Parlea Ioan Paul – Clasa a XII-a D

Colegiul National Mihai Viteazul

Referat
Materia: Optional – Literatura
Tema: “Hugo”, sau despre cum sa iti gasesti un rost pe lume

O creatie pasionala despre pastrarea filmelor vechi, imbracata intr-o poveste a

intrigilor si aventurilor copilariei. Astfel poate fi descris pe scurt filmul “Hugo”, al
carui protagonist eponim isi cauta un scop in viata. Tatal sau este maestru
ceasornicar la un muzeu, iar copilul isi imparte timpul intre scoala si ajutorul dat
parintelui sau la repararea si intretinerea ceasurilor. Dupa ce tatal moare in 1931,
cand muzeul este cuprins de flacari, Hugo ajunge in grija unchiului sau betiv si
morocanos, si el ceasornicar, renuntand la scoala si mutandu-se in gara din
Montparnasse, unde se ocupa de mententanta ceasurilor impreuna cu acesta.
Necazurile nu se opresc insa pentru Hugo: intr-o zi, unchiul sau dispare fara urma,
iar copilul ramane singur pe lume. Intr-o astfel de situatie, deznodamantul e clar:
copilul ar urma sa locuiasca intr-un orfelinat.
Dintr-o perspectiva diferita, orice copil care are sansa de a trai si a se dezvolta
intr-o familie normala nu-si pune problema ce s-ar intampla cu el daca peste
familia sa s-ar abate o astfel de nenorocire, mai ales daca are varsta la care probabil
de moarte stie doar din auzite si isi alunga acele ganduri inspaimantatoare si respira
usurat, spunandu-si: “Mie nu mi se poate intampla. Asta e o alta lume”. Groaznic
trebuie sa fie spectrul imaginii momentului in care copilului i se spune “parintii tai
au murit” si ca brusc urmeaza sa isi petreaca urmatorii ani din viata intr-un mediu
nou, necunoscut si lipsit de afectiunea si caldura parinteasca. Probabil ca Hugo a
gandit astfel, caci si-a dat seama ca singura sa sansa de a scapa de privirile aspre
ale inspectorului garii, care are o puternica inclinatie sa trimita copii orfani “acolo
unde le e locul”, e sa isi duca existenta intorcand ceasurile garii.
Baiatul isi dedica timpul liber continuarii muncii tatalui sau in secret, si anume
reparararea unui “automaton”. Acesta este un robot ce poate scrie si desena, si pe
care Hugo l-a recuperat din podul muzeului. Ca atare, el fura diverse rotite si
mecanisme de la un magazin de jucarii din incinta garii, pana cand este prins de
Georges, proprietarul. Acesta ii cere baiatului sa isi goleasca buzunarele, si devine
foarte tulburat cand gaseste un carnetel in care se afla desene tehnice ale robotului,
decidand sa confiste notitele sub pretextul ca le va arde. Tulburat, Hugo il
urmareste pe George pana la locuinta acestuia. Acolo observa o copila de-o seama
cu el, pe care o roaga sa-l induplece pe batran. George intuieste planul si incearca
sa scape de Hugo, mintindu-l in legatura cu jurnalul si ii arata niste resturi arse.
Dezamagit, baiatul o ia la fuga, doar ca sa dea din intamplare peste Isabelle, fata
cunoscuta in seara precedenta. Ea ii spune lui Hugo adevarul: junalul e intact, iar
ceea ce se afla in el l-a intristat mult pe Georges. Fiind o fata precoce, pasionata de
literatura si aventuri, vrea sa il ajute pe Hugo. Tot ea il sfatuieste sa il abordeze pe
Georges, si prin urmare Hugo ajunge la o intelegere cu acesta: isi va primi jurnalul
inapoi daca va lucra pentru el si dupa ce va fi platit tot ceea ce a furat; acum, Hugo
nu mai construieste doar clandestin, ci si oficial! Georges apreciaza talentul
tanarului in ceea ce face, iar in schimb el invata de la batran trucuri magice. Ajuns
acasa, Hugo incearca sa puna in functiune robotul, insa observa o yala in forma de
inima, a carei cheie lipseste. Un amanunt cu o remarcabila putere de prevestire a
viitoarelor evenimente.
A doua zi, Hugo vrea sa ii ofere Isabellei o aventura, afland ca ea n-a vazut
niciodata un film deoarece George nu ii da voie. Prin urmare, o invita sa vizioneze
filmul “Safety Last”, iar secventa cu intrusul care atarna de un ceas deasupra
strazilor din Los Angeles ii creeaza fetei emotii cum n-a mai trait niciodata. Astfel
se formeaza un nou cinefil! Apropiindu-se sufleteste de fata, Hugo ii marturiseste
statutul sau de orfan, pasiunea pentru filme mostenita de la tatal sau, “ocupatia”
clandestina, precum si dorinta de a repara robotul, singura mostenire de la el,
crezand ca acesta ascunde un mesaj. La randul lui, Hugo afla ca Isabelle e si ea
orfana, fiind sub tutela nasilor ei, Georges si Jeanne. Asadar, indrazneste sa o
invite pe copila in “casa” lui. Ca un sublim joc al sortii, copilul observa la gatul
prietenei sale un lantisor de care e atarnata o cheie in forma de inima – exact ceea
ce lipseste pentru a porni complexa masinarie. Incet-incet, cu poticniri,
automatonul deseneaza o imagine-caricatura a Lunii cu o racheta infipta in ochi,
reprezentand primul film vazut de tatal lui Hugo, “O calatorie catre Luna” (1902)
Faptul cu adevarat surprinzator este ca la final, robotul se semneaza cu numele
“Georges Melies” – dovada clara ca morocanosul proprietar de magazin de jucarii
este o personalitate mult mai mare decat lasa se se vada. Intrigati, cei doi copii se
duc la casa lui Georges pentru a-i arata posterul. Jeanne insa devine nelinistita la
vederea acestuia si, din dorinta de a proteja trecutul sotului ei, ii ascunde pe cei doi
copii intr-o camera ca sa nu fie vazuti de el. Isabelle cauta o cutie in care sa puna
posterul, insa se impiedica, iar cutia cade pe jos, din ea zburand sute de alte
postere, spre disperarea lui Georges, pus fata in fata cu niste amintiri pe care le-ar
fi vrut uitate pe veci.
 Hotarati sa afle mai multe despre trecutul sau, cei doi copii studiaza istoria
filmului si fac cunostinta cu istoricul cinematografic Rene Tabard, de la care afla
ca Georges Melies a fost unul dintre pionierii filmului, creand peste 500 de
pelicule inovatoare prin efectele speciale, colorizarile manuale cadru cu cadru,
expunerile multiple si substituirile de imagini; unul dintre primii care au realizat ca
filmele au puterea “sa captureze visele”. Se credea insa ca Melies a murit in timpul
Marelui Razboi. Insusi profesorul recunoaste ca fascinatia pentru filmele lui Melies
l-a facut sa-si dedice viata studierii acestei arte vizuale. Cei trei il viziteaza pe
Georges in seara urmatoare si descopera adevarul: Melies a debutat ca magician,
avand atat succes incat si-a deschis propriul teatru, in al carui atelier crea noi si noi
“iluzii”, noi si noi vise. Tot el a consturit si automatonul. Ulterior, cand a aflat de
inventia fratilor Lumiere, s-a indragostit de ea, vazand-o ca pe o noua magie. Si-a
construit propria camera de filmat, a vandut totul, a inaugurat un studio de
cinematografie, a scris, regizat si jucat in sute de filme. Admirabil efort
constructiv! Pana aici totul pare un vis frumos devenit realitate si care pare a nu se
sfarsi niciodata. Dar apoi a izbucnit Marele Razboi. Visul s-a sfarsit si realitatea
amara i-a luat locul. Oamenii vazusera lucruri prea dure pentru a mai gusta filmele
lui Melies. Timpurile se schimbasera, dar el nu. Astfel, afacerea cineastului a avut
de suferit atat de mult incat acesta a renutat la ea, a vandut filmele unei companiii
care le-a ars pentru a fi folosite ca tocuri de pantofi si din putinii bani obtinuti a
putut sa-si deschida magazinul de jucarii. Singurul lucru ramas a fost automatonul,
pe care l-a donat muzeului la care lucra tatal lui Hugo. Doar ca muzeul a ars;
ultima ramasita dintr-un imperiu calcat in picioare de soarta a disparut si ea!... Sau
nu?
Acum, la finalul filmului, totul devine foarte clar: Hugo este un copil deosebit
aflat intr-o situatie deosebita. Dincolo de imaginea orfanului ce traieste de pe o zi
pe alta intretinand ceasurile din gara se afla un caracter puternic. Nu poti sa nu
apreciezi pe de o parte perseverenta cu care un copil vitregit de soarta face tot ceea
ce ii sta in putinta pentru a salva si a pretui singura legatura lui cu dragul sau tata si
pe de alta parte credinta ca izbutirea muncii sale il va scapa de singuratate.
Sacrificiile la care s-a dedat sunt, poate, mult peste ce trebuie sa faca un copil de
varsta sa, dar cred ca atunci cand ai o certitudine precum cea a lui Hugo, esti
insufletit cu o putere pe care nu stiai ca o ai si te simti in stare de orice. Mai presus
insa de descifrarea mesajului este insa dorinta de a-si gasi un scop in viata. Hugo
isi imagineaza ca lumea e “ca o masinarie mare. Ele nu vin niciodata cu piese de
schimb, ci cu exact atatea cate au nevoie. Mi-am dat seama ca daca e asa, eu nu pot
fi o piesa de schimb. Trebuie sa exist cu un scop”. Tema filmului este chiar scopul
in viata, prezentata ca doua fete ale aceleiasi monede; Georges este tipul de individ
care si-a pierdut scopul in viata, simtindu-se ca “o jucarie stricata”. Caci o jucarie
stricata nu mai poate face lucrul pentru care a fost construita. In cazul lui Georges,
incercarea de a da uitarii trecutul ii cauzeaza doar tristete, caci astfel se dezice de
scopul existentei sale. Hugo, pe de alta parte, reprezinta omul manat de dorinta de
a-si gasi scopul in viata, si ca atare manifesta o ambitie admirabila in tot ceea ce
face, indiferent ca repara automatonul sau descifreaza mesajul desenat de acesta.
O ambitie fara de care niciodata nu l-ar fi convins pe Georges sa-si marturiseasca
secretul. O ambitie care dovedeste ca scopul lui Hugo este chiar acela de a
“repara”.