Morală întrebări pentru examen

1. Noțiunea de morală
Etimologic, termenul de morală vine din limba latină, din adj moralis,-is.
Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hs) a folosit prima dată termenul de morală în
scrierile sale. Moralis derivă de la substantivul mos,-ris = datină, obicei.
Corespondentul grecesc al termenului de morală este etica (ηθική). În limbajul
popular, ethos avea o semnificație asemănătoare cu cea a latinescului mos,-ris,
adică datină, obicei, sau în sens moral, legea sau norma întemeiată pe datină.

2. Ce înseamnă etica?
În opera lui Homer, etica înseamnă vatra strămoșilor, locuința unei familii
sau patria. Mai târziu, s-a trecut de la această semnificație geografică-spațială
la o semnificație spirituală, ethos însemnând patria spiritului, a sinelui moral.

3. Definiția Teologiei Morale

Teologia morală este o disciplină din cadrul secției sistematice a
învățământului teologic universitar care, pe temeiul Revelației lui Dumnezeu,
realizată deplin în Iisus Hristos, Logosul întrupat și actualizează permanent în
spațiul sacramental și liturgic al Bisericii, analizează critic și prezintă științific
principiile fundamentale ale vieții morale creștine.

4. Caracterul științific al Teologiei Morale

Se consideră că are valoare științifică doar cunoașterea obiectivă, adică
aceea care are în vedere totdeauna subiectul și obiectul, subiectivul și obiectivul.
În sens kantian, noțiunea de obiectiv înseamnă ceea ce este primit de toate
conștiințele și în toate timpurile. Ea se opune noțiunii de subiectiv, care ar
însemna ceea ce este strict individual.

5. Etimologia cuvântului metodă

Noțiunea de metodă vine din limba greacă μέθοδος = mijloc, cale sau mod
de expunere. Aplicată în învățământul academic, noțiunea de metodă semnifică
modul în care disciplina trebuie să-și expună materia pentru a putea fi înțeleasă
cât mai clar. În știința contemporană se cunosc 2 metode principale:
➢ metoda deductivă, bazată pe deducție sau raționament
➢ metoda inductivă, bazată pe observație și experiment

6. Ce înseamnă metoda scolastică?

Metoda scolastică deduce un adevăr moral din unul dogmatic, ea pune
accentul pe teorie, nu pe viața personală și comunitară a omului.
 7. Ce înseamnă metoda cazuistică?
Este o metodă practică inductivă ce are ca punct de plecare dispozițiile
morale pozitive și disciplinare ale Bisericii, precum și diversele cazuri de
conștiință, concrete sau presupuse, din viața creștină, care trebuie să fie
rezolvate prin aplicarea acestor dispoziții.

8. Prin ce se deosebește metoda ascetică de cea hermeneutică?

Metoda ascetică pune accent pe caracterul practic al vieții morale și în
mod deosebit pe cele trei etape ale vieții spirituale:
➢ purificarea de patimi prin practicarea virtuților
➢ iluminarea sau intuirea sensurilor dumnezeiești tăinuite în creație și în
natura umană
➢ unirea sau comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune continuă
Metoda hermeneutică
Sensul alegoric ne dezvăluie adevărurile în care trebuie să credem, sensul
moral ne arată ce trebe să facem, cum trebuie să ne comportăm ca și creștini,
iar sensul analogic dezvăluie realitatea spre care trebuie să tindem. Hermeneutica
a devenit o terie a interpretării și înțelegerii întregii existențe umane.

9. Ce spune Origen despre metoda hermeneutică

Origen, plecând de la distincția celor 2 nivele ale existenței umane: trup,
suflet și spirit, vorbește de o interpretare somatică, ce pune în evidență sensul
literal, istoric și gramatical; o interpretare psihică ce pune în evidență sensul
moral și o interpretare pnevmatică sau spirituală ce dezvăluie sensul alegoric sau
mistic, numit câteodată și sens anagogic.
Conform acestei teorii, litera ne vorbește despre gesturi, adică despre
sensul imediat la textului; sensul alegoric ne dezvăluie adevărurile în care trebuie
să credem; sensul moral ne arată ce trebuie să facem, cum trebuie să ne
comportăm ca și creștini; sensul anagogic dezvăluie realitatea spre care trebuie
să tindem.

10. Noțiunea de vocație

Etimologic cuvântul vocație provine din latinescul vocatio,-onis = invitație
(la o masă) sau citație (în justiție).
Noțiunea de vocație exprimă o caracteristică specific umană și anume:
conștiința de a fi invitat sau chemat de cineva, ca și răspunsul pozitiv sau negativ
la aceasă invitație.
Din perspectiva Teologiei Morale, vocația presupune invitația pe care
Dumnezeu i-o face omului pentru a-și asuma existența în comuniune cu EL și
răspunsul concret pe care acesta trebuie să-l dea acestei invitații. Aceste două
aspecte esențiale trebuie să le avem în vedere când vorbim despre vocația omului
din punct de vedere teologic.
 11. Ce înțelesuri are noțiunea de vocație?
Înțeleasă ca dar și invitație a lui Dumnezeu, vocația are câteva
caracteristici pe care am dori să le subliniem succint. Vocația este:
➢ Un act al iubirii creatoare a lui Dumnezeu, care îl cheamă pe Om „pe
nume”(Is 43₁) și-i dă „un nume de cinste” (Is 45₄)
➢ Un dar universal prin care fiecare persoană poate trăi în comuniune cu
Dumnezeu și cu alte persoane
➢ Realitate dinamică întrucât Dumnezeu îl cheamă pe om în fiecare moment
al vieții sale

12. Noțiunea de ordine

Etimologic, noțiunea de ordine vine din latină, de la ordo,-inis = ordine,
armonie, dar și normă sau măsură a lucrurilor. De-a lungul timpului conceptul de
ordine a avut sensuri și semnificații diverse.
De exemplu, în antichitate, la Aristotel, conceptul de ordine era legat de
viziunea sa despre univers. Acesta era privit ca un organism viu, în care fiecare
parte avea locul ei propriu și funcția sa specifică, astfel încât toate lucrau
împreună pentru a alcătui un întreg mic.
În viziunea aristotelică, despre ordinea universală și conceptul de normă
sau măsură avea o semnificație precisă și anume: măsura sau norma internă a
fiecărui lucru, ceea ce face ca un lucru să fie ceea ce este și nu altceva. Când
cineva sau ceva încalcă sau depășește propria sa mădură, aceasta nu înseamnă
că nu se conformează unei norme obiective, externe, ci mai mult, este lipsit în
adâncul său de armonie și astfel își pune în pericol identitatea și integritatea sa.

13. Ce semnifică/simbolizează în epoca modernă noțiunea de ordine?

În epoca modernă universul a început să fie privit ca un ansamblu constituit
din părți separate, care pot să intre în interacțiune, așa cum intră în interacțiune
părțile unei mașini sau ale unui mecanism.

14. Ce consecință a avut asupra noastră?

Această nouă viziune mecanică despre univers a condus a abandonarea
dimensiunii ontologice a conceptului de ordine și accentuarea unei dimensiuni
mecanice și deterministe. Fizicianul David Bohm afirmă că: „Oamenii au început
astfel să deprindă noțiunile unei măsurători mecanice”.
Pentru a descrie această nouă semnificație a conceptului de ordine a fost
nevoie și de un nou limbaj, iar în elaborarea lui un rol esențial l-au jucat
coordonatele filosofiei carteziene. Noțiunea de coordonată implică o funcție de
ordonare și întrebuințarea ei în contextul noii viziuni despre univers avea ca scop
ordonarea percepției și a gândirii în acord cu această nouă gândire.
 15. Prin ce se deosebește ordinea morală de ordinea fizică și ordinea logică?
Conceptul de ordine morală nu este separat de cel de ordine în general, ci
îl presupune și în același timp, îi conferă un sens profund uman, întrucât
purtătorul ordinii morale este omul. Ordinea morală presupune ordinea și armonia
universului fără de care omul nu ar putea exista.

16. Cum definim conceptul de moralitate?

Binele în Sine nu se mpune omului în mod constrângător, ci se propune prin
legea și normele morale de care voința liberă a omului trebuie să țină cont în
activitatea sa. Pentru a vedea în ce măsură omul participă la Binele în Sine, el
trebuie să-și raporteze mereu activitatea sa liberă și conștientă la legea și
normele morale. Această raportare a activității sau a faptelor sale la legea
morală constituie ființa moralității, de care se leagă, de fapt, și ființa ordinii
morale.
Dacă ființa moralității constă în raportarea faptelor libere și conștiente la
legea și normele morale, moralitatea am putea-o defini ca fiind: însușirea pe
care o dobândesc aceste fapte prin raportarea lor la legea morală. Conceptul de
moralitate este folosit, așadar, în sensul larg și cuprinzător al faptelor libere și
conștiente raportate la legea morală și nu în sensul de opus conceptului de
„imoralitate”. În acest sens general se includ și faptele morale, dar și cele
„imorale”, întrucât în ambele situații avem o raportare liberă și conștientă la
legea morală.

17. Temeiul ontologic

În primul rând, ordinea morală creștină are un temei ontologic trinitar. Mai
precis este un etos al comuniunii trinitare extins în umanitate prin umanitatea
asumată de Fiul lui Dumnezeu și prin lucrarea sau harul Sf. Duh. Aceasta
înseamnă că temeiul ordinii morale nu este o lege morală impersonală, ci iubirea
interpersonală dintre Tatăl, Fiul și Sf. Duh revărsată în lume nu doar ca un bine
impersonal, ci ca bunătate, dreptate și sfințenie pentru întreaga creație. Prin
aceasta, omul nu este constrâns să respecte o lege impersonală ca expresie a
unui bine impersonal, fie el și absolut, ci este invitat să se împărtășească de
bunătatea, dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu.

18. Temeiul ontologic în viziunea părintelui Dumitru Stăniloae

În viziunea părintelui Dumitru Stăniloae, bunătatea, iubirea, dreptatea și
sfințenia sunt atribute legate de spiritualitatea lui Dumnezeu, însă ele pot fi
numite și atribute morale la care sunt invitate să participe creaturile raționale.
Binele moral nu este doar o categorie a gândirii filosofice sau a experienței
sociale, ci este o categorie ontologică, adică ține de identitatea ființei umane și
de vocația sa ultimă. În afara unui temei ontologic trinitar al vieții și libertății,
ordinea și viața morală nu ar fi decât un epifenomen trecător determinat doar
de condițiile biologice, psihologice și istorice ale existenței umane. În acest caz,
ordinea morală nu ar fi decât o dimensiune a conviețuirii sociale, iar legea și
principiile morale nu ar mai avea un caracter normativ, ci doar unul relativ și
ipotetic.

19. În ce constă ființa ordinii morale?

Ființa ordinii morale constă în raportul dintre faptă și voia lui Dumnezeu
descoperită în Hristos. Ființa ordinii morale creștine este Însuși Hristos, pentru
că în poruncile pe care ni le dă, vorbește El personal, conștiinței noaste morale.

20. Deosebiri între legea morală naturală și cea pozitivă

Majoritatea cercetărilor în domeniul moralei consideră totuși că legea
morală naturală este prezentă la toate popoarele și în toate epocile de cultură
ca o realitate a vieții umane, sau, mai precis, ca o exigență a ei și nu ca un
concept elaborat filosofic sau teologic. În general, legea morală naturală face
parte din tradiția religioasă a umanității întregi, însă în expresia sa filosofică ea
a apărut în Grecia antică
Legea pozitivă este legea statului (Rom 2₁₄-₁₅). În Epistola către Romani,
Sf. Pavel vorbește de legea pozitivă dată poporului evreu prin Moise, dar și de
legea morală naturală sădită de Dumnezeu în natura umană.

21. Conceptul de teologie la Sf. Atanasie

Teologia implică un efort moral și spiritual, dar și un efort intelectual.

22. Explicați înțelesul conceptului de morală și cum apare acesta la Sf. Pavel
În limbajul popular, ηθος avea o semnificație asemănătoare cu cea a
latinescului mos,-ris = datină, sau în sens moral, legea sau norma întemeiată pe
datină. Cu acest sens apare noțiunea de ηθος și cea de mos, moris în NT, unde
Sf. Pavel îl citează pe poetul Menandru: „Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele
strică obiceiurile bune”(I Cor 15₃₃).

23. Conceptul de teologie la Sf. Grigorie de Nazianz

Obiectul teologiei este Taina Sf. Treimi.

24. Etimologia cuvântului teologie după Sf. Maxim și Evagrie Ponticul.

Θεος+λόγος = vorbire, cuvântare despre Dumnezeu
Sf. Maxim spune că teologia este ultima treaptă a vieții duhovnicești după
apatie și teorie, iar Evagrie Ponticul spune că teologia e ultima treaptă a vieții
spirituale și ea se identifică cu contemplația Sf. Treimi.
 25. Semnificația Pomului Cunoștinței la Sf. Maxim Mărturisitorul
Pomul Cunoștinței binelui și răului semnifică întreg Cosmosul sensibil de care
Omul este legat ontologic prin natura sa fizică, prin cele 5 simțuri ale sale.
Cosmosul sensibil este lumea în cre trăiește omul, dacă este privită ca dar și în
Duhul lui Dumnezeu, îl conduce pe om la cunoașterea binelui, iar dacă este privită
ca un instrument de plăcere și desfătare a simțurilor, îi oferă cunoașterea răului.

26. Conceptul de ierarhie

Termenul de ierarhie vine din greacă și înseamnă origine sau principiu sacru.
Sf. Dionisie Areopagitul: O rânduială, o cunoaștere și o lucrare sfântă care
duce la asemănarea cu modelul dumnezeiesc și este înălțată spre iluminările date
ei de Dumnezeu pe măsura imitării Lui.

27. Cu ce înțeles folosim sintagmaspirit critic în teologia morală?

Spirit critic înseamnă reflecție asupra conținutului credinței și a principiilor
morale moștenite din mărturia și trăirea Revelației cu scopul de a le face rodnice.

28. De ce metoda scolastică nu este suficientă în domeniul teologiei morale?

În abordarea Teologiei Morale am folosi doar metoda scolastică, ea ar
deveni o știință abstractă care ne-ar ajuta să cunoaștem teoretic condițiile ideale
ale vieții morale, dar care ar ignora condițiile reale întru care acestea se pot
realiza. Din această cauză, metoda scolastică nu este suficientă în domeniul
Teologiei Morale, deși este legitimă și necesară.

29. De ce metoda cazuistică nu este suficientă în domenul Teologiei Morale?

Aplcată unilateral, metoda cazuistică transformă Teologia Morală într-un
„cod de legi”, care, în loc să inspire voința spre făptuirea binelui, conduce la
disperare prin neputința constantă de a atinge un ideal ce se îndepărtează mereu.
Laxismul conduce la abandonare sau neglijarea normelor morale. Datorită acestor
considerente Teologia Morală nu poate accepta cazuismul ca metodă unică de
studiu.

30. Prin ce se deosebește metoda ascetică folosită în Teologia Morală

ortodoxă, de metoda scolastică și cazuistică?
Metoda ascetică pune accent pe caracterul practic al vieții morale și în
mod deosebit pe cele trei etape ale vieții spirituale:
➢ Purificarea de patimi prin practicarea virtuților
➢ Iluminarea sau intuirea sensurilor dumnezeiești tăinuite în creație și în
natura umană
➢ Unirea sau comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune continuă
Metoda scolastică
În abordarea Teologiei Morale am folosi doar metoda scolastică, ea ar
deveni o știință abstractă care ne-ar ajuta să cunoaștem teoretic condițiile ideale
ale vieții morale, dar care ar ignora condițiile reale întru care acestea se pot
realiza. Din această cauză, metoda scolastică nu este suficientă în domeniul
Teologiei Morale, deși este legitimă și necesară.
Metoda cazuistică transformă Teologia Morală într-un „cod de legi”, care,
în loc să inspire voința spre făptuirea binelui, conduce la disperare prin neputința
constantă de a atinge un ideal ce se îndepărtează mereu. Laxismul conduce la
abandonare sau neglijarea normelor morale. Datorită acestor considerente
Teologia Morală nu poate accepta cazuismul ca metodă unică de studiu.

31. Ce regulă a hermeneuticii propune Sf. Pavel în Epistola II Corinteni?

Încă de la începuturile sale și teologia creștină s-a angajat într-o reflecție
de tip hermeneutic. Prima regulă hermeneutică, pe care s-a întemeiat reflecția
teologică, o găsim în Epistola II Corinteni a Sf. Pavel. El scrie corintenilor că
Dumnezeu este „Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu
ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu”(II Cor 3₆).
Transformat în regulă hermeneutică, acest text a condus la acceptarea a
două sensuri fundamentale, în cadrul reflecției teologice a primilor creștini:
➢ Un sens literal - dat de litera textelor însăși
➢ Un sens spiritual - tăinuit în literă și descoperit printr-o înțelegere
spirituală a textelor
Acceptarea acestor două sensuri a permis o interpretare alegorică a
textelor biblice și adaptarea lor la lumea păgână, mai ales atunci când era vorba
de respectarea prescripțiilor morale legate de ritualurile de curățire și de
rânduielile ceremoniale ale Vechiului Testament.

32. Temeiul hristologic-uman

Temeiul ontologic-trinitar al ordinii morale a fost revelat de Mântuitorul
Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, deoființă cu Tatăl și cu Duhul, dar în același
timp, așa cum spune Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451), deoființă cu noi
după umanitate.
Plecând de la realitatea acestei unități de ființă cu noi după umanitate,
putem vorbi și de un temei hristologic-uman al ordinii morale. În Hristos, ordinea
morală naturală se deschide din nou spre ordinea morală originară, spre etosul
comuniunii trinitare. Pr. Dumitru Stăniloae argumentează acest lucru plecând de
la cuvintele Sf. Pavel care spune că: „toate lucrurile au fost făcute prin El și
așezate întru El”(Col 1₁₆-₁₇) și de aceea El este sngurul „Mijlocitor” pe care l-a
dat Dumnezeu oamenilor ca scară către Sine. El nu este numai acela în care Tatăl
își privește strălucirea proprie, ci și Acela în care creația poate contempla slava
Tatălui. Având un rost etern revelațional, Fiul a fost rânduit ca și în raport cu
lumea, să fie revelația Treimii.
Mântuitorul Hristos nu este doar revelatorul Treimii, ci și Cel care
inaugurează o nouă ordine morală, care se ientifică cu iconomia lui Dumnezeu
pentru mântuirea omului. Odată cu întruparea și unirea dintre natura
dumnezeiască și natura umană în unicul ipostas al Fiului lui Dumnezeu s-au
schimbat în mod decisiv condițiile realizării ordinii morale pentru că, așa cum
remarca un teolog contemporan, El a eliberat natura umană de legăturile prin
care ea s-a legat pe sine însăși de ordinea esențială a individualității muritoare.
În persoana lui Hristos, natura umană există ca ipostas personal al comuniunii cu
Dumnezeu. Existența personală a lui Hristos, în același timp omenească și
dumnezeiască, ipostaziază ființa muritoare a omului, întemeiază o nouă unitate
care există în comuniune cu Tatăl (...) Această „nouă” naștere a omului „în
Hristos” presupune însă acordul libertății sale, (...) refuzul suficienței sale
individuale.

33. Cum definește Sf. Maxim Mărturisitorul vocația morală a omului?

Sf. Maxim Mărturisitorul ne relatează că vocația originară a omului a fost
aceea de a depăși orice dualism agresiv dintre ele și a recapitula întregul univers
sensibil în ființa sa îndumnezeindu-se împreună cu el prin comuniune cu Dumnezeu.

34. Care faptă sau acțiune umană sunt considerate fapte sau acțiuni morale
propriu-zise?
Faptele se numesc moral bune când între fapta săvârșită liber, din voință
și legea morală poate fi un raport pozitiv.

35. Temeiul pnevmatic-eclesial

Întemeierea concretă a ordinii morale creștine a avut loc la Cincizecime.
În acel moment, la 50 de zile după Învierea Mântuitorului și la 10 zile de la
Înălțarea Sa la cer, Sf. Duh S-a pogorât peste Apostoli și ei au devenit purtători
de Hristos, adică biserici vii, trup al lui Hristos și templu al Duhului Sfânt. O
dată cu Cincizecimea, Fiul lui Dumnezeu este „într-o apropiere maximă de noi
(...) ceea ce face ca în tot drumul pe care îl urcăm spre Dumnezeu să nu fim
singuri, ci cu El și în El. Dar faptul acesta subiectiv este coroborat cu faptul
subiectiv, manifestat în conștiința trezită prin Sfântul Duh, că acest urcuș nu-l
facem cu puterile noastre individuale (...), ci printr-o singură legătură cu Iisus
Hristos, Care ne stă alături susținând mersul nostru, dar și în față ca model,
chemându-ne spre Sine și spre o comuniune mai deplină cu El”.

36. Temeiul duhovnicesc-bisericesc

În ordinea morală creștină, legătura aceasta cu Hristos, se face prin
Sfintele Taine ale Bisericii, care sunt lucrări tainice ale lui Hristos prin harul
Sf. Duh, care este cea de a treia Persoană a Sf. Treimi, care prin prezența Sa
ni-l face „pururea prezent printre noi pe Domnul cel Înviat”. Aceasta înseamnă
că ceea ce s-a îmtâmplat cu primii creștini în ziua Cincizecimii se întâmplă cu
fiecare om cae se împărtășește cu Sf. Taine. El este invitat să participe la o
nouă ordine morală, care îl transformă dintr-un simplu individ al unei societăți
anonime, într-o persoană purtătoare de Hristos și plină de harul Duhului Sfânt.
Ceea ce primește omul „inițiat” în ordinea morală creștină nu este, în primul rând,
o îndrumare morală sau regli de viață, ci conștiința unirii cu Hristos prin Sf.
Duh. Toate normele morale creștine poartă amprenta acestei conștiințe și de
aceea ființa ordinii morale și legea morală, dobândește în viața creștină un sens
cu totul nou.

37. Care este diferența dintre ordinea morală și legea penală?

Legea penală se referă la faptul că, nimeni nu este mai presus de lege.
Trebuie respectată de la cel mai mic la cel mai mare. Este impersonală și devine
personală în timpul acțiunilor.
Ordinea morală este construită din totalitatea acțiunilor și faptelor omului
săvârșite în mod liber și conștient.

38. Care este relația între legea morală și sfatul moral?

Legea morală și sfatul moral sunt instrumente ale autojustificării înaintea
lui Dumnezeu și a semenilor atunci când nu sunt înțelese și interpretate corect.

39. Cum se structurează Decalogul în Biserica Lutherană și în Biserica

Reformată Calvină?
Biserica romano-catolică și bisericile lutherane împart Decalogul urmând pe
Fericitul Augustin. Din perspectiva aceasta, prima tablă a legii cuprinde 3 porunci
și a doua 7. Fericitul Augustin a adoptat această împărțire pentru a valoriza
simbolic numerele 3, 7 și 10. El făcea, de asemenea, distincție între poruncile
care priveau datoriile față de Dumnezeu (primele 3) și datoriile față de aproapele
(ultimele 7). Întrucât prima parte cuprindea și porunca respectării zilei de odihnă
pentru a nu depăș numărul 3, Fericitul Augustin a luat împreună primele 2 porunci.
Apoi pentru a rămâne pe a doua tablă 7 porunci, a împărțit ultima poruncă în 2
părți, prima referindu-se la soția aproapelui, iar a doua la casa și bunurile sale.

40. Cum este structurat Decalogul în Biserica Ortodoxă Creștină și în

Biserica Reformată?
Biserica Ortodoxă și bisericile reformate au adoptat o altă împărțire,
prezentă în operele lui Filon din Alexandria și Origen, și care împarte Decalogul
în porunci care privesc datoriile față de Dumnezeu (primele 4, inclusiv porunca
respectării zilei de odihnă) și datoriile față de aproapele (ultimele 6). În teologia
protestantă mai întâlnim o împărțire simetrică a Decalogului în care 5 porunci au
în vedere evlavia și 5 au în vedere practica dreptății.

41. Cum structurează Decalogul teologii moderni, bazându-se pe relația

dintre identitate și alteritate? - eu și celălalt.
Interpretările recente ale Decalogului au pus accent pe structura sa
textuală. Conform acestor interpretări etica Decalogului constă în mod
fundamental în respectarea alterității lui Dumnezeu și a aproapelui. Două pericope
amenință existența acestui respect: idolatria și pofta nemăsurată după bunurile
altuia. Prima și ultima poruncă se referă la aceste două pericole. În spațiul dintre
ele se află poruncile prin care omul învață să fie recunoscător, în virtutea faptului
că viața este un dar și ea trebuie celebrată (porunca 4) printr-un ritual liturgic
al timpului în virtutea faptului că fiecare om este înscris într-o filiație a
legământului care dă sens devenirii sale (porunca 5). Eliberat astfel de grija de
a se autoîntemeia ca ființă, omul poate asculta chemarea celorlalte porunci (2 și
3, 6 și 9), care definesc conținutul respectului față de Dumnezeu și de semeni.