Specializarea:Asistenţă Socială

LUCRARE DE LICENŢĂ

2013
 Specializarea:Asistenţă Socială

PROBLEME PSIHOLOGICE LA
COPIII CU PĂRINŢII PLECAŢI LA
MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

“Copiii nu-şi vor aminti de tine pentru lucruri

materiale pe care i le-ai dat, ci pentru faptul că i-
ai iubit”
Robert I. Evans

2
 CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I- FENOMENUL MIGRAŢIEI ŞI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI
1.1.Familia ca sistem ..................................................................................................7
1.1.1. Familia-concept, definire ...................................................................................7
1.1.2. Tipuri de familii .....................................................................................8
1.1.3. Funcţiile familiei ...................................................................................9
1.2.Migraţia-factor destabilizator al familiei ..............................................................10

CAPITOLUL II- COPILUL ÎN MEDIUL FAMILIAL ŞI ŞCOLAR

2.1. Nevoile copilului ................................................................................................13
2.2. Ataşamentul- importanţa ataşamentului pentru dezvoltarea individului ........... 14
2.3. Tipuri de ataşament ............................................................................................ 15

CAPITOLUL III- TEORII ALE DEZVOLTĂRII CE SUSŢIN FENOMENUL

“ABANDONULUI” TEMPORAR
3.1. Teoria lui Piaget asupra dezvoltării morale ....................................................... 18
3.2. Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson ..................................................... 19
3.3. Teoria lui Kohlberg asupra dezvoltării morale .................................................. 21

CAPITOLUL IV-EFECTELE PSIHOSOCIALE ŞI COMPORTAMENTALE

ALE“ABANDONULUI” TEMPORAR ASUPRA COPIILOR
4.1. Anxietatea de separare ....................................................................................... 23
4.2. Fobiile la copil ................................................................................................... 24
4.3. Depresia ............................................................................................................. 25
4.4. Tentative de suicid ............................................................................................. 26

CAPITOLUL V- STUDIU CALITATIV ASUPRA PROBLEMELOR CU CARE SE

CONFRUNTĂ COPIII AI CĂROR PĂRINŢI SUNT PLECAŢI
LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
5.1. Aria cercetării .....................................................................................................27
5.2. Metodologia cercetării ....................................................................................... 30

3
5.3. Analiza şi interpretarea datelor ......................................................................... 31
5.3. Studii de caz ....................................................................................................... 62

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Anexa 1 – Chestionar
Anexa 2- Tabele de frecventa
Anexa 3- Desenul familiei

4
 INTRODUCERE

Migraţia părinţilor în căutarea unui loc de muncă care să aducă stabilitate materială
familiei este unul dintre procesele sociale care au influenţat şi influenţează profund societatea
românească actuală. În acest context pot afirma că milioane de cetăţeni români au ales această
opţiune, în primul rând gândindu-se la binele celor dragi lor. Plecarea din ţară la muncă a părinţilor
are atât efecte pozitive, cât şi efecte negative asupra copiilor rămaşi acasă. Principalele efecte
pozitive sunt legate de bunăstarea materială a copiilor (îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, telefon
mobil, computer etc.). Ca importanţă a efectelor negative remarc faptul că plecarea unuia dintre
părinţi determină, în unele cazuri, o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă.
Importante efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Specialiştii confirmă existenţa unei
asocieri semnificative între absenţa ambilor părinţi sau doar a unuia şi frecvenţa simptomelor de
deprimare la copii.
Deşi uneori diferenţele între copiii de migranţi şi cei ai căror părinţi nu au plecat de lângă
familie, sunt relativ mici, în ceea ce priveşte comportamentele deviante, totuşi plecarea părinţilor
reprezintă un factor de risc. Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate au un profil
asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărţirii părinţilor sau a
decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deşi plecarea la muncă este deseori temporară,
efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale pierderii unui părinte prin divorţ sau deces. Copiii
ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate ar trebui consideraţi în situaţie de risc. Este deosebit de
important să se rezolve criza de psihologi în şcoli, mai ales din cele din mediul rural. Instituţiile
abilitate din punct de vedere social ar trebui să construiască un set de servicii sociale ce pot fi
oferite copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi temporar în străinătate. Acestea ar trebui să includă în
principal, consiliere specială, ajutor în procesul de învăţare, condiţii de petrecere a timpului liber în
activităţi organizate în comun cu alţi copii, vizite la domiciliu.
Motivarea temei: am ales această temă de cercetare întrucât plecarea părinţilor la muncă
in străinătate este un fenomen care ia amploare şi care poate duce la destrămarea familiei,iar un al
doilea motiv ar fi unul subiectiv, deoarece chiar eu sunt unul din adolescenţii care se confruntă cu
plecarea părinţilor în străinătate şi îmi este mai uşor să vorbesc despre această temă din propria
experienţă.
Actualitatea temei: consider că fenomenul migraţiei reprezintă o problemă extrem de
presantă în ţara noastră, pentru cei mici rămaşi acasă în grija rudelor sau a altor persoane. Datorită
lipsei locurilor de muncă şi a salariilor mici, mulţi părinţi sunt nevoiţi să-şi abandoneze temporar
copiii pentru a munci în străinătate. Acest fenomen a creat dezechilibre care demonstrează că
suntem puţin pregătiţi, ca ţară, să atenuăm urmările negative ale migraţiei asupra copiilor. Dar, cu
toate aceste, se fac eforturi continue la nivel de instituţii pentru a veni în mod real în sprijinul

5
copiilor rămaşi acasă, prin adaptarea legislaţiei, prin crearea unor noi servicii sociale, prin
cooptarea în această problematică a instituţiilor neguvernamentale etc.
Obiectivele lucrării: Am dorit ca pe parcursul acestei lucrări să evidenţiez următoarele
obiective:
 determinarea particularităţilor specifice situaţiilor de risc social în cazul copiilor cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate;
 evaluarea capacităţii acestora de a depăşi situaţiile dificile în care se află în contextul
protecţiei sociale;
Cuprinsul lucrării: Pentru a realiza o bază teoretică a ceea ce urmează să evidenţiez pe
parcursul lucrării mele, în Capitolul I am analizat aspecte generale legate de “Fenomenul
migraţiei şi impactul asupra familiei” Am făcut acest lucru prin definirea conceptului de “familie”
cu tot ceea ce înseamnă aceasta: tipuri, funcţii, şi nu în ultimul rând am detaliat teoretic “Migraţia”
ca fiind un factor destabilizator al familiei.
În Capitolul II aduc în atenţie “Copilul” ce aparţine familiei şi care sunt în principal
“nevoile” acestuia. Am considerat că “ataşamentul” copiilor faţă de adulţii din viaţa lui este
deosebit de important pentru dezvoltarea adultului de mai târziu şi am enumerat cele mai
importante tipuri de ataşament.
Capitolul III este cel în care dezvolt noţiunile teoretice legate de “abandonul temporar” şi
exemplific prin “Teoria lui Piaget”, prin “ Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson” şi prin
“Teoria lui Kohlberg”. “Efectele psihocociale ale abandonului temporar asupra copiilor”, fac
obiectul Capitolului IV al lucrării mele. Aici menţionez noţiuni ce ţin de “anxietatea, fobiile şi
riscurile” la care sunt expuşii copiii rămaşi acasă la diferite persoane din anturajul părinţilor lor. În
Capitolul V, prezint partea de cercetare şi anume “Aria cercetării” şi metodele la care am apelat
pentru a putea obţine datele ce îmi sunt necesare pentru a realiza analiza şi interpretarea datelor.
Pentru aceasta mi-am stabilit următoarele ipoteze :
1. Dacă minorii se confruntă cu situaţia plecării în străinătate a părinţilor, atunci ei vor prezenta
serioase probleme psiho-comportamentale.
2. Plecarea părinţilor în străinătate are ca rezultat înrăutăţirea situaţiei şcolare a copiilor.

6
 CAPITOLUL I

FENOMENUL MIGRAŢIEI ŞI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI

1.1. Familia ca sistem

1.1.1.Familia- concept, definire

Fără a-şi diminua importanţa ca instituţie socială, schimbările din ultimele decenii în sfera
familiei îndreptăţesc concluzia că, dimpotrivă, familia nu mai reprezintă o instituţie conservatoare,
ci una tot mai adaptată transformărilor de la nivelul societăţii: familia caută acum să se debaraseze
de “gloria” conservatorismului, de “meritul” de a fi păstrătoarea valorilor naţionale devenind mai
curând “barometrul” schimbărilor sociale. 1
Aflându-se în strânsă relaţie cu societatea , familia resimte imediat schimbările economice,
culturale, din cadrul societăţii şi inevitabil viaţa cotidiană a indivizilor suferă modificări.
Derivând din latinescul “famulus” –“sclav domestic”, termenul de familie s-a schimbat în
decursul vremurilor, căpătând conotaţii diferite 2. În literatura română Stănoiu şi Voinea in Bonchiş
Elena3 definesc familia ca fiind “grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care
trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relaţii natural-
biologice, psihologice, morale şi juridice şi care răspund una pentru alta în faţa societăţii.”
O altă definiţie ar fi şi cea a lui Claude Levi Strauss care spune că familia este un grup,
având la bază căsătoria, alcătuit din soţ, soţie şi copiii născuţi în acest cadru, pe care îi numesc
drepturi şi obligaţii morale, juridice, economice, şi sociale. Familia este o unitate socială, un sistem
deschis, care este supusă unor schimbări rapide, radicale, paralele cu viaţa socială. Se presupune că
în viitor, rolul familiei va suferi schimbări, îşi va creşte semnificaţia şi funcţiile, va trebui sa
dovedească mai multă flexibilitate şi adaptabilitate la cererile tot mai complexe ale vieţii sociale. 4
A fi părinte este cea mai dificilă, importantă si exigentă muncă pe care o desfăşoară un
adult în viaţa lui. Când viaţa cotidiană aduce mai mult stres decât satisfacţii este foarte uşor să îţi
reverşi sentimentele generate de frustrare pe cei mai slabi, pe copii. 5 Astfel calitatea vieţii de
familie este influenţată de o serie de factori şi anume:
 Situaţia economică influenţează în mare măsură viaţa de familie. Stress-

1
Mihăilescu apud Popescu Raluca, Introducere în sociologia familiei.Familia românească în societatea
contemporană,Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p.17
2
Caluschi apud Bonchiş Elena, Psihologia copilului şi parenting, Ed.Polirom, Iaşi , 2011,p.17
3
Bonchiş Elena, Psihologia copilului şi parenting, Ed.Polirom, Iaşi, 2011, p.19
4
Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Ed. Medicală, Bucureşti, 1998, p.104
5
Muntean Ana, Violenţa în familie şi maltratarea copilului în Neamţu George (coord), Tratat de Asistenţă
Socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p.671

7
ul unor finanţe insuficiente apasă în permanenţă asupra unor familii, mai ales în condiţii de
instabilitate economică;
 Locul de muncă al părinţilor. Munca în “ture diferite” a celor doi părinţi
pentru a se asigura continuitatea în urmărirea copiilor la domiciliu tulbură interacţiunile între cei
doi soţi.;
 Cultura familiei. Mediul în care creşte şi se dezvoltă copilul, nivelul de educaţie al
părinţilor ,valorile morale care sunt transmise noilor generaţii îşi pun amprenta asupra relaţiilor
vieţii de familie.6

1.1.2. Tipuri de familii

În literatura de specialitate există numeroase abordări ale tipurilor familiale, iar in

continuare voi încerca sa surprind câteva aspecte ale acestora.
 Familia extinsă- cuprinde pe lângă nucleul familial şi alte rude şi generaţii:
părinţi,frate, surori ai/ale soţului/soţiei, bunici, unchi, mătuşi, etc. 7 Ea se
caracterizează prin conservatorism al regulilor şi tradiţiilor familiale. De asemenea,
ea asigură puternice sentimente de apartenenţă şi siguranţă care sunt esenţiale
pentru buna dezvoltare psihică a copiilor8.;
 Familia nucleară- Iluţ consideră că familia nucleară este „nucleul” tuturor
celorlalte structuri familiale, este o unitate minimală a organizării sociale.
Comparativ cu familia extinsă, familia nucleară este mai expusă instabilităţii ,
„divorţul emoţional fiind mai frecvent decât cel legal” 9;
 Familia monoparentală- este un tip de familie format dintr-un părinte şi copilul
sau copiii săi, un grup de persoane aflate în relaţie de rudenie, rezultată prin filiaţie
directă sau adopţie. Din punct de vedere sociologic, familia monoparentală poate fi
definită ca un grup social constituit pe baza relaţiilor de rudenie între unul dintre
părinţi şi copilul sau copiii săi. Rolurile membrilor familiei şi de aici , realizarea
funcţiilor acesteia sunt condiţionate inevitabil de structura grupului din care fac
parte. În analizele referitoare la familia monoparentală, un accent deosebit este pus
pe consecinţele asupra evoluţiei copiilor: starea de sănătate, succes, eşec sau
abandon şcolar, deviantă, stabilitate în familiile pe care le formează. 10;
 Familia poligamă- se împarte în: familii poliandrice unde există mai mulţi
parteneri bărbaţi, femeia având dreptul să se căsătorească cu mai mulţi bărbaţi.

6
Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi –copii, Ed.Medicală, Bucureşti, 1998, pp.105-106
7
Iluţ apud Bonchiş Elena, Familia şi rolul ei în educarea copilului, Ed.Polirom, Iaşi, 2011, p.23
8
Vasile Diana Lucia, Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie, Ed.Fundaţiei România de Mâine
,Bucureşti, 2007, p.30
9
Bonchiş Elena, Familia şi rolul ei în educarea copilului, Ed.Polirom, Iaşi, 2011,p.24
10
Ştefan Cristina, Familia monoparentală.O abordare politică, Ed.Polirom, Iaşi, 2006,pp.45-47

8
 şi familii poligenice unde există mai multe partenere femei, adică bărbaţii au
dreptul de a-şi alege mai multe partenere. 11

1.1.3. Funcţiile familiei

Familia a fost, dintotdeauna, apreciată ca fiind o importantă instituţie socială pentru

multiplele funcţii pe care le îndeplineşte. Rolul ei în formarea copilului pentru viaţă este hotărâtor. 12
Funcţiile familiei ar putea fi definite ca fiind totalitatea responsabilităţilor ce revin familiei în
cadrul arhitectonicii de ansamblu a activităţii economico-sociale într-o anumită perioadă istoriceşte
determinată13
Funcţiile universale ale familiei ar putea fi rezumate astfel:
 Funcţia de supraveghere şi securitate- familia asigură nevoile de bază ale copilului,
hotărăşte dimensiunile ei, recrutare de noi membrii, tratarea bolnavilor;
 Asigură dezvoltarea socială şi emoţională a membrilor ei prin suport în perioade de stres,
educaţie, pedepsire, compensaţii;
 Educarea copiilor-in cadrul familiei se învaţă valorile morale, culturale, religioase,
păstrarea identităţii etnice, conştiinţa civică, patriotismul. 14
Mitrofan şi Mitrofan grupează funcţiile familiei în următoarele:
 Funcţia biologic-sexuală de satisfacere a trebuinţelor sexuale ale celor doi soţi în contextul
normelor specifice unei comunităţi;
 Funcţia psihoafectivă-care se referă la natura relaţiilor ce se nasc între membrii familiei şi
care generează sau nu o comuniune;
 Funcţia educaţională-exercitată de către adulţi, în speţă părinţi, asupra copiilor, sub forma
unor acţiuni sau modele de conduită.15

1.2.Migraţia-factor destabilizator al familiei

Din cauza instabilităţii situaţiei financiare , din ce în ce mai mulţi români au ales să plece
peste hotare pentru a asigura un venit constant si mai bun familiilor rămase în ţară. Astfel, migraţia
a devenit unul dintre cele mai complexe şi puternice fenomene din cadrul societăţii moderne.
Migraţia internaţională a „forţei de muncă” , prin amploarea dinamismului şi consecinţele profunde
pe care le generează se impune tot mai mult atenţiei publice din mai toate ţările lumii. Prin migraţia

11
Vasile Diana Lucia, Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie, Ed.Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2007, p.30
12
Creţu Elvira, Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Ed. Aramis, Bucureşti, 1999, p.146
13
Mitrofan Iolanda,Mitrofan Nicolae, Familia de la A...la Z,Ed.Ştiinţifică,Bucureşti, 1991,p.156
14
Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Ed. Medicală, Bucureşti, 1998,p.104
15
Bonchiş Elena, Psihologia copilului şi parenting, Ed.Polirom, Iaşi ,2011,p.31

9
internaţională a forţei de muncă se înţelege, în general, deplasări de persoane, singulare sau de
grupuri, familii în afara graniţelor naţionale, în speranţa unor condiţii de trai mai bune. 16
Din perspectivă demografică, migraţia este definită ca formă de mobilitate “teritorială” a
populaţiei, însoţită de schimbarea domiciliului obişnuit între doua unităţi administrativ-teritoriale
bine definite.17
Societatea românească nu a fost pregătită să suporte fără riscuri şocul unor asemenea
migraţii cu care nu a fost obişnuită în deceniile vechii societăţi. Costurile cele mai mari sunt
suportate, din păcate, de populaţii şi grupuri sociale vulnerabile şi “nevinovate”, astfel:familia este
instituţia cea mai afectată întrucât , de regulă, migrează unul dintre soţi sau dacă nu chiar ambii;
copiii sunt persoanele cele mai afectate atât în relaţiile familiale, cât şi în statutul lor şcolar şi mai
ales în starea lor emoţională. Unele anchete au arătat că rolul părinţilor migranţi este suplinit de
rude, mai ales de bunici sau, în procente mai reduse(se estimează între 15-20% din totalul
cazurilor) copiii au fost plasaţi sub protecţia statului. 18
Pentru mulţi dintre români, in funcţie de contextele personale şi familiale şi de
oportunităţile existente în ţară în localităţile de provenienţă, migraţia a constituit si constituie în
continuare singura variantă de supravieţuire şi de depăşire a propriei condiţii, cam singurul răspuns,
în faţa unui viitor lipsă într-o Românie cu probleme.19
Numărul părinţilor care optează pentru a pleca la muncă în străinătate este semnificativ mai
mare în mediul urban (20,6%) , faţă de cei din mediul rural (7,4%). Plecarea la muncă în
străinătate pare să fie influenţată şi de sexul şi vârsta copilului. Astfel, decizia de a pleca la muncă
în străinătate pentru ambii părinţi este mai frecventă în familiile în care sunt fete ce urmează cursuri
liceale (68,2%), faţă de familiile unde sunt băieţi care urmează
aceleaşi cursuri (31,8%).20
Migraţia internaţională si problemele pe care le generează ocupă un loc din ce în ce mai
important pe agendele de lucru ale organizaţiilor internaţionale şi ale guvernelor din întreaga lume .
Prezint următorul tabel (tabelul1. 1) pentru a putea observa amploarea fenomenului cu care se
confruntă ţara în ultimii ani .

Tabelul 1.1
16
Albu Alexandru, Humzescu Ion-Roşu , Migraţia forţei de muncă, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1987, p.11
17
Călin apud Badea Camelia Virginia, Migraţia de revenire.Studii de caz în satul Sperieţeni,un sat de
tranziţie, Ed. Lumen, Iaşi, 2009, p.25
18
Miftode Vasile, Tratat de Asistenţă Socială, Ed.Lumen, Iaşi, 2010, p.521
19
Stoiciu Victoria (coord) , Impactiul crizei economice asupra migraţiei forţei de muncă româneşti,Ed.
Friedrich Ebert Stiftung, 2011, p.55
20
Miftode Vasile, Tratat de Asistenţă Socială, Ed. Lumen, Iaşi, 2010, p.530

10
 Fluxurile de migranţi români în anii 1998-200921

AN NUMĂR EMIGRANŢI
1998 33.861
1999 43.726
2000 49.332
2001 58.617
2002 105.839
2003 190.742
2004 215.646
2005 194.176
2006 215.605
2007 553.162
2008 325.121
2009 164.757
TOTAL 2.150.584

CAPITOLUL II

COPILUL ÎN MEDIUL FAMILIAL ŞI ŞCOLAR

21
Drd. Ciocănescu Eduard Andrei, Migraţia externă: de la ţara de origine România, la
ţările de destinaţie din spaţiul Uniunii Europene, revista nr.7/2011
www.revistadestatistică.ro/Articole/2011/-accesat la data de 25 noiembrie, ora 13

11
 2.1. Nevoile copilului

Diferenţele de ordin economic, sociocultural sau de altă natură sunt realităţi cu un puternic
impact asupra dezvoltării personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul social şi
cel personal. Toţi părinţii năzuiesc să îşi vadă copiii mari, bine educaţi şi bine pregătiţi pentru viaţa
socială şi profesională. Mulţi dintre ei abandonează cursa. Unii o fac din ignoranţă, unii din lipsă de
răspundere, alţii din imposibilitatea de a-şi juca rolul până la capăt, din variate motive. 22 Rolul
părinţilor faţă de un copil este evident: pentru viaţa sa de zi cu zi, copilul depinde în general de
adulţi şi în special de părinţii săi. Părinţii rămân întotdeauna un refugiu afectiv pentru copii, chiar
dacă el îi respinge uneori şi chiar dacă îşi afirmă câteodată independenţa. 23
Astfel, nevoile de bază ale copilului sunt:
Nevoile fiziologice ale copilului, necesare supravieţuirii şi dezvoltării copilului. Atunci
când copilul este prea mic, adultul este cel care trebuie să cunoască şi să satisfacă nevoile
fiziologice ale copilului. Mai târziu, copilul poate să ceară ceea ce are nevoie, iar adultul devine
doar un ghid care îl sfătuieşte corect pe copil. Tratarea cu indiferenţă, cu ostilitate sau cu
agresivitate a copilului, sau supra protejarea acestuia de către părinţi sunt greşeli ale adulţilor cu
consecinţe grave, cum ar fi:
- tensiunile, conflictele dintre indivizi au la origini traume , dureri, pericole pe care le-au trăit în
copilărie;
- închisorile, spitalele de boli mintale, şcolile de corecţie sunt pline de indivizi care nu au cunoscut
dragostea şi respectul în copilărie;
- ostilitatea cu care poate fi tratat un copil de către părinţi se poate transmite de la o generaţie la alta
: copilul nu este în stare de a oferi dragoste necondiţionată, ne egoistă, generoasă, nici celor din jur,
nici propriilor copii.
Nevoile de dragoste şi securitate. Este o nevoie permanentă în copilărie, dar la vârstă
mică este cea mai importantă, fiind condiţia dezvoltării unei personalităţi sănătoase. Prin această
nevoie copilul se ataşează de părinţi şi de restul familiei. Dragostea acestora şi ordinea vieţii de
familie îl face pe copil să se simtă în siguranţă. Nesatisfacerea nevoii de dragoste şi securitate are
ca efect sindromul de “ depravare maternă “.
Nevoia de stimulare, de experienţe noi necesare pentru stimularea inteligenţei
copilului. Jocul şi limbajul sunt cele mai importante activităţi ale copilului. Prin joc copilul
explorează lumea, se confruntă cu situaţii provocatoare care îl ajută să îşi dezvolte lumea sa
internă, ce nu este altceva decât o reflectare a lumii externe aşa cum este ea percepută de copil în
momentul în care a descoperit-o.24

22
Creţu Elvira, Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Ed.Aramis, Bucureşti, 1999, p.149
23
Braconnier Alain, Copilul tău de la 10 la 25 ani, Ed.Teora, Bucureşti, 2001, p.27
24
Schmidt Mihaela Camelia , Asistenţa socială a familiei şi copilului, Petroşani, 2011, pp. 13- 14

12
 Nevoia copilului de a fi apreciat şi de a-i fi recunoscute capacităţile. Dacă mai târziu,
la vârsta adultă o activitate dusă la bun sfârşit conţine în ea însăşi răsplata, la început, pentru a
deveni încrezător în posibilităţile sale, copilul are nevoie de încurajări şi răsplăţi. Adultul va
formula aşteptări care să permită copilului trăirea succesului în urma unui efort depus. Recompensa
pe care o dă adultul, prin care recunoaşte meritele copilului, este importantă pentru stima de sine a
copilului, dar şi pentru atitudinea faţă de sarcini şi faţă de efort.
Nevoia de responsabilităţi. La o anumită vârstă, aceasta devine o nevoie de bază a
copilului. Prin satisfacerea acestei nevoi se dezvoltă autonomia copilului. Responsabilităţile cresc
pe măsură ce copilul creşte şi îi dau acestuia sentimentul puterii lui, al libertăţii în acţiunile proprii.
Crescând astfel, la maturitate el va putea accepta responsabilităţi şi pentru alţii, pentru cei care
depind de el. Familia este importantă la începutul acestui proces de responsabilizare a copilului, dar
şi şcoala este de maximă importanţă în acest proces de dezvoltare a copilului. 25

2.2. Ataşamentul- importanţa ataşamentului pentru dezvoltarea individului

Noţiunea de ataşament a fost introdusă în anul 1969 de către J. Bowbly şi apoi de către
M.D.S Ainsworth, prin aceasta aducându-se o enormă contribuţie la explicarea dinamicii
interacţiunii mamă- copil. Astfel cei 2 autori văd ataşamentul ca fiind o relaţie emoţională creată
între doi indivizi, în care fiecare investeşte energie emoţională, unul în folosul celuilalt şi se
manifestă prin nevoia reciprocă de apropiere. Ataşamentul este un proces social diferit de
cunoaştere, a cărui natură este probabil înnăscută la fiinţa umană. 26
Relaţia de ataşament dintre copil şi adult se formează în mai multe etape şi anume:
- Perioada de pre- ataşament, de la naştere până la 6 săptămâni : sugarului îi face plăcere să fie
împreună cu alte persoane, dar nu manifestă neplăcere dacă este îngrijit de o persoană străină;
- Perioada de formare a ataşamentului ( 6 săptămâni- 6/8 luni) – în această perioadă copilul se
manifestă diferit atunci când se află în prezenţa străinilor decât în prezenţa persoanelor cunoscute.
Iar pe la 6/7 luni manifestă teamă faţă de persoanele sau obiectele străine.
- Perioada ataşamentului evident (6/8 luni- 18/24 luni) - această perioadă se caracterizează prin
etapa anxietăţii de separare. Dacă persoana de care s-a ataşat încă de mic pleacă, chiar şi pentru o
scurtă perioadă de timp, copilul manifestă nemulţumire, nelinişte, teamă.
Ataşamentul este o trebuinţă primară cu un rol foarte important în dezvoltarea individului,
deoarece asigură protecţia şi chiar, uneori, supravieţuirea copilului, oferă copilului sentimentul de
securitate necesară pentru a se îndepărta de mamă şi a explora lumea înconjurătoare, ataşamentul
devine un model intern al interacţiunilor cu cei din jur şi are o influenţă foarte mare asupra modului
în care individul va stabili în decursul vieţii relaţii cu persoanele din jurul său 27 .

25
Muntean Ana, Violenţa în familie şi maltratarea copilului în Neamţu George (coord ) , Tratat de Asistenţă
Socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p.676
26
Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Ed. Medicală, Bucureşti, 1998, pp.37-41
27
Bowbly apud Bocsa Eva, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Focus, Petroşani, 2009, pp.45- 50

13
 Ataşamentul funcţionează, după Bowlby, ca un sistem de control, respectiv aproximativ ca
un termostat. El este făcut să asigure menţinerea unei stări de echilibru, şi anume rămânerea în
proximitatea părinţilor. Atunci când această stare este atinsă, comportamentul de ataşament este
silenţios: copilul nu trebuie sa plângă sau să se prindă şi poate să urmărească alte scopuri, cum ar fi
jocul sau explorarea. Atunci când această stare este ameninţată, de exemplu prin plecarea mamei
din câmpul vizual al copilului sau prin apropierea unui străin, sunt mobilizate răspunsurile de
ataşament şi copilul depune un efort activ pentru a recâştiga starea iniţială. 28

2.3. Tipuri de ataşament

Ataşamentul are un caracter dinamic, adică apare, se formează, se “ maturizează “ , atinge

apogeul în anumite condiţii ale copilăriei, iar semnele prin care se exprimă ar fi plânsul, chemarea,
protestul, fuga din faţa noului venit.
În funcţie de natura şi gradul de constituire a bazei de ataşament există şi se manifestă trei
tipuri de ataşament: - sigure- când copilul simte o protecţie puternică şi definitivă, dragostea
părinţilor fiind elementul principal, dragoste ce îndepărtează orice stres, tristeţe sau nesiguranţă.
- nesigure sau anxioase- când copilul nu este sigur de sentimentele părinţilor, acest tip de
ataşament fiind consecinţa clară a unui comportament ambivalent, contradictoriu, incert al
părinţilor.
- foarte nesigure sau ambivalente- datorită lipsei unei relaţii normale între părinţi şi copii şi
îndeosebi a lipsei totale de afectivitate, de dragoste părintească . Acest tip de ataşament are
consecinţe negative asupra copilului manifestându-se ca fals ataşament, deoarece:
- copilul nu se simte protejat şi sigur de sentimentele şi dragostea părintească;
- părinţii dau senzaţia copiilor de indiferenţă , lipsă de preocupare faţă de nevoile şi sentimentele
acestuia;
- copilul are sentimentul că este părăsit, neiubit, neîncurajat;
- copilul nu ştie niciodată la ce să se aştepte de la comportamentul părinţilor, acesta fiind
imprevizibil;
- copilul văzând că nu este apreciat pentru ceea ce face îşi pierde încrederea şi stima de sine şi
astfel nu mai simte nevoia de autorealizare, de autostimulare;
- copilul ajunge la concluzia că trebuie să te descurci singur, izolarea atât socială cât şi afectivă
fiind singura cale de a evita durerea29
O altă clasificare a ataşamentului este următoarea :
1. Ataşament puternic/ securizant. Copiii plâng sau protestează la plecarea mamei şi o întâmpină
fericiţi când se întoarce. De obicei aceşti copii sunt cooperanţi şi relativ lipsiţi de furie. Cu cât
ataşamentul copilului faţă de adult este mai sigur cu atât e mai probabil ca acel copil să îşi formeze
28
Schaffer Rudolph, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, 2007, pp.100-101
29
Miftode Vasile, Tratat de Asistenţă Socială, Ed.Lumen, Iaşi, 2010, pp. 166- 172

14
relaţii bune cu alţii. Dacă, în perioada de sugar copiii au avut o bază sigură şi au putut conta pe
reactivitatea părinţilor sau a îngrijitorilor, probabil că se vor simţi suficient de încrezători încât să
se implice activ în lumea lor.
Copiii de vârsta învăţării mersului cu ataşament puternic tind să aibă un vocabular bogat şi
variat, iar în copilăria mijlocie şi adolescenţă tind să aibă cele mai apropiate şi stabile prietenii.
2. Ataşament slab/evitant. Copiii plâng rareori la plecarea mamei, dar o evită la întoarcere. Tind
să fie furioşi şi nu se îndreaptă spre mamă când se confruntă cu o nevoie. Le displace să fie ţinuţi în
braţe, dar le displace şi mai mult să fie lăsaţi jos. Au adesea inhibiţii , ostilitate faţă de alţi copii şi
dependenţă în anii de şcoală . Aproximativ 23 % dintre copii prezintă acest tip de ataşament.
3. Ataşament slab/ ambivalent. Copiii devin anxioşi chiar înainte ca mama să plece şi sunt foarte
supăraţi când ea iese. La întoarcerea ei, îşi manifestă ambivalenţa căutând contactul cu ea, şi în
acelaşi timp, împotrivindu-se prin lovituri cu picioarele sau zvârcoleli. Aceşti copii explorează
foarte puţin şi sunt greu de alinat. Aceasta este reacţia a aproximativ 12% copii.
4. Ataşamentul dezorganizat. Copiilor cu tiparul dezorganizat pare să le lipsească o strategie
organizată cu ajutorul căreia să se confrunte cu stresul situaţiei străine. Ei prezintă în schimb
comportamente contradictorii, repetitive sau greşit direcţionate. Se crede că ataşamentul
dezorganizat apare la cel puţin 10 % din sugarii cu grad mic de risc, dar în proporţie mult
mai mare la anumite populaţii cu grad mare de risc, cum ar fi copiii născuţi prematur, cei
cu autism sau cu sindrom Down sau cei ale căror mame fac abuz de alcool sau droguri. 30
Procesul ataşamentului participă la constituirea unui eu, a unui sine ce caracterizează într-
un anumit fel persoana. Părerea constantă despre sine a subiectului , felul în care el, ca
adult, se înţelege pe sine în raportarea la ceilalţi, poate fi o consecinţă a experienţelor din
copilărie, atât a celor reprezentate, interpretate şi imaginate, cât şi a celor rezultate din
experienţele directe cu alţii31 În tabelul următor (tabelul 2.1) voi prezenta, pe scurt, cum
reacţionează la situaţia străină copiii cu fiecare din cele 4 tipare de ataşament. Când spun
situaţie străină mă refer la situaţia în care copilul se află într-o situaţie nefamiliară şi în
prezenţa unei persoane străine.

Tabelul 2.1
Comportamente de ataşament în situaţia străină32

30
Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti,
2010,
pp.189- 194
31
Lăzărescu Mircea, Nireştean Aurel, Tulburarile de personalitate, Ed. Polirom, Iaşi, 2007, p. 69
32
Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti,
2010, p. 191

15
CLASIFICAREA ATAŞAMENTULUI COMPORTAMENT
SIGUR Copilul se joacă liber cât timp mama se află lângă el. Reacţionează cu
entuziasm la întoarcerea ei.
EVITANT Când mama se întoarce, copilul nu stabileşte contactul vizual cu ea şi nic
nu o salută. E aproape ca şi cum nici nu i-ar fi observat întoarcerea.
AMBIVALENT Copilul se ţine aproape de mama lui în cea mai mare parte a situaţiei
străine , dar nu o salută politicos sau entuziast în episodul reunirii, ci este
furios şi supărat.
DEZORGANIZAT Copilul reacţionează la situaţia străină prin comportament inconsecvent

contradictoriu.

CAPITOLUL III

16
 TEORII ALE DEZVOLTĂRII COPILULUI CE SUSŢIN
FENOMENUL “ABANDONULUI” TEMPORAR

3.1. Teoria lui Piaget asupra dezvoltării morale

Pentru a scoate la iveală gândirea morală a copiilor, Piaget le spunea o poveste despre doi
băieţi : ”Într-o zi, Augustus a observat că în călimara tatălui său nu mai era deloc cerneală şi a
hotărât să îşi ajute tatăl , umplând-o. Când a deschis călimara, a vărsat multă cerneală pe faţa de
masă. Celălalt băiat, Julian, s-a jucat cu călimara tatălui său şi a vărsat puţină cerneală pe faţa de
masă”. Apoi Piaget întreabă: “Care copil a fost mai obraznic şi de ce?”. Copiii sub 7 ani
răspundeau că Augustus a fost mai obraznic, fiindcă a făcut pata mai mare. Copiii mai mari şi-au
dat seama că Augustus a avut intenţii bune şi a făcut pata cea mare accidental, pe când Julian a
făcut o pată mai mică în timp ce făcea un lucru ce n-ar fi trebuie să îl facă. Judecăţile morale
imature, a conchis Piaget, se concentrează doar asupra gravităţii delictului. Judecăţile mai
apropiate de cele mature iau în calcul intenţia. 33
Piaget, în cercetarea dezvoltării morale la copil, debutează prin studierea aplicării,
confecţionării regulilor în jocurile de grup. El arată că până la vârsta de 6 ani, în jocul copilului nu
există reguli în adevăratul sens al cuvântului. Între 6-10 ani, Piaget consideră că debutează la copii
capacitatea de a înţelege reguli, dar sunt inconsecvenţi în aplicarea sau urmarea lor. Adesea pentru
copiii de această vârstă , acelaşi joc îşi schimbă regulile o dată cu schimbarea participanţilor sau
componenţei grupului. La 12 ani copiii încep să înţeleagă că există reguli pentru a oferi jocului sens
şi direcţie şi pentru a preveni disputele între jucători. Copilul înţelege acum că aceste reguli sunt
acceptate de toată lumea, iar fiind acceptate de toţi ele pot fi chiar schimbate. 34
Piaget a delimitat două mari etape ale dezvoltării morale, care sunt in corelaţie cu
dezvoltarea intelectuală şi anume :
 În prima etapă care ţine până la 6/7 ani, corespunzătoare stadiului preoperaţional,
copiii sunt caracterizaţi prin realism moral şi se bazează pe supunerea rigidă faţă de
autoritate. Această etapă are mai mult caracteristici :
- morala are un caracter heteronom . Copilul consideră ca regulile sunt exterioare şi sunt
impuse copilului de către adulţi;
- consecinţa acţiunilor defineşte ceea ce este rău;
- copilul nu înţelege ce înseamnă minciuna;
- copilului îi judecă mai dur pe ceilalţi decât pe el însuşi, el neînţelegând de fapt intenţiile
celorlalţi.35.

33
Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti,
2010, p.296
34
Sion Graţiela, Psihologia vârstelor, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003 , p.133
35
Piaget apud Bocsa Eva, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Focus, Petroşani, 2009, p.27,

17
 Întrucât sunt egocentrişti, copiii nu îşi pot imagina mai mult de o modalitate de a privi o
chestiune morală. Ei cred ca regulile nu pot fi adaptate sau schimbate , că purtarea este fie
corectă fie greşită şi că orice greşeală merită să fie pedepsită, indiferent de intenţie. 36
 A doua etapă care începe la 6/7 ani odată cu trecerea la stadiul operaţiilor concrete
se caracterizează prin autonomie morală şi o flexibilitate în creştere. Copilul
înţelege acum că regulile sunt făcute de cineva şi chiar ei pot emite judecăţi morale
sau reguli. Regulile sunt acceptate prin consens de către membrii grupului şi pot fi
modificate dacă nu mai sunt considerate bune37
Pe măsură ce interacţionează cu mai mulţi oameni şi intră în contact cu o gamă mai largă de puncte
de vedere, copiii încep să renunţe la ideea că există un standard unic şi absolut de corectitudine şi
greşeală şi să îşi formeze propriul simţ al adaptării 38

3.2. Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson

Discipol al lui Freud, Erikson a dezvoltat o teorie proprie diferită de cea freudiană. Spre
deosebire de Freud care considera încheiat procesul formării personalității în jurul vârstei de 5 ani,
Erikson consideră ca personalitatea se formează pe durata întregii vieți. Freud și-a centrat teoria pe
aspectele psihosexuale, în timp ce Erikson a situat în centrul gândirii sale aspectele psihosociale. 39
Erikson consideră că stadiul de viaţă este marcat de un conflict cu care individul trebuie să
se confrunte și să încerce să îl rezolve. De modul în care sunt rezolvate aceste conflicte, depinde
progresul individului.
1. Primul stadiu, în primul an de viaţă , are la bază conflictul încredere/neîncredere. O
îngrijire calmă, caldă, echilibrată, determină încredere, speranță de viitor pe când o îngrijire
dezordonată , capricioasă, neglijentă duce la teamă, neîncredere, suspiciune, insecuritate.
2 .Al doilea stadiu durează până la 3 ani, iar conflictul specific acestei perioade este cel
dintre autonomie/îndoială, sentimentul de ruşine datorită incapacităţii de a dobândi autonomia.
Dacă copilul este încurajat să efectueze diferite acţiuni atunci acestea va dezvolta un simţ al
autonomiei şi a aprecierii. Dacă este criticat atunci îşi va dezvolta sentimentul de ruşine şi îndoială
despre propria capacitate de autocontrol.
3. Conflictul ce stă la baza celui de-al treilea stadiu, care durează până la 5 ani, este cel
dintre iniţiativă/vinovăţie. Daca iniţiativa este aplaudată atunci copilul va dobândi abilitata de a
iniţia activităţi şi bucuria de a participa la ele. Dacă acesta este mereu certat atunci va avea teamă
de pedeapsă şi vinovăţie cu privire la sentimentele personale.

36
Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti,
2010,p.296
37
Piaget apud Bocsa Eva , Psihologia dezvoltării umane, Ed. Focus, Petroşani, 2009, p.27
38
Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti,
2010, p.296
39
Gal Denizia, Dezvoltarea umană și îmbătrânirea, Presa Universitară Clujeană, 2011, p.18

18
 4. Cel de-al patrulea stadiu se caracterizează prin conflictul dintre sârguinţă/inferioritate
care durează până la 12 ani. Copilului i se impun anumite cerinţe cărora el reuşeşte să le facă faţă
prin dezvoltarea sârguinţei. Dacă nu reuşeşte să facă faţă acestor cerinţe atunci va avea sentimentul
de inferioritate, de incapacitate.
5. Stadiul al cincilea are loc între 12- 18, iar conflictul caracteristic este cel dintre
identitatea eului/confuzia rolurilor. Rezolvarea acestui conflict duce la abilitatea persoanei de a se
vedea pe sine ca fiind consecventă şi integrată. Eşecul formării identităţii duce la confuzia cu
privire la cine şi ce este adolescentul.
6. Cel de-al şaselea stadiu specific vârstei 18-35 ani are la bază conflictul dintre
intimitate/izolare. Stabilirea unor relaţii intime duce la abilitatea de iubire si dăruire. Nerealizarea
acestor relaţii duce la izolare, relaţii superficiale cu alţii.
7. Al şaptelea stadiu, între 35-65 ani, este perioada adultă propriu-zisă şi se caracterizează
prin conflictul dintre generozitate/stagnare. Cei caracterizaţi prin generativitate sunt mai activi,
creativi , au un interes şi grijă faţă de ceilalţi într-un sens mai larg. Eşecul generativităţii duce la
egocentrism, stagnarea dezvoltării, plictiseală.
8. Ultimul stadiu descris de Erikson este cel de după 65 ani, în perioada bătrâneţii, iar
conflictul este cel dintre realizare/disperare. Unii atunci când privesc înapoi o fac satisfăcuţi de
viaţă, iar alţii au regrete faţă de posibilităţile omise şi pierdute, având şi o teamă de moarte.
Marele merit al teoriei lui Erikson este acela că pune în valoare dezvoltarea Eului de-a
lungul întregii vieţi40.

3.3. Teoria lui Kohlberg asupra dezvoltării morale

Ca și Piaget, Kohlberg a studiat felul în care copiii şi adulţii gândesc asupra regulilor care
le guvernează comportamentul în anumite situaţii. Kohlberg nu a pornit de la studiul jocului
copiilor aşa cum a făcut Piaget, ci a probat răspunsurile la o serie de situaţii structurate sau dileme
morale.
Kohlberg referitor la stadialitatea morală a realizat un studiu asupra problemelor morale
discutând dilemele apărute la nivelurile: preconvenţional, convenţional, postconvenţional.41
Stadiul moralităţii preconvenţionale (4-10 ani). În acest stadiu copilul încă nu are habar
asupra faptului că în societate există norme de conduită care trebuie respectate. Acest stadiu
cuprinde la rândul său două substadii:
- Substadiul 1. Orientare spre pedeapsă şi supunere. „ Ce mi se va întâmpla?” Copiii
respectă regulile pentru a evita pedeapsa. Ei ignoră motivele unei acţiuni şi se concentrează asupra
formei sale fizice, cum ar fi de exemplu mărimea minciunii sau asupra consecințelor ei, de exemplu
gradul de vătămare fizică.
40
Bocsa Eva, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Focus, Petroșani, 2009, pp.18-21
41
Sion Grațiela, Psihologia vârstelor, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2003, p.134

19
 - Substadiul 2. Scopul instrumental şi schimbul. „ O mână spală pe alta”. Copiii se
conformează regulilor în virtutea interesului personal şi a luării în calcul a ceea ce pot face alţii
pentru ei. Privesc o acţiune prin prisma nevoilor umane pe care le împlineşte şi delimitează această
valoare de formă fizică şi consecinţele acţiunii.
În stadiul moralităţii convenţionale ( 10-13 ani sau mai mult) respectarea regulilor
sociale devine importantă.
- Substadiul 1. Menţinerea relaţiilor reciproce, aprobarea altora. Copiii vor să le facă pe
plac altora şi să îi ajute, pot să judece intenţiile altora şi îşi formează propriile idei despre ce
înseamnă să fii o persoană bună.
- Substadiul 2. Grijă şi conştiinţă socială. „Ce ar fi dacă toţi oamenii ar proceda aşa?”
Oamenii sunt preocupaţi de îndeplinirea datoriei, de manifestarea respectului faţă de autorităţile
superioare şi de păstrarea ordinii sociale.
Stadiul moralităţii postconvenţionale (începutul adolescenţei sau abia la vârsta de
adult tânăr sau niciodată).
- Substadiul 1. Moralitatea contractului, a drepturilor individului şi a legii democratic
acceptate. Oamenii gândesc în termeni raţionali, preţuind voinţa majorităţii şi binele societăţii.
- Substadiul 2. Moralitatea principiilor etice universale. Oamenii procedează aşa cum
consideră ei ca indivizi că este corect, indiferent de restricţiile impuse de lege sau de părerea altora.
Acţionează conform standardelor internalizate.
Nici Piaget, nici Kohlberg nu i-au considerat pe părinţi importanţi în dezvoltarea morală a
copiilor, dar cercetările recente au subliniat contribuţia părinţilor atât în plan cognitiv, cât şi în plan
emoţional.42

CAPITOLUL IV

42
Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti,
2010,pp.376-377

20
 EFECTELE PSIHOSOCIALE ŞI COMPORTAMENTALE ALE
“ABANDONULUI” TEMPORAR ASUPRA COPIILOR

4.1. Anxietatea de separare

Anxietatea este definită de specialişti ca o teamă difuză, fără un obiect bine precizat.
Subiectul trăieşte o încordare continuă, simţindu-se permanent ameninţat. El este foarte nervos şi
de cele mai multe ori nici nu realizează de fapt ce anume îl sperie atât de tare. 43
Tulburările anxioase care debutează cel mai devreme sunt anxietatea de separare şi fobiile
specifice. Copiii care suferă de anxietatea de separare au sentimente intense de detresă inadecvate
stadiului lor de dezvoltare şi care persistă cel puţin 4 săptămâni. Deşi această afecţiune este
recunoscută ca fiind una dintre tulburările manifestate pentru prima oară în copilărie sau
adolescenţă, debutul înainte de vârsta de 6 ani este considerată precoce. Nevoia de a se afla mereu
în apropierea persoanelor care oferă îngrijire are adesea ca rezultat incapacitate a funcţionării
sociale şi şcolare.
Copiii cu anxietatea de separare pot exprimenta un disconfort semnificativ dacă li se cere
să părăsească teritoriul familiar. Simptomele detresei pot fi evidente în acuzele fizice şi somatice,
precum dureri pronunţate de stomac şi vărsături. Adesea părinţii descoperă că un copil cu anxietate
de separare poate fi deosebit de dificil şi deranjant. 44
Manifestările clinice ale acestei anxietăţi exagerate pot fi reprezentate de:
 Simptome psihice: nevoia prezenţei unei persoane asiguratorii, sentiment de
dezorientare şi nesiguranţă în lipsa acestuia;
 Simptome vegetative: transpiraţii, palpitaţii, tahicardie;
 Simptome somatice: dureri abdominale recurente, cefalee, greţuri, vărsături;
 Simptome corporale: expresie facială de frică, plâns, agitaţie psiho-motorie, etc.
Prevalenţa anxietăţii de separare este estimată la aproximativ 4% dintre copii, diminuând
spre adolescenţă. Ca şi evoluţie, anxietatea de separare poate sta la baza dezvoltării unei patologii
de atac de panică, fobii, depresii, ea regăsindu-se frecvent în istoricul adulţilor cu astfel de
patologii. În ceea ce priveşte tratamentul, putem vorbi de terapii ne-medicamentoase aplicate
copiilor, terapii aplicate familiei, iar dacă este cazul, medicaţie adecvată vârstei şi situaţiei
45
copilului.

4.2. Fobiile la copil

43
Holdevici Irina, Psihoterapia tulburărilor anxioase, Ed. Ceres, București, 1998, pag.7
44
Wilmshurst Linda, Psihopatologia copilului, Ed. Polirom,Iași, 2007, pp.105-115
45
Vrăjitoriu M., Perioada de şcolar mic în Mircea Tiberiu( coord), Tratat de Psihiatrie Developmentală și a
copilului și adolescentului, Ed. Artpress, Timișoara,2008, pp.200-201

21
 Fobia, care provine din grecescul ,,phobos” şi înseamnă “fugă, “reprezintă frică intensă,
nerealistă, iraţională de anumite situaţii şi/ sau obiecte , ca de exemplu , câini, albine, injecţii,
tuneluri, înălţimi, spaţii închise, ce apar în lipsa unui factor extern ce le-ar putea declanşa.
Încercând să evite situațiile sau obiectele de care le este frică, traiul de zi cu zi al copiilor ce suferă
de fobii poate fi extrem de restricţionat. 46
Principalele fobii întâlnite la copii, sunt:
 Fobii sociale- elementul esenţial al fobiei sociale îl constituie frica persistentă şi marcată de
situaţiile sociale sau de performanţă în care poate surveni o punere în dificultate. Dacă
adolescenţii şi adulţii cu această tulburare recunosc că frica lor este excesivă sau
nejustificată, acesta poate să nu fie cazul la copii. La copii, pot fi prezente vociferări,
stupefacţie, statul lipit sau strâns de o persoană familiară şi inhibarea interacţiunii până la
mutism. Copiii mai mici pot fi excesiv de timizi, se reţin să intre în contact cu alţii, refuză
să participe la jocul în grup.47
 Fobia şcolară - este o formă a fobiei sociale ce are ca obiect participarea şcolarului mic la
şcoală şi se manifestă prin refuzul acestuia de a se duce la şcoală, în special luni
dimineaţa. Cauzele invocate de şcolar sunt diverse, de exemplu colegii sunt răi, frica de a
nu fi bătut, etc.
Participarea unui membru al familiei la şcoală fie prin aşteptarea în faţa şcolii, a uşii clasei
sau chiar la clasă, poate să permită şcolarului cu fobie să - şi învingă teama 48

4.3. Depresia

La adolescent, episodul depresiv durează în medie între 7 şi 9 luni, 80% dintre adolescenţi
însănătoşindu-se după un an, dar 10% continuă să fie deprimaţi. Elementele caracteristice
episodului depresiv sunt: diminuarea marcată a interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape
toate activităţile, pierderea sau creşterea în greutate semnificativă în lipsa unui regim , insomnie sau
somnolenţă în fiecare zi, agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi, oboseală sau
pierdere de energie, sentiment de devalorizare sau de culpabilitate excesivă, diminuarea aptitudinii
de a gândi sau de a se concentra , idei sinucigaşe.
Trăsăturile adolescentului nu sunt căzute, fruntea nu este încruntată, el nu are deloc un aer
abătut. În schimb, acesta poate avea un aer încruntat, ostil, încăpăţânat,sau chiar interiorizat, nu dă
atenţie conversaţiilor şi dacă răspunde o face pe un ton monoton. Adolescentul este invadat de o
idee unică, permanentă şi persistentă, iar unele dintre aceste idei sunt: “La ce bun toate acestea, este
46
Otilia Secară, Tulburările anxioase în Mirecea T.( coord), Tratat de Psihiatrie Developmentală a copilului și
adolescentului, Ed. Artpress, Timișoara, 2008,pp.265-266
47
Prof. Dr. Romila A., Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Ed. Asociației Psihiatrilor
Liberi din România, București, 2003,pp.450-453
48
Otilia Secară, Tulburările anxioase în Mirecea T.( coord), Tratat de Psihiatrie Developmentală a copilului și
adolescentului, Ed. Artpress, Timișoara, 2008,pag.267

22
inutil” , “ Nu sunt bun de nimic”, “ nimeni nu mă iubeşte”. Adolescentul revine în mod constant
asupra acestor idei şi este dificil să-i fie distrasă atenţia de la ele.
Consecinţă a dezinteresului, izolarea socială, familială, afectivă este frecventă :
adolescentul se închide singur în camera sa ore în şir, izolându-se şi de grupul său de prieteni.
Alimentaţia este adesea perturbată. Este vorba fie de reducerea sau pierderea apetitului, de
indiferenţă faţă de alimente, iar în ceea ce priveşte somnul, tulburările sunt foarte frecvente. Aceste
tulburări se caracterizează prin dificultatea de a adormii, treziri frecvente în miezul nopţii sau
treziri matinale.
Ca şi forme ale depresiei, discutăm despre depresia de inferioritate şi depresia de
abandon.
Depresia de inferioritate este destul de caracteristică adolescenţei şi se manifestă printr-o
diminuare semnificativă a stimei de sine şi prin complexe de inferioritate. Din punct de vedere
clinic, ea se manifestă la adolescenţi prin sentimental că nu este iubit, apreciat, înţeles.
Depresia de abandon, denumită şi depresie borderline sau depresie - limită, se observă mai
frecvent la adolescenţii care au un trecut marcat de lipsuri sau abandon, iar elementul caracteristic
este că, în cazul în care condiţiile externe permit împiedicarea de a trece la act, se observă că acesta
devine deprimat, se prăbuşeşte. El începe să plângă, să resimtă un sentiment de gol.
Acumularea sentimentelor de viaţă constituie un factor favorizant pentru depresia din
adolescenţă. Schimbarea domiciliului familial este prezentat ca fiind cauza depresiei unui
adolescent, de asemenea se pot adăuga separarea parentală, dificultăţile personale ale unui părinte,
repatate a schimbării domiciliului datorită unor profesii parentale. Importanţa evenimentelor de
viaţă negative și a stresului, în special a celor cu evoluţie pe termen lung, este de asemenea
menționată ca factor de risc pentru sinucideri şi tentative de suicid ale adolescenţilor.

4.4. Tentative de suicid

Proporţia tentativelor de suicid propriu- zise în raport cu sinuciderile este mai ridicată în
adolescenţă decât la alte vârste. Problemă majoră de sănătate publică, ele constituie una dintre
conduitele patologice dintre cele mai caracteristice la această vârstă. Factorii care îi conduc pe unii
dintre ei spre această ultimă treaptă sunt numeroşi şi aparţin de raţionamente diferite, individuale,
actuale sau din trecut, familiale, de mediu,culturale, sociale.
În cadrul depresiilor majore, ideile de sinucidere sunt prezente foarte adesea sau tot timpul
în aproape jumătate dintre cazuri. Ele par mai puţin frecvente în stările de proastă dispoziţie.
Efectuate adesea într-un context de impulsivitate sau de trecere la act- constituind dovada unei
agresivităţi îndepărtate împotriva subiectului însuşi, având legături importante cu depresia,
producându-se în cadrul unei dinamici familiale perturbate- tentativa de suicid a unui adolescent

23
este în acelaşi timp un act individual, dar şi un gest social care pune sub semnul întrebării mediul în
care trăieşte subiectul.
Adolescenţii cu tentativă de suicid, în ansamblul lor, manifestă o mai mare sensibilitate la
evenimentele de viaţă şi o mai mare frecvenţă a acestor evenimente în antecedente. Regăsim astfel
mai des o schimbare de domiciliu, plecarea unui membru al familiei, decesul unei persoane
apropiate, schimbarea şcolii, rupturi sentimentale sau în cadrul grupului de prieteni, modificări ale
vieţii de familie (şomaj, pensionare, îmbolnăvirea unuia dintre părinţi, etc.). 49

CAPITOLUL V

49
Daniel Marcelli, Elise Berthaut, Depresie și tentative de suicid, Editura Polirom, Iași, 2007, pp.18- 217

24
 STUDIU CALITATIV ASUPRA PROBLEMELOR CU CARE SE
CONFRUNTĂ COPIII AI CĂROR PĂRINŢI SUNT PLECAŢI LA
MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

5.1. Aria cercetării şi metodologia cercetării

Partea de cercetare a lucrării mele a vizat un lot de subiecţi care se confruntă în mod real şi
actual cu problematica migraţiei astfel că cercetarea necesară definitivării lucrării de licenţă am
efectuat-o în oraşul Petroşani la Şcoala Generală nr. 6. În cadrul acestei şcoli se cunoaşte situaţia
copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi corpul profesoral cu sprijinul psihopedagogului
de la şcoală încearcă pe cât posibil să le fie alături acestor copii.
Obiectivele lucrării: Am dorit ca pe parcursul acestei lucrări să evidenţiez următoarele
obiective:
 determinarea particularităţilor specifice situaţiilor de risc social în cazul copiilor cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate;
 evaluarea capacităţii acestora de a depăşi situaţiile dificile în care se află
Am realizat partea de cercetare pornind de la următoarele ipoteze:
1. Dacă minorii se confruntă cu situaţia plecării în străinătate a părinţilor, atunci ei vor
prezenta serioase probleme psiho-comportamentale.
2. Plecarea părinţilor în străinătate are ca rezultat înrăutăţirea situaţiei şcolare a copiilor.
Au răspuns chestionarului meu un număr de 35 de persoane care au în grijă copiii ai căror
părinţi au plecat în străinătate la muncă şi situaţia grafică a acestora o voi prezenta în figura
următoare:

fig.5.1 Repartizare in functie de sex

34,28%

65,72%

masculin feminin

25
 Persoanele care au plecat la muncă în străinătate au avut încredere în procent majoritar
(65.72%), în persoanele de sex feminin din preajma lor: mame, bunici, alte rude sau în unele cazuri
chiar prietene. În cazul acestora, s-a mizat pe o oarecare experienţă în asumarea educării copiilor
rămaşi acasă, pe înţelegerea şi răbdarea de care dau dovadă persoanele de sex feminin în creşterea
propriilor lor copii.
Diferenţa de o treime dintre respondenţi (34.28%) a aparţinut persoanelor de sex masculin.
Aceştia au spus că în cazul lor nu a existat o altă opţiune. Persoanele de sex feminin sunt plecate la
muncă în străinătate astfel copiii au rămas în grija tatălui, al bunicului sau a altei persoane de sex
masculin.

5.2. Metodologia cercetării

Pentru realizarea părţii practice a lucrării mele am folosit următoarele metode:
 Ancheta sociologică reprezintă o tehnică de cercetare specifică sociologiei şi se
realizează cu precădere cu ajutorul chestionarului sociologic. Aceasta are ca scop cunoaşterea
realităţii faptice din diverse domenii ale socialului precum şi a opiniilor şi atitudinilor
membrilor diferitelor grupuri sociale. Chestionarul este unul dintre cele mai frecvent folosite
instrumente de realizare a anchetelor sociologice. El este un ansamblu de întrebări scrise,
ordonate logic şi psihologic, care impun celor anchetaţi consemnarea, în scris, a răspunsurilor;
 Studiu de caz - este o metodă calitativă. Reprezintă o tehnică specială a culegerii,
punerii în formă şi a prelucrării informaţiei care încearcă să arate caracterul evolutiv şi
complex al fenomenelor referitor la un sistem social. Studiul de caz nu abordează numai
persoane, şi mai ales nu se studiază realitatea psihosocială din perspectiva acestor persoane,
prin prisma biografiei lor, ci se cercetează un fragment de realitate din exterior, utilizând
metoda observaţiei.
 Desenul familiei – este un test proiectiv, pe de o parte, îi permite copilului să se
exprime liber prin desen şi, pe de altă parte, îi permite psihologului accesul la modul în care
copilul trăieşte relaţiile cu părinţii şi fraţii şi sentimentele pe care le are faţă de aceştia. Desenul
este cel mai uşor mijloc de exprimare liberă, pe care copilul îl are, care îi permite să proiecteze
în exterior sentimentele veritabile pe care le nutreşte pentru persoanele importante din viaţa lui.
Prin intermediul desenului copilul îşi exprimă deschis sentimentele, experienţele prin care a
trecut, dorinţele şi fricile născute din neîmplinirea lor. Prin limbajul liniilor, semnelor, culorilor,
copilul reuşeşte să dea sens lumii lui interioare, lăsând la îndemâna adultului aceste informaţii
preţioase. În special, În cazul copiilor aflaţi la o vârstă foarte mică. În perioada de achiziţie a
limbajului, desenul este unul dintre puţinele instrumente care oferă informaţii legate de
personalitatea, comportamentul, conflictele, traumele şi bucuriile lor. Copiii desenează ceea ce
ştiu despre lume şi nu încearcă să redea fotografic sau să capteze realitatea 50.

50
Corman Louis, Testul desenului familiei, Editura TREI, Bucureşti, 2012, p.18

26
 5.3. Analiza şi interpretarea datelor

5.3.1. Analiza situaţiei persoanelor care au în grijă copii ai căror părinţi au plecat în
străinătate la muncă
Trecerea dificilă a economiei româneşti prin criza mondială, a dus la lipsa tot mai acută a
locurilor de muncă în urma unor masive disponibilizări şi a unor reduceri drastice de personal din
toate domeniile de activitate economică. În aceste condiţii, multe familii din Valea Jiului s-au văzut
nevoite să caute soluţii pentru a reuşi să asigure confortul financiar atât de necesar. În urma
pierderii locurilor de muncă, sau în urma căutării tot mai intense a unui loc de muncă stabil în zona
noastră, aceste familii au decis să lucreze în spaţiul european unde au găsit de lucru în meserii
accesibile lor. Dar acest lucru s-a făcut cu mari eforturi emoţionale deoarece, mamele au fost
nevoite să îşi lase copiii în grija soţilor lor sau a altor rude apropiate în timp ce taţii care au plecat
la muncă în străinătate, poartă permanent în suflet dorul de copiii lor rămaşi acasă. Marea
problematică a acestei situaţii reale cu care se confruntă societatea noastră, apare atunci când, copiii
rămaşi acasă, sunt serios afectaţi psihosocial şi în primul rând emoţional de lipsa părinţilor de lângă
ei pe parcursul celor mai importanţi ani ai copilăriei lor.
Persoanele care primesc în grijă şi educare aceşti copiii, au de asemenea o mare răspundere
faţă de societate şi nu în ultimul rând faţă de copiii aflaţi în dificultate.
Am chestionat respondenţii la început cu privire la lucrurile care sunt deosebit de
importante în viaţa lor şi care le aduc bucurie. Răspunsurile primite au fost:

Aproape un sfert dintre persoanele chestionate (22.85%), au declarat că este deosebit de

important pentru ei să fie alături de copiii care le aduc permanent multe bucurii (prin gesturi mici şi
mărunte dar deosebit de importante pentru ei). Aşa cum am observat anterior există persoane
intervievate care au depăşit cu mult vârsta tinereţii şi acestea au răspuns că cele mai multe bucurii

27
le primesc alături de nepoţii lor, sunt cea mai mare bucurie din viaţă Procentual aceste persoane
reprezintă 42.85% dintre respondenţii chestionaţi. Sunt persoane care au în grijă nepoţii proveniţi
din familiile propriilor lor copii. Diferenţa de puţin mai mult de o treime dintre respondenţi
(34.30%) , a aparţinut celor care au ales ca răspuns „familia”. Aceste persoane recunosc că duc
dorul întâlnirilor familiale când sunt alături de cei dragi şi se bucură de momente în care
disconfortul financiar trece în plan secund.
În continuare, pentru a reuşi să formez o imagine cât mai corectă asupra stării psihosociale
a copilului, i-am întrebat pe cei 35 de subiecţi, care sunt membrii familiei copilului aflat în grija lor,
care au plecat la muncă în străinătate:

fig.5.3 Membrii familiei plecati la munca in strainatate

100%

80%
57.14%
60%

28.58%
40%
14.28%

20%

0%
mama tata frati/surori

Procentul majoritar de peste jumătate (57.14%) a aparţinut respondenţilor care au declarat

că din familia copilului pe care îl au în îngrijire, lipseşte mama. Acest aspect poate trage un semnal
de alarmă asupra problematicii emoţionale pe care o poate dezvolta copilul rămas acasă. În aceste
cazuri, au spus că mamele au găsit de lucru în agricultură sau ca menajere sau alte slujbe unde nu
este cerută calificare, dar în urma cărora obţin un venit mulţumitor pe care îl pot trimite celor
rămaşi acasă pentru a depăşi dificultăţile financiare. Este real în schimb că, dincolo de aspectele
materiale care se pot rezolva pentru familii în acest mod, copiii sunt cei care suferă şi sunt serios
afectaţi emoţional.
Ei sunt la vârsta la care, mama ar trebui să reprezinte în mod normal o prezenţă constantă
în preajma lor. Aproape o treime dintre respondenţi (28.58%) au ales ca variantă de răspuns „tata”.
În cazul acestor copiii este vorba de taţii care au ales să lucreze în construcţii sau în alte domenii
industriale în afara ţării. Diferenţa de 14.28% a aparţinut celor care au răspuns că membrii familiei
lor care au plecat în străinătate sunt „fraţi sau surori”.
Perioada în care copilul minor este lipsit de lipsa celor dragi din preajma lui este
importantă pentru buna lui dezvoltare.

28
 Procentul majoritar (57.15%) al celor care lipsesc din familie de mai puţin de un an a
aparţinut în urma analizei, taţilor, urmaţi fiind în procent de 20% de mamele care au plecat de
curând. Fraţii şi surorile au plecat de mai puţin de 1 an în procent de 22.85%. Aspectele negative se
desprind din analiza efectuată în cazul celor care lipsesc din familie de o perioadă cuprinsă între 1
şi 3 ani. În acest caz, mai mult de jumătate dintre respondenţi (51.42%) au declarat că mamele au
plecat de lângă copii, de o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani. O perioadă destul de lungă măsurată în
nevoia emoţională a copilului faţă de mama lui.
Puţin mai mult de o cincime dintre respondenţi (28.58%), au declarat că taţii copiilor pe
care îi au în îngrijire lipsesc de un timp situat între 1 şi 3 ani iar diferenţa de 20% aparţine celor
care au fraţi şi surori plecaţi în acelaşi interval de timp. Şi procentele următoare reflectă o starea
îngrijorătoare pentru buna dezvoltare emoţională a copiilor , deoarece am realizat că, un procent de
aproape jumătate dintre subiecţi (45.72%), este reprezentat de cei care au răspuns că mamele
lipsesc din anturajul copiilor lor de o perioadă de timp cuprinsă între 3 şi 5 ani. Este o perioadă
destul de lungă, având în vedere că cercetarea pe care am efectuat-o a cuprins copii cu vârste
cuprinse între 7 şi 11 ani. Ei se află în aceste momente la primii paşi în viaţă, descifrează în această
perioadă tainele alfabetului, învaţă să scrie şi să citească şi toate aceste aspecte importante ale vieţii
lor presupun prezenţa celei mai importante fiinţe, „mama”.
Absenţa acesteia în aceste momente pot afecta în mod serios buna dezvoltare psihosocială
a copilului. Ei au nevoie de multă afecţiune necondiţionată, aşa cum doar mama poate dărui. Copiii
înţeleg greu nevoile financiare la această vârstă deşi, pe moment se bucură de „beneficii” materiale
ale veniturilor familiei din străinătate, emoţional au nevoie de părinţii lor aproape. Aproape
jumătate dintre respondenţi (40%), au declarat că taţii sunt cei plecaţi în străinătate de o perioadă

29
cuprinsă între 3 şi 5 ani. Aceştia s-au simţit datori moral să susţină financiar familiile pe care le au,
astfel că, dacă nu au găsit o slujbă sigură şi stabilă alături de casă au ales să plece. Acest fapt
afectează emoţional pe toţi membri familiilor lor. Pe de o parte, este îngreunată sarcina mamei care
trebuie să ţină şi locul tatălui în familie şi pe cel al mamei răbdătoare şi permanent disponibilă la
nevoile emoţionale ale copiilor.
E posibil ca acest fapt să inducă o stare de stres suplimentară în familie. 14.28% dintre
respondenţi au declarat că cei plecaţi din familie în perioada cercetată (3-5 ani), sunt fraţii sau
surorile celor rămaşi acasă. Este vorba de copiii ai căror fraţi mai mari au împlinit vârsta
majoratului şi care, pentru că nu au găsit de lucru în localitate, au ales să plece de lângă familii
pentru a sprijinii şi ei financiar pe măsura propriilor lor puteri .
Au existat şi persoane care au declarat că în cazul lor, mama copiilor pe care îi au în grijă a
plecat la muncă în străinătate de mai mult de 5 ani. Este cazul a 22.85% dintre respondenţii
chestionarului aplicat, urmat fiind de un procent de peste jumătate (51.42%) care au răspuns că taţii
copiilor sunt plecaţi de lângă ei de o perioadă de timp mai mare de cinci ani. Ultimul procent de
peste un sfert dintre respondenţi (25.73%) au declarat că cei plecaţi de peste 5 ani din familie sunt
fraţii sau surorile copiilor rămaşi acasă.
Este important ca cei rămaşi acasă să aibă grijă de copiii să aibă resursele educaţionale
suficiente pentru ai îndruma pe elevi. În acest context voi arăta în figura următoare cum au fost
repartizaţi respondenţii în funcţie de studiile pe care le au:

Din acest grafic se poate observa că un procent de 22.85% din respondenţi au doar până în
4 clase ca maxim de educaţie şcolară. şi doar un procent minim dintre ei (8.58%) au absolvit între 5
şi 8 clase. În perioada anilor în care aceste persoane se aflau la vârsta şcolară erau obligatorii doar 7
sau 8 clase. În aceste condiţii, respondenţii şi-au format o educaţie minimă cerută în acea perioadă.
În procente egale de 17.15% au fost subiecţii care au declarat că au absolvit doar „9-10 clase” şi

30
„şcoala profesională”. Aceştia au optat pentru cunoaşterea unei meserii în detrimentul absolvirii
unor studii mai avansate. Puţin mai mult de o cincime dintre respondenţi (22.85%) sunt absolvenţi
de liceu în timp ce diferenţa procentuală de 11.44% a aparţinut persoanelor care sunt absolvente de
studii universitare în diverse domenii.
Ocupaţia respondenţilor a fost următoarea:

Cei care anterior au declarat că au venituri minime se evidenţiază în graficul anterior în

procent de 22.85% pentru că sunt persoane casnice, deci nu au alt fel de venituri decât alocaţiile
copiilor şi banii pe care îi primesc de la cei plecaţi la muncă în străinătate. Un procent însemnat de
aproape o treime din respondenţii chestionarului meu (28.57%) au declarat că sunt persoane ieşite
la pensie. Au declarat că sunt funcţionar în diferite instituţii un procent de 17.14% din cei
chestionaţi. Procentul minim de 11.44% aparţine celor care au răspuns că lucrează ca muncitori
calificaţi în diferite meserii (electrician, lăcătuşi, mecanic etc.) la diverse firme din Valea Jiului. O
cincime din cei întrebaţi (20%), au declarat că au alte meserii (ingineri, profesori, etc.).
Vârsta persoanei care are în grijă minori este deosebit de importantă:

31
 Doar un procent minim de 11.43% dintre respondenţi au vârste până în 35 de ani. Sunt
persoane tinere cu o minimă experienţă în creşterea şi educarea minorilor. Puţin mai mult de o
cincime dintre respondenţi (22.85%) sunt persoane cu vârste cuprinse între 36 şi 45 de ani. În cazul
acestora, persoana plecată la muncă în străinătate a investit multă încredere, bazându-se pe
maturitatea şi experienţa acestora de viaţă, atunci când le-a încredinţat spre educare proprii copiii.
Peste o treime dintre cei chestionaţi (34.30%), au declarat că au vârste cuprinse între 46 şi 65 de
ani. Sunt persoane suficient de mature pentru a inspira încredere deplină din partea celor plecaţi.
Procentul de 31.42% dintre respondenţi au declarat că au vârste de peste 65 de ani. Este un procent
îngrijorător, deoarece aceste persoane se află la vârsta a treia, vârstă care aduce cu sine probleme
serioase de sănătate, probleme de comunicare şi nu în ultimul rând respectă anumite mentalităţi.
Poate educaţia oferită de aceste persoane întâmpină anumite piedici date de diferenţa mare dintre
generaţii.
Deoarece situaţia şcolară a copiilor rămaşi acasă este deosebit de importantă pentru viitorul
acestora, am dorit să ştiu cine din anturajul actual al copilului ţine legătura cu şcoala şi se prezintă
la şedinţele cu părinţii. Am primit următoarele informaţii:

32
 Referitor la această problemă, procentele sunt oarecum echilibrate pentru că: în proporţie
de puţin mai mult de un sfert din respondenţi (28.57%) au răspuns că cei care merg la şedinţele de
la şcoală ale copiilor, sunt părinţii rămaşi acasă; puţin mai mult de o cincime (22.85%) sunt fraţi
sau surorile celor mici. În aceste cazuri, ori sunt plecaţi ambii părinţi, sau copiii provin din familii
monoparentale, astfel încât fraţii mai mari îşi asumă o parte din obligaţii; 17.14% au răspuns că
merg la şedinţele de la şcoală ale copiilor, dar ei sunt vecini sau prieteni ai celor plecaţi. Procentul
majoritar de 31.44% aparţine persoanelor care îi au momentan în îngrijire pe minori.
Am constatat în cele analizate anterior, că problematica acestor copii este reală şi depăşirea
tuturor obstacolelor pe care minorii le întâmpină, depind de foarte mulţi factori. Este important
confortul emoţional al copilului, ceea ce aduce cu sine şi o mai bună dezvoltare din punct de vedere
educaţional. Rezultatele şcolare sunt importante în primul rând pentru copii dar tot odată sunt şi o
imagine a trăirilor pe care aceştia le încearcă, dacă ele se modifică semnificativ şi ar trebui să tragă
un semnal de alarmă părinţilor sau persoanelor în grija cărora se află. Şcolile au realizat că se
confruntă cu o problemă serioasă şi au încercat pe cât posibil să ofere măsuri de specialitate cu
sprijinul consilierilor.
Confortul financiar al familiilor în care se află copiii are şi el de asemeni importanţa lui
pentru că poate influenţa în sens pozitiv sau negativ satisfacerea nevoilor copiilor rămaşi acasă.

33
 Am constatat că un procent de 17.14% se bazează pe un venit financiar minim de sub 600
lei pe membru de familie. Este posibil ca aceştia să întâmpine dificultăţi în satisfacerea nevoilor
copiilor rămaşi în îngrijirea lor. Un procent de peste o cincime din subiecţi (22.85%), au declarat că
au un venit cuprins între 601 şi 1.000 lei pe membru de familie. La aceste venituri contribuie
propriile lor venituri şi primesc şi sprijin financiar de la cei plecaţi la muncă în străinătate. Un
procent însemnat de 45.71% au declarat că veniturile lor se situează între 1.001şi 2.000 lei. Din
punct de vedere financiar, familia lor nu are probleme dar întâmpină probleme de ordin psihosocial
din partea copiilor care au rămas acasă. Au existat şi cazuri fericite de familii ale căror venituri se
situează peste medie, adică la peste 2.001 lei în procent de 14.30%. Aceştia au recunoscut că nu se
confruntă cu probleme de ordin material ci din contră, au suficient venit pentru a satisface orice
nevoie a copiilor de care au grijă.
În urma analizei efectuate, am demonstrat că problemele emoţionale ale minorilor rămaşi
acasă sunt reale şi întâmpină un grad diferit de suport emoţional, astfel că, în concluzie pot spune
că ipoteza nr.1 se confirmă: „Dacă minorii se confruntă cu situaţia plecării în străinătate a
părinţilor, atunci ei vor prezenta serioase probleme psiho-comportamentale.”.

34
 5.3.2. Influenţa plecării părinţilor în străinătate asupra rezultatelor şcolare
Pentru a detalia factorii care au stat la influenţa plecării părinţilor asupra rezultatelor
şcolare ale acestora, voi ilustra î graficul următor care sunt rezultatele şcolare ale copiilor:

Rezultatele şcolare ale copiilor au oscilat în felul următor: un procent de 11,42% din
respondenţi au răspuns că nu au avut probleme din acest punct de vedere deoarece copiii aflaţi în
îngrijirea lor au avut rezultate „foarte bune”. Rezultate „bune” la şcoală au avut un procent de
17.14% din copiii aflaţi în grija subiecţilor, care s-au declarat mulţumiţi de felul î care copiii sunt
responsabili în ceea ce priveşte activităţile lor şcolare. Cel mai mare procent de peste jumătate
(51.42%), a aparţinut celor care au declarat că copiii se descurcă la şcoală „aşa şi aşa”. În acest caz
sunt copiii care încearcă să facă faţă cât mai bine schimbărilor de ordin emoţional din familia lor. A
existat şi un procent de 14.28% din respondenţi care se confruntă cu rezultatele „slabe” la şcoală
ale copiilor aflaţi în răspunderea lor. În acest caz sunt bunicii, care s-au declarat depăşiţi de
problemele pe care le au nepoţii lor la şcoală. Procentul minim a aparţinut subiecţilor ai căror copiii
din grija lor au rezultate şcolare „foarte slabe”.
Deşi în unele cazuri, părinţii sau membrii familiei care intenţionează să plece la muncă în
străinătate, explică copiilor din jurul lor care este motivaţia gestului lor, aceştia pot fi în tip afectaţi
emoţional. Voi reda în continuare care au fost rezultatele în urma analizei efectuate:

35
 Copiii au fost afectaţi emoţional într-o anumită măsură astfel: mai mult de două treimi
dintre respondenţi (65.73%) au declarat că au observat că minorii aflaţi în îngrijirea lor au fost
afectaţi emoţional în sens „negativ”. În această situaţie se află minorii ai căror membrii de familie
este plecat unul dintre părinţi. Acest fapt a indus o schimbare a modului lor de viaţă, lipsa părintelui
este deosebit de importantă pentru ei, erau un punct de sprijin în dezvoltarea psihică de zi cu zi.
Sunt debusolaţi, părinţii formau un nucleu de siguranţă în jurul lor cu toate neajunsurile financiare
cu care se confruntau. Mai mult de o cincime dintre respondenţi (22.85%) au spus că nu au
observat „nici un efect” în starea emoţională a minorilor pe care îi au în îngrijire. Aceştia sunt
părinţi ai copiilor, în cazul lor a plecat soţul sau soţia. Deoarece copilul a rămas într-o stare
constantă în familie, în aceiaşi locuinţă cu unul dintre părinţi, care a încercat pe cât posibil să nu
modifice foarte mult activităţile zilnice ale copilului, din dorinţa ca acesta să suporte cât mai uşor
lipsa celui plecat. A existat şi un procent de peste o zecime (11.42) dintre respondenţi care au
răspuns că minorii aflaţi în grija lor au fost afectaţi emoţional în sens pozitiv. În această situaţie se
află cei care au fost crescuţi de bunici, faptul că părinţii lor au plecat la muncă în străinătate nu a
adus schimbări majore în viaţa lor de zi cu zi şi din contră, bunicii primesc sprijin financiar din
partea celor plecaţi, astfel că, pentru copil este un fapt pozitiv că nu mai întâmpină lipsurile care
veneau odată cu pensia insuficientă a bunicilor. Pe lângă starea emoţională care poate fi afectată în
dezvoltarea minorului rămas acasă, o problemă deosebit de importantă o constituie şi modificarea
comportamentului său psihosocial. Măsura în care minorii au fost sau nu afectaţi am ilustrat-o în
figura următoare:

36
 fig. 5.12. Masura in care este afectat comportamentul copilului
100%

90%

80%

70%

60%

50%

40%

30%

20%

10%

0%
necomunic absenteis
tristete violenta indiferenta altfel
ativ m scolar

in foarte mare masura 14.28% 22.85% 28.60% 17.14% 20% 14.28%

in mare masura 17.15% 11.42% 22.85% 20% 20% 22.85%
in potrivita masura 28.57% 5.74% 34.28% 8.57% 20% 34.28%
in mica masura 17.15% 5.74% 8.57% 17.14% 25.70% 5.74%
in foarte mica masura 2.85% 40% 2.85% 28.58% 2.85% 8.57%
deloc 20% 14.25% 2.85% 8.57% 11.45% 14.28%

Analiza a arătat că cei care au devenit necomunicativi cu familia sau cu cei din jurul lor au
arătat acest lucru „în foarte mare măsură” într-un procent de 14.28% dintre copii, „în mare măsură”
un procent de 17.15%. În potrivită măsură au devenit necomunicativi un procent de 28.57%, „în
foarte mică măsură” au schimbat modul de comunicare un procent de 2.85% în timp ce o cincime
dintre copiii rămaşi în îngrijire (20%) nu şi-au schimbat deloc comportamentul faţă de cei din
anturajul lor.
Schimbările majore survenite în viaţa lor i-a afectat pe unii dintre copiii rămaşi acasă şi din
punct de vedere educaţional. Rămaşi în grija unor părinţi afectaţi ei înşişi de schimbările survenite
în familie, sau în grija unor bunici prea vârstnici pentru a face faţă realităţilor zilnice, unii dintre
copiii care au făcut obiectul cercetării mele, s-au confruntat cu problema absenteismului şcolar. „În
foarte mare măsură” s-au confruntat cu această situaţie un procent de 22.85% dintre copii. Puţin
mai mult de o zecime dintre subiecţi (11.42%), au resimţit acest efect „în mare măsură”. În
procente egale de 5.74% au fost aparţinătorii care au declarat că minorii rămaşi în grija lor s-au
confruntat cu absenteismul şcolar „în potrivită măsură” şi „în mai mică măsură. În foarte mică
măsură s-au confruntat cu absenteismul şcolar un procent de două cincimi (40%) dintre cei
chestionaţi şi doar un procent mic de 14.25% au declarat că nu au avut astfel de probleme.
Şi „tristeţea” a fost un factor care a afectat într-o anumită măsură pe copii rămaşi acasă.
Puţin mai mult de o cincime dintre subiecţii întrebaţi (28.60%) au declarat că minorii rămaşi în
îngrijirea lor au fost trişti de evenimentele petrecute în familia lor „în foarte mare măsură”. Au fost
trişti „în mare măsură” un procent de 22.85% dintre copii, dar. Procentul majoritar al copiilor
afectaţi de tristeţe în comportamentul lor zilnic a fost de 34.28% „în potrivită măsură”. Doar în
mică măsură au fost trişti 8.57% dintre copiii ce au făcut obiectul cercetării mele. „În foarte mică

37
măsură” au fost afectaţi de tristeţe un procent de 8.57%. Iar „în foarte mică măsură” sau „deloc” au
răspuns la acest aspect un procent egal de 2.85%.
În concluzie am putut observa că lipsa unui părinte afectează în mod deosebit copiii care au
rămas acasă. O foarte mare importanţă o are în acest moment modul în care gestionează această
situaţie adulţii răspunzători de sprijinul moral al copilului. Felul în care aceşti reuşesc să fie
aproape emoţional de copiii persoanelor care au plecat la muncă în străinătate. Sunt prea mici să
înţeleagă necesitatea gestului făcut de unul din părinţii lor (plecarea la muncă în străinătate) şi este
posibil să treacă emoţional prin tot felul de stări. E posibil ca ei să se învinovăţească, e posibil să
creadă că vinovat de situaţie este părintele rămas acasă şi tot odată, în felul lor încercă să se revolte
şi să facă faţă transformărilor.
Unii dintre ei au devenit violenţi cu colegii lor de şcoală, cu adulţii în grija cărora au rămas
sau doar cu persoanele care apar în anturajul lor. Acest fapt i-a afectat pe cei studiaţi „în foarte
mare măsură” un procent de 17.14%; „în mare măsură” pe 20% dintre copii iar „în potrivită
măsură” pe un procent de 8.57% dintre copii. Peste un sfert dintre respondenţi (28.58%) s-au
confruntat cu un mod de violenţă din parte copiilor, „în foarte mică măsură” şi doar un procent
minim de 8.57% dintre respondenţi au declarat că nu s-au confruntat cu astfel de probleme.
Indiferenţa a fost şi ea un alt mod de schimbare de comportament al copiilor rămaşi acasă.
În procente egale de 20%, respondenţii au răspuns că s-au confruntat cu acest mod de reacţie „în
foarte mare măsură”, „în mare măsură” şi „în potrivită măsură”. Procentul majoritar de 25.70%, în
această situaţie a aparţinut celor care au răspuns că s-au confruntat cu indiferenţa copiilor.
Au existat şi alte manifestări pe care respondenţii nu le-au identificat în opţiunile din
chestionar, dar le-au declarat ca existente „în foarte mare măsură” un procent de 14.28%, „în mare
măsură” un procent de 22.85%, „în potrivită măsură” 34.28%, „în potrivită măsură” 34.28%, „în
mică măsură” 5.74%, „în foarte mică măsură” 8.57%. Toţii aceştia au spus că minorii rămaşi în
răspunderea lor au devenit mai vorbăreţi, încercau permanent să iasă în evidenţă cu orice ocazie, au
devenit mai agitaţi, au început să aibă nemulţumiri diverse şi lucruri care altădată le făceau
deosebită plăcere, acum îi lăsau indiferenţi. Şi acestea au constituit moduri de manifestare a
revoltei şi a supărării copiilor faţă de problematica cu care se confruntă. Pentru a depăşi astfel de
momente, cei plecaţi încearcă în măsura în care îşi pot permite, să păstreze legătura cu cei mici. În
această situaţie se include şi frecvenţa cu care pot reveni acasă, pentru a da continuitate
sentimentului de siguranţă al celor mici. Am exprimat această realitate în figura următoare:

38
 Puţin mai mult de jumătate (51.45%) dintre respondenţi au declarat că cei care au plecat la
muncă în străinătate reuşesc să ajungă în ţară cel puţin odată pe an în perioada în care pot lua
concediu prevăzut contractual. Deoarece vin în concediu şi perioada lor de şedere în ţară este mai
lungă. Stau alături de copiii lor o lună întreagă după care se reîntorc la locurile lor de muncă, iar
copiii rămân cu propriile lor manifestări comportamentale. Doar puţin mai mult de o zecime dintre
respondenţi (11.42) au răspuns că cei plecaţi, încearcă să revină în ţară o dată la trei luni. Copiilor
acestora le este astfel mai uşor să depăşească anumite momente dificile din punct de vedere
emoţional pentru că ştiu că până la revedere nu va trece foarte mult timp. E îngrijorător procentul
de 22.85% al celor care au răspuns că rudele lor plecate în străinătate nu reuşesc să revină acasă
mai des de o dată la doi ani. Acest fapt induce copiilor lor o stare permanentă de stres şi nesiguranţă
şi îi face pe aceşti foarte vulnerabi8li din punct de vedere emoţional. Au existat procentual şi
14.28% dintre cei chestionaţi care spun că rudele lor revin în ţară de cel puţin 2 ori pe an, sau de
câte ori au ocazia, În această situaţie sunt cei care lucrează aproape de graniţele ţării şi costurile
revenirii lor în ţară nu sunt exagerate şi singurul lucru care îi împiedică să revină mai des, este
programul de lucru.
Indiferent de frecvenţa cu care pot revenii alături de copii lor, cei plecaţi la muncă în
străinătate, încearcă, dacă locaţia în care se află o permite, să ţină legătura cu cei dragi, prin telefon
sau prin internet. Am ilustrat datele obţinute în urma analizei efectuate:

39
 Fig.5.14 Frecventa convorbirilor telefonice sau pe internet

100%

80%

60%

40% 37.16%
22.85% 28.57%

20% 5.71%
5.71%

0%
zilnic la maxim 3 saptamanal la maxim 3 lunar sau
zile saptamani mai rar

În procente minime egale de 5.71% , respondenţii au declarat că părinţii plecaţi în

străinătate ai copiilor pe care îi au în grijă, comunică telefonic sau pe internet cu aceştia „zilnic”
sau „la maxim 3 zile”. Puţin mai mult de o cincime dintre ei (22.85%), reuşesc să comunice
„săptămânal, în procent apropiat de 28.57% sunt cei care ţin legătura cu cei dragi telefonic „la
maxim 3 săptămâni”. Şi un procent important de peste o treime dintre respondenţi (37.16%) au
recunoscut că rudele lor plecate în străinătate reuşesc să ia legătura cu familia doar lunar sau chiar
mai rar. În situaţia celor din urmă, motivaţia a fost aceea că, persoanele lucrează în zone în care nu
au semnal la telefon şi implicit nu pot beneficia de o legătură la internet. Profită de aceste
tehnologii doar când pleacă la oraş pentru aprovizionare şi atunci sună acasă sau accesează o adresă
de socializare pe internet pentru ai vedea pe cei dragi. Veştile de la cei dragi în pot afecta pe copiii
rămaşi acasă în sens pozitiv sau chiar, negativ. Unii dintre ei se pot bucura şi discuţiile cu părintele
plecat le poate crea o stare benefică din punct de vedere emoţional, tot aşa cum se poate, tot odată,
ca în urma discuţiilor avute să rămână pe gânduri, să îşi dorească să poată schimba situaţia,
manifestările pot fi diverse. Am analizat răspunsurile privitoare la acest aspect şi am putut exprima
următoarele:

40
 fig.5. 15 Manifestari in urma discutiilor cu membrii familiei plecati

100%

80%

60%

40% 28.60% 31.45%

22.85%

11.40%
20%
2.85% 2.85%

0%
devine mai devine nu are nici devine trist devine alte
optimist bucuros un fel de nervos manifestari
manifestare

Puţin mai mult de o cincime dintre cei chestionaţi (22.85%), au declarat că minorii aflaţi în
grija lor, în urma discuţiilor cu părinţii plecaţi, devin mai optimişti. Le revine buna dispoziţie, şi
comunică mai bine cu cei din jurul lor. Discuţia reuşeşte cumva să îi abată de la gândurile negative,
îi simt pe cei dragi apropiaţi emoţional şi ştiu că părintele plecat nu încetează să se gândească la ei.
Se simt importanţi şi încearcă, să înţeleagă motivaţiile celor mari. Ceva mai mult de un sfert dintre
subiecţi (28.60%) recunosc că în urma discuţiilor dintre copii şi părinţii plecaţi recunosc la aceştia
o reală stare de bucurie, lucru extrem de pozitiv pentru atitudinea lor următoare şi pentru buna lor
dezvoltare psihosocială. 11.40% dintre cei chestionaţi au declarat că aceste convorbiri sau discuţii
nu induc nici un fel de modificare comportamentală asupra minorilor pe care în au în îngrijire. Mai
mult de o treime (31.45%) au spus că în urma convorbirilor dintre părinţii plecaţi şi minori,
recunosc la aceştia din urmă o pronunţată stare de tristeţe. Devin melancolici şi îşi revin puţin mai
greu. Se închid în ei şi răspund cu greu dorinţei celor din jur de ai înveseli. Au existat în procente
egale de 2.85% şi respondenţi care au declarat că copiii aflaţi în grija lor, devin nervoşi, îşi pierd
răbdarea foarte repede sau au alt fel de manifestări. Cred că în aceste situaţii, foarte mult contează
modul in care părintele comunică cu copilul rămas acasă. Este important conţinutul acelor
convorbiri, dacă părinţii reuşesc sau nu, să le inducă celor mici o stare benefică. Ei, în calitate de
adulţi îi pot încuraja, să comunice bine cu cei în grija cărora au rămas, să îşi menţină rezultatele
şcolare la un nivel pozitiv şi e important ca cei mici să fie convinşi că nu sunt uitaţi (chiar dacă
comunică mai rar) şi că au pentru totdeauna un loc special în inima părinţilor lor.
Analiza pe care am făcută a ilustrat următoarele situaţii:

41
 fig.5.16 Probleme de comportament

100%

80%

60% 45.71%

40%
22.85%

17.16%
20% 8.57%
5.71%

0%
probleme de rezultate necomunicativ alte probleme nu are probleme
comportament scazute la
invatatura

Un procent semnificativ de 17.16% dintre copii, dezvoltă în opinia respondenţilor,

probleme de comportament. Copiii devin mai agitaţi, permanent revoltaţi, nu reuşesc să comunice
uşor cu comunitatea în care trăiesc. Acasă nu mai ascultă mereu, şi-au schimbat comportamentul,
din copiii liniştiţi care erau înainte de plecarea părintelui în străinătate, acum răspund mai greu
când sunt chemaţi, au tendinţa de a întoarce vorba persoanelor adulte,devin agresivi verbal sau fizic
cu copiii şi adulţii din jurul lor. În procent de aproape jumătate (45,71%) respondenţii au
recunoscut că copii rămaşi în îngrijirea lor au început să aibă „rezultate scăzute la învăţătură”.
Pentru mulţi dintre aceşti copii aceasta a fost cea mai la îndemână metodă de revoltă, dar fiind prea
mici ca vârstă nu au realizat că de fapt rezultatele scăzute se reflectă asupra educaţiei lor şi că
acestea nu afectează viaţa adulţilor. A existat un procent de peste o cincime (22.85%) dintre
respondenţi care au declarat că minorii aflaţi în grija lor au devenit necomunicativi. Aceştia au
început să îşi ţină supărările şi bucuriile doar pentru ei şi au refuzat să mai comunice cu cei mari,
dar totodată s-au închis şi faţă de colegii şi copii de seama lor. Nu au mai ieşit la joacă, nu se mai
bucură uşor de orice schimbare pozitivă din viaţa lor (dusul în parc, participarea la spectacole de
teatru pentru copii, de circ, la cofetărie etc.). Doar un procent de 8.57% au spus că copii au „altfel
de probleme” decât cele menţionate în chestionarul meu. Aceştia încearcă să acapareze permanent
atenţia asupra lor prin faptul că vorbesc mai tare, râd excesiv, plâng din orice şi manifestă tot felul
de alte revolte. Procentul minim de 5.71% a aparţinut celor care au recunoscut că nu au probleme
de comportament copii lăsaţi în grija lor. Acest lucru se datorează faptului că într-un fel sau altul
reuşesc pe cât posibil să înţeleagă că părinţii lor au trebuit să plece, au înţeles că comportamentul
lor firesc şi normal îi ajută să treacă mai uşor peste perioadele în care nu se văd, comunică mai des
cu părinţii plecaţi, iar persoanele la care au rămas în grijă ştiu să le fie alături şi să le facă perioada
de aşteptare mai suportabilă.

42
 Deoarece am observat anterior că procentul majoritar aparţine celor care sub o formă sau
alta se confruntă cu schimbări de comportament am dorit să ştiu măsura în care aceştia ar trebui
sprijiniţi din punct de vedere emoţional de către familie, de către persoanele care îi îngrijesc, de
şcoală, de colegii şi prietenii lor sau de către personal specializat în astfel de situaţii.

Fig.5.17 Masura in care ar trebui sprijiniti copiii

100%

80%

60%

40%

20%

0%
colegi/priet personal
familia dvs. scoala
eni specializat
in foarte mare masura 51.42% 28.57% 8.57% 23% 5.71%
in mare masura 17.14% 34.30% 14.30% 34.30% 8.57%
in potrivita masura 11.45% 25.71% 25.71% 17.14% 25.71%
in mica masura 8.54% 5.71% 22.85% 20% 34.30%
in foarte mica masura 11.45% 5.71% 28.57% 5.71% 25.71%

În acest caz am constatat un fapt pozitiv, acela că peste jumătate dintre copii (51.42%) sunt
sprijiniţi în foarte mare măsură de către familie (din partea părintelui rămas acasă). Puţin mai mult
de o treime dintre aceştia (34.30%) reuşesc să primească sprijin emoţional, în mare măsură, din
partea persoanelor care îi au în grijă până la revenirea părinţilor (bunici, unchi, mătuşi etc.).
Sprijinul din partea şcolii, în potrivită măsură, vine în procent de 25.71%, iar în foarte mică măsură
în procent de 28.57%. Am constatat că şcoala reuşeşte mult mai greu decât familia să aducă un
sprijin emoţional elevilor care se confruntă cu problematica părinţilor plecaţi la muncă în
străinătate. Efortul şcolii este cumva susţinut şi de sprijinul colegiilor şi al prietenilor care în
procent de 34.30% sprijină emoţional minorul aflat în dificultate, în mare măsură. A existat şi un
procent de 25.71% al respondenţilor care, în potrivită măsură, au declarat că minorii aflaţi în
îngrijirea lor primesc sprijin din partea personalului specializat.
Am dorit de asemenea dacă numărul copiilor rămaşi în îngrijire afectează din punct de
vedere emoţional sprijinul primit de către aceştia.

43
 fig.5.18 Copiii aflati in ingrijire

100%

80%

51.42%
60%

40% 20.00%
17.14%
11.44%
20%

0%
un copil doi copii trei copii mai mult de trei
copii

Am observat că doar o cincime dintre respondenţi (20%) au în îngrijire doar un copil, prin
comparaţie cu cei care în proporţie de peste jumătate (51.42%) au în îngrijire doi copii. A existat şi
un procent de 17.14% care au declarat că au în îngrijire trei copii. Procentul minim în această
situaţie (11.44%) a aparţinut celor care îngrijesc mai mult de trei copii. Pentru a completa imaginea
formată de răspunsurile primite la figura anterioară am dorit să cunosc care este relaţia dintre
persoanele care au în îngrijire minori şi aceştia:

44
 fig.5. 19 Gradul de rudenie cu copilul

100%

80%

60%

40%

22.85% 22.90%

17.14% 14.28%
20%
11,42%
5.71%
2.85% 2.85%

0%
parinte frate/sora bunic/a unchi/ verisor/a vecin
matusa prieten alte situatii

Un procent însemnat de 22.85% dintre respondenţi au răspuns că sunt părinţii ai copiilor şi

au grijă de aceştia în lipsa soţului sau a soţiei care a plecat la muncă în străinătate. Ei înşişi au un
loc de muncă şi încearcă, pe cât posibil, să acorde minorului rămas în grija lui o atenţie suficientă
pentru ca acesta să resimtă cât mai puţin lipsa mamei sau a tatălui.
În procent aproape egal de 22.90% s-au aflat cei care au declarat că sunt bunicii minorilor
pe care îi au în îngrijire. În cazul acestora, deşi există suport emoţional ridicat, aceste familii se
confruntă cu probleme de mentalitate, de obiceiuri, de reguli etc., datorate diferenţei dintre
generaţii. Un procent de 17.14% aparţine celor care au declarat că sunt frate/soră cu cei pe care îi
îngrijesc.
Aceştia, deşi mai mari decât fraţii lor, este posibil să nu fie pregătiţi din punct de vedere
emoţional pentru creşterea şi educarea minorilor. Se află ei înşişi într-o perioadă de transformare, se
confruntă ei cu propriile lor probleme astfel că se descurcă greu în situaţia dată.
Copii rămaşi acasă, în procent de 14.28% se află în grija unchiului sau a mătuşii lor. Deşi
fac parte din familie, aceştia au propriile lor familii, iar nepoţii aflaţi în grija lor necesită o atenţie
suplimentară. 11.42% dintre copii au rămas în grija verişorilor lor. Au existat şi procente
îngrijorătoare de 2.85% dintre minori care au rămas în grija veciniilor, 5.71% în grija prieteniilor
de familie sau, mai rău, un procent de 2.85% care au rămas în grija unor persoane străine de

45
anturajul părinţilor lor. Aceste ultime trei variante aduc minorilor un stres emoţional însemnat
deoarece ei cresc, până la revenirea părinţilor în ţar㸠în medii diferite de familia lor.
Deoarece am menţionat în analizele anterioare că cei implicaţi în susţinerea minorilor până
la revenirea părinţilor lor se confruntă, pe lângă nevoile emoţionale, şi cu dificultăţi financiare, am
dorit să cunosc care este situaţia materială a familiei care îi îngrijeşte.

fig.5. 20 Sursa veniturilor

100%

80%

60%

40% 34,30%
28,57%
22,85%

20% 8,58%
2,85% 2,85%

0%
propriile veniturile sprijin din alocatie ajutor social alte surse
venituri sotului/sotiei partea celor
plecati

Un procent de 22.85% al respondenţilor au declarat că situaţia materială a familiei se

sprijină pe propriile venituri. Acestea sunt formate din salariul părintelui rămas acasă, pensia
bunicilor, alocaţia copilului etc. Peste un sfert dintre respondenţi (28.57%) se sprijină pe veniturile
din partea soţului/soţiei rămaşi acasă. Peste o treime dintre respondenţi (34.30%) au răspuns că
situaţia materială a familiei lor se bazează pe sprijinul financiar primit din partea celor plecaţi la
muncă în străinătate. Un procent minim de 8.58% aparţine celor care au declarat că au ca sprijin
material doar alocaţia celor pe care îi au în grijă. În procente egale de 2.85% au fost subiecţii care
au răspuns că situaţia lor materială se bazează pe primirea unui ajutor social de la stat sau alte
surse.
În urma plecării părinţilor lor, copiii, elevi de şcoală generală, la clasele I-IV se adaptează
în mod diferit, într-un sens pozitiv sau negativ la situaţia cu care se confruntă.
Este important dacă aceştia au o relaţie pozitivă şi constructivă cu persoanele în grija
cărora au rămas.

46
 fig.5. 21 Relatia cu copilul

100%

80%

42.85%
60%
34.30%
22.85%
40%

20%

0%
foarte buna tensionata foarte tensionata

Doar un procent de 22.85% au declarat că relaţia pe care ei o au din punct de vedere

emoţional cu copilul este „foarte bună”. În aceste cazuri copiii au rămas în grija unuia dintre părinţi
care ii cunosc obiceiurile şi modul de viaţă, astfel că pentru ei ritualurile zilnice decurg aproape
normal, locuiesc în aceeaşi casă, au acelaşi cerc de prieteni şi se simt în largul lor în mediul în care
cresc.
Relaţii „tensionate” dezvoltă 34.30% dintre respondenţi deoarece ei, probabil sunt rude ale
copiilor şi relaţia lor se află acum la început de drum, în faza în care aceşti adulţi încearcă să se
conformeze obiceiurilor copiilor rămaşi în grija lor. Ei nu au făcut parte zilnic din viaţa copiilor, iar
acum încearcă să îi cunoască pe aceştia cât mai bine pentru a putea să îi sprijine şi să le ofere o
stare de siguranţă. Procentul majoritare de 42.85% aparţine celor care au recunoscut că relaţia lor
cu copii rămaşi în grija lor este „foarte tensionată”. Acesta este cazul celor care provin din afara
familiei copilului, au ei înşişi propriile lor probleme şi reuşesc cu greu să facă faţă stresului
suplimentar.
Deoarece aceasta este situaţia relaţiilor actuale dintre adulţi şi minorii rămaşi în grija lor,
am dorit să cunosc si care a fost natura relaţiilor anterioare pe care aceştia le-au cu părinţii înaintea
plecării lor în străinătate.

47
 fig.5.22 Relatia copilului cu parintii inainte de plecare

100%

80%

42,85% 45,71%
60%

40%
11,44%
20%

0%
foarte bune normale foarte tensionate

Mai mult de două cincimi (42.85%) au răspuns că s-au aflat în relaţii cu părinţii „foarte
bune”. În aceste cazuri impactul plecării părinţiilor a fost unul însemnat şi au afectat copilul şi din
punct de vedere educaţional. În relaţii „normale” s-au aflat cu părinţii lor un procent de 45.71%
dintre copii rămaşi acasă. Plecare părinţiilor, în aceste cazuri, a dezvoltat o situaţie mai suportabilă
pentru minori, iar aceştia au încercat pe cât posibil să îşi păstreze acelaşi nivel educaţional, chiar
dacă emoţional au fost şi ei afectaţi. Procentul minim de 11.42% a aparţinut copiilor care au avut
relaţii „foarte tensionate” cu părinţii care au plecat la muncă în străinătate. Pentru aceştia,
schimbările aduse în familia lor au fost privite pozitiv din partea lor, aşa că nu a influenţat in mare
măsură rezultatele şcolare şi nici nu au întâmpinat probleme semnificative din punct de vedere
comportamental.
Copilul rămas se confruntă cu o stare de nesiguranţă, are sincer nevoie de multă
comunicare din partea tuturor care îl pot sprijini sau ajuta. Este important de ştiut dacă comunicarea
cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, are efecte pozitive asupra stării psiho-comportamentale a
minorilor. Dacă ei se simt sau nu confortabil în urma acestor comunicări se poate reflecta şi asupra
situaţiei lui şcolare. Copiii care se simt în siguranţă pot aborda procesul educaţional mult mai
detaşaţi de problemele existenta în relaţiile lui familiale.
Care sunt rezultatele analizei pe care am efectuat-o în acest sens am ilustrat în figura
următoare:

48
 fig.5. 23 Influenta comunicarii cu cei plecati

100%

80%

60%

31,42%
40%
28,57% 22,85%

20% 11,45%
5,71%

0%
foarte benefice benefice nici un efect negative foarte negative

Un fapt pozitiv şi de apreciat, a fost acela că aproape o treime din respondenţi au fost de
părere că în urma discuţiilor pe care le-au avut minorii aflaţi în îngrijirea lor cu părinţii, efectele au
fost „foarte benefice”. Aceştia au continuat să înveţe în acelaşi ritm şi atitudinea lor faţă de mediul
şcolar, nu s-a modificat în sens negativ. Au continuat să îşi facă temele şi să înveţe cu aceeaşi
frecvenţă fără modificări esenţiale. Pentru un procent de 22.85% dintre copii, comunicarea de la
distanţă cu părinţii lor, au avut influenţă „benefică”. De câte ori se simţeau în derivă, telefonul
primit din partea celor dragi, a constituit pentru acesta un imbold în sens pozitiv.
Pentru 11.45% dintre copii, aceste convorbiri de la distanţă nu au avut nici un efect. Au
existat şi astfel de situaţii în care copilul a urmat o traiectorie constantă, din punct de vedere
emoţional dar şi, în principal, din punct de vedere educaţional. Plecarea părinţilor nu au afectat în
nici un fel activitatea lor şcolară. Mai mult de o treime (31.42%), a celor chestionaţi, au fost de
părere că comunicarea cu cei plecaţi au influenţat în sens „negativ” atitudinea copilului din punct
de vedere educaţional.
Aceşti copii au renunţat la ritmul în care îşi făceau datoria la şcoală, au început să aibă
accese de suferinţă emoţională (le era foarte dor de părinţi după ce discutau cu ei) şi trebuia să
treacă o perioadă de timp rezonabilă pentru a intra iar în cotidian. A existat şi un procent minim
îngrijorător de respondenţi care au declarat că minorii aflaţi în grija lor, au reacţionat „foarte
negativ” în urma comunicării cu părinţii. Au refuzat să mai facă teme, nu au mai vrut să participe la
activităţi extraşcolare cu acelaşi entuziasm şi nu în ultimul rând au început să refuze chiar, să mai
meargă la şcoală. Toate aceste reacţii, sub diferite forme ar fi putut să îşi pună amprenta şi asupra
situaţiei lor şcolare:

49
 fig.5.24 Influenta asupra situatiei scolare

100%

80%

45,71%
60%

25,71% 28,58%
40%

20%

0%
s-a imbunatatit a ramas la fel s-a inrautatit

Pentru aproape jumătate dintre copiii care au făcut obiectul cercetării mele, influenţa
situaţiei cu care se confruntă asupra situaţiei lor şcolare „s-a înrăutăţit” Copiii au devenit mai
apatici, încearcă să „păcălească” sub diferite forme atribuţiile lor şcolare. Nu îşi mai fac temele cu
regularitate, învaţă doar minim necesar sau aproape deloc, fapt ce a dus la o schimbare în sens
negativ a situaţiei lor şcolare. Un procent de aproape o treime (28.58%), dintre cei chestionaţi au
fost de părere că situaţia şcolară a copiilor rămaşi în îngrijirea lor „a rămas la fel”.
Este un lucru pozitiv şi denotă eforturile pe care adulţii le fac permanent pentru a păstra în
jurul lor un ambient plăcut şi o stare de spirit cât mai benefică. Îi sprijină permanent pe cei mici la
teme, încearcă să îi facă curioşi, pentru ca şcoala să nu li se mai pară o corvoadă pe care ar fi
nevoiţi să o ducă singuri. Încearcă să le fie alături şi să îi sprijine educaţional. Analiza a evidenţiat
şi un procent de peste un sfert din respondenţi (25.71%), care au răspuns că situaţia şcolară a
copiilor” după plecarea părinţilor „s-a îmbunătăţit”. Este cazul celor care au păstrat o constantă în
viaţa lor, au rămas alături de unul dintre părinţi, locuiesc în acelaşi mediu şi se bucură în continuare
de preocuparea sinceră a ambilor părinţi.
O altă latură a modificărilor comportamentale suferite de copiii pe plan educaţional poate fi
şi frecvenţa acestora la şcoală.

50
 fig.5. 25 Frecventa la scoala

11.42%

51.42%
37.16%

a ramas la fel s-a inrautatit s-a imbunatatit

Peste jumătate dintre cei chestionaţi (51.42%), au fost de părere că frecvenţa la şcoală a
copiilor rămaşi în grija lor „a rămas la fel”. În această situaţie sunt care au reuşit să păstreze o
constantă pozitivă în viaţa copilului de zi cu zi. Pentru mai bine de o treime din respondenţi
(37.16%) frecvenţa la şcoală a copiilor aflaţi în grija lor a scăzut, deci situaţia lor şcolară „s-a
înrăutăţit”. Aceşti copii, au afirmat cei chestionaţi, s-au considerat abandonaţi, neînţeleşi şi au
renunţat la menţinerea unei situaţii şcolare pozitive. Au plecat spre şcoală aproape zilnic, dar s-au
abătut de la traseu sub influenta unui anturaj nepotrivit. În această situaţie copiii, fiind mici ca
vârstă sunt şi foarte uşor influenţabili. Dar, pentru un procent de 11.42% dintre copii, frecvenţa la
şcoală „s-a îmbunătăţit”.
E posibil ca aceştia să poată fi convinşi că purtarea lor pozitivă le poate aduce alături pe cei
dragi, cred că demonstrează că sunt cuminţi şi ascultători şi atunci speră într-o reîntregire a
familiilor lor cât mai curând posibil.
În mod normal, părinţii sunt implicaţi în procesul educaţional al copiilor lor. După
plecarea unuia sau a ambilor părinţi, copiii au rămas în grija rudelor apropiate, a unor prieteni sau a
unor cunoştinţe ce nu fac parte din cercul familial. Este important dacă aceste persoane adulte, au
înţeles care le este rolul din punct de vedere educaţional şi dacă au disponibilitate pentru a se
implica în sens pozitiv.

51
 fig.5. 26 Implicarea dvs. in situatia scolara

100%

80%

60%

34,28%
40% 25,71%
22,85%

11,45%
20% 5,71%

0%
foarte implicat/a implicat/a asa si asa mai putin foarte putin
implicat/a implicat/a

Respondenţii în procent de 22.85% au declarat că sunt foarte implicaţi. Participă periodic

la toate şedinţele cu părinţii, ajută la efectuarea temelor şi motivează permanent copiii să obţină
rezultate bune. Peste un sfert dintre cei întrebaţi (25.71%) se consideră implicaţi în procesul
educaţional al minorilor pe care îi au în îngrijire. Ţin permanent legătura cu doamna învăţătoare, se
interesează de situaţie şcolară a copilului în mod periodic şi încearcă să nu neglijeze nici un aspect
ce presupune educaţia şcolară a acelui mic. Mai mult de o treime (34.28%) se consideră implicaţi
doar „aşa şi aşa”.
Mai lipsesc uneori de la şedinţele de la şcoală, dar, spun ei că fac acest lucru din motive
obiective. Dacă nu pot arăta celui mic la teme, care sunt soluţiile concrete, renunţă în speranţa că
acesta va primi sprijinul necesar de la şcoală. În procente de 5.71% şi 11.45% au fost cei care au
optat pentru variantele de răspuns „mai puţin implicat/ă” şi „foarte puţin implicat/ă”. Este cazul
acelor persoane care au în grijă minori ce nu fac parte din familiile lor. Ei sunt deja copleşiţi de
propriile lor griji şi consideră implicarea într-o măsură mai mare în situaţia şcolară a celor mici, o
sarcină suplimentară în plus căreia nu sunt siguri că îi pot face faţă.
Voi arăta în continuare măsura implicării acestora în sprijinul familiilor care se confruntă
cu problematica părinţilor plecaţi în străinătate şi a copiilor rămaşi acasă în grija altor adulţi:

52
 fig.5.27 Influenta consilierului scolii

100%

65,71%
80%

60%

28,57%
40%

5,72%
20%

0%
da uneori nu

Aspectele evidenţiate din datele primite, arată că în proporţie de aproape o treime

(28.57%), consilierii şcolari se implică în sprijinul familiilor şi îndeosebi acordă sprijin specializat
copiilor rămaşi acasă. În cadrul şedinţelor cu părinţii consilierii sunt şi ei chemaţi şi încearcă să
discute cu părinţii rămaşi acasă sau cu aparţinătorii minorilor, despre problemele cu care se
confruntă, Ei iniţiază discuţii constructive şi acordă în mod special consiliere individuală acolo
unde situaţia necesită acest lucru. Consilierii încearcă alături de corpul profesoral şi alături de
aparţinători să formeze o echipă reală venită în sprijinul elevului ce poate dezvolta grave probleme
şcolare.
Mai mult de jumătate din respondenţi (65.71%), au recunoscut că apelează şi implicit
primesc sprijin din partea consilierilor de la şcoală doar „uneori”. Sunt de părere că acest sprijin
este posibil să aducă copilului o doză suplimentară de stres şi încearcă pe cât posibil să se descurce
singuri. La momentul la care nu mai găsesc soluţii, cer sprijin din partea consilierului care îl şi
acordă în mod individual, deoarece fiecare copil are propriile sale reacţii la situaţia cu care se
confruntă. Procentul minim (5.72%), în acest caz aparţine adulţilor care au recunoscut că ei nu
primesc sprijin specializat.
Sunt persoane mai conservatoare şi înţeleg să nu divulge nimănui din afara familiei lor
problemele cu care se confruntă. Dar, pentru toate persoanele implicate în sprijinul acordat copiilor
la şcoală, am dorit să ştiu dacă şedinţele cu părinţii organizate periodic de către şcoală sunt
benefice. Am primit următoarele răspunsuri:

53
 fig.5. 28 Eficienta sedintelor cu parintii

100%

80%

42,85%
60%
34,28%

40% 22,87%

20%

0%
sunt eficiente asa si asa ineficiente

Un procent semnificativ de aproape jumătate din respondenţi (42.85%), au recunoscut că

informaţiile şcolare despre copiii pe care îi au în îngrijire, le primesc în cadrul şedinţelor
organizate de şcoală, astfel că ei le găsesc a fi „eficiente”. Peste o treime din cei chestionaţi sunt
imparţiali în ceea ce priveşte eficienţa acestor şedinţe, astfel că au ales varianta de răspuns „aşa şi
aşa”. Ei sunt de părere că informaţiile primite la şedinţele cu părinţii, le sunt aduse la cunoştinţă de
elevi şi participă la acestea, doar pentru a nu părea dezinteresaţi şi pentru a afla altfel de detalii
decât rezultatele şcolare.
Aceste detalii pot fi de ordin comportamental sau pot afla dacă copilul lor excelează sau nu
le o anumită disciplină sau pot fi sfătuiţi în legătură cu anumite probleme apărute între ei şi copil la
momentul respectiv. Procentul minim în această situaţie, de 22.87% a aparţinut subiecţilor care sunt
de părere că informaţiile despre rezultatele şcolare ale minorilor, primite la şedinţa cu părinţii sunt
‚ineficiente”.
Aceşti aparţinători şi-ar dori o implicare mai mare din partea şcolii care să depăşească
spaţiul atât de general al unei şedinţe. Am arătat că nu tuturor adulţilor ce se confruntă cu
problematica studiată le este uşor sau la îndemână să ceară sprijin specializat sau chiar să
recunoască că nu pot face faţă problemelor fără ajutorul unor specialişti.
Pentru că am dorit să cunosc cum cred ei că pot fi ajutaţi copiii aflaţi în întreţinerea lor, am
primit următoarele răspunsuri:

54
 fig.5. 29 Modul de sprijin

100%

80%

51.42%
60%
34.28%
40%
14.30%

20%

0%
prin consiliere atragerea in activitati altfel
extracuririculare

Mai mult de o treime (34.28%) din respondenţi sunt de părere că, consilierea copiilor şi
implicit a familiilor care îi au în grijă, ar fi un fapt benefic pentru reuşita rezultatelor şcolare şi nu
în ultimul rând pentru o bună dezvoltare psihosocială a copiilor ce se confruntă cu problematica
studiată. Peste jumătate din cei care au răspuns chestionarului aplicat (51.42%) sunt de părere că
atragere copilului în activităţi extracurriculare ar fi foarte benefică pentru elevii pe care îi au în
grijă.
Ar scăpa astfel de stresul rezultatelor şcolare dar în acelaşi timp ar avea ocazia de a
socializa mai mult cu colegii sau prietenii din anturajul cărora fac parte. Doar un procent de
14,30% din cei chestionaţi au ales ca variantă de răspuns „altfel”, deoarece ei îşi doresc pentru
copiii aflaţi în îngrijirea lor, o doză mai mare de disciplină şi nu în ultimul rând, nu înţeleg pe
deplin eficienţa unei consilieri de specialitate şi sunt tributari unor mentalităţi mai rigide (copilul
stă în casă şi învaţă, că aceasta este treaba lui, nu pleacă în excursii deoarece s-ar putea confrunta
cu pericole necunoscute, nu are nici o problemă emoţională pentru că este bine îngrijit etc.).

55
 fig.5. 30 Eficienta vizitei la domiciliu

100%

80%

60% 45,71%

31,44%
40% 22,85%

20%

0%
eficiente asa si asa ineficiente

Vizitele la domiciliu ale personalului didactic este o veche moştenire care s-a perpetuat şi
în societatea actuală. Rolul acestora, este acela de a cunoaşte condiţiile în care se dezvoltă
emoţional copilul, modul în care acesta comunică cu cei din jurul lui, ce fel de relaţii dezvoltă
minorul cu părinţii sau cu aparţinătorii etc.
Puţin mai mult de o cincime din cei chestionaţi (22.85%) sunt de părere că acestea sunt
„eficiente”. Pot fi părinţi care nu au reuşit din cauza programului la serviciu sau a altor motive
obiective, să nu ajungă la şcoală să se intereseze de situaţia şcolară a celui mic, aşa că vizita primită
nu poate fi decât benefică. Poate fi cazul copiilor care au rămas în îngrijirea bunicilor cărora le este
greu din cauza vârstei sau a unor probleme de sănătate să vină permanent de şcoală. Dar aceştia se
arată deschişi comunicării şi apreciază ca fiind un lucru pozitiv, vizita doamnei învăţătoare, pentru
a discuta la domiciliu şi individual despre situaţia şcolară a copiilor lor.
Aproape jumătate din respondenţi (45.71%) au ales ca variantă de răspuns „aşa şi aşa”. Au
motivat acest lucru prin faptul că nu întotdeauna, profesorii găsesc momentul oportun pentru o
vizită, şi că îşi doresc să fie anunţaţi din timp. Altora aceste vizite le creează o stare de stres
suplimentară deoarece cred că trebuie să se pregătească anume, să facă casa să pară altfel în sens
pozitiv, să aibă o anumită stare de spirit şi recunosc că devin agitaţi. Cu toate acestea, le face
plăcere că pot fi vizitaţi acasă unde vor afla care sunt rezultatele şcolare ale copiilor pe care îi au în
îngrijire şi pot să ceară sfaturi specializate în particular. Peste o treime din subiecţi (31.44%) sunt
de părere că aceste vizite sunt „ineficiente” şi le consideră o pierdere de timp. Ei cred că nu au
nevoie să fie vizitaţi deoarece participă cu regularitate la toate şedinţele cu părinţii de la şcoală şi
cred că au toate informaţiile şcolare de care au nevoie.

56
 Atitudinea colegilor de clasă a copiilor faţă de aceştia constituie un reper important în
depăşirea problematicii cu care aceştia se confruntă. Chiar şi colegii pot observa dacă colegul sau
colega lor, au probleme în particular, după modul în care aceştia aleg să se comporte în mediul
şcolar, şi nu în ultimul rând după nivelul rezultatelor şcolare pe care reuşesc să le obţină după ce
părinţii lor au plecat în străinătate.

fig.5.31 Atitudinea colegilor

100%

80%
51,42%
60%
37,14%

40%
11,44%
20%

0%
s-au imbunatatit au ramas la fel s-au inrautatit

Este important că în proporţie de 37.14% dintre colegi, atitudinea acestora faţă de colegul
lor aflat în dificultate „s-a îmbunătăţit”. Au încercat să se poarte mai frumos cu colegii lor, să fie
mai îngăduitori, să îi sprijine pe aceştia la lecţii, în măsura în care au putut. Peste jumătate din cei
chestionaţi au declarat că atitudinea colegilor faţă de copilul pe care îl au în îngrijire „a rămas la
fel”. Minorii aflaţi în îngrijirea lor nu s-au plâns acasă de atitudinea colegilor sau de faptul că ar fi
trataţi altfel de prietenii lor constanţi de joacă. Dar a existat şi un procent minim de 11.44% care au
spus că s-au confruntat cu astfel de probleme şi că atitudinea colegilor şi a prietenilor copilului
aflat în grija lor, „s-a înrăutăţit”.
Aceşti copii au început să fie marginalizaţi, colegii lor au încercat să se îndepărteze de ei,
au refuzat să înţeleagă că se petrece ceva serios cu colegul sau colega lor. Prietenii au încetat să îi
antreneze în jocurile pe care le jucat altădată. Toate acestea au constituit din nou, o problemă
deosebit de importantă care a afectat şi situaţia şcolară a copiilor. Ei nu s-au mai simţit confortabil
în mediul şcolar, au început să vadă mersul la şcoală ca pe o corvoadă şi s-au confruntat serios cu
absenteismul şcolar.
În concluzie pot afirma că ipoteza nr. 2 a cercetării mele se confirmă: Plecarea părinţilor
în străinătate are ca rezultate scăderea reuşitelor şcolare ale copiilor.
Pentru a întregi imaginea asupra tuturor celor chestionaţi şi a problemelor cu care aceştia se
confruntă am dorit să cunosc care este vârsta copilului pe care aceştia îl au în îngrijire.

57
 fig.5. 32 Varsta copilului

100%

80%

60%
42,87%

28,57%
40%
17,14%

11,42%
20%

0%
7 ani 8 ani 9 ani 10 ani

Am observat astfel că, un procent minim de 11.42% dintre cei chestionaţi aveau în grijă
copii cu vârsta de 7 ani. Aceştia sunt elevi în clasa I în cadrul Scolii Generale nr. 6 din Petroşani şi
pe lângă problemele de adaptare cu care s-au confruntat în acest an şcolar au fost afectaţi
psihosocial şi de plecare unuia din părinţi la muncă în străinătate, ceea ce le-a adus un disconfort
emoţional însemnat. Un procent de 17.14% din subiecţi au în răspunderea şi educarea lor, copii în
vârstă de 8 ani. Procentul majoritar (42.85%), a aparţinut copiilor care sunt elevi în clasa a treia şi
în consecinţă au 9 ani împliniţi. Aproape o treime dintre copii (28.57%) au vârsta de 10 ani şi sunt
elevi în clasa a patra.
După criteriul „sex” copiii care au făcut obiectul cercetării au fost împărţiţi astfel:

fig.5. 33 Sexul copiilor aflati in ingrijire

42.86%

57.14%

masculin feminin

Majoritatea a fost formată în procent de 57.14% de copiii de sex masculin iar diferenţa
procentuală de 42.86% din copii de sex feminin.
Starea civilă a respondenţilor o voi detalia în figura următoare:

58
 fig.5.34 Starea civilă

100%

80%

60%

34.30%
40%
22.86% 20%

11.42% 11.42%
20%

0%
necasatorit/a concubinaj/a casatorit/a divortat/a vaduv/a

În procente egale de 11.42% au fost respondenţii care au declarat că sunt necăsătoriţi sau
că trăiesc într-o relaţie de concubinaj. Mai mult de o treime din cei chestionaţi s-au declarat
căsătoriţi. Aproape un sfert din cei întrebaţi au declarat că sunt divorţaţi şi procentul de o cincime
din respondenţi a aparţinut acelor care au răspuns că sunt văduvi.

59
5.3.3. Studiu de caz
STUDIU DE CAZ

1. Date beneficiar: Marian, 9 ani

2. Istoricul social al beneficiarului
Marian provine din relaţia de concubinaj a mamei sale Ioana cu tatăl său Sorin. Aceştia au
locuit primii 6 ani din viaţa lui Marian într-o garsonieră închiriată în cartierul Aeroport. Garsoniera
era modestă şi nu oferea spaţiu suficient unei familii de 4 persoane, deoarece Marian mai are o soră
mai mică Alina. În urmă cu doi ani, tatăl celor doi copii a plecat la muncă în străinătate în
construcţii. Acesta, o perioadă a câştigat financiar suficient să trimită şi în ţară celor doi copii ai
săi. Odată cu criza economică la nivel mondial, tatăl copiilor nu a mai avut un loc de muncă şi a
rămas în străinătate lucrând doar temporar în diferite locuri de muncă Mama s-a angajat ca
vânzătoare la un magazin în cartier unde are un venit minim alături de alocaţiile celor doi copii.
Marian a început să lipsească de la şcoală fără să spună mamei sale. Aceasta a aflat când a fost
chemată la şcoală de către doamna învăţătoare care era îngrijorată de situaţia şcolară a copilului.
Marian a fost luat în evidenţa psihologului şcolii în luna octombrie 2012. S-au luat aceste măsuri ,
deoarece situaţia şcolară a copilului a avut serios de suferit de când tatăl copiilor a plecat să lucreze
în străinătate pentru a putea susţine financiar nevoile familiei lui. În ultima perioadă bunica are
grijă cel mai mult de cei doi fraţi, deoarece mama munceşte foarte mult pentru a putea aduce şi ea
nişte bani în casă .Astfel că Marian s-a confruntat într-un timp destul de scurt, atât cu plecarea
tatălui , dar şi cu lipsa actuală a mamei care s-a văzut nevoită să găsească soluţii pentru a se
descurca material cu cei doi copii. Marian a fost încadrat în programul special de consiliere şi
sprijin social pentru că a devenit agresiv verbal şi fizic cu colegii săi, a început să o mintă pe bunica
sa şi pe mamă , să evite temele primite la şcoală şi cel mai grav lucru, a intrat într-un anturaj
nepotrivit vârstei sale. La începutul acţiunii întreprinse în beneficiul său, s-a observat de către dna.
învăţătoare şi de către personalul psihosocial al şcolii că băiatul avea momente în care era închis şi
necomunicativ cu cei din jur şi că se revolta permanent împotriva oricăror reguli la şcoală. Întârzia
frecvent la ore şi era din ce în ce mai trist. După o cercetare mai amănunţită a situaţiei, s-a observat
că mediul familial nu este tocmai propice pentru dezvoltarea copilului. Mama face eforturi să
susţină financiar copiii, dar încă nu câştigă suficient, astfel că familia a ajuns sa fie concentrată mai
mult pe asigurarea unor venituri decât pe susţinerea emoţională a copiilor si pe verificarea lor.
3. Nevoi identificate
Nevoile lui Maria şi ale surorii lui mai mici sunt specifice vârstei, sunt într-o continuă
schimbare. O serie de elemente concură la modificarea acestora: starea de sănătate, vârsta lor, lipsa
afecţiunii părinteşti etc. În principal am determinat existenţa nevoilor natură emoţională. Are nevoi
afective, dorindu-şi foarte mult dragostea părinţilor lor, atenţie şi înţelegere din partea bunicii lui.
Am identificat şi nevoi medicale, Marian şi surioara lui au fost trataţi medical necorespunzător de
către bunică, fără a cere sfatul medicului de familie. Marian a ajuns sub influenţa unui anturaj

60
nepotrivit pentru că simte nevoia de apartenenţă la un grup social sportiv, de utilitate socială sau
şcolară, şi îşi doreşte foarte mult să fie un copil bine integrat în colectivul clasei sale, să nu fie
considerată „altfel” de către colegii lui.
4. Acţiuni întreprinse
Consilierul şcolii, a adus la cunoştinţă acest caz directorului şcolii care s-a adresat
serviciului de Serviciului de Protecţie şi Asistenţă Socială Petroşani. După ce s-a luat la cunoştinţă
despre toate problemele pe care le întâmpină Marian în familie, s-a luat decizia de a-l sprijini.
Astfel s-au întreprins câteva acţiuni ce au dorit să-i ofere suport şi să o convingă să-şi urmeze în
continuare şcoala şi să îşi îmbunătăţească rezultatele şcolare. S-au efectuat acţiuni educaţionale de
realizare a lecţiilor pentru a doua zi, necesare la şcoală. Pentru aceasta a fost ajutat de pedagogul
din cadrul şcolii la care este elev. În paralel au fost întreprinse şi acţiuni recreative şi extraşcolare
la care a luat parte şi Marian, alături de ceilalţi copii, şi au fost întreprinse şi activităţi de creaţie
artistică.
5. Metodologie utilizată
În remedierea situaţiei lui Marian s-au utilizat următoarele metode:
 metoda biografică, unde echipa multidisciplinară a obţinut date semnificative referitoare la
situaţia copilului;
 metoda observaţiei, unde Marian a fost supravegheat atent fiind vizate următoarele
aspecte: capacitatea de socializare, capacitatea de exprimare a sentimentelor negative dar şi a
celor pozitive, capacitatea de stabilire a relaţiei de ataşament, capacitatea băiatului de a
îndeplini anumite sarcini adaptate vârstei sale;
 metoda investigativă;
 documentarea la domiciliul minorei, unde au avut loc convorbiri cu bunica acestuia şi
discuţii în cadrul şcolii cu doamna învăţătoarea;
 metoda intervenţiei în situaţie de criză;
Iar ca instrumente specifice, în acest caz s-au utilizat:
 raport de întrevedere;
 istoric social;
 fişa de evaluare a situaţiei sociale;
 plan individualizat de asistenţă şi îngrijire;
 anchetă socială;
 fişă de monitorizare şi reevaluare;
 desenul familiei
Psihologul şcolii au utilizat ca tehnică specifică de lucru: genograma şi analiza câmpului
de forţe. Astfel am identificat în baza următoarei genograme:

61
 Genograma lui Marian

A.F. A.M.
56 ani
LEGENDĂ:
- relaţie de uniune consensuală C.I. - femeie
C.A.
58 ani
- relaţie echilibrată de căsătorie 66 ani
- relaţie foarte puternică de ataşament - bărb - barbat
- bărbat decedat
C.Sorin
Am constatatS.Ioana
că, Marian în vârstă de 9 ani provine dintr-o relaţie de uniune consensuală a
32 ani
30 ani
părinţilor săi Sorin de 32 ani şi Ioana de 30 de ani. Marian mai are o soră mai mică, Alina de 5 ani.
De asemenea am mai constatat că bunicul matern al minorului este decedat, iar bunica sa maternă
are vârsta de 56 de ani. Mama lui Marian este singură la părinţi. Bunicii paterni sunt Ion de 66 ani
şi Angela de 58 ani. Între aceştia existăMarian
o relaţie de echilibrată de căsătorie.
Alina
9 ani 5 ani
De asemenea pe baza analizei câmpului de forţe am ilustrat următoarea schemă :

Analiza câmpului de forţe

(+) Forţe pozitive (-) Forţe negative
1. Dorinţa bunicii de a-l ajuta pe Marian 1. Relaţie stresantă cu mama lui
2. Dorinţa consilierului şcolii de a-l consilia 2. Plecarea frecventă de la şcoală
şi sprijini profesional pe Marian
3. Implicarea colegilor de clasă 3. Starea de sănătate precară
4. Prezenţa la şcoală s-a îmbunătăţit 4. Teama de neajunsurile de acasă

Fig.5.34 Desenul familiei lui Marian


În elaborarea genogramei au fost utilizate, metoda de cercetare calitativă a documentelor ce au vizat
următoarele instrumente de asistenţă socială: ancheta socială, fişă consiliere, raport întrevedere.

62
 De ce tocmai desenul?
Desenele reprezintă un mijloc privilegiat de cunoaştere a personalităţii copiilor. Ele nu sunt
doar un simplu joc sau doar un simplu vis, ci în acelaşi timp, şi joc şi vis şi realitate 51 .
Testul este relevant pentru cunoaşterea legăturilor pe care copilul le are cu familia, astfel că
Marian,în vârstă de 9 ani îşi prezintă familia în desenul făcut de el şi prezentat mai sus ( fig.5.34) în
modul următor: desenul este aşezat în partea stângă a paginii ,ceea ce semnifică, după Colette
Jourdan- Ionescu şi Joan Lachance52 trecutul, invocându-se viaţa interioară ,intimitatea, amintirile,
dar şi visele . Atfel putem înţelege că Marian şi-a desenat familia care era odată, în trecut ,înainte
ca tatăl să plece în străinătate la muncă, dar şi dorinţa acestuia de a revedea familia cum era
înainte.
Un alt lucru important pe care-l putem observa în desenul prezentat este că tatăl lipseşte ,
omisiune care dupa Colette Jourdan- Ionescu şi Joan Lachance indică respingerea faţă de persoana
respectivă . Inevitabil, lipsa tatălui din cadrul familiei şi ,totodată ,din viaţa lui Marian a lăsat efecte
asupra modului în care acesta işi vede tatăl în cadrul familiei sale, cît şi în viaţa sa. De asemenea,
asezarea lui Marian în centrul desenului, denotă faptul că acetsa se percepe ca fiind „ bărbatul
casei”, cel care are grijă de persoanele din familia sa, adică mama şi sora lui.
6. Desfăşurarea intervenţiei

51
Davido, Roseline, „ Descoperiţi-vă copilul prin desene”, Ed. Image, Bucureşti, 1998, pag.5
52
Jourdan- Ionescu Colette, Lachance Joan, Desenul familiei, Edit. Profex, Timişoara, 2003,pp. 5-11

63
6.1.Sesizarea.
Cazul a fost sesizat domnului director de către consilierul şcolii şi împreună cu acesta, s-a
stabilit acordarea unui sprijin profesional pentru depăşirea problemelor şi evitarea riscului de eşec
şcolar în cazul lui Marian. Pentru obţinerea datelor concrete despre beneficiar şi condiţiile sale de
viaţă, dar şi în vederea nevoilor urgente cât şi pentru completarea fişei de deschidere a cazului, a
fost efectuată o deplasare a consilierului şcolar la domiciliul lui Marian.
6.2.Deschiderea cazului
Pentru ca intervenţia să poată fi declanşată s-a trecut la cea de a doua etapă, aceea de
deschiderea cazului în vederea evaluării obiective a situaţiei reale a minorului. În momentul în care
consilierul şcolar a deschis cazul a fost declanşat procesul de investigaţie şi de intervenţie pe care îl
voi descrie în cele ce urmează.
6.3.Etapa de evaluare iniţială
Această etapă a implicat o analiză si o interpretare a problemelor de ordin social din
familia lui Marian pentru care s-a oferit ajutor şi de asemenea a implicat utilizarea criteriilor de
selecţie prestabilite de profesionist in vederea selectării potenţialilor beneficiari (în cazul nostru
Marian şi familia lui). În această etapă au fost utilizate următoarele metode investigative:
documentarea în teritoriu cu privire la specificul cazului şi observaţia. Ca tehnici specifice au fost
utilizate de către asistentul social: tehnica întrevederii, tehnici de comunicare-reformulare,
parafrazarea şi interpretarea. Ca instrumente, în această etapa au fost utilizate: raportul de
convorbire, raportul de vizita şi de consiliere familială cât şi fişa de evaluare iniţială.

6.4. Etapa de evaluare propriu-zisă

În ceastă etapă au fost analizate nevoile de bază a mediului de viaţă, a gradului de
implicare în procesul de educaţie sau de instrucţie a celor din jur şi starea de sănătate a minorului,
s-a făcut o evaluare iniţiala a situaţiei prin metode investigative (documentarea în teritoriu cu
privire la specificul cazului). Pentru o evaluare corectă şi obiectivă au fost utilizaţi itemi de tip
cantitativ şi anume identificarea beneficiarei, datele ei de contact, datele persoanelor apropiate.
6.5. Selectarea beneficiarului în procesul suportiv asistenţial în baza rezultatelor evaluării sociale
efectuate. În urma acestor analize, cazul lui Marian a fost selectat în atenţia Serviciului de Protecţie
a Copilului şi consilierul şcolar împreună cu echipa sa, au elaborat un plan de intervenţie
personalizat. Intervenţia a fost desfăşurată urmând anumite etape stabilite de către profesioniştii
implicaţi şi a fost recomandat să se contureze o relaţie de colaborare proactivă şi constructivă între
părţile implicate care să ducă la un rezultat benefic şi de încredere.
6.6. Elaborarea planului de intervenţie personalizat
În toate demersurile sale alături de familie (bunică), consilierul şcolar a propus măsuri de
soluţionare a problematicii sociale existente. La elaborarea planului de intervenţie au fost vizate
respectarea următoarelor aspecte foarte importante:
- identificarea resurselor individuale ale familiei ce puteau fi utilizate;
64
- corelarea nevoilor emoţionale şi afective ale fetiţei şi a nevoilor familiei ei cu resursele, cu oferta
serviciilor sociale ce le puteau fi oferite de către asistentul social şi tot odată de reţeaua socială;
- stabilirea strategiei de intervenţiei.
Planul de intervenţie trebuia să respecte alegerile, aşteptările, scopurile pe termen scurt şi lung
formulate împreuna cu Marian şi familia lui, efectele trebuiau explicate pe înţelesul tuturor celor
implicaţi. Au fost stabilite scopurile finale care să corespundă cu dorinţele beneficiarilor şi să fie în
avantajul acestora. S-au fixat obiectivele concrete ce puteau fi atinse, s-au stabilit şi s-au ordonat
obiectivele intervenţiei în funcţie de priorităţile existente. S-au fixat sarcinile, responsabilităţile şi
acţiunile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor.
6.7. Contractul cu Marian
Consilierul şcolar a furnizat minorului anumite servicii, numai în contextul unei relaţii
profesionale bazate pe un raport contractual semnat de ambele parţi. Contractul fiind o etapă
obligatorie în munca asistentului social şi persoana asistată conform procedurilor metodologice de
centralizare. Utilizarea contractului fiind avantajoasă deoarece el face o precizare explicită a
problemelor şi scopurilor urmărite de asistentul social şi persoana vizată.
6.8. Realizarea intervenţiei în conformitate cu obiectivele planificate.
În această etapă a fost pus în aplicare planul de intervenţie individualizat pe problemele
psihosociale şi de comportament pe care le avea Marian în familie şi nu în ultimul rând, în
colectivul de la şcoală. Astfel ea a fost ajutat pe plan şcolar, afectiv şi social. S-au respectat
strategiile de acţiune şi obiectivele planificate în cazul lui, păstrând mereu o atitudine pozitivă şi
flexibilă faţă de evoluţia cazului, urmărind progresul realizat.
6.9. Monitorizarea cazului.
Consilierul şcolar, pe tot parcursul intervenţiei a verificat şi înregistrat permanent ceea ce
s-a întâmplat cu cazul social pe care l-a susţinut din punct de vedere social. Astfel el a monitorizat
dacă în cadrul familiei, Marian a înţeles situaţia ce a dus la plecarea mamei lui în străinătate şi
dacă relaţiile comportamentale ale acestuia s-au mai îmbunătăţit. Dacă Marian a primit mai mult
suport afectiv din partea bunicii ei şi dacă toţi cei implicaţi (mamă şi bunică) au început să se
implice mai mult în situaţia şcolară a copilului.
6.10. Evaluarea finală a rezultatelor obţinute
La finalizarea acestei intervenţii, profesionistul a putut înregistra roadele muncii sale
sociale prestate în favoarea lui Marian şi a familiei sale. Astfel el a putut evalua calitatea prestaţiei
sociale, pe tot parcursul intervenţiei cât şi gradul în care obiectivele planificate au fost atinse.
Această evaluare finală a putut clarifica metodele şi strategiile eficiente în rezolvarea problemelor..
6.11. Monitorizarea postintervenţie
După perioada de încheiere a intervenţiei propriu-zisă, pe o perioadă de încă 6 luni, familia
lui Marian şi el personal au fost monitorizaţi de către consilierul şcolar ce a răspuns de acest caz,
pentru a se asigura că obiectivele pe termen mediu sau lung au fost îndeplinite.
6.12. Închiderea cazului
65
 La încheierea acestui caz, pe baza rapoartelor a fost efectuată o evaluare a gradului de
îndeplinire a obiectivelor propuse.
Concluzii: Urmare a întrevederilor dintre consilierul şcolar , mama şi bunica băiatului, aceştia s-au
declara mulţumiţi de evoluţia minorului care a acceptat necesitatea plecării tatălui său şi a reuşit să
se integreze mai uşor în colectivul clasei din care face parte, menţionând că s-au observat schimbări
evidente, pozitive, în comportamentul şi cunoştinţele sale. La finalizarea intervenţiei s-a observat
că băiatul a început să aibă rezultate şcolare mai bune, atitudinea lui devenind dintr-una distructivă,
una constructivă faţă de colegii ei şi faţă de doamna învăţătoare.

CONCLUZII

Tranziţia la o economie de piaţă specifică capitalismului, a făcut ca ţara noastră să treacă

prin transformări majore din punct de vedere economic. Acest lucru a determinat schimbări
importante în stabilitatea şi siguranţa locurilor de muncă din economia noastră. Foarte multe
persoane şi-au pierdut locurile de muncă în urma unor disponibilizări colective majore. Au existat
cazuri în care familii întregi s-au confruntat cu lipsa veniturilor lunare în mod sigur şi constant.
După aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană în anul 2007, foarte mulţi români au ales să
emigreze în afara graniţelor ţării în căutarea unui loc de muncă şi implicit în a realiza venituri cu
care să sprijine financiar familia rămasă în ţară. Aceştia au lăsat în ţară rude foarte dragi (soţ, soţie,
fraţi, surori, părinţi etc.), dar în principal această tranziţie a fost deosebit de marcantă din punct de
vedere emoţional, asupra copiilor (de toate vârstele) care au rămas acasă.
Copiii celor plecaţi s-au confruntat, emoţional, cu o situaţie căreia nu erau pregătiţi să îi
facă faţă. Aceasta datorită vârstei fragede la care se aflau, datorită întreruperii unui ciclu de viaţă cu

66
propriile lui rânduieli (luau masa în familie, erau împreună cu părinţii zi de zi, aveau activităţi de
relaxare împreună cu părinţii lor, etc.) lucru pe care iniţial, nu toţi copiii au fost pregătiţi să îl
înţeleagă. Unii dintre ei au crezut iniţial că părinţii au plecat pentru că el nu a fost cuminte, sau
pentru că el nu învăţa suficient de bine, sau găseau tot felul de alte motivaţii care nu făceau decât să
le adâncească şi mai mult stabilitatea emoţională.
Am dorit ca pe parcursul acestei lucrări să evidenţiez următoarele obiective:
 determinarea particularităţilor specifice situaţiilor de risc social în cazul copiilor cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate;
 evaluarea capacităţii acestora de a depăşi situaţiile dificile în care se află în contextul
protecţiei sociale;
Ca particularităţi aş putea menţiona faptul că mai mult de o treime dintre copiii, au rămas
în grija unor persoane cu vârste de până în 65 de ani (34.30%), vârste mature dar care nu ştiu cât au
fost de pregătiţi pentru a face faţă creşterii şi educării unor copii ce au dificultăţi emoţionale şi de
comportament. Este important pentru familie venitul ce vine din partea celor plecaţi la muncă în
străinătate, deoarece 34.30% din respondenţi se bazează pe aceste venituri. Relaţia emoţională
dintre copii şi cei în grija cărora au rămas relevă aspecte îngrijorătoare deoarece 77.15% din
subiecţi au declarat că au relaţii „tensionate” şi „foarte tensionate” cu copiii pe care îi au în grijă,
ceea ce face să ne îngrijorăm de evoluţia lor socială.
În urma analizei datelor primite cu ajutorul chestionarului am confirmat cele două ipoteze
de la care am pornit, pentru că am demonstrat că minorii rămaşi acasă, dezvoltă în timp şi în funcţie
diferiţi factori sociali, schimbări de comportament care le poate influenta evoluţia în viitor.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu A., Humzescu I. R, (1987), Migrația forței de muncă, Editura. Științifică și

Enciclopedică, București
2. Badea C. V,( 2009), Migrația de revenire. Studii de caz în satul Speriețeni, un sat de
tranziție, Editura Lumen, Iași.
3. Braconnier A., ( 2001), Copilul tău de la 10 la 25 ani, Editura Teora, București
4. Bocsa E. , (2009), Psihologia dezvoltării umane, Editura Focus, Petroșani
5. Bonchiș E. , (2011), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iași
6. Bonchiș E. , (2011) , Psihologia copilului și parenting, Editura Polirom, Iași
7. Ciocănescu E. A. , (2011), Migrația externă : de la țara de origine România , lațările de
destinație din spațiul Uniunii Europene, Revista de Statistică nr.7,
www.revistadestatistică.ro, accesat la data de 22 noiembrie, ora 13
8. Ciofu C. , (1998), Interacțiunea părinți- copii, Editura Medicală, Iași
9. Crețu E. , (1999), Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis,
București
10. Corman L., ( 2012), Testul desenul familiei, Editura Trei, Bucureşti
11. Davido R., ( 1998), Descoperiti-vă copilul prin desene, Editura Image, Bucureşti
12. Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D.F. , ( 2010) , Dezvoltarea umană, Editura Trei, București
13. Gal D. , ( 2011), Dezvoltarea umană și îmbătrânirea, Presa Universitară Clujeană,

67
 14. Holdevici I. , ( 1998), Psihoterapia tulburărilor anxioase, Editura Ceres, București
15. Jourdan-Ionescu C., Lachance J., (2003), Desenul familiei, Editura Profex, Timişoara
16. Lăzărescu M. , Nireștean A. , ( 2007), Tulburările de personalitate, Editura Polirom, Iași
17. Mitrofan I. , Mitrofan N. , ( 1991), Familia de la A...la Z, Editura Științifică, București
18. Miftode V. , (2010), Tratat de Asistență Socială, Editura Lumen, Iași
19. Muntean A. (2003) , Violența în familie și maltratarea copilului în Neamțu G., Tratat de
Asistența Socială, Editura Polirom, Iași
20. Popescu R., (2009), Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea
contemporană, Editura Polirom, Iași
21. Romilă A. , ( 2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Editura
Asociației Psihiatrilor Liberi, București
22. Schaffer R. , (2007), Introducere inpsihologia copilului, Editura ASCR
23. Schmidt M. , (2011), Asistența socială a familiei și copilului, Petroșani
24. Secară O. ,( 2008), Tulburările anxioase în Mircea T. (coord), Tratat de psihiatrie
developmentală și a copilului și adolescentului, Editura Artpress, Timișoara
25. Sion G. , (2003), Psihologia vârstelor, Edtitura Fundației România de Mâine, București
26. Stoiciu V. , (coord), (2011), Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă
românești, Editura Friedrich Ebert Stiftung
27. Ștefan C. , (2006), Familia monoparentală. O abordarea politică, Editura Polirom, Iași
28. Vasile D. L. , (2007), Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, Editura
Fundației România de Mâine, București
29. Wilmshurst L. , (2007), Psihopatologia copilului,Editura Polirom, Iași
30. Vrăjitoriu M., ( 2008), Perioada de școlar mic în Mircea T. (coord), Tratat de psihiatrie
developmentală și a copilului și adolescentului, Editura Artpress, Timișoara

ANEXA 1
CHESTIONAR

Universitatea din Petroşani Nr…………..

Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Asistenţa Socială
CHESTIONAR
Stimate domn/doamnă,

Pentru lucrarea de licenţă doresc să realizez un studiu asupra problemelor psihologice cu

care se confruntă copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Am nevoie de sprijinul
Dvs. şi menţionez că datele obţinute sunt confidenţiale. În acest sens doresc să vă adresez câteva
întrebări şi vă rog să răspundeşi sincer. Vă mulţumesc!

1. Care este cel mai important lucru din viaţa Dvs. care vă aduce bucurie?
............................................................................................................................................
...
2. Care sunt membrii familiei copilului plecaţi în străinătate? (indicaţi toţi membrii plecaţi)

68
 □ 2.1. mama
□ 2.2. tata
□ 2.3. fraţi/surori
3. De cât timp sunt plecate aceste persoane?
Persoana mai puţin de un an 1 – 3 ani 3-5 ani mai mult de 5 ani
Mama
Tata
Fraţi/surori
4. Cum evaluaţi relaţia pe care o aveţi cu copilul?
□ 4.1. foarte bună
□ 4.2. tensionată
□ 4.3. foarte tensionată
5. Consideraţi că lipsa persoanei/ persoanelor plecate în străinătate a avut un efect emoţional
asupra copilului:
□ 5.1. pozitiv
□ 5.2. nici un efect
□ 5.3. negativ
6. Cum s-a modificat comportamentul copilului aflat în grija dvs. ?
În foarte mare În mare În În mică În foarte Deloc
măsură măsură potrivită măsură mică
măsură măsură
6.1. necomunicativ
6.2. absenteism şcolar
6.3. tristeţe
6.4. violenţă
6.5. indiferenţă
6.6. altfel _______

7. Relaţiile copilului cu părinţii înaintea plecării în străinătate au fost :

□ 7.1. foarte bune

□ 7.2. normale
□ 7.3. foarte tensionate
8. Cât de des îşi revede copilul părintele/părinţii plecat/plecaţi în străinătate ?
□ 8.1. la aprox. 3 luni
□ 8.2. de 2 sau mai multe ori pe an
□ 8.3. o dată pe an
□ 8.4. o dată la 2 ani
9. Cât de des vorbeşte la telefon sau ţine legătura pe internet cu părintele/părinţii?
□ 9.1. zilnic
□ 9.2. la maxim 3 zile
□ 9.3. săptămânal
□ 9.4. la maxim 3 săptămâni
□ 9.5. lunar sau mai rar
10. Ce efecte are comunicarea cu părintele/părinţii asupra copilului?
□ 10.1. foarte benefice
□ 10.2. benefice
□ 10.3. nici un efect
□ 10.4. negative

69
 □ 10.5. foarte negative
11. Care sunt manifestările cele mai frecvente pe care le are copilul în urma discuţiilor cu cei
plecaţi din familie?
□ 11.1. devine mai optimist
□ 11.2. devine bucuros
□ 11.3. nu are nici un fel de manifestare
□ 11.4. devine trist
□ 11.5. devine nervos
□ 11.6. alte manifestări..............
12. Situaţia şcolară a copilului a avut de suferit după plecarea părintelui/părinților?
□ 12.1. s-a îmbunătăţit
□ 12.2. a rămas la fel
□ 12.3. s-a înrăutăţit
13. De când părintele/părinţii copilului au plecat, frecventarea şcolii:
□ 13.1. s-a îmbunătăţit
□ 13.2. a rămas la fel
□ 13.3. s-a înrăutăţit
14. Cât de implicat/ă sunteţi în ceea ce priveşte situaţia şcolară a copilului ?
□ 14.1. foarte implicat/ă
□ 14.2. implicat/ă
□ 14.3. aşa şi aşa
□ 14.4. mai puţin implicat/ă
□ 14.5. foarte puţin implicat/ă
15. Care credeţi că este cea mai gravă problemă pe care o ridică copilul aflat în grija dvs.?
□ 15.1. are probleme de comportament
□ 15.2. are rezultate scăzute la învăţătură
□ 15.3. este necomunicativ
□ 15.4. alte probleme (precizati care)......................................................................
□ 15.5. nu are probleme

16. Cine merge la şedinţele cu părinţii?

□ 16.1. părintele rămas
□ 16.2. fraţi/surori
□ 16.3. vecini/prieteni de familie
□ 16.4. persoana care il ingrijeste in prezent
17. Consideraţi că consilierul şcolii se implică în sprijinirea copiilor cu părinţii plecaţi în
străinătate?
□ 17.1. da
□ 17.2. uneori
□ 17.3. nu
18. În ce măsură consideraţi că sunt eficiente şedinţele cu părinţii pentru obţinerea de informaţii cu
privire la performanţele şcolare ale copilului?
□ 18.1. sunt eficiente
□ 18.2. aşa şi aşa
□ 18.3. ineficiente
19. Cum credeţi dvs. că ar trebui sprijiniţi copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate?
□ 19.1. prin consiliere
□ 19.2. prin atragerea lor în diferite activităţi extracurriculare

70
 □ 19.3. altfel ……………………………………………………..
20. Cât de eficiente consideraţi că ar fi vizitele la domiciliu ale doamnei sau domnului diriginte?
□ 20.1. eficiente
□ 20.2. aşa şi aşa
□ 20.3. ineficiente
21. Cum și-au schimbat colegii de clasă atitudinea faţă de copil?
□ 21.1. s-au îmbunătăţit
□ 21.2. au rămas la fel
□ 21.3. s-au înrăutăţit
22. In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţ ional copilul de către:
În foarte mare În mare În potrivită În mică În foarte mică
măsură măsură măsură măsură măsură
22.1. familie
22.2. dumneavostră
22.3. școala
22.4. colegii și pretenii
22.5.personalul specializat
22.6.alte persoane.Cine?...
23. Câţi copii se află în îngrijirea dvs.(inclusiv copiii dumneavoastră)?
□ 23.1. un copil
□ 23.2. doi copii
□ 23.3. trei copii
□ 23.4. mai mult de 3 copii
24. Care este relaţia dintre dumneavostră şi copilul aflat în grija dumneavostră?
□ 24.1. părinte
□ 24.2. frate/soră
□ 24.3. bunic/bunică
□ 24.4. unchi/mătuşă
□ 24.5. verişor/verişoară
□ 24.6. vecin
□ 24.7. prieten de familie
□ 24.8. alte situaţii. Care…

71
 25. Vârsta copilului aflat în îngrijire este □ 31.2. 36-45
(ani împliniţi) : ani
......./ani □ 31.3. 46-65
26. Sexul copilului aflat înîngrijire este: ani
□ 26.1. □ 31.4. peste 65
masculin ani
□ 26.2. 32. Nivelul de studii absolvite:
feminin □ 32.1. pana la
27. Rezultatele şcolare ale copilului sunt: 4 clase
□ 27.1. □ 32.2. 5-8
foarte bune clase
□ 32.3. 9-10
□ 27.2. bune clase
□ 27.3. aşa şi □ 32.4. şcoala
aşa profesională
□ 27.4. slabe □ 32.5. liceu
□ 27.5. □ 32.6.
foarte slabe universitar
28. Situaţia materială a familiei dvs. se 33. Ocupaţia:
sprijină pe( bifaţi toate variantele care se potrivesc): ____________________________________________
□ 28.1. _________________________
propriile mele venituri 34. Starea civilă:
□ 28.2. □ 34.1. necăsătorit/ă
veniturile soţului/soţiei □ 34.2. concubinaj
□ 28.3. □ 34.3. căsătorit/ă
primesc sprijin material din partea □ 34.4. divorţat/ă
celor plecaţi □ 34.5. văduv/ă
□ 28.4.
alocaţie
□ 28.5.
ajutor social de la stat
□ alte surse
29. Evaluaţi venitul lunar al familiei
dumneavostră pe membru de familie
□ 29.1. sub
venitul minim de 600 lei
□ 29.2. 601
lei -1.000 lei
□ 29.3. 1.001
lei- 2.000 lei
□ 29.4. peste
2.001 lei
30. Sexul dumneavostră :
□ 30.1.
masculin
□ 30.2.
feminin
31. Vârsta dumneavostră :
□ 31.1. până
în 35 de ani

72
 ANEXA 2
TABELE DE FRECVENŢĂ

Tabel nr. 1: Care este cel mai important lucru din viaţa Dvs. care vă aduce bucurie?

VARIANTE DE RĂSPUNS
copiii nepoţii familia Total
Abs. 8 15 12 35
% 22.85 42.85 34.30 100

Tabel nr. 2: Care sunt membrii familiei copilului plecaţi în străinătate? (indicaţi toţi
membrii plecaţi)

VARIANTE DE RĂSPUNS
mama tata fraţi/surori Total
Abs. 20 10 5 35
% 57.14 28.58 14.28 100

Tabel nr.3: Cine lipseşte din familie de mai puţin de un an?

VARIANTE DE RĂSPUNS
mama tata fraţi/surori Total
Abs. 7 20 8 35
% 20 57.15 22.85 100

Tabel nr.4: Cine lipseşte din familie de o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani?

VARIANTE DE RĂSPUNS
mama tata fraţi/surori Total
Abs. 18 10 7 35
% 51.42 28.58 20 100

Tabel nr. 5.: Cine lipseşte din familie de o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani?

VARIANTE DE RĂSPUNS

73
 mama tata fraţi/surori Total
Abs. 16 14 5 35
% 45.72 40 14.28 100

Tabel nr. 6: Cine lipseşte din familie de o perioadă de peste 5 ani?

VARIANTE DE RĂSPUNS
mama tata fraţi/surori Total
Abs. 8 18 9 35
% 22.85 51.42 25.73 100

Tabel nr. 7: Cum evaluaţi relaţia pe care o aveţi cu copilul?

VARIANTE DE RĂSPUNS
foarte bună tensionată foarte tensionată Total
Abs. 8 12 15 35
% 22.85 34.30 42.85 100

Tabel nr.8: Consideraţi că lipsa persoanei/ persoanelor plecate în străinătate a avut un efect
emoţional asupra copilului:

VARIANTE DE RĂSPUNS
pozitiv nici un efect negativ Total
Abs. 4 8 23 35
% 11.42 22.85 65.73 100

Tabel nr.9: Măsura în care copilul a devenit mai necomunicativ

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte deloc Total

măsură măsură măsură măsură mică
măsură
Abs. 5 6 10 6 1 7 35

% 14.28 17.15 28.57 17.15 2.85 20 100

Tabel nr.10: Măsura în care copilul s-a confruntat cu absenteimul şcolar

74
 VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte deloc Total

măsură măsură măsură măsură mică
măsură
Abs. 8 4 2 2 14 5 35

% 22.85 11.42 5.74 5.74 40 14.25 100

Tabel nr.11: Măsura în care copilul a devenit mai trist

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte deloc Total

măsură măsură măsură măsură mică
măsură
Abs. 10 8 12 3 1 1 35

% 28.60 22.85 34.28 8.57 2.85 2.85 100

Tabel nr.12: Măsura în care copilul a devenit mai violent

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte deloc Total

măsură măsură măsură măsură mică
măsură
Abs. 6 7 3 6 10 3 35

% 17.14 20 8.57 17.14 28.58 8.57 100

Tabel nr.13: Măsura în care copilul a devenit mai indiferent

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte deloc Total

măsură măsură măsură măsură mică
măsură
Abs. 7 7 7 9 1 4 35

% 20 20 20 25.70 2.85 11.45 100

Tabel nr.14: Măsura în care copilul a şi-a schimbat altfel comportamentul

75
 VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte deloc Total

măsură măsură măsură măsură mică
măsură
Abs. 5 8 12 2 3 5 35

% 14.28 22.85 34.28 5.74 8.57 14.28 100

Tabel nr. 15 Relaţiile copilului cu părinţii înaintea plecării în străinătate au fost :

VARIANTE DE RĂSPUNS
foarte bune normale foarte tensionate Total
Abs. 15 16 4 35
% 42.85 45.71 11.44 100

Tabel nr. 16: Cât de des îşi revede copilul părintele/părinţii plecat/plecaţi în străinătate?

VARIANTE DE RĂSPUNS

la aproximativ 3 de 2 sau mai multe o dată pe an o dată la 2 Total

luni ori pe an ani
Abs. 4 5 18 8 35
% 11.42 14.28 51.45 22.85 100

Tabel nr. 17: Cât de des vorbeşte la telefon sau ţine legătura pe internet cu părintele/părinţii?

VARIANTE DE RĂSPUNS
zilnic la maxim 3 săptămânal la maxim 3 lunar sau Total
zile săptămâni mai rar
Abs. 2 2 8 10 13 35
% 5.71 5.71 22.85 28.57 37.16 100

Tabel nr. 18: Ce efecte are comunicarea cu părintele/părinţii asupra copilului?

VARIANTE DE RĂSPUNS

76
 foarte benefice benefice nici un efect negative foarte Total
negative
Abs. 10 8 4 11 2 35
% 28.57 22.85 11.45 31.42 5.71 100

Tabel nr. 19: Care sunt manifestările cele mai frecvente pe care le are copilul în urma
discuţiilor cu cei plecaţi din familie?

VARIANTE DE RĂSPUNS

devine mai devine nu are nici devine devine alte Total

optimist bucuros o trist nervos manifestări
manifestare
Abs. 8 10 4 11 1 1 35

% 22.85 28.60 11.40 31.45 2.85 2.85 100

Tabel nr. 20: Situaţia şcolară a copilului a avut de suferit după plecarea
părintelui/părinţilor?

VARIANTE DE RĂSPUNS
s-a îmbunătăţit a rămas la fel s-a înrăutăţit Total
Abs. 9 10 16 35
% 25.71 28.58 45.71 100

Tabel nr. 21: De când părintele/părinţii copilului au plecat, frecventarea şcolii:

VARIANTE DE RĂSPUNS
s-a îmbunătăţit a rămas la fel s-a înrăutăţit Total
Abs. 4 18 13 35
% 11.42 51.42 37.16 100

Tabel nr. 22: Cât de implicat/ă sunteţi în ceea ce priveşte situaţia şcolară a copilului ?

VARIANTE DE RĂSPUNS

77
 foarte implicat/ă implicat/ă aşa şi aşa mai puţin foarte Total
implicat/ă puţin
implicat/ă
Abs. 8 9 12 2 4 35
% 22.85 25.71 34.28 5.71 11.45 100

Tabel nr. 23: Care credeţi că este cea mai gravă problemă pe care o ridică copilul aflat în grija dvs.?

VARIANTE DE RĂSPUNS
are probleme de are rezultate este alte nu are Total
comportament şcăzute la necomunicativ probleme probleme
învăţătură
Abs. 6 16 8 3 2 35
% 17.16 45.71 22.85 8.57 5.71 100

Tabel nr. 24: Cine merge la şedinţele cu părinţii?

VARIANTE DE RĂSPUNS

părintele rămas fraţi/surori vecini/prieteni de persoana care Total

familie în îngrijeşte
Abs. 10 8 6 11 35

% 28.57 22.85 17.14 31.44 100

Tabel nr. 25: Consideraţi că consilierul şcolii se implică în sprijinirea copiilor cu părinţii
plecaţi în străinătate?

VARIANTE DE RĂSPUNS
da uneori nu Total
Abs. 10 23 2 35
% 28.57 65.71 5.72 100

Tabel nr. 26: În ce măsură consideraţi că sunt eficiente şedinţele cu părinţii pentru
obţinerea de informaţii cu privire la performanţele şcolare ale copilului?

78
 VARIANTE DE RĂSPUNS
sunt eficiente aşa şi aşa ineficiente Total
Abs. 15 12 8 35
% 42.85 34.28 22.87 100

Tabel nr. 27: Cum credeţi dvs. că ar trebui sprijiniţi copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la
muncă în străinătate?

VARIANTE DE RĂSPUNS
prin consiliere atragerea în diferite altfel Total
activităţi
Abs. 12 18 5 35
% 34.28 51.42 14.30 100

Tabel nr.28: Cât de eficiente consideraţi că ar fi vizitele la domiciliu ale doamnei sau
domnului diriginte?

VARIANTE DE RĂSPUNS
eficiente aşa şi aşa ineficiente Total
Abs. 8 16 11 35
% 22.85 45.71 31.44 100

Tabel nr. 29: Cum şi-au schimbat colegii de clasă atitudinea faţă de copil?

VARIANTE DE RĂSPUNS
s-au îmbunătăţit au rămas la fel s-au înrăutăţit Total
Abs. 13 18 4 35
% 37.14 51.42 11.44 100

Tabel nr. 30: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional copilul de
către familie

79
 VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte mică Total

măsură măsură măsură măsură măsură
Abs. 18 6 4 3 4 35

% 51.42 17.14 11.45 8.54 11.45 100

Tabel nr. 31: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional
copilul de către dumneavoastră

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte mică Total

măsură măsură măsură măsură măsură
Abs. 10 12 9 2 2 35

% 28.57 34.30 25.71 5.71 5.71 100

Tabel nr. 32: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional copilul de
către şcoală

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte mică Total

măsură măsură măsură măsură măsură
Abs. 3 5 9 8 10 35

% 8.57 14.30 25.71 22.85 28.57 100

Tabel nr. 33: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional
copilul de către colegi şi prieteni

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte mică Total

măsură măsură măsură măsură măsură
Abs. 8 12 6 7 2 35

% 22.85 34.30 17.14 20 5.71 100

Tabel nr. 34: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional
copilul de către personalul specializat

80
 VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare în mare în potrivită în mică în foarte mică Total

măsură măsură măsură măsură măsură
Abs. 2 3 9 12 9 35

% 5.71 8.57 25.71 34.30 25.71 100

Tabel nr. 35: Câţi copii se află în îngrijirea dvs.(inclusiv copiii dumneavoastră)?

VARIANTE DE RĂSPUNS

un copil doi copii trei copii mai mult de 3 Total

copii
Abs. 7 18 6 4 35

% 20 51.42 17.14 11.44 100

Tabel nr. 36: Care este relaţia dintre dumneavostră şi copilul aflat în grija dumneavostră?

VARIANTE DE RĂSPUNS

părin frate/so bunic/buni unchi/măt verişor/verişo veci priete alte Total

te ră că uşă ară n n de situaţ
fam. ii
Abs 8 6 8 5 4 1 2 1 35

% 22.85 17.14 22.90 14.28 11.42 2.85 5.71 2.85 100

Tabel nr. 37: Vârsta copilului aflat în îngrijire este (ani împliniţi) :

VARIANTE DE RĂSPUNS

7 ani 8 ani 9 ani 10 ani Total

Abs. 4 6 15 10 35

% 11.42 17.14 42.87 28.57 100

Tabel nr. 38: Sexul copilului aflat în îngrijire este:

VARIANTE DE RĂSPUNS

81
 masculin feminin Total
Abs. 20 15 35

% 57.14 42.86 100

Tabel nr. 39: Rezultatele şcolare ale copilului sunt:

VARIANTE DE RĂSPUNS
foarte bune bune aşa şi aşa slabe foarte slabe Total
Abs. 4 6 18 5 2 35
% 11.42 17.14 51.42 14.28 5.74 100

Tabel nr. 40: Situaţia materială a familiei dvs. se sprijină pe( bifaţ i toate variantele care
se potrivesc):

propriile veniturile sprijin din alocaţie ajutor alte surse Total

venituri soţului/soţie străinătate social
i
Abs. 8 10 12 3 1 1 35
% 22.85 28.57 34.30 8.58 2.85 2.85 100

Tabel nr. 41: Evaluaţi venitul lunar al familiei dumneavostră pe membru de familie

VARIANTE DE RĂSPUNS

sub 600 lei 601-1.000 lei 1.001-2.000lei peste 2.001 Total

Abs. 6 8 16 5 35

% 17.14 22.85 45.71 14.30 100

Tabel nr. 42: Sexul dumneavostră :

VARIANTE DE RĂSPUNS

masculin feminin Total

Abs. 12 23 35

% 34.28 65.72 100

Tabel nr. 43: Vârsta dumneavostră :

VARIANTE DE RĂSPUNS

82
 până în 35 de ani 36-45 ani 46-65 ani peste 65 de Total
ani
Abs. 4 8 12 11 35

% 11.43 22.85 34.30 31.42 100

Tabel nr. 44: Nivelul de studii absolvite:

până în 5-8 9-10 clase şcoala liceu universitar Total

4 clase clase profesională
Abs. 8 3 6 6 8 4 35

% 22.85 8.58 17.15 17.15 22.85 11.44 100

Tabel nr. 45: Ocupaţia:

VARIANTE DE RĂSPUNS

casnică pensionar/ă funcţionar/ă muncitor alte ocupaţii Total

calificat
Abs. 8 10 6 4 7 35

% 22.85 28.57 17.14 11.44 20 100

Tabel nr. 46: Starea civilă:

VARIANTE DE RĂSPUNS

necăsătorit/ă concubinaj căsătorit/ă divorțat/ă văduv/ă Total

Abs. 4 4 12 8 7 35

% 11.42 11.42 34.30 22.86 20 100

ANEXA 3

83
DESENUL FAMILIEI

84