu s-a necăjit şi l-a blestemat să rămâie ghem şi aşa stă de-
atunci”.

Stângăcia ariciului este reliefată şi de alte două legende, care explică aspectul său exterior. Din
una aflăm că ariciul a luat un coş cu ouă şi s-a dus la Dumnezeu, să i le ducă în dar. La intrare el
s-a împiedicat de prag şi a vărsat toate ouăle. Supărat, Dumnezeu l-a certat că a făcut atâta
murdărie, iar ariciul s-a zgârcit de ruşine. De atunci el a rămas aşa, strâns şi încovoiat. Altă
legendă ne povesteşte cum ariciului i-au fost hărăzite drept hrană, insectele. El a plecat să le
caute într-o vie şi, mişcându-se greoi într-o parte şi alta, a dărâmat toţi aracii. De atunci el este
blestemat să poarte aracii în spinare.

Datorită neatenţiei sau vicleniei ariciului, fie datorită propriei sale nepriceperi, Dumnezeu
greşeşte facerea lumii, realizând un cosmos imperfect, în care pământul, prea mare, nu mai
încape sub bolta cerului. Imperfecţiunea nu este numai o chestiune de dimensiune, ci şi una de
funcţionalitate: pe acest pământ drept şi neted viaţa nu este posibilă. Pe el apa nu se adună şi nu
se scurge, iar fără apă nici plantele şi nici animalele nu pot vieţui. Eroarea de construcţie a
demiurgului este imediat sancţionată de arici: ”Dumnezeu a făcut pământul ca o minge şi apoi l-a
întins cum ai întinde un aluat. Pământul a fost drept, neted ca pe palmă, şi când te uitai, vedeai
peste tot. Dar ce folos, că pe pământ izvoare, apă nu erau. Merge Dumnezeu la arici şi-l întreabă:

-Ei, cum îţi pare, am făcut frumos pământul?

-Da, frumos, i-a răspuns ariciul, dar oamenii pe dânsul, vitele să ştii că nu vor putea trăi, căci nici
n-au apă. 7

-Apoi, dară, fa tu cum ştii, i-a zis Dumnezeu.

-Ariciul a luat şi s-a băgat pe sub pământ, a ridicat munţii, a făcut gârlele, a scos izvoarele şi de
la dânsul pământul e aşa deluros şi râpos cum îl vedem”.

După cum am văzut, ariciul mediază între pământ şi apă, între spaţiul întins şi cel unduit, între
arid şi fertil, între suprafaţă şi adâncime. Alte legende ne arată că ariciul este, în acelaşi timp, un
operator binar, între zi şi noapte. „Şi, ca să fie vărsată ziua cu noaptea, Dumnezeu a luat un ghem
cu aţă albă şi unul cu neagră, să le răsucească şi să facă numai unul şi după acela să depene ziua
şi noaptea. La treaba asta a luat tot pe arici, ca pe unul ce-l avea mai credincios. Taman când
depănau ei acolo, trecea o nuntă. Ariciul, ca băietan, de, îi sfârâie inima să joace o ţâră. Pune
ghemele într-o coşarcă şi fuge la nuntă. De la o vreme vede Dumnezeu că vine numai un fir
negru. Se duce degrabă să vadă ce-i. Când colo, ghemurile încâlcite şi ariciul asudat tot venea de
la nuntă. Era să-i deie o chelfăneală. Da s-a gândit Dumnezeu şi i-a zis: „Pentru că mi-ai făcut
pozna asta, te blagoslovesc să joci fără voia ta, oricând îi auzi cântând, că-i fi scârbit, că-i fi
trudit, oricum îi fi” şi aşa a rămas”.

Câteva versuri din creatia populara il descriu pe cel care, in ciuda aspectului absolut comun are o
mare insemnatate in mitologia populara romaneasca.

„Arici

Pogonici,

Du-te la moarã

Si te-nsoarã,

Si ia fata

Lui Cicoarã

Cu cercei

De ghiocei,

Cu salbã

De nouã lei,

Si ia zestre

Nouã teste

Si-un ogar

Dupã car.”

Ariciul este unul dintre cele mai folositoare animale. E de dorit ca aricii să fie întreținuți doar în
colțurile zoologice de la stațiile tinerilor naturaliști. Locuința omului nu e potrivită pentru arici,
deoarece ei se simt bine numai în mijlocul naturii.

8
 Universitatea de Stat ,,Ion Creangă

Facultatea:Filologie și istorie

Grupa :101

Elaborat:Dolghier Valeria

Profesor:Baraga Victoria

Referat:
,,Ariciul.Mitologia română’’
Ariciul și în literatură apare ca un drept exemplu,pe baza calităților sale fiind scrise diferite
creații ,fie pentru copiii mici,fie pentru cei adulți .

Există multe povestioare,poezii despre arici,care ajută copilul să-și dezvolte unele calități ,ca
exemplu:hărnicia,răbdarea,grija .

Apare în literature ca un simbol, dar totuși ariciul rămîne acelaşi spiriduş al toamnei, a cărui
apariţie ne încântă privirea şi ziua.

Bibliografie
FOLCLOR. POVESTIRI. POVEȘTI. LEGENDE
Marcel Olinescu, Mitologie romaneasca, 2001, Ed. Saeculum
ROMULUS ANTONESCU.Scrieri.
Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești

10