Cruciadele

1) Definiţie
Cruciadele au fost expediţii militare întreprinse între secolele
XI şi XIII de către creştinii din Occident, cu scopul de a elibera
tărâmurile sfinte din zona Ierusalimului şi a Palestinei de
musulmanii ce trăiau acolo, consideraţi a fi “necredincioşi”
datorită religiei lor islamice.
2) Cauze
Cruciadele erau consideate a fi expediţii de eliberare a
locurilor sfinte din mâinile păcătoşilor, astfel că una din cauze
era dorinţa de mântuire. Pe de altă parte, cucerirea de noi
teritorii însemna şi un câştig material, de care occidentalii aveau
nevoie atunci, datorită creşterii lor ca populaţie şi lipsei
resurselor necesare traiului zilnic. Cruciadele au fost şi o metodă
a cavaleilor care nu puteau dobândi moştenire de a-şi câştiga
existenţa prin luptă.
3) Desfăşurare
a) Cruciada I (1096-1099)
În anul 1096, în cadrul Conciliului de la Clermont, Papa
Urban al II-lea cheamă poporul la lupta pentru cucerirea
Ierusalimului, promiţând tuturor celor care se vor implica în
mişcare iertarea păcatelor şi ajuntor divin. Participanţii la
„Cruciada săracilor”, cum a fost numită această ridicare poulară,
lipsiţi de cunoştinţe militare şi de organizare, au fost conduşi de
un cleric, Petru Ermitul şi cavalerul său, Gautier cel Sărac. Ei au
luat cu asalt Ierusalimul, în anul 1099, i-au masacrat pe locuitori
şi au întemeiat un domeniu creştin condus de Godefroy de
Bouillon.
b) Cruciada a II-a (1147-1149)
A fost declanşată de recucerirea Edessei de către musulmani.
A fost organizată de către papa Eugeniu al II-lea şi Bernard din
Clairvaux. La ea au participat şi Ludovic al VII-lea şi Conrad al
III-lea, împreună cu oştile lor. În anul 1048 căpeteniile lui
Conrad au ajuns în Constantinopol, de unde, pe vase bizantine
au trecut în Asia Mică. Majoritatea au fost masacraţi de turci în
1147 la Dorylaeum, iar restul s-au alăturat armatei franceze. În
1148 Ludovic se întâlneşte cu regale Germaniei, Conrad, la
Ierusalim, unde vor hotărî să atace Damascul, împreună cu
regele Balduin, acest lucru însă dovedindu-se a fi o greşeală, în
final.
c) Cruciada a III-a (1189-1192)
A fost rezultatul capturării Ierusalimului de către Saladin,
sultanul Damascului şi Egiptului. . A fost condusă de Papa
Clement al III-lea, împreună cu regii Angliei şi Franţei, Richard
Inimă de Leu şi Filip al II-lea August şi împăratul Germaniei,
Frederic I Barbarossa. Împreună vor reuşi să cucerască oraşul
Accra şi Antiohia, teritorii de coastă între Tripoli şi Jaffa, dar nu
şi Ierusalimul, datorită neînţelegerilor dintre monarhi şi a morţii
lui Frederic în Asia Mică.
 Ilustraţie franceză din 1490 - Richard I priveşte cum călăul se
pregăteşte să decapiteze unul din sarazinii capturaţi cu sutele în a III-a
cruciadă.
 d) Cruciada a IV-a (1201-1204)
A fost condusă de contele Theobald al III-lea de Champagne ,
susținut de contele Balwin de Flandra și contele Ludovic I de
Blois. Cruciaţii nu au reuşit să ajungă nici măcar în Ţara Sfântă.
este detunată de veneţieni de la scopurile sale iniţiale, sfârşind
cu cucerirea Constantinopolului, pe care cruciaţii l-au prădat în
1204. Consecinţa acestei cruciade a fost desfiinţarea Imperiului
Bizantin şi împărţirea sa în mai multe state: Imperiul Latin de
Răsărit, Niceea, Epirul şi Trapezuntul.
e) Cruciada copiilor
A fost o mişcare religioasă ce a avut loc în Europa, prin care
mii de copii şi tineri au pornit să ia Pământul Sfânt de la
musulmani prin dragoste, nu prin forţă. Sunt mai multe variante
ale celor ce au avut loc în cadrul acestei cruciade. Una dintre le
spune că primul grup a fost condus de un păstor francez,
Stephen de Cloyes, care avusese o viziune a lui Iisus şi primise o
scrisoare de la el, pe care a înmânat-o lui Filip al II-lea August ,
care i-a dispersat pe cruciaţi. Deşi mişcarea a fost un eşec, ea a
stârnit pasiunile religioase ce au contribuit la pornirea celei de-a
V-a cruciadă (1217-1221).
f) Cruciada a V-a (1217-1221)
Armatele cruciate, care numărau 2000 de cavaleri, câteva mii
de soldați călări, circa 20000 de pedeștri și numeroase trupe
neregulate, porniră la atac. Malik al-Adil se îndreptă spre
Damasc, apoi trimise trupe de întărire la Ierusalim. Jean de
Brienne, regele Acrei, se gândi să se folosească de flotele
europene pentru a cuceri Alexandria și Damietta. După el, cheile
Ierusalimului se găseau la Cairo, deci trebuia înfrânt sultanul
Egiptului, Malik al-Adil. Orașul Damietta căzu, iar Malik al-
Adil muri în 31 august 1218. Noul sultan al Egiptului, Malin al-
Kamil, încercă să reia ofensiva pentru a despresura Damietta,
dar luptătorii lui fură învinși în lupta din 9 octombrie 1218.
Viceregele Damascului, Al-Muazzam porunci să se distrugă
toate zidurile de apărare ale Ierusalimului. Al-Muazzam avea
convingerea că în curând musulmanii vor fi constrânși să predea
Ierusalimul în schimbul pozițiilor ocupate de cruciați în Egipt.
El socotea că e mai bine să predea un oraș pustiu și ruinat, decât
un loc întărit. Cruciații pedeștri porniră la asaltul Damiettei, dar
Malin al-Kamil și garnizoana din oraș îi respinseră. Cruciații,
întăriți cu noi forțe sosite din Europa, asaltară Damietta pe care
o cuceriră la 5 noiembrie 1219. Cruciații aveau de gând să facă
din Damietta un centru de rezistență asemănător [Link] 7
septembrie 1221, Damietta fu predată foștilor ei stăpâni.
Cruciații se îmbarcă, o parte pentru Europa, o parte pentru
Răsărit, întorcându-se la locurile cucerite de ei în vremea primei
cruciade. A fost încheiată pace care este menținută timp de opt
ani: 1221-1229.
g) Cruciada a VI-a (1228-1229)
Împăratul romano-german Frederic al II-lea nu a susținut
Cruciadă a V-a din motive interne, deși a jurat să o facă.. Papa
era supărat pe împăratul romano-german Frederic al II-lea
pentru că nu și-a îndeplinit jurământul de a merge în Țară
Sfânta. În august 1227, Frederic a pornit spre Țară Sfânta, dar
după câteva zile a dat ordin flotei să se întoarcă în port pentru că
nu se simțea bine. Papa s-a înfuriat și l-a excomunicat. În iunie
1228, Frederic al II-lea a pornit din nou, ajungând la destinație,
la Accra. Majoritatea cruciaților au refuzat să se supună
ordinelor sale deoarece era excomunicat. Frederic s-a dovedit a
fi un bun negociator și a resuit să-l convingă pe sultanul Al-
Kamil al sarazinilor să le redea creștinilor principalele locuri
sfinte ale creștinilor: Betleem, Nazaret și Ierusalim. A negociat
un coridor de trecere prin care pelerinii să poată ajungă la
Ierusalim de pe coasta, precum și o pace de 10 ani. Prin
diplomație, Frederic a realizat mai mult decât oricare cruciadă
de până atunci. Și-a îndeplinit pelerinajul personal la Ierusalim,
unde s-a încoronat că rege pe 18 februarie 1229. Papa a ordonat
o cruciadă împotriva împăratului, confiscându-i domeniile din
sudul Italiei. Frederic a plecat din Țară Sfânta, a ajuns în Italia în
mai 1229, a înfrânt trupele papale și și-a recuperat teritoriile. În
trei luni a făcut pace cu papa.
h) Cruciada a VII-a (1248-1250)
Cea de-a șaptea cruciadă a fost organizată și finanțată de
regele Franței, Ludovic al IX-lea, ca răspuns pentru recucerirea
Ierusalimului de către sarazini în 1244. Expediția a început în
august 1248 când armata cruciată a debarcat în Cipru, unde a
iernat și a făcut alte pregătiri. Planul era să debarce în Egipt ,
unde să-și clădească o baza și să traverseze Sinaiul către
Ierusalim. Debarcarea în Egipt, pe 5 iunie 1249, a avut succes,
iar Damietta a căzut a două zi. Următoarea mișcare a fost atacul
asupra orașului Mansurah, ce s-a dovedit a fi catastrofală pentru
rege și armata sa. Cavaleria a trecut printr-un văd și a pătruns în
orașul Mansurah fiind nimicită în labirintul de străduțe. Ludovic
a ordonat retragerea, și apoi a fost luat prizonier. Sarazinii au
cerut o răscumpărare colosală, fiind plătită imediat. Damietta a
fost restituită imediat egiptenilor, iar cruciații au plecat înfrânți.
Ludovic a mers în Țară Sfânta, unde a petrecut patru ani
organizând apărarea regatului Ierusalimului înainte de a se
întoarce în Franța în 1254.
i) Cruciada a VIII-a (1270)
La 1 iulie 1270, vasele cu cruciați pornesc spre Siria, dar
corăbiile își schimbă ruta spre Tunisia. În Tunisia puterea o
deținea dinastia berberă a hafsidilor, monarh fiind emirul
Abu’Abd Allah. Schimbarea destinației s-a explicat prin politica
personală a lui Carol d’Anjou, ajuns rege al Siciliei, care nu-i
ierta emirului din Tunisia că oferise azil celor fugiți din Sicilia
și că dinastia hafsidă nu voia să mai plătească tributul pe care-l
vărsa mai înainte fostei dinastii (de Hohenstauffen) din Sicilia.
Deci, în loc să ajungă la Acra, care își trăia ultimele ceasuri,
cruciații au ajuns în Tunisia unde nu căutau decât noi cuceriri și
jafuri. Baibars, sultanul mameluc al Egiptului oferă ajutor
emirului Tunisiei. Dar regele Franței, Ludovic al IX-lea, moare
în luptă după ce a izbucnit o epidemie, iar puținii cruciați rămași
în viață s-au întors în Franța. Cu această ultimă încercare așa-
numitele "cruciade clasice" au luat sfârșit. Rând pe rând statele
din Orient au fost recucerite de musulmani. În 1268 a fost
recucerită Antiohia, în anul 1289Tripoli, iar în anul 1291, după
un asediu violent Acra, ultimul centru de rezistență al
cruciaților. Doar regatul Ciprului a rămas în mâna "latinilor"
mai multă vreme, el fiind cucerit de Imperiul Otoman abia în
1571.

4) Personalităţi ale cruciadelor

• Papa Urban al-II-lea era uns ca Pontif la 12 martie 1088,
poziţie pe care o va ocupa până la moartea sa, in 29 iulie
1099. El este recunoscut in istorie prin apriga susţinere a
reformei gregoriene, dar şi pentru lansarea Primei Cruciade
împotriva musulmanilor din Ierusalim. El decedă la două
săptămâni după căderea Ierusalimului în mâinile lui
Saladin.
• Conrad al-III-lea (1093-1152)  a fost primul rege al
Germaniei aparținând dinastiei de Hohenstaufen. A
participat la Cruciada a-II-a împreună cu Ludovic al-VII-
lea al Franţei.
• Saladin (1138-1193) a fost un musulman devenit primul
sultan al Egiptului şi al Siriei. A fost unul dintre principalii
adversari ai cruciaţilor.
• Richard I a fost rege al Angliei [Link] cunoscut și
sub numele de Richard Inimă de Leu datorită reputației sale
de mare lider militar.
 5) Consecinţe
In urma cruciadelor a avut loc o dezvoltare a legăturilor
dintre Occident şi Orient. Pe plan economic, s-au deschis noi
drumuri care au favorizat comerţul, iar pe plan cultural,
Occidentul împrumuta elemente din artă, ştiinţă si literatură. O
urmare pozitivă a fost eliberarea ţăranilor din şerbie prin
răscumpărare, care devenise o formă de venit, iar una negativă,
ruperea legăturilor între Occident şi Bizanţ. Din punct de vedere
politic, cruciadele au înlesnit, în Europa apuseană, procesul de
centralizare și de afirmare a regalității, ca urmare a slăbirii unei
părți a nobilimii și a știrbirii adusă autorității papale.

6) Cronologie
1095: Conciliul de la Clermont
1096 - 1099: Cruciada I
1099: Cucerirea Ierusalimului de către cruciaţi
1144: Cucerirea Edessei de către musulmani
1148: Atacul împotriva Damascului
1147 - 1049: Cruciada a-II-a
1189 - 1192: Cruciada a-III-a
1202 - 1204: Cruciada a-IV-a
1204: Cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi
1212: Cruciada Copiilor
1217 - 1221: Cruciada a V-a
1228 - 1229: Cruciada a VI-a
1248 - 1250: Cruciada a VII-a
1270: Cruciada a VIII-a
 7) Izvoare istorice
De la Conquête de Constantinople (Cucerirea
Constantinopolului) – cronica ȋnceputa in 1207 de către
Geoffroi de Villehardouin, care a constituit cea mai
timpurie lucrare recunoscută care să fi fost redactată în
limba franceză, iar nu în latină. Scrierea lui Villehardouin
constituie derularea evenimentelor Cruciadei a patra.
Cronica lui Ernoul - datȃnd de la sfȃrșitul secolului al
XII-lea tratează în principal căderea Regatului cruciat al
Ierusalimului. Reprezintă de fapt un număr de manuscrise
separate, dar similare,care se trag dintr-o sursă originală
care nu a supraviețuit, dar care se pare că ar fi fost scrisă
de Ernoul însuși. Baza lor o constituie o traducere din
secolul al XIII-lea, în franceza medievală, a cronicii în
latină a lui Guillaume de Tyr, care a scris la mijlocul și în a
doua parte a secolului al XII-lea, pe când se afla în Regatul
Ierusalimului.

Câteva lucrări scrise referitoare la cruciade au fost : “The

History of the Holly Wars”, de Maimbowg - "Toţi ceilalţi prinţi
ai Europei au pierdut. Papa în propriul său avantaj, a făcut din
Ierusalim un loc plin de tigve de morţi şi întreaga Ţară Sfântă un
câmp însângerat" , “Cruciadele văzute de arabi” (1983) de Amin
Maalouf – “lumea arabă a câştigat o mare victorie. Dacă
Occidentul a încercat prin toate aceste invazii, să cucerească
Islamul, rezultatul a fost unul cu totul opus. Noile state cruciate
din Orientul Apropiat au durat doua secole. Musulmanii au
câştigat, şi nu după mult timp, vor încerca să cucereasca ei
Europa. In anul 1529 ajunseseră la Viena. Cu toate acestea
musulmanii nu au fost slăbiţi de cruciade. Nu şi-au revenit
niciodată în urma violenţei cu care s-au purtat cu ei armatele
cruciate vest-europene în timpul cruciadelor” , iar primele texte
referitoare la cuciade se gasesc reunite in cartea “Gesta Dei per
Francos” (limba latina), de Bongars, in 1611.