Martin Andrei Clasa a VIII-a A Liceul teoretic Ovidius

Mitologia la romani
Zeii Romani

Numarul zeilor romani este unul deosebit de mare, fiind de ordinul miilor. La inceputurile istoriei religiei romane zeii erau socotiti niste puteri mistice, erau adorate divinitati tainice, al caror nume nu se rostea. Romanii puneau accent pe fenomenul numit pax deorum, pacea zeilor, prin care isi asigurau prosperitatea si bunastarea. Fiecare loc, imprejurare sau obiect avea propriul zeu ocrotitor si existau foarte multi zei cu atributii marunte, dar importante pentru romani. Puterea extraordinara si magica a fiecarui zeu, se implica in viata oamenilor si in natura, ca o forta sobra, miloasa dar si razbunatoare. Astfel, zeii protejau fiecare act al vietii, de la nastere pana la moarte. Dupa cucerirea Greciei de catre romani, a avut loc un contact puternic cu mitologia si cultura acestora. Astfel, zeii romani au inceput sa fie si ei adorati ca niste zei cu forma umane. Devenind stapani ai Greciei, romanii stabilesc corespondente intre zeii greci si zeii lor, schimbandu-le numele si, uneori, functiile: Jupiter (Zeus), Iunona (Hera), Neptun (Poseidon), Venus (Afrodita), Minerva (Atena), Mercur (Hermes), Vulcan (Hefaistos), Ceres (Demetra), Bacchus (Dionysos), Apollo (Apollo), Marte (Ares), Diana (Artemis), etc

Jupiter in mitologia romana este stapanul zeilor si al oamenilor, asimilat cu

Zeus in panteonul grecesc. El era numit Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai Inalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea suprema a statului roman, avand in grija legile si ordinea sociala. Jupiter este o derivatie a lui Jove si pater (latina: tata). Era considerat drept divinitate suprema, datatoare de viata si de lumina, care carmuia cerul si pamantul, stapanea tunetul si trasnetul, dezlantuia ploile si furtunile etc. Legate de aceste atribute, Jupiter purta o serie de epitete, ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans etc. Templul sau se afla la Roma, pe Capitoliu si, de aici, el a mai capatat un epitet Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscuta care il desemna era Optimus Maximus (cel mai bun si cel mai mare). Ca ocrotitor al romanilor si al Romei in special, Jupiter era cinstit cu precadere de consulii care intrau in functie, de generalii care se intorceau victoriosi, de invingatorii in intrecerile sportive, de cei care imparteau dreptatea etc. El era venerat si avea cate un templu in toate orasele Imperiului Roman. Jupiter este reprezentat printrun barbat cu barba, cu o corona de lauri pe cap si cu un fulger in maini.

Iuno (sau Iunona) este echivalentul roman al zeiei greceti Hera. Este fiica
lui Saturn,sora(dar si sotia) lui Jupiter.Este numit "Lucina", datorit faptului c ajuta femeile la nateri, fie "Juga", pentru c patrona cstoriile. Srbtorile de 1 martie erau nchinate ei purtau numele de Matronalia (lat. femeie) i aminteau de rolul salvator pentru cetate al femeilor sabine rpite odinioar, care s-au aruncat n ncierare ntre prinii i noii lor soi, mpiedicndu-i s se mcelreasc reciproc. Cunoscuta ca foarte geloasa, Iuno s-a razbunat pe toate muritoarele sau zeitele cu care sotul sau a inselat-o.

Neptun(in latina: Neptnus) era zeul marii, fiul lui Saturn si al Rheei. Ca si
ceilalti frati ai sai, cand s-a nascut, Neptnus, a fost inghitit de catre tatal sau si apoi dat afara. Cand s-a facut impartirea Universului, lui Jupiter i-a revenit Cerul, lui Orcus lumea subpamanteana, iar lui Neptnus Imparatia apelor. El salasluia in fundul marii impreuna cu sotia sa, Amphitrite, alaturi de care, uneori, urmat de un intreg cortegiu marin si purtat de un car tras de cai inaripati, spinteca valurile. Neptnus starnea furtunile sau facea ca apele marii sa devina linistite, el scotea insule la iveala sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul sau, facea sa izvorasca rauri sau sa se inchege lacuri. O data el a incercat impreuna cu Iuno si cu Minerva sa-l puna in lanturi pe Jupiter, dar incercarea a dat gres. De atunci Neptunus a fost mereu alaturi de preaputernicul sau frate care carmuia destinele lumii. Cu zeitele sau cu muritoarele de rand Neptunus a avut numerosi fii si fiice, majoritatea infatisati ca niste fiinte monstruoase sau a caror forta era de temut. Printre acestia se numarau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus regele lestrigonilor, Triton etc.

Mercur (in latina Mercurius) era mesagerul zeilor, zeul comertului si al

calatorilor si, pentru acest atribut, i se ridicau statui la toate raspantiile dar si al hotilor si al borfasilor. El era protectorul pastorilor si calauza umbrelor celor morti catre meleagurile Infernului. In general, era considerat drept patronul muzicii, al oricarei inventii, al mestesugurilor etc. In mitologia greceasca zeul mesager purta numele de Hermes. La romani mama lui Mercur era veche divinitate de origine obscura. Simboliza, se pare, Primavara. Mercur, fiul lui Jupiter si al unei pleiadei, s-a nascut intr-o pestera pe muntele Cyllene, din Arcadia. Inca de timpuriu, Mercur si-a vadit aptitudinile si talentele. Abia nascut, copilul a iesit din scutece si a fugit pana in Thessalia, de unde a furat cirezile pe care le pastea acolo fratele sau, Apollo. Nimeni nu l-a vazut in afara de un cioban, pe nume Battus. Dupa ce a ascuns animalele, Mercur s-a intors inapoi in pestera in care s-a nascut. Acolo, la intrare, a gasit o broasca testoasa si, cu ingeniozitatea-i caracteristica, a intocmit din carapacea ei o lira. Intre timp Apollo a luat urma hotului si, ajuns la pestera cu pricina, l-a silit pe Mercur sa-i inapoieze vitele. Auzind insa sunetul minunat al lirei, zeul s-a invoit sa i le lase in schimbul noului instrument. Mai tarziu, tot de la Apollo a primit Mercur si faimosul caduceu, care a devenit alaturi de palaria cu boruri largi si de sandalele de aur inaripate unul dintre atributele zeului. Mandru de istetimea fiului sau, Jupiter l-a facut pe Mercurius mesagerul zeilor. In aceasta calitate, in majoritatea legendelor Mercur joaca un rol secundar.

Bibliografie:
Anca ,Balaci, Mic dicionar de mitologie greac si roman, Editura Mondero, Bucureti, 1992 Victor ,Kernbach, Dicionar de mitologie general, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1989