FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

LUCRARE DE SEMINAR LA
APOLOGETICA ORTODOXA

APOLOGIA ÎNTRUPĂRII LA SFÂNTUL ATANASIE

Pr. Prof. Coord.: Student:

Craiova
2018
 Scurtă schiţă biografică

Născut în 295 d.Hr.,la Alexandria,locul de convergenţă al curentelor culturale şi

filosofice ale epocii,sfântul Atanasie îşi face studiile în şcolile bisericeşti ale acestui mare centru
teologic dar şi în şcolile filosofiei greceşti,petrecând apoi o vreme în apropierea marilor pustnici
ai Tebaidei
În 319 este hirotonit diacon şi apoi episcopul Alexandru îl numește secretarul său
personal, calitate în care îl însoţeşte la Sinodul ecumenic de la Niceea la 325.Premergător acestui
moment, în 324 participă la întrunirea clerului alexandrin pentru a decide soarta lui Arie,a cărui
învăţătura poate fi sintetizata astfel: Tatăl nu este din veșnicie Tată deoarece Fiul este o creatură
intervenită în timp, creată ex-nihilo; a existat un timp în care Fiul nu era; Fiul este complet diferit
în substanță de Tatăl deoarece doar Tatăl poate fi Dumnezeu adevărat, în sensul strict al
cuvântului.
După mărturia istoricului Sozomen,trei ani mai târziu ,Alexandru , pe patul de
moarte,înainte de a intra în viața veșnică primeşte, ca printr-o revelație divină, încredinţarea că
Atanasie trebuia să-i urmeze pe tronul Alexandriei
Vreme de 46 de ani ,stâlp al Bisericii pentru tot Răsăritul,aşa cum îl numeşte sfântul
Grigore de Nazians ,neindoindu-se niciodată de victoria finală a cauzei sale,a purtat cea mai
grea luptă pentru acceptarea şi apărarea credinţei de la Niceea şi pentru condamnarea
arianismului .De accea nimic neobişnuit în faptul că cele mai multe dintre scrieri stau în slujba
luptei sale,temă să favorită fiind Întruparea în istorie a Logosului Hristos,Cel deofiinta cu Tatăl.

Coordonate apologetice în Discurs despre Întruparea Cuvântului

Numai două din lucrările apologetice ale lui Atanasie datează din primii ani ai vieţii lui:
Oraţio contra gentes [Discurs împotriva păgânilor (λόγος κατά έλλήνων)] şi Oraţio de
Incarnatione Verbi [Discurs despre Întruparea Cuvântului (λόγος περί τής ένανθρωπήσεως)]. Au
fost scrise probabil în 317-319. În aceste două lucrări nu este nici o urmă de controversa ariană
sau de teologie niceeană. Ieronim este cel care le-a unit sub titlul comun de Adversum gentes
duo libri [Două cărţi împotriva păgânilor].
 Dacă primul discurs demonstrează falsitatea păgânismului, a cultelor şi credinţelor
idolatre şi face apologia credinţei într-un sigur lui Dumnezeu ,cel de al doilea are de a face cu
adevărul şi semnificaţia Întrupării: sfântul Atanasie demonstrează că Întruparea este o împlinire
a profeţiilor ,majoritatea argumentelor sale fiind de ordin scripturistic1.
Dincolo de aceste argumente ,sfântul Atanasie dezvolta în Discursul despre Întruparea
Cuvântului o apologie pe baze raţionale a credinţei creştine prin demostrarea cu acurateţe a
faptului că Întruparea ca eveniment istoric este convergenta cu învăţătura creştină despre
Dumnezeu sau ca “Întruparea este potrivită cu Dumnezeu” 2
Cele două probleme majore rezolvate în mod apologetic de către sfântul Atanasie sunt:
demonstrarea raţională a legăturii dintre învăţătura despre Dumnezeu şi cea despre Întrupare
precum şi modul cum cele două învăţături se reflecta asupra creaţiei.
Demonstrarea faptului că a crede în Hristos nu este iraţional este scopul acestui diptic şi
este formulat chiar în primul capitol :”ca să nu socotească cineva fără de prêt învăţătura
Cuvântului care S-a făcut ca noi,nici lipsită de raţiune credinţa cea întru Hristos”. 3Acuzaţiile
de iraţionalitate ale elinilor sunt exclusive centrate pe învăţătura creştină ca “Cel Ce S-a suit pe
Cruce este Cuvântul lui Dumnezeu”.4
Apărarea credinţei creştine în faţa iudeilor,a neamurilor păgâne şi a elinilor, concentrată
în dublul tratat: Împotriva păgânilor - Despre întruparea Cuvântului poarta trăsăturile noi
ale apologiei creştine de secol IV:miscandu se în spaţiul unei religii licite pe teritorii apartind
Imperiului Roman ,scrierile părinţilor capăta mai multă consistenţă şi reflecta deschideri mai
ample şi mai profunde faţă de filosofia şi ştiinţa vremii.5
Evanghelia asumată şi experiata în cadrul comunităţilor creştine,insule mereu crescânde
într-o lume încă păgână, crează un nou mod de apărare ce se situează în planul caracterizat de
două coordonate:evitarea încadrării mesajului evanghelic în paradigma culturală existenta
(orizontală mundană .a acestei lumi) şi folosirea selectivă ,pe verticală, a valorilor contemporane
pentru marturisrea adevărurilor de credinţă.

1
Ibidem,p.30
2
Sfantul Atanasie cel Mare , Cuvant impotriva elinilor. Cuvânt despre Intruparea Cuvântului. Trei cuvinte impotriva
arienilor , Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p.97.
3
Ibidem,p.30
4
Idem
5
Adrian Lemeni, coord, Apologetica ortodoxă vol.I, Edititura Basilica, Bucureşti, 2013, p.168.
 Observăm gândirea atanasiana mişcându-se între cele două coordonate trasate şi în operă
Împotriva păgânilor - Despre întruparea Cuvântului . Pe de o parte, accentuarea faptului că
Întruparea este un eveniment istoric de o noutate indiscutabilă,ce atinge şi transfigurează toate
aspectele fundamentale ale existenţei:relaţia transcendent-imanent, înţelesurile păcatului şi ale
mântuirii, semnificaţia şi dobândirea libertăţii omului,Adevărul şi viaţa veşnică De cealaltă parte
,ca şi toţi părinţii alexandrini dealtfel,efortul major al sfântului Atanasie a fost de a exprima
aceste noi înţelesuri ,dezvăluite de lumina Revelaţiei şi prin valorificarea în maniera creştină a
patrimoniului de idei filosofice şi culturale ale vremii. Practic ,părintele ortodoxiei,demonstrează
că în Hristos se găsesc împlinite atât aşteptările poporului ales cât şi căutările metafizice ale
filosofiei greceşti. 6
Învăţătura despre Hristos în calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu-Tatăl,una cu El în
toate,dar fără să se confunde cu El se cerea explicată odată ce a intrat şi în cercurile intelectuale
ale Alexandriei. Şi cum aceste cercuri erau formate în creuzetul sistemelor filosofiei eline
(platonism,stoicism şi epicureism) este firesc ca apologiile acelor vremuri să folosească
conceptele filozofice,dar să se ferească de modul de gândire discursiv şi autonom al gândirii atât
de drag elinilor.

Câteva din conceptele filosofice greceşti transigurate în lumina Revelaţiei

În dorinţa de a face apologia Întrupării pe baze raţionale ,sfântul Atanasie se foloseşte de

ontologie7 ,domeniu filozofic ce se ambiţiona în găsirea supremului fundament al existenţei şi
la raportul lui cu lumea văzută.
Majoritatea filosofilor stoici vedeau acest fundament transcendent care poseda
raţiune,numai în unitatea lui materială .Ei încearcă să explice legătura acestuia cu lumea,prin
manifestarea conţinutului său potenţial în mod involuntar în lumea diferenţiată,prin raţiunile
seminale ca germeni ai tuturor lucrurilor. Pentru Zenon şi ceilalţi reprezentanţi ai stoicismului
mijlociu a afirma existenţa unei Providenţe bune, atotputernice în lume era un adevăr iar pe aceeaşi
linie,pentru stoicii romani această idee a unei Providenţe milostive devine aproape o dogmă .8

6
Ibidem,p.159
7
Ramură a filosofiei care studiază ființa, trăsăturile generale ale existenței
8
Pr.Prof.Dr. Nicolae Balica, Istoria filozofiei antice, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982,p.287.
 Ideea Logosului,Raţiune supremă,fundamentul filosofiei platonice, îşi face apariţia
pentru prima dată la Heraclit, care îl considera a fi la originea gândirii umane, fără ca oamenii
să- l poată cunoaşte, pentru ca el, în calitate de raţiune creatoare a realităţii, debordează
capacităţile cognitive ale oamenilor .
Referindu-se la lumea văzută, în dialogul Philebos, universul este numit „podoaba” dar şi
„întregul”. Platon arata ca universul nu poate proveni din hazard şi iraţional, ci, dimpotrivă, el
este condus şi orânduit de un intelect atotcuprinzător. O concepţie care să fundamenteze
existenta universului plecând de la hazard şi iraţional este considerată lipsită de cucernicie .9
Modelul după care este făcut universul aparţine lumii inteligibile care nu este supusă
mişcării, dar mai târziu, introducând conceptul de participare,Platon renunţa la conceptul de
imitare pentru a-l impune pe cel dintâi: lumea sensibilă participa la lumea inteligibilă tocmai în
virtutea faptului că este o copie a ei.
Este meritul sfântului Atanasie ,ca primul dintre Părinţii Bisericii, care pornind de la
paradigma cosmologică antica ,caracterizată de opoziţia dintre lumea inteligibilă şi cea sensibilă
,folosind ca pârghie conceptul de participare, întreprinde o adevărată reconstrucţie a cosmologiei
pe baze revelaţionale, să unească cele două lumi de neunit. În lumina Revelaţiei divine, căci
“Toate prin El s-au făcut ;şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3), părintele
ortodoxiei pune bazele cosmologiei hristologice în care lumea sensibilă caracterizată de
ordinea armonioasă şi raţională îşi are centrul de iradiere în Logosul Tatălui. „Deci, spune
sfântul Atanasie, acelaşi Cuvânt atotputernic, atotdesăvârşit şi sfânt al Tatălui, sălăşluindu-Se şi
întinzând puterile Lui în toate şi pretutindeni şi luminând toate cele văzute şi nevăzute, le ţine şi
le strânge, nelăsând nimic gol de puterea Lui, ci dându-le viaţă tuturor şi păzindu-le pe toate
împreună şi pe fiecare în parte... uneşte părţile cu întregul şi cârmuindu pe toate cu porunca şi
voia Să, alcătuieşte o singură lume şi o unică rânduială armonioasă a ei, El însuşi rămânând
nemişcat, dar mişcându-le pe toate, prin crearea şi orânduirea lor, după bunăvoirea Tatălui"10
Peste aproape trei secole sfântul Maxim Mărturisitorul desăvârşind aceasta cosmologie
,vede şi el întreaga creaţie prefigurată într-un ansamblu de raţiuni eterne ale lui Dumnezeu, care
se ramifică din unitatea lor în operă de creare a lumii şi se întorc în unitatea lor.

9
Etienne Gilson, Filosofia in Evul Mediu, Editura Humanitas, Bucuresti,1995,p.25.
10
Sfantul Atanasie cel Mare , op. cit., p. 79.
 Germenii tendinţei gândirii atanasiene de a depăşi prăpastia dintre necreat şi creat apar în
prima lucrare din diptic Oraţio contra gentes (Discurs împotriva păgânilor) :deşi Dumnezeu
“este nevăzut şi de necuprins prin fire şi dincolo de toată fiinţă creată” 11
,aceasta însuşire
apofatica nu poate micşora însuşirile catafatice ale dumnezeirii pentru că “este bun şi de oameni
iubitor şi cu grijă pentru sufletele făcute de El”. 12 Practic,sfântul Atanasie vede dragostea divină
şi bunătatea ,ca fundamente ontologice (mod de fiinţare) ale firii dumnezeieşti,acestea
nemicsorand transcendenta Creatorului. Pornind de la principiul aristotelic că acţiunea este
conformă cu natura,faptul că Dumnezeu este “filantropos”prin natura înseamnă, pentru sfântul
Atanasie, că acţiunile divinităţii sunt totdeauna caracterizate de această calitate. 13
De aceea structura fundamentală a relaţiei dintre Dumnezeu şi creaţie este determinată de
bunăvoirea divină manifestată sub forma providenţei ce îmbrăţişează întreaga creaţie.Iubirea este
arcul peste prăpastia dintre transcendent şi imanent şi din această perspectivă sfântul Atanasie
poate justifica raţional Întruparea Cuvântului :”Văzând deci că toată firea creată este,prin
raţiunile ei, curgătoare şi pe cale de desfacere şi pentru ca să nu se topească iarăşi universul în
neexistenta “ Dumnezeu hotărăşte statornicirea Logosului în lume pentru că aceasta să se
“împărtăşească de Cuvântul lui Dumnezeu cel cu adevărat existent”.14
Încă un domeniu filozofic exploatat în scop apologetic de către teologia atanasiana este
teleologia.15
Teleologia stoică presupune o anumită evoluţie în mişcarea ce duce către un scop ultim.
" Mai bune decât fiinţele lipsite de viaţa sunt fiinţele vii, mai bune decât acestea sunt fiinţele
raţionale", zice Marc Aureliu. Aşa se face ca pentru stoici omul este scopul ultim al creaţiei;
omul raţional, al cărui scop al vieţii nu este altceva decât contemplarea creaţiei şi din această
contemplare să tragă concluzia că trebuie să ducă o viaţă conformă cu natura.
Resorturile intime ale gândirii cosmologice lui Platon,aşa cum sunt evidenţiate în
Timaios dezvăluie faptul că temeiul naturii consta tocmai în mişcarea spre principiul suprem.

11
Ibidem,p.69
12
Idem
13
Khaled Anatolios,Athanasius, Routlege ,London&New York,2004,p.39
14
Ibidem,p.78
15
Doctrină filozofică potrivit căreia totul în natură ar fi organizat în conformitate cu un anumit scop, cu o anumită
cauză finală
 Depăşind în lumina Sfintei Scripuri teleologia vremii sale, sfântul Atanasie descoperă
contemporanilor cauza principală a Întrupării Fiului lui Dumnezeu , dragostea Creatorului faţă de
creaturile Sale, pentru că mai apoi omul să atingă ţinta lui finală: îndumnezeirea :„Noi am fost,
spune Sfântul Atanasie, motivul pogorârii Lui şi neascultarea noastră a făcut iubirea de oameni
a Cuvântului, ca Domnul să vină la noi şi să se arate între oameni. Noi am fost pricina întrupării
Lui şi pentru a noastră mântuire S-a lăsat mişcat de iubirea de oameni, ca să se sălăşluiască în
trup omenesc şi să se arate în el"16. Prin Întrupare, firea noastră este prefăcută de Cuvântul, cu
care am devenit concorporali, El, "făcându-Se om pentru că noi să ne facem dumnezei".
Învăţătura creştină despre Logos cuprinsă în primele versete ale Evanghelei după Ioan,
într-un limbaj aparent simplu şi netehnic, parcurge şi luminează toate problemele filosofice
controversate la plinirea vremii, ca de exemplu:Adevărul,legătura dintre necreat şi creat,
preexistenta eternă a Logosului,persoana şi dumnezeirea Acestuia.
Aici Logosul este numit „viaţă”, „adevărata lumină”,„lumina oamenilor” şi “adevărul”
într-un proces continuu de venire în lume culminând cu momentul în care Cuvântul se face trup,
condiţie în care S-a revelat pe Sine.
Am subliniat mai înainte ca Părinţii primelor veacuri se străduiau să găsească un limbaj
comun cu cel al grecilor şi romanilor a căror ostilitate intenţionau să o dezarmeze, astfel că ei au
subliniat poziţia lui Hristos de centru al tuturor fiinţelor raţionale, ca o confirmare a doctrinelor
filozofice precreştine, şi, în special, a platonismului.
În acest cadru se mişca şi gândirea Sfântului Atanasie care demonstrează identificarea
lui Hristos cu Logosul, cu Raţiunea divină, mediatoare a creaţiei. Mai mult,revelaţia biblică ,al
cărei punct culminant este Însuşi Cuvântul ( Logosul întrupat),care se comunica oamenilor,
transmite acest adevăr ultim şi universal pe care filozofii păgâni,după multe devieri şi
incertitudini , făcând eforturi însemnate fă 17,27 27 “doar L-or pipăi şi L-or găsi, deşi El nu e
departe de fiecare din noi”( F.A. 17,27)
Gândirea atanasiana transfigurează concepţia elină asupra creaţiei accentuând momentul
când aceasta este intersectata istoric Întrupare. Rezultatul este iradierea din întregul cosmos a
cunoaşterii lui Dumnezeu prin toate şi posibilitatea ca omul să treacă dincolo de creaţie în
plinătatea dumnezeirii. Folosind uimirea,mirarea, ca act inaugural nu numai al filosofiei ci şi al
credinţei,sfântul Atanasie îi aşază pe elini în pragul dezvăluirii aspectului cosmic al

16
Sfântul Atanasie cel Mare , op. cit., p. 93.
Întrupării:arătându-se în trup, Logosul a dat simţurilor omeneşti un alt conţinut, ajutându-le să
perceapă împreună cu toţi sfinţii dimensiunile creaţiei: „Logosul Se întinde pe Sine,

pretutindeni, şi sus şi jos şi în adâncime şi în înălţime: sus, în zidire, jos, în întrupare, în

adâncime, în iad, în lărgime, în lume; toate le umple de cunoştinţa Să"17

Elemente apologetice în capitolul VI

a.Conformitatea Întrupării cu creaţia şi cu omul.

Mai întâi trebuie precizat faptul că sfântul Atanasie uneşte strâns în noţiunea de Logos
înţelesul Raţiunii şi al Cuvântului în sensul relaţiei biunivoce: Raţiunea este Cuvânt şi Cuvântul
este Raţiune.18
De asemenea trebuie precizat faptul că vechile pârghii ale culturii şi filosofiei greceşti :
simbolica Unului şi anagogia ca figură de retorică prin care se trece de la particular la general şi
ca mod de elevație către lucrurile spirituale ,devin operante în contextul noii abordări creştine, cu
toate că elenismul fructifica prioritar raţionalitatea, pe când creştinismul face apel constant la
credinţa şi revelaţie
Pentru a demonstra pe principii logice Întruparea Cuvântului,raţionamentul atanasian
porneşte de la două adevăruri binecunoscute şi acceptate de filosofia greacă :
“că există o Raţiune (un Cuvânt)) a lui Dumnezeu prin care El a creat zidirea şi prin
purtarea Lui de grijă se luminează şi exista toate” şi “că lumea este un corp mare”19
Concluzia logică a celor două afirmaţii este că faptul că Raţiunea sau Cuvântul lui
Dumnezeu s-a sălăşluit implicit şi în om ,ca parte a corpului lumii.
Pentru a întări caracterul de adevăr al concluziei sale sfântul Atanasie tratează şi prin negaţie
demonstraţia de mai sus:”dacă ar fi cu totul iraţional ca El să se afle în trup ar fi neraţional să fie
sălăşluit şi în lumea ca întreg”.
Saltul următor pe care îl face “părintele ortodoxiei”,printr-o construcţie raţională la fel de
simplă,răstoarnă reticenta elinilor de a vorbi de arătarea divinităţii în trupul omenesc: Creaţia fiind
adusă la existent din nimic ,nu este neobişnuit că Logosul să se arate într-un trup creat de asemenea din
nimic

17
Ibidem,p.78
18
Ibidem,p.77
19
Ibidem,p.136
Pentru adeverirea celor spuse foloseşte şi principiul raţional al deducţiei 20: “căci cele ce se
cugeta despre întreaga lume e de trebuinţă să se cugete şi despre o parte a ei”21 cu alte cuvinte:
dacă elinii sunt de accord că Logosul este în întreaga lume în mod raţional trebuie să creadă că
acesta se afla şi în om.
Nevrând să apară în ochii elinilor “semănător de cuvinte” precum a fost socotit Pavel de
către atenieni,sfântul Atanasie se ridică pe o trapta superiora argumentându-şi logic şi
convingerea “că cel în care este Cuvântul este folosit de El ca un organ spre arătarea Lui” :
precum mintea fiind în omul întreg e făcută cunoscută printr-unul dintre organe,de exemplu prin
limba,nu e nimic ruşinos în folosirea de către Cuvânt a trupului ca de un organ “spre arătarea
adevărului şi spre cunoaşterea Tatălui” 22
Din cele expuse mai sus se obseva voinţa sfântului Atanasie de a sugera misterul
Întrupării, în noutatea lui esenţială, cu ajutorul unor demonstraţii logice destul de naive pentru
gândirea noastră,dar perfect conforme timpului.
Coborându-se la credinţa în astre ,atât de dragă contemporanilor săi,sfântul Atanasie
răspunde nedumeririi acestora legată de preferinţă divinităţii de a se arăta printr-un trup omenesc
şi nu folosindu-se de soare,luna sau stele.
Raţionamentul apologetului este acum fundamentat pe baze revelationale: Domnul nu s-a
întrupat pur şi simplu nu pentru a se arăta ci pentru a vindeca şi a învăţa pe cei ce pătimesc
pentru că ”Nimic nu era rătăcit în creaţiune,în cugetarea despre Dumnezeu ,decât singur omul” .
Mai mult,doar oamenii,întorcând spatele Binelui au dat chip nimicului,înlocuind Adevărul şi au
îmbrăcat în cinstea cuvenită lui Dumnezeu demonii,oamenii şi pietrele.
De aici reiese cu claritate concluzia nemijlocită că de vreme ce nu L-au cunoscut în
întreaga creaţie măcar să-L vadă într-o parte a ei şi de vreme ce nu au fost în stare să-L vadă în
puterea Lui nevăzută, să-L poată înţelege în ceva asemănător.
Admirabil este modul în care gândirea atanasiana aduce în planul raţional (familiar
elinilor) minunile săvârşite în trup ale Mântuitorului: deoarece lucrările şi mişcările naturale ale
creaţie, se desfăşoară în general după legi permanente, se poate uşor socoti că Dumnezeu
Cuvântul nu se arată în creaţie.Dar ,arătându-se în faptele ce depăşesc mişcările repetate ale
creaţiei şi trupului (în minuni) de abia acum Dumnezeu Se arată deplin prin trup şi prin natură.

20
Formă de raționament prin care, pornindu-se de la idei generale, se ajunge la concluzii particulare
21
Sfantul Atanasie cel Mare , op. cit., p.137
22
Ibidem,p.138
 Miscandu se în aceleaşi coordonate sfântul Atanasie duce mai departe raţionamentul în
direcţia sfinţirii trupului omenesc care constă în a-l face organ de manifestare al unor stări şi
fapte mai bune mai presus de cele naturale:după cum Cuvântul ” nu Se împărtăşeşte din nimic
din cele ale creaţiunii deşi este în creaţiune,ci mai degrabă toate se împărtăşesc de puterea Lui”
la fel “nu S-a împărtăşit de nimic din ale trupului ci mai degrabă a sfinţit trupul”. 23
Dorinţa divinităţii de a ridica omenirea din cădere nu este străină de filosofia timpului:
însuşi Platon zice că cel ce a născut lumea,văzând-o în furtuna căderii vine şi se aşază la cârma
sufletului,îndreptând toate greşelile şi atunci poate măcar cuprinşi de ruşine elinii nu vor râde de
aşezarea Cuvântului în trup pentru a-l mântui.
În continuare sfântul Atanasie răspunde unei alte provocări:vrând doar să înveţe şi să
mântuiască pe oameni de ce a fost nevoie să se îmbrace în trup şi nu a făcut acestea cu voinţă
,întocmai ca şi crearea lui oarecând?
Deoarece corupţia şi moartea erau în om, nu în afară, căderea omului nefiind numai
morala , dar mai ales ontologica, lucrarea Logosului întrupat nu a fost numai învăţătura şi
iertare, ci vindecare şi restaurare a firii umane după chipul Ziditorului: “căci Cuvântul
îmbrăcând trupul, precum s-a arătat de multe ori, s-a vindecat toată muşcătura, şarpelui din el”
24

Arătând ca stricăciunea căderii este în interiorul trupului,străbătându-l, era nevoie ca

însăşi Cuvântul,”Viaţa să pătrundă în corp,ca îmbrăcând Viaţa trupul să lepede stricăciunea” 25
În scolia 101 ,părintele profesor Dumitru Stăniloae explicitează stricăciunea ca fiind
efectul unei stări morale decăzute care nu ar fi putut fi biruită din afara ci numai prin întărirea
lăuntrică a voinţei omului prin unirea cu voinţă Cuvântului şi prin colaborarea subiectului uman
cu cel dumnezeiesc.

b.Efectele Întrupării în univers

Fiind demonstrat deja faptul că Dumnezeu Cuvântul “S-a arătat pretutindeni nelăsând
nimic gol de dumnezeirea şi de cunoştinţă Sa” 26
în mod necesar sfântul Atanasie extrage

23
Ibidem,p.139
24
Ibidem,p.147
25
Ibidem,p.141
26
Ibidem,p.142
corolarul ca Domnul a atins toate părţile zidirii şi le-a eliberat din înşelăciune ,arătându-le aşa
cum sunt :prin fapte se vede puterea Lui lucrând în oameni,demonii şi dracii sunt izgoniţi de
El,apele şi vântul se supun cuvântului Lui,iar eroii coborâţi în iad îl văd pe Hristos coborât
acolo,biruind moartea .
În acest mod Hristos se arata că Dumnezeu Stăpân al tuturor,mai presus de toate şi
neidentificat cu ele şi drept urmare omul ,nemaifiind amăgit ,părăseşte idolii şi I se închina
numai Lui şi prin El cunoaşte pe Tatăl.De aici decurge pe lângă aspectul cosmic al mântuirii şi
accentuarea cu putere a faptului că natura nu e una cu Dumnezeu ci e supusă lui Dumnezeu
arătat în Hristos şi deci idolii nu au nici o justificare.
Arătarea în trup a Cuvântului,Înţelepciune cea adevărată a lui Dumnezeu,marchează
momentul “de când a înnebunit înţelepciunea elinilor” 27
.Mai mult,”grăirea măreaţă a
filosofilor” 28
n-a putut convinge pe nimeni despre nemurire şi despre vieţuirea în virtute ,pe când
Hristos prin cuvinte simple şi prin “oameni neînvăţaţi în ale vorbirii” a convins în toată lumea
grupuri de oameni să dispreţuiască moartea să părăsească cele trecătoare şi cugete la cele
veşnice,căutând numai nemurirea.
Aprofundând apologia ca mărturisire prin însăşi viaţa creştinilor ,Sfântul Atanasie
atrage atenţia celor neincredintati de adevărul spuselor sale ca toate afirmaţiile lui “au mărturia
adevărului din experienţa însăşi” 29
:credinţa în nemurire se adevereşte prin ceaţa cea mare a
mucenicilor iar dovada vieţuirii în virtute este numărul mare al fecioarelor lui Hristos şi tinerii ce
păzesc curăţia fecioriei.
Sau mai apoi sfântul Atanasie întreabă în aceeaşi notă: „Cine a smuls aşa de desăvârşit
patimile sufleteşti din oameni, încât desfrânaţii s-au făcut feciorelnici, ucigaşii n-au mai ţinut
suliţele în mână, iar cei stăpâniţi de frică s-au îmbărbătat? Şi peste tot, cine a înduplecat pe
barbari şi pe cei ce locuiau în ţări păgâne să lepede furia şi să cugete cele paşnice, dacă nu
credinţa în Hristos şi semnul crucii?"30
Întrebând elinii în mod retoric “Cine e deci acest Hristos,Care prin numirea şi venirea
Lui le-a umbrit şi Le-a desfiinţat pe toate?” sfântul Atanasie le demostreaza ,tot în mod raţional
ca Acesta nu e om (pentru că un om nu poate desfiinţa zeii prin puterea lui),nu e vrăjitor (pentru

27
Ibidem,p.143
28
Ibidem,p.144
29
Ibidem,p.145
30
Ibidem,p.146
că un magician nu poate desfiinţa vrăjitoria) ,nu poate fi demon pentru că înşişi demonii fug de
El şi cu numele Lui e scoasă toată nebunia şi răutatea dracilor ci “este cu adevărat Fiul lui
Dumnezeu sau Cuvântul şi Înţelepciunea şi Puterea Tatălui” 31
Mai departe sfântul Atanasie desfiinţează tot prin argumente raţionale, străbătute de
lumina Revelaţiei, cultul zeilor:Asclepios care a practicat medicina şi a descoperit plante pentru
a alina suferinţele trupului ,tămăduind rana dar nu a refăcut făptură creată şi căzută;Hercule care
a învins ,prin viclenie,în luptă, oameni şi fiare dar nu a alungat de la oameni demoni şi chiar
moartea însăşi şi Dionis ca cel ce a adus înţelepciune oamenilor dar Cel care învaţa cu adevărat
este Cuvântul însăşi.
Cuvântul lui Dumnezeu, spre deosebire de înţelepţii popoarelor antice, „învăţând prin
cuvintele cele mai simple, a umbrit pe sofişti şi a golit de putere învăţăturile lor, atrăgând pe toţi
la Sine şi umplând bisericile Sale"32.

31
Ibidem,p.139
32
Ibidem,p.87
 Concluzii

Să remarcăm încă o dată dorinţa sfântului Atanasie de a rosti, în termenii culturii

veacului, adevărul noii credinţe. Modul de a apăra Adevărul a presupus şi preluarea unui limbaj
care unora le putea părea impropriu – limbajul filosofiei elene; cu toate acestea, Întruparea
făcuse să irumpă un adevăr pe care gândirea nu mai trebuia să-l caute, ci doar să-l formuleze, să-l
aşeze în cuvinte, pentru a-l face coerent şi a-l exprima contemporanilor.
Apologia atanasiana îşi dovededeste pe deplin actualitatea în posibilitatea stabilirii a
două atitudini fundamentale ( ce îşi au originea în chiar acea vârstă inaugurală a întâlnirii
credinţei cu filosofia) : o atitudine de refuz sau de acceptare a ştiinţei,filosofiei sau culturii
contemporane
Din punct de vedere cultural, contemporaneitatea se bucura de o înălţime fără precedent,
de aceea a cantona creştinismul în afara oricăror dialoguri cu cultura veacului înseamnă a
impune o atitudine refractara, deloc benefica, şi o mentalitate asediată,defensivă, ce nu se
justifica nicidecum.
Nu trebuie să uităm că deşi sufocate de secularismul veacului, nevoile religioase ale
omului contemporan sunt la fel de fireşti şi de fundamentale ca întotdeauna. Întrebările lui, prin
cultură pe care o angajează, au un spor de provocare, faţă de care tăcerea sau gândirea revanşarda
seamănă prea mult cu înfrângerea ca să fie practicate.33
A marşa, în aceste condiţii, pe refuzul filosofiei contemporane (chiar dacă este
falimentară) şi pe cel al culturii (chiar dacă este decadenta), apare de la bun început ca atitudine
deficitară.
De aceea este emblematica metoda apologetică atanasiana referitoare la acceptarea şi
transfigurarea creştină a conceptelor filosofiei greceşti în scopul demostrarii adevărului
Întrupării, pentru felul în care am putea astăzi să o preluăm în gândirea ortodoxă.
Mai mult rămâne în faţa noastră ca provocare permanenta, perspectiva înţelegerii
alterităţii, chiar când aceasta pare de neînţeles, doar în virtutea adevărului ce s-ar putea ivi în şi
între frazele rostirii ei.

33
Pr.Dr. Gheorghe Petraru, Teologie fundamental si misionara. Ecumenism, Editura Performantica, Iasi, 2006, pg.
56.
 În plus faţă de situaţia din vremea apologiilor, revelaţia în istorie a Dumnezeului devenit
om pentru că omul să devină Dumnezeu are avantajul de a fi infuzat, în gândirea
umană,posibilităţile unor deschideri imposibile înainte. Multe din gândurile filosofilor se
raportează direct sau indirect,critic sau apologetic, la acest eveniment şi la faptul că odată cu el
natura umană a suferit modificări ontologice radicale.
Experienţa sporită pe care o avem azi despre om ne ajută la o înţelegere aprofundată a
învăţăturii sfântului Atanasie despre faptul că prin Cuvântul Întrupat suntem şi ne ridicăm din
păcatul împuţinării în viaţa la viaţa cea veşnică.Dacă prin cuvintele celorlati oameni suntem
întăriţi în tristeţea şi descurajarea noastră cu atât mai mult existenţa noastră este refăcuta de
Cuvântul suprem al Tatălui
De aceea, rămânând fideli datelor credinţei şi tradiţiei noastre,suntem datori să gândim,
la fel ca la începuturi, ca orice adevăr, în măsura în care este adevăr ( are identitate cu adevărul
Evangheliei şi al Tradiţiei), este de la Duhul Sfânt.
 Bibliografie

Sfantul Atanasie cel Mare, Cuvant impotriva elinilor.Cuvant despre

Intruparea Cuvantului.Trei cuvinte impotriva arienilor Traducere, studiu, note şi
comentarii de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Editura I.B.M.B.O.R, Colecţia „Părinţi
şi scriitori bisericeşti”, 15, Bucureşti, 1987.
Lemeni, Adrian,coordonator, Apologetica ortodoxa vol.I, Editura Basilica ,
Bucureşti, 2013.
Petraru, Pr.dr. Gheorghe, Teologie fundamental si misionara. Ecumenism,
Editura Performantica,Iasi,2006
Gilson, Etienne, Filosofia in Evul Mediu, Editura Humanitas,Bucuresti,1995
Balica, Pr.Prof.Dr. Nicolae, Istoria filozofiei antice, Editura I.B.M.B.O.R.,
Bucureşti, 1982