Perspective creştin-ortodoxe asupra Bioeticii

Biserica Ortodoxă Română şi-a exprimat un punct de vedere clar în ceea ce priveşte
principalele probleme ridicate de bioetică. Acest punct de vedere este în concordanţă şi în
temeiul învăţăturii ei despre apariţia, originea şi evoluţia vieţii omului, potrivit Revelaţiei
divine şi a întregii învăţături morale exprimată în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, prin
cărţile Sfinţilor Părinţi.
Bioetică (gr. bios viaţă şi ethos obicei, caracter moral) constituie o orientare ştiinţifică
interdisciplinară ce se situează la hotarele dintre filosofie, etică, biologie, medicină etc.
Termenul “ bioetică” provine din două cuvinte din limba greacă:”bios” care înseamnă “viaţă”
şi “ethos’’ care însemană “morală” în acest fel bioetică ar însemna morală vieţii.
Bioetica creştină “este o disciplină a moralei creştine aplicate; este ştiinţă care
cercetează şi emite norme morale în concordanţă cu Sfânta Scriptură şi învăţătură Sfinţilor
Părinţi, pentru a păstra integritatea anatomică şi spirituală a fiinţei umane şi pentru a
fundamenta moral actul medical şi deciziile necesare în practică şi cercetarea biomedicală”1.
Bioetica creştină priveşte aspectele medicale din perspectiva posibilităţilor omului de a
ajunge la mântuirea sufletului, din perspectiva dreptului fiecărui creştin de a trăi momentele
cruciale ale vieţii conform învăţăturilor morale ale Bisericii.
Perspectiva ortodoxă asupra Bioeticii, impune câteva principii fundamentale:
“cercetarea medicală este necesară şi acceptabilă cu scopul de a contribui la ameliorarea stării
de sănătate; tehnicile de cercetare, experimentele realizate vor fi astfel selectate şi folosite
încât să nu lezeze integritatea anatomică şi funcţional a fiinţei umane; scopul cercetării trebuie
să fie unul exclusiv terapeutic sau profilactic, vizând reducerea suferinţei umane, nu
cercetarea în sine sau cercetarea pentru performanţă ştiinţifică; cercetarea pe deţinuţi,
prizonieri, condamnaţi la moarte, săraci, copii, embrioni, femei în perioada fertilă, femei
gravid, persoane cu handicap, fără discernământ, comatose, mari malformati, avortoni nu este
etică”2
Principiile Bioeticii creştine, pornesc de la învaţătura că omul este o fiinţă creată de
Dumnezeu, prin lucrare directă:”Să facem om dupa chipul şi asemănarea Noastră...Şi a făcut
Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi

1
, Prof.Univ.Dr.Pavel, Chirila, Prof. Univ. Dr. Lucian Gavrila. Conf. Univ. Dr.Cristina Gavrilovici,
Asist.Soc.Drd.Andreea Bandoiu,Principii de Bioetica, o abordare ortodoxa, Bucuresti,Ed. Christiana, 2008,p.9
2
Ibidem,p.176
femeie”3 (Facere I,27), spune Sfânta Scriptură în cartea Facerii. Pornind de la această premisă
omul nu poate fi gândit şi studiat decât raportat la Creatorul său, la Dumnezeul personal, fapt
care ne duce la concluzia că omul nu poate fi decât persoană, chiar din momentul concepţiei.
Pe învăţătură că omul este o persoană, având chipul lui Dumnezeu în el şi asemnarea cu
Creatorul în potenţă, se întemeiază principiile bioeticii creştine. În morală bisericească fiecare
om este important într-un fel sau altul, fiecare om este chemat să ducă viaţă morală de
calitate, pentru că el este într-o permanentă legătură cu Creatorul său, chiar dacă tot omul,
prin necredinţa şi imoralitate, poate rupe legătura aceasta. În acest sens orice acţiune medicală
îndreptată asupra trupului unui om este în strânsă legătură cu persoana, cu sufletul acelui om,
căci în învăţătura bisericească omul este fiinţă dihotomică, formată din trup şi suflet, între
care există o vie şi neîntreruptă legătură, sufletul viiaza în dimensiunea sa corporală. Pe de
altă parte, prin Sfântul Botez, creştinul devine parte a trupului tainic al Bisericii, al cărui cap
este Hristos şi în care se sălăşluieşte Duhul Sfânt: “Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt
mădularele lui Hristos?... Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt’’(I
Corinteni,VI,15,19)4. Ţinând cont de aceste aspecte bioetica creştină postulează medicina
creştină, în care trupul omului nu este un obiect, care poate fi folosit şi manipulat ca oricare
alt obiect, ci este partea vizibilă dintr-o persoană, a cărei viaţă tinde spre veşnicie, a cărei
libertate are o valoare fundamentală, dar libertatea nu este mai presus de viaţă, căci viaţă nu
este a omului ci este dar de la Dumnezeu.5
Bioetica creştina tratează, din perspectivă creştin-ortodoxă, toate secvenţele “de
existenţă a omului:-procreaţia, naşterea, adolescenţa, maturitatea, bătrâneţea, moartea”6.
Învăţătura Bisericii despre crearea lumii şi a omului, numită creaţionism spune că
lumea a fost creată de Dumnezeu din nimic, chiar termenul “a crea” provine din ebraicul
“bara”, ce înseamnă a aduce ceva de la nefiinţă la existenţa. Dacă Dumnezeu este creatorul
lumii şi proniatorul ei, conform unui plan întocmit tot de El, înseamnă că lumea şi omul în
special, au un scop clar, preamărirea lui Dumnezeu şi fericirea omului. Fericire în trup şi-n
suflet căci omul nu este doar trup sau doar suflet ci este trup însufleţit sau suflet înomenit,
căci Biserica spune că omul este un suflet nu că are un suflet. Învăţătura Bisericii despre
crearea omului sau antropologia creştină spune răspicat şi crede cu tărie că originea omului
este la Dumnezeu prin actul de creaţie dumnezeiască, prin lucrare directă, nemijlocită a lui

3
*** Biblia sau Sfanta Scriptura, Bucuresti, Ed,IBM al BOR, 1988,p.12
4
Ibidem, p.1298
5
Pr.Claudiu,Dumea, Omul intre „a fi „ si „a nu fi „.Probleme fundamentale de bioetica, Bucuresti, Ed.
Arhiep.Romano-Catolice,1998, p. 35
6
Teodor, Tirdea, Bioetica:origini, dileme, tendinte, Chisinau, Centrul editorial-poligrafic Medicina, 2005, p.101
Dumnezeu Însuşi: “Atunci luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a
suflat în faţă lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”(Facere II, 7)7. Omul, conform
învăţăturii creştine este format din două elemente deosebite, unul material, celălalt spiritual,
trup şi suflet, ambele prezente dar neamestecate dar nici separate în persoană umană. Această
teorie a formării omului din trup şi suflet, numit alteori în Biblie spirit sau duh, este numită în
dogmatică ortodoxă, dihotomism sau dualism antropologic.8 Toate acestea ne demonstrează
faptul că omul, persoană umană, nu este o fiinţă biologică, un animal creat de Dumnezeu, că
oricare altul, ci este deodată un suflet viu în trup omenesc, o fiinţă deosebită de oricare altă,
astfel încât embrionul uman sau chiar pre-embrionul, este o persoană umană, chiar dacă în
devenire, care are nevoie de toată protecţia celorlalţi şi nu să fie utilizat după părerea unei alte
persoane, indiferent cine este ea. În acest sens orice intervenţie asupra unei fiinţe umane,
potenţială sau actuală, este o acţiune îndreptată împotriva voinţei divine a lui Dumnezeu.
Bioetică creştină consideră că viaţă omului, indiferent în ce stare este el, embrion, nou-
născut, copil sau adult, sănătos sau bolnav, geniu sau alienat mintal, are o valoare
inestimabilă, este sacră prin raportarea la Dumnezeu cel care a dat viaţă acelei fiinţe umane şi
este inviolabilă faţă de orice fel de mijloc sau procedeu medical, aceasta doarece viaţa îşi are
originea la Dumnezeu şi doar El este „stăpânul”, „proprietarul” acelei vieţi, omul este doar cel
care foloseşte spre propria lui fericire ceea ce i-a dat Dumnezeu în dar, trupul şi sufletul, viaţa.
Niciun act al trupului nu este independent de suflet şi astfel de un comportament etic, de o
valoare morală.
Bioetica creştină „promovează acele decizii asupra trupului care sunt întemeiate pe
valorile şi aspiraţiile sufletului, această şi datorită faptului că unirea dintre trup şi suflet este
deplină, conlucrătoare şi superioară universului înconjurător; de aceea spun Sfinţii Părinţi că
omul, prin minunată lui alcătuire, este mai degrabă”o lume mare aşezată într-o lume mică”.9

7
Ibidem, p.12
8
Pr. Prof. Dr.Isidor, Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Zagrean, Dogmatica Ortodoxa, Cluj-Napoca, Ed. Renasterea,
2004, p.149
9
Chirila Op. Cit,p.59