Sunteți pe pagina 1din 22

Facultatea de Teologie din Craiova „Sfantul Nicodim“

Lucrare de seminar: CASA LUI DAVID SI URMASII


LUI, TEMPLU SFANT, SINAGOGI

Pr. Isuf Alin


Introducere

“Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” spune
istoricul roman Nicolae Iorga. Acelasi lucru il putem spune si despre religia crestina in raport cu
religia mozaica. Daca nu aruncam o privire de ansamblu asupra religiei mozaice, a Templului si
a evolutiei acesteia pe parcursul istoriei, adevarata istorie a cultului si arhitecturii crestine nu o
vom putea intelege , ajungand , precum spune si celebrul istoric roman “ ca un copil care nu isi
cunoaste parintii”.

Prin lucrarea de fata eu imi propun sa prezint “parintii arhitecturii bisericesti”, respectiv
Templul si sinagoga. Templul este forma primara de manifestare a credintei intr-o divinitate,
locul in care jertfele sunt aduse in special pentru divinitatea respectiva. In toate religiile au
existat temple .In cazul nostru, este vorba despre templul monoteist al evreilor, care isi are
evolutia de la Cortul Sfant, facut prin indrumarea lui Dumnezeu si care isi are apogeul in
Templul lui Solomon. Desi toate aceste forme de evolutie ale templului si-au intalnit la un
momentdat sfarsitul, fiind distruse de catre popoarele cuceritoare, totusi, ele isi pastreaza forma
simbolica in Biserica. Sinagoga nu este altceva decat o incercare de recuperare a Templului
pierdut si un semn al evolutiei pe partea morala al Poporului Ales. Daca in perioada antichitatii
la Templu se savarseau jertfe animale in incercarea de slavire si impacare cu Dumnezeu , in
cadrul sinagogii s-a ajuns la jertfa spirituala , un prim pas prin care religia mozaica si cea crestina
capata insusiri comune .

2
Primele temple, Cortul Sfant

Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au venerat zeii, dovada fiind artefactele si constructiile
lasate pe parcursul timpului. S-au pastrat vestigii care dateaza inca din mileniul V i.Hr. existand
o traditie de mii de ani care a facilitat la dezvoltarea templului iudaic.

Cele mai vechi sanctuare descrise in Biblie sunt legate de spatial sacru creat de o teofanie.
Legenda lui Avraam incepe atunci cand Domnul ii cere sa iasa din casa sa din Hanah pentru a
merge in Pamantul Fagaduintei1 si face cu el un legamant sacru, promitandu-I pamant , un popor
mare si binecuvantat. De asemenea , domnul apare din nou la Betel si la Manvri , confirmandu-i
lui Avraam ca legamantul se va implini prin animalele sacrificate, ca si acceptare de jerfa,
laitmotiv aparut ulterior in toate ofrandele biblice savarsite la templu. La fiecare loc al teofaniei,
Avraam il cheama pe Dumnezeu, ii ridica altar si aduce jertfe, acte care vor sta la baza cultului in
templu.

Una dintre cele mai dramatice teofanii legate de templu este atunci cand Iacov se opreste
sa innopteze si isi pune o piatra drept capatai. In timpul somnului el viseaza o scara, sprijinita pe
pamant si care cu varful atingea cerul, Dumnezeu stand in capul Templului Celest2.Cand se
trezeste, el aseaza piatra de capatai ca pe un stalp ,toarna pe varful sau untdelemn si ii pune
numele de Betel3 . Astfel, se face dovada ca desi in vremurile patriarhale nu existau temple,
stalpii ritualici serveau cu acest scop, iar locurile unde acestia au fost pusi au devenit spatii
pentru viitoarele temple. De exemplu, Betel va deveni un mare centru de pelerinaj al regatului de
nord4.

Dupa secole de sclavie in Egipt si iesirea poporului ales din aceasta tara, prin intermediul
lui Moise, revelat fiind de Dumnezeu, cultul israelit a trecut de la sanctuare de familie ridicate ad
hoc la un sistem bine organizat. Pe muntele Sinai, Domnul a dat poporului sfant legea, totodata
stabilind si ritualul de purificare si cult.Legamantul mozaic era o actualizare a celui facut de
Avraam, dar impunea si conditii mai dure: supunerea si respectarea aducea prosperitate si
protectie din partea lui Dumnezeu, pe cand nesupunerea ducea la pieire. Dumnezeu a dat
Israelului Cele Zece Porunci ca o sinteza a Legamantului, pe care poporul a jurat sa o
respecte5.Aceste table , simbol al intregului legamant au fost depuse in Chivotul Legii. Scopul
primordial al Cortului adunarii este descris astfel de Dumnezeu: “sa-Mi faci locas Sfant si voi
locui in mijlocul lor “6, Cortul Sfant devenind primul sanctuar7 oficial al poporului evreu.

1
Facerea 12:1-3
2
William J.Hamblin, Templul lui Solomon -mit si istorie , editura “enciclopedia rao” Bucuresti 2007, pagina 17
3
In limba ebraica “Beth-el”, insemnand “Casa lui Dumnezeu”
4
1 Reg. 12:28-30
5
Iesirea 24:7
6
Iesirea 25:8
7
Viviane Prager,C.Litman, Ticu Goldstein, Dictionar enciclopedic de iudaism , editura Hasefer , Bucuresti 2000,
pagina 694

3
Lacasul era instalat intr-un cort portabil, gandit pentru a fi folosit in timpul migratiei spre
taramul fagaduit. Dupa ce israelitii au terminat de construit cortul, Aaron si preotii8 au adus
primele jertfe pe altar.Domnul si-a manifestat acceptarea printr-un foc care a mistuit complet
jertfele si un nor ce a acoperit Cortul adunarii. Israelitii au purtat cu ei Cortul si Chivotul in
timpul migratiilor si cuceririi Pamantului Fagaduintei. Mai apoi, Cortul a fost asezat la Silo in
timpul lui Samuel9, la Nobe in timpul lui Saul10, iar in final David a transferat Chivotul la
Ierusalim si Solomon l-a adus in Templu11.Cat despre Cort, cronicile sugereaza ca levitii au avut
grija de el pana la arderea sa in anul 586 i.Hr. , odata cu Templul.

Templul lui Solomon, Templul lui Zorobabel si templul lui Irod

In timpul domniei lui David(aprox. 1010-970 i.Hr.) , Israel a devenit un regat centralizat
de sine statator, luandu-se decizia construirii unui locas permanent, facut din piatra, totodata
avand si rolul de a influenta pozitiv dezvoltarea regatului. S-a luat decizia de a construi templul
la Ierusalim deoarece traditia israelita a asociat orasul cu locul in care Avraam a fost
binecuvantat de Melchisedec12. Totusi, desi el a pregatit materialele de constructie, Dumnezeu ii
respinge oferta din cauza sangelui varsat de David in timpul razboaielor.

In al patrulea an al domniei lui Solomon, fiul lui David (aprox. 968 i.Hr.), se incepe
propriu-zis ridicarea templului care , va ramane un simbol mitic al prezentei divine pana in zilele
noastre. El ii cere aliatului sau, regele Tirului si Feniciei sa ii trimita piatra si lemn, iar acesta il
trimite, pe langa materialele cerute, pe mesterul sau constructor, pe nume Hiram. El va juca un
rol important in arhitectura acestui templu, influenta feniciana asupra constructiei remarcandu-se
puternic.

Timp de aproape patru secole, Templul lui Solomon a reprezentat un simbol al prezentei lui
Dumnezeu si al legamantului facut de poporului Israel, fiind locul principal de jertfa si
rugaciune. Totusi, intre moartea lui Solomon si distrugerea templului in anul 586 i.Hr, trei regi
au initiat reforme care au alterat randuiala sacra a Templului: Ieroboam I, Iezechia si Iosia.

La moartea lui Solomon, Ieroboam I (931-910 i.Hr) si cele zece triburi nordice au refuzat sa se
supuna fiului lui Solomon, Roboam, din cauza taxelor mari impuse de acesta. Astfel , puternicul
regat s-a impartit in doua , la sud ,Iuda , cu capitala la Ierusalim si la nord Israel , cu capitala la

8
Iesirea 29:4-8
9
Iosua 18:21
10
1 Reg. 21
11
1 Reg. 8:4
12
Facerea 14:17-24

4
Samaria13.Ieroboam a creeat noi centre de cult, la Dan si la Betel, unde a pus si vitei de aur ca
simbol al lui Yahweh.Mai apoi, alti regi din nord revin la idolatrie , inchinandu-se zeilor
canaaniti Baal si Asera , ridicand temple la capitala .Profetii Osea si Amos au amenintat cu furia
lui Dumnezeu pentru acest lucru, iar profetiile lor cu privire la distrugerea templelor idolatre s-a
si implinit, fiind distruse de asirieni in 772 i.Hr.

Tot profetii avertizasera cu mult timp inainte parasirea de catre Domnul a Israelului datorita
pacatelor sale si abandonarea Templului. In 586 i.Hr., dupa un asediu infricosator care a durat
optsprezece luni Ierusalimul a cazut , iar Templul lui Solomon a fost ars pana la temelii de catre
Nabucodonosor, regele Babilonului, implinindu-se profetiile lui Ieremia si Iezechiel.

Distrugerea Templului lui Solomon a reprezentat o trauma pentru iudei, deoarece acesta era
simbolul natiunii, al Legamantului divin si al prezentei lui Dumnezeu intre ei. Exilatii din
Babilon14 nu puteau decat sa jeleasca si sa spere in profetiile referitoare la intoarcerea in Iudeea
si reconstruirea Templului.

Asteptarea nu a fost lunga, deoarece, in 539 i.Hr., Cirus, regele persilor a cucerit Babilonul,
permitand exilatilor reintoarcerea pe pamanturile natale. Condusi de Zorobabel si de preotul
Iosua, ei s-au reapucat de constructia unui nou Templu, iar sub mustrarea profetilor Zaharia si
Agheu, acestia si-au dublat eforturile pentru reconstruire. Templul lui Zorobabel, cunoscut ca
“al Doilea Templu” a fost sfintit in 515 i.Hr. .El a ramas centrul cultului iudaic din 515 i.Hr pana
in 19 d.Hr., cand a fost inlocuit de Templul lui Irod.

In anul 63 i.Hr. Pompei si legiunile sale au asediat si cucerit Ierusalimul, transformand Israelul
in regat vasal. Dupa victorie, Pompei a intrat in Templu, abtinandu-se cu piosienie sa il distruga.
Regii de atunci ai Israelului s-au dovedit nedemni de incredere, iar Roma i-a inlocuit cu Irod cel
Mare, un vasal loial care a influentat istoria Templului.

Irod cel Mare (40-4 i.Hr) era urmas al endomitilor convertiti la iudaism. Vasal total al
romanilor, Irod si-a croit drumul spre domnie, insa s-a remarcat prin tirania de care dovedea.
Celebru prin uciderea pruncilor la nasterea lui Hristos, el s-a remarcat totusi prin a fi unul dintre
cei mai mari constructori ai antichitatii. Rezidind Templul lui Solomon, el nu a facut-o din
piosenie, ci din motive politice. Tot el a zidit si temple inchinate zeilor pagani, dintre care 3
inchinate in cinstea imparatului care l-a pus in domnie, Augustus. Desi scopul templului era
politic, Irod a avut rezultate remarcabile, creand unul dintre cele mai bine concepute complexe
sacre ale Antichitatii.

Irod a inceput renovarea Templului in 19 i.Hr. , dar constructia nu a fost finalizata decat in 63
d.Hr. A demolat complet Templul lui Zorobabel, pe acelasi spatiu inlocuindu-l cu o constructie

13
,3 Reg. 11-12
14
Viviane Prager,C.Litman, Ticu Goldstein, Dictionar enciclopedic de iudaism , editura Hasefer , Bucuresti 2000,
pagina 246

5
noua. Templul a ramas drept o minune a lumii antice, atat prin arhitectura cat si prin realizarea sa
inginereasca15.

Devenind astfel centru spiritual al cultului iudaic si al identitatii nationale, Templul a fost si un
nucleu al conflictului dintre evrei si romani. S-au format grupari antiromane in jurul Templului,
ce evocau in sprijinul lor vechile profetii referitoare la miraculoasa eliberare.Astfel, in 66-
70d.Hr. aceste grupuri au format o rascoala impotriva Romei , insa romanii au raspuns printr-un
atac coplesitor, devastand tara si arzand Templul pana la temelii. Evreii invinsi au fost luati
sclavi.

Distrugerea Templului a reprezentat un eveniment dramatic atat pentru evrei cat si pentru
crestinii din perioada primara. Evreii au pierdut astfel centrul cultului lor, fiind obligati sa
dezvolte noi ritualuri si procesiuni care sa completeze pe cele asociate cu Templul, iar crestinii
au fost obligati sa mediteze asupra semnificatiei cartilor sfinte ce profeteau refacerea
Ierusalimului si a Templului.

Sinagoga, origine si evolutie

Termenul de sinagoga provine din grecescul “∑ιναγογη”, insemnand “adunare”,


referindu-se la locul in care acestia se intalneau. Este posibil ca institutia sinagogii sa fi luat
nastere prin combinatia dintre locas de rugaciune, casa de studiu si loc de intalnire.

Originea sinagogii antice sunt neclare, putin mijlocita de texte si sapaturi arheologice. Este
posibil ca ea sa isi aiba originea din perioada exilului evreilor in Babilon. Diaspora (Egipt si in
special Babilon) pare a fi generat nevoia evreilor de a se reuni in sali speciale, prima mentiune cu
acest scop fiind o inscriptie cu Ptolemeu al III lea (246-221 i.Hr) dedicata unei sinagogi16.

Cele mai numeroase sinagogi au fost gasite in Israel. Descoperirile arheologice din Ierusalim,
Masada si Gamla arata ca in secolul 1 d.Hr. sinagoga devenise o institutie bine organizata, iar
cercetatorii apreciaza ca inainte de distrugerea Templului lui Irod existau zeci de sinagogi.

Prezenta sinagogilor in perioada celui de-al Doilea Templu arata ca acestea nu erau gandite cu
scopul de a inlocui Templul, ci ca o institutie complementara.

Dupa distrugerea Templului lui Irod, sinagoga a decenit un surogat simbolic al Templului
pierdut, iar, desi jertfa nu se putea aduce decat la Templu, rabinul Iohanan ben Zakkai a adus o
reforma in cult, dovedind ca rugaciunea poate suplini jertfa, ea devenind partea principala a
cultului in sinagogi.
15
William J.Hamblin, Templul lui Solomon -mit si istorie , editura “enciclopedia rao” Bucuresti 2007, pagina 45
16
Mircea Moldovan , Sinagoga , Arhitectura a monoteismului , editura Paideia , Bucuresti 2003, pagina 123

6
Astfel, urmand exemplul lui Daniel, care in exil se ruga de trei ori pe zi cu fata spre
Ierusalim, orientarea sinagogii si a rugaciunii era spre orasul sfant, exceptie facand cele
samaritene care aveau orientarea spre muntele sacru Gazirim.

Pe parcursul evului mediu, la baza sinagogii medievale ar fi prototipul antic, insa adaptat
regionalismului specific epocii, la statutul social al comunitatii respective si al resurselor de care
dispunea aceasta.

Incepand cu secolul XVI, Europa se disociaza in doua mari blocuri religioase: catolic si
protestant. Desi initial papalitatea se declarase “ aparatoarea evreilor” , totusi , tarile catolice isi
intaresc asuprirea acestora inchizand pe evrei in ghetou sau expulzandu-i. Tarile protestante, in
schimb, pentru a isi dovedi antiteza fata de catolicitate, se vor dovedi toleranti fata de evrei, desi
initial Luther promovase antiiudaismul, fapt care va ajuta la proliferarea sinagogilor in aceste
zone.

Dupa reconstituirea statului lor originar , in mai putin de 22 ani ( 1948-1970) , de la 800 sinagogi
s-a ajuns la peste 6000. De asemenea, tot in perioada aceasta un fenomen important istoric este
unirea sinagogilor in federatii, fapt care le-a adus numeroase avantaje.

In ultimii ani, institutia centrelor sinagogale a debordat aceasta arie si s-a raspandit in lume,
acolo unde conditiile o permiteau. Ca urmare, un numar crescut de sinagogi nu mai sunt
percepute ca un obiect izolat, ci ca un punct focalizator intr-un complex17.

17
Mircea Moldovan , Sinagoga , Arhitectura a monoteismului , editura Paideia , Bucuresti 2003, pagina 165

7
Cortul Sfant, prototipul Templului

Inainte de a putea explica arhitectura Templului lui Solomon , trebuie sa intelegem ca daca
nu ar fi existat Cortul Sfant , cel mai probabil atat arhitectura Templului cat poate si istoria
poporului evreu nu ar fi fost la fel. Astfel, Cortul Sfant este prototipul Templului, fiind o prima
matrita pentru viitoarele constructii dedicate lui Dumnezeu.

Devenind un popor migrator dupa iesirea de sub robia Egipteana , Poporul Ales a avut nevoie de
un sanctuar special conceput pentru situatia lor, locasul fiind instalat intr-un cort portabil .Spatiul
sfant era impartit in trei zone cu grade de
sacralitate diferite:Curtea exterioara ,
Sfanta si Sfanta Sfintelor. Curtea
exterioara Cortului era de forma
dreptunghiulara si era de 150x75
picioare(50x23 m)18.Spatiul acesta era
inchis si separat de tabara prin perdele de
culoare alba prinse in carlige de stalpi,
cu orientarea portii spre Est. In interiorul
Curtii se afla locasul sfant , un cort de
45x15 picioare (14x5m), facut din pereti
din lemn de salcam imbracati cu aur si
acoperit cu covoare de in rasucit brodate
cu chipuri de heruvimi.Curtea exterioara
era singura portiune accesibila israelitilor
de rand19,aflandu-se in ea scaldatoarea20 si altarul jertfelor.Aici preotii aduceau jertfe zilnice
pentru binele poporului, respectand randuiala stabilita prin Legea lui Moise.

Interiorul Cortului era impartit in doua patrate. Sfanta era asezat in prima jumatate ,
masurand 20x10 coti(9x5 m) iar in acest spatiu aveau acces numai preotii . In interiorul sau se
afla altarul tamaierii, masa pentru painea punerii inainte si sfesnicul cu sapte brate.

Sfanta Sfintelor sau “ locul cel mai sfant” era un cub perfect de 10 coti.O perdea de in fin rasucit
, de culoare violet ,pe care erau brodate chipuri de heruvimi despartea Sfanta Sfintelor de
Sfanta21 .Inauntrul Sfintei Sfintelor se afla cea mai de pret relicva a poporului Israel , Chivotul
Legamantului. Era o lada de lemn de salcam ferecat cu aur avand dimensiunea de 18 toli x2

18
Iesirea cap 27
19
Idem
20
Iesirea cap. 30:17-21
21
Iesirea 35:35-38

8
picioare ( 112x69 cm)22.Capacul de aur al chivotului era numit “tronul milei” si in chip simbolic
reprezenta tronul lui Dumnezeu. La fiecare capat, capacul avea impodobit cate un heruvim de
aur.Inauntrul sau erau obiectele sacre ale Iesirii: Tablele Legii si toiagul lui Aaron.Marele preot
era singurul care avea acces in Sfanta Sfintelor, fiind interzis altui om sa intre.

Templul lui Solomon, o minune arhitecturala a antichitatii

Templul lui
Solomon era numit “
casa Domnului”(bet
Yahweh) si era o
versiune din piatra la o
scara proportional mai
mare decat Cortul
Adunarii.Templul era
o cladire in forma
dreptunghiulara de
aproximativ 105
picioare

22
Iesirea: 16:33-34;25:16

9
lungime(32m) 30 picioare latime(9m) si 45 picioare inaltime(13,7 m) , incluzand , pe laturi ,
curtile anexe si grajdurile23. Precum Cortul, poarta avea orientarea spre Est, iar Sfanta Sfintelor
spre Vest.Inspirata dupa modelul altor temple din Siria si Palestina , Templul avea trei incaperi:
Sfanta Sfintelor ,numit si “oracolul”24, nava lunga a Sfintei si pridvorul sau vestibulul.Intreaga
cladire era din piatra placata cu plansee din cedru care la randul lor erau acoperite cu aur. De
asemenea, Templul avea si o curte exterioara, dar dimensiunile acesteia inca nu sunt cunoscute.

Sanctuarul interior, sau Sfanta Sfintelor, a pastrat caracteristicile celei din Cortul Sfant, fiind
un cub cu latura de 30 picioare (9m). La fel ca in Cort , regele Solomon a asezat Chivotul
Legamantului in aceasta incapere si , in plus fata de cei doi heruvimi simbolici , a pus sa fie
construiti 2 heruvimi gigantici , acoperiti cu aur , inalti de 15 picioare ( 5m) aripi tot pe atata si o
lungime care atingea peretii25. Ei aveau rolul de a proteja Chivotul. A doua incapere , Sfanta
,avea lungimea de 60 picioare (18 m) , latimea de 30 picioare(9 m) si latimea de 45 picioare ( 14
m) ; de mentionat este ca , spre deosebire de Cort , camerele Templului erau despartite prin usi
masive si nu prin perdele. La fel ca in Cort , in Sfanta s-a pastrat altarul tamaierii,de data asta
facut din aur si masa punerii painii inainte.Totusi , in locul unui singur sfesnic , regele Solomon a
ordonat sa se faca zece , acoperite cu aur si asezate cinci spre nord si cinci spre sud.

Inainte de a intra in Templu, s-a creat un spatiu gol (pridvor), cu scopul de trecere de la usa de
intrare spre Sfanta26 . In curtea din fata Templului a fost asezat un jertfelnic de arama urias , cu
inaltimea de 15 picioare si latura de 30 picioare , pe care se ardeau prinosurile . Intre jertfelnic si
Templu , a fost ridicat un bazin urias , facut din arama , cu diametrul de 15 picioare (5 m) si
inaltimea de 7 picioare(
2,1 m ) ce era asezata pe
spinarile a 12 boi din
arama ,indreptati spre
punctele cardinale, fiind
numita si “Marea de
arama”.

23
William J.Hamblin, Templul lui Solomon -mit si istorie , editura “enciclopedia rao” Bucuresti 2007,pagina 25
24
Ibidem

25
Idem , pagina 26
26
3 Regi 3:23-28

10
Templul lui Irod, o restaurare a Primului Templu

Pe baza descrierilor amanuntite ale Templului oferite in scrierile lui Iosif Flavius si ale
textelor rabinice Misnah27, precum si al descoperirilor arheologice facute recent in zona, se poate
reconstrui cu fidelitate Templul lui Irod.

Templul lui Irod era asezat pe o platforma imprejmuita de un zid trapezoidal cu lungimea
de 1550 picioare(472m) de la
nord la sud si 1000 de picioare (
304 m ) de la est la vest. De-a
lungul zidului sudic se afla “
Pridvorul lui Solomon”, cu un sir
de 162 de coloane in stil corintic.
De asemenea, Templul avea opt
intrari.

Templul insusi se afla aproape de


centrul curtii interioare, fiind
orientat spre Est si imprejmuit cu
un al doilea zid.Imediat dupa
poarta erau instalate lazi pentru a
colecta donatiile, unde de obicei
femeile aduceau darurile lor in vistieria Templului28.

In curte erau ridicate patru sfesnice uriase, fiecare cu patru cupe, pentru a ilumina Templul
noaptea.

In partea de vest, urcand trepte in spirala se intra prin “Poarta lui Nicanor” in “Curtea ingusta a
lui Israel” .In aceasta curte, se afla marele jertfelnic de piatra, unde preotii aduceau jertfe. In
spatele altarului era o mare scaldatoare de arama, cu apa pentru purificare, transportata prin
canale si rezervoare subterane.

Templul propriu-zis avea 172 de picioare (52 m) lungime, 34 picioare(10m) latime si inaltimea
de 172 picioare inaltime. Impartirea s-a pastrat dupa modelul Templului lui Solomon, in trei
incaperi: pridvorul, Sfanta si Sfanta Sfintelor.Fatada cladirii era acoperita cu aur, dand o
priveliste impresionanta. O catapeteasma mare si multicolora despartea pridvorul de Sfanta. In
Sfanta obiectele de cult erau aceleasi ca si in Templul lui Solomon: sfesnicele cu sapte brate,
masa pentru painea punerii inainte si altarul tamaierii. Intre Sfanta si Sfanta Sfintelor trecerea se

27
Viviane Prager,C.Litman, Ticu Goldstein, Dictionar enciclopedic de iudaism , editura Hasefer , Bucuresti 2000,
pagina 534
28
William J.Hamblin, Templul lui Solomon -mit si istorie , editura “enciclopedia rao” Bucuresti 2007,pagina 45

11
facea printr-o catapeteasma alcatuita din doua perdele masive intre care era un spatiu ingust care
era coridorul de trecere pentru marele preot.Spre deosebire de Templul lui Solomon, in Sfanta
Sfintelor nu mai exista heruvimii si chivotul legii, ele fiind arse odata cu Primul Templu.Totusi,
spatiul nu a ramas gol, fiind asezat in centru o stanca, simbolizand “piatra de temelie”29. Aceasta
era stropita cu sangele animalelor sacrificate in Ziua Ispasirii de catre Marele Arhiereu.

29
Idem , pagina 49

12
Sinagoga, evolutia arhitecturii pe parcursul istoriei

In ceea ce priveste amplasarea sinagogilor , conform Talmudului , acesta trebuia sa fie


langa o apa , intr-un” loc curat” si pe cel mai inalt punct al asezarii 30.Cu toate acestea , este
evident ca pentru evreii din diaspora acest lucru nu a fost posibil , atat crestinii cat si musulmanii
nefiind de acord sa fie depasite lacasurile lor ca inaltime, iar in ghetou s-a ajuns la un
compromis, astfel incat sinagoga sa fie pusa la ultimele niveluri ale unei cladiri, ea putand fi
distinsa numai prin marimea si forma geamurilor.

Pe parcursul Evului Mediu, sinagogile aveau disponibile loturi mici de pamant, fiind obligate ca
acestea sa fie realizate in curtea sau interiorul unei locuinte care apartinea comunitatii
acesteia.De obicei, baia rituala si brutaria erau la subsolul locuintei, iar sinagoga la etaj.
Ferestrele sinagogii nu
trebuiau sa fie indreptate
spre cladirile vecine, sa fie
mici si sa aiba parapeti
inalti, astfel incat serviciul
divin sa nu poata fi vazut
de catre cei din exterior.

In aceasta
perioada, sinagoga era
alcatuita din doua mari
zone: zona intrarii si zona
destinata rugaciunii.

Zona intrarii are rol de pregatire sufleteasca se aseamana foarte mult cu intrarea de la
Templu, fiind dispus acolo un vas pentru spalat mainile, dar si pusculite pentru donatii ,
considerandu-se ca printre cele mai mari virtuti se numara si caritatea. Tot in aceasta zona se afla
o incapere in care se depuneau obiecte deteriorate folosite in practica liturgica, de la carti de
rugaciune pana la suluri sfinte sau alte obiecte rituale.

30
Viviane Prager,C.Litman, Ticu Goldstein, Dictionar enciclopedic de iudaism , editura Hasefer , Bucuresti 2000,
pagina 242

13
Zona rugaciunii era impartita in doua: bimahul si chivotul.Fata de unicitatea altarului din
Templu, in sinagoga exista doua centre in care se desfasoara serviciul divin intr-un echilibru
dynamic. De aceea spatiul sinagogal ar inregistra schimbarile cunoscute ale locului si pozitiei
bimahului fata de chivot: in centrul salii la sinagogile ashkenaze31, pe peretele opus la cele
sefarde32 si pe aceeasi estrada la cele reformate. Locurile cele mai prestigioase se aflau in zona
chivotului, fiind ocupate de oamenii bogati ai comunitatii.

Intre secolele XVIII-XIX, in jurul sinagogii se formeaza adevarate complexe cu cladiri anexe ,
avand rol ritual , cultural , filantropic sau numai utilitar si uneori chiar lucrativ, oferind support
comunitatii. Cele mai uzuale cladiri anexe erau: casa de rugaciune de iarna, scoala , locuinta
rabinului si a cantorului si baia rituala33 . Pe plan urban se poate observa ca in zona europeana in
jurul sinagogii este si o curte interioara inchisa.

Dupa secolul XIX proiectarea sinagogilor se poate considera ca se realizeaza dupa aceleasi
principii ca si bisericile crestine(evanghelice din Germania mai ales) , diferentele fiind cateva
particularitati precum orientarea (spre Ierusalim in cazul sinagogii ) si al planului ( cruciform la
evanghelici , fapt evitat de sinagogi) .

Astfel, se face o impartire a


sinagogii in urmatoarele spatii
:pronaosul(vorhale)34,
presinagoga, sala barbatilor, sala
femeilor,sanctuarul si anexe.

Pronaosul este amplasat spre


vest si este relativ cel mai
dezvoltat spatiu din punct de
vedere al dimensiunii, continand
amenajarile pentru spalarea
rituala a mainilor ca semn de
purificare. De asemenea, ea era
in legatura cu garderoba
barbatilor si din acest spatiu se
facea trecerea spre intrarea in
sala de rugaciune a barbatilor,
respectiv spre scarile care
duceau in sala femeilor( deseori , aceasta sala fiind chiar si un balcon).

31
Mircea Moldovan , Sinagoga , Arhitectura a monoteismului , editura Paideia , Bucuresti 2003, pagina 86
32
Ibidem
33
Idem, pagina 88
34
Idem pagina 89

14
Presinagoga este spatiul in care serviciul divin se face in zilele lucratoare sau cand numarul
participantilor este prea redus, dar si la ocazii deosebite, ea fiind atunci o extindere a salii de
rugaciune. In interiorul ei se afla pupitrul cantorului si un mic dulap pentru Tora.

Sala de rugaciune reprezinta incaperea barbatilor, avand corespondent pentru biserici


naosul.Ocupa de obicei parterul sinagogii si este mobilata cu randuri banci orientate spre
Ierusalim.

Intre aceste randuri de banci se creaza un culoar median cu latimea de 1,50-2 m ,permitand o
mai buna circulatie.Bancile sunt asemanatoare cu cele din bisericile evanghelice , avand in plus
un sertar aflat sub sezutul fiecareia in care se afla un sertar cu incuietoare in care se pastreaza
salul de rugaciune si cele 6-7 carti uzuale pentru ceremonii35.

Sala femeilor s-a format odata cu emanciparea evreilor , cerandu-se o separare intre cele doua
sexe in timpul cultului, acestea
evoluand de la camere
despartite prin pereti pana la
niste tribune amplasate la
nivel superior.Acestea ofera o
mai buna vizibilitate spre zona
in care predica are loc.Fata de
sala barbatilor , femeile nu au
sertare, ci doar o policioara
pentru batiste , posete si alte
lucruri mai putin importante.

Sanctuarul este cel mai


important loc al sinagogii,
compus din estrada(platform),
almenor,pupitrul cantorului, bimah(amvon), aron
kodes36 si locurile destinate rabinilor.

Estrada , amplasata la estul sinagogii,


reaminteste de Sfanta Sfintelor a Templului , fiind
un spatiu inaltat ,divizat in alte doua spatii, primul
spatiu, almenorul (cu 2-6 trepte mai jos ) unde se

35
Idem pagina 92
36
Idem,pagina 219

15
afla o masa putin inclinata de aproximativ 1 mp , pe care se deruleaza sulurile Torei .Cea de-a
doua zona , mai inaltata , are in centru pupitrul cantorului si bimahul , in spate aron kodes iar de-
o parte si de alta a acestuia locurile rabinilor .

Aron kodes este amplasat in locul cel mai proeminent din estul sinagogii37, adapostind Tora si
fiind un spatiu boltit , luminat de sus ,cu usi din lemn sau metal(1,56metri latime si 2 metri
inaltime fiind minimum) ,cu stative de piatra sau metal pentru sulurile sfinte.Sulurile sunt
imbricate cu invelitori din catifea brodata si ornamentata cu lantisoare din metale pretioase . In
fata usilor se plaseaza o perdea decorate (minim 1,88m latime si 3.15 m inaltime). Acest spatiu
trebuie sa fie vizibil din fiecare loc al salii barbatilor, fiind cel mai sacru spatiu si pentru ca
acestia sa fie martori la procesiunea de ducere/aducere a sulurilor Torei.

La nivel exterior, cele mai frecvente motive arhitecturale sunt scutul lui David (hexagrama) si
tablele legii ale lui Moise, reprezentate la intrarea in sinagoga.

Randuiala si slujba la Templu

Templul a constituit centrul religiei Israelite al antichitatii, iar slujbele nu puteau fi facute
decat de preoti si arhierei, preotii fiind pe linie ereditara din semintia lui Levi, pe cand arhiereii
erau alesi pe viata din semintia lui Aaron.Organizarea preotilor era facuta pe ordine, fiecare ordin
avand anumite sarcini. De asemenea, ei faceau o rotatie periodica38.

Slujbele aveau o serie complexa de jertfe animale, cu scopul de multumumire ispasire sau
mantuire de pacate.In fiecare caz, jertfa era considerata eficienta atunci cand sangele era
imprastiat peste jertfelnic. Pe langa jertfele animale, mai erau acceptate si jertfele vegetale,
precum granele.

Zilnic, era adusa o jertfa(tamid) prin ardere de tot , atat dimineata cat si seara. Pe langa
aceasta jertfa, tot zilnica era si binecuvantarea preoteasca rostita de catre arhiereu , aprinderea
sfesnicelor si tamaierea.

De trei ori pe an (Paste, Rusalii si Sarbatoarea Corturilor), evreii aveau obligatia sa vina in
pelerinaj sau “sa apara in fata lui Dumnezeu” la Templu. Prin venirea lor, evreii reinnoiau
legamintele cu Dumnezeu, exprimandu-si multumirea fata de El prin ofrande, rugaciuni si
sacrificii.

Rolul central al Templului in cult era cel mai bine evidentiat de Ziua Ispasirii, cea mai
sfanta zi a evreilor, in care arhiereul oferea o jertfa de mantuire pentru pacatele Israelului,menita
sa impace poporul cu Dumnezeu. Marele preot ducea sangele animalelor jertfite in Sfanta
Sfintelor si il imprastia peste Chivot , savarsind astfel pocainta. . Astfel, arhiereul devenea un
mediator intre popor si divinitate iar jertfa modalitatea.

37
Idem,pagina 93
38
1 Paralipomena 23-26

16
Acest simbolism al cultului , precum si modalitatile de savarsire al ritualului au stat la baza
evolutiei cultului iudaic in perioada evului mediu spre epoca moderna , dar si pentru crestinism ,
Hristos fiind considerat “ marele Mare Preot39”.

Randuiala si slujba la sinagoga

Dupa distrugerea Templului lui Irod in 70d.Hr., evreii , imprastiati de acum prin toata lumea ,
au avut parte de o puternica criza spirituala. Abia dupa reforma rabinului Iohanan ben Zakkai,
care a dovedit ca jertfa animala sau vegetala nu mai e necesara , mantuirea putand fi obtinuta si
prin rugaciune40. Astfel, rugaciunea a devenit centrul de cult al sinagogii. Particular, fiecare
evreu are obligatia de a savarsi trei rugaciuni zilnice, si anume rugaciunea de
dimineata(Shaharit)41, rugaciunea de dupa-masa (Minha) si rugaciunea de seara (Arvit)42.

Saptamanal, de Sabat, in cadrul sinagogii are loc rugaciunea publica, aducand beneficiu
intregii comunitati. In timpul acestei rugaciuni publice este citita Torah, impartita in sapte parti,
fiecare parte fiind citita saptamanal. Pentru citirea ei, este necesara binecuvantarea rabinului ,
mai apoi doi barbati special alesi de congregatie iau Tora din Aron Kodes si o duc in Bimah,
unde cantorul o citeste, iar la finalul citirii tot aceeiasi doi barbati o duc inapoi in Aron Kodes.

O parte din vechile sarbatori s-au pastrat, fiind inlocuite jertfele animale cu jertfa personala,
precum postul sau abtinerea. Pe langa aceste sarbatori, s-au adaugat si altele , precum Lag
B'Omer, o sarbatoare care comemoreaza faptele brave a doi rabini, Yom Yerushalayim, o
sarbatoare inchinata in cinstea recapatarii Ierusalimului in anul 1967 sau Hanukah 43,o sarbatoare
prin care se reaminteste minunea reconstruirii celui de-al doilea Templu.

Au aparut, de asemenea, in cadrul Sinagogii si zile de post, precum Tisha B'Av, care
reaminteste de distrugerea Templului, dar si Yom Hashoa, o comemorare a macelului provocat
de Holocaust.

39
William J.Hamblin, Templul lui Solomon -mit si istorie , editura “enciclopedia rao” Bucuresti 2007,pagina 29
40
William J.Hamblin, Templul lui Solomon -mit si istorie , editura “enciclopedia rao” Bucuresti 2007,pagina 65
41
Mircea Moldovan , Sinagoga , Arhitectura a monoteismului , editura Paideia , Bucuresti 2003,pagina 55
42
Idem ,pagina 59
43
Viviane Prager,C.Litman, Ticu Goldstein, Dictionar enciclopedic de iudaism , editura Hasefer , Bucuresti 2000,
pagina 298

17
Arborele genealogic al Mantuitorului

Sfântul Evanghelist Matei în prima pagină a Evangheliei sale ne oferă câteva răspunsuri
la o serie de întrebări: „Cine este Iisus Hristos?“, „Care este originea Sa?“, „De unde vine El?“,
„Unde S-a născut?“ Pentru cititorul de astăzi al Evangheliei după Matei, lectura primei pagini
poate fi descurajatoare şi obositoare, având în vedere faptul că această primă pagină evanghelică
este alcătuită dintr-o înşiruire de 42 de nume, însemnând tot atâtea generaţii de strămoşi
pământeşti ai lui Iisus. Această înşiruire pare şi mai ciudată datorită modului în care se prezintă:
cutare s-a născut din cutare, din cutare s-a născut cutare, şi aşa sunt înşirate 42 de nume fără nici
o explicaţie care să ne lămurească. Însă o lectură atentă a textului Sfintei Evanghelii ne
descoperă intenţia evanghelistului de a ne prezenta în acest prim capitol al scrierii sale un adevăr
de credinţă, şi anume: „Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat“. În prima parte a
capitolului ne prezintă „Genealogia lui Iisus“, vrând să arate prin aceasta originea Sa omenească,
ca Fiu al casei regale a lui David, iar în partea a doua a capitolului întâi, originea Sa
dumnezeiască ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria.
Acest prim capitol aşadar ni se prezintă ca o icoană alcătuită din două părţi legate una de alta, pe
care sunt zugrăvite, pe de o parte, numeroasele figuri şi evenimente ale arborelui Său genealogic,
iar pe de alta, taina naşterii lui Hristos în Betleem.
Lista strămoşilor ţinea loc de certificat de naştere
Arborele genealogic al lui Iisus Hristos este reprezentat în afara textelor scrise ale
Sfintelor Evanghelii şi în frescele exterioare ale mănăstirilor noastre din Moldova. În istoria artei
religioase, această reprezentare poartă numele de „Arborele lui Iesei“ şi are ca sursă de inspiraţie
textul profetic din Isaia 11, 1: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile
lui va da“. Într-o variantă uşor amplificată, textul este citat de Sfântul Pavel în Epistola către
Romani 15, 12: „Şi se va arăta rădăcina lui Iesei Cel care Se ridică să domnească peste neamuri;
întru Acela neamurile vor nădăjdui“. În mod evident această profeţie se referă la Iisus Hristos în
dubla Sa implicare: pe de o parte, ca vlăstar după trup al poporului evreu; pe de alta, ca
Mântuitor al întregului neam omenesc.
Evanghelistul Matei ne prezintă arborele genealogic al lui Iisus vrând să arate prin acesta
că Cel a Cărui naştere urmează să o relateze nu era un oarecine, ci că era un urmaş, pe linie
omenească, al regelui David. Să nu uităm că în lumea antică lista propriilor strămoşi era foarte
importantă deoarece ţinea loc de „stare civilă“. Ca să-şi cunoască propria identitate, propriile
rădăcini, ca să poată trăi şi ocupa un loc în societate, era nevoie ca fiecare persoană importantă să
aibă genealogia personală. Ţinea loc de certificat de naştere.
În genealogia lui Iisus este sintetizată întreaga istorie a poporului lui Dumnezeu, de la
Avraam la David şi până la întruparea lui Hristos. A arătat din om în om că de la Avraam la
David au fost 14 generaţii, de la David până la exilul babilonian alte 14 generaţii şi de la
întoarcerea din robia babilonică până la Naşterea lui Hristos alte 14 generaţii. O istorie marcată
de trei perioade a câte 14 generaţii, de o simetrie perfectă pentru a arăta că ea se află sub
călăuzirea Preasfintei Treimi, şi că în lume nimic nu este întâmplător, ci proniator şi că totul are

18
un sens profund, tainic cunoscut de Dumnezeu şi dezvăluit oamenilor atât cât au nevoie să
cunoască pentru mântuirea lor.
Există însă şi o ciudăţenie în genealogia lui Matei, dacă o comparăm cu alte genealogii
prezente în Scriptura Vechiului Testament, care de obicei încep prin menţionarea pe primul loc a
personalităţii celei mai importante; Evanghelistul Matei îl plasează pe Iisus pe ultimul loc, pentru
a arăta că totul converge spre El, centrul timpului şi al istoriei. În El se desăvârşeşte planul lui
Dumnezeu, prin întruparea Lui în istoria umanităţii, şi în particular în istoria poporului Israel.
Iisus este, astfel, prezentat în primul rând ca fiind legat de patriarhul Avraam, adică de
făgăduinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta pe fiecare om care crede, iar în al doilea rând de
regele David, căruia Dumnezeu i-a făgăduit o împărăţie care nu va avea sfârşit.

Genealogia alcătuită de Sfântul Matei cuprinde aşadar trei serii de 14 nume.

Între strămoşii lui Iisus ne mai surprinde menţionarea a cinci femei: Tamara, Rahav, Rut,
Batşeba şi Fecioara Maria, într-o istorie care cel mai adesea era rezervată bărbaţilor. Iar aceste
femei nu sunt menţionate deloc la întâmplare. Tamara, o femeie arameeancă, a ţinut să aibă un
moştenitor de la socrul ei, Iuda, pe care l-a înşelat ca să-şi atingă scopul, prefăcându-se că este o
prostituată. Rahav nu numai că era de neam canaanit, ci era şi o femeie desfrânată. Rut nu era
nici ea de neam israelit; era o moabiteancă, pe care Biblia o laudă pentru fidelitatea ei faţă de
soacra sa, după moartea soţului ei, ceea ce înseamnă, implicit, fidelitatea faţă de poporul lui
Dumnezeu. Iar „femeia lui Urie“, adică Batşeba, care se pare că n-a fost cu totul nevinovată
pentru păcatul pe care David l-a săvârşit din cauza ei, era, probabil, de neam hitit, ca şi primul ei
soţ, Urie. Menţionându-le pe aceste patru femei în linia genealogică a lui Iisus, Sfântul Matei
relevă adevărul că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toţi oamenii, nu numai pentru evrei, şi că, de
asemenea, El a venit nu numai pentru cei drepţi, ci şi pentru cei păcătoşi.
A cincea femeie menţionată în genealogia de la Matei este Sfânta Fecioară Maria. O
menţiune care nu este făcută oricum. Redând genealogia Dreptului Iosif, când ajunge la
menţionarea acestuia, Evanghelistul îl prezintă ca „logodnicul Mariei“. Şi încă de aici ţine să
precizeze că din ea s-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. Iisus, aşadar, din neamul lui Israel,
este de fapt fiul Mariei, şi nu al lui Iosif, Fiul oamenilor, dar şi Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul
explică mai apoi în partea a doua a capitolului întâi că Iosif n-a avut nici un rol în zămislirea lui
Iisus şi că Fecioara Maria „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“. Maria şi Iosif erau
amândoi din neamul lui David şi erau logodiţi potrivit legii iudaice. Iosif nu este decât tatăl
adoptiv al Mântuitorului. Dumnezeu îi porunceşte lui Iosif s-o ia pe Maria în casa sa şi să-i dea
Pruncului numele Iisus. În acest fel, Iosif asigură legitimitatea Naşterii Pruncului într-o familie.
Dar adevăratul Tată al lui Iisus este Dumnezeu; El s-a zămislit în pântecele Fecioarei prin
„umbrirea“ puterii Celui Preaînalt. Arhanghelul Gavriil este cel care îi dă direct Maicii Domnului
cea dintâi informaţie asupra identităţii cereşti a Mântuitorului, anume că va fi Fiul lui Dumnezeu.
Iosif şi-a asumat, în faţa lumii, o paternitate care i-a fost cerută de Sus şi a înţeles porunca
Domnului, cu mirarea fără sfârşit a omului simplu şi drept, fiind mereu în aşteptarea

19
deznodământului evenimentului. Chiar dacă Iisus nu este fiul natural al lui Iosif, odată ce acesta
i-a dat numele, Iisus moşteneşte prerogativele davidice din care se trage Iosif.
Hristos, centrul istoriei şi capătul ei
Cele două aspecte ale Naşterii lui Iisus, din neamul lui David, prin Fecioara Maria, şi de
Sus, de la Duhul Sfânt, sunt înscrise în prima pagină a Noului Testament şi stau la baza
învăţăturii de credinţă ortodoxă, potrivit căreia Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om
adevărat, asemenea nouă oamenilor, afară de păcat. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur ne
învaţă: „Aşadar, când auzi că Fiul lui Dumnezeu este Fiul lui David şi al lui Avraam, nu te îndoi
că şi tu, fiu al lui Adam, vei fi fiu al lui Dumnezeu. Că Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit în
zadar şi în deşert atât de mult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe şi pe noi. S-a născut după trup, ca tu
să te naşti după Duh; s-a născut din femeie, ca tu să încetezi de a mai fi fiu al femeii. Pentru
aceasta Fiul lui Dumnezeu a avut o îndoită naştere: una asemenea nouă, şi alta mai presus de noi.
Pentru că S-a născut din femeie, Se aseamănă cu noi; dar pentru că nu S-a născut nici din sânge,
nici din voinţa trupului sau a bărbatului, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus de
noi, naşterea cea viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul“.

Lista strămoşilor după trup ai lui Iisus se încheie cu El ca să arate că Iisus Hristos nu are urmaşi
după trup; El este feciorelnic. Prin El Dumnezeu a inaugurat un alt fel de naştere, naşterea
duhovnicească de la Duhul Sfânt. După cum Adam stă la începutul vechii umanităţi, tot astfel
Mântuitorul stă la începutul unei noi umanităţi, doar că descendenţa Sa nu mai ţine de ordinea
firii, ci ţine de ordinea supranaturală a naşterii de la Duhul Sfânt.

20
Concluzii

In finalul acestei lucrari, as vrea sa precizez de ce consider ca studiul asupra sinagogii si al


templului care implicit duce la studiul religiei mozaice este necesar pentru crestini.

In primul rand, daca in general orice religie are un cult corespunzator fondului ei doctrinar,
cultul religiei mozaice - al carui fond este cuprins in Vechiul Testament - prezinta elemente
caracteristice care au trecut si in cultul crestin. Astfel din Vechiul Testament, Dumnezeu a dat
porunca pentru instituirea si organizarea unui locas, a unor forme si a unui personal specializat in
savarsirea cultului. Cand Mantuitorul Iisus Hristos a venit sa aduca pe pamant noua invatatura, a
pus in acelasi timp si bazele unui nou cult obiectiv, cultul crestin , care isi are radacina din acest
cult44.

Pentru cultul crestin, cel mozaic are un caracter simbolic. Intre ele exista asemanari dar si
deosebiri fundamentale. Cel mozaic a avut un caracter aproape exclusiv exterior, care adesea a
decazut intr-un formalism riguros condamnat chiar si de Iahve45.

In al doilea rand, din punct de vedere al arhitecturii, cele doua cladiri au stat la baza evolutiei
Bisericii, sinagoga fiind o reprezentare simbolica a Templului pierdut, iar locasul crestin preia
foarte multe motive inspirate din cele doua cladiri. Astfel, nu putem sa vorbim numai despre
Biserica fara sa nu intoarcem privirea si spre Templu iar mai apoi spre sinagoga. Cele doua au
fost prototipurile desavarsirii Bisericii, iar activitatea lui Hristos si mai apoi a Apostolilor s-a
desfasurat initial in cadrul acestor cladiri.

In concluzie, consider ca pentru a intelege adevarata esenta istorica a crestinismului este


necesar studiul religiei mozaice, implicit al Templului si sinagogii deoarece fara aceste elemente
primordiale poate ca religia crestina ar fi capatat o cu totul alta evolutie istorica.

44
Matei 5, 14-19
45
Isaia I, 11-17

21
Bibliografie

1. Bartolomeu Anania, Biblia cu ilustratii, editura Litera, volumeIe I,II,III,IV, Bucuresti


2011
2. Viviane Prager, C.Litman, Ticu Goldstein-Dictionar enciclopedic de iudaism, editura
Hasefer Bucuresti 2000
3. Hans Kung –Iudaismul, situatia religioasa a timpului, editura Hasefer, Bucuresti
4. 2005
5. Mircea Moldovan-Sinagoga, Arhitectura a monoteismului editura Paideia Bucuresti 2003
6. William J.Hamblin, David Rolph Seely –Templul lui Solomon Mit si Istorie enciclopedia
Rao Bucuresti 2007
7. Webgrafie: Jewish education network-http://www.jen.ro

22