Învățământul online – malum necessarium în epoca pandemică

Ioan Paul Pârlea – An 1 Master, grupa FANPEAA

I. Introducere

Decembrie 2019. În orașul chinezesc Wuhan este identificat un nou virus cu transmitere prin aer,
extrem de contagios: SARS-Cov-2. În scurt timp, acesta se răspândește pe întreaga planetă iar pe 11
martie 2020 OMS declară stare de pandemie. Lumea intră în carantină totală și viața de zi cu zi a
oamenilor, așa cum era ea cunoscută, se schimbă radical de pe o zi pe alta. Teama și incertitudinea
devin stări de fapt. Este imperios necesară regândirea modului de desfășurare a activităților sociale în
așa fel încât să minimizeze pe cât posibil expunerea la noul virus. Astfel apar și se încetățenesc noțiuni
precum “telemuncă” și “învățământ online”, care până atunci păreau de neconceput pentru majoritatea
oamenilor.

Acest eseu are ca scop analiza învățământului online din România, atât din perspectiva studenților cât
și din perspectiva corpului profesoral, precum și a posibilelor soluții pentru îmbunătățirea acestuia.

II. Introspecție în fenomenul “școala online” din România

II.1. Neajunsurile învățământului online – de la cadre didactice la platforme de e-learning

Încă din primele zile de după decretarea stării de urgență, corpul profesoral a început tranziția de la
“offline” la “online”. Pentru o bună parte dintre profesori însă, acest proces s-a desfășurat anevoios:
50.4% dintre elevi au invocat lipsa competențelor digitale în rândul cadrelor didactice, precum și
dezinteresul acestora privind predarea online [1]. Acesta nu este singurul aspect în care pandemia ne-a
prins pe nepregătite. Similar este și procentul elevilor care consideră că, în cazul continuării învățării
online, “este necesară modificarea curiculei naționale astfel încât orele virtuale să pună accentul pe
asimilarea conținuturilor de bază din materie. Totodată, 49.6% dintre elevi afirmă că este necesară
formarea cadrelor didactice în contextul asimilării competențelor digitale pentru educația online iar
34% dintre elevi cred că prioritatea pentru ca învățarea online să fie calitativă este asigurarea unei
conexiuni bune la internet”. Deși aceste statistici vizează situația din învățământul preuniversitar,
documentarea și experiența personală arată că nici învățământul universitar nu este scutit de aceste
carențe, prin urmare datele citate mai sus nu sunt cu nimic mai puțin relevante pentru scopul acestui
eseu.

În această secțiune voi aborda și un alt neajuns care la prima vedere pare un paradox: învățământul
online este mai cronofag decât cel offline. Deși cititorul ar fi tentat să considere că în învățământul
online se economisește timpul care altminteri ar fi fost afectat drumului casă-facultate și înapoi,
realitatea demonstrează cu totul altceva.

În primul rând, comunicarea în cadrul învățământului online, în afara orelor de curs/seminar/laborator,

se desfășoară într-o proporție covârșitoare prin scris. O conversație care, purtată față în față, ar fi durat
un anume număr de minute, în mediul online se poate prelungi pe parcursul câtorva zile, luând în calcul
timpul necesar formulării mesajului și așteptarea unui răspuns.

În al doilea rând, cantitatea de informații transmisă la un curs online prin intermediul unor note
desfășurate detaliat pe slide-uri este substanțial mai mică decât la un curs “de școală veche”, în care
profesorul explică verbal și își completează ideile cu ceea ce scrie pe tablă. Acest fapt se datorează
depășirii limitei de stabilitate a conexiunii către platforma de e-learning; chiar și în cazul optim în care
atât studentii cât și profesorul au conexiuni stabile la internet pot apărea probleme în timpii de reacție ai
platformei, care duc la întreruperi de ordinul câtorva zeci de secunde sau chiar mai mult. În majoritatea
cazurilor, profesorul nu realizează în timp util că s-a întrerupt conexiunea, ci abia când i se atrage
atenția de către studenți, urmând invariabil întrebări de tipul: “M-ați auzit?” “Acum mă auziți?” “Până
în ce moment ați auzit ceea ce v-am spus?”. Aproape la fiecare curs, seminar sau laborator online apar
astfel de situații stânjenitoare.
Indiferent cât de concentrat ar fi un student care audiază un curs offline, creierul uman se deconectează
periodic pentru scurte perioade de timp de la activitatea care îl solicită susținut, drept urmare un anumit
procentaj din informațiile transmise de cadrul didactic se va pierde inevitabil. Cu toate acestea,
studentul care audiază un curs online va avea nevoie de și mai mult timp învățării materiei pentru că
este nevoit să umple prin mijloace proprii “golurile” din predare survenite din motivele tehnologice
descrise mai sus.

Ineficiența învățământului online este resimțită și de către cadrele didactice. Un prim aspect pe care il
voi menționa este că, din experiența personală, tendința cadrelor didactice de a aștepta să se adune cel
puțin 5-6 studenți la un curs/seminar online este mai mare decât în cazul acelorași activități desfășurate
în regim offline. Se pierd astfel câteva minute utile.

Un alt aspect demn de amintit este că, în absența unui feedback vizual instantaneu al modului de
predare, cadrelor didactice le este imposibil să “citească” fețele studenților căutând semne de
nelămurire (în acest sens voi reproduce din memorie ceea ce mi-a spus un distins profesor al Facultății
de Fizică: “când mă întorc cu spatele la tablă, nu văd decât niște buline colorate pe ecranul de laptop și
câte o inițială a unui student în dreptul fiecăreia. Cum să știi tu, ca profesor, ce au înțeles acei copii și
ce le este neclar? Cum știi ce anume să reiei? Sub ce formă explici aspecte cheie ale cursului așa încât
să nu existe neclarități?”).

Nu în ultimul rând, în urma unor discuții purtate de mine cu diverși profesori și asistenți universitari,
aceștia mi-au relatat că structurarea unui curs online consumă mult mai mult timp decât cea a unui curs
offline. În lipsa interacțiunii fizice cu studenții, cadrele didactice trebuie să se bazeze pe experiența
perioadei pre-pandemice pentru a determina empiric care sunt aspectele din curs/seminar care creează
probleme studenților și asupra cărora trebuie insistat. În unele cazuri, cadrele didactice au fost nevoite
să își schimbe radical modul de predare, tocmai din cauză că modalitatea clasică se baza pe un suport
logistic care în sistemul de învățământ online a dispărut aproape complet: exemplificarea prin scheme
și desene la tablă în timp real, care în cazul disciplinelor din fizică, chimie, medicină sunt imperios
necesare.

II.2. Abaterile studenților de la normele etice și reacția corpului profesoral

De-a lungul istoriei, civilizația a fost întemeiată pe paradigma maestru-ucenic. De la Academia lui
Platon și discipolii lui Socrate, continuând cu primele universități din lume și sistemul breslelor, până
în zilele noastre, relația dintre învățător și învățăcel a avut mereu două componente: una “invizibilă” -
care se referă la formarea caracterelor, la deprinderea unor abilități de gândire critică și a capacității de
a rezolva probleme reale apărute în contexte reale – și cealalta “vizibilă”, ce vizează desfășurarea
lecțiilor propriu-zise și atingerea obiectivelor propuse. Componenta invizibilă nu poate fi substituită de
niciun mod de predare online, iar în absența ei profesorul devine un simplu vistier și transmițător de
informații.
Acest handicap de ordin tehnologic duce la o scădere a calității actului educațional, iar drept consecință
și studenții manifestă dezinteres față de îndatoririle lor. Atât din experiența proprie cât și din discuțiile
cu foști și actuali colegi, am observat un trend descendent al nivelului de implicare în activitățile
didactice și o mult mai mare tendință de a procrastina și a-și deturna atenția către diverși alți factori
(rețele de socializare, activități casnice etc.). Mai mult, la cursurile online ce au loc la ore matinale, nu
este ieșit din comun ca unii studenți să se trezească doar ca să se conecteze pe platforma de e-learning
și ulterior să-și continue somnul. Privită ca atare, această faptă contravine Art. 16, alin. (2). lit. (b) din
Codul de Etică și Deontologie al Universității București: “Corpul studentesc (…) este răspunzator de
realizarea unei bune calități a actului didactic, prin respectarea eticii si integrității academice, a
procedurilor și regulilor din regulamentele specifice, dar și prin manifestarea unui comportament în
interiorul, dar și în afara Universității. În acest sens, toți cei care alcătuiesc acest corp trebuie: (…) Să
manifeste un comportament demn în raport cu colegii, profesorii, personalul administrativ din
Universitate” [2].

În școala online nu există factori care să le reamintească studenților să ajungă la timp la cursuri, să
predea proiectele înainte de termenele limită și că trebuie să învețe pentru sesiune. Mirajul acestei
libertăți inopinat oferite îi face pe mulți să perceapă superficial componenta academică a vieții de
student. Până când vor realiza adevărul, săptămânile trec, temele se adună iar sesiunea bate la ușă.

Un alt aspect important scos la iveală de învățământul online este că studenții sunt mai susceptibili la a
încălca normele de etică ale universității din care fac parte. Acest fapt a fost dovedit în timpul perioadei
de activitate didactică, prin transmiterea datelor experimentale prelucrate la o lucrare de laborator în
afara colectivului subgrupei care a efectuat acea lucrare, fapt ce contravine Codului de Etică și
Deontologie al Universității Bucuresti, 2020, Art. 21, alin, (3) lit. (b): “Constituie fraude academice
următoarele: (…) Preluarea unor rezultate de cercetare (idei, grafice, tabele, fotografii etc.) fără
precizarea completă a provenienței lor”, lit. (e): “Însușirea ilicită a calității de autor, coautor,
coordonator sau altă calitate asemănătoare” [2]. Au existat și situații ce au intrat sub incidența lit. (g) a
aceluiași articol și alineat: “Confecționarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive” [2].
În aceste cazuri, studenții au avut drept justificare diverse erori în procesul de colectare a datelor din
laborator și lipsa timpului efectiv de a reface experimentul în cauză pentru ca datele obținute să fie
veridice.

Discutând cu studenți ai altor universități din țară (UMFCD Bucuresti, UTCN, Universitatea
Politehnică București) mi-au fost comunicate și alte exemple de încălcare a normelor etice, precum
diseminarea, de câte un student, pe grupurile de comunicare scrisă (de pildă Whatsapp) a calculelor
necesare completării rapoartelor de lucrare practică și însușirea lor de către întreaga sa grupă. Nu rare
au fost situațiile când cel care împărțea aceste rezultate a greșit unul sau mai multe calcule, greșeli care
au fost preluate de toți ceilalti studenți.

Toate cazurile descrise mai sus au un numitor comun: lipsa de sancțiuni din partea titularilor de
laboratoare (de pildă anularea lucrărilor cu date plagiate). În cel mai fericit caz, cadrele didactice se
rezumau să-i avertizeze verbal pe studenții vizați, însă au existat și reacții aflate la polul opus:
încurajarea unei subgrupe de studenți de către titularul de laborator să își asume paternitatea datelor
altei subgrupe.

Exemple de fraudă se găsesc din belșug și în perioada sesiunii de examene, iar acestea constă în felurite
proceduri de a transmite rezolvările subiectelor date. Aceasta nu este nici pe departe o problemă ce a
apărut odată cu învățământul online, ci una a cărei amploare a crescut substanțial pe perioada
pandemiei. Mărturie stă varietatea crescută a metodelor prin care studenții comit astfel de acte de
fraudă. Dacă, în cazul Facultății de Fizică a Universității București, metodele de fraudare se limitau la
comunicarea prin mesaje scrise între colegi (fie în privat, fie într-un grup extins) sau folosirea surselor
de informare externe (cărți, articole științifice, note de curs etc.), colegii de la alte universități cu care
am discutat au relatat întâmplări mult mai revoltătoare. De exemplu, chiar și în cazul în care profesorul
solicita ca microfonul studenților să fie pornit pe întreaga durată a examenului, puteau fi auzite sunete
de primiri/transmiteri de mesaje între aceștia, uneori chiar comentarii negative din partea câte unui
student nemulțumit de faptul că nu este ajutat de colegi. Alte metode de fraudare constă în prezența
fizică a unuia sau mai multor “ajutoare” în încăperea în care un student susține examenul, studenți care
își plătesc colegii să dea examenele în numele lor, precum și utilizarea căștilor speciale de copiat,
procedură cunoscută și înainte de pandemie.
Din nou, numitorul comun este lipsa de atitudine a profesorilor (într-un singur caz cunoscut de mine,
din afara Facultății de Fizică, urmare a descoperirii tentativei de fraudă a unui student, profesorul a
declarat că nu va lua în considerare lucrarea fraudata, însă nu s-a ținut de cuvânt și a acordat notă de
trecere studentului) și măsurile insuficiente de prevenție a fraudelor (în unele situații, nici măcar
menținerea deschisă a camerei video și microfonului pe durata examenului nu a fost impusă).

III. Analiza unor posibile soluții

În mod natural, ne întrebăm cum putem remedia abaterile de la normele de conduită academică pe care
fiecare dintre noi le-a constatat în cei aproape doi ani de învățământ online. Unii cititori s-ar putea
gândi la instalarea mai multor camere de filmat împrejurul candidatului, care să surprindă cât mai mult
din încăperea în care acesta se află. Realitatea, din păcate, arată că o astfel de soluție nu este viabilă din
punct de vedere logistic, iar universitățile din România nu doresc sau nu își permit să sprijine un astfel
de demers.
Din punctul meu de vedere, singura soluție care poate fi implementată cu minim de cheltuieli este
aplicarea cu mai multă strictețe a regulamentului facultății și a sancțiunilor prevăzute pentru cazurile de
fraudă sau tentativă de fraudă, precum și luarea cât mai multor măsuri de prevenție a acestor fapte:
obligativitatea utilizării microfonului și camerei video pe toată durata examenului, asigurarea că în
camera în care se află candidatul nu mai există și alte persoane.

IV. Concluzii

În acest eseu a fost prezentată soluția de avarie numită “învățământ online”, așa cum este ea aplicată in
Romania începând din primăvara anului 2020. Au fost discutate atât dificultățile cu care se confruntă
studenții, cât și cele întâmpinate de cadrele didactice. În egală măsură au fost abordate și abaterile de la
normele etice și deontologice săvârșite de studenți. În final, au fost analizate metode menite să prevină
pe cât de mult posibil în viitor astfel de abateri.

V. Bibliografie

[1] - https://consiliulelevilor.ro/wp-content/uploads/2015/10/Raport-sumativ-privind-debutul-anului-
%C8%99colar-2020-2021-din-perspectiva-elevilor.pdf

[2] - https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2021/01/CODUL-DE-ETICA-SI-DEONTOLOGIE-AL-
UNIVERSITATII-DIN-BUCURESTI-2020-1.pdf