Parlea Ioan Paul

Clasa a XII-a D Colegiul National Mihai Viteazul

Referat

Materia : Optional – Arhitectura

Tema: Palatul Mogosoaia – elemente de arhitectura

Ansamblul Brancovenesc de pe Raul Colentina reprezinta capodopera ce incoroneaza arta Tarii

Romanesti din veacul al XVII-lea. Palatul brancovenesc de la Mogosoaia sintetizeaza in chip
stralucit gratia Venetiei si fastul Orientului.

Situat intr-un parc secular plantat pe malul stang al raului Colentina, edificiul este martor a trei
sute de ani de istorie. Curte de vara a domnitorului Constantin Brancoveanu (1688-1714), dupa
20 septembrie 1702 – data finalizarii constructiei conform pisaniei de pe latura de răsărit a
palatului, apoi resedinta patronata de principesa Martha Bibescu (1886-1973), scriitoare si
amfitrioana desavarsita pentru regi, ambasadori si literati in perioada anilor 1912-1945, palatul
constituie un important centru de intalnire a mediilor politic, aristocrat si cultural pana la cel de-
al Doilea Razboi Mondial, precum si un model de referinta pentru stilul national in arhitectura
romaneasca.

Ansamblul Brancovenesc este finalizat la începutul secolului al XVIII-lea, prin parcul

englezesc, cu grădini de trandafiri şi irişi în stil italian, amenajat sub îndrumarea Marthei
Bibescu.

Timp de un secol şi ceva, generaţii întregi brâncovene s-au bucurat de frumuseţile arhitecturale
ale Palatului Mogoşoaia.

Frecventat des de scriitori si artisti plastici in perioada comunista, palatal este martorul multor
intalniri ale boemei bucurestene si nu numai, dar si al unor evenimente triste, aici decedand
scriitorul Marin Preda.

Ansamblul Brancovenesc de la Mogosoaia este format din:

- Palatul Mogosoaia, constructie finalizata de Constantin Brancoveanu in anul 1702 si

daruit fiului sau Stefan, a fost restaurat integral de Martha si George Valentin Bibescu in
anii 1912-1927.
- Casa de oaspeti, ridicata de Nicolae G. Bibescu in 1870 pe amplasamentul unui conac din
sec. XVII, a fost refacuta de arhitectul George Matei Cantacuzino in anii 1922-1930.
- Biserica Sfantul Gheorghe, ridicata de Constantin Brancoveanu in anul 1688, a fost
impodobita cu fresce in 1705.
- Turnul portii, inaltat in 1702, a fost restaurat in anii 1930 si 1980.
 - Cuhia (bucataria brancoveneasca) a fost construita o data cu palatul in anii 1681-1702;
turnurile au fost refacute in 1965.
- Ghetariile (in verile de dinainte de 1900, se pastrau sub stuf blocuri de gheata scoase din
Lacul Mogosoaia); au fost restaurate in anul 1960.
- Serele, comandate de Nicolae G. Bibescu unui atelier parizian in anul 1890, au fost
refacute in 2002.
- Cavoul familiei Bibescu, construit de Nicolae G. Bibescu in anul 1870, a fost restaurat in
1997.
- Statuile lui Lenin, care odinoara erau amplasate in Bucuresti, sunt depozitate dupa zidul
din spatele cuhiei.

Palatul, astazi muzeu, gazduieste o colectie de arta contemporana si diferite expozitii

temporare ale artistilor plastici contemporani. De mai bine de 10 ani, Palatul Mogosoaia
adaposteşte Muzeul Tradiţiei Aulice, o colecţie de artă comparata, ce însumează circa 300 de
piese, în sali şi anexe fiind prezentate anual aproximativ 10 expoziţii temporare, eseu sau artă
contemporană. La subsolul clădirii se organizează expoziţii de artă, vedetele principale fiind
tablourile de dimensiuni mari care beneficiază de un sistem de iluminat de accent, cu lumini care
accentuează frumuseţea acestor opere de arta.
Palatul Mogoşoaia este îmbracat în caramidă roşie, ce datează din anul 1702. Ideea unei
asemenea arhitecturi i-a aparţinut marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, care şi-a dorit ca
palatul să aibă un stil arhitectural renascentist, mai exact o combinaţie de elemente veneţiene cu
elemente otomane (stil brâncovenesc). Spectaculos este şi interiorul acestui complex, care este
reprezentat de arcade şi bolţi (regăsite în zonele de trecere şi la nişele din pereţi).
Spectaculozitatea este dată şi de ornamentele şi finisajele deosebite (mozaicul), dar şi de colecţia
de tapiserii şi covoare, donaţie a Lianei şi a lui Dan Nasta. În afară de tapiserii şi covoare
orientale, decorul din sălile palatului este completat cu mobilier autohton (jilţuri, lăzi, cufere) şi
occidental (x-uri, console etc.), cu vase ornamentale, tablouri şi cartografii cu importante
informaţii istorice.
Denumirea de Stil brâncovenesc sau de artă brâncovenească caracterizează in istoriografia
română de artă arhitectura și artele plastice în Țara Românească din timpul domniei
lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor
evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din
vremea primilor Mavrocordați, până către 1730.

Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită

structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului
de Baroc  brâncovenesc.

Aparitia “Stilului Brâncovenesc” s-a datorat unui complex conjunctural (economic, cultural,
artistic) favorizat de factori interni Tarii Romanesti, de factori din vecinatate (Moldova,
Transilvania, Polonia) dar si de o atmosfera europena pozitiva (in special franceza, habsburgica
si germana). Figura centrala a acestui complex conjunctural care a concentrat factorii favorizanti
dezvoltarii pe toate planurile, a fost fara doar si poate personalitatea culturala cu deosebita
deschidere si simt artistic, dar si cu mare putere economica reprezentata de domnitorul
Constantin Brancoveanu.

Mișcarea cărturărească care ia ființă în Moldova secolului al XVII-lea, influențată prin

intermediul polonez de umanismul european, reprezinta una din premizele apariției stilului
brâncovenesc, caracterizat prin recepția barocului apusean și programe artistice unitare.

Bazele înfloririi din epoca brâncovenească au fost puse în timpul domniei lui Matei Basarab 
(1632-1654), care asigurase Țării Românești o anumită stabilitate politică și favorizase
dezvoltarea artelor. Printre edificiile importante ale epocii lui Matei Basarab se numără biserica
Mănăstirii Arnota (1633), biserica Schitului Crasna-Gorj (1636), biserica Schitului Topolnița-
Mehedinți (1646), precum și ansamblurile monastice de la Căldărușani (1638) și Brebu (1640-
1650), ctitorii care continuă evoluția arhitecturii muntenești prin preluări ale formelor gotice
moldovenești, fără a depăși însă un orizont provincial.

O excepție din punct de vedere calitativ și programatic o constituie casa de piatră a

cărturarului Udriște Năsturel de la Herăști (Ilfov) care interpreteaza in stil oriental elemente ale
Renasterii italiene.

În perioada care a urmat s-a dezvoltat mai ales arhitectura conacelor boierești. Această
evoluție a corespuns acumulării puterii în mâinile marii boierimi în al treilea sfert al secolului al
XVII-lea, în detrimentul urmașilor lui Matei Basarab. Conace precum cele de la Dobreni,
Mironești din Gostinari (jud. Ilfov), Golești (jud. Argeș), Filipești si Măgureni (jud. Prahova) sau
de la Băjești, concepute după modelul reședințelor princiare din Constantinopol, vor crea o
paradigmă a edificiului reprezentativ muntenesc, caracterizată atât printr-o înaltă calitate a
materialelor și prelucrării cât și prin situarea pitorească, în mijlocul unor parcuri și în apropierea
râurilor și heleșteelor. Această ultimă caracteristică va influența dezvoltarea ulterioară a
arcadelor și pridvoarelor ca elemente ale deschiderii spre natură. Despre restul edificiilor civile
ale vremii se știe din păcate prea puțin.

Casele de la Măgureni, construite între 1666 și 1667 de Păuna, soția spătarului Drăghici

Cantacuzino, relevă faptul că și arhitectura de dimensiuni mai restrânse se orienta după modelul
dat de reședințele domnești. Casele erau finisate foarte îngrijit, cu decorații în stuc de tip
levantin, și aveau loggii de inspirație italiană. Aceste elemente vestice au pătruns probabil
din Transilvania în Țara Românească. Atât recepția elementelor orientale cât și a celor nord-
italiene a fost înlesnită de numeroase călătorii, prin care boierimea valahă descoperise, pe lângă
Orientul Apropiat, Grecia și Peninsula Balcanică, mai ales Italia. Exemplul cel mai grăitor pentru
această deschidere este cel al marelui cărturar Constantin Cantacuzino, format la școlile
din Constantinopol și Padova, care ajunsese să joace un rol central în politica Țării Românești
din ultimul sfert al secolului al XVII-lea. Acea perioadă tulbure, caracterizată de ascensiunea
Cantacuzinilor și a altor familii boierești, înlesnise răspândirea idealului umanist în cultură,
promovat tocmai de acești "oameni noi". Elitele politice își manifestă mai puternic interesul
pentru arta apuseană și sunt la rândul lor descoperite de portretiștii italieni și flamanzi. Gravori
specializați în portretistică îi consacraseră deja lui Mihai Viteazul ca principe de rang european
mai multe portrete. Incepând cu domnia lui Matei Basarab majoritatea domnilor români sunt
reprezentați de artiști apuseni în postura tipică monarhilor din epoca barocului timpuriu, cu
elemente orientale în vestimentație.

În epoca lui Matei Basarab apar în Țara Românească primele teme istorice în pictură si începe
totodata sa se acorde și în arta românească mai multă atenție reprezentării figurii umane. În
același timp se produce o reevaluare a statutului artistului, meșterii autohtoni ies pentru prima
oară din anonimat.

După urcarea pe tron a liniei familiei Cantacuzino edificiul reprezentativ a continuat să fie
palatul. Domnitorii Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu s-au remarcat însă și prin
numeroase ctitorii de biserici și mănăstiri. Inițial arhitectura sacrală s-a orientat după modelul dat
de biserica Mănăstirii Dealu de langa Targoviste, având drept caracteristici planul triconic și
sistemul decorării fațadelor cu arcaturi. Acest edificiu de la începutul secolului al XVI-lea denotă
predilecția pentru siluete care vor caracteriza apoi arta brâncovenească. Gustul mai rafinat al
epocii a dus la înlocuirea treptată a stâlpilor voluminoși de cărămidă cu elegante colonade de
piatră. În timpul domniei lui Brâncoveanu activitatea de construcție s-a intensificat. Patronatul
domnitorului nu s-a limitat doar la Țara Românească, daniile sale au fost destinate și Mănăstirii
Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai, unor biserici din Ierusalim, Liban, Epir și mănăstirilor de
pe Muntele Athos. Prima tiparniță cu litere mobile din Caucaz provine din Țara Românească,
prin mijlocirea lui Antim Ivireanul. Ilustrul voievod se afla în corespondență cu Ludovic al XIV-
lea, Petru cel Mare, papa Clement al XI-lea și cu împărații de la Viena Leopold I, Iosif I și Carol
al VI-lea. Din 1695 Brâncoveanu poartă titlul de principe al Sfântului Imperiu Roman de Națiune
Germană, demnitate confirmată în 1706, și se imortalizează în 1713 în medalioane de aur și
argint cu inscripții latine asemenea unui suveran independent, atitudine care va scandaliza Înalta
Poartă și va contribui, un an mai târziu, la sfârșitul Brâncovenilor. Inscripția "Dei Gratia Sacri
Romani Imperii et Valachiae Transalpinae Princeps" de pe un clopot al Mănăstirii Gura
Motrului confirmă mândria domnitorului pentru această poziție de rang european.

Stilul brâncovenesc se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale

scărilor exterioare, ale foișoarelor sau loggiilor, care variază în mod pitoresc aspectul fațadelor.
Sistemul tradițional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă aplicat, dar ornamentica
bogată a ancadramentelor, a coloanelor și a balustradelor trădează prin motivele vegetale
compuse în vrejuri influența barocă. Proporțiile devin mai zvelte și mai armonioase, dovedind o
mai atenta elaborare a planurilor. Atât decorul cât și spațiile libere, structurate de coloane, neagă
masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un element
reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semicilindru sau cu cupole semisferice.
Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc. În decorația din
piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite ornamente de tip oriental.
 Palatele din epoca brâncovenească au fost ridicate în cadrul unor incinte rectangulare aflate în
apropierea unor pânze de apă. Poarta și anexele gospodărești sunt situate de regula pe latura
opusă reședinței, care este organizată pe două niveluri asezate deasupra unor pivnițe înalte.
Soclul clădirilor include de obicei și parterul. Palatele au pe latura dinspre curte un foișor cu
scară, iar pe latura dinspre lac o logie. Dotate cu aducții de apă, cu băi și grupuri sanitare,
reședințele domnești ofereau un comfort nemaiîntâlnit până atunci, opus cunoscutei absențe
istorice de igienă europeană. Pe lângă Palatul Mogoșoaia alte trei construcții tipice stilului
arhitectonic brâncovenesc au fost ridicate in acea epocă: reședinta de vară a
domnitorului Constantin Brâncoveanu  în  Potlogi (1698) – Județul Dâmbovița – Palatul Hurezi –
Județul Argeș – și vechiul Palat Mitropolitan (1654-1708), în București.