Asistentul social teolog ca facilitator al comunicării

interumane la nivelul comunității

-Lucrare de seminar la disciplina

Comunicarea în spațiul intercultural și interreligios-

Programul de studiu: Comunicare și consiliere psihologică și spirituală

Anul I

Masterand: Coordonator:
CIOHODARU Lucian-Constantin pr. conf. dr. Dan SANDU

octombrie 2020
Contents
Introducere.............................................................................................................................................3
Capitolul 1. Asistentul social - mediator în comunitate.........................................................................4
1.1 Comunicarea asistentului social cu beneficiarul și cu instituțiile sociale................................4
Studiu de caz..................................................................................................................................4
1.2 Perspectiva creștină asupra devianței............................................................................................5
Capitolul 2. Rolul asistentului social în intervenția cu persoanele vulnerabile......................................6
2.1 Handicapul și mediul familial.......................................................................................................6
2.2. Nașterea unui copil cu dizabilități în familie...............................................................................7
Capitolul 3. Formarea tinerilor în duhul valorilor propovăduite de Biserică........................................8
3.1. Educația religioasă a copiilor și a tinerilor.................................................................................8
3.2. Posibile intervenții ale asistentului social teolog.......................................................................10
Concluziile............................................................................................................................................14
Bibliografie...........................................................................................................................................15
 Introducere

În comunitatea locală, asistentul social este un agent al schimbării, dar și un mediator

( liant) între diferite instituții din comunitatea locală.În prezenta lucrare, voi încerca să arăt cât
de important este rolul asistentului social la nivelul comunității și cum poate transmite corect
mesajul.
Asistentul social este un avocat al comunității: el ascultă problemele beneficiarilor și
pledează pentru a rezolva problema lor. Asistentul social este cel care învață omul să
pescuiască, fără a-i pune peștele în mână.
 Capitolul 1. Asistentul social - mediator în comunitate
1.1 Comunicarea asistentului social cu beneficiarul și cu instituțiile sociale

Un rol important în demersul de schimbare îl are medierea relației dintre beneficiar și alte
instituții. Medierea trebuie să aibă la bază exclusiv acordul persoanei, pentru a fi asistată,
îndrumată și pentru a i se furniza informații legate de servicii medicale, psihologice sau
sociale existente, pentru a urma fie o cură de dezintoxicare, fie un program terapeutic etc.
Un rol foarte important în procesul de schimbare il are colectarea datelor și diagnoza prin
care se poate analiza comportamentul infracțional în raport cu consumul, dar și antecedente de
consum în familie sau demersuri recuperatorii anterioare.
Astfel, se folosesc întrebări directe în analiza problemei, și uneori în cazul în care
persoana nu recunoaște problema consumului se folosesc întrebări indirecte pentru a identifica
convingerile profunde ale beneficiarului.
Pentru ca schimbarea să fie eficientă, planul de acțiune trebuie să fie realizat de
către consilierul de probațiune și beneficiar pentru ca ambii să creeze și să dezvolte o soluție
funcțională. 1

Studiu de caz

Să prezentăm un caz general: un bărbat în vârstă de 40 de ani, căsătorit cu o femeie

în vîrstă de 36 de ani locuiesc în mediul rural și au împreună 3 copii: un băiat de 15 ani, o
fată de 13 ani și un băiat de 7 ani. Datorită consumului de alcool, bărbatul devine violent și
agresează frecvent fizic și verbal membrii familiei sale.
Într-o după-amiază, bărbatul a incendiat casa, apoi a abandonat familia.
Ce e de făcut?
Disperată, mama a apelat Direcția de Asistență Socială din comumă și cazul a fost repartizat
asistentului social.
Asistentul social a mers la domiciliul doamnei pentru a realiza ancheta socială, a prezentat
ancheta socială la nivelul Comisiei de expertiză Socială de la nivelul Primăriei, a trimis o
adresă către Tribunalul din județul de unde aparține agresorul, bărbtul a fost condamnat la 2

1
Rădulescu Sorin, Piticariu Mircea - Devianţă comportamentală şi boală psihică, Bucureşti: Ed. Academiei
R.S.R., 1989.
ani cu executare pentru săvârșirea faptelor de consum de alcool, violență domestică și
distrugere.
În prezent, mama și cei trei copiii se află internați într-un centru de protecție a victimelor
violenței domestice, Primăria a demarat un proiect de construire a unui imobil pentru familie
cu fonduri provenite de la bugetul local și din donații de la oameni binefăcătroi și din partea
unor ONG-uri.

1.2 Perspectiva creștină asupra devianței

Mântuitorul ne îndeamnă să îi vizităm pe cei aflați în închisoare, să îi ajutăm și să îi

sprijinim. Oferă de asemenea și câteva parabole semnificative cu privire la comportamnetul
deviant în Pilda Fiului Risipitor, Pilda Oii pierdute, Parabola drahmei pierdute.
În Pilda Fiului Risipitor2, fiul cel mic se întoarce la tatăl său și își cere iertare pentru
greșeala pe care a făcut-o, anume și-a risipit averea și trăind în desfrânare și ajungând slugă
printer străini și pocăindu-se, se întoarce la tatăl său, își cere iertare și este întâmpinat cu
dragoste de acesta.
Tot Mântuitorul spune că mai mare bucurie are femeia când găsește drahma pierdută și
păstorul care are zece oi, pierde una și o regăsește, se bucură mai mult de întoarcerea ei decât
prezența celor nouă.
Sfântul Apostol Pavel afirmă despre adicție: „Toate sunt cu putință, dar nu toate de folos”,
omul fiind dator să discearnă binele de rău.

2
***, Biblia – Editura IBMBOR, București, 2008.
 Capitolul 2. Rolul asistentului social în intervenția cu persoanele
vulnerabile

2.1 Handicapul și mediul familial

Experiența creșterii și îngirjirii unui copil cu dizabilități generează o serie de probleme în

toate sferele familiei: economică (venituri reduse în raport cu cheltueilile suplimentare
generate de boala cronică a copilului etc.), socoială (modificări în ceea ce privește relațiile
intrafamiliale/extrafamiliale, rețeaua de suprot, relațiile de prietenie, educația, accesul la
servicii etc.), psihologică (exemplu: apariția problemelor emoționale la membrii familiei),
comportamentală (modificări în comportamentul părinților, al fraților, copilului cu
dizabilități), medicală (apariția unor boli somatice sau de natură psihiatrică, cu precădere la
mamele copiilor cu dizabilități). Luate împreună, toate aceste elemente contribuie la coturarea
uneei imagini de ansamblu privind calitatea vieții în cadrul familiilor care au în componență
un copil cu dizabilități.3
În lucrarea „Asistența socială și religiozitatea la diferite grupuri de populație
vulnerabilă”4 , autorul face următoarele observații: „Pornind de la relațiile ce se stabilesc
între copilul cu handicap și ceilalți membri ai grupului, ai societății, se pune întrebrea: care
este legătura dintre copilul handicapat și Dumnezeu? Cum perceput Dumnezeu în mintea lui,
cunoscându-se limitele sale, și cum se poate ajunge la sufletul acestui copil?”
În subordinea ANPH funcționează opt inspecții regionale și Instituții Naționale pentru
Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap. Inspecțiile
regionale îndeplinesc următoarele atribuții: controlează modul de respectare a reglementărilor
legale în vigoare din domeniul protecției speciale a persoanelor cu dizabilități, monitorizează
modul de aplicare a politicilor de protecție specială a persoanelor cu dizabilități, verifică
realizarea accesibilităților de către autorități sau instituțiile care au această obligație.5

3
Claudia OȘVAT – „Familia copilului cu dizabilități: aspecte privind calitatea vieții” în Doru BUZDUCEA
(coord.), Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași, 2010, p 181.
4
Carmen Gabriela MÂNDRILĂ LĂZĂREANU - Asistența socială și religiozitatea la diferite grupuri de
populație vulnerabilă, Editura Doxologia, Iași, 2014, p. 107.
5
Alois GHERUȚ – op. cit, p. 963.
 2.2. Nașterea unui copil cu dizabilități în familie

Edmondo de Amicis în „Cuore- Inimă de copil” 6, relatează modul în care instituțiile

sociale și personalul acționează asupra ameliorării stării de sănătate a sărmanei Gigia, fetița
surdo-mută a grădinarului Giorgio. Tatăl ei merge la școală și dorește să o vadă și este
profund impresionat atunci când o aude pe fetița lui vorbind și răspunzând cursiv la întrebări.
Era Giorgio, grădinarul nostru de la Chieri, care are acum familia la Condove. Chiar acum sosise de la
Genova, unde debarcase cu o zi înainte. Se reîntorcea din Grecia, după trei ani de muncă la căile ferate. Avea o
legătură mare sub braț. Părea ceva mai îmbătrânit, dar a rămas același om, cu obrajii îmbujorați și hazliu. (...)
Am pleact. Institutul era aproape. Pe drum, mergând cu pași mari, grădinarul, îmi vorbea tot mai trist.
1. Ah, biata mea Gigia! Să se nască cu nenorocirea asta! Să n-o pot auzi eu niciodată chemându-mă tată
și nici ea când o chem eu, fata mea, fiindcă niciodată nu a rostit un cuvânt și nici nu a înțeles un cuvânt. (...)
Ușa se deschise: intră o învățătoare, îmbrăcată în negru și cu o fetiță de mână.
Tatăl și copila se priviră o clipă, apoi se aruncară unul în brațele celuilalt, neputându-și stăpâni un strigăt
de bucurie.”
[Edmondo DE AMICIS – Cuore- inimă de copil, 2008]

Nașterea unui copil este prilej de bucurie, dar poate fi motiv de tristețe dacă micuțul suferă
de o afecțiune rară și dacă părinții nu primesc suportul emoțional necesar depășirii acestei
traume.

6
Edmondo DE AMICIS – Cuore- inimă de copil, Editura Unicart, București, 2008, pp 319-328.
 Capitolul 3. Formarea tinerilor în duhul valorilor propovăduite de
Biserică

3.1. Educația religioasă a copiilor și a tinerilor

Educația religioasă se realizează de cele mai multe ori în spațiul bisericii, atât prin
participarea la slujbele religioase a copiilor și tinerilor, cât și prin lecțiile de cateheză susținute
de preotul paroh sau de voluntari din parohie (cadre didactice, asistenți sociali teologi).
Una din marile provocări o reprezintă participarea tinerilor la viața bisericească. Mulți
spun că „biserica e demodată”, „doar bunicii participă la biserică”, „nu avem timp să mergem
la biserică” și multe alte lucruri. Din nefericire, transmiterea adevăratei credințe este destul de
dificilă, având în vedere că în perioada comunismului, creștinismul era denigrat și mulț tineri
ai acelei vremi au fost uciși pentru păstrarea dreptei credințe, fiind martiri.
De asemenea, părinții cedează responsabilitatea educării copiilor în seama școlii…„Eu
nu știu carte, să-l educe școala”. Din nefericire, în societatea actuală, sunt scandate drepturile
omului ca adevărate valori în detrimental adevăratelor valori cum ar fi: viața, iubirea,
dragostea față de aproapele, credința în înviere și viață veșnică. Menționez omul contemporan
e preocupat mai mult de cele lumești, de cele trecătoare, uitând parcă esențialul – sufletul
omului, nestematul cel neprețuit.
Așadar, datorită globalizării, Bisericile au pierdut din autoritate, satul românesc
authentic fiind în declin.
Despre Neintegrarea bisericilor locale în contextul industrializării ne vorbește
domnul professor Nicu Gavriluță în lucrarea „Noile religii seculare”7: „În aceste condiții,
școala și Biserica – doi piloni fundamentali în orice comunitate rurală europeană- devin
instituții sociale cu influență scăzută și efecte de stimulare a sociabilității relative modeste.
Parohiile locale încetează a mai fi instituții de forță, cu rol determinant în viața comunității.
Enoriașii acestor parohii se schimbă periodic. La fel și preoții. Populația tradițională omogenă
este azi una puternic urbanizată și eterogenă. Consecințele sunt insuficienta cunoaștere
reiprocă și absența încrederii”.

7
Nicu GAVRILUȚĂ - Noile religii seculare, Editura Polirom, Iași, 2018, p 35.
 Noi omitem un lucru esențial: școala s-a născut în biserică. Primele școli, precum și
primele cărți tipărite în limba română au fost în cadrul bisericii, iar profesori (maeștri,
îndrumători) erau membri ai clerului bisericesc (preoți, diaconi, dascăli). În ziua de azi,
succesul educației îl reprezintă recompunerea triadei familie-școală-biserică și formarea
tinerilor în duhul adevărului.
„Dacă educația vrea să-și ajungă scopul și să facă tineretul capabil să-și împlinească
chemarea, atunci ea trebuie să fie educație creștină, nu numai luând notiță despre creștinism,
ci pătrunsă de duhul de viață făcător al creștinismului.8
Așa cum am amintit anterior, părinții contribuie și ei al educația religioasă a copiilor
lor, dar nu trebuie să exagereze cu iubirea lor. „Adeseori, părinții, tata și mama, arată o iubire
exagerată copiilor lor. Manifestarea iubirii lor este de așa manieră încâtun ochi experimentat
poate imediat să înțeleagă că, în adânc, nu există adevărată iubire, aceea care scoate pe om din
sine, și-l face să se dăruiască celuilalt, ci este iubirea aceea care face pe tatăl sau pe mama
copilului să-l folosească pe acesta (…) ca pe un obiect.”9
Așa cum organismul uman este sănătos dacă organelle interne sunt în armonie și nu
suferă, căci dacă un organ se îmbolnăvește, senzația de durere și discomfort se propagă în
întregul organism, tot așa și un om care nu respectă o regulă a grupului, în cazul de față, legea
iubirii, produce dezechilibru întregului sistem. „Un organism e sănătos atâta vreme cât fiecare
organ își vede, pe tăcute, de treaba lui. Când inima, să zicem, începe să se facă simțită, când
iese din anonimatul ei și din bătăile ei cuminți și discrete, când devine, brusc, vedetă și bate
repede și aritmic și te hărțuiește și nu-ți dă pace, organismal intră în criză. Pe scurt, ești
bolnav ”10.
Este dificil să vorbim despre Dumnezeu și să determinăm copiii să creadă în
Dumnezeu, deoarece nu po\te fi văzut cu ochi trupești, ci cu ochii simțirii ai iubirii
nemărginite a sufletului. Așa com noi inspirăm aer și, cu toate că nu îl vedem, suntem
conștienți că fără aer nu putem trăi, tot așa trebuie să fim umbriți și de harul lui Dumnezeu
care se revarsă oamenilor prin Sfintele Taine și prin Sf. Liturghie. „Și întrucât omul modern a
fost educat să creadă că există numai ce poate percepe prin simțuri sau poate fi analizat de
rațiune, întrucât nu simte harul, afirmă că el nu există. Dar desigur că harul e mai presus de

8
Grigorie Gh. COMȘA, Episcopul Aradului – Tineretul României, Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad, 1933,
p. 19.
9
Arhimandritul Simeon KRAIOPOULOS – Despre educația copiior, volumul I, Traducere pr. Prof. Constantin
Coman, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 22-23.
10
Gabriel LIICEANU – Fie-vă milă de noi! Și alte texte civile, Editura Humanitas, București, 2014, p. 16.
rațiune, pentru că Dumnezeu e mai presus de lume și rațiune, fiind Creatorul lumii și al
rațiunii”11
Trebuie să conștientizăm faptul că un copil trebuie să fie educat în spiritual păstrării
valorilor propovăduite de biserică, dar trebuie expusă și realitatea exterioară, cu părțile ei
bune și mai puțin bune. „Copilul nu va trăi izolat într-o casă de sticlă, numai cu ai săi, ci va
trăi în societatea de astăzi. Aș spune că, chiar dacă nu ar ieși din casa lui, familia lui este o
parte din societatea de astăzi, din moment ce tatăl, mama, frații, unchii mătușile și celelalte
rude sunt reprezentanți ai societății”12.
Despre educația religioasă se pot spune multe lucruri. Noi trebuie să avem modelul
Pedagogului reprezentat de Mântuitorul Iisus Hristos care este „calea, adevărul și viața” și
unicul Învățător.
Un apărător și susținător al educației religioase este domnul profesor Constantin
Cucoș, care descrie modalitatea în care se realizeaă educația religioasă, cât și factorii acesteia.
În lucrarea „Educația. Reîntemeieri, dinamici, prefigurări”13, domnul profesor afirmă
că „elevul sau tânărul de astăzi trebuie să primească în școală și o educație religioasă. Din
acest punvt de vedere, ne-am manifestat printer primii promotori ai acestui parcurs formativ,
propunând repere și instrumente pedagogice de bază pentru o educație religioasă
profesionistă”.

3.2. Posibile intervenții ale asistentului social teolog

Un avantaj în ceea ce privește implicarea tinerilor în activitățile religioase îl reprezintă

constituirea Asocițiilor Tinerilor Ortodocși Români aproape în fiecare comunitate (ASCOR,
ATOR, OT). În cadrul acestor asociații, tinerii participă la sfintele slujbe, dau răspunsul la
strană, majoritatea tinerilor făcând parte din corul parohiei, desfășoară activități de voluntariat
în cadrul comunității, venind în sprijinul familiilor numeroase cu posibilități financiare
scăzute, a persoanelor vârstnice singure, a persoanelor fără venit, realizând activități
filantropice și dezvoltând astfel asistența social primară.
Misiunea asistentului social teolog este aceea de a fi ambasador al bisericii în școală,
de a transmite elevilor activitățile desfășurate, precum și faptul că aceștia pot fi voluntari,
singura condiție fiind dăruirea câtorva ceasuri din timpul lor liber celorlalți.

11
Ieromonah Ioan BUTE – Frumusețea care va salva lumea, Editura Corgal Press, Bacău, 2015, p. 15.
12
Arhimandritul Simeon KRAIOPOULOS, op. cit., p. 172.
13
Constantin CUCOȘ - Educația. Reîntemeieri, dinamici, prefigurări, Editura Polirom, Iași, 2017, p 169.
 De asemenea, se pot realiza ocazional colecte de alimente, de haine, de obiecte de
igienă în școală sau în cadrul Direcției de Asistență Socială din localitate în parteneriat cu
profesorul de religie și asistentul social care să fie distribuite împreună cu elevii persoanelor
aflate în nevoie.
Chiar dacă nu putem ajuta material, îi putem pomeni în rugăciunile noastre.
Viața este un continuu examen, o luptă permanent între bine și rău, între frumos și
urât, între adevăr și minciună. Permanent ne aflăm la o răscruce de drumuri. Mântuitorul
Hristos spune că îngustă și anevoioasă e calea spre mântuire. Întrebarea care ne macină este
cum distingem binele de rău?
Se pare că în lumea aceasta e un război permanent între bine și rău, despre acest lucru
ne vorbesc autorii cărții „Tinerii vremurilor de pe urmă”14, în capitolul Fii războiului: „Din
război în război, din genocide în genocide, din holocaust în holocaust, istoria omenirii se
poate reduce la un singur cuvânt: moarte. De la primele războaietribale până la primul război
civil, de la Revoluția Franceză la Revoluția Rusă, se la primul Război Mondial la Al Doilea
Război Mondial, de la Războiul din Vietnam la războiaele gangsterilor din marile orașe,
omenirea a ales de bunăvoie această cale. Omenirea a ales războiul dintre rău și bine.”
Victime ale lumii modern sunt în primul rând copiii. Aceștia sunt intoxicați cu felurite
material cu conținut neadecvat vârstei lor, ceea ce poate dăuna creșterii și dezvoltării
armonioase. „Copilul de azi e batjocorit și părăsit. Indiferent că e hărțuit sexual, molestat sau
doar lipsit de dragoste, copilul epocii moderne crește cu aceste răni. În lupta lui pentru
supraviețuirerănile se cicatrizează și cu timpul învață să se adapteze societății lipsite de
dragoste. ”15
Uneori, se poate cădea în idolatrie, devenind sclavi ai lumii modern și ai tehnologiei
actuale. De aceea este recomandat să nu ne învredem întru totul în evoluția tehnologiei și să o
divinizăm, tehnologia a fost inventată de om prin îngăduința lui Dumnezeu cu scopul de a
înlesni activitățile, iar timpul rămas să-l folosim în mod constructive. „Știința, dorința de a
cunoaște tot, de a înșțelege tot, poate deveni idol. Nu-mi neglijez familia, nu-mi neglijez
sănătatea, nu-mi neglijez prezența mea în Biserică, adică tentația mea de a dori și eu
mântuirea, pentru a mă închina unei științe. Religia stimează știința și știința stimează religia.
Ele nu se întâlnesc niciodată pentru că sunt planuri diferite, nu se contrazic niciodată pentru
că nu au cum, ele se admiră, ele profit una de alta, dar nu facem niciodată amestecătura. ”16

14
John MARLER, Andrew WERMUTH - Tinerii vremurilor de pe urmă, traducere diin limba engleză de Felix
TRUȘCĂ, Editura Sophia, București, 2002, pp. 13-14.
15
Ibidem, p. 30.
 Tinerii trebuie să aibă mare grijă în ce măsură privesc legătura dintre religie și știință.
Manipularea maselor în contextul dezinformării și a formării unui syncretism pentru a
idolatrize știința este o șarlatanie. „(..) amestecul conștient dintre religie și știință se numește
șarlatanie. Un medic poate să se ănchine și să se roage ca să aplice cunoștințele medicale în
intervenția chirurgicală sau în tratamentul care trebuie făcut. Asta se poate, nu se numește
șarlatanie. Dar un preot, să zicem, nu se poate să se roage să-l ajute Dumnezeu să facă o
intervenție chirurgicală, el habar n-având de aspecte chirurgicale. Nici nu știe să țină bisturiul
în mână și se roagă:«Doamne, ajută-mă să operez pe acesta! » Asta s-ar numi șarlatanie.”17
„Lumea este așadar, capodopera artistică a lui Dumnezeu, în care bunătatea și
frumusețea sunt unul și același lucru. ”18
Tânărul trebuie să distingă binele de rău și de aceea e necesar să fie educat întru
virtute. „lucrarea de spiritualizare a omului, a îndumnezeirii sale prin har, nu este altceva
decât realizarea frumuseții morale, a unui suflet armonios, care oglindește în ființa sa ceva din
frumusețile divine, este un reflex al frumuseții inefabile a Dumnezeirii”.19
Se întâmplă uneori ca părinții să nu își recunoască proprii copii. Cât timp sunt sub
stricta supraveghere a părinților, aceștia sunt cuminți precum îngerașii, dar când sunt liberi,
devin de nereecunoscut. „Sigur că ai noștri copii, atâta vreme cât trăiesc în familia creștină
iubitoare, sunt cât de cât ascultători. Desigur, ei împlinesc cee ace le cerem: merg la biserică,
se străduiesc să fie buni, milostivi, cinstiți, să nu fie zgârciți și așa ,mai departe. Dar ne dorim
ca mai târziu, când copiii noștri își vor începe viața adultă independent, aceste norme nu doar
să rămână, ci și să se consolideze în ei. Din păcate, adesea se întâmplă ca pruncul crește,
pleacă în viața adultă, ajunge sub influența altor oameni, altor grupuri, valori, idei sociale și
își însușește cu totul alte legi ale vieții. Unde a dispărut tot cee ace încercau să sădească
părinții în el?...”20
O data cu înaintarea în vârstă, copilul intră în etapa adolescentină, atunci când este mai
dificil de comunicat, el afirmând mereu că părinții nu îl înțeleg, că el dorește să plece de acasă
pentru a locui împreună cu prietenii săi, apar primele îndrăgostiri. „Vârsta adolescenței se
consideră o vârsă dificilă. Pe bună dreptate și nu este nimic de mirare, căci vârsta adolescenței

16
Părintele Nicolae TĂNASE – Tinerii la răscruce: Hristos sau idolii secolului XXI?, Editura Agaton, Făgăraș,
2010, p. 15.
17
Ibidem, p. 28.
18
Sfântul Dionisie AREOPAGITUL – Despre numele divine, IV, 7 apud. Ieromonah Ioan BUTE, op. cit., p. 56
19
Arhim. prof. Vasile PRESCURE, Pr. Dr. Nicolae Răzvan STAN (coord.) – Tineretul și Creștinismul: repere
duhovnicești pentru tinerii vremurilor noastre, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2008, p. 11.
20
Protoiereu Constantin PARHOMENKO, Psiholog Elizaveta PARHOMENKO – Educarea copilului întru
credință, Volumul I, Traducere:Diana GUȚU, Editura Egumenița, Galați, 2018, p. 216.
este vârsta trecerii de la o calitate la alta, vârsta unei transformări specifice, când copilul trece
de la dependență la independență.”21

21
Ibidem, p. 354.
 Concluziile

În acastă lucrare am arătat cât de important este rolul asistentului social teolog în
comunitatea locală. Asistentul social teolog privește lucrururile din dublă perspectivă: atât
socială, cât și teologică.
Societatea are nevoie de specialiști care să fie aproape de sufletul omului, să îi
consilieze, dar mai mult, să îi ajute să își depășească problema prin forțele proprii.
 Bibliografie

 ***, Biblia – Editura IBMBOR, București, 2008.

 BUTE , Ieromonah Ioan – Frumusețea care va salva lumea, Editura Corgal Press, Bacău,
2015.
 BUZDUCEA, Doru (coord.) - Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași,
2010.
 COMȘA, Grigorie Gh. , Episcopul Aradului – Tineretul României, Tiparul Tipografiei
Diecezane, Arad, 1933.
 CUCOȘ, Constantin - Educația. Reîntemeieri, dinamici, prefigurări, Editura Polirom, Iași,
2017.
 DE AMICIS, Edmondo – Cuore- inimă de copil, Editura Unicart, București, 2008.
 GAVRILUȚĂ, Nicu - Noile religii seculare, Editura Polirom, Iași, 2018, p 35.
 KRAIOPOULOS, Arhimandritul Simeon – Despre educația copiior, volumul I, Traducere
pr. Prof. Constantin Coman, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 22-23.
 LIICEANU, Gabriel – Fie-vă milă de noi! Și alte texte civile, Editura Humanitas, București,
2014.
 MARLER, John, WERMUTH, Andrew - Tinerii vremurilor de pe urmă, traducere diin
limba engleză de Felix TRUȘCĂ, Editura Sophia, București, 2002.
 MÂNDRILĂ LĂZĂREANU, Carmen Gabriela - Asistența socială și religiozitatea la
diferite grupuri de populație vulnerabilă, Editura Doxologia, Iași, 2014.
 PARHOMENKO, Protoiereu Constantin, PARHOMENKO, Psiholog Elizaveta – Educarea
copilului întru credință, Volumul I, Traducere:Diana GUȚU, Editura Egumenița, Galați, 2018,
p. 216.
 PRESCURE, Arhim. prof. Vasile, STAN Pr. Dr. Nicolae Răzvan (coord.) – Tineretul și
Creștinismul: repere duhovnicești pentru tinerii vremurilor noastre, Editura Mitropoliei
Olteniei, Craiova, 2008, p. 11.
 RĂDULESCU, Sorin, PITICARIU, Mircea - Devianţă comportamentală şi boală psihică,
Bucureşti: Ed. Academiei R.S.R., 1989
 TĂNASE, Părintele Nicolae – Tinerii la răscruce: Hristos sau idolii secolului XXI?, Editura
Agaton, Făgăraș, 2010, p. 15.