Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Sensul cuvintelor „a se coborî” și „a se ridica” în epistolele pauline

Coordonatori: Pr. Lect. Dr. Ilie-Melniciuc Puică Student: Tuzu Daniel-Cristian

Pr. Asistent Dr. Paul-Cezar Hârloanu Secția: Teologie Pastorală
An de studiu: II
Grupa: IV

August

2016

1
Cuprins
Preliminarii......................................................................................................................................3

1. Epistola către Romani..................................................................................................................3

Introducere la Epistolă.................................................................................................................3

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola către Romani...................................3

2. Epistolele I și II către Corinteni...................................................................................................9

Introducere la Epistolă.................................................................................................................9

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistolele către Corinteni............................10

3. Epistola către galateni................................................................................................................12

Introducere la epistolă................................................................................................................12

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola către Galateni................................13

4. Epistola către Efeseni................................................................................................................14

Introducere la Epistolă...............................................................................................................14

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola către Efeseni..................................14

5. Epistola I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel............................................................15

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola I către Tesaloniceni.......................15

6. Epistola I către Timotei..............................................................................................................16

Introducere la epistolă................................................................................................................16

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola I către Timotei...............................16

7. Epistola către Evrei....................................................................................................................17

Introducere la epistolă................................................................................................................17

Sensul cuvintelor „a se coborî” și „a se ridica” în Epistola către Evrei.....................................17

Bibliografie....................................................................................................................................20

2
Preliminarii
Lucrarea de față și-a propus ca prin studierea verbelor „a se coborî” și „a se ridica”, folosite
în epistolele pauline, tâlcuirea și înțelegerea pericopelor apostolice în care acestea sunt utilizate să
fie cât mai clare. Când a fost nevoie, am apelat la textul grecesc pentru lămurirea sensului pe care
verbele îl au în context. De asemenea, am căutat ca fiecare epistolă să aibă o introducere pentru mai
bună înțelegere a textului biblic.

1. Epistola către Romani

Introducere la Epistolă
Deși în canonul biblic al Noului Testament, Epistola către Romani este rânduită ca prima
epistolă -aflându-se imediat după Faptele Sfinților Apostoli- din punct de vedere cronologic, aceasta
nu este prima, ci este scrisă după epistolele către Corinteni, către Tesaloniceni și chiar către
Galateni, precum și înaintea celor scrise din Roma, după cum afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur. 1
Epistola este astfel așezată datorită importanței marii cetăți a Romei, iar dacă ordinea cronologică
nu se respectă, nu este nimic de mirare, deoarece nici cei doisprezece Profeți ai Vechiului Testament
nu sunt trecuți în ordinea activității profetice susținute. 2 Referitor la romani, dacă însuși
dumnezeiescul apostol Pavel îi laudă că sunt virtuoși (cap. 15, 14-16), atunci pricina scrierii acestei
epistole nu rămâne decât datoria apostolului de a propovădui Evanghelia, căci zice: „Dator sunt,
întru cât este după a mea nevoință, și vouă celor din Roma să vă binevestesc.” (Cap. 1, 14-15) și în
altă parte: „Căci dacă vestesc Evanghelia nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci,
vai mie dacă nu voi binevesti!”3 (I Corinteni, 9, 16)

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola către Romani

Primul loc în care găsim utilizat verbul „a se ridica” este în capitolul 8, versetul 33: „Cine

1
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea epistolei către romani a celui între sfinți Părintelui nostru
Ioan Hrisostom, Arhiepiscopul Constantinopolei, traducere din limba elină de Arhim. Theodosie Athanasiu,
Egumenul Monastirei „Precista Mare” din Roman, Atelierele grafice SOCEC&Co., Societate anonimă, București,
1906, pp. 4-6.

2
Profetul Daniil (588-512 î. Hr. este trecut al 4-lea, în timp ce Obadia (887-884), Iona (824-783), Naum (710-699),
Avacum (650-627) și Zaharia (640-625) sunt trecuți după Daniel, apud Archim. Theodosie Athanasiu în Sfântul Ioan
Gură de Aur, op. cit., p. 8.

3
Ibidem.
3
va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează.” Înțelesul
acestei pericope este acela că cine va ridica pâră împotriva aleșilor Lui în fața lui Dumnezeu?
Înaintea feței Sale, la Judecată, cine va îndrăzni să acuze pe cei aleși, pe cei chemați, îndreptați și
măriți (8, 30) de Însuși Judecătorul care e Același pentru toți? Căci spune Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Când votul judecătorului se pronunță pentru îndreptare, adică pentru justificarea vinovatului - și
a unui asemenea judecător mai ales - apoi de ce poate fi vrednic cel ce pârăște? Deci dreptul să nu
se teamă nici de ispite, căci Dumnezeu este pentru noi (8, 31) - ceea ce ne-a arătat din câte a făcut
cu noi -, nici de bârfelile iudeilor, fiindcă ne-a și ales pe noi și ne-a și îndreptățit, ba încă ceea ce e
mai minunat, că ne-a îndreptățit prin jertfa Fiului său. Deci cine ne va condamna pe noi, când
Dumnezeu ne încununează, când Fiul se jertfește pentru noi, ci și după aceasta se roagă pentru noi
(8, 34b)?”4 De asemenea, Sfântul Pavel se adresează prin acest verset contra celor care socoteau că
credința nu folosește la nimic și contra celor credincioși care printr-o schimbare de veste au devenit
necredincioși.5
Versetul 33 în limba greacă este următorul: „Τις εγκαλεσει κατα εκλεκτων Θεου? Θεος ο
δικαιων”, unde verbul ce ne interesează este εγκαλεσει ( de la εγκαλεω, aici fiind la indicativ viitor,
persoana a treia, singular, diateza activă). Acesta se poate traduce prin: „va acuza, va învinui, va
chema în judecată, a ridica pâră împotriva cuiva” 6, iar în continuare, δικαιοω, de unde provine
„δικαιων”, se poate traduce și prin „cel ce declară drept.”7
În concluzie, chiar de toți ar fi contra noastră în a face voia lui Dumnezeu, nu avem de ce să
ne temem, căci El Însuși e Judecătorul suprem, Cel ce declară drepți și așază în Împărăție pe cei ce
lucrează după voia Sa.
Al doilea loc în care găsim verbul „a se ridica” se află în capitolul 9, versetul 17: „Căci
Scriptura zice lui Faraon: Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și ca
numele Meu să se vestească în tot pământul.” Însă pentru a înțelege cât mai clar sensul verbului „a
se ridica”, trebuie evidențiat contextul capitolului. Ca un adevărat pedagog al lui Hristos, Sfântul

4
Ibidem, pp. 256-258.

5
Ibidem, p. 258.

6
Maurice Carrez, François Morel, Dicționar grec-român al Noului Testament, traducere de Gheorghe Badea,
Societatea Biblică Interconfesională din România, București, 1999, p. 87.

7
Ibidem, p. 80.
4
Pavel aduce exemple veterotestamentare pentru a se face cât mai lesne înțeles. Ca Apostol al
neamurilor, el scrie la Roma nu numai iudeilor, ci și celor convertiți din păgâni. Prin exemplele de
mai jos, el arată pe de o parte iudeilor adevărul, ca cei născuți ca urmași ai lui Abraam, că: „Nu
copiii trupului sunt copiii lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinței se socotesc urmași” (9, 8) și că : „Al
făgăduinței este cuvântul acesta: (La anul) pe vremea aceasta voi veni și Sara va avea un fiu.” (9,
9) Pe de altă parte, cheamă neamurile la Dumnezeul, care nu caută la față, ci la inimă, căci zice:
„Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, și iubită pe cea care nu era iubită.” (Osea
2, 25) Demonstrează, astfel, că la Dumnezeu nu se ajunge prin faptele Legii, ci prin credință.
Dumnezeu i-a zis Rebecăi pe când gemenii nu-i erau încă născuți: „Cel mai mare va sluji
celui mai mic”, deoarece din viețuirea lor copiii aveau să se îndrepte sau nu înaintea lui Dumnezeu.
Fiind născuți aceștia, s-a întâmplat după cuvântul Domnului, deoarece viețuirea lui Iacov a fost
plăcută Lui, iar a lui Isav nu, și astfel este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât.” Deși
Isav era întâiul-născut și moștenitor al binecuvântării, nu el o moștenește, ci Iacov. Iar lucrul acesta
nu este nedreptate la Dumnezeu, pentru că El privește la inima omului, și nu caută la față
(Deuteronom 10, 17), iar inima vrednică de binecuvântarea Sa era cea a lui Iacov, iar nu cea a lui
Isav.
Lui Moise asemenea îi spune: „Voi milui pe cine vreau să miluiesc și mă voi îndura de cine
vreau să mă îndur.” Dacă în ceea ce privește darea binecuvântării unuia din fiii Rebecăi, spune
Sfântul Ioan Gură de Aur, „fie virtutea, fie și răutatea, amândouă au fost știute și hotărâte, însă aici
(la situația lui Moise cu iudeii) unul și același păcat stăpânea pe toți iudeii, acela că-și făcuse vițel
de aur, și cu toate acestea unii au fost pedepsiți, iar alții nu. Pentru aceea și zicea: „Voi milui pe cel
ce miluiesc, și mă voi îndura de cine-Mi va fi milă”, ca și cum ar fi zis: „Nu este al tău, Moise, de a
ști cine sunt vrednici de filantropia Mea, ci îngăduie-Mi Mie acest drept.” Și în continuare spune:
„Dar dacă nu era treaba lui Moise de a ști, apoi cu atât mai mult nu poate fi treaba noastră. De
aceea și apostolul nu a citat simplu această expresie, ci spune și persoana către care a zis
Dumnezeu aceste cuvinte: „Că lui Moise zice”, ca astfel să rușineze pe cei ce contrazic, chiar cu
demnitatea persoanei.”8
Înțelegând contextul în care e folosit, verbul „a se ridica” folosit în versetul 17 ne relevă că
Faraon fost păstrat pentru ca Dumnezeu să-Și arate față de poporul iudeu dragostea Sa, iar față de
Faraon puterea Sa, el fiind păgân. Căci, spune Sfântul Ioan Hrisostom: „Precum acolo (situația lui
8
Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 284.
5
Moise cu iudeii) unii s-au mântuit și alții s-au osândit, așa și aici, tocmai pentru aceasta a fost
păstrat Faraon.”9 Deci Faraon a fost păstrat și pentru ca el să se ridice din slujirea păgânească de
vreme ce i-a fost descoperit Cine este adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta s-a osândit, că văzând
puterea Lui nu s-a smerit, ci a vrut să-L înfrunte, ca unul ce se credea stăpân peste iudei.
În limba greacă, versetul 17 este astfel: „Λεγει γαρ η γραφη τω Φαραω οτι εις αυτο τουτο
εξηγειρα σε οπως ενδειξωμαι εν σοι την δυναμιν μου και οπως διαγγελη το ονομα μου εν παση τη
γη.” Construcția ce ne interesează este aoristul activ „εξηγειρα” (de la εξεγειρω, aici fiind la aorist
1, persoana 1, numărul singular, diateza activă) și pronumele personal de persoana a II-a singular
„σε”, ce împreună se pot traduce prin „te-am ridicat”, dar și prin „te-am înălțat”.10 Folosind a doua
traducere „te-am înălțat”, ne este poate mai ușor a vedea legătura dintre „înălțarea” și smerirea lui
Faraon și cuvântul Domnului, Care zice: „Cel ce se înalță pe sine, se va smeri, iar cel ce se
smerește, pe sine se va înălța.”
În continuare, găsim următoarele utilizări ale verbelor „a ridica” și „a coborî” în capitolul
10, versetul 6: „Iar dreptatea din credință grăiește așa: Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la
cer?, ca adică să coboare pe Hristos!” și versetul 7: „Sau: Cine se va coborî în adânc, ca să ridice
pe Hristos din morți!” După ce a dezaprobat dreptatea din Lege-pe care nimeni nu a dobândit-o,
deoarece nimeni nu a împlinit toate poruncile-, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „a căzut această
dreptate.”11 Atunci rămâne dreptatea cea din credință, după har, care e mai mare decât cea din Lege
și cel ce o are pe aceasta o are și pe cea din Lege. Deci, cel care nu are dreptatea din credința în
Iisus Hristos Răstignit și Înviat, nu o are nici pe cea din Lege, „căci sfârșitul Legii este Hristos, spre
îndreptarea a tot celui ce crede.” (10, 4)
Versetele „Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?, ca adică să coboare pe Hristos!,
Sau: Cine se va coborî în adânc, ca să ridice pe Hristos din morți!” sunt folosite de Sfântul Apostol
„pentru a nu zice iudeii: Dar cum de au aflat o dreptate mai mare, cei ce nu aflaseră nici pe cea
mai mică? - de aceea apostolul pune un raționament necontrazis că calea deptății din credință e
mai ușoară ca a celeilalte. Dreptatea din Lege cere îndeplinirea tuturor ordinațiunilor Legii, după
cum și zice: când va face toate acelea, viu va fi într-ânsele, pe când cea din credință nu spune

9
Ibidem, p. 285.

10
Maurice Carrez, François Morel, op. cit., p. 106.

11
Sfântul Ioan Gură de Aur, op.cit., p.
6
aceasta, ci: de vei mărturisi cu gura că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a
înviat din morți, te vei mântui.”12
Spune: „«Să nu zici în inima ta, adică, nici să nu-ți treacă prin minte a te îndoi și a zice în
sine: cum este aceasta cu putință?», ci să avem un cuget puternic, cu care să ne putem înălța
mintea în sus, mai presus de obligațiile Legii, mai presus de natură, să scoatem din cugetul nostru
raționamentele cele slabe, și să primim totul ca izvorând din puterea lui Dumnezeu. Pentru că
acum, prin jertfa lui Hristos nu se poate spune că trebuie a se ridica cineva la cer ori să treacă vreo
mare întinsă pentru a primi poruncile, ci toate aceste lucruri mari și covârșitoare Dumnezeu le-a
făcut ușoare pentru noi: «Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima
ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui. »”13
Cu alte cuvinte, sensul construcțiilor cu verbele „a se coborî” și „a se ridica/a se sui” în
contextul discutat este de a ne arăta că Dumnezeu ne cere să nădăjduim în El și să credem cu tărie,
fără de îndoială în Învierea Sa, și astfel ne vom mântui, pentru că este scris: „Că de vei mărturisi cu
gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei
mântui” și „fericit bărbatul care nădăjduiește în El.” (Psalm 33, 8b)
Versetele 6 și 7, în limba greacă sunt următoarele: „6. η δε εκ πιστεως δικαιοσυνη ουτως
λεγει μη ειπης εν τη καρδια σου τις αναβησεται εις τον ουρανον τουτ εστι χριστον καταγαγειν 7. η τις
καταβησεται εις την αβυσσον τουτ εστι χριστον εκ νεκρων αναγαγειν”. Verbele ce trebuie evidențiate
sunt „αναβησεται” și „καταβησεται” (indicativ viitor, formă medio-pasivă, persoana a 3-a, numărul
singular), ce la indicativ prezent - αναβαινω și καταβαινω - se traduc prin „a se sui, a ridica”
respectiv „a coborî”. Sunt formate de la verbul de bază βαινω - ce se traduce prin „a merge, a se
duce, a umbla”- și însoțite de prepozițiile ανα- („de jos în sus”) și κατα- („de sus în jos”). De
asemenea, sunt verbele „καταγαγειν” și „αναγαγειν” ce la indicativ prezent-καταγω și αναγω- se
pot traduce prin „a aduce jos, a coborî pe cineva”, respectiv „ a duce spre înalt, a purta în sus, a
urca”.14
După acestea, în capitolul 11, versetul 27 este scris: „Și acesta este legământul Meu cu ei,
când voi ridica păcatele lor.” Ca și mai sus, trebuie arătat din contextul capitolului ceea ce a vrut să

12
Ibidem, pp. 296-299.

13
Ibidem, pp. 299-300.

14
Maurice Carrez, François Morel, op. cit., p. 25, 27, 150, 151.
7
spună Sfântul Apostol Pavel prin ridicarea păcatelor. Versetul este scris pentru a lămuri iconomia lui
Dumnezeu pentru poporul Israel, căci zice anterior: „Pentru că nu voiesc, fraților, ca voi să nu știți
taina aceasta, că împietrirea lui Israel s-a făcut în parte până ce va intra tot numărul păgânilor.”
(v. 25) În altă traducere, versetul 27 este: „Și aceasta este lor cea de la Mine făgăduință
(așezământ), când voi lua păcatele lor”, adică Domnul din Sion va întoarce păgânătățile de la Israel
„nu atunci când se vor tăia împrejur, nu când vor aduce jertfe, nu în fine când vor face toate cele
rânduite prin Moise, ci când se vor învrednici de iertarea păcatelor.” 15 Iar iertarea păcatelor este
prin încreștinare, căci Sfântul Botez o dăruiește, precum știm și mărturisim în Simbolul de credință:
„un botez spre iertarea păcatelor.” Dacă însă nu s-au împlinit cuvintele (noului legământ cu
întregul Israel) până acum, se vor împlini cu siguranță în viitor 16, deoarece spune mai departe
sfântul apostol: „Căci darurile și chemarea nu se pot lua înapoi”, fiind ei cunoscuți mai înainte de
Dumnezeu. Mângâie deci pe iudei și atenționează neamurile să nu se trufească, „să nu se
socotească pe ei înșiși înțelepți; că împietrirea lui Israel s-a făcut în parte, până ce va intra tot
numărul păgânilor” (v. 25b) și în altă parte: „Nu te îngâmfa, ci teme-te; Căci dacă Dumnezeu n-a
cruțat ramurile firești, nici pe tine nu te va cruța.”
În concluzie, sensul construcției „a ridica păcatele” în contextul versetului 7 este dăruirea
Noului Legământ israeliților atunci când se vor întoarce de la slujirea Legii vechi la credința cea
prin har propovăduită de Sfinții Apostoli.
Ultimul loc în care se folosește verbul „a se ridica” în această epistolă este la capitolul 15,
versetul 12, unde este scris: „Și iarăși Isaia zice: Și Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se
ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui.” Aici Sfântul Apostol
Pavel îndeamnă la unirea frățească pe cei cărora le binevestește: iudeilor și păgânilor încreștinați.
Deoarece este scris: „Veseliți-vă, neamuri, cu poporul Lui” (Deut. 32, 43), acesta îndeamnă deci, la
împreună-slăvirea Domnului și la unirea întru El. De altfel, însuși Sfântul Pavel se dă pe sine pildă
iudeilor, căci propovăduiește la neamuri după cuvântul Proorocului ce zice: „Pentru aceasta Te voi
lăuda între neamuri și voi cânta numele Tău.” (Psalm 17, 53) În limba greacă, versetul este: „και
παλιν Ησαιας λεγει εσται η ριζα του Ιεσσαι και ο ανισταμενος αρχειν εθνων επ' αυτω εθνη ελπιουσι” ,

15
Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 342.

16
Ibidem, pp. 341-342.
8
care se poate traduce și astfel: „Și iar spune Isaia: Va fi („εσται”-va fi17) rădăcina lui Iesei și Cel
care Se ridică/Se înalță (participiul prezent progresiv „ανισταμενος”, de la ανισταω-a ridica, a
înălța18) să conducă („αρχειν”, de la αρχω-a conduce, a stăpâni, a domni, a cârmui, a guverna 19)
neamurile.” Sfântul Ioan Gură de Aur spune că toate aceste proorocii cuprinse în versetele 9-12 „le-
a pus înaintea lor - deopotrivă iudeilor și păgânilor încreștinați - arătând că ei trebuie să se
unească și să slăvească pe Dumnezeu, și în același timp înfrânând pe cel dintre iudei, ca să nu se
mândrească și să nu se ridice asupra neamurilor, căci toți Proorocii împiedică de la aceasta,, iar pe
cel dintre neamuri îl îndeamnă să fie cumpătat, arătând că el este răspunzător de mai mare har.”
În concluzie, verbul „Se ridică”, tradus din participiul prezent progresiv grecesc spus prin
gura Profetului Isaia, arată că Taina Întrupării încă se pregătea atunci când el profețea (740-700/690
î. Hr.)20, însă acum El este deja ridicat la Dumnezeu-Tatăl și ne cheamă pe toți la Sine. Și dacă El S-
a înălțat spre mântuire, noi nu ar trebui să ne înălțăm spre osândă deasupra celorlalți.

2. Epistolele I și II către Corinteni

Introducere la Epistolă
Corintul, aflat în strâmtoarea Peloponesului, era prima cetate a Eladei și se bucura de multe
privilegii. Avea un centru comercial dezvoltat, dar era și plină de ritori și filosofi, chiar unul dintre
înțelepții elini locuia aici, anume Periandru (512 î. Hr.). 21 Din punct de vedere religios, aceștia erau
păgâni, deținând un cult al prostituției întreținut de preotese, femei care își vindeau trupul în cinstea
zeităților. Fiind un loc care din pricina comerțului era foarte circulat, se săvârșea foarte mult păcatul
curviei, în special prin preotesele cultului păgân. Din această pricină întreaga comunitate a
corintenilor era afectată, încât se ajunsese la trăi fiul cu femeia tatălui său (Cf. I Corinteni 5, 1).
În ceea ce privește activitatea misionară a Sfântului Apostol Pavel, Corintul este locul în
17
Constantin Georgescu, Manual de greacă biblică, Editura Nemira, București, 2011, p. 135.

18
Constantin Georgescu, Simona Georgescu, Theodor Georgescu, Dicționar Grec-Român, Volumul I, Editura Nemira,
București, 2015, p. 320.

19
Ibidem, p. 522.

20
Petre Semen, Introducere în teologia profeților scriitori, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 36.

21
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei I către Corinteni, traducere din limba elină, ediția de Oxonia, 1847,
de Arhim. Theodosie Athanasiu, Egumenul Mănăstirii „Precista Mare” din Roman, București, Atelierele grafice
SOCEC&Co., Societate anonimă, 1908, p. 3.
9
care acesta va locui doi ani și va pătimi multe pentru Hristos, Care i se și arată aici spunându-i: „Nu
te teme, ci vorbește și nu tăcea, pentru că Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-
ți facă rău. Căci am mult popor în cetatea aceasta.”(Fapte 18, 9-10)22 Le scrie prima epistolă la
cererea lor prin Fortunat și Ahaic pentru a le lămuri despre nuntă și feciorie deoarece după
propovăduirea sa, unii dintre fiii corintenilor nu voiau să se mai căsătorească, preferând în schimb
celibatul. A doua epistolă o scrie pe de o parte pentru că le promisese că va reveni la ei: „Voi veni
când voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia vreau să trec, și la voi de se va întâmpla, mă
voi zăbovi sau că voi și ierna”(I Corinteni 16, 5-6) și nu reușise să ajungă, iar pe de altă parte
pentru că îi deveniseră mai iubiți, ca unii ce împliniseră deja cuvintele sale, căci l-au însemnat pe
curvarul dintre ei, au îndeplinit adunarea de fonduri și pe Tit l-au primit cu toată inima și s-au
îngrijit de el.23

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistolele către Corinteni

Continuând tema prezentei lucrări, în Epistola I către Corinteni verbul „a ridica” îl găsim
doar o dată folosit. În textul grecesc apare sub forma lui „ανεβη” (format pe tema de aorist II, εβην,
a verbului βαινω) și este tradus în textul românesc cu sensul de „a sui” în capitolul al doilea,
versetul 9: „Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului
nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” De asemenea, contextul
capitolului ne arată le ce se referă versetul aici. Dumnezeiescul Apostol ne spune că propovăduirea
Evangheliei constă în înțelepciunea cea după Dumnezeu, iar nu în cea după lume.
Ce nu s-a suit, adică, la inima omului? Bogăția cuvântului binevestitor al Evangheliei. Și
cum s-a suit, de vreme ce unii au auzit binevestirea din însăși gura Domnului și nu s-au pocăit?
Dumnezeu a deschis urechile, mințile și inimile noastre, le-a făcut pe acestea duhovnicești și ne-a
dăruit ca unor prieteni ai Lui să cunoaștem taina iconomiei Sale. Prieteni ne-a considerat Dumnezeu
și ne-a cinstit cu arătarea tainelor Sale 24, de vreme ce spune Sfântul Ioan Hrisostom că „nici îngerii

22
Ibidem, p. 4.

23
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei a II-a către Corinteni, traducere din limba elină, ediția de Oxonia,
1845, de Arhiereul vicar Theodosie A. Ploeșteanu, Vicarul Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, București, Atelierele
grafice SOCEC&Co., Societate anonimă, 1910, pp. 3-4.

24
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei I..., p. 78.
10
nu au știut înaintea noastră ceea ce ne-a învățat pe noi înțelepciunea Duhului, ci împreună cu noi
le-a descoperit și lor.”25 Deci marele dar pe care ni l-a dat Dumnezeu nu este numai cuvântul
Evangheliei, ci mai ales faptul că ne-a făcut să auzim chemarea duhovnicească din ea, că ne-a
chemat la Sine și ne-a umplut inima de bucurie, și că noi urmând chemarea ne-am mântuit prin
darurile Sale.
În continuare, în Epistola a II-a către Corinteni, găsim verbul „a se ridica” în trei locuri,
anume: capitolul 3, versetul 14: „Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea
Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos;”,
versetul 16: „Iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica” și în capitolul 10, versetul
5: „Şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre
ascultarea lui Hristos.”
În capitolul 3, 14: „Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea
Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos;”,
Sfântul Pavel vorbește metaforic, căci vălul neridicat reprezintă împietrirea inimilor acestora față de
Hristos. Moise își punea vălul pentru ca iudeii să nu vadă sfârșitul a ceea ce este trecător (3, 13).
Dar slava netrecătoare a și venit, și totuși ei și-au pus văl față de El, ca să nu-L cunoască. În
traduceri mai vechi găsim versetul acesta astfel: „Ci s-au orbit de înțelegerile lor. Că până astăzi
același acoperământ rămâne nedescoperit, că întru Hristos se strică.” 26, care este o traducere mai
literală, deoarece particula negativă „μη” și participiul „ανακαλυπτομενον” din textul grecesc27 se
traduc împreună „nedescoperit”28; o altă posibilă traducere ar fi „nedezvăluit”, după sensurile
verbului „ανακαλυπτω”.29 Analizând cea de-a doua traducere, am putea concluziona că Domnul
Iisus Hristos le-a lăsat nedescoperit adevărul despre Sine pentru că nu au vrut dintru început să
creadă. Căci zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Acela (Moise) avea slava sa proprie, dar dânșii nu
puteau să o privească. Și atunci de ce vă mai minunați, zice, dacă ei nu pot privi la slava aceasta a
25
Ibidem, p. 84.

26
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei a II-a..., p. 101.

27
„αλλ επωρωθη τα νοηματα αυτων αχρι γαρ της σημερον το αυτο καλυμμα επι τη αναγνωσει της παλαιας
διαθηκης μενει με ανακαλυπτομενον οτι εν χριστω καταργειται.”

28
Maurice Carrez, François Morel, op. cit., p. 27.

29
Ibidem.
11
harului, când n-au putut privi nici la cea mai mică, acea a lui Moise, și nici n-au putut să caute la
fața lui? De ce vă tulburați dacă iudeii nu cred în Hristos, când dânșii nu cred nici în Lege? De
aceea tocmai nici harul nu l-au cunoscut, fiindcă n-au cunoscut nici Vechiul Testament, și nici slava
din el. Căci slava Legii, se va întoarce spre Hristos.”30
În continuare, versetul 16 al aceluiași capitol este: „Iar când se vor întoarce către Domnul,
vălul se va ridica.” Ridicarea vălului reprezintă întoarcerea evreilor la Hristos prin credința cea
după har. Textul grecesc este astfel: „ηνικα δ’ αν επιστρεψη προς κυριον περιαιρειται το καλυμμα”.
Aici indicativul viitor sigmatic de diateză medie „επιστρεψη”31 este, de fapt, la persoana a II-a,
numărul singular, iar „περιαιρειται” este la indicativ prezent mediu32, adică literal s-ar traduce:
„Dar când (ηνικα δ’) vreodată (αν) (tu) te vei întoarce/îți vei întoarce inima” 33 („επιστρεψη”)
„către Domnul” προς κυριον”), se ridică/este ridicat („περιαιρειται”) vălul („το kalυμμα”). Însă
verbul „περιαιρειται” fiind la diateza medie, traducem în românește prin diateza reflexivă „se va
ridica”, adică înțeleg că „singur se va ridica vălul.”
Concluzionez din cele arătate că Domnul nu ne cere mult, ci doar să ne întoarcem inima
către El și singure problemele noastre „se vor ridica”.
Ultimul pasaj în care întâlnim verbul „a ridica” este capitolul 10, versetul 5: „Şi toată trufia
care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui
Hristos.” Aici Sfântul Apostol Pavel se referă la trufia învățaților elini care prin sofismele și
silogismele lor înșelau pe oameni; ba chiar se puneau între corinteni și Sfântul Pavel defăimându-l,
căci acesta zice despre ei că „ne socotesc că umblăm după trup.”34 (Cap. 10, 2b) Dar ce se întâmplă
cu toate uneltirile lor? Sunt robite dintru început de „armele luptei”(Cap. 10, 4), prin care de fapt
Dumnezeu luptă35, de vreme ce de la Dumnezeu sunt și înaintea Lui se află. „Trufia care se ridică
împotriva științei lui Dumnezeu” este a oamenilor care nu au pricepere, pentru că se măsoară și se
30
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei a II-a..., p. 101.

31
De la verbul επιστρεφω=a se întoarce, la indicativ viitor mediu, iar terminația –η contrasă de la εσαι ne arată
persoana a II-a, numărul singular.

32
Iar nu la indicativ viitor și, din context reiese că este mediu pentru că lipsește particula -θη- specifică pasivului.

33
„inima”, subînțeles din versetul 15: „την καρδια αυτων”=„inima lor”.

34
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei a II-a..., pp. 250-253.

35
Ibidem, p. 252.
12
aseamănă pe ei cu ei înșiși, iar nu în fața Lui ca să vadă cine sunt cu adevărat. Astfel, verbul „a se
ridica” arată îndrăznirea trufiei de a se lua la luptă cu Dumnezeu în fața oamenilor pe care îi poate
înșela, deoarece în fața Sa armele acestea demonice sunt „slabe și neputincioase.”36

3. Epistola către Galateni

Introducere la epistolă
Pricina acestei epistole37 este următoarea: deși galatenii au fost învățați de sfântul apostol
pavel întru hristos, totuși, după plecarea acestuia, unii dintre evreii care crezuseră îl defăimau, și
înșelau pe cei mai simpli dintre galateni cum că trebuie să se taie împrejur și să păzească obiceiurile
legii vechi. Aduceau ca argument că și sfântul apostol petru și apostolii ce erau cu dânsul
încuviințează tăierea-împrejur și spuneau că nu trebuie să se încredințeze în sfântul pavel, căci el
nici măcar nu l-a văzut pe hristos. 38 De aceea și începe epistola cu „pavel, apostol nu de la oameni,
nici prin vreun om, ci prin iisus hristos și prin dumnezeu-tatăl, care l-a înviat pe el din morți”, și
este o epistolă în care predomină starea de mâhnire și de supărare a apostolului. 39

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola către Galateni

Verbele „a se ridica” și „a se coborî” le găsim în această epistolă folosite în patru locuri și
anume: în capitolul I, versetele „17. Nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de
mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc”40 și „18. Apoi, după trei ani, m-
am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile” 41 și în capitolul

36
Ibidem.

37
Scrisă cel mai probabil în anul 23 după înălțare apud Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Epistolelor către
Galateni, Efeseni, Filipeni și Coloseni a Slăvitului și Prea-Lăudatului Apostol Pavel, Editura Cartea Ortodoxă,
București, 2006, p. 7.

38
Sfântul Teofilact al Bulgariei, op. cit., pp. 7-8.

39
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către galateni, traducere din limba elină, ediția de Oxonia, 1852, de
Theodosie A. Ploeșteanu, Egumenul Bisericii „Sfântul Spiridon”, Iași, Tipografia „Dacia” P. Iliescu&D. Grossu, 1901,
pp. 3-4.

40
„Ουδε ανηλθον εις ιεροσολυμα προς τους προ εμου αποστολους αλλα απηλθον εις αραβιαν και παλιν
υπεστρεψα εις δαμασκον.”

41
„Επειτα μετα ετη τρια ανηλθον εις ιεροσολυμα ιστορησαι πετρον και επεμεινα προς αυτον ημερας δεκαπεντε.”
13
II, versetele „1. Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luând cu
mine şi pe Tit”42 și „2. M-am suit, potrivit unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o
propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în
zadar.”43 În cazul de față „a se sui la Ierusalim” nu înseamnă decât faptul că s-a dus ori a mers la
Ierusalim pentru scopul propus, adică drumul sau călătoria făcute. Analizând textul grecesc, pe
construcția lui βαινω sunt formate doar verbele folosite în ultimele două versete prezentate, totuși
toate au același sens: a merge.
În concluzie, aici verbele nu au un sens metaforic ci sunt folosite pentru a arăta drumul făcut
de Sfântul Apostol Pavel la Ierusalim.

4. Epistola către Efeseni

Introducere la Epistolă
Efesul era metropola Asiei, cetate foarte mult legată de viața Sfântului Apostol și
Evanghelist Ioan, care a viețuit aici mult timp, de altfel, este locul în care a fost exilat și a murit.
Este locul unde trimite pe ucenicul său, Timotei (I Timotei, 1, 3). De asemenea, era o cetate cu
oameni bine pregătiți din punct de vedere filosofic, ceea ce l-a determinat pe Sfântul Apostol Pavel
să le încredințeze adânci cugetări și dogme. Însă din punct de vedere religios, aceștia țineau cultul
zeiței Artemida, căreia îi închinaseră un templu. În final, această epistolă o scrie efesenilor pe când
era înlănțuit în Roma.44

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola către Efeseni

În ce privește această epistolă , trei sunt pasajele în care găsim folosite verbele de mai sus,
anume în capitolul 4, versetele 8: „Pentru aceea zice: <<Suindu-Se la înălțime a robit robime și a
dat daruri oamenilor>>45, 9: „Iar aceea că: <<S-a suit>> - ce înseamnă decât că S-a coborât în

42
„Επειτα δια δεκατεσσαρων ετων παλιν ανεβην εις ιεροσολυμμα μετα βαρναβα συμπαραλαβων και τιτον.”

43
„Ανεβην δε κατα αποκαλυψιν και ανεθεμην αυτοις το ευαγγελιον ο κηρθσσω εν τοις εθνεσι κατ’ ιδιαν δε τοις
δοκουσι μη πως εις κενον τρεχωη εδραμον.”

44
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către Efeseni, traducere din limba elină, ediția de Oxonia, 1852, de
Theodosie A. Ploeșteanu, Egumenul Bisericii „Sfântul Spiridon”, Iași, Tipografia „Dacia” P. Iliescu&D. Grossu, 1902,
pp. 3-4.

45
„διο λεγει αναβας εις υψος ηχμαλωτευσεν αιχμαλωσιαν και εδωκε δοματα τοις ανθρωποις”.
14
părțile cele mai de jos ale pământului?” 46 și 10: „Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai
presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple.”47
Deși tradus în românește cu a „a se sui” și „a se pogorî”, verbele sunt construite în limba
greacă pe același βαινω. Nu greșim traducerea dacă le înlocuim cu „a se ridica” și „a se coborî”,
însă sensul ar rămâne același. Dar îndreptând atenția către „αιχμαλωσιαν” , putem înțelege mai bine
versetul. Îl putem traduce prin „robime, robie, captivitate”, provine de la verbul αιχμαλωτευω, care
se poate traduce nu numai prin „a robi”, ci și prin „a pune lucrurile la locul lor ca înainte, a restabili
toate lucrurile”.48 Astfel analizând etimologia cuvântului putem înțelege că prin Pogorârea la iad a
Mântuitorului49, Acesta ne-a redat libertatea, a robit pe diavol, blestemul și păcatul, și restabilind pe
om, căci „robime” se tâlcuiește după Sfântul Ioan Gură de Aur ca robire a diavolului: „a luat rob
pe tiran, vreau să zic pe diavol, pe moarte, blestemul și păcatul.” 50 Sfântul Pavel arată aici ca pildă
de smerită cugetare pe Domnul Hristos ca: „precum El nu S-a lepădat de a Se pogorî din cer și de a
Se smeri, tot așa și voi, creștinii, nu vă lepădați de a vă pogorî, pentru smerenie, către frații voștri
mai mici.”51 De asemenea, apare „πρωτον”, care se traduce „primul”. Deci Hristos este Primul, dar
și Singurul și Cel ce a avut puterea să ne ridice din iad prin pogorârea Sa.
În concluzie, sensul verbelor „a se ridica” și „a se coborî” utilizate aici reprezintă actul
smereniei Domnului, care nu a ținut la Sine, ci S-a pogorât la iad pentru noi și apoi suindu-Se la
Tatăl ne-a ridicat și pe noi.

46
„το δε ανεβη τι εστιν ει μη οτι και κατεβη πρωτον εις το κατωτερα μερη της γης”.

47
„ο καταβας αυτος εστι και ο αναβας υπερανω παντων των ουρανων ινα πληρωση τα παντα”.

48
Maurice Carrez, François Morel, op.cit., p. 17.

49
„Cel ce s-a suit”.

50
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către Efeseni..., p. 110.

51
Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Epistolelor către Galateni, Efeseni, Filipeni și Coloseni a slăvitului și prea-
lăudatului Apostol Pavel, tălmăcită din elina veche în cea nouă și împodobită cu felurite însemnări de către Nicodim
Aghioritul, îndreptarea tălmăcirii, note ale ediției și înainte cuvântare: Florin Stuparu, Editura Cartea Ortodoxă,
București, 2006, p. 156.
15
5. Epistola I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel

Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola I către Tesaloniceni

În această epistolă găsim un singur loc în care este folosit verbul „a se coborî”, anume în
capitolul 4, versetul 16: „Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru
trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi.” 52 Sfântul
Apostol Pavel le spune tesalonicenilor despre cei ce au adormit, pentru a nu fi în neștiință, ca
ceilalți care nu au nădejde. (Cap. 4, 13) Astfel, acesta le lămurește tesalonicenilor despre starea
celor vii și a celor adormiți la a doua venire a Domnului prin cuvinte vrednice de credință, deoarece
existau și anumite îndoieli referitoare la refacerea trupurilor și a stării sufletului la Parusie. 53
În concluzie, sensul verbului „a se pogorî” este de a arăta cea de-a doua venire a Domnului.

6. Epistola I către Timotei

Introducere la epistolă
Timotei era ucenic al Sfântului Apostol Pavel, despre care aflăm pentru prima dată în Fapte:
„Și a sosit la Derbe și la Listra. Și iată acolo era un ucenic cu numele Timotei, fiul unei femei iudee
credincioase, și al unui tată elin, care avea bune mărturii de la frații din Listra și din Iconiu.”
(Cap. 16, 1-2) Deși avea și alți ucenici, Sfântul Pavel scrie doar lui Tit și Timotei deoarece doar lor
le încredințase biserici, pe când pe ceilalți îi purta cu dânsul. Era încă tânăr, însă virtuos, astfel că
având virtutea tinerețea nu-l împiedica a sluji fără de prihană lui Dumnezeu. A fost tăiat împrejur,
deoarece iudeii cârteau, știind că tatăl lui este elin. În final, scrie nu pentru că ar fi avut nevoie de
învățătură ca ucenic, ci ca dascăl, deoarece avea responsabilitate față de cei din biserica încredințață
sieși.54

52
„οτι αυτος ο κυριος εν κελευσματι εν φονη αρχαγγελω και εν σαλπιγγι Θεου καταβησεται απ’ ουρανου και οι
νεκροι εν χριστω αναστησονται πρωτον ”.

53
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către Coloseni, I și II Tesaloniceni , traducere din limba elină, ediția
de Oxonia, 1855, de Theodosie A. Ploeșteanu, Egumenul Mănăstirii „Precista Mare” din Roman, Atelierele grafice
SOCEC&Co., Societate anonimă, București, 1905, p. 232.

54
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către I-II Timotei, Tit și Filimon , traducere din limba elină, ediția de
Oxonia, 1861, de Arhiereul Theodosie A. Ploeșteanu, Vicarul Sf. Mitropolii a Ungrovlahiei și Locotenent de
Mitropolit Primat, Atelierele grafice SOCEC&Co., Societate anonimă, București, 1911, pp. 3-5.
16
Sensul cuvintelor „a se ridica” și „a se coborî” în Epistola I către Timotei
Pasajul în care găsim folosit verbul „a se ridica” este în capitolul 2, versetul 8: „Vreau deci
ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire.” 55 Sfântul
Apostol Pavel vorbește despre cuvioșia celor care se roagă și arată cum ar trebui să fie un bărbat
rugător, temător de Dumnezeu. Totodată acesta desființează obiceiul iudaic de a se ruga doar în
templu, căci spune: „în tot locul”. „A ridica mâini sfinte” înseamnă a ridica mâini neîntinate de
păcat asupra aproapelui, fără a ține minte răul, cu cuget curat și cu credință, după cum zice: „fără de
mânie fără şovăire.”56
Verbul „a se ridica” desemnează starea de evlavie pe care un bărbat trebuie să o aibă în fața
lui Dumnezeu, dându-se în același timp și pildă celorlalți, căci fără de slavă deșartă se roagă, nu
precum fariseii.

7. Epistola către Evrei

Introducere la epistolă
Sfântul Apostol Pavel dintru începutul propovăduirii sale a fost dascăl al neamurilor, iar nu
al iudeilor, deoarece nu l-ar fi suferit nicidecum iudeii în mijlocul lor ca unul care râvnitor fiind
pentru Lege, a lăsat credința lor pentru propovăduirea lui Hristos. Astfel, după cuvântul Domnului,
a fost trimis la neamuri, departe de cei de un sânge cu el: „<<Grăbește-te, și ieși în grabă din
Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia despre Mine >> și eu am zis: <<Doamne, ei știu că eu
mă duceam la închisoare și băteam, prin sinagogi, pe cei care credeau în Tine; și când se vărsa
sângele lui Ștefan, mucenicul Tău, eram și eu de față și încuviințam uciderea lui și păzeam hainele
celor care îl ucideau>>. Și a zis către mine: <<Mergi, că eu te voi trimite departe, la neamuri
>>”. (Fapte 22, 18-21) Deci, deși nu era datoria sa a propovădui iudeilor, totuși face aceasta în
treacăt, asemenea cum și a boteza nu era sarcină a sa, dar a botezat. Cel mai probabil le scrie
iudeilor din Ierusalim și Palestina.57

55
„βουλομαι ουν προσευχεσθαι τους ανδρας εν παντι τοπω επαιροντας οσιους χειρας χωρις οργης και
διαλογισμου”.

56
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către I-II Timotei..., pp. 67-69.

57
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către Ebrei, Traducere din limba elină, Ediția de Oxonia, 1862, de
Theodosie Athanasiu, Episcop Romanului, Tipografia cărților bisericești, București, 1923, pp. 43-45.
17
Sensul cuvintelor „a se coborî” și „a se ridica” în Epistola către Evrei
În această epistolă găsim verbele de mai sus în mai multe pasaje. Primul loc este în capitolul
6, versetul 1: „De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este
desăvârşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte şi
despre credinţa în Dumnezeu”. În altă traducere58, am găsit astfel: „Pentru aceea lăsând cuvântul
învățăturii despre Hristos, să ne ducem spre săvârșire, nu iarăși temelie a credinței puind din lucruri moarte
și a credinței întru Dumnezeu”, pentru că grecescul „φερωμεθα”59 se poate traduce și prin „a duce, a purta (o
povară, o greutate)”60. Deoarece verbul este la diateza medie 61, se poate traduce deci și prin „să ne ducem
(povara)”. De asemenea „τελειοτητα” se poate traduce și prin „împlinire”62. Adică prin analogie cu cele de
mai sus, înțeleg versetul astfel: „să ne ducem/purtăm (pe noi înșine63 deasupra Legii vechi) spre împlinire (a
Legii celei noi)”. Deoarece iudeii nu se făcuseră nici ucenici ai credinței în Hristos cel Răstignit și Înviat, nu
aveau cum să fi mers mai departe, căci stăteau sub vălul Legii vechi. Sfântul Apostol le spune că întâi trebuie
să fie pusă temelia (credința cea după Hristos) 64, urmând ca apoi să dea roade plăcute lui Dumnezeu, precum
spune metaforic în versetul 765: „Țarina, când absoarbe ploaia ce se coboară 66 adeseori asupra ei și rodește
iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primește binecuvântarea de la Dumnezeu.”
În concluzie, verbele „a se ridica” (în versetul 1) și „a se coborî” (în versetul 7) arată îndemnul către
evrei al Sfântului Apostol Pavel de a se ridica din Legea veche și a sluji Legea harului, pentru că numai așa
vor bineplăcea lui Dumnezeu, și nu se vor osândi veșnic67, țarina închipuind metaforic pe iudei.

58
Ibidem, p. 145.

59
La indicative prezent, diateza medie.

60
Maurice Carrez, François Morel, op.cit., p. 305.

61
Subiect=agent și pacient apud Constantin Georgescu, op.cit., p. 104.

62
Maurice Carrez, François Morel, op.cit, p. 286.

63
Povara.

64
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către Ebrei, p. 147.

65
Acesta fiind al doilea loc unde găsim folosite verbele.

66
Deponentul ερχομενον.

67
„Dar dacă va aduce spini și ciulini, se face netrebnică și blestemul îi stă aproape, iar la urmă focul o așteaptă” (cap.
6, v. 8).
18
 În capitolul 7 sunt trei versete în care apare verbul „a se ridica” și anume: „11. Dacă deci
desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoţiei lor),
ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, şi să nu se zică după
rânduiala lui Aaron?”, „15. Apoi este lucru şi mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după
asemănarea lui Melchisedec” și „23. Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi
împiedica să dăinuiască.”
Sfântul Apostol Pavel le vorbește evreilor despre diferența dintre Vechiul Testament și Noul
Testament. Primul legământ a fost făcut pe temeiul preoției lui Aaron. Arhiereul Hristos prin jertfa
Sa a pus temei unui nou legământ unde suntem pecetluiți tocmai prin credința în preoția Sa. Căci
dacă preoția Lui este netrecătoare, așa și legământul. Iar dacă legământul este nepieritor, acesta este
superior primului legământ, iar credința în acesta ne va mântui și desăvârși. Ridicarea unui preot
după rânduiala lui Melchisedec, iar nu după a lui Aaron 68 închipuie ridicarea lui Hristos ca Unul ce
are preoție netrecătoare69, căci se mărturisește: „Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui
Melchisedec.” (Cap. 7, 17) Legea veche nu numai că nu ne-a desăvârșit 70, dar nici de moarte nu ne-
a ferit, căci porțile iadului nu s-au biruit prin jertfele ei, ci Hristos Cel ridicat din morți ne-a scos pe
noi din robie. Deci cu cât preoția Domnului este biruitoare, cu atât mai mult este aparte de preoția
Legii vechi.
În final, ultimul loc în care găsim folosim verbul „a se ridica” este în capitolul 9, versetul
28: „Tot așa și Hristos, după ce a adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară
fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruință Îl așteaptă spre mântuire.” Mântuitorul S-a jertfit de
către Sine, pentru a împlini iconomia, căci S-a făcut pentru noi nu numai Preot, ci și jertfă și
victimă. „A ridica păcatele multora” semnifică a ridica păcatele celor ce au crezut în jertfa Lui, iar a
doua oară Se va arăta pedepsind71 pe cei ce nu au vrut să creadă în El.
În concluzie, sensul verbului „a se ridica” în contextul de mai sus arată puterea jertfei
Mântuitorului, aceea de a ierta păcatele.

68
Cel ce reprezenta Legea veche.

69
Nu ca preoții și leviții Vechiului Testament.

70
Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către Ebrei, p. 185.

71
Ibidem, pp. 227-228.
19
Bibliografie

20
 1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1982

2. *** Noul Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1972

3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea epistolei către Romani a celui între sfinți
Părintelui nostru Ioan Hrisostom, Arhiepiscopul Constantinopolei, traducere din limba elină de Arhim.
Theodosie Athanasiu, Egumenul Monastirei „Precista Mare” din Roman, Atelierele grafice SOCEC&Co.,
Societate anonimă, București, 1906

4. Carrez, Maurice; Morel, François, Dicționar grec-român al Noului Testament, traducere de

Gheorghe Badea, Societatea Biblică Interconfesională din România, București, 1999

5. Georgescu, Constantin; Georgescu, Simona; Georgescu, Theodor, Dicționar Grec-Român,

volumul I, Editura Nemira, București, 2015

6. Semen, Petre, Introducere în teologia profeților scriitori, Editura Doxologia, Iași, 2010

7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei I către Corinteni, traducere din limba elină, ediția
de Oxonia, 1847, de Arhim. Theodosie Athanasiu, Egumenul Mănăstirii „Precista Mare” din Roman,
București, Atelierele grafice SOCEC&Co., Societate anonimă, 1908

8. Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei a II-a către Corinteni, traducere din limba elină,
ediția de Oxonia, 1845, de Arhiereul vicar Theodosie A. Ploeșteanu, Vicarul Sfintei Mitropolii a
Ungrovlahiei, București, Atelierele grafice SOCEC&Co., Societate anonimă, 1910

9. Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Epistolelor către Galateni, Efeseni, Filipeni și Coloseni a
slăvitului și prea-lăudatului Apostol Pavel, tălmăcită din elina veche în cea nouă și împodobită cu felurite
însemnări de către Nicodim Aghioritul, îndreptarea tălmăcirii, note ale ediției și înainte cuvântare Florin
Stuparu, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2006

10. Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către galateni, traducere din limba elină, ediția de
Oxonia, 1852, de Theodosie A. Ploeșteanu, Egumenul Bisericii „Sfântul Spiridon”, Iași, Tipografia „Dacia”
P. Iliescu&D. Grossu, 1901

11. Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către Efeseni, traducere din limba elină, ediția de
Oxonia, 1852, de Theodosie A. Ploeșteanu, Egumenul Bisericii „Sfântul Spiridon”, Iași, Tipografia „Dacia”
P. Iliescu&D. Grossu, 1902

12. Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către Coloseni, I și II Tesaloniceni , traducere din
limba elină, ediția de Oxonia, 1855, de Theodosie A. Ploeșteanu, Egumenul Mănăstirii „Precista Mare” din
Roman, Atelierele grafice SOCEC&Co., Societate anonimă, București, 1905

13. Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către I-II Timotei, Tit și Filimon , traducere din
limba elină, ediția de Oxonia, 1861, de Arhiereul Theodosie A. Ploeșteanu, Vicarul Sf. Mitropolii a

21
Ungrovlahiei și Locotenent de Mitropolit Primat, Atelierele grafice SOCEC&Co., Societate anonimă,
București, 1911

14. Sfântul Ioan Gură de Aur, Explicarea Epistolei către Ebrei, traducere din limba elină, ediția de
Oxonia, 1862, de Theodosie Athanasiu, Episcop Romanului, Tipografia cărților bisericești, București, 1923

22