Gratuitatea si universalitatea harului

Daca din punct de vedere constitutiv Biserica consta din Hristos- Capul, si din
umanitatea-corpul Lui, Duhul sfant este Cel ce uneste pe Hristos cu oamenii sau pe
oameni cu Hristos. El este prin aceasat puterea sfintitoare, de-viata-facatoare si
unificatoare in Biserica. El coboara la Cincizecime si prin insasi coborarea Lui da
existenta reala Bisericii. El face sa se constituie Biserica, a carei premise a fost pusa de
Hristos,prin faptele Lui mantuitoare,in trupul Lui. Dar Duhul Sfant ramane in Biserica
neincetat,prin iradiere neincetata din Hristos.El este factorul prin care Biserica,odata
constituira, e sustinuta in fiinta; caci El aduce noi madulare umane in ea,sadeste in lele
harul si darurile lui Hristos si prin aceasta le unifica in Hristos, sfintindu-le si dandu-le
viata noua, viata dumnezeiasca din viata lui Hristos.Prin Duhul curge si creste mai
departe viata cea dumnezeiasca in Biserica,creste Biserica insasi.
Chiar daca lucrarea Duhului in Biserica nu se mai implineste in continuare prin
minuni sensibile,ca la pogorarea Lui de la Rusalii, El intretine viata dumnezeiasca in
ea,adica mentine Biserica in continuare. Desigur nu face aceasta fara colaborarea
factorului uman.
Lucrarea generala mantuitoare a Duhului lui Hristos in Biserica se efectueaza prin
harul dumnezeiesc, sau ea insasi este harul dumnezeiesc.
Dupa invatatura Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti, harul dumnezeiesc nu e un
bun in sine, detasabil de Dumnezeu. Aceasta invatatura si-a atins cea mai clara expresie
in formularea Sfantului Grigorie Palama ca harul este o energie necreata, izvoratoare din
fiinta dumnezeiasca a Celor trei ipostasuri si e nedespartita de ea, sau de aceste ipostasuri.
Termenul grecesc “energeia” se traduce in romaneste prin “lucrare”. Aceasta pune in
evidenta faptul ca in har ca lucrare e present insusi subiectul dumnezeiesc care o
savarseste. Caci nu exista lucrare fara lucrator. De aceea, putem folosi si termenul
“energie” in sensul ca in lucrare se arata o energie a celui ce lucreaza.Dar aceasta energie
se imprima totdeauna si in cei pentru care se lucreaza. De aceea intelegand harul ca
“energie” dumnezeiasca, il intelegem pe de o parte in sensul de energie actualizata a
Duhului ca lucrare,pe de alta, in sensul de energie ce se imprima in fiinta celui in care
Duhul Sfant lucreaza, facandu-l capabil sip e acela sa lucreze, sau facandu-l capabil de
conlucrarea lui cu Duhus Sfant.
Vorbind de har trebuie sa accentuam deopotriva calitatea lui de putere
inepuizabila ce ne vine din Dumnezeirea infinita salasluita in umanitatea lui Hristos, si
perspectiva de lumina ce ne-o deschide El in infinitatea comuniunii cu Persoana lui
Hristos sau cu Sfanta Treime, Care ni S-a deschis in Hristos, din iubire. Harul e feresta
deschisa spre infinitatea lui Dumnezeu ca persoana, sau ca comuniune treimica de
persoane, o data ce Dumnezeu ne-a pus prin har in relatie cu Sine. Harul des-limiteaza
viata existentei noastre si prin aceasta satisface in mod real setea ei dupa infinitul
personal transcendent. Ca atare harul ne da putinta implinirii noastre ca “chip al lui
Dumnezeu” sau ajuta inaintarea noastra in asemanarea cu El, sau in infinitatea relatiei
iubitoare cu El.
Harul ni se da gratuit, caci pe Dumnezeu ca persoana nu-L putem forta sau obliga
prin nimic ca sa intre in relatie cu noi.Dar Hristos nu ne refuza comunicarea vietii Sale
prin har, dat fiind ca el e ipostasul dumnezeiesc de temelie al intregii umanitati, deci
ipostasul deschis tuturor. Daca orice ipostas uman se caracterizeaza prin deschidere fata
de alte ipostasuri, prin punerea in comunicare a naturii sale cu natura altor persoane
umane,cu atat mai mult se caracterizeaza prin aceasta Ipostasul Cuvantului care S-a facut
ipostas al naturii noastre omenesti.Fiul lui Dumnezeu, purtator al infinitei vieti
dumnezeiesti, a intrat prin trupul Sau in comunicativitate virtuala cu toti
oamenii.Lucrarea Duhului sau harul Lui se indreapta din El spre toti. Se indreapta din
pura Lui iubire,nu pentru vreun merit sau pentru fapte anterioare ale noastre.Desigur, in
om au ramas dupa cadere unele porniri spre bine, spre spargerea zidurilor egoismului sau
si, daca el le foloseste, se deschide harului ce i se ofera si aceasta il face pe om apt sa
primeasca mai usor harul lui Dumnezeu cel mantuitor.Prin calitatea de fiinta dialogica,
ramane intr-un fel de dialog slabit cu Cuvantul. Asa trebuie intelese cazuri ca al lui
Corneliu Sutasul.Aceasta putere sadita de Dumnezeu, prin fiinta noastra poate rezista
pacatelor si face binele, au folosit-o unii mai mult decat altii, chiar inainte de primirea
harului.
In modul cel mai deplin a pus aceasta putere in lucrare Sfanta Fecioara Maria,
bucurandu-se din aceasta cauza si de un ajutor mai mare din partea lui Dumnezeu.
Nicolae Cabasila spune ca ea, punand aceasta “putere” in lucrare ca “nimeni altul”, “a
miscat pe Dumnezeu la iubire fata de om” si “a atras pe Cel nepatimitor si asa s-a facut
om, pentru Fecioara , Cel ce era scarbit de om din pricina pacatului”. Dar harul
mantuitor vine chiar Sfintei Fecioare numai prin trupul asumat de Fiul lui Dumnezeu din
ea,din primul moment in care a inceput sa Si-l formeze El in ea ca in planul ontologic
uman. A trebuit sa se articuleze real cu Dumnezeu Cuvantul in comunitatea umana, ca sa
se extinda apoi din El, ca din omul central ,starea de mantuire in toti oamenii care cred.
Puteri naturale spre bine se actualizeaza si in umanitatea in care Se extinde
Hristos cu trupul Sau, prin lucrarea Duhului Sfant ce iradiaza din El. In situatia aceasta
se afla Biserica .
C.Dar lucrarea Duhului sau harul lui Hristos imbiindu-se tuturor prin
Biserica, intrucat Hristos este salasuit cu trupul Sau in ea, nu forteaza libertatea omului,
adica nu lucreaza irezistibil, silindu-l sa-l primeasca sis a-l mantuiasca cu sila , cu sau
fara conlucrarea lui.
Faptul ca nu se mantuiesc toti nu se datoreste deci dacat necolaborarii unora din
oameni cu harul, nu unei predestinari a unora spre mantuire si a altora spre pierzanie din
partea lui Dumnezeu. Cine nu se mantuieste nu accepta sau nu mai accepta unirea eu-lui
sau cu Eu-l Duhului si deci cu eu-l Bisericii, realizat in Duhul,sau n-a voit sa realizeze
unirea eu-lui sau cu Eu-l Duhului in e-ul Bisericii. Prin aceasta s-a rupt si de relatia cu
Hristos, cu Tu. Iar daca eu-l omenesc se realizaeza deplin in eu-l Bisericii , aceasta
despartire inseamna si o slabire a eu-lui sau, a libertatii sale,a realitatii sale ca subiect.
Sfanta Scriptura afirma clar atat oferirea harului tuturor din partea lui Dumnezeu,
cat si putinta omului de a-l refuza sau faptul ca harul nu este irezistibil.Primul lucru il
afirma spunand ca Dumnezeu “vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca sis a vina la
cunostinta adevarului”, ca Hristos “S-a dat pe sine prêt de rascumparare pentru toti” ca
“multi sunt chemati, dar putini alesi”.Al doilea lucru il spune Scriptura in toate acele
locuri unde arata cum unii oameni, unele cetati sau poporul iudeu s-au impotrivit lucrarii
harului dumnezeiesc, sau chemarii lui Dumnezeu.
Sfanta Scriptura admite numai o predestinare conditionata de prestiinta lui
Dumnezeu, privitoare la colaborarea sau necolaborarea unora cu harul Lui. “Pe care mai
inaintei-a stiut, pe aceia i-a si randuit sa fie asemenea chipului Fiului Sau”.Tot asa trebuie
sa fie intelese si locurile:
O predestinare numai a unora la mantuire contrazice iubirea lui Dumnezeu,
manifestata in intruparea si in Crucea Domnului, si sensul universal-ontologic al asumarii
firii umane, cum si valoarea universala a Crucii Lui. O predestinare numai a unora sau a
tuturor la mantuire coboara mantuirea la nivelul unei manipulari a fiintelor umane
asemanate unor obiecte, nemaintelegand-o ca o chestiune de comuniune intre Hristos ca
persoana si oameni ca persoane, comuniune pe care Hristos nu o poate oferi in mod
arbitrar numai unora, si pe care oamenii nu pot fi fortati sa o accepte. Daca Dumnezeu nu
ofera comuniunea tuturor, inseamna ca nu socoteste pe unii vrednici si capabili de
comuniune prin insai firea lor. Si nu-i socoteste pe oameni egali in valoare prin insasi
firea data lor de El. Aceasta ar insemna o negare din partea lui Dumnezeu a insesi creatiei
Sale. In afara comuniunii cu Dumnezeu, deci a lucrarii Duhului in el, darurile omului nu
se pot dezvolta, deci ele i-ar fi date fara rost.