Bătălia de la Gaugamela[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Bătălia de la Gaugamela.

Bătălia de la Gaugamela

Bătălia a avut loc în condițiile în care Alexandru Macedon pornise o campanie de cucerire

a Imperiului Persan. După Bătălia de la Issos din anul 333 î.Hr. el a cucerit coasta estică a Mării
Mediterane și Egiptul. După aceste cuceriri a avansat prin Siria spre inima Imperiului Persan.
Alexandru a traversat apoi fluviile Tigru și Eufrat fără nici un fel de opoziție. Darius era ocupat în tot
acest timp cu pregătirea unei mari armate formată din soldați din toate colțurile imperiului. El a
plănuit să se folosească de număr pentru a-l zdrobi pe Alexandru, unii istorici contemporani
evenimentului vorbind de o armată de peste 100.000 de soldați. De asemenea Darius a ales un
teren plat pentru bătălie, pentru a se putea folosi de această superioritate numerică și pentru a-i
limita lui Alexandru alegerile tactice. Locul ales a fost astfel câmpia Gaugamela din Irakul de astăzi
(istoricul grec Plutarh se referă la această câmpie ca la"adăpostul cămilei"). Această locație se află
la est de orașul actual Mosul.
Alexandru și-a așezat tabăra pe malul râului Bulemus și a înaintat împreună cu oamenii săi,
transportând doar echipamentele și proviziile pentru câteva zile. Macedonenii au ajuns la
Gaugamela în după-amiaza zilei de 30 septembrie. Alexandru a dorit inițial să îi atace pe perși
imediat după ce au ajuns, dar generali s-au opus. De asemenea, generalii lui Alexandru au propus
un atac de noapte, pentru a diminua avantajul numărului. Alexandru nu a acceptat, motivând că
aceasta ar fi o victorie furată. În aceste condiții macedonenii s-au odihnit în noaptea dinaintea luptei,
în timp ce perșii temându-se de un atac de noapte au rămas în veghe. Chiar în noaptea dinaintea
bătăliei avusese loc o eclipsă lunară, considerată de greci un semn de rău augur. Alexandru a spus
că pentru perși va fi de rău augur, căci "luna persană va fi umbrită de soarele macedonean"
(simbolul Macedoniei fiind soarele).
Darius i-a propus lui Alexandru un tratat prin care îi oferea mâna fiicei sale și o mare parte din
imperiu, până la Eufrat, dacă se retrage. Parmenion, unul din generalii lui Alexandru, a spus: "dacă
aș fi Alexandru, aș accepta tratatul și aș încheia războiul". Alexandru i-a răspuns: "asta aș face și
eu, dacă aș fi Parmenion". A doua zi, soldații erau cuprinși de teamă căci erau depășiți numeric.
Alexandru dormise până târziu cu Iliada lângă el. Când a fost trezit, el a anunțat că bătălia este deja
câștigată.
Unele estimări actuale estimează că numărul soldaților lui Darius III nu era mai ridicat de 50.000,
pentru că era foarte greu de condus și de organizat o armată mai mare de 50.000 de soldați. Oricum
este posibil ca armata persană să aibă în jur de 100.000 de soldați. Hans Delbruck estimează
numărul călăreților perși la 12.000. Alte estimări vorbesc despre o armată de 91.000 de soldați.
Welman estimează mărimea totală a armatei ca fiind de 90.000. Delbrück (1978) estimează că
armata persană avea doar 52.000 de soldați. Engels (1920) și Green (1990) estimează că armata
totală a armatei lui Darius la Gaugamela nu putea fi mai mare de 100.000 de soldați.
Alexandru a condus în această bătălie o armată formată din soldați proveniți din Regatul
Macedoniei, aliații din Tracia și Liga Corintică, această forță având conform lui Arrian, cel mai de
încredere istoric care a scris despre Alexandru, 7.000 de călăreți și 40.000 de pedestrași. Conform
lui Arrian, armata lui Darius avea 40.000 de călăreți și 1.000.000 de pedestrași; Diodor din Sicilia
vorbește despre 200.000 de călăreți și 800.000 de pedestrași; Plutarh amintește de o armată de
1.000.000 de soldați (împreună cu forțele indisponibile), deși în conformitate cu istoricul Curtius
Rufus această forță avea 45.000 de călăreți și 200.000 de pedestrași. Mai mult, conform lui Arrian,
Diodor și Curtius, Darius avea și 200 de care de luptă scitice, iar Arrian menționează 15 elefanți de
luptă. Între pedestrași care formau armata lui Darius se aflau și 2.000 de mercenari greci.
Darius avea după toate sursele o mare superioritate numerică, dar majoritatea trupelor pe care le
avea erau de o calitate mai slabă, decât trupele lui Alexandru. Falanga lui Alexandru era echipată cu
sulițe de șase metri, numite sarissa. Pedestrașii persani erau slab antrenați și echipați în comparație
cu falanga lui Alexandru și hopliți. Singura infanterie bine antrenată și echipată a lui Darius era
formată din cei 10.000 de hopliți greci și din garda lui personală, cei 10.000 de nemuritori. Mercenarii
greci erau dotați cu un scut greu și cu o suliță care nu era lungă însă, decât de trei metri, iar sulițele
nemuritorilor nu aveau mai mult de doi metri. Alte trupe bine înarmate erau cele provenite din
Armenia, acestea fiind înarmate asemănător cu grecii. Restul trupelor erau mult mai ușor înarmate;
armamentul specific Imperiului Persan fiind în general arcul.
Încă din seara dinaintea luptei armata persană se afla deja pe viitorul câmp de luptă. Darius a
recrutat cele mai bune trupe de cavalerie din satrapiile estice și din rândul triburilor scitice aliate. De
asemenea Darius a desfășurat și cele 300 de care de luptă scitice, pe care le-a așezat în fața
celorlalte trupe. De asemenea el a așezat și cei 15 elefanți, împreună de care de luptă din India, dar
acestea au avut un rol minor în luptă. Înainte de luptă, Darius a ordonat să fie curățate tufișurile și
vegetația pentru a ușura înaintarea carelor de luptă.
Darius s-a așezat în centru, împreună cu cea mai bună infanterie a sa, care prin tradiție se aflau
alături de regele persan. În jurul lui se aflau cavaleria din Caria, mercenari greci și garda de călăreți
persană. Chiar în centru a plasat pedestrași perși (nemuritorii), cavaleria indiană și arcașii din
Mardian.
Pe ambele flancuri era așezată cavaleria. Bessus comanda flancul stâng, pe care se aflau cavaleria
din Bactria, Dahae, Arachosia, cavaleria din Persia, din Susia, Cadusia și călăreții sciți. Carele de
luptă au fost plasate în față, împreună cu un grup mic de soldați din Bactria. Pe partea dreaptă
comanda o avea Mazaeus, aici aflându-se cavaleria din Syria, Media, Mesopotamia, Parthia, Sacia,
Tapuria, Hyrcania, Albania Caucaziană, Sacesinia, Cappadocia, și Armenia. Cavaleria din
Cappadocia și Armenia era așezată în fața altor unități de cavalerie și au condus atacul. Cavaleria
din Albania Caucaziană și Sacesinia au fost trimise să înconjoare flancul macedonean.
Armata macedoneană era împărțită în două părți, partea dreaptă a armatei aflându-se sub comanda
directă a lui Alexandru, iar partea stângă era condusă de către generalul Parmenion. Alexandru se
afla alături de camarazi. Împreună cu el se aflau paionieni și cavaleria ușoară macedoneană.
Cavaleria formată din mercenari era împărțită în două grupuri, veteranii fiind plasați în partea
dreaptă, iar restul cavaleriei se afla în fața arcașilor agrieni și macedoneni, care la rândul lor se aflau
plasați lângă falangă. Parmenion se afla în stânga împreună cu mercenarii din Grecia și Thesalia,
respectiv cavaleria din Tracia. Armata macedoneană era așezată în așa fel încât să asigure o cât
mai mare libertate de mișcare, pentru flancul drept condus de Alexandru.
În centrul formației se aflau mercenarii cretani. În spatele lor se afla un grup din cavaleria thesaliană
și mercenarii din Achaia. În dreptul lor se afla o altă parte din cavaleria greacă, aliată. În spatele lor
era așezată falanga, într-o linie dublă. Macedonenii aveau o cavalerie depășită și de cinci ori, de
cavaleria persană. De asemenea armata persană era desfășurată pe o lungime foarte mare. În
aceste condiții era de așteptat ca armata macedoneană să fie atacată pe flancuri de către perși. De
aceea linia a doua macedoneană a primit ordin să fie pregătiți să răspundă la un atac din flanc. Linia
a doua era formată mai mult din mercenari.
Batalia de la Gaugamela (Arbela)

Bătălia a început prin ordinul dat de Alexandru falangei de a ataca centrul liniei persane.
Macedonenii au înaintat sub un unghi de 45 de grade, probabil pentru a ademeni cavaleria persană.
Fiind amenințat direct, Darius părăsește câmpul de luptă, cauzând o derută totală în rândul oștenilor
săi. Și-au pierdut viața peste 40.000 de perși, în timp ce numai câteva sute de macedoneni au căzut
victime. Alexandru Macedon a renunțat la urmărirea lui Darius, deoarece flancul drept al armatei
sale se afla în dificultate.

Căderea Imperiului Persan[modificare | modificare sursă]

Alexandru și familia lui Darius

Împins de ambiția de a pătrunde în inima Imperiului Persan și de a se proclama rege în locul

lui Darius, Alexandru traversează Eufratul și Tigrul fără a întâmpina rezistență.
Darius își adusese trupele (1.000.000 de oameni, se spune) aproape de orașul Gaugamela. Aceasta
avea să fie ultima lui bătălie. Cu tactica sa obișnuită (în dreapta cavaleria, iar regele în frunte, în
centrul puternicei falange macedonene), Alexandru rupe frontul armatei persane, iar Darius este
nevoit să-și abandoneze carul și armele în luptă și să fugă. Lupta a avut loc la data de 2
octombrie 331 î.Hr.
Acum perșii nu mai au o armată organizată, iar Darius nu mai este decât un fugar. Toate capitalele
sunt cucerite, iar bogățiile luate, dar Alexandru îi cruță pe localnici și le respectă obiceiurile.
Proclamându-se rege al Asiei, este primit ca atare la Babilon și Susa; va întâmpina o rezistență
sporită în jurul Persepolisului (probabil, din cauza beției), unde va incendia palatele ca represalii
pentru crimele comise de Xerxes și va aduce un omagiu la mormântul lui Cyrus al II-lea cel Mare,
la Pasargades.
Pe urmele lui Darius, Alexandru înaintează spre est, dar regele persan fuge mai departe, înconjurat
de tot mai puțini credincioși. Alexandru îl urmărește cu un grup mic de soldați într-un marș forțat și
extenuant, până când Darius moare, ucis de unul dintre satrapii care îl însoțeau, Bessus, care se
proclamă rege. Soldații macedoneni l-au găsit pe Darius inconștient, iar când a cerut apă și a băut, a
murit din cauza rănilor provocate de ucigașii săi. Alexandru l-a jelit atunci, căci nu dorea să-l ucidă,
ca să nu atragă antipatia perșilor. I-a urmărit pe ucigași și, în cele din urmă, l-a ucis pe Bessus.
Din acest moment, Alexandru se consideră succesorul și moștenitorul lui Darius.
Aflat la Babilon, Alexandru îl cumpără pe Bagoas, eunucul, care îl servise și pe Darius al III-lea, cât
și pe Artaxerxes III (pe care l-a și otrăvit). Dupa spusele lui Plutarch, Bagoas, cel mai iubit eunuc a
lui Alexandru, a câștigat un concurs de dans organizat după traversarea cu succes a deșertului
Gedrossian. Trupele macedonene, în rândul cărora Bagoas era foarte popular, i-au cerut lui
Alexandru să-l sărute în fața mulțimii de invitați, ceea ce acesta a și făcut.[6]
Totuși, Alexandru nu se va opri aici și va supune și Persia orientală,
(Afganistanul, Turkestanul și Belucistanul de astăzi), dar destul de greu, după un război de aproape
3 ani (330 î.Hr.-328 î.Hr.) într-un climat torid și pe un teren dificil. Alexandru a avut de furcă și cu
bandiții si beduinii care îi atacau frecvent armata.
Odată, calul său preferat, Bucefal, i-a fost furat. Alexandru a jurat că îi va pedepsi crunt pe bandiții
perși. Bandiții, auzind vestea, i-au înapoiat calul regelui, iar acesta a fost atât de bucuros că și-a
recuperat calul, încât i-a cruțat pe hoți, ba chiar i-a iertat și i-a răsplătit.
Rezistența perșilor nu încetează decât o dată cu supunerea Sogdianei și a Bactrianei, unde
Alexandru se căsătorește, după ritualurile persane, cu prințesa Roxana, fiica nobilului Oxyartes.
Pentru a realiza o uniune adevărată între învingători și învinși, Alexandru și-a îndemnat adjuncții să
facă la fel și i-a încurajat pe soldați să-și găsească soții persane.[7]

Intrarea în Babilon

Alexandru a strâns bunuri și o avere în valoare de 160.000 talanți persani ($ 280.000.000), s-a ales
după bătălia de la Issus cu soția lui Darius,cu cele două fiice ale sale și cu un harem regal format din
360 concubine și 400 eunuci.[8]
Soldații macedoneni au fost bine răsplatiți pentru serviciul militar, mulți îmbogățindu-se. Dar li s-a
impus să se căsătorească cu femei persane, atunci cand Alexandru a decis unirea dintre cele două
popoare prin căsătoria dintre soldații macedoneni și femei persane, decizie nu foarte bine primită de
generalii lui Alexandru, ba chiar fiind criticată și declarată ca fiind josnică și umilitoare, ca un grec
sau macedonean să se căsătorească cu o barbară din afara ținuturilor grecești. Mulți soldați duceau
dorul de casă.
Totodată, Alexandru a decis să construiască librării, biblioteci, școli, răspândind educația și cultura
greacă de-a lungul Orientului. A început chiar să recruteze perși în armata macedoneană. Aceasta
în timp ce el adopta obiceiurile și chiar și vestimentația persană. Chiar dacă prin aceste acte a atras
simpatia perșilor, el a atras și dușmănia propriilor săi generali macedoneni.

Relații conjugale[modificare | modificare sursă]

Mama lui Darius îi cere îndurare lui Alexandru

Stateira[modificare | modificare sursă]
Stateira a II-a, cunoscută și sub numele de Barsine, era fiica regelui Darius al III-lea și a Stateirei I.
După înfrângerea tatălui ei în bătălia de la Issos, Stateira și surorile ei au fost capturate de
Alexandru cel Mare. Ea, împreună cu mama lui Darius și cu mama ei (Stateira I), s-au închinat lui
Hephaestion cerând îndurare, crezând ca el era Alexandru. Alexandru, amuzat, le-a întrebat cum
doresc sa fie tratate. Ea a răspuns: „Așa cum sunt, asemenea unei prințese”. Stateira și mama lui
Darius au fost tratate bine, iar ea a devenit a doua soție a lui Alexandru. La aceeași „nuntă de la
Susa”, din anul 324 î.Hr., Alexandru s-a căsătorit și cu Parysatis, fiica fostului rege persan
Artaxerxes al III-lea.[9]

Hephaestion[modificare | modificare sursă]
Încă din tinerețe, Hephaestion l-a întâlnit pe prințul Alexandru. Deși nu există nicio conexiune
explicită între Hephaestion și Aristotel din Stagira (decât după Diogenes Laertius), se presupune că
acesta i-a oferit o educație aleasă, asemeni lui Alexandru, în școala din Mieza (Naoussa zilelor
noastre). Se consideră că între cei doi tineri nu a existat decât o insignifiantă diferență de vârstă, de
cel puțin un an, Hephaestion fiind cel mai mare. La Troia, Alexandru venerează luptătorii de
legendă; se spune că ar fi vizitat mormântul strămoșului sau (ipotetic) Achilles, iar Hephaestion i-ar fi
adus omagii lui Patroclus, camaradul lui Achilles. Încă o dată, se dovedește că Hephaestion i-a fost
partener lui Alexandru, deoarece, în acel secol IV î.Hr., exista credința că cei doi eroi legendari
amintiți mai sus au fost iubiți (mai mult, Homer spune că aceștia obișnuiau să-și petreacă nopțile
separat, întărind astfel garanția celor spuse).
După victoria macedonenilor, regina Stateira a fost capturată. Mergând la Alexandru, s-a înclinat în
fața lui Hephaestion, convinsă că acesta era regele. Alexandru liniștește apele spunând: „Nu te
îngrijora, mamă. Oriunde, el este asemeni mie”.
Hephaestion era garda de corp personală a lui Alexandru în bătălia de la Gaugamela, ca unul dintre
somatophylakes (de fapt, cei șapte nu erau altceva decât aghiotanți). În timpul sângeroasei lupte, se
va răni la un braț. Alexandru devine sceptic în privința abilităților de comandant ale lui Hephaestion,
dar asta nu conduce la sfârșitul prieteniei. Este menționat ca oficialul responsabil cu asigurarea
proviziilor pe vreme de iarnă, o sarcină importantă. Hephaestion a fost „cavaler de onoare” al lui
Alexandru când acesta s-a căsătorit cu prințesa Roxane. Totuși, rar a servit drept comandant pe
câmpul de luptă. Însuși Alexandru se însoară cu prințese achaemenide, din doua linii dinastice
diferite: Barsine, o fiica a lui Darius al III-lea, și Parysatis, fiica lui Artaxerxes III Ochus. Alexandru ar
mai fi avut o amantă pe nume Campaspe. Hephaestion se va căsători cu o alta copilă a lui Darius III,
Drypetis.
Alexandru si Hefeiston

Ca apropiat al lui Alexandru, Hephaestion răspundea de multe lucruri, și deciziile sale privind
corespondența regală trebuie să fi fost cauza unui conflict cu Eumenes, secretarul lui Alexandru.
Oricum, sursele sunt tăcute; singurul fapt sigur este că Alexandru le-a ordonat să se reconcilieze.
Vara târziu, Alexandru pornește spre nord, cu destinația Ecbatana, una din capitalele imperiului său.
A fost primit de Atropates, satrap de Media. După obicei, se ținea o petrecere cu băutură
acompaniată de un festival dramatic, dar de data aceasta a luat o turnură nefericită: Hephaestion
cade la pat și moare în octombrie 324. Mâniat, Alexandru îl execută pe medic. Drypetis, dar mai ales
Alexandru, fu șocat. Îi ordonă lui Perdiccas să-i organizeze marșul funebru, către marile funeralii de
la Babilon.

Căsătoria dintre Alexandru si Roxana

Roxana