LUCRAREA SFANTULUI DUH SAU HARUL

DUMNEZEIESC

Daca din punct de vedere constitutiv Biserica consta din Hristos- Capul,si din
umanitatea-corpul Lui, Duhul sfant este Cel ce uneste pe Hristos cu oamenii sau pe
oameni cu Hristos. El este prin aceasat puterea sfintitoare, de-viata-facatoare si
unificatoare in Biserica.El coboara la Cincizecime si prin insasi coborarea Lui da
existenta reala Bisericii.El face sa se constituie Biserica, a carei premise a fost pusa de
Hristos,prin faptele Lui mantuitoare,in trupul Lui. Dar Duhul Sfant ramane in Biserica
neincetat,prin iradiere neincetata din Hristos.El este factorul prin care Biserica,odata
constituira, e sustinuta in fiinta; caci El aduce noi madulare umane in ea,sadeste in lele
harul si darurile lui Hristos si prin aceasta le unifica in Hristos, sfintindu-le si dandu-le
viata noua, viata dumnezeiasca din viata lui Hristos.Prin Duhul curge si creste mai
departe viata cea dumnezeiasca in Biserica,creste Biserica insasi.
Chiar daca lucrarea Duhului in Biserica nu se mai implineste in continuare prin
minuni sensibile,ca la pogorarea Lui de la Rusalii, El intretine viata dumnezeiasca in
ea,adica mentine Biserica in continuare. Desigur nu face aceasta fara colaborarea
factorului uman.
Învăţătura ortodoxă mărturiseşte că Dumnezeu Cel unul în fiinţă este întreit în
Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Cele trei persoane sunt egale şi consubstanţiale, Ele
deosebindu-se întreolaltă numai prin însuşirile Lor personale. Dumezeirea Duhului Sfânt
a fost negată în veacul IV de către pnevmatomahi, care au fost condamnaţi la Sinodul II
ecumenic (381). Acest sinod a formulat învăţătura despre Duhul Sfânt precum urmează:
„Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de-viaţă-făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Acela ce
împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci” (art. 8 din
Simbolul de credinţă). În timpurile de după Reformă, unitarienii au contestat divinitatea
Duhului Sfânt alături de raţionalişti, susţinând că nu este persoană treimică, ci o însuşire
sau putere a lui Dumnezeu, care sfinţeşte pe om.
Împotriva unor astfel de învăţături greşite, Biserica cea Veche, una şi nedespărţită, a
mărturisit totdeauna dumnezeirea Duhului Sfânt, Care Îşi ia fiinţa din veşnicie din Tatăl
prin purcedere, upă cum Fiul îşi ia fiinţa din veşnicie di Tatăl prin naştere. Ce este aceast
purcedere mintea noastră nu poate înţelege, dar Sf. Părinţi au arătat că precum naşterea
din veşnicie este modul prin care Fiul îşi ia fiinţa din Tatăl, tot astfel purcederea este un
alt mod, deosebit de naştere, prin care Duhul Sfânt Îşi ia fiinţa din veşnicie din Tatăl.
Într-o veche rugăciune din canonul zilnic al Bisericii, adresată Duhului Sfânt:
Împărate ceresc… se cuprinde o adevărată teologie despre persoana şi lucrarea Duhului
Sfânt în Biserică şi în lume. Duhul Sfânt e numit „Împărate ceresc”, deoarece aşa cum
Mântuitorul a numit „Împatul cerurilor”, şi Duhul Sfânt e numit astfel, pe temeiul
însuşirilor lui comune cu celelalte 2 persoane ale Sf. Treimi. Mai este numit
„Mângâietorul” şi „Duhul adevărului” aşa cum Îl numeşte Însuşi Mântuitorul în
cuvântările de despărţire adresată Apostolilor Săi. E numit „Mângâietorul”, deoarece El
va lua locul Mântuitorului, Care se va înălţa la cer, spre a rămâne cu Apostolii în veac
(Ioan 14, 16; 15, 26), de asemenea, „Duhul adevărului” deoarece El va mărturisi despre
dumnezeirea Fiului (Ioan 15, 26). După ce Mântuitorul Îl va trimite de la Tatăl, Acela Îi
va călăuzi pe Apostoli la tot adevărul (Ioan 16, 13). În rugăciunea amintită, atotprezenţa
Duhului Sfânt e arătată prin cuvintele „Carele pretutindeni eşti”, după care I se precizează
o altă însuşire personală: „şi toate le împlineşti”, ceea ce înseamnă că Duhul Sfânt e
trimis în lume de Mântuitorul spre a împlini lucrarea de mântuire a neamului omenesc,
prin lucrarea Sa El fiind desăvârşitorul şi sfinţitorul oamenilor şi al lumii (Ioan 17, 17-
19). În continuare, Duhul Sfânt e numit „vistierul bunătăţilor”, deoarece prin El oamenii
primesc de la „Părintele luminilor” toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit, dar în
acelaşi timp şi „Dătărorule de viaţă”, pentru că prin El viază întreaga creatură, precum
spune psalmistul (Ps. 103, 31).
Lucrarea generala mantuitoare a Duhului lui Hristos in Biserica se efectueaza prin
harul dumnezeiesc, sau ea insasi este harul dumnezeiesc.
Dupa invatatura Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti, harul dumnezeiesc nu e un
bun in sine, detasabil de Dumnezeu. Aceasta invatatura si-a atins cea mai clara expresie
in formularea Sfantului Grigorie Palama ca harul este o energie necreata, izvoratoare din
fiinta dumnezeiasca a Celor trei ipostasuri si e nedespartita de ea, sau de aceste ipostasuri.
Termenul grecesc “energeia” se traduce in romaneste prin “lucrare”. Aceasta pune in
evidenta faptul ca in har ca lucrare e present insusi subiectul dumnezeiesc care o
savarseste. Caci nu exista lucrare fara lucrator. De aceea, putem folosi si termenul
“energie” in sensul ca in lucrare se arata o energie a celui ce lucreaza.Dar aceasta energie
se imprima totdeauna si in cei pentru care se lucreaza. De aceea intelegand harul ca
“energie” dumnezeiasca, il intelegem pe de o parte in sensul de energie actualizata a
Duhului ca lucrare,pe de alta, in sensul de energie ce se imprima in fiinta celui in care
Duhul Sfant lucreaza, facandu-l capabil sip e acela sa lucreze, sau facandu-l capabil de
conlucrarea lui cu Duhus Sfant.
Vorbind de har trebuie sa accentuam deopotriva calitatea lui de putere
inepuizabila ce ne vine din Dumnezeirea infinita salasluita in umanitatea lui Hristos, si
perspectiva de lumina ce ne-o deschide El in infinitatea comuniunii cu Persoana lui
Hristos sau cu Sfanta Treime, Care ni S-a deschis in Hristos, din iubire. Harul e feresta
deschisa spre infinitatea lui Dumnezeu ca persoana, sau ca comuniune treimica de
persoane, o data ce Dumnezeu ne-a pus prin har in relatie cu Sine. Harul des-limiteaza
viata existentei noastre si prin aceasta satisface in mod real setea ei dupa infinitul
personal transcendent. Ca atare harul ne da putinta implinirii noastre ca “chip al lui
Dumnezeu” sau ajuta inaintarea noastra in asemanarea cu El, sau in infinitatea relatiei
iubitoare cu El.
Duhul Sfant ca ipostas este activ in diferite chipuri si in diferite grade in oameni,
producand in ei efecte diferite.Dar prin toate El uneste pe om cu Hristos si prin aceasta il
face sa se impartaseasca de sfintenia si de indumnezeirea infinita care este trupul lui
Hristos, sau in firea omeneasca alui Hristos.
Prezenta Persoanei lui Hristos insusi in harul ce ni se comunica prin Duhul Sfant
ne este facuta inteleasa de analogia ce ne-o dau relatiile dintre persoanele umane. Cand o
persoana exercita o influenta spirituala pozitiva asupra alteia, influenta celei dintai nu
ramane o simpal lucrare exterioara celei de a doua, ci se imprima in fiinta ei ca o putere
exercitata neintrupt de ea insasi, dar care poate fi actualizata si de cea de adoua in folosul
ei cand ea voieste. Caci acesta actualizare nu e decat trecerea la o impreuna-lucrare a ei
cu prima persoana. Astfel in lucrare o persoana se intilneste cu o alta persoana nu numai
in mod trecator, ci si in mod durabil.
Intr-un fel harul Duhului Sfant,imprimat caputere si ca orizont infinit in fiinta
omului, e simtit de acesta ca prezenta si ca lucrare a Duhului Sfant insusi. Dar nu
totdeauna. Ii trebuie pentru aceasta o mai acsutita privire in sine insusi. Pe de alta
parte,aceasta simtire de putere si lumina sporita in sine nu e pusa de el totdeauna in
lucrare. Cand o pune in lucrare, simte indata ca odata cu el lucreaza si Duhul lui
Hristos.Exista oarecom doua forme sau grade de prezenta a harului in om: o imprimare a
lui in om, ca putere,desi si aceasta prezenta este o lucrare a Duhului; si o prezenta deplin
asimilata si simtita de om ca lucrare prin lucrarea sa.
Aceasta invatatura despre har are calitatea ca pune pe om in nemijlocita legatura
cu Dumnezeu care lucreaza in el, spre deosebire de teologia romano-catolica, care prin
doctrina despre gratia create il lasa pe om singur cu o putere impersonala adaugata la
puterile lui naturale, sau puse la dispozitia lui.
Duhul Sfant este active pe langa aceea in multe daruri pe care ni le da, ca tot
atatea puteri. Dar labaza tuturor darurilor stau harurile Tainelor. Harurile sunt lucrari
fundamentale savarsite de Duhul in toti oamenii pentru mantuirea lor,lucrari ce se
intampla in ei ca puteri.Prin ele uneste Duhul Sfant in mod fundamental pe om cu
Hristos, inzestrandu-l cu niste puteri care-l ridica deasupra puterilor stricte ale naturii lui,
sau punandu-l pe om in relatie de conlucrare cuhristos insusi prin actualizarea acestor
puteri in lucrari. La inceputul tuturor darurilor sta un har primit printr-o Taina.Din
colaborarea omului cu harul rasar diferite daruri, corespunzator capacitatilor lui
naturale.Harul acordat prin Taine presupune si el o pregatire, dar semnificatia pregatirii
sta mai mult intr-o asigurare a colaborarii viitoare din partea omului.
Iar harul care sta la inceputul inceputului este cel acordat prin Taina
Botezului.Insa chiar si el presupune o pregatire din partea omului, sau cel putin o
nerefuzare,o deschidere ca baza a unei colaborari viitoare a omului cu el.
Aceasta conditie este implinita si de copii. Ba in cazul lor conditia colaborarii cu lucrarea
Duhului inceputa la Botez e asigurata chiar mai mult, data fiind ambianta crestina a
familiei, sub a carei influenta copilul sta mai mult decat adultul, careia copilul este
totdeauna in mod aproape integral deschis.