Universitatea din Craiova

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Întruparea Mântuitorului în opera

Sf. Atanasie cel Mare

Profesor,
Pr. Conf. univ. dr. Picu Ocoleanu

Student,

Craiova
2013
 Introducere

Învățătura despre Persoana Fiului a dominat gândirea părinților bisericii

până în sec. V când a avut loc Sinodul III Ecumenic. Unul dintre părinții care au
vorbit despre hristologie a fost Sf. Atanasie cel Mare. Aproape întreaga operă a
Sfântului Atanasie este una hristologică. El fiind unul dintre cei mai mari
apărători ai învățăturii despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. Acest sfânt
părinte a trăit în 295 la Alexandria unde a fost diacon al episcopului de atunci
Alexandru, iar mai tarziu va ajunge și episcop în aceste locuri.
Acesta a fost cel mai mare dușman al arianismului, el participânt la
Sinodul I Ecumenic, unde îl combate pe Arie, care era preot din părțile
Alexandriei, și îi condamnă învățătura sa despre dumnezeirea Fiului lui
Dumnezeu. Arie învăță că: „Dumnezeu nu a fost totdeauna Tată, ci era o vreme
când era doar Dumnezeu. El a ajuns Tată ulterior. Fiul nu a existat
dintotdeauna. El a ieșit din voința Tatălui din cele neexistente. Fiul este o
creatură ca toate creaturile. Logosul lui Dumnezeu nu a fost de la început, ci a
ieșit pe urmă; a fost o vreme când El nu exista. Hristos nu este Dumnezeu
adevărat. Crearea lumii a fost o consecință a creării Fiului. Logosul nu a fost
creat din ființa Tatălui ci este creatură prin har” 1 . Cu toate acestea arieni
vorbesc în plan secundar despre întrupare pentru că ei nu pot concepe cum
Hristos ca Dumnezeu adevărat s-a putut întrupa, un Logos transcendent să intre
în legatura cu firea umană.
Sf. Atanasie a scris mai multe opere despre hristologie, toate având la
bază rătăcirea lui Arie. Cele mai reprezentative dintre aceste opere fiind Cuvânt
către greci, unde prezintă Logosul ca Creator al lumii și Cuvânt despre Întrupare
Logosului, prezentându-l ca Logos Intrupat și Mântuitor al lumii.
Astfel în prezenta lucrare voi încerca să relatez învățătura despre
Intruparea Mântuitorului prin asumarea trupului omenesc și a patimilor noastre,
pornind de la învățătura formulată de Sfântului Atanasie cel Mare și având la
baza acestei lucrări doctrina despre Persoana Mântuitorului formulată de
Biserică de-a lungul primelor secole atunci când s-a și stabilit aceasta dogmă.

1
Sf.Atanasie cel Mare, Contra arienilor, I, 5, 9, apud I.P.S Prof.Univ.Dr. Irineu Popa, Iisus Hristos este acelaș ieri
și azi și în veac, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova 2010, p. 198;

2
 Întruparea Logosului

Cuvântul lui Dumnezeu a fost prezent în lume încă de la început prin

rațiunile lucrurilor, care sunt chipuri create și susținute de El, cât și prin
persoane care în raționalitatea lor vie sunt chipuri ale ipostasului Său. Rațiunile
reprezintă bogățiile infinit de adânci ale Logosului dumnezeiesc cât și raze de
viață divină și de putere dumnezeiască2 venite din ființa celor trei persoane ale
Sfintei Treimi, iar lucrurile sunt și ele ca chipuri raționale create unității de viață
și putere, aceste lucruri fiind chipuri create ale rațiunii divine plasticizate. Însă
pe când lucrurile sunt create prin cuvinte poruncitoare ale Logosului omul este
chemat la existență ca un partener al Cuvântului lui Dumnezeu, ca un chip al Lui
pentru a gândi rațiunile obiective ale lucrurilor împreună cu El.
Tot cu această ideea își începe cuvântul despre Intrupare și Sf. Atanasie
spunând că Dumnezeu a făcut toate prin Cuvântul Său, căci din bunatatea Sa ,,a
făcut cele ce nu sunt prin Cuvântul Său Domnul nostru Iisus Hristos” 3. Însă
Dumnezeu nu a creat pe om ca toate celelalte prin cuvinte poruncitoare, ci la
chemat ca un partener al Lui, pentru a gândi rațiunile obiective împreună cu El,
ca niște ,,umbre ale Cuvântului și fiind cuvântători să se poată menține în
fericire”4 trăind adevărata viață în comuniune cu Dumnezeu în rai.
Insă oameni s-au depărtat de Creator și au considerat lucrurile rațiuni în
ele însele și nu chipuri create ale Rațiunii divine, crezând că pot manevra
lucrurile în mod autonom. Astfel au ieșit din dialogul cu Dumnezeu și au ajuns
în fața unei lumi fără sens, fără prelungire în eternitate, astfel ajungând la
moarte. Căci moartea a venit din cauza călcarii legii lui Dumnezeu, iar El știind
că firea omului este plecată spre ambele părți a dorit să asigure harul dat prin
lege spunându-le în acelaș timp și consecințele care erau moartea și stricăciunea.

2
Pr.Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortdoxă vol.II, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1997, p. 20;
3
Sf.Atanasie cel Mare, Cuvânt despre Intrupare Cuvântului, colectia Părinti și scriiitori Bisericești vol. 15, ed.
I.B.M.B.O.R, București 1987, p.92;
4
Ibidem. ;

3
Iar omul nu s-a oprit din a păcătui și îndepărtându-se de Creator, apropiindu-se
de cele ce nu au existentă, căci răutatea nu este decât lipsa binelui precum și
întunericul nu este decât lipsa luminii. Astfel chipul rațional, creat după chipului
Dumnezeu fiind alterat.
Sf. Atanasie își pornește învățătura despre Intrupare de la crearea omului
pentru a arăta scopul acestei smeriri a lui Dumnezeu. În acest sens scopul
pentru care Cuvântul s-a făcut om este în primul rând iubirea lui Dumnezeu față
de creția Sa, căci „noi am fost motivul pogorârii Lui și neascultarea noastră a
făcut iubirea de oameni a Cuvântului, ca Domn să vină la noi și să se arate
între oameni. Pentru că noi am fost pricina Intrupării și pentru a noastră
mântuire S-a lăsat mișcat de iubirea de oameni, ca să slășluiască în trup
omenesc și să se arate în el”5.
Dumnezeu l-a creat pe om ca ființă rațională, după chipul lui având
puterea de al cunoaște și a comunica cu El, însă din cauza păcatului care i-a
întunecat mintea el a pierdut comuniunea cu Dumnezeu. Astfel era necesar
Întruparea Chipului Insuși pentru a reface această legătură dintre noi și Creator,
precum și pentru refacerea chipului lui Dumnezeu din om, pentru ca oamenii
să-L cunoasca din nou pe El și să intre în comuniune cu El, fără de care lumea ar
rămâne neînțeleasă și fără o prelungire în eternitate. Aceasta pentru că „ceea ce
dă adevăratul sens al făpturilor este cunoașterea lui Dumnezeu de către
oameni”6. Căci noi nu aveam puterea suficientă de a reface comuniunea noastră
cu Raținea supremă care ne-a creat, însă „Logosul fiind chipul Tatălui, iar
oamenii fiind după chipul Tatălui, prin Fiul oamenii cunosc pe Tatăl, iar
cunoașterea aceasta este viață”7.
Prin Intrupare omul a fost chemat să se asemene din nou Tatălui ceresc
precum fusese creat l-a început. Iar prin asumarea firii noastre Logosul și-a

5
Sf. Atanasie cel Mare, opt. Cit., p.93
6
Pr.drd. Constantin Mihoc, Sfântul Atanasie cel Mare despre Intruparea Logosului și mântuire, în rev. , p. 31
7
Ibidem., p.32

4
asumat și patimile noastre pe care le-a biruit prin putere Sa, fiind singurul care
putea birui moartea care ne ținea în robie și ne-a făcut „fii ai luminii”.
De asemenea Sf. Atanasie pune accent pe importanța Învierii Logosului
întrupat și jerfit. Această Înviere ne-a adus nemurirea, lucrare care a început
odată cu asumarea trupului omenesc de către Fiul Lui Dumnezeu, prin aceasta
umplând toată zidirea de slava Sa. Cu toate acestea El ramâne în acelaș timp și
alături de Dumnezeu Tatăl, prin întrupare El fiind om desăvârșit și Dumnezeu
desăvârșit, existând două voințe una omenească iar alta dumnezeiască, însă nici
una potrivnice celeilalte.
El vine, precum zice Sf. Atanasie, din iubire de oameni căci văzând
neamul cuvântator pierdut și moartea împărățind asupra lui prin stricăciune,
precum și înaintarea omului în păcat, a venit în maximă apropiere față de noi,
luând trup omenesc din fecioară, acelaș trup cu al nostru și la adus jertfă de
răscumpărare Tatălui pentru totdeauna „pentru ca murind toți în El, să se
desființeze în El legea stricăciunii oamenilor”8. Astfel ca cel ce crede în El să
aibe viata veșnică, căci „Dragostea lui Hristos nu silește să socotim aceasta,
căci dacă Unul a murit pentru toți, atunci toți au murit. Și El a murit pentru toți,
ca noi să nu mai viețuim nouă, ci celui ce a murit și a înviat pentru noi”(II Cor.
V, 14).
Prin jertfa Sa a pus sfârșit legii privitoare la noi și a înoit începutul vieții
noastre, lăsându-ne nădejdea învierii, „că de vreme ce printr-un om a venit
moartea printr-un om a venit și învierea morților, căci precum în Adam toți mor
în Hristos toți vor fi vii”(I Cor. XV, 21). În concepția Sfântului Atanasie Hristos
a învins moartea pentru totdeauna, pentru faptul că a primit-o în trupul Său.
Dumnezeu a văzut încă de la început slăbiciunea firii oamenilor, că nu era
în stare să cunoască de una singură pe Creator. De aceea El s-a smerit pe Sine
făcându-se om și a venit în ajutorul nostru luând firea noastra și a îndumnezeit-
o, nelasând pe om fără să-L cunoască pentru ca să nu le fie fără folos existența

8
Sf. Atanasie cel Mare, opt.cit..,p.100;

5
însăși. Astfel Cuvântul își i-a trup și atrage simțirile oamenilor, fiindcă ei îl
căutau între cele de jos, între cele trupești, ca vazând faptele făcute prin trup și
prin El să cugete la Tatăl. Pentru că scopul lui era precum zice chiar El în
Scriptură „să mântuiesc și să aflu pe cel pierdut” (Luca IX, 10).
Omul a fost creat pentru a rămâne întru nestricăciune, însă ei prin păcat
sau întors la stare cea după fire ,,căci omul este după fire nemuritor, ca Unul ce
a făcut cele ce sunt. Dar pentru asemănarea lui cu Cel ce este, pe care ar fi
putut-o păstra cu gândirea la El, ar fi slăbit stricăciunea după fire și ar fi ajuns
nestricăcios”9. Cu toate acestea i-a fost adrestă o nouă chemare prin Intruparea
Sa. Sfântul Atanasie acorda o importanță deosebită morții de pe cruce a
Logosului lui Dumnezeu: „ Dacă a venit să poarte blestemul ce apasă asupra
noastră cum s-ar fi făcut astfel blestem dacă nu primea moartea celor
blestemați. Iar acesta este crucea... ”10.
Odată cu Intruparea Cuvântului au fost slăbite afectele trupului nostru prin
trupul Său. Iar aceste afecte trebuiau să fie asumate de El pentru a putea să le
biruiască dinăuntru și să ne elibereze de acestea. În învățătura Sf. Atanasie
despre mântuire „e implicată ideea că într-un fel oarecare viața dumnezeiască
din trupul lui Hristos se extinde în toate trupurile, în toți oamenii care cred în El
îmbracându-se astfel cu puterea biruinței asupra morții”11.
Sfântul Atanasie pune accent pe iubirea Sa de oameni precum și pe
capacitatea de unire a omului cu Dumnezeu în iconomia mântuirii. După
învățătura sfântului „ viața dumnezeiască din trupul lui Hristos se extinde în
toate trupurile, în toți oamenii care cred în El, îmbrăcându-se astfel cu puterea
biruinței asupra morții”12 . Acest lucru implică însă și o colaborare a omului
pentru mântuirea sa, colaborare pe care dogmatiștii o numesc mântuire
subiectivă, iar aceasta după cum ne relatează și Sf. Atanasie prin cercetarea Sf.

9
Ibidem., p.93-94;
10
Ibidem, p.120;
11
Pr.drd. Constantin Mihoc, opt.cit, p.34;
12
Ibidem, p. 35;

6
Scripturi precum și prin asemănare vieții noastre cu cea a lui Hristos și a
sfinților.
Prin Înviere Hristos a învins moartea care ne ținea în robie, precum zicem
și în una din stihirile Învierii „răscumpăratu-ne-ai din blestemul Legii cu scump
Sângele Tău”, prin această jerftă a lui Hristos pe Cruce, semnul Crucii devenind
armă împotriva morții. Un alt efect al jertfei mântuitoare este și dobândirea vieții
veșnice, căci moartea fiind nimicită Hristos și-a înviat Trupul prin acesta arătând
biruința asupra ei. Sf. Atanasie deduce Invierea prin Întrupare căci Hristos a luat
trupul ca să îl scape de moarte și să-l învieze. De asemenea în opera sa pune
acent pe faptul că „Dumnezeu în prestiița Sa, rânduit și a pregătit oamenilor în
Logosul întrupat viața viitoare înainte de veacul exitenței lumii acesteia”13.
Importanța înomenirii Logosului este faptul că doar El ne putea salva, căci
„noi am fost pricina întrupării Lui și pentru a noastră mântuire s-a lăsat
micșorat din iubirea de oameni ca să sălășluiască în trup omenesc și să Se arate
în El”14. Cu toate acestea nemodificându-se condiția transcendentă a Cuvântului,
El locuind în trup ca într-un templu, prin acest lucru săvârșind îndumnezeirea
noastră efectul cel mai important al înomenirii Lui. Acest lucru fiind posibil prin
faptul că El a avut un trup real fără acesta mântuirea și îndumnezeirea noastră
neputând a se săvârșii.
Sf. Atanasie arată, împotriva iudeilor și elinilor care deși citesc aceleaș
învățătură a Vechiului Testament, nu pricep faptul că întruparea este vestită în
acestea. În acest sens este vestită toată viața lui Hristos, fiind vestită atât
nașterea „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele
lui Emanuel” (Isaia VII, 14), precum și Moise mărturisește acest lucru: „O stea
va răsări din Iacov și un om din Israel și va zdrobii căpeteniile din
Moab”(Num. XXIV, 17). De asemenea faptul că cel ce se va întrupa este
Dumnezeu este tot atât de bine descoperit de prooroci precum zice „Iată Domnul

13
Ibidem, p. 36;
14
Sf. Atanasie cel Mare, Contra arienilor II, apud I.P.S Prof.Univ.Dr. Irineu Popa, Iisus Hristos este acelaș ieri și
azi și în veac, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova 2010, p.200;

7
șade pe nor usor și va venii în Egipt și se vor clătina idolii făcuți de mână
Egiptului”(Isaia XIX, 1). Nici pătimirile lui nu sunt trecute cu vederea , ocările,
condamnat la moarte, precum și motivul morții „Omul ce era întru bătaie și
stiind să rabde durere, că s-a întors fața Lui; defăimat și nesocotit... Iar El a fost
rănit pentru păcatele noastre și a fost chinuit pentru păcatele noastre... și cu rana
Lui noi toți ne-am vindecat”(Isaia 53, 3-5). Pe lângă acestea calea prin care am
fost vindecați, adică prin Cruce, care este proorocită de Moise care zice: „veți
vedea vița noastră atârnată înaintea ochilor voștri și nu veți crede”( Deut 28, 66).
Iar despre patimi David zice „Străpuns-au mâinile Mele și picioarele Mele,
numărat-au oasele Mele, împărțit-au hainele Mele lor și pentru cămașa Mea au
tras sorți”(Ps 21, 17-20). Prin acestea se argumentează venirea Logosului în
lume căci nici un alt prooroc nu a fost condamnat la moarte pe Cruce căci
Avraam a murit în pat, Moise și Aaron în munți, Isaia sfâșiat, Ieremia a pătimit
însă nu pentru noi ci pentru că a vestit ceea ce avea să se întâmple în cetate.

8
 Concluzii
În concluzia acestei lucrări despre Întruparea Mântuitorului așa cum reiese
și din lucrarea Sf. Atanasie cel Mare constitue unul dintre cele mai importante
capitole ale dogmaticii. Acest lucru având în vedere faptul ca prin asumarea
trupului nostru de către Hristos am fost ridicați la starea cea dintâi după ce în
urma păcatului am pierdut comuniunea cu Tatăl, iar chipul lui Dumnezeu după
care am fost creați a fost alterat.
Dumnezeu a creat omul precum zice părintele Stăniloae „ca partener al
Cuvântului pentru a gândi rațiunile obiective împreună cu El”. De aceea
Dumnezeu nu a îngăduit ca creația Sa să fie dată pieriri, întrucât prin păcat ea s-
a alăturat stricăciuni. Scopul pricipal pentru care Cuvântul s-a făcut om este
iubirea Sa față de om.
Dumnezeu a știut de la început de slăbiciunea omului a cărui libertate era
înclinată în ambele părți, de aceea a vrut să le asigure de mai înainte harul dat
prin poruncă. De aceea El așezându-i în rai le-a dat porunca să nu mănânce din
pomul cunoștinței binelui și răului, tot odată spunând și consecinta neascultării
care era moarte. Iar dacă omul alegea să rămână în continuare bun ar fi rămas în
continuare în rai ducând o viață fericită în comuiune cu Dumnezeu.
Însă omul căzând în păcatul neascultării a fost robit de moarte. Astfel
Cuvântul a luat firea noastră asupra Sa fără de care nu putea să ne elibereze de
sub jugul păcatului și să ne facă liberi intrănd din nou în comuniune cu
Creatorul.
Prin Intrupare Fiul s-a smerit pe Sine însuși luând chip de om pentru a ne
face pe noi Dumnezeu, iar prin aceasta precum zice și Sf. Chiril această smerire
aparține firii dumnezeiești pentru că doar Cuvântul s-a smerit luând chip de rob,
cu toate că a fost adusă o oarecare smerire și firii omenești cu toate că este cu
mult diferită față de cea a firii dumnezeiești.
Întruparea a avut multe efecte asupra noastră precum biruința asupra morți
prin semnul Crucii sau dobândirea vieții veșnice, iar cel mai important este
faptul că prin asumarea firii noastre prin chenoza Fiului noi am primit
indumnezeirea. Prin Învierea Sa noi l-am cunoscut din nou pe Dumnezeu,
devenind fii ai Lui prin intermediul Fiului.
Întruparea a fost vestită din Vechiul Testament precum dovedește Sfântul
Atanasie, dând spre exemplu nemumarate trimiteri la proorocii care au proorocit
întreaga viață a Logosului întrupat.

9
 Bibliografie

Izvoare
 Biblia sau Sfânta Scriptură, ed. I.B.M.B.O.R, București 2005;
Scrieri Patristice
 Atanasie, Sfântul, Cuvânt despre Întruparea Domnului, PSB vol.15
Lucrări şi studii teologice
 Popa, I.P.S Prof.Univ.Dr. Irineu, Iisus Hristos este acelaș ieri și azi și în
veac, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova 2010;
 Stăniloae, Pr.Prof. Dumitru, Teologie Dogmatică Ortodoxă vol.II, ed.
I.B.M.B.O.R, București 2003;
 Idem, Semnificția Întrupării Domnului, în rev. Glasul Bisericii an XXVII
nr.5-6 1968, pp.1133-1135;
 Idem, Legătura interioară între Moarte și Învierea Domnului, în rev.
Studii Teologice nr. 1-2, seria II-a, 1956, pp.275-287;

10